Anulare act. Sentința 287/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--04.06.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.287
Ședința publică din 29.10.2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, după casare cu trimitere spre rejudecare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, (reprezentat de Direcția -ă Juridică) și Inspectoratul - al Poliției Române (reprezentat de Direcția Juridică ), având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat G în reprezentarea reclamantului și consilier juridic în reprezentarea pârâtului, lipsă fiind pârâtul
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței pârâtul a depus întâmpinare, în două exemplare iar pârâtul a depus note scrise.
Reprezentantul pârâtului depune delegație.
Instanța comunică cu reprezentantul reclamantului întâmpinarea de la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat ori cereri de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată inclusiv excepția invocată pe care o susține în continuare. Atâta timp cât Ordinul nr.400/2004 al Ministrului Administrației și Internelor nu a fost și nu este publicat, acesta este inexistent din punctul de vedere al unui act juridic care să producă efecte în sensul dispozițiilor de sancționare, motiv pentru care solicită instanței înlăturarea aplicării lui în prezenta cauză. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii și a excepției invocate ca neîntemeiate, pentru motivele arătate în scris. Arată că sancționarea reclamantului s-a efectuat în baza Legii nr.360/2002 iar Ordinul 400/2002 reglementează doar o procedură disciplinară.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 06.02.2007 sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții Inspectoratul - al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând să se anuleze Dispoziția nr.1548/14.06.2007 a Inspectoratului - al Poliției Române din cadrul Inspectoratului - al Poliției Române prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară "mustrare scrisă" și Ordinul nr.- din 05.07.2007 al Ministerului Internelor și Reformei Administrative prin care fost respinsă contestația împotriva dispoziției de sancționare.
În motivare, reclamantul a arătat că este comisar de poliție având și statut de funcționar public și îndeplinește funcția publică de ofițer specialist I la Serviciu Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Prin Dispoziția nr.1548/14.06.2007 a Inspectoratului - al Poliției Române din cadrul Inspectoratului - al Poliției Române i s-a aplicat sancțiunea disciplinară "mustrare scrisă", reținându-se că, în perioada iunie - noiembrie 2006, când a exercitat funcția de adjunct al șefului IPJ T, având în coordonare Serviciul Poliției Rutiere, a săvârșit abaterea disciplinară de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Mai arată că dispoziția i-a fost comunicată la 18.06.2007 și că, a făcut, în termenul de 5 zile prevăzut de art.61 alin.1 din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, contestația înregistrată sub nr.28546/20.06.2007 împotriva deciziei de sancționare.
Contestația a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordinul nr.- din 05.07.2007 al Ministrului Internelor și reformei Administrative, care a menținut sancțiunea aplicată.
Reclamantul susține că dispoziția de sancționare și ordinul atacat sunt nule și invocă excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, deci decizia este tardivă pentru că, potrivit art.59 alin.9 din Legea nr.360/2002, modificată, "sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 60 zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
În speță, constatarea unor pretinse abateri disciplinare și solicitarea începerii cercetării prealabile s-au făcut prin Raportul comun al Direcției de Inspecție Internă și Direcției Poliției Rutiere nr.77141 din 29.11.2006.
Prin Dispoziția nr.717 din 05.02.2007 aaf ost numit ofițerul pentru efectuarea cercetării prealabile, care a finalizat cercetarea prealabilă prin Raportul nr.- din 20.03.2007.
Data de 20.03.2007 este data de la care, potrivit textului legal citat, curge termenul de 60 zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
Sancțiunea a fost aplicată prin dispoziția din data de 14.06.2007, așadar mult peste termenul de 60 zile prevăzut de lege.
Reclamantul mai arată că susținerea făcută de pârâtul în ordinul de respingere a contestației administrative, potrivit căreia termenul de 60 zile nu ar fi fost depășit deoarece ar fi incidente dispozițiile art.50 alin.1 din Ordinul MAI nr.400/2004 referitoare la suspendarea activității Consiliului Superior de Disciplină pe perioada cât a fost în concediu de odihnă și, apoi, în concediu medical este nefondată și nelegală pentru că suspendarea activității Consiliului nu are efecte de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție de 60 zile.
Cauzele de întrerupere sau de suspendare a unui termen de prescripție extinctivă sunt numai acelea prevăzute de lege, iar legea în materie este Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă. Nici un act cu putere juridică inferioară legii nu poate stabili, în mod legal, alte cauze de suspendare sau întrerupere a prescripției.
De altfel, nici un text din Ordinul nr.400/2004 nu prevede că suspendarea activității Consiliului de disciplină ar constitui o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de 60 zile prevăzut de lege.
Nici Legea nr.360/2002 și nici Decretul nr.167/1958 nu prevăd vreo cauză de întrerupere sau suspendare a prescripției cum este cea invocată în ordinul atacat.
Se mai invocă faptul că dispoziția de sancționare nu arată în concret abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat, identificând-o prin dată, loc, descriere a împrejurărilor săvârșirii ei, ci se limitează la exprimări generale.
Din conținutul dispoziției de sancționare pare a rezulta că a fost, în perioada iunie - noiembrie 2006 (așadar, inclusiv în perioada concediului de odihnă din 2006), într-o continuă stare de săvârșire a unei abateri disciplinare, ceea ce este de un absurd evident.
Descrierea concretă a abaterii disciplinare în actul de sancționare este impusă de dispoziții legale imperative, a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută.
Astfel, art. 59 alin.9 din Legea nr.360/2002 instituie un termen de decădere de 1 an pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. Acest termen curge de la data săvârșirii faptei.
Această dispoziție legală impune, fără nici o îndoială, o obligație esențială în sarcina organului competent să aplice sancțiunea: aceea de a stabili data abaterii disciplinare, de 1 an. Nu este admisibilă o astfel de procedare deoarece ar însemna să se admită că un termen legal poate fi înlăturat prin fapta aceluia împotriva căruia curge.
Apoi, art.59 alin.10 din aceeași lege prevede că pentru aceeași abatere nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară. Aplicarea acestui text impune, în mod evident, individualizarea abaterii, fiind contrară acestei norme legale o descriere generală a abaterii în care să nu se stabilească data, locul și împrejurările săvârșirii acesteia.
Ordinul nr.400/2004, la rândul său, prevede obligativitatea cuprinderii în actul de sancționare a descrierii faptei care constituie abatere disciplinară.
Pe de altă parte, dispoziția de sancționare face o gravă confuzie între un management cu disfuncții (de care sunt acuzat) și o abatere disciplinară, considerând că managementul disfuncțional ar constitui o abatere disciplinară. Or, nici legea nr.360/2002 și nici Ordinul nr.400/2004 nu prevăd că exercitarea unui management care ar avea disfuncții ar constitui o abatere disciplinară.
Această confuzie a fost posibilă tocmai datorită neidentificării unor fapte concrete care să poată fi calificate drept abateri disciplinare, iar faptele menționate generic în actul de sancționare țin, fără nici o excepție, de exercitarea actului de conducere, de management, iar nu de o abatere disciplinară, susține reclamantul.
Prin întâmpinare, pârâtul Inspectoratul - al Poliției Române a cerut respingerea excepției privind prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară pentru că prin raportul comun al Direcției de Inspecție Internă și Direcției Poliției Rutiere nr.77141/29.11.2006 s-a propus declanșarea cercetării prealabile pentru stabilirea eventualelor abateri disciplinare în ceea ce privește activitatea reclamantului în legătură cu atribuțiile sale de coordonare a activităților șefului Poliției Rutiere. Astfel, prin Dispoziția nr.717/05.02.2007 a fost desemnat pentru efectuarea cercetării prealabile domnul comisar șef de poliție, care în urma verificărilor efectuate a întocmit raportul nr.-/20.03.2007.
În conformitate cu prevederile art.32 alin.1 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.400/2004, domnul inspector general al Poliției Române a dispus constituirea Consiliului Superior de Disciplină în vederea consultării în legătură cu abaterile constatate de ofițerul desemnat cu cercetarea prealabilă.
Prin dispoziția inspectorului general al Poliției Române nr.1212/13.04.2007 s-a constituit Consiliul Superior de Disciplină pentru analizarea abaterii disciplinare de "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhicii", prevăzută de art.12 (1),lit.b din Ordinul nr.400/2004.
Învederează că în cadrul atribuțiilor ce îi revin, Consiliul era obligat să convoace polițistul cercetat pentru a preciza dacă are cunoștință de rezultatul cercetării prealabile și dacă are obiecții sau probe noi de formulat.
La data de 25.04.2007 prin adresa nr.- reclamantul a fost citat să se prezinte la sediul în data de 02.05.2007 în fața Consiliului Superior de Disciplină, în conformitate cu prevederile art.50 alin.1 care stipulează în mod expres că "procedura de citare e obligatorie numai pentru primul termen".
În data de 27.04.2007, prin fax, domnul Gai nformat Consiliul Superior de Disciplină că în perioada 30.04. -11.05.2007 se află în concediu de odihnă aprobat conform planificării, fiind plecat din țară în Italia.
Având în vedere acest aspect, Consiliul Superior de Disciplină a considerat că devin incidente normele procedurale stipulate în art.51 alin.1 al Ordinului nr.400/2004 conform cărora "suspendarea activității Consiliului se dispune numai în cazuri excepționale și pentru motive bine întemeiate procedura urmând să fie reluată în termen de 3 zile de la data comiterii faptei", iar absența reclamantului a fost considerată deplin justificată. Consideră că suspendarea activității Consiliului se impunea cu atât mai mult cu cât procedura de citare pentru primul termen este obligatorie.
Suspendarea activității a fost hotărâtă în unanimitate prin procesul - verbal de ședință din data de 02.05.2007, fixându-se totodată și un alt termen la data de 16.05.2007, dată pentru care reclamantul a fost citat prin adresa nr.-/09.05.2007.
În ședința Consiliului din data de 16.05.2007 s-a constatat că începând cu data de 14.05.2007, orele 08,48 ofițerul cercetat se află internat la Spitalul Județean de Urgență T - Secția, cu diagnosticul " renală ", motiv pentru care citația nu i-a putut fi comunicată. În consecință, Consiliul Superior de Disciplină a menținut decizia suspendării activității, procedura urmând să fie reluată la încetarea incapacității temporare de muncă.
Astfel, Consiliul s-a întrunit din nou în data de 04.06.2007, când a constatat că a încetat situația de incapacitate temporară de muncă (conform adeverinței de concediu medical nr.1725/21.05.2007, eliberată de către Centrul Medical al Județului T) și decide reluarea cercetării disciplinare și convocarea polițistului pentru data de 12.06.2007, acesta fiind citat din nou prin adresa nr.-/05.06.2007.
Față de aspectele invocate, se solicită să se constate că în perioada în care Consiliul Superior de Disciplină a dispus suspendarea procedurilor disciplinare privind abaterile săvârșite de reclamant, nu poate curge termenul prevăzut de art.59 alin.9 din Legea nr.360/2002.
De asemenea, se arată că dacă sancțiunea disciplinară ar fi fost aplicată strict în termenul de 60 zile, fără a respecta normele legale referitoare la suspendarea procedurii de cercetare disciplinară desfășurate în cadrul Consiliului Superior de Disciplină, s-ar fi încălcat unul dintre principiile fundamentale prevăzute în Ordinul nr.400/2004 la capitolul IV litera d, respectiv contradictorialitatea, care constă în "asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care Consiliul a fost sesizat".
Pe fondul cauzei, pârâtul a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că reclamantul a avut o activitate cu serioase deficiențe manageriale.
Prin sentința civilă nr.231/02.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL TIMIȘOARAa dmis acțiunea formulată de reclamantul G - împotriva pârâților Inspectoratul - al Poliției Române și Ministerul Internelor și Reformei Administrative și, în consecință, a anulat dispoziția nr.1548/14.VI.2007 și ordinul nr.-/5.VII.2007 emise de pârâți pe excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 02.10.2007 Curtea de APEL TIMIȘOARAa pus în discuția părților excepția privind prescripția dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară reclamantului și examinând acțiunea pe excepție a admis-o pentru că:
Potrivit art.59 alin.9 din Legea nr.360/2002 modificată, privind statutul polițistului, sancțiunea disciplinară se aplică în maxim 60 de zile de la finalizarea cercetării prealabile, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
Potrivit probelor dosarului, prin Dispoziția nr.717/05.02.2007 (fila 52) emisă de Inspectoratul - al Poliției Române, avându-se în vedere prevederile art.59 din Legea nr.360/2002 și Ordinul nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din, și de asemenea ținându-se cont de Raportul comun al Direcției de Inspecție Internă și al Direcției Poliției Rutiere nr.77141/29.11.2006, a fost desemnat comisarul șef de poliție să efectueze cercetarea prealabilă a abaterilor disciplinare reținute în sarcina reclamantului.
Cercetarea prealabilă a fost finalizată prin raportul nr.- din 20.03.2007 (fila 44).
Dispoziția de sancționare disciplinară nr.1548/14.06.2007 a fost emisă de pârâtul Inspectoratul - al Poliției Române la data de 14.06.2007, deci cu depășirea termenului de 60 de zile de la data finalizării cercetării prealabile și anume 20.03.2007, astfel că dreptul de aplicare a sancțiunii disciplinare a fost prescris, motiv pentru care acțiunea se admite, pe excepție, anulându-se dispoziția atacată și ordinul emis în soluționarea contestației reclamantului în procedură prealabilă.
Potrivit întâmpinării, pârâtul Inspectoratul - al Poliției Române a recunoscut nerespectarea termenului prevăzut de art.59 alin.9 din Legea nr.360/2002 modificată, însă invocarea suspendării procedurilor disciplinare desfășurate potrivit Ordinului nr.400/2004, nu este de natură să suspende curgerea termenului de prescripție suscitat atâta timp cât prin legea nr.360/2002 modificată, nu există o dispoziție legală în acest sens, și de altfel orice interpretare a prevederilor Ordinului nr.400/2004 nu poate conduce la ideea modificării unei legi organice așa cum este Legea nr.360/2002, printr-un ordin al unei autorități administrative, ținând cont de principiul constituțional al ierarhiei actelor normative.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurspârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul - al Poliției Române, care au solicitat casarea acesteia, respingerea excepției prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară ca neîntemeiată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin Decizia nr.1322/27.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul - al Poliției Române, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea soluției pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, următoarele:
În mod constant, jurisprudența comunitară și națională a statuat că unul dintre principiile fundamentale ale procedurii administrative necontencioase este principiul contradictualității, privit ca o aplicare a principiului respectării drepturilor la apărare.
În acest sens, alin.5 al art.59 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului precizează că, în cadrul procedurii de cercetare disciplinară, ascultarea celui în cauză și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii. În plus, alin.6 din același act normativ arată că polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite probe în apărare.
Acest principiu se regăsește statuat și în art.33 alin.1 lit.d din Ordinul nr.400/2004 care menționează următoarele: "contradictorialitatea presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care Consiliul a fost sesizat.
În plus, pentru punerea în aplicare a acestui principiu, art.49 alin.1 lit.a-d din același Ordin precizează care sunt atribuțiile Consiliului Superior de Disciplină: convoacă polițistul cercetat și îi solicită să precizeze dacă are cunoștință de rezultatul cercetării prealabile, precum și dacă are obiecții sau noi probe de formulat care nu au putut fi prezentate în perioada cercetării prealabile; audiază persoane, administrează probe și verifică documente.
În speță, așa cum a reținut și prima instanță și cum au arătat și autoritățile recurente, suspendarea activității Consiliului Superior de Disciplină a avut loc datorită situațiilor în care reclamantul s-a aflat: este vorba de efectuarea concediului legal de odihnă în perioada în care a fost planificat și internarea acestuia în spital, ca urmare a unei afecțiuni medicale.
Dacă sancțiunea disciplinară s-ar fi aplicat strict în termenul de 60 de zile, fără a se respecta normele referitoare la suspendarea procedurii de cercetare disciplinară în cazuri excepționale (cum au fost și cele din cauza de față) s-ar fi încălcat principiul contradictorialității, iar intimatul ar fi fost în imposibilitate de a fi audiat, de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele reținute în sarcina sa și de a-și formula apărările.
Într-o atare situație, decizia de sancționare disciplinară ar fi fost lovită de nulitate.
În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în raport de prevederile art.312 alin.5 și art.312 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art.20 alin.3 teza finală din Legea contenciosului administrativ, a admis recursurile, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În urma casării cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat din nou la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 04.06.2008.
Analizând probatoriuladministrat în cauză,instanța constată următoarele:
Reclamantul Gae xercitat funcția de ofițer specialist I la Serviciul Poliției Rutiere din Inspectoratul Județean al Poliției T, fiind sancționat - prin Dispoziția Inspectoratului - al Poliției Române nr. 1548/14.06.2007 (atașată la fila 28 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA anterior deciziei de casare) - cu "mustrare scrisă", reținându-se că în perioada iunie-noiembrie 2006 au fost constatate o seri de disfuncționalități în exercitarea actului managerial de către reclamant.
Contestația formulată de reclamantul G împotriva Dispoziției nr. 1548/14.06.2007 a fost respinsă de Ministrul Internelor și Reformei Administrative prin Ordinul nr. -/5.07.2007 (atașat la fila din 26 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA anterior deciziei de casare).
La termenul din 1.10.2008 reclamantul a invocat, ca motiv al cererii sale de anulare a actelor atacate, inexistența Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, menționat ca temei al actelor administrative care formează obiectul prezentei judecăți, ca urmare a nepublicării acestui act normativ în Monitorul Oficial, Partea
În raport cu această susținere, instanța a pus în discuția părților consecința nepublicării în Monitorul Oficial, Partea Ia O rdinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, menționat ca temei al actelor administrative care formează obiectul prezentei judecăți, respectiv dacă nepublicarea în Monitorul Oficial, Partea I are vreo consecință în privința posibilității ca aceste ordine să producă efecte juridice și dacă eventuala lipsire de efecte juridice a acestor Ordine ale Ministerului Administrației și Internelor afectează legalitatea actelor administrative emise în baza acestor ordine.
Instanța constată că sancționarea reclamantului s-a dispus în temeiul și cu pretinsa respectare a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, modificat și completat prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 750/2005.
De asemenea, prin Ordinul nr. -/5.07.2007 (atașat la fila din 26 din dosarul Curții de APEL TIMIȘOARA anterior deciziei de casare) s-a reținut că în cauză s-a respectat termenul de 60 de zile impus aplicarea sancțiunii disciplinare, ca urmare a incidenței art. 50 al. 1 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004.
Instanța constată, totodată, că Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, și nr. 750/2005 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea
În privința efectelor nepublicării acestor ordine în Monitorul Oficial al României, instanța observă că urmările juridice ale nepublicării sunt reglementate prin Legea nr. 24 din 27 martie 2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, lege care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, fiind modificată ulterior republicării, prin Legea nr. 49/2007, prin Legea nr. 173/2007 și prin Legea nr. 194/2007.
Conform art. 10 alin. 1 din prin Legea nr. 24/2000,"în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum șiordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitatese publică în Monitorul Oficial al României, Partea I"
De la această regulă, alineatul 11al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede anumite excepții, stipulând că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României:
a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii;
b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate".
Așadar, în raport cu aceste dispoziții legale, Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 și nr. 447/2003 se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării sale în vigoare.
Sub acest aspect, instanța reține că Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, nr. 750/2005 și nr. 447/2003 sunt ordine emise de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Administrației și Internelor.
Totodată, caracterul de act normativ al acestor ordine este determinat de împrejurarea că acestea reglementează regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, precum și anumite aspecte privind contabilitatea instituțiilor subordonate Ministerului Administrației și Internelor.
Așadar, aceste ordine reglementează regimul disciplinar, respectiv o procedură de stabilire a sancțiunilor disciplinare aplicabilă unui număr indeterminat de persoane, în mod abstract, independent de identitatea acestor persoane, și în raport exclusiv cu funcția îndeplinită de acele persoane.
Fiind susceptibile să se aplice unui număr indefinit de situații, instanța reține că Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, și nr. 750/2005 sunt acte cu caracter normativ.
Fiind acte normative emise de un conducător al organelor administrației publice centrale de specialitate, respectiv de Ministrul Administrației și Internelor, Ordinele nr. 400/2004, nr. 600/2005 și nr. 750/2005 se impuneau a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în vederea intrării lor în vigoare, conform art. 10 alin. 1 din prin Legea nr. 24/2000.
În acest sens, instanța constată că ordinele în litigiu nu sunt acte normative clasificate, potrivit legii, și nici acte cu caracter individual, pentru a constitui o excepție de la regula publicării în Monitorul Oficial.
Cerința publicării în Monitorul Oficial a acestor ordine este confirmată și prin dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora "actele normative prevăzute la art. 10 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text".
Instanța nu își însușește opinia instituțiilor pârâte, care au invocat dispozițiile art. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50 din 13 ianuarie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare - act normativ în vigoare la momentul emiterii actelor administrative atacate de reclamant.
Conform art. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50 din 13 ianuarie 2005, "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".
În privința acestei reglementări, instanța observă că însuși Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare - Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 - prevede, la art. 2 alin. 1 că "actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu principiile ordinii de drept".
Așadar, Regulamentul prevede adoptarea actelor normative "în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă".
Or, în condițiile în care alineatul 11al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede ca excepții de la regula publicării în Monitorul Oficial, numai deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii, și actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate, instanța reține că art. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 trebuie interpretat în sensul menționat de textul alineatul 11al art. 10 din Legea nr. 24/2000, respectiv că nu sunt supuse cerinței publicării în Monitorul Oficial numai ordinele cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională și care au caracter clasificat.
În privința argumentului conform căruia publicarea acestor acte normative în Monitorul Oficial era obligatorie numai după introducerea alineatului 11al art. 10 în Legea nr. 24/2000 - prin Legea nr. 194/2007 - instanța observă că Legea nr. 24/2000 - astfel cum a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie 2000 (așadar în reglementarea în vigoare la data emiterii ordinului respectiv) - prevedea în art. 10 al. 1 că "în vederea intrării lor în vigoarelegile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, ordonanțele și hotărârile Guvernului, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum șiordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
De aceea, instanța reține că obligativitatea publicării acestor acte normative în Monitorul Oficial era statuată de art. 10 al.1 din Legea nr. 24/2000 încă de la data intrării în vigoare a acestei legi, iar alineatul 11al art. 10 din Legea nr. 24/2000 prevede numai anumite excepții, fără a înlătura regula publicării, regulă anterioară instituirii acestor excepții.
Dimpotrivă, abia după introducerea alineatului 11al art. 10 din Legea nr. 24/2000 se poate justifica nepublicarea unor acte normative - precum cele exceptate conform acestui text legal - în Monitorul Oficial.
Instanța subliniază că însuși textul art. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 permite nepublicarea ordinelor cu caracter normativ în Monitorul Oficial numai "dacă legea nu dispune altfel".
De aceea, instanța consideră că - în condițiile în care nu s-a dovedit caracterul clasificat al Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, și nr. 750/2005 - nu se poate reține că art. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 autorizează intrarea lor în vigoare fără a fi publicate în Monitorul Oficial, Partea
O altă interpretare dată. 35 alin. 3 din Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern nr. 50/2005 ar contraveni dispozițiilor alineatelor 1 și 11ale art. 10 din Legea nr. 24/2000, care impun regula publicării actelor normative și exceptează de la regula publicării în Monitorul Oficial, Partea I numai actele normative care au caracter clasificat.
În consecință, instanța reține că - în vederea intrării în vigoare a Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, și nr. 750/2005 - se impunea publicarea acestora în Monitorul Oficial, Partea
Absența publicării acestor ordine în Monitorul Oficial conduce la consecința lipsirii lor de efecte juridice până în momentul publicării în Monitorul Oficial.
Din acest punct de vedere, era nerelevant faptul că personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative cunoaște și are acces la aceste acte normative.
Instanța remarcă faptul că art. 10 din Legea nr. 24/2000 impune în mod imperativ condiția publicării actului normativ în Monitorul Oficial, în vederea intrării acestuia în vigoare, indiferent dacă se dovedește că toți posibilii destinatari ai actului au cunoștință de conținutul său. Așadar, intrarea în vigoare este o condiție indispensabilă, obligatorie, pentru intrarea actului în vigoare, condiție care nu este suplinită de o eventuală aducere a actului la cunoștința destinatarilor săi prin alte mijloace.
În raport cu această concluzie, instanța apreciază că este nelegală procedura de sancționare a reclamantului, întemeiată pe un act normativ care nu putea produce efecte juridice, o atare procedură aducând atingere dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
În consecință, întrucât legea - inclusiv orice act normativ inferior acesteia - dispune numai pentru viitor, nu se poate reține că Ordinele Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005 și nr. 750/2005 sunt aplicabile unor situații juridice născute anterior intrării lor în vigoare.
Din acest punct de vedere, instanța constată caracterul nelegal al întregii proceduri de sancționare a reclamantului, respectiv caracterul nelegal al tuturor actelor emise în această procedură temeiul Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005 și nr. 750/2005.
Nelegalitatea procedurii de sancționare a reclamantului nu poate fi acoperită de constatarea că sancționarea s-a dispus în baza Legii nr. 360/2002, privind statutul polițistului, deoarece această lege nu reglementează procedura de sancționare, ci instituie numai sancțiunile disciplinare și abaterile care pot fi sancționate.
De altfel, chiar art. 59 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, privind statutul polițistului prevede că "procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor", astfel încât - în absența intrării în vigoare a unui astfel de ordin - nu se poate reține legalitatea procedurii necesare tragerii reclamantului la răspundere disciplinară.
Instanța amintește, în acest sens, că - potrivit art. 1 al. 3 din Constituția României - România este stat de drept, ceea ce implică supunerea - nu numai a cetățenilor - dar și a autorităților publice față de lege.
În speță, instanța a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 10 din Legea nr. 24/2000 și că, în raport cu această reglementare, ordinele Ministerului Administrației și Internelor 400/2004, nr. 600/2005 și nr. 750/2005 nu au intrat în vigoare și nu pot produce efecte juridice.
De asemenea, conform art. 124 al 1 și 3 din Constituția României, " justiția se înfăptuiește în numele legii", iar "judecătorii sunt independenți și se supun numai legii". De aceea, instanța nu poate ignora consecințele pe care legea le impune în acest caz.
Pentru aceste considerente, instanța reține că întreaga procedură de sancționare a reclamantului este viciată, iar actele administrative emise în această procedură sunt nule de drept.
În raport cu această concluzie, instanța constată caracterul întemeiat al acțiunii formulate de reclamant.
Reținând temeinicia acestui motiv de nulitate a actelor administrative atacate, instanța apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de nulitate invocate de reclamant în acțiune, consecința unei eventuale temeinicii a acestor motive, invocate în mod subsidiar, fiind tot desființarea actelor administrative ce formează obiectul prezentei acțiuni judiciare.
Cu această motivare, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul - al Poliției Române.
În consecință, instanța va anula Dispoziția Inspectoratului - al Poliției Române nr. 1548/14.06.2007, precum și Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. -/5.07.2007.
Totodată, instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Admite acțiunea formulată de reclamantul G, (domiciliat în mun. T, strada - -., nr. 4, județ T) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, (reprezentat de Direcția -ă Juridică, cu sediul în mun. B, - nr. 1A, sector 1), și Inspectoratul - al Poliției Române (reprezentat de Direcția Juridică, cu sediul în mun. B,-, Sector 5).
Anulează Dispoziția Inspectoratului - al Poliției Române nr. 1548/14.06.2007, precum și Ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. -/5.07.2007
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2008.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Red./08.12.2008
Tehnored./09.12.2008
Ex.
Emis 3 comunicări
. G - T, str.-.-. nr.4 jud.
. Ministerul Internelor și Reformei Administrative - B, P-ța - nr.1
. Inspectoratul general al Poliției Române - B,- sect.5
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
