Anulare act. Decizia 272/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II -recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 272/2008-
Ședința publică din data de 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Elena Bocșe |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea privind soluționarea cererii de revizuire, formulată de revizuienții și, ambii cu domiciliul în O,-/A, județul B, în contradictoriu cu intimații și ambii cu domiciliul în O, 1, nr. 19,. 6, județul B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O prin ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR, CONSILIUL LOCAL și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 68/R din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 3979/2005, având ca obiect: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 13 februarie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în revizuire, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de 20 februarie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 68/R din 19 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr. 3979/2005, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de recurenții și, împotriva deciziei civile nr.550 din 26.05.2004 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, care a fost modificată în parte în sensul că: s-a admis acțiunea completată formulată de reclamanții și, împotriva pârâților, Administrația Imobiliar O- din cadrul Primăriei Municipiului O - în prezent Direcția Imobiliară O, Consiliul Local al municipiului O, Ministerul Finanțelor Publice
S-a constatat că trecerea imobilului înscris în CF. nr.17914 O, nr.top.2308/1, în natură casă și teren situat în localitatea O-/A, în favoarea Statului Român, s-a făcut fără existența unui titlu valabil.
De asemenea, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.915/30.9.1995 încheiat între RAGCL B în calitate de vânzător și, în calitate de cumpărători privind imobilul susmenționat, dispunându-se anularea încheierii de întabulare nr.6073/27.2.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară a imobilului.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
Pârâții intimați și au fost obligați să plătească reclamanților recurenți 11.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:
Imobilul în litigiu, înscris în CF. nr.17914 O, nr.top.2308/1 în natură casă și teren, a reprezentat dreptul de proprietate al recurenților reclamanți cu titlu de partaj și cumpărare iar la 13 1988 prin încheierea de întabulare nr.7217 în baza deciziei nr.507/1988 emisă potrivit Decretului 223/1974 s-a transmis în proprietatea Statului Român.
Potrivit adresei nr.582/30 mai 1988 emisă de Consiliul Județean - fila 11 dosar 1558/1991 - a fost înștiințat intimatul că i s-a atribuit imobilul prin decizia nr.9154/21.08.1988 în vederea închirierii sens în care s-a încheiat contractul de închiriere nr.91313/1.1988 iar prin contractul de vânzare cumpărare nr.915/30.09.1996 încheiat cu RAGCL O, în baza Legii nr.112/1995 i-a fost vândut acestuia și soției.
Încă din 8 mai 1991, recurenții au solicitat în instanță recunoașterea dreptului lor de proprietate privind imobilul, predarea acestuia, rectificarea înscrierilor CF, motivând că nu s-au întors în țară din cauza problemelor de sănătate, dar prin sentința civilă nr.3326/1991 a Judecătoriei Oradea menținută prin Decizia civilă nr.912/1991 a tribunalului Bihor, acțiunea le-a fost respinsă cu motivarea nejustificării continuării rămânerii lor în Israel.
Odată cu apariția Legii nr. 112/1995, recurenții au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobil iar prin hotărârea nr.223/20 1996 emisă de Comisia județeană de aplicare a Legii nr.112/195 li s-au acordat 46.695.907 lei despăgubiri bănești, hotărâre contestată iar prin sentința civilă nr. 6714/2001 a Judecătoriei Oradea, acestea au fost majorate la 504.000.000 lei.
Din adresa nr.2638/9.01.1997 emisă de Ambasada României reiese că nici-o secție consulară a unei Ambasade a României nu are dreptul să elibereze pașaport de cetățean român cu domiciliul în străinătate decât cu aprobarea organelor române competente iar a obținut un astfel de pașaport - eliberat la 19.07.1990 obținând aprobările necesare. Ori, la această dată deja imobilul încă din 1988 trecuse în proprietatea Statului Român ca urmare a neînapoierii în țară.
Potrivit art. 2 al.2 din 223/1974 construcțiile aparținând persoanelor ce au plecat fraudulos din țară sau care au fost plecate în străinătate și nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec fără plată în proprietatea statului.
Din adresa nr.345/17.04.2003 emisă de Ministerul d e Interne - Serviciul de evidență informatizată a persoanelor B- fila 41 dosar 3043/2003 al Curții de APEL ORADEA se reține faptul că recurenților în luna aprilie 1987 li s-a aprobat deplasarea turistică în Israel de unde au refuzat înapoierea iar în vara anului 1990 au solicitat eliberarea de pașaport pentru cetățenii români cu domiciliul în Israel, obținut prin Ambasada României de la. Mai mult, în 1992 li s-a aprobat repatrierea fiind puși în legalitate cu acte de identitate românești.
Potrivit adresei nr.EV-3/2230 din 06.04.2004 emisă de Ministerul Afacerilor Externe- Direcția Relații Culturale Tehnologice și Diplomatice, la solicitarea instanței- fila 62 - se reține faptul că în urma verificărilor întreprinse în Arhivele și ale Ambasadei României de la, nu a fost identificat nici un document referitor la recurenți, referitor la o eventuală solicitare adresată pentru prelungirea șederii în Israel.
de ședere, conform taloanelor de ieșire emise de Ministerul d e Interne - fila 69 dosar 4327/2003 al Curții de APEL ORADEA le-a fost acordată recurenților cu nr.7845, 7846/27.04.1987 pentru o perioadă de 6 luni în vederea plecării în vizită în Israel.
Așadar, din toate răspunsurile date de autoritățile române inclusiv cele ce emană din verificările intreprinse la Ambasada României din nu se poate reține faptul că după expirarea vizei în luna octombrie 1987 recurenta sau soțul acesteia ar fi făcut demersuri pentru prelungirea vizei de ședere din motive medicale, singurele demersuri au fost făcute după schimbarea regimului comunist, dar din coroborarea actelor aflate la dosar se reține în mod cert că șederea acestora peste termenele stabilite potrivit vizei s-a datorat unui motiv obiectiv nu subiectiv, criticile aduse fiind fondate, astfel că, în mod greșit s-a apreciat că s-au respectat dispozițiile Decretului 223/1974 privind trecerea imobilului în proprietatea Statului Român.
Pe de altă parte s-a analizat dacă Decretul 223/1974 reprezintă un veritabil titlu în baza căruia să existe o bază legală în vederea trecerii imobilului în proprietatea Statului Român deci implicit dacă trecerea imobilului, în baza acestui act normativ în sensul art. 46 din Legea 10/2001 s-a făcut cu sau fără titlu.
Conform art. 12 pct.1 și 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care România era parte în momentul intrării în vigoare - 223/1974 (ratificat prin Decretul Consiliului de Stat nr.212/1974 orice persoană care se afla în mod legal pe teritoriul unui stat are acolo dreptul de a circula și de a-și alege liber reședința, orice persoană este liberă să părăsească orice țară inclusiv propria țară, idee a libertății de circulație prevăzută și de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor omului potrivit căreia orice persoană are dreptul să părăsească orice țară inclusiv țara sa, și de a reveni în țara sa, ori, atâta timp cât potrivit acestor acte internaționale - nimeni nu poate fi privat în mod abuziv de proprietatea sa întrucât orice persoană cu dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții - art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a impune unei persoane ca în cazul în care nu se mai întoarce în țară a fi deposedat de dreptul său de proprietate apare ca o dispoziție total contrară acestor dispoziții.
În speță, Decretul 223/1974, s-a apreciat că încalcă aceste principii reglementări internaționale restrângând libertatea de circulație și cea de stabilire a domiciliului în alt stat întrucât în caz de alegere își pierde dreptul de proprietate ocrotit și la acea dată de Constituția în vigoare din 1965. Așadar, s-a acceptat că atâta timp cât au existat norme constituționale de ocrotire a unei forme de proprietate nu se poate concepe o schimbare legitimă a titularului dreptului de proprietate decât dacă există consimțământul său ori, în cazuri speciale în schimbul unor despăgubiri. Dar, art. 2 al.2 din Decretul 223/1974 a precizat trecerea imobilului în proprietatea Statului Român la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, ori, această dispoziție nu a putut genera decât o preluare fără titlu valabil întrucât aceste dispoziții au sfidat art. 12 din Constituția din 1965 ce reglementează exproprierea, doar pentru cauză de utilitate publică și acordarea despăgubirilor.
Așadar, față de considerentele expuse, s-a apreciat că în mod corect, fără dubii contrar celor reținute de instanța de apel că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român, fără titlu valabil criticile aduse fiind fondate.
Raportat la cele constatate s-a impus a se analiza dispozițiile art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
În accepțiunea Legii nr.10/2001, buna-credință constă în credința dobânditorilor imobilelor că au contractat cu un veritabil
proprietar cu respectarea la încheierea actului de înstrăinare a prevederilor legale ce permiteau înstrăinarea imobilelor. Cu alte cuvinte bun-credință a subdobânditorilor imobilelor reiese din aceea că prin minime diligențe au putut constata că statul are un titlu asupra imobilului.
Sigur că în speță, subdobânditorii - familia - îndeplineau obligațiile impuse de Legea nr.112/1995 respectiv aveau calitatea de chiriași încă din 1988, ocupau imobilul la data cumpărării, acesta nu făcea parte din categoriile celor excluse, prohibite la vânzare, au cumpărat după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 14, statul era întabulat în cartea funciară.
De asemenea, Curtea a mai reținut că în coala de carte funciară, foștii proprietari nu au notat procesul intentat pentru revendicarea imobilului încă din 8 mai 1991 - dosar nr.3148/1991 al Judecătoriei Oradea, dar potrivit depozițiilor martorilor audiați cu ocazia soluționării fondului, - filele 53-54, - fila 57, reținând că, recurenții în 1991 s-au reîntors în țară și au declarat că doresc redobândirea acestuia iar între chiriași și membrii familiei acestora au existat discuții iar intimatul a declarat că nu îl mai scoate nimeni din locuință. S-au purtat discuție între vecini privind revendicarea imobilului din care au reieșit că și familia luat cunoștință că s-a solicitat restituirea, chiar martorul a fost de față la discuția dintre și doamna, ocazie cu care acesta în 1991 declarat că nu va ieși din casă decât cu picioarele înainte iar în toamna anului 1995 în Cabinetul Stomatologic al doctorului recurentul i-a spus acestuia că dorește casa înapoi iar acesta i-a răspuns că doar după ce va apărea legea caselor naționalizate va discuta. În 1994-1995 soții au întrebat-o ce doresc recurenții iar aceasta le-a răspuns că vor casa înapoi.
Așadar, din aceste declarații, s-a reținut că intimații, anterior cumpărării imobilului recunoșteau că recurenții revendică imobilul, mai mult, chiar contractul s-a încheiat de RAGCL O ce a avut calitatea de pârât în dosarul 3148/1991 al Judecătoriei Oradea în care s-a revendicat imobilul și de la care puteau obține informația că imobilul a fost revendicat, este litigios chiar dacă acest aspect nu reiese din depozițiile martorilor audiați.
Față de considerentele expuse, buna-credință a subdobânditorilor prezumată de art. 1898 cod civil a fost răsturnată în speță, fiind incident art. 46 al.2 Cod procedură civilă, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută, greșit reținând instanța de apel contrariul.
Pentru motivele invocate, fiind incidente dispozițiile art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001, art. 1899 Cod civil, art. 296, 304 pct.9 Cod procedură civilă, art. 34 din Decretul Lege nr.115/1938, Legea nr. 7/96 instanța de recurs în baza art. 312 al.1,3 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a admis acțiunea completată formulată de reclamanții și în sensul că:
A constatat că trecerea imobilului înscris în CF. nr.17914 O, nr.top. 2308/1 în natură casă și teren situat în localitatea O,-/A s-a făcut fără titlu valabil.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare nr.915/30.09.1995 încheiat între RAGCL B în calitate de vânzător și, în calitate de cumpărător privind imobilul susmenționat, dispunând ca o consecință a celor de mai sus, anularea încheierii de întabulare nr.6073/27.02.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară a imobilului.
Reținând culpa procesuală a intimaților pârâți și, instanța de recurs în baza art. 274 Cod procedură civilă, i-a obligat pe aceștia să le plătească recurenților reclamanți suma de 11.000.000 lei, cheltuieli de judecată, ocazionate în toate fazele procesuale, constând în onorariu avocațial.
Au fost menținute celelalte dispoziții, față de considerentele expuse privind admiterea apelului și anularea sentinței.
Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2006, și, au solicitat în contradictoriu cu și, revizuirea deciziei civile nr. 68/R din 19 ianuarie 2006, pronunțată Curtea de Apel în dosar nr. 3979/2005.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 Cod procedură civilă.
În fapt s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită este netemeinică pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece instanța s-a pronunțat pe temeiul "constată că trecerea imobilului în favoarea Statului Român s-a făcut fără existența unui titlu valabil" deși un astfel de petit nu a fost solicitat de către reclamanți, întrucât ei au solicitat altceva, respectiv "să se constate că imobilul a trecut în proprietatea Statului Român în mod abuziv".
Consideră că diferența dintre cele două concepte este dată de diferența de cele două temeiuri juridice, caracterul "abuziv" fiind o sintagmă cu valoarea juridică prevăzută de dispozițiile art. 1,2,3,6,7 8,12,18,20 și 36 din Legea nr. 10/2001, iar caracterul de "titlu valabil" este o altă sintagmă decât cea de abuziv fiind prevăzută de dispozițiile HG nr. 11/1997, de art. 26 din Legea nr. 213/1998 și de art. 2,12,16,27,43 și 49 din Legea nr. 10/2001.
Caracterul abuziv nu trebuie dovedit fiind prezumat de însăși legislația ulterioară a Legii nr. 112/1995, iar caracterul "valabil al titlului este un alt concept lăsat exclusiv la aprecierea instanței, cele două concepte neputându-se suprapune sau confunda, astfel apreciază că pe acest motiv este inadmisibilă soluția instanței care nu s-a pronunțat asupra caracterului abuziv, ci asupra inexistenței titlului valabil, situație în care este incident motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât instanța a pronunțat altceva decât sa-a cerut.
Pentru al doilea motiv de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă, revizuienții au susținut că există dovada printr-un înscris, care nu a putut fi prezentat de aceștia, aflat la dispoziția intimaților, care atestă faptul că la data de 30.06.1987 aceștia au obținut cetățenia israeliană.
Ca atare, consideră că pe baza acestor înscrisuri se înlătură susținerea reclamanților și a instanței că nu s-au întors în țară dintr-un motiv cert și obiectiv, iar efectul acestui împrejurări noi se repercutează asupra primului capăt de cerere din acțiunea reclamanților, care se referă la nevalabilitatea titlului de trecere în proprietatea Statului Român a imobilului și ca efect se răsfrânge și asupra capătului doi din acțiune referitor la anularea contractului de vânzare cumpărare a imobilului întrucât nu se mai poate pune problema bunei-credințe, imobilul fiind cumpărat legal în baza legislației în vigoare.
La data formulării cererii de revizuire, revizuienții nu au depus înscrisurile noi invocate în cerere, iar cauza a suferit mai multe amânări ca urmare a cererilor de strămutare formulate atât de intimații cât și de intimații.
Ulterior, odată cu concluziile scrise depuse la dosar, la data de 16.05.2007, revizuienții au invocat ca înscrisuri noi, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă două cereri eliberate de Ambasada României la, înregistrate sub nr. 873 și 879 din 24.04.1990, prin care soții solicitau eliberarea unor pașapoarte pentru cetățenii români domiciliați în străinătate și în care declarau că au obținut cetățenia israeliană în data de 30.06.1987.
Intimații au solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, cu cheltuieli de judecată.
Verificând decizia a cărei revizuire se solicită și actele dosarului, prin prisma motivelor invocate de revizuienți, instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată și urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cele opt cazuri expres determinate în art. 322 al. 1 pct. 1-8 Cod procedură civilă.
Revizuienții și și-au fundamentat cererea de revizuire a deciziei civile nr. 68/R/2006 pronunțată în recurs de Curtea de APEL ORADEA pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă susținând că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv, că s-a dat mai mult decât s-a cerut și pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, susținând că după darea hotărârii au descoperit înscrisuri doveditoare deținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr- împrejurare mai presus de voința lor.
Potrivit art. 322 al. 1 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere:
-conform art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă "dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut";
-conform art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă "dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă au susținut că instanța a constatat că trecerea imobilului din litigiu în favoarea Statului Român s-a făcut fără existența unui titlu valabil, un astfel de petit nefiind solicitat de către reclamanți.
Acest motiv de revizuire nu este întemeiat deoarece, instanța de recurs s-a pronunțat doar asupra a ceea ce s-a solicitat, la fila 38 de la dosarul de fond nr. 1589/2002 al Judecătoriei Oradea, existând o cerere de completare a acțiunii de către reclamanții, prin care au solicitat instanței să constate trecerea abuzivă, fără titlu, cu încălcarea Decretului cu nr. 223/1974 a imobilului în proprietatea Statului Român, inițial acțiunea înregistrată la data de 07.02.2002 la Judecătoria Oradea, întemeiată pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 915/30.09.1995 încheiat cu privire la imobilul în litigiu, anularea încheierii de întabulare nr. 6073/27.02.1997 și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Pârâții revizuienții, prin întâmpinare, la instanța de fond au pus concluzii pe acest capăt de cerere, iar în recurs nu au invocat faptul că ar fi un capăt de cerere nou sau tardiv formulat, punând de asemenea concluzii pe acest petit.
Ori, revizuirea nu este admisibilă dacă instanța a comis o greșeală de judecată, în sensul că a primit și soluționat o cerere cu încălcarea unor dispoziții legale, de exemplu dacă reclamantul și-a modificat cererea după prima zi de înfățișare deși pârâtul s-a opus. În speță însă pârâții nu au invocat tardivitatea modificării acțiunii la instanța de fond, ci, așa cum s-a reținut, au pus concluzii pe acest capăt de cerere, atât la fond cât și în apel și recurs.
Prin urmare, dispoziția instanței de recurs din decizia nr. 68/R/2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, prin care "constată că trecerea imobilului înscris în CF nr. 17914 O nr. top. 2308/1 în natură casă și teren situat în localitatea O,-/A, în favoarea Statului Român, s-a făcut fără existența unui titlu valabil" este în concordanță cu acțiunea formulată și completată de reclamanți încă în fața instanței de fond, așa încât nu se poate vorbi de ultra petita, de faptul că instanța s-ar fi pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Cât privește cel de al doilea motiv de revizuire fundamentat pe prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, instanța reține că nici acesta nu este întemeiat, nefiind îndeplinite cerințele impuse de textul de lege mai sus menționat.
Înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererea nr.873/23.04.1990, formulată de și cererea nr. 879/23.04.1990, formulată de, înregistrate la Ambasada României din -, prin care soții solicitau eliberarea unor pașapoarte turistice pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate și în care declarau că au dobândit cetățenia israeliană din data de 30.06.1987, precum și buletinele de identitate nu sunt relevante, întrucât nu îndeplinesc condițiile impuse de textul de lege mai sus menționat, nu au fost reținute de partea potrivnică, nu s-a dovedit imposibilitatea prezentării de către pârâții revizuienți pe parcursul procesului și nu sunt determinante pentru soluționarea cauzei în sensul că nu puteau prin ele însele, fără coroborarea cu alte probe, să determine o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de recurs cu privire la caracterul preluării imobilului în proprietatea Statului Român sau cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al acestuia.
Mai mult, instanța de recurs a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și anularea contractului de vânzare-cumpărare, alte motive, reținând că Decretul nr. 223/1974 în baza căruia fost preluat imobilul proprietatea reclamanților încălca principiile și reglementările internaționale la care România era parte la momentul emiterii acestui act normativ, respectiv art. 12 pct. 1 și 2 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice, și art. 13 și 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar și Constituția din 1965, ce reglementa exproprierea doar pentru cauze de utilitate publică, precum și reaua-credință a pârâților care la data cumpărării imobilului, în baza Legii nr. 112/1995, cunoșteau faptul că reclamanții au făcut demersuri pentru restituirea imobilului încă din anul 1991, conform declarațiilor date de martorii audiați în cauză.
Pe de altă parte, este evident că nu poate fi considerat înscris nou, în sensul prevăzut de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, actul deținut de o instituție, în speță Ambasada României, textul de lege statuând că acest înscris trebuie să fi fost reținut de partea potrivnică.
Mai trebuie relevat și faptul că pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, trebuie ca partea revizuientă să depună înscrisul nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată la data formulării cererii, nu să se pretindă instanței să facă demersuri în acest sens, așa cum au procedat revizuienții, apoi trebuie să se dovedească imposibilitatea prezentării în instanță, fie datorită faptului că a fost reținut de partea potrivnică, fie datorită unor împrejurări mai presus de voința părților, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
O altă condiție pentru admisibilitatea revizuirii este și aceia ca actul depus și invocat în revizuire să aibă caracter determinant, adică să fi fost de a conduce singur, fără alte probe la o altă soluție decât cea pronunțată, însă față de motivele reținute de către instanța de recurs pentru pronunțarea deciziei civile nr. 68/R/2006 este evident că cererile referitoare la dobândirea calității de cetățeni israelieni în 1987 sunt neconcludente, pașaportul fiind solicitat ca și cetățeni români, prin urmare aceste înscrisuri neafectând caracterul abuziv al preluării imobilului de către Statul Român sau buna-credință al pârâților, în condițiile în care instanța a reținut din probele administrate că aceștia cunoșteau împrejurarea că reclamanții revendică imobilul încă din anul 1991. Celelalte susțineri ale revizuienților cu privire la aspectele reținute de instanța de recurs referitor la starea de sănătate reclamanților, vizează aspecte de fond, de apreciere a probelor administrate, astfel că nu pot constituii temei de admitere a căii extraordinare de atac a revizuirii.
Față de cele reținute, instanța apreciază că motivele invocate de revizuienți sunt nefondate, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 322 pct.2 și 5 Cod procedură civilă, astfel că va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
Fiind în culpă procesuală, revizuienții vor fi obligați în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, să plătească intimaților suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DEC ID E:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire declarată de revizuienții și, ambii cu domiciliul în O,-/A, județul B, în contradictoriu cu intimații și ambii cu domiciliul în O, 1, nr. 19,. 6, județul B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O prin ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR, CONSILIUL LOCAL și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 68 din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Obligă părțile revizuiente să plătească părților intimate și suma de 250 lei cheltuieli de judecată în revizuire.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- judecători recurs -
- redactat decizie- judecător -19.03.2008
- dactilografiat grefier -19.03.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Elena Bocșe, Viorel Pantea
