Anulare act. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.3/R/2009
Ședința publică din 8 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eugenia Pușcașiu
JUDECĂTORI: Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de RECLAMANTUL împotriva deciziei civile nr. 178 din 26 iunie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr- a Tribunalului privind și pe intimații pârâți și Biroul Notarului Public, având ca obiect anulare certificat de moștenitor.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, nu se prezintă nici una dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 12 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constată că prin cererea depusă la dosar, reclamantul solicitat suspendarea judecării recursului în baaza art.244 pct.1 Cod proc.civ. până la rămânerea irevocabilă hotărârii ce se va pronunța în dosarul civil nr- înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia Mare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că soluția ce se va pronunța în prezentul recurs depinde întru totul de soluția ce se va pronunța în acțiunea înregistrată cu numărul de mai sus pe rolul Judecătoriei Baia Mare, cărei copie o anexează cererii.
În urma deliberării, curtea respinge cererea de suspendare judecării recursului în baza art.244 pct.1 Cod proc.civ. cerere formulată de către recurentul reclamant, apreciind că nu sunt întrunite condițiile suspendării prevăzute de acest text de lege.
Constatând că intimatul pârât, prin întâmpinarea înregistrată la data de 23 decembrie 2008 solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 alin.2 pr. civ. și cum pricina se află în stare de judecată și instanța o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1482/13.03.2008 a Judecătoriei Baia Marea fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Biroul Notarului Public, și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Biroul Notarului Public, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că defuncta, soția pârâtului, a decedat la data de 09.11.2003, reclamantul are calitatea de colateral privilegiat (frate al defunctei ).
Ca urmare a dezbaterii succesiunii rămase după defuncta, a fost emis certificatul de moștenitor nr. 49/28.03.2007 de Biroul Notarului Public - B M, unde s-a reținut că masa succesorală se compune din cota de parte din imobilul apartament nr. 58 situat în localitatea B M,-, înscris în CF nr. 10542/58 B M, nr. top. 2737/ 485, compus din 3 camere și dependințe, în suprafață de 84,80 mp, precum și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 17 mp. Restul cotei de parte din același bun îi aparține soțului supraviețuitor, pârâtul care s-a menționat că are și calitatea de moștenitor legal al defunctei.
În dosarul succesoral nr. 127/2007 al aceluiași birou notarial a fost emis certificatul de moștenitor suplimentar nr. 101/19.07.2007, privind-o pe aceeași defunctă, constatându-se că masa succesorală din dosarul nr. 61/2007 se suplimentează cu cota de parte din imobilul situat în loc. Mediaș,-, județul S, înscris în CF nr. 9105 Mediaș, nr. top. 516/2, constând din corpul nr. 2, compus din 3 camere, bucătărie, baie, cameră, antreu, pivniță, cu părți indivize comune de 28% din teren. În ce privește acest bun, s-a stabilit că pârâtul, soț supraviețuitor, are calitatea de moștenitor, natura succesiunii fiind testamentară, predarea acesteia făcându-se în baza testamentului autentificat sub nr. 1988/04.10.2002 de - B
Prin testamentul autentificat sub nr. 1988/04.10.2002 de B M, defuncta, a testat în favoarea soțului său, pârâtul, întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul său, instituindu-l pe acesta legatar universal.
Potrivit art. 88 al. 1 din Legea nr. 36/1995, cu modificările și completările ulterioare, privind notarii publici "cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte".
Față de împrejurarea că la momentul eliberării de către notarul public a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 101/19.07.2007, pârâtul a făcut cunoscută existența testamentului autentificat, conform căruia acesta a fost instituit de defuncta sa soție legatar universal, aspect în raport cu care în cuprinsul actului constatator al dezbaterii succesorale s-a făcut mențiunea că pârâtul are calitatea de moștenitor testamentar al defunctei, s-a apreciat că întreaga masă succesorală rămasă după această defunctă i-a fost atribuită soțului supraviețuitor, în calitate de moștenitor testamentar și nu legal.
în certificatul de moștenitor nr. 49 din 28.03.2007 cât și în încheierea finală din 19.07.2007, dată în dosarul succesoral nr. 127/2007, a mențiunii conform căreia pârâtul, culege moștenirea defunctei sale soții, în calitate de moștenitor legal, s-a apreciat de către instanță că poate avea caracterul unei erori materiale, ce se va putea îndrepta, la cererea moștenitorilor, în baza unei încheieri, dată de notarul public (art. 87 din același act normativ).
Un alt argument ce a determinat respingerea acțiunii civile a reclamantului l-a constituit faptul că acesta nu a solicitat instanței a se constata existența unui drept al său cu privire la succesiunea defunctei și nici nu s-au contestat în concret drepturile stabilite pârâtului, în dezbaterea succesiunii acestei defuncte, în sensul lipsei calității acestuia de moștenitor sau a inexistenței bunurilor succesorale.
În cererea dedusă judecății, reclamantul a mai invocat faptul că pârâtul nu a făcut cunoscută notarului public existența și a altor moștenitori, respectiv a sa, precum și a mamei defunctei, în viață la data decesului defunctei, fără însă a se solicita ca o consecință a anulării celor două certificate de moștenitor a se constata acest fapt.
Prin decizia civilă nr. 178 din 26.06.2008 a Tribunalului Maramureșa fost respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1482/13.03.2008 a Judecătoriei Baia Mare, jud.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în cuprinsul acțiunii introductive de instanță reclamantul a solicitat doar anularea celor două certificate de moștenitor, fără a formula alte capete de cerere. Ca și cauze de nevalabilitate a invocat pe de o parte reaua credință a pârâtului care prin declarații mincinoase a dezinformat notarul cu privire la existența altor moștenitori, iar pe de altă parte imposibilitatea coexistenței în speță a succesiunii legale cu cea testamentară.
Reaua credință a pârâtului nu a fost probată în cauză, iar greșeala cuprinsă în certificatul de moștenitor inițial, nu poate constitui o cauză de nevalabilitate care să atragă anularea certificatelor de moștenitor. De altfel finalitatea practică a demersului reclamantului în lipsa unei acțiuni în reducțiune sau chiar în anularea testamentului lăsat de către defuncta soțului său, nu poate fi întrezărită, neprofitându-i în nici un fel reclamantului, ci doar prilejuind cheltuieli inutile pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând casarea deciziei pronunțată în apel, rejudecarea cauzei, cu consecința anulării celor două certificate de moștenitor.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe disp.art.304 pct.9 Cod proc.civ. recurentul a arătat că reținerea celor două instanțe cu privire la natura succesiunii sunt false, iar interpretarea dată de instanță este greșită, aceasta deoarece nu se poate considera că succesiunea este testamentară de la început și că primul certificat de moștenitor este dat în baza unei succesiuni legale, datorită unei erori.
Mai mult decât atât, în motivarea hotărârii apar contradicții pentru că instanța reține că "eroarea materială se va putea îndrepta la cererea moștenitorilor", or în dosarul succesoral, el nu are calitatea de moștenitor, ci aceea de terț, astfel că nu poate formula cereri în legătură cu acel dosar succesoral.
În condițiile în care aceeași persoană beneficiază de testament și are și calitatea de moștenitor legal, iar în realitate există mai mulți legatari, nu se mai poate motiva hotărârea pe existența erorii materiale, în condițiile în care aceștia nu coincideau cu moștenitorii legali.
Admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Biroul Notarului Public este greșită, din moment ce acest notar a săvârșit greșelile invocate prin acțiune, iar hotărârea dată în speță ar trebui să-i fie opozabilă.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul s-a opus admiterii recursului, arătând că prin acțiunea promovată reclamantul nu a solicitat instanței să se constate existența unui drept al său cu privire la succesiunea defunctei și nu a contestat drepturile stabilite în favoarea sa. Reținerea celor două instanțe că în certificatul de moștenitor nr.49/28.03.2007 s-a săvârșit o eroare materială, este corectă.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciază că recursul este nefondat și, în consecință, în baza art.312 alin.1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă, pentru următoarele motive:
Prin certificatul de moștenitor nr.49 din 28 martie 2007 eliberat de Biroul Notarului Public, s-a stabilit calitatea de moștenitor legal al pârâtului asupra cotei de parte din apartamentul nr.58 situat în B M,- A, jud. M, restul cotei de parte reprezentând cota de bun comun a soțului supraviețuitor.
Ulterior, prin certificatul de moștenitor suplimentar nr.101 din 19 iulie 2007, s-a suplimentat masa succesorală rămasă după defuncta cu cota de parte din imobilul situat în Mediaș, înscris în CF 9105 Mediaș, nr. top 516/2 și s- constatat că are calitatea de moștenitor pârâtul în calitate de moștenitor testamentar.
În această situație, când pârâtul a făcut cunoscută existența testamentului potrivit căruia a fost instituit legatar universal, deci și cu privire la bunul cuprins în certificatul de moștenitor nr.49/28.03.2007, legal au apreciat cele două instanțe că mențiunea din certificatul de moștenitor nr.49/28.03.2007 privind natura succesiunii este o eroare materială care poate fi îndreptată în baza disp. art. 87 din Legea nr. 36/1995.
Potrivit art.88 din Legea nr. 36/1995, "cei ce se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea unui certificat de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii". Conform alin. 2 din același articol, "în cazul anulării certificatului de moștenitor, notarul public va elibera un nou certificat, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile".
Reclamantul nu numai că nu a solicitat să se constate existența vreunui drept al său urmare anulării celor două certificate, dar nici măcar nu contestat drepturile pârâtului, stabilite prin cele două certificate, așa cum cere art.88 alin.1 din Legea nr. 36/1995.
Motivul invocat de reclamant, imposibilitatea coexistenței celor două forme de succesiune, legală și testamentară, nu subzistă în condițiile arătate, referitoare la reținerea eronată naturii succesiunii în certificatul de moștenitor nr.49/28.03.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.178 din 26 iunie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. IA dact. GC; 2 ex/27.01.2009
Jud.apel: V,
Președinte:Eugenia PușcașiuJudecători:Eugenia Pușcașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu