Anulare act. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 279
Ședința publică de la 26 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 3: Marin Covei
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului civil formulat de pârâtul scu, împotriva deciziei civile nr. 522 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 421 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât scu, reprezentat de avocat, intimații reclamanți, asistat de avocat, reprezentată de același avocat, lipsind intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care.
Avocat pentru recurentul pârât scu, a depus concluzii scrise.
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurentul pârât scu, a susținut motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat pentru intimații reclamanți, a apreciat că, Tribunalul Dolj corect a pronunțat decizia nr. 522 prin care a respins apelurile declarate de pârâții scu, CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, împotriva sentinței civile nr. 421/19.01.2007, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziție nr. 4612/14.05.2002 a Primarului Municipiului C și a procesului verbal de punere în posesie nr. 14726/24.06.2002 emise ilegal cu încălcarea Lg.10/2001, în sensul cuprinderii în acestea numai a suprafeței restituită în natură de 386 mp. cât era liberă, la dispoziția Primăriei Mun. C în C- - 20, în loc de 496 mp. cât cuprind scriptic în mod ilegal. A solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
La sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat consilier juridic pentru intimații pârâți CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, și a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
La data de 28 ianuarie 2005, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dolj, Secția Comercială și de contencios Administrativ sub nr. 361/CA/2005, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Consiliul Local C, Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea efectelor actelor administrative emise de primarul Municipiului C, respectiv Dispoziției nr. 4612 din 14 mai 2002 și procesului-verbal nr. 14726 din 24 iunie 2002, până la soluționarea acțiunii sau la primul termen de judecată în care se va discuta menținerea ei.
Prin încheierea din data de 21 februarie 2005 fost scoasă cauza de pe rol și înaintată Secției Civile a Tribunalului Dolj, formându-se dosarul nr. 1322/CIV/2005.
Prin sentința nr. 396 din 16 iunie 2005 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
La data de 30 septembrie 2005, reclamanții au formulat precizare, respectiv restrângerea acțiunii, în sensul că înțelege să se judece doar cu pârâții, Primarul Municipiului C și Consiliul Local al Municipiului C.
La data de 13 martie 2006, pârâtul scu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.421 din 19 ianuarie 20007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.421 din 19 ianuarie 2007, fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 4612/14 mai 2002 primarului Municipiului C, precum și a procesului-verbal de punere în posesie nr. 14726/24 iunie 2002, în sensul cuprinderii în acestea numai a suprafeței de 386.p, în loc de 496., suprafață situată în C,--20.
fost obligat pârâtul la plata sumei de 300 RON către reclamanți, cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de expertiză ).
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că imobilul din str. - (actual - -) nr. 18-20 trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, conform sentinței civile nr. 5038/1954 pentru neplata impozitelor.
S-a mai reținut din raportul de expertiză că terenul care putea fi restituit pârâtului prin Dispoziția nr. 4612/14 mai 2002, fiind liber, are suprafața de 386, iar suprafața delimitată de vecinătățile indicate în procesul-verbal de punere în posesie a pârâtului este de 446, incluzând și o suprafață de 60 care aparține reclamanților, fiind posedată de aceștia, așa cum reiese și din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Instanța a mai reținut că dispoziția sus amintită a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinței au formulat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.522 din 20 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja respins apelurile, luând act că intimații reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța a înlăturat excepția lipsei interesului reclamanților în promovarea acțiunii, având în vedere că prin actul emis pârâtului scu, respectiv dispoziția contestată nr.4612/2002, se aduce atingere dreptului de proprietate legal reconstituit reclamanților prin Ordinul Prefectului nr. 305/1997, astfel că pentru a preîntâmpina o dispută litigioasă între părți se impune a fi analizată legalitatea actelor deținute de acestea din perspectiva dispozițiilor legilor de retrocedare.
două critică a vizat lipsa temeiurilor de anulare unui act juridic civil, fiind invocată încălcarea principiului disponibilității juridice însă, potrivit dispozițiilor art.129, alin.5 pr.civ. instanța nu este legată de o anume încadrare juridică a cererii, fiind obligată să determine obiectul juridic în raport de conținutul acțiunii și de ceea ce se urmărește concret prin aceasta, cerință esențială pentru buna desfășurare a procesului civil și pronunțarea unei soluții fundamentată atât și fapt cât și în drept.
S-a constatat că prima instanță a stabilit concret împrejurarea că din suprafața la care erau îndreptățiți pârâții, numai terenul de 386 mp. era liber, restul fiind afectat de construcțiile existente pe proprietatea reclamanților intimați, proprietate a cărei configurație nu s-a modificat niciodată încă începând din anul 1957, atunci când s- și edificat.
Or, în condițiile date, autoritatea locală a depășit limitele investirii sale, prin restituirea în natură a unei suprafețe afectate și cărei situație juridică a fost irevocabil tranșată, prin Ordinul Prefectului nr. 305/1007.
Împotriva acestei decizii declarat recurs pârâtul scu, motivând că judecătoria s-a pronunțat diferit prin sentința civilă 1551/2003, că nu a fost de bună credință la data înstrăinării imobilului, deoarece terenul aparținea autorilor recurentului, că potrivit art 2 alin 1 și 2 din legea 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu își păstrează calitatea de proprietari.
Motivele de recurs au fost precizate la 26 martie 2008, fără a se adăuga critici noi celor formulate în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei instanței de apel. Recurentul a susținut că nu există niciun temei legal pentru nulitatea absolută a dispoziției ce i-a fost emisă în procedura legii 10/2001. S-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul notificării a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 224/1951, fiind preluat abuziv potrivit art 2 lit d din legea 10/2001, iar pentru suprafața de 540. a fost emis ordin al prefectului autorului reclamanților abia în anul 1997, ceea ce nu are relevanță asupra litigiului de față.
S-a arătat că reclamanții nu aveau calitatea de a formula acțiune având ca obiect anularea dispoziției primarului, lipsa legitimării derivând din legea 10/2001, care nu conferă terților dreptul de ataca în instanță dispoziția de restituire, reclamanții având doar posibilitatea de a promova acțiunea în revendicare, dacă pierdeau posesia terenului lor.
Intimații reclamanți au formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art 26 din legea 10/2001, împotriva dispoziției prin care s-a răspuns notificării formulate de persoanele interesate, acestea pot formula contestație, care se soluționează de secția civilă a tribunalului în raza teritorială căruia își are sediul unitatea deținătoare.
O astfel de contestație este deschisă numai beneficiarilor dispoziției, așa cum corect se susține prin precizarea motivelor de recurs, însă acțiunea de față nu are caracterul unei contestații, ci este o acțiune în constatarea nulității absolute a dispoziției.
După rămânerea definitivă a dispoziției de restituire în natură a imobilului aceasta are valoarea juridică a unui înscris autentic, fiind în acest sens dispoz art. 25 alin 4 din legea 10/2001, poate fi înscrisă în cartea funciară și face dovada deplină a dreptului de proprietate. Prin urmare, dispoziția este un act juridic civil, care produce efecte în planul dreptului de proprietate și devine opozabilă terților prin înscrierea în evidențele funciare.
În atare situație, terții pot solicita constatarea nulității absolute a actului juridic civil, dacă apreciază că anumite drepturi sau interese legitime le sunt lezate prin acesta.
Reclamanții nu au în speță posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare, deoarece au posesia terenului lor, însă consideră că dispoziția a fost în parte nelegal emisă, cu privire la suprafața de 60 teren, deoarece intimatului recurent i s-a atribuit o parte din terenul proprietatea reclamanților.
Susținerea recurentului de a li se pretinde reclamanților să aștepte deposedarea de terenul asupra căruia pretind că au un drept de proprietate și abia atunci să promoveze o acțiune în justiție, este nelegală și încalcă dreptul de acces la instanță garantat de art 21 din Constituția României și apărat prin art 6 din CEDO. Reclamanții au posibilitatea să promoveze acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate al recurentului dacă apreciază că acesta le încalcă drepturile lor, fără aștepta o atitudine activă din partea acestuia, prin care să li se diminueze proprietatea.
Calitatea procesuală activă a reclamanților există, așadar, în ce privește promovarea acțiunii pentru constatarea nulității absolute a unui act juridic, acțiune de drept comun, care nu trebuie confundată cu contestația promovată în temeiul legii 10/2001 împotriva dispoziției, înainte ca aceasta să producă efecte pe planul dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite.
Motivul de nulitatea al acestui act juridic este încălcarea dispozițiilor imperative ale art 10 din legea 10/2001, potrivit cu care se pot restitui în natură numai acele terenuri care sunt libere de construcții, neocupate de obiective de investiții și care se găsesc la dispoziția unității notificate.
Reclamanții au invocat și au dovedit că o parte din terenul asupra căruia autoritatea administrativă a dispus nu era la dispoziția acesteia, caz în care prev art 10 din legea 10/2001 au fost greșit aplicate. Aplicarea normelor cu caracter reparator ale legii speciale se face prin raportare la regimul juridic al terenului existent la data intrării în vigoare a legii ( 14 februarie 2001) ori la acea dată terenul de 540. era deja atribuit reclamanților, care au exercitat asupra lui dreptul de folosință începând cu anul 1957.
Astfel, actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1942 ( fila 120) face dovada că autorul recurentului a dobândit în proprietate două loturi de teren învecinate, situate la nr. 18 și respectiv 20, cu suprafețele de 450. și respectiv 210m.p., în total 660. Același total al suprafeței rezultă și din actele depuse la filele 122 și 125 privind evidența fiscală a imobilului, cu diferența că pe parcele se consemnează suprafețele de 360. și 300. calitatea recurentului de persoană îndreptățită la aplicarea legii 10/2001 potrivit art 4 și art 2 lit d din lege nu este contestată, acesta având posibilitatea de a cere restituirea în natură a terenului preluat abuziv de stat, dacă acest teren este liber.
Dispozițiile art 2 alin 2 din legea 10/2001 nu degrevează persoana îndreptățită( fostul proprietar) de a formula notificare și a urma procedura specifică legii pentru restituirea terenului, deoarece dreptul de proprietate, see xercită, potrivit textului, numai după emiterea dispoziției. Așadar, nu are relevanță asupra litigiului faptul că terenul a aparținut anterior autorilor recurentului, cât timp sub aspectul aplicării legii 10/2001 interesează dacă la data apariției acestei legi trenul era liber.
La data apariției legii 10/2001 era la dispoziția primăriei, ca teren liber, suprafața de 386. teren deoarece restul terenului este ocupat de imobilele aflate în jur. Pentru reclamanți a fost emis în anul 1997 ordin al prefectului, prin care s-a constituit proprietatea asupra unui teren de 540. ( în fapt, există doar suprafața de 511.) iar prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a respins acțiunea prin care recurentul a solicitat nulitatea absolută parțială acestui ordin.
Urmare a respingerii acțiunii prin care se contesta valabilitatea actelor anterioare de atribuire a terenului în proprietate, este evident că la dispoziția primăriei se afla doar suprafața de 386. care putea face obiectul restituirii în natură, diferența până la 496. cât s-a consemnat în dispoziția 4612/2002, fiind atribuită nelegal, cu încălcarea dispoz art 10 din legea 10/2001, ceea ce justifică admiterea acțiunii de față.
Este susținerea recurentului privind contradicția dintre sentința civilă 1551/2003 a Judecătoriei Craiova și sentința pronunțată în litigiul de față, deoarece între cele două hotărâri există diferențe asupra obiectului și cauzei litigiului iar respectiva hotărâre a fost desființată în căile de atac, prin admiterea apelului și respingerea acțiunii, conform deciziei civile 364/2005 a Tribunalului Dolj.
B sau reaua credință a autorului reclamanților, nu are relevanță în speță și nici nu a făcut obiectul analizei la instanțele de fond, astfel că nu se poate pune în discuție în recurs.
Constatând că dispozițiile legale au fost corect aplicate, motivele de recurs nefiind fondate, potrivit art 312 c, recursul urmează a fi respins.
Se va respinge cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât cuantumul acestora nu a fost dovedit în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul scu, împotriva deciziei civile nr. 522 din 30 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 421 din 19 ianuarie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâții CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect anulare act.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimaților reclamanți privind obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex/1.04.2008
Președinte:Maria CumpănașuJudecători:Maria Cumpănașu, Gabriela Ionescu, Marin Covei
