Anulare act. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.297/2008-
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul prin din S,-, -A 1,.3, jud. S M și de pârâții și ambii din S M, nr.12, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, G ambii din S M, str. -,.12,.3, jud. S M, ambii și prin afișare la instanței, împotriva deciziei civile nr.192/Ap din 27 iunie 2007 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 19 septembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, decizie prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr.2985/21.06.2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr.3487/2005, având ca obiect anulare act.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 05 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 12 februarie 2008, apoi pentru 19 februarie 2008, iar apoi pentru data de 26 februarie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
rin decizia civilă nr. 399 din 12 aprilie 2007 pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL ORADEAa admis ca fondat recursul declarat de, prin, împotriva deciziei civile nr. 572 din 24 noiembrie 2006 Tribunalului Satu Mare, pe care a casat-o cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, stabilind legalitatea căii de atac raportat la obiectul cauzei ca fiind apel și nu recurs, considerând că apelul este o cale de atac obișnuită, iar pentru ca o hotărâre să fie susceptibilă de apel nu trebuie să existe o mențiune expresă în acest sens, întrucât atunci când legiuitorul a intenționat ca o hotărâre să fie sustrasă de la această cale de atac, a trebuit să o prevadă în mod expres, ceea ce nu este cazul în speță.
Calificarea eronată a căii de atac formulată împotriva unei hotărâri a judecătoriei pronunțată într-o cauză având ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte juridice și respectiv rectificarea înscrierilor de carte funciară, a condus la soluționarea de către tribunal, în recurs, în complet format din trei judecători a unui apel ce se impunea a fi judecat în complet format din doi judecători, iar o astfel de soluționare atrage motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 1 și pct. 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 57 alin. 2 din Legea nr. 304/2004.
Fiind trimisă cauza spre rejudecare, în conformitate cu art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat apelurile declarate în cauză și hotărârea atacată, constatând următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2985 din 21 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3487/2005, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de reclamantul împotriva pârâților, I, și G și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2028/2005 al Biroului notarului public, încheiat între reclamant și pârâții și I, precum și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 956/2005 al Biroului notarului, public încheiat între pârâții și I și și G, ambele contracte având ca obiect același imobil situat în municipiul S M, -, -.1,. 3, înscris în indiv. nr. 33039 S M, sub nr. top. 13566/91.
Totodată, s-a dispus restabilirea situației anterioare în cartea funciară privind radierea înscrierilor de la pozițiile nr. B 6 și B 7 din indiv. nr. 33039 S M, fiind obligați pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost proprietar tabular al apartamentului compus din două camere și dependințe situat în municipiul S M, -, -.1,. 3, înscris în nr. 33039 S M, sub nr. top. 13566/91. S-a reținut de asemenea că, pe fondul unei retardări mintale prezentate de către reclamant datorită unei encefalopatii sechelare, a fost convins de către numitul să gireze apartamentul de mai sus pentru un împrumut în sumă de 100.000.000 lei ROL, împrumut ce urma să fie acordat numitului de către pârâtul. Pe fondul acestei convingeri, reclamantul s-a prezentat la Biroul notarului public la data de 31.03.2005 și a încheiat contractul autentificat sub nr. 2028/2006 prin care a vândut apartamentul în cauză pârâtului, în schimbul prețului de 250.000.000 lei ROL, instanța de fond apreciind că nu există dovezi certe că prețul vânzării ar fi ajuns în posesia vânzătorului în condițiile în care, la data judecării cauzei, reclamantul continua să aibă posesia apartamentului.
Prima instanță a mai reținut că la data de 19.04.2005 apartamentul în litigiu a fost înstrăinat de către pârâții, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 956/2005 al Biroului notarului public, către pârâții și G, în schimbul unui preț de 11.000 Euro, echivalent a 398.000.000 lei ROL.
Instanța de fond a reținut, din declarațiile martorilor audiați, că se confirmă convingerea fermă a reclamantului în sensul că acesta nu a înțeles să-și înstrăineze apartamentul ci doar să garanteze împrumutul ce urma să fie dat de către pârâtul martorului.
Prin prisma acestor considerente, reținând incidența dispozițiilor art. 954 cod civil potrivit cărora eroarea ca viciu de consimțământ, de natură să atragă nulitatea actului, trebuie să cadă asupra substanței obiectului convenției sau asupra naturii juridice a contractului, putând fi dovedită prin orice mijloc de probă, coroborat cu prevederile art. 983 și 977 Cod civil potrivit cărora determinarea naturii reale a contractului trebuie făcută nu după denumirea pe care părțile i-au dat-o, ci favoarea celei care se obligă, adică a debitorului, și după intenția comună a părților, instanța de fond a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamantului și consecință a admis-o conform dispozitivului expus mai sus, făcând totodată aplicarea dispozițiilor art. 274 și următoarele Cod procedură civilă în privința cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au promovat în termenul legal apel pârâții și I, precum și pârâții și
Prin decizia civilă nr. 192 din 27 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de pârâții și G împotriva sentinței civile nr. 2985/21.06.2006 a Judecătoriei Satu Mare și în consecință a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantului și s-au respins capetele de cerere din acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2028/ 31.03.2005 la., precum și restabilirea situației anterioare încheierii contractelor în nr. 33039 S M de sub nr. top 13566/91; au fost menținute restul dispozițiilor rămase neschimbate; s-a respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 2985/21.06.2006 a Judecătoriei Satu Mare în contradictoriu cu aceiași intimați; au fost obligați intimații de ordin I să plătească apelanților suma de 3.890 lei cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale parcurse, iar intimatul, prin, suma de 2.000 lei.
În motivarea deciziei, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a desființat contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 2028/30.03.2005 încheiat la. SM( fila 67 dosar fond), între intimat în calitate de vânzător și apelantul de ordin I căsătorit cu I, în calitate de cumpărător întemeiat pe eroarea obstacol, considerând că a existat o falsă reprezentare asupra naturii actului juridic.
Pornind de la faptul că prin eroare se înțelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic în funcție de consecințele care intervin, cea mai gravă este eroarea obstacol, care fiind distrugătoare de voință, împiedică însăși formarea actului juridic. În cazul erorii obstacol, partea nu își dă consimțământul la încheierea actului juridic în cauză, astfel că existența acestuia echivalează cu lipsa consimțământului, ceea ce duce la nulitatea actului juridic. În cauză falsa reprezentare a intervenit asupra naturii actului juridic ce s-a încheiat (error in negotium)în sensul că intimatul a avut reprezentarea încheierii unui anumit act juridic, respectiv a unui contract de garanție pentru un împrumut de 100.000.000 lei, la sugestia martorului, care având nevoie de bani s-a folosit de intimat și prin intermediul acestuia, în dezacord cu voința internă și fără a cunoaște natura juridică a actului, conținutul și obiectul acestuia, încheie contractul de vânzare-cumpărare cu apelantul de ordin
Chiar dacă hotărârea judecătorească de punere sub interdicție produce efecte de la data rămânerii definitive, cauzele care au determinat luarea acestei măsuri sunt de natură medicală, intimatul suferind de retardare mintală, de nivelul debilității mintale pe fond de encefalopatie infantilă sechelară (de la naștere - fila 13 dosar 3685/2005), având discernământul diminuat și fără posibilitatea de a-și administra bunurile și nici să-și apere interesele personale, fiind astfel numit pe seama bolnavului sora acestuia, numita.
Față de concluziile prezentate în expertiză, incapacitatea juridică a intimatului este evidentă, iar elementul asupra căruia a căzut falsa reprezentare privind natura juridică a contractului a fost hotărâtor, determinant în sensul că dacă ar fi cunoscut realitatea, actul juridic nu s-ar fi încheiat.
De altfel, din conduita ulterioară semnării contractului, obiectivată prin plata impozitelor, refuzul de a părăsi apartamentul și de a preda posesia, se poate trage concluzia că în reprezentarea sa, intimatul a avut convingerea că nu a pierdut dreptul de a folosi apartamentul ca atribut derivat din calitatea de proprietar.
Pentru aceste motive, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile formulate de către apelanți în cauză, împotriva sentinței atacate sub aspectul reținerii în mod corect de către prima instanță a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2028/30.03.2005, considerente pentru care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții și I în baza art. 296 Cod procedură civilă, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Cât privește apelul exercitat de pârâții G și, s-a reținut că hotărârea instanței de fond în privința constatării nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 956/19.04.2005 la. este nelegală, fiind astfel aplicabile dispozițiile referitoare la greșita aplicare a legii prevăzută de art. 295 Cod procedură civilă, întrucât, apelanții de ordin I fac parte din categoria terților subachizitori, de bună credință.
B credință nu trebuie dovedită, ci ea se prezumă conform art. 1899 Cod civil, iar cauzele care ar răsturna prezumția invocate de intimat nu dovedesc reaua-credință, întemeiată în principal, conform apărărilor, pe lipsa de diligență în verificarea publicității imobiliare, a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996 și a unor elemente de fapt (neînscrierea proprietății în evidența fiscală).
Obligația de informare și de interpretare a înscrierilor din cartea funciară cade în primul rând în sarcina notarului atunci când actul se încheie prin intermediul acestuia, altfel ar fi lipsită de conținut clauza contractuală conform căreia imobilul ce face obiectul vânzării nu este grevat de sarcini, garantând pe cumpărător împotriva oricărei evicțiuni totale sau parțiale în conformitate cu prevederile art. 1337 Cod civil.
Momentul la care se apreciază bună credință este potrivit art. 36 data înregistrării cererii de înscriere, iar conform art. 31 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, dobânditorul este considerat de bună credință, dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare sau dacă din titlul transmițătorului și din cuprinsul nu reiese vreo neconcordanță între aceasta și situația juridică reală.
Din elementele de fapt obiectivate prin probele administrate în cauză, rezultă că nici la data formării acordului de voință în vederea încheierii actului juridică cu efectul transmiterii dreptului de proprietate în cartea funciară nu era înscrisă nici o acțiune care să releve o eventuală stare litigioasă asupra imobilului, ori să indice un alt proprietar (luarea la cunoștință de vânzarea apartamentului prin anunțul făcut la publicitate, contactarea telefonică a agenției, vizita la apartament, starea lucrurilor împachetate în saci adunați în mijlocul camerei, lipsa de aerisire, praful pe mobilier, conduita vânzătorului de a deschide apartamentul cu cheia pe care o avea în mână).
Acordând încredere corectitudinii înscrierii din cartea funciară, terții subdobânditori, au avut credința că cel de la care cumpără este proprietar și fără să fie cuprinsă drept clauză contractuală împrejurarea că, cumpără pe riscul lor, întrucât nu au trecut mai mult de 3 ani de la data la care autorul lor - vânzătorul - a cumpărat același imobil, sancțiunea nu poate fi aplicată.
În cazul în care acțiunea în rectificare ar fi fost notată în cartea funciară înainte de înscrierea dreptului în folosul terțului subdobânditor, acesta evident ar fi fost de rea-credință.
Atât timp cât la data încheierii contractului și a înregistrării cererii de întabulare nu exista notată în cartea funciară vreo acțiune sau cerere în legătură cu obiectul vânzării, coroborat și cu lipsa unei clauze contractuale exprese inserate în conținutul contactului pentru a se putea evalua riscul prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, apelanții de ordin II nu pot fi sancționați cu pierderea dreptului de proprietate.
Suspendarea beneficiului acordat terților prin principiul publicității materiale cuprins la art. 31 din actul normativ evocat, nu le-a fost adus la cunoștință cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dimpotrivă, clauzele contractuale cuprind referire la transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil liber de sarcini, neindisponibilizat temporar și neafectat de vreo condiție rezolutorie sau suspensivă.
Prin încheierea din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de petentul, prin, privind decizia civilă nr. 192 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul cu același număr și în consecință s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta, respectiv dispozitivul deciziei, în sensul că aliniatul 3 din dispozitiv va avea următorul cuprins " autentificat sub nr. 956 din 19.04.2005 la., în loc de autentificat sub nr. 2028/31.03.2005 la. ".
Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 19 septembrie 2007, în termen a declarat recurs reclamantul recurent, prin, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ambelor apeluri și menținerii în totalitate a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este nelegală, dar și confuză și contradictorie. Astfel, deși în considerente instanța reține nulitatea absolută a primului contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2028/31.03.2005, în dispozitiv respinge capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a aceluiași contract, fiind evident faptul că instanța de apel a inversat numerele de autentificare ale celor două contracte.
În ceea ce privește al doilea contract de vânzare - cumpărare, instanța de apel a ignorat total dispozițiile art. 38 din Legea nr. 7/1996, care prevăd că acțiunea în rectificare, întemeiată pe dispozițiile art. 36 pct. 1 - 4, își va produce efectele și față de terțele persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună credință și cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, dacă acțiunea a fost introdusă în termen de 3 ani de la data înregistrării cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Recurs au declarat și pârâții recurenți și, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii introductive.
În motivarea recursului se arată că în cauză nu s-a probat faptul că reclamantul a avut reprezentarea încheierii unui contract de garanție pentru un împrumut și nu a unui contract de vânzare - cumpărare, cu atât mai mult cu cât este vorba de un act autentic, semnat în fața unui notar public, ocazie cu care acesta a primit prețul și a predat cheia cumpărătorilor.
În ceea ce privește incapacitatea vânzătorului, hotărârea judecătorească este ulterioară încheierii contractului de vânzare - cumpărare, condiții în care nu poate produce efecte juridice cu privire la acest act.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații și G au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul, respectiv admiterea recursului declarat de pârâții.
Se arată de către intimați că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1899 Cod civil, apreciind că aceștia sunt cumpărători - subdobânditori de bună credință, situație în care contractul acestora rămâne valabil, oricare ar fi situația juridică a primului contract de vânzare - cumpărare.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâții și, respectiv la contractul de vânzare - cumpărare încheiat între aceștia și reclamantul, în mod corect au reținut instanțele de fond și apel nulitatea absolută a acestuia întemeiată pe eroarea asupra obiectului convenției, constând în faptul că reclamantul a avut reprezentarea încheierii unui alt act juridic și anume a unui contract de garanție pentru un împrumut de 100.000.000 lei, în favoarea numitului și nu a unui contract de vânzare - cumpărare.
Aceste aspecte rezultă din declarațiile martorilor audiați, coroborate cu o serie de alte împrejurări, cum ar fi refuzul reclamantului de a părăsi apartamentul și de a preda posesia acestuia, nedovedirea plății prețului vânzării stipulat în contract, etc.
Pe de altă parte, chiar dacă hotărârea judecătorească de punere sub interdicție este ulterioară încheierii contractului mai sus evocat, cauzele de natură medicală care au determinat luarea acestei măsuri sunt evident anterioare, ele fiind de natură să afecteze discernământul reclamantului, respectiv capacitatea acestuia în a-și apăra interesele.
Referitor la recursul declarat de reclamantul recurent, respectiv la cel de-al doilea contract de vânzare - cumpărare, în mod greșit instanța de apel a menținut valabilitatea acestuia pe temeiul bunei credințe a cumpărătorilor G și, la încheierea contractului.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare de carte funciară întemeiată pe prevederile art. 36 alin. 1 - 4, își va produce efectele și față de terțele persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună credință și prin act juridic cu titlu oneros, dacă acțiunea a fost promovată în termen de 3 ani de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.
Întrucât prezenta acțiune a fost promovată în termenul mai sus evocat, chiar dacă subdobânditorul a fost de bună credință, acesta va suporta efectele invalidării actului juridic al autorului său, astfel că urmează a se constata nulitatea și celui de-al doilea contract.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să admită recursul declarat de petentul și să modifice hotărârea atacată în sensul respingerii și a apelului declarat de pârâții și G, cu consecința păstrării în întregime a hotărârii instanței de fond.
Urmează a fi respins totodată recursul declarat de și, și menținute restul dispozițiilor din decizia atacată.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, intimații recurenți și respectiv, urmează a fi obligați la 1.100 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului intimat, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
Respinge recursul declarat de pârâții și ambii din S M, nr.12, jud. S M, împotriva deciziei civile nr.192/Ap din 27 iunie 2007 pronunțate de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-.
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de reclamantul prin din S M,-, -A 1,.3, jud. S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, G ambii din S M, str. -,.12,.3, jud. S M, ambii și prin afișare la instanței, împotriva deciziei civile nr.192 din 27 iunie 2007 pronunțate de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâții și G împotriva sentinței civile nr.2985/21.06.2006 a Judecătoriei Satu Mare pe care o păstrează în totalitate.
Menține restul dispozițiilor din decizia atacată.
Obligă părțile intimate, și G să plătească părții recurente suma de 1100 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R
- cu opinie separată -
red.dec.- /14.03.2008
jud.fond.
jud.apel. -
dact./21.03.2008
ex.2
OPINIE SEPARATĂ
În opinie minoritară apreciez că, se impunea admiterea recursului pârâților și, modificarea hotărârilor și respingerea acțiunii reclamantului în întregime.
Între reclamant și pârâții recurenți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare autentic, în speță nefiind incidente nici unul din cazurile de nulitate absolută ale acestuia, expres și limitativ prev. de art. 948 Cod civil.
Actul autentic încheiat între părți nu poate fi anulat în temeiul unor declarații de martori din a căror depoziții rezultă că știu cele declarate din spusele reclamantului.
Pe de altă parte, însuși reclamantul a recunoscut în acțiunea introductivă, că la ieșirea de la notar pârâtul cumpărător i-a înmânat o sumă de bani în lei și valută.
Față de această recunoaștere, apreciez că nu se putea dispune constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare în temeiul unor depoziții de martori, care contrazic declarația reclamantului.
Apreciez că nulitatea contractului nu se putea dispune cu atât mai mult cu cât imobilul a fost deja înstrăinat unor terți, pârâții și G, care l-au achiziționat printr-o agenție imobiliară și care sunt de bună credință, aspect ce rezultă de necontestat din probele administrate.
Cum potrivit art. 37 din Legea nr.115/1938, nulitatea contractului inițial atrage și nulitatea contractului subsecvent, chiar fiind încheiat cu bună credință, în speță apreciem că esențial este protejarea părții care nu are nici o culpă și care a acționat cu deplină bună credință, iar aceștia sunt pârâții și nicidecum reclamantul, care a semnat contractul autentic de vânzare cumpărare, a încasat o sumă de bani, după care a atacat contractul încheiat, invocându-și propria culpă.
JUDECĂTOR 2: Roman Florica
R -
Red.R /25.03.2008
dact./25.03.2008
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
