Anulare act. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Civilă și pentru Cauze
cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.26/ApDosar nr.-
Ședința publică din data de:-5 Martie 2008
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi președinte secție civilă
- - - - - JUDECĂTOR 2: Carmen Maria Tică
- - - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții, - și -, împotriva Sentinței civile nr.479/F din data de 19 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr.-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților interesate de a depune la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanți pentru data de 27 februarie 2008, când, având aceeași componență și pentru aceleași motive, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 5 martie 2008.
Față de actele, lucrările dosarului și probele administrate în cauză, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 479/29.10.2007 a Tribunalului Brașovs -a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții, și - uliana în contradictoriu cu pârâții, tatul omân prin inisterul inanțelor ublice p., unicipiul rașov prin rimar p. și rial au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 26.01.2005 a fost încheiat între "Statul Român prin Municipiul B prin Primar, și " în calitate de vânzător și pârâta în calitate de cumpărător contractul de vânzare-cumpărare nr. 24907, prin care vânzătorul a transmis cumpărătoarei dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B,-,. 5, înscris în 10259 B, nr. top. 5257/VI, ocupat în baza contractului de închiriere nr. 2655/2002, la prețul de 369.143.999 lei vechi, actul fiind încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1363/24.07.2001 la, reclamanții s-au adresat Prefecturii Județului B, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în B,- ("parțial, numai spații cu altă destinație"), înscris în 10259 B, nr. top. 5237 - respectiv prin plata în bani a contravalorii acestuia, având în vedere că a fost înstrăinat.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 400/14.02.2002 la același executor judecătoresc, reclamanții s-au adresat Primăriei Municipiului B, solicitând restituirea în natură (cuvântul "natură" fiind tăiat, iar deasupra fiind adăugat cuvântul "echivalent") a imobilului situat în B,-, înscris în 10259 B, nr. top. 5757/I, parter comercial, compus din patru încăperi - spațiu comercial (cramă, consignație), pentru care nu s-au primit nici un fel de despăgubiri.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a acestui titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.
Din coroborarea acestor două dispoziții legale rezultă în esență că sunt lovite de nulitate absolută actele juridice de înstrăinare încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 cu privire la imobile pentru restituirea cărora s-a formulat notificare sau acțiune în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate.
Dispozițiile legale menționate mai sus instituie un caz special de nulitate absolută, iar din cuprinsul acestora se desprind următoarele condiții pentru exercitarea unei asemenea acțiuni: în primul rând, contractul să fie încheiat după data de 14 februarie 2001, în al doilea rând, obiectul contractului să îl constituie un imobil de natura celor prevăzute la art. 44 din nr.OUG 40/1999, în al treilea rând, imobilul să facă obiectul unei cereri de restituire, iar, sub aspect procedural, acțiunea în constatarea nulității să fie introdusă în termenul legiuit la art. 3 din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
Astfel după cum s-a arătat mai sus, reclamanții au formulat cele două notificări pentru restituireaexclusiva spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv a spațiilor comerciale situate în imobilul care a aparținut autoarei lor, identificate atât prin număr de carte funciară și număr topografic, cât și prin indicarea destinației acestora (spațiu comercial - cramă, consignație), fără a se referi la întregul imobil înscris în 10259 B și nici la spațiile cu destinația de locuință, înscrise în cartea funciară sub numere topografice distincte.
În condițiile în care principiul instituit de Legea nr. 10/2001 este acela al prevalenței restituirii în natură față de restituirea în echivalent, ori de câte ori este posibil, și coroborat cu textul de lege citat, rezultă că solicitarea persoanei îndreptățite de restituire în echivalent a unui imobil nu obligă unitatea deținătoare să adopte această formă de restituire, dacă restituirea în natură este posibilă.
Esențial în cauză este că reclamanții nu au înțeles să formuleze notificare pentru restituirea în natură a apartamentului ocupat de pârâta, ceea ce rezultă din conținutul notificărilor, expus mai sus, așadar acest spațiu nu a făcut obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri de natura celor prevăzute de art. 44 din nr.OUG 40/1999.
Așadar, rezultă că notificarea prin care se solicită restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun care face obiectul Legii nr. 10/2001 trebuie să fie expres formulată, în sensul că în cuprinsul acesteia trebuie să fie identificate imobilele solicitate, conform textului de lege citat.
Se reține că, spre deosebire de reglementarea unei asemenea acțiuni prin art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată, în situația acestui caz special de nulitate nu se face vorbire nici de încălcarea legilor în vigoare la data înstrăinării și nici de buna-credință a cumpărătorului, ceea ce conduce la concluzia că atitudinea subiectivă a părților contractante nu are relevanță într-o speță de natura celei de față, instanța fiind ținută să analizeze exclusiv îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 raportat la art. 44 din nr.OUG 40/1999, condiții care, în cauza de față, nu sunt îndeplinite, astfel cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, și -, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că actul juridic atacat a fost încheiat după data de 14.02.2001, cu încălcarea interdicției prevăzută de art. 44 din.OUg nr. 40/1999.
Principiul fundamental instituit de Legea nr. 10/2001 este acela al restituirii în natură, sens în care, chiar dacă persoana îndreptățită formulează cerere de acordare de măsuri reparatorii, unitatea deținătoare va fi obligată să procedeze la restituirea în natură, dacă acest lucru este posibil.
Legea nu distinge după criteriul bunei sau relei credințe. Singura condiție legală reținută de judecătorul fondului ca fiind neîndeplinită în cauză este aceea că locuința în litigiu să fi făcut obiectul unei notificări prin care să se tindă la restituirea în natură.
Prin acea notificare, reclamanții și-au manifestat voința de a primi măsuri reparatorii stabilite în condițiile Legii nr. 10/2001, chiar și cu privire la spațiile de locuit din imobil.
Încălcând legea, SC""SRL B nu a procedat conform normelor legale, ci a dispus vânzarea locuinței către intimata, deși prevederile art. 44 din nr.OUG 40/1999 interziceau acest lucru.
În cauză s-au formulat întâmpinări de către intimații pârâți SC""SRL și, prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, instanța constată că apelul este nefondat.
Statuând asupra valabilității contractului de vânzare cumpărare, în mod întemeiat instanța a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de incidență ale dispozițiilor prohibitive prevăzute de art. 44 nr. 40/1999.
Imobilul cumpărat de intimata pârâtă prin contractul nr. 24907/2005 nu a fost vizat de notificările recurenților reclamanți.
Conținutul celor două notificări evidențiază solicitarea de restituire în exclusivitate a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, respectiv a spațiilor comerciale.
Prin cea de a doua notificare, înregistrată la SC""SRL după înstrăinarea apartamentului către intimată, apelanții reclamanți au solicitat restituirea prin echivalent a parterului comercial - cramă, consignație, pentru care nu s-au primit despăgubiri.
Este evident că nu poate fi vorba despre o eroare de informare în ceea ce privește existența notificării reclamanților care ar fi permis vânzarea.
Condiția care instituie un caz special de nulitate absolută, respectiv existența unei înștiințări scrise în vederea restituirii spațiului deținut de pârâta, nu este îndeplinită.
În condițiile în care apartamentul nu a făcut obiectul cererii de restituire, recurenții reclamanți nu se pot prevala de dispozițiile art. 3 din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
Principiul prevalenței restituirii în natură față de restituirea în echivalent, nu se justifică în cauză.
În contextul dispozițiilor art. 18 lit. d, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul înstrăinării imobilului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Din conținutul textului legal citat rezultă că solicitarea persoanei îndreptățită șa restituirea în echivalent a unui imobil, nu obligă unitatea deținătoare să adopte această formă de restituire, numai dacă restituirea în natură ar fi posibilă.
Întrucât Legea nr. 10/2001 nu face vorbire de încălcarea legilor în vigoare la data înstrăinării imobilului și nici de buna credință a cumpărătorului, sancțiunea nulității contractului de vânzare cumpărare se analizează prin prisma condițiilor prevăzute de art. 3 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, raportat la art. 44 din nr.OUG 40/1999, condiții neîndeplinite în speță.
Față de considerentele arătate și temeiurile de drept reținute, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins.
Reținându-se culpa procesuală a apelanților, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 700 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanții reclamanți, - și -, împotriva Sentinței civile nr.479/19 octombrie 2007 Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Obligă apelanții la plata cheltuielilor de judecată către intimata în sumă de 700 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Alina
- - - - -
Grefier,
-
Red.:--/17.03.2008
Dact.:-/11 ex./28.03.2008
Jud.fond:-
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Carmen Maria Tică, Alina
