Anulare act. Decizia 278/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 90/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 278
Ședința publică de la 11.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - I
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 109 A din 06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și -.
are ca obiect - anulare act nulitate contract vânzare-cumpărare
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul - reclamant personal și asistat de avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr.6 emisă de Uniunea Națională a Barourilor - Baroul Ialomița și intimații - pârâți și, ambii prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 14/3.02.2009 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Ialomița
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul - reclamant nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de către instanța prin rezoluție.
Apărătorul recurentului - reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 - chitanța nr. -/1/11.02.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Apărătorii recurentului - reclamant și al intimaților - pârâți, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului recursului.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate și a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare cumpărare, deoarece apreciază că au fost încălcate disp.art. 5 al. 2 din Legea 61/1990, față de împrejurarea că părțile în anul 1990 au cumpărat un imobil în baza legii mai sus menționată, moment la care în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare a fost menționat și intimatul - pârât, în calitate de cumpărător, care la acel moment era minor. Având în vedere cele de mai sus, apreciază că intimatul - pârât nu avea nici un drept la cumpărarea apartamentului, motiv pentru care apreciază că au fost încălcate dispozițiile legii mai sus menționate, prin fraudarea acesteia, față de împrejurarea ca acesta nu avea calitatea de chiriaș sau de titular al unui contract de închiriere și chiar dacă, era menționat în fișa locativă, nu consideră că avea dreptul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Mai arată că, recurentul - reclamant avea calitatea de a cumpăra apartamentul în discuție, împreună cu soția sa, respectiv intimata pârâtă, care putea fi trecută în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare întrucât era un bun dobândit în timpul căsătoriei. Pe de altă parte, față de faptul că acesta încheiase contractul de închiriere, ca accesoriu la contractul de muncă, pârâtul nu avea dreptul să figureze în contractul de vânzare-cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților - pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat, față de împrejurarea că intimatul, fiul recurentului, avea calitatea de chiriaș în apartamentul pe care îl ocupă, având drepturi locative proprii așa cum prevăd disp.art. 5 al. 2 din Lg. 61/1990 și ca atare are dreptul de a cumpăra apartamentul, ca fiu major, împreună cu părinții. Cu privire la frauda la lege de care se face vorbire, nu poate fi luată în considerare, deoarece recurentul - reclamant și intimata - pârâtă se află în proces de divorț. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la data de 14.01.2008, sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3082/12.12.1990, încheiat între, și, în calitate de cumpărători, și IJGCL I, în calitate de vânzătoare, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 578/17.04.2008, Judecătoria Urzicenia respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții și, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul la plata către pârâți a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 30.08.1989, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 222 între IJGCL I, în calitate de locator și, în calitate de titular de contract, având ca obiect locuința situată în U, -.B,.3, județul Conform anexei B la acest contract de închiriere, reclamantul avea calitatea de titular de contract, iar pârâții aveau calitatea de chiriași, fiind membrii de familie, respectiv soție și fiu.
Ulterior, între părțile din proces, în calitate de cumpărători și IJGCL I, în calitate de vânzătoare, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 3082/12.12.1990, având ca obiect locuința situată în U, -.B,.3, județul I, care a constituit obiectul contractului de închiriere nr. 222/30.08.1989, acest contract fiind încheiat în temeiul dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor. În acest context, instanța a reținut că de vreme ce pârâtul era trecut în contractul de închiriere nr. 222/30.08.1989, fiind membru de familie al titularului, avea calitatea de chiriaș la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3082/12.12.1990, fiind astfel îndreptățit la încheierea acestuia. Mai mult, în raport cu aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că, la acel moment, nu era cerută condiția ca cel care cumpără imobilul să aibă calitatea de titular de contract.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că în cauză nu poate fi reținută fraudarea legii, ca motiv de nulitate absolută, având în vedere că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3082/12.12.1990, pârâtul a înțeles să își valorifice dreptul instituit prin Decretul-lege nr. 61/1990, în scopul pentru care a fost edictat, iar nu cu scopul eludării altor dispoziții legale imperative, cu atât mai puțin ale Legii nr. 85/1992, care nu exista la acel moment, urmând a respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat în termen apel, considerând că fiul său, nu putea avea calitatea de cumpărător, deoarece nu era titular al contractului de închiriere. Simplul fapt că era trecut în fișa suprafeței locative închiriate, ca membru de familie, nu-i conferă decât un drept locativ în acest apartament și nu calitatea de chiriaș, dat fiind faptul că acest contract de închiriere nu putea fi încheiat dacă apelantul nu avea calitatea de angajat.
Prin decizia nr. 109A/06.11.2008 Tribunalul Ialomița secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 578/17.04.2008 pronunțate de Judecătoria Urziceni.
A obligat apelantul către intimați la 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, sunt aplicabile sunt prevederile DL nr. 61/90 care, în art. 5 alin. 2 și 16 ce arată clar că locuințele construite din fondurile statului se pot vinde numai către chiriașii care le ocupă. Rezultă deci că, în cazul în care titularul contractului de închiriere este căsătorit, de acest drept beneficiază și membrii de familie, care, potrivit legii, au drepturi locative proprii, precum soțul și copii acestora.
Prin art. 1 din Legea nr. 85/1992, care nu se poate aplica în cauză, întrucât a intrat în vigoare după încheierea contractului de vânzare-cumpărare (pe baza principiului legea civilă nu retroactivează), s-a dat dreptul doar titularului de contract să încheie astfel de acte, în calitate de cumpărător.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile atacate precum și a sentinței civile nr. 578/17.04.2008, pronunțată de Judecătoria Urziceni și, rejudecând cauza să i se admită cererea așa cum a fost formulată, în sensul de a constata nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3082/12.12.1990, încheiat între, și, în calitate de cumpărători și I, în calitate de vânzători, pentru fraudă de lege, în sensul că nu putea avea calitatea de cumpărător.
Recurentul-reclamant își întemeiază recursul în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivare, acesta arată că, conform dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 61/1990, locuințele construite din fondurile statului se pot vinde numai către chiriașii care le ocupă.
Potrivit contractului de închiriere nr. 222/30.08.1989, recurentul-reclamant menționează faptul că doar el era titularul contractului, iar potrivit pct. 16 din contract, acesta era accesoriu contractului de muncă încheiat între el și unitatea angajatoare.
De asemenea, recurentul-reclamant precizează că fiul său, fiind membru al familiei, avea doar drept locativ propriu, conform dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 5/1973 și nu putea avea calitatea de chiriaș, nefiind angajat și nici titular al contractului de închiriere, considerând astfel, trecerea pârâtului în calitate de cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare ca fiind făcută în fraudarea legii, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Decretul - Lege nr. 61/1990 "locuințele ocupate de chiriași, se pot vinde numai acestora, pe baza criteriilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor".
Astfel, recurentul-reclamant consideră greșită motivarea instanței de fond considerându-l pe titular al contractului de închiriere, nefăcând diferența, conform dispozițiilor legale, între membrii de familie care au doar un drept locativ și titularul contractului de închiriere.
Totodată, acesta arată că instanța de fond nu observă dispozițiile art. 1306 Cod civil, potrivit cărora "pot cumpăra toți cărora nu le este oprit de lege", constatându-se cu ușurință că pârâtul, nefiind chiriaș, nu putea cumpăra imobilul în litigiu.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.
În mod corect au reținut ambele instanțe și, arată și recurentul, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 2 din Decretul - Lege 61/1990, potrivit cărora " locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor ".
Prin urmare, pentru a putea cumpăra imobilul în baza acestui act normativ, singura condiție impusă de lege se referea la calitatea de chiriaș în imobilul în litigiu, calitate pe care pârâtul o avea, contrar celor susținute de recurent.
Astfel, pe de o parte recurentul face o confuzie între calitatea de titular al contractului de închiriere, pe care el o deținea și calitatea de chiriaș, pe care o dețineau ceilalți membrii ai familiei sale, în baza drepturilor locative proprii izvorâte din contractul de închiriere. Prin urmare, independent de calitatea sa de titular al contractului de închiriere și ceilalți membrii ai familiei sale, în calitate de chiriași puteau fi cumpărători în baza decretului - lege 6/1990, prin simpla lor manifestare de voință, concretizată prin formularea cererii de cumpărare.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută susținerea recurentului referitoare la faptul că acest contract de închiriere nr. 222/1989 ar fi accesoriu al contractului de muncă, neexistând o atare mențiune în cuprinsul său și nici dovezi din care să rezulte acest aspect, simplul fapt că ar fi fost repartizat apartamentul spre închiriere de către unitatea la care era angajat, neconferindu-i o atare calificare.
Pentru aceste motive, în baza art. 312. pr. civ cu referire la art. 304 pct. 9, curtea respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1. pr. civ. obligă recurentul să plătească intimaților 1800 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.109A/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți - și .
Obligă recurentul-reclamant să plătească intimaților-pârâți suma de 1.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
I
Red.
.
2ex./24.02.2009
Trib. I - Secția Civ. -
-
Jud. U - Secția Civ. -
*****
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
