Anulare act. Decizia 282/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 282/
Ședința publică din 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.62/Ap din 4 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 30 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii scrise în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte componentă din prezenta decizie, iar instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 7 octombrie 2008, apoi la 14 octombrie 2008, apoi la 21 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 5811/2005 Judecătoria Brașova respins acțiunea civilă promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, - și.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 62/Ap/2008 s-a respins apelul reclamantului și s-a păstrat sentința civilă apelată.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare pe a cărui pretinsa existenta se întemeiază întreaga acțiune a apelantului nu a fost dovedit in condițiile art.1191 si urm. Cod civil.
Apelantul nu a invocat o imposibilitate de preconstituire sau conservare a unui înscris doveditor si nici nu a reieșit din probele administrate in cauza o asemenea ipoteza.
Înscrisurile doveditoare de care se prevalează apelantul sunt acte sub semnătură privata ce nu provin de la intimata-parata si nu au fost recunoscute de către aceasta. Din interpretarea coroborata si logica a prevederilor art.1176 si urm. cod civil reiese ca orice înscris sub semnătură privată, ca instrumentum probationis, trebuie sa fie scris ori cel puțin semnat de către cel căruia i se opune. De asemenea potrivit regulii de interpretare a fortiori, din prevederile art.1197 alin. 2 Cod civil conform cărora "se numește început de dovada orice scriptura a aceluia in contra căruia s-a format petitia, sau a celui ce el reprezintă si care scriptura face a fi de crezut faptul pretins" reiese ca un înscris pentru a face dovada deplina a faptului pretins trebuie, cu atât mai mult, sa aparțină "aceluia in contra căruia s-a format petitia".
Cererea de chemare în judecată a fost formulată inclusiv împotriva intimatei și nici un înscris recognitiv dintre cele depuse în speța la dosar nu îndeplinește aceste cerințe. Ca urmare nu se poate aprecia ca aceste înscrisuri au făcut dovada deplina a pretențiilor apelantului împotriva acesteia ori ca reprezintă un început de probă scrisă în acest sens.
Singurul înscris semnat de către intimata menționată este contractul de închiriere încheiat între părți însa conținutul acestuia nu dovedește decât actul juridic al închirierii și nicidecum convenția parților de revânzare a apartamentului către soții.
În concluzie, se constata că intimata nu și-a încălcat nici o obligație fie ea legala, convenționala ori morala și că atare contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu intimații si - nu are o cauza ilicita ori imorala.
Apelantul nu a invocat prin cererea sa de chemare în judecata fictivitatea, neseriozitatea ori simularea prețului ca motiv al pretențiilor sale.
În consecință, apelantul nu poate invoca aceste aspecte direct in apel fata de dispozițiile art.294 Cod procedură civilă.
Ca urmare, nu este permisa admiterea acțiunii in constatarea nulității absolute a actului juridic atacat prin aceasta pentru motive pe care instanța să le invoce din oficiu respectiv pentru preț fictiv și evaziune fiscală astfel după cum solicita apelantul-reclamant în motivarea apelului.
Nu s-a dovedit ca intimați-pârâți si - nu și-au dat consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu intimata.
Eroarea obstacol respectiv error in negotium si error in corpore adică eroarea cu privire la natura juridica a actului încheiat ori cu privire la identitatea fizica a obiectului acestuia nu s-a invocat si nici nu poate fi susținută datorita împrejurării ca actul s-a încheiat in fata unui notar care a constatat prin propriile simțuri si a atestat ca părțile actului au citit conținutul acestuia si au consimțit la încheierea sa fiind așadar în cunoștința de cauza cu privire la asemenea aspecte formale.
Eroarea ca viciu de consimțământ adică eroarea asupra cocontractantului cu privire la persoana ori la însușirile esențiale ale acestuia ( error in personam) se retine in primul rând ca atrage nulitatea relativa iar nu absoluta a actului juridic și în al doilea rând că nu a fost dovedita. Dimpotrivă, atât din interogatoriul luat în cauza intimaților si - cât si din actele întocmite în cadrul cercetărilor penale declanșate de către apelant rezulta ca intimatul a știut că intimata-parata nu mai este căsătorită cu apelantul însă acest aspect nu l-a interesat.
De asemenea aceasta atitudine psihica a ambilor intimați rezultă fără dubiu din însuși contractul de vânzare-cumpărare atacat în speță, contract în care intimata este identificată prin numele actual iar nu prin acela de purtat in timpul căsătoriei și se specifică expres ca nu este căsătorită.
În atare situație instanța conchide că acest act a fost încheiat în fata unui notar public care a atestat faptul că intimații au citit actul înainte de semnare, aceasta atestare a notarului face dovada până la înscrierea în fals și ca urmare este evident că intimații menționați au cunoscut la momentul respectiv faptul ca intimata nu mai este căsătorită cu apelantul.
În ceea ce privește cauza actului se constata ca nu s-a dovedit faptul ca aceasta nu exista. Cauza pentru cumpărătoare a fost obținerea apartamentului în care locuia împreună cu doi copii minori iar pentru vânzători a fost obținerea prețului, indiferent care a fost acela atâta timp cât a existat un preț și indiferent cine, cum și când l-a achitat, cu mențiunea că, potrivit contractului autentic, acesta a fost achitat de către intimata.
De asemenea nu s-a dovedit că această cauza este falsa (oricum o astfel de împrejurare ar fi atras nulitatea relativa iar nu nulitatea absoluta a actului), ca este ilicita ori imorala.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul invocând prevederile art. 304 alin. 2 punctele 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă și art. 312 alin. 2 punctul 3 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța de fond și de apel a reținut greșit că actul intitulat "Contract de revânzare" încheiat sub semnătură privată nu îndeplinește cerințele art. 1176, 1177, 1180 și 1182 Cod civil în realitate acesta fiind datat 21 iunie 1999 și redactat în două exemplare originale.
Greșit au reținut instanțele că acest act nu este recunoscut de pârâta și prin urmare nu este opozabil, ignorând că acest act este recunoscut și opozabil în mod direct de pârâții și indirect de; situație ce rezultă din dosarele penale ale Judecătoriei Brașov.
De asemenea, instanțele se pronunță numai asupra inopozabilității contractului față de, fără a analiza opozabilitatea față de ceilalți pârâți chemați în judecată care au recunoscut conținutul acestui contract.
Se arată că, instanțele nu au aplicat prevederile art. 948 punctul 2 Cod civil, deși din probele administrate în acest sens și lucrările dosarului penal, rezultă ducerea în eroare a voinței soților de către privind starea socială cât și schimbarea numelui cu câteva zile înainte de încheierea contractului.
Greșit a reținut instanța că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 948 punctul 4 Cod civil, întrucât nu au fost dovedite cerințele prevăzute de art. 967 și 1169 Cod civil.
În realitate aceste condiții au fost dovedite cu acte din dosarul penal, cu o rectificare materială, acte care dovedesc că, convenția încheiată a fost ilicită, neserioasă, imorală datorită prețului scris și considerat ca plătit de care este cu 400 - 500 milioane mai puțin decât în realitate.
O altă critică se referă la faptul că, în cauză au fost respectate prevederile art. 1197 Cod civil, în sensul că există n început de dovadă de vânzare cumpărare a apartamentului prin actele sub semnătură privată, prin cadastru efectuat în 1999 pentru a fi revândut recurentului, acte care sunt opozabile soților și inclusiv lui, având în vedere că, actul făcut de un soț devine automat opozabil și acceptat de celălalt soț.
De asemenea, se arată că din actul de închiriere, predare - primire rezultă și îndeplinirea prevederilor art. 1203 Cod civil.
Ultima critică se referă la motivul prevăzut de art. 304 punctul 8 Cod procedură civilă, în sensul că, instanța de apel a interpretat greșit acțiunea dedusă judecății, schimbând natura și înțelesul motivelor reținând că, prin demonstrarea prețului real al convenției au fost invocate alte temeiuri juridice și nu dezvoltarea celor invocate în sensul nulității contractului pe motiv de preț fictiv, nereal, evaziune fiscală.
În concluzie, se arată că, instanța de apel a schimbat toate probele de voință, de cauză și de obiect și le-a transformat în erori, tocmai pentru a nu analiza și aprofunda fondul litigiului.
Examinând decizia în raport cu motivele de recurs, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea recurentului reclamant este întemeiată pe dispozițiile art. 948 alin. 2 și 4 Cod civil care stabilesc ca și condiții esențiale pentru validitatea unei convenții existența consimțământului valabil al părții care se obligă și cauza licită, motive pentru care se solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2417/13.05.2003.
Prezentul recurs este întemeiat în drept pe motivele reglementate de art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă, se referă la modificarea hotărârii atacate în cazul când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Recurentul nu precizează în criticile sale ce anume a acordat sau nu instanța pentru obiectul dedus judecății cu nerespectarea principiului disponibilității, pentru ca instanța de control să analizeze critica prin prisma motivului reglementat de art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă, invocat de recurent.
Prin urmare, curtea va constata că prevederile art. 304 punctul 6 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză.
Motivul reglementat de art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă se referă la modificarea hotărârii recurate atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Analizând decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, curtea reține că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței în pronunțarea soluției, considerentele fiind amplu detaliate și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că, nici acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.
Analizând criticile formulate în recurs prin prisma prevederilor art. 304 punctul 8 Cod procedură civilă, curtea le înlătură ca nefondate pentru următoarele considerente:
Ambele instanțe, cea de fond și de apel nu au schimbat și interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin prisma temeiurilor juridice invocate ca motive ale constatării nulității absolute, respectiv art. 948 punctele 2 și 4 Cod civil.
Astfel, recurentul susține că, s-a reținut greșit de către instanță că nu sunt datate înscrisurile sub semnătură privată invocate în motivarea acțiunii, acestea purtând însă data întocmirii lor.
Or, înscrisurile sub semnătură privată intitulate "chitanță", "precontract" și "contract de revânzare" nerecunoscute de pârâta nu îi sunt opozabile acesteia deoarece nu are o dată certă în condițiile limitative prevăzute de art. 1182 Cod civil, prin prezentarea lor la o "dregătorie publică" sau înscrierea lor "într-un registru public".
Prin urmare, actele sub semnătură privată precum și data lor, fac credință între părți și reprezentanții lor până la dovada contrară, însă, în contra unui terț, cum este, sunt opozabile numai de la înregistrare.
Data întocmirii înscrisului sub semnătură privată nu este similară cu data certă obținută în condițiile art. 1182 Cod civil neputând fi coroborată cu alte mijloace de probă, motiv pentru care, critica formulată în acest sens este nefondată.
Nefondată este și critica referitoare la existența unui început de dovadă scrisă, întrucât înscrisurile de care se prevalează reclamantul nu emană de la parte, respectiv, de la și nu fac verosimil faptul pretins motiv pentru care, potrivit art. 1197 alin. 2 Cod civil nu sunt admise proba cu martori și prezumțiile pentru completarea acestei dovezi.
Instanțele au reținut corect că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 948 punctele 2 și 4 Cod civil, făcând o aplicare corectă a legii.
Contractul de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită, este un act autentic.
Ori, în cazul actelor autentice, constatările personale ale agentului instrumentator fac dovadă până la înscrierea în fals. Părțile contractante, astfel cum este prevăzut în actul autentic au citit și semnat actul în fața notarului însușindu-și astfel, conținutul său.
În cuprinsul actului este scris clar că pârâta cumpărătoare este necăsătorită și se numește și nu, vânzătorii nefiind induși în eroare de către cumpărătoare.
Mai mult, la interogatoriul administrat în cauză, vânzătorul declara că nu l-a interesat la încheierea actului de înstrăinare al imobilului dacă reclamantul cunoștea sau nu de încheierea acestui act, sau dacă este de acord cu el, indiferent de situație el ar fi înstrăinat imobilul întrucât era interesat să-și recupereze banii.
Prin urmare, consimțământul vânzătorilor, al părților a fost valabil exprimat, falsa reprezentare susținută de reclamant nefiind elementul hotărâtor pentru încheierea actului.
Potrivit art. 966 Cod civil: "obligațiunile fără cauză sau fondate pe o cauză falsă ori ilicită nu produc nici un efect". Prin urmare, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să existe, să fie reală, să fie licită și morală, sancțiunea nulității absolute intervenind numai atunci când cauza este ilicită sau imorală sau lipsește.
În contractul de vânzare cumpărare din speță, cauza obligației fiecărei părți este obligațiunea luată de cealaltă parte, în cauză nefăcându-se dovada că obligațiunea luată de cealaltă parte este ilicită, respectiv este prohibită de lege, contrară bunelor moravuri sau ordinii publice.
Ori, conform art. 967 Cod civil, "cauza este prezumată până la dovada contrarie". Referitor la critica privind fictivitatea, neseriozitatea ori simularea prețului ca motiv al nulității contractului, instanța de apel a reținut corect incidența art. 294 Cod procedură civilă, întrucât acțiunea introductivă are ca temei juridic prevederile art. 948 punctele 2 și 4 Cod civil și nu art. 948 punctul 3, art. 962 și art. 1303 Cod civil.
Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, curtea înlătură criticile din recurs iar în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține ca legală decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 62/Ap/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/19.11.2008
Dact. /24.11.2008
Jud. apel:
Jud. fond:
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
