Anulare act. Decizia 312/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 312
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier
La rodine fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii -, împotriva deciziei civile nr.533 din 21.11.2007, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-; în contradictoriu cu intimații, CABINET AVOCAT, - - al și -, având ca obiect anulare act;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă avocat pentru intimații, cabinet avocat -, lipsă intimații, -, -, lipsă contestatorii -, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la al patrulea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită; cererea de strămutare a fost respinsă de către ÎCCJ prin încheierea nr.4857 din 10.07.2008,nu se solicită judecata în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită respingerea contestației în anulare raportat la art.317 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele prevăzute de acest text de lege.Susține că instanța de recurs a verificat toate aspectele invocat. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL;
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 533 din 21 noiembrie 2007, Curtea de APEL IAȘIa respins recursurile declarate de pârâții, Cabinetul de Avocatură, precum și de pârâții, - și și a menținut decizia instanței de apel.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, schimbând natura și înțelesul obiectului dedus judecății reținând nulitatea relativă și nu nulitatea absolută a actelor autentice așa cum s-a cerut prin acțiunea introductivă, este nefondată.
În primul rând, potrivit dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă alin. 5 instanța are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului și a preveni orice greșeală.
Alineatul 4 al aceluiași articol prevede totodată, referitor la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, instanța este în drept să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare.
Aceasta înseamnă că instanța de judecată este legată doar de situația de fapt cu care a fost investită, temeiul juridic al acțiuni revenind instanței de a-l încadra.
Situația de fapt cu care instanța fost învestită reprezintă obiectul acțiunii, care într-adevăr nu poate fi nici schimbat, nici depășit, în timp ce temeiul juridic invocat de părți nu leagă instanța, aceasta fiind îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului ei activ și pentru ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, chiar dacă aceasta este alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, chiar dacă prin acțiunea introductivă s-a cerut constatarea nulității absolute a actelor încheiate de reclamantă, motivat de faptul că aceasta nu ar fi avut discernământ în momentul încheierii lor, Curtea constată că, raportat la situația de fapt, lipsa discernământului, în speță s-a invocat de fapt o cauză de nulitate relativă, și nicidecum o nulitate absolută.
Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 948 cod civil care să atragă nulitatea absolută, nefiind invocată încălcarea nici uneia din condițiile de validitate, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiectul determinat și cauza licită.
În mod corect a reținut instanța de apel că lipsa discernământului invocat de reclamantă ca fiind o cauză de nulitate absolută pe care și-a fondat acțiunea nu este echivalată de legiuitor cu o cauză de nulitate absolută, ci este sancționată doar cu nulitatea relativă, astfel încât lipsa discernământului nu este totuna cu lipsa consimțământului.
S-a constatat că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce s- cerut, și nu a acordat plus petita, pronunțându-se în mod corect în sensul stabilirii caracterului de nulitate relativă a lipsei de discernământ, acesta fiind doar un viciu de consimțământ sancționat cu nulitatea relativă, dreptul la o astfel de acțiune fiind supus prescripției, aspect corect reținut și aplicat de instanța de apel care a și constatat incidența dispozițiilor art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958.
Au fost respinse astfel ca nefondate criticile recurenților privind pronunțarea instanței asupra a ceea ce nu s-a cerut și a aplicării greșite a legii, precum și cele privind încălcarea drepturilor lor procesuale și nepronunțarea instanței asupra bunei credințe a cumpărătorului.
Curtea constată că prin neconvocarea pârâților la efectuarea expertizării psihiatrice a reclamantei, pârâții recurenți nu au fost în nici un fel prejudiciați, în cauză nefiind făcută în acest sens nici un fel de dovadă. Dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă stabilesc clar că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Cum, însă, în cauză recurenții nu au dovedit prejudiciul suferit, Curtea a respins această critică.
Cât privește buna credință a pârâților din recurs, Curtea a constatat că o atare cerere nu s-a făcut în fața primei instanțe, buna-credință fiind invocată doar ca apărare a subdobânditorului.
Cum însă instanța de apel, în mod corect a reținut că în cauză a fost dovedită lipsa de discernământ a reclamantei, se justifică anularea actelor pentru care prescripția nu era încă intervenită, astfel încât buna credință a cumpărătorilor nu poate avea în atare situație vreo relevanță, ea urmând a fi valorificată pe calea unei alte acțiuni.
În mod temeinic instanța de apel a reținut că atâta timp cât acțiunea introductivă a fost însușită de curator "desemnat reclamantei în persoana numitului, acțiunea se consideră a fi promovată de acesta, complinindu-se în acest fel viciul de formă inițial, astfel ce au fost respinse ca neîntemeiate și aceste motive de recurs.
În privința recursului formulat de pârâții, - și, Curtea a constatat că și acesta este nefondat.
Nu se poate reține că instanța de apel ar fi făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, atâta timp cât prin decizia 383 din 28 mai 2007 Tribunalului Iași nu s-a dispus nici anularea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare și nici anularea acestuia cu reținere spre rejudecare. Instanța de apel s- pronunțat asupra apelurilor cu care a fost investită și în limitele în care a fost investită.
Nefondată s-a dovedit a fi și critica referitoare la pronunțarea instanței de apel asupra unui capăt de cerere ce nu ar fi făcut obiectul nici unui apel, respectiv asupra contractului 11816/1993 - față de care nici una din părți nu ar fi adus critici în apel.
Susținerea recurenților este greșită, în contextul în care instanța de apel a reținut corect că în cauză lipsa de discernământ este sancționată cu nulitatea absolută, nulitate care, relativă fiind, este și prescriptibilă.
Ca atare, reținând în mod corect și legal incidența dispozițiilor art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958, în mod temeinic și legal instanța de apel a făcut aplicarea art. 18 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris. Prin urmare, chiar dacă nici una din părți nu a formulat critici asupra acestui capăt de cerere prin motivele de apel, instanța de control judiciar era obligată să verifice și să se pronunțe din oficiu asupra acestui aspect.
Și critica privind neobservarea instanței de apel a faptului că reclamanta - ar fi avut calitate procesuală activă în virtutea dreptului ei de habitație se dovedește a fi incorectă.
Instanța de apel a soluționat corect și a motivat temeinic soluția adoptată care a reținut și explicitat că atâta timp cât imobilul ce făcea obiectul contractului de vânzare-cumpărare (la care reclamanta nu a luat parte) nu revenea în patrimoniul reclamantei nu se poate reține existența unei identități între persoana reclamantului și C care ar fi titular al dreptului de proprietate afirmat.
În fine, și ultima critică privind absența de la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare a Cabinetului de avocatură, care ar conduce la nulitatea actului astfel încheiat, Curtea a reținut că, pe de o parte această apărare este făcută pentru prima dată în recurs, iar pe de altă parte, s-a dovedit a fi neîntemeiată în contextul în care în cauză se recunoaște existența unei delegații de reprezentare prin numitul.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare -, și, care au susținut că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, iar instanța de recurs a respins recursul fără a cerceta unele motive de recurs.
Contestatorii afirmă că instanța nu a îndeplinit formele legale, astfel că li s-a pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor.
Învederează contestatorii că instanța de recurs trebuia să verifice sentințele și deciziile pronunțate în cauză, deoarece recursul este o cale de atac ordinară, în care se verifică administrarea probelor în fața celorlalte instanțe.
Susțin contestatorii că instanța de recurs nu a respectat principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În drept, contestatorii și-au întemeiat contestația pe dispozițiile art. 317 alin. 1 și 2, 318 și 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cabinet Avocat a formulat întâmpinare prin care a susținut că motivele invocate de contestatori nu se încadrează în prevederile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece pentru admisibilitatea contestației - în acest caz - se cere ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar motivele de contestația să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, situație ce nu este îndeplinită în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate de contestatori și de prevederile legale incidente, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată contestația în anulare formulată.
În reglementarea Codului d e procedură civilă, contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Alineatul 1 al articolului 317 prevede că poate fi primită contestația pentru motivele mai sus arătate și în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Contestatorii au indicat la modul general dispozițiile art. 317 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, susținând că instanța nu ar fi îndeplinit formele legale și prin aceasta li s-ar fi pricinuit o vătămare care nu ar putea fi înlăturate decât prin anularea actelor.
Întrucât nu au precizat în concret care anume forme legale nu ar fi fost îndeplinite și ce instanță nu s-ar fi conformat cerințelor legii, Curtea este în imposibilitate de a verifica în speță incidența cazurilor de contestație în anulare prevăzute de punctele 1 și 2 ale art. 317 Cod procedură civilă.
Contestatorii și-au întemeiat în drept contestația și pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, care prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație pentru două motive:
- când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale;
- când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatorii nu au precizat motivul pentru care a solicitat anularea hotărârii instanței de recurs, însă analizând criticile formulate, Curtea reține că nici unul dintre cele două motive reglementate de art. 118 Cod procedură civilă nu este aplicabil în cauză.
Primul motiv de contestație în anulare are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Pe această cale pot fi invocate acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
În motivarea în fapt a contestației, contestatorii au susținut că instanța de recurs nu ar fi analizat probele administrate în fața celorlalte instanțe și nu ar fi respectat principiul neagravării situației părții în propria-i cale de atac.
Prin criticile formulate, contestatorii nu au invocat comiterea vreunei erori materiale de către instanța de recurs, ci au invocat pretinse greșeli de judecată, respectiv de neapreciere a probelor, aspect ce nu mai putea fi rezolvat pe calea extraordinară de atac a recursului, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 Cod procedură civilă.
Mai mult criticile care vizează greșelile de judecată ale instanței de recurs nu pot fi analizate pe calea contestației în anulare, deoarece, o asemenea analiză ar da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile părți, ceea ce ar deschide dreptul părților de provoca rejudecarea căii de atac, echivalând cu un "recurs la recurs".
C de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă - omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau de casare - nu a fost invocat de contestatori atunci când aceștia și-au motivat în fapt contestația în anulare, deși au indicat art. 318 Cod procedură civilă la modul general.
Față de cele ce preced, în baza art. 317 alin. 1 și 2 și a art. 318 ipoteza I Cod procedură civilă, se va respinge contestația în anulare formulată de -, și și se va păstra decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de -, împotriva deciziei civile nr. 533 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex./03.10.2008
Curtea de APEL IAȘI
Jud.
Jud.
Jud. -
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Adriana Elena Andronic, Georgeta
