Anulare act. Decizia 304/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 304
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 2: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu
Grefier:
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenții, și - în contradictor cu intimații și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă se prezintă avocat pentru recurenți și avocat pentru intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată, recursul este insuficient timbrat pentru motivul 1 de recurs, la primul termen de judecată instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului.
Av. depune chitanță taxă judiciară în valoare de 415 lei și înscrisuri al căror duplicat se comunică apărătorului intimaților.
Instanța constată legal timbrat recursul.
Interpelat apărătorul intimaților arată că nu solicită acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de recurenți prin apărător și nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe excepția nulității recursului.
Av. pentru recurenți, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocate de instanță, din oficiu, și să se constate că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Problema căii de atac a format obiectul și interesul instanței de apel la două termene de judecată și s-a considerat, având în vedere instituția, motivele invocate și probele administrate și contradictoriu apreciate, că s-a dat o interpretare greșită acțiunii. Consideră că în cauză este vorba despre o cale incidentă de atac.
Apărătorul intimaților, având cuvântul solicită admiterea excepției invocate de instanță întrucât din motivele de recurs invocate rezultă chestiuni care vizează temeinicia și nu legalitatea. Recursul este nul, solicită cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.8425 din 3 iulie 2008 Judecătoriei Iași, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții -, - și - în contradictor cu pârâții - și - și au fost obligați pârâții la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, și -, apel care a fost respins prin decizia civilă nr.117 din 11 februarie 2009 Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut:
Referitor la motivul de nulitate invocat de apelanți, tribunalul reține că art. 261 Cod procedură civilă enumeră în alin. 1, mențiunile obligatorii unei hotărâri judecătorești, printre care și obligația judecătorului de a indica motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Legea nu impune dezvoltarea amănunțită a acestora și nu face nicio precizare privind gradul necesar de dezvoltare.
Sentința civilă criticată cuprinde succint toate considerentele în baza cărora a fost pronunțată hotărârea apelată.
Instanța de apel constată că, în prezenta cauză reclamanții -, - și - au chemat în judecată pe pârâții - și -, solicitând a se constata nulitatea certificatului de moștenitor nr. 10/05.02.1997 emis pe urma defunctului G, a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 568/14.02.1997, a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3031/21.08.2004.
În fapt, tribunalul reține că, reclamanții și pârâții sunt moștenitorii defunctului G, decedat la 9.09.1995. - și - - nepoți de fiu predecedat, - - fiică. Pârâții sunt descendenții numitului, fiul lui
La data decesului lui G erau în viață, cu vocația succesorală, soția supraviețuitoare a acestuia, (autorul reclamanților și ) - fiu, - - fiică, precum și autorul pârâților.
Certificatul de moștenitor întocmit la data de 5.02.1997 precizează masa succesorală rămasă de pe urma lui de cujus, iar în ceea ce privește moștenitorii, indică doar pe, precizând, corelativ că celelalte persoane cu vocație succesorală, respectiv -, și, sunt străini de succesiune prin neacceptarea conform art. 700 cod civil și că au dat declarații de renunțare, autentificate sub numerele 384/1997, 383/1997 și 382/1997.
Tribunalul constată că în mod legal instanța de fond a reținut că nu s-a probat existența unor motive de nulitate a certificatului de moștenitor nr. 10/5.02.1997.
Deși reclamanții-apelanți au invocat faptul că declarațiile notariale ale numiților -, și sunt lipsite de eficiența juridică întrucât au fost date după împlinirea termenului de 6 luni în care orice succesibil își poate manifesta dreptul de opțiune succesorală, tribunalul constată că aceste declarații depuse la filele 34, 35, 36 dosar fond, autentificate sub nr. 384, 383, 382 au fost luate de notar în baza art. 76 alin.3 din Legea 36/99, care îl obligă pe notar să stabilească cu exactitate la emiterea certificatului de moștenitor, care este calitatea fiecărui descendent. Ori în certificatul contestat s-a consemnat că nu sunt renunțători.
În aceste declarații semnate de, - și, aceștia au arătat că nu au făcut niciun act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii tatălui lor, G, față de care au înțeles să rămână străini.
Tribunalul constată că aceste declarații au consemnat doar decizia luată anterior, de fiecare dintre declaranți, de a rămâne străini de moștenirea tatălui. Ori aceste declarații privitoare la un drept de opțiune exercitat anterior înăuntrul termenului prevăzut de lege pot fi date oricând în timp.
Deși apelanții invocă faptul că instanța de fond nu a dat eficiență depoziției martorei, tribunalul constată că cele declarate de această martoră (fila 134 dosar fond) nu relevă intenția reclamanților de acceptare a moștenirii tatălui lor.
Potrivit legii, acceptarea este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l putea săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect dar neîndoielnic intenția sa de acceptare a moștenirii art. 689 Cod civil.
La fel ca și în cazul acceptării exprese, din textul de lege rezultă două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite, respectiv voința succesibilului de a accepta moștenirea și conduita din care să rezulte indirect intenția de a accepta pur și simplu moștenirea. În esență, actul săvârșit de succesibil trebuie să implice cu puterea necesității intenția de a accepta moștenirea să nu poată primi și o altă interpretare.
Ori chiar dacă s-ar trece peste faptul că declarațiile contestate exprimă voința liberă și neviciată a celor trei moștenitori, probele administrate nu relevă că aceștia ar fi săvârșit acte de acceptare a moștenirii decujusului
De asemenea, tribunalul apreciază ca fiind relevantă și împrejurarea că reclamanții nu au atacat certificatul de moștenitor (deși cunoșteau de existența lui) decât după o perioadă de 10 ani de la eliberare.
Referitor la prețul stabilit de părțile contractante, instanța de control judiciar constată că prețul contractului nu poate fi apreciat doar în funcție factori extrinseci voinței părților contractante, cum ar fi cursul pieții, valoarea de circulație, prețul fiind neserios numai în ipoteza în care nu poate fi considerat ca existent.
Dacă prețul este mai mic și nu reprezintă echivalentul valoric al imobilului vândut (cum au pretins în speță reclamanții-apelanți) nu este afectată validitatea contractelor de vânzare-cumpărare și nu poate fi considerat neserios, fiind practicabil atunci când există raporturi apropiate între părți.
Tribunalul constată că în mod corect s-a apreciat de instanța de fond ca elemente determinate la stabilirea prețului, contribuția cumpărătorului la creșterea valorii imobilului (probată în cauză) și faptul că vânzătoarea și-a rezervat un drept de habitație asupra întregului imobil înstrăinat.
De asemenea, tribunalul constată că nu s-a probat de către apelanții-reclamanți nici cauza ilicită a contractelor contestate prezumată potrivit art. 967 Cod civil, nici reaua credință a pârâților cumpărători ca o condiție pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Tribunalul constată că, din dispozițiile art. 1173 Cod civil rezultă că actul autentic se bucură de prezumția de validitate, iar proba contrară trebuie făcută de cei care îl contestă.
Conform art. 948 raportat la art. 966 Cod civil și urm. cauza actului juridic trebuie să existe să fie reală, licită și morală.
Pe de altă parte, art. 967 Cod civil instituie prezumțiile relative de existență și validitate a cauzei actului juridic. Întrucât în favoarea pârâților funcționează de drept, prezumția relativă revenea pentru reclamanți, sarcina de a proba nevalabilitatea cauzei actului juridic încheiat.
Instanța apreciază că probele administrate în cauză nu sunt de natură să înlăture prezumțiile menționate.
Mai mult, chiar vânzarea bunului altuia nu este sancționată juridic cu nulitatea absolută a actului juridic decât în condițiile în care se probează fraudarea dreptului și interesului adevăratului proprietar, în sensul că ambele părți au cunoscut în momentul înstrăinării că se vinde, respectiv se cumpără bunul altuia, operațiunea având caracter exclusiv speculativ. Or, în cauză dovada fraudei nu a fost produsă de reclamanți.
Reclamanții -, - și - au formulat recurs împotriva deciziei tribunalului considerând-o nelegală, au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, iar în fapt următoarele:
- instanța de apel a reținut situații de fapt contrare probatoriilor administrate, schimbând înțelesul acestora și în egală măsură aplicând greșit dispozițiile legale în cauză;
- interpretarea dată declarațiilor de acceptare de către tribunal este forțată; nu s-a avut în vedere depoziția martorei referitoare la acceptarea tacită a moștenirii de autorul lor;
- nu s-au avut în vedere probatoriile și aspectele pe care le-au invocat pentru a se ajunge la soluționarea cererii vizând constatarea nulității actului translativ de proprietate. Astfel prețul este vădit neserios, s-a dovedit în cauză că nu avea mijloace materiale pentru a edifica pretinsele lucrări de amenajare a imobilului.
- instanța de apel nu a făcut o corectă coroborare a probatoriilor administrate, din care rezultă reaua-credință dintre înstrăinător și subdobânditor.
Prioritar se reține că recursul este nul potrivit art.306 al.1 Cod procedură civilă pentru considerentele la care ne vom referi în continuare:
În actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă și numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii atacate. Pe această cale recurenții nu pot valorifica critici pentru netemeinicia hotărârii atacate, legea nemaiprevăzând un astfel de motiv de recurs.
Dispozițiile art.303 al.2 Cod procedură civilă prevăd că cererea de recurs va cuprinde atât arătarea motivelor de casare cât și dezvoltarea lor, iar art.304 Cod procedură civilă prevede cele nouă cazuri în care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri judecătorești. Sancțiunea nemotivării recursului în termenul și condițiile stabilite prin art.303 Cod procedură civilă este, potrivit art.306 Cod procedură civilă, cea a nulității.
Deși prin cererea de recurs s-a făcut afirmația generală că motivele se încadrează în art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, atunci când sunt dezvoltate nu fac altceva decât să invoce greșita apreciere a probelor de către instanța de apel - înscrisuri, declarații de martori, reținând situații de fapt contrare probatoriilor, nefăcând o coroborare corectă a acestora, față de care au aplicat greșit dispozițiile legale în materie -, aspecte care nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă; criticile se referă doar la netemeinicia hotărârii atacate.
Este adevărat că potrivit art.306 al.3 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Cum în speță dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii atacate în cadrul niciunui motiv de casare sau modificare, nici cele invocate - pct.7, 8, 9 și nici celelalte cazuri prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se va constata nul recursul potrivit art.306 al.1 Cod procedură civilă.
În speță nefiind incidente motive de ordine publică din cele la care se referă dispozițiile art.306 al.2 Cod procedură civilă, se va aplica sancțiunea prevăzută de al.1 al aceluiași articol.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de reclamanții, și - împotriva deciziei civile nr.117 din 11.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților suma de 3000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
14.VII.2009/2 ex.-
Președinte:Buliga GeorgetaJudecători:Buliga Georgeta, Andronic Adriana Elena, Gheorghiu
