Anulare act. Decizia 331/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (169/2010)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 331
Ședința publică de la 10.03.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul - reclamant G prin, împotriva deciziei civile nr. 988 din 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
are ca obiect - nulitate contract vânzare cumpărare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 24.02.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 03.03.2010 și apoi la 10.03.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 B la data de 10.06.2005, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3675/19.11.2002 de Notarul Public din
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că:
- La data de 19.11.2002 a încheiat contractul de vânzare - cumpărare menționat în petitul cererii în calitate de vânzător și pârâta în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul proprietatea sa situat în B,-, -.3,.5, nr.100, sector 4.
- Acest contract este lovit de nulitate absolută deoarece la momentul încheierii sale reclamantul nu avea capacitatea psihică de apreciere a actelor și faptelor sale, având discernământul abolit. Astfel, contractul a fost încheiat fără a fi îndeplinită o condiție esențială și anume consimțământul valabil exprimat.
- Nu își amintește nimic despre persoana care s-a ocupat de îndeplinirea formalităților vânzării și a formalităților de externare - internare la data încheierii contractului fiind internat în spital cu diagnosticul tulburare depresivă majoră, fiind sub tratament cu, și, nu își amintește nimic despre momentele ulterioare externării și nici unde a locuit sau ce a făcut până la data de 05.02.2004, când a ajuns la locuința fratelui său.
- Tulburarea depresivă majoră - diagnostic înscris în biletul de ieșire din spital a cunoscut o evoluție negativă, în acest moment fiind diagnosticat cu schizofrenie reziduală și depresie psihică accentuată.
Prin încheierea din data de 17.11.2006 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cererii de punere sub interdicție ce a format obiectul dosarului nr.13539/2005. Cauza a fost repusă pe rol la data de 16.02.2006.
Prin sentința civilă nr.0017 din 14.11.2005, pronunțată în dosar nr.13539/2005 Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea formulată de reclamanta și a dispus punerea sub interdicție a reclamantului din cauza de față, G și numirea unui.
Sentința a rămas definitivă prin neapelare.
Primăria Sectorului 2 B, prin dispoziția nr.759 din 17.04.2006 a dispus instituirea tutelei în ceea ce îl privește pe reclamantul G, numind pe () (fila 56 dosar fond), aceasta fiind introdusă în cauză (fila 58 - încheierea din 15.11.2007).
Prin sentința civilă nr.4784/3.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B s-a respins acțiunea introdusă de reclamantul G, prin, în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiată și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că lipsa discernământului la încheierea actului juridic, este o cauză de nulitate relativă, reclamanții din cauză solicitând însă, nulitate absolută, astfel că instanța a calificat-o în raport de constatarea sa și a reținut că din probele administrate, rezultă că reclamantul avea discernământ la momentul încheierii actului.
Prin cele două anchete sociale se acreditează ideea că, deși reclamantul era bolnav de mai mult timp (informații oferite de rude și vecini) starea acestuia s-a agravat după un incident petrecut la locul de muncă în anul 2002, când, fiind în timpul serviciului, a fost atacat de hoți, iar societatea furată de mai multe bunuri, pentru repararea pagubei fiind nevoit să-și vândă apartamentul. Datorită acestui incident, în urma căruia reclamantul ar fi fost nevoit să-și vândă apartamentul, a devenit anxios, apatic, trist, lipsit de inițiativă și neglijent cu propria persoană.
Deși în această adeverință nu se menționează nimic despre furtul de care s-a vorbit anterior, este de remarcat ca reclamantul și-a încetat activitatea la aceasta societate comercială cu o lună anterior vânzării apartamentului. Informațiile în baza cărora s-a întocmit referatul de anchetă socială de către serviciul abilitat din cadrul Spitalului "Prof. Dr. " au fost oferite, printre alte persoane, chiar de către sora reclamantului, care la data de 01.07.2005, a solicitat punerea sub interdicție a acestuia, ceea ce conferă veridicitatea situației de fapt reținute prin menționata anchetă socială.
Nici unul din cei doi martori, ambii vecini de bloc cu sora reclamantului, nu a putut oferi informații cu privire la situația concretă a reclamantului, la starea de sănătate fizică și psihică a acestuia, de la data de 19.11.2002, când acesta a semnat contractul de vânzare - cumpărare cu pârâta, sau din perioada apropiată acestei date.
Din aceste constatări făcute de medicii de specialitate nu rezultă că în perioada 19.11.2002-09.12.2002 reclamantul G ar fi avut discernământul abolit, ci doar că acesta ar fi suferit de depresie, apăruta de aproximativ o lună pe fondul întreruperii serviciului. Diagnosticul pus, "tulburare depresivă majoră", nu implică lipsa discernământului, la aceasta concluzie conducând simptomatologia reținută de medici în urma examinării reclamantului.
Reclamantul nu a putut pune la dispoziția experților care au întocmit cele două rapoarte de expertiza medico-Iegală psihiatrică din prezenta cauză nici un act medical anterior biletului de ieșire din spital din data de 09.12.2002, ci numai acte ulterioare (din 2004, 2005, 2006 și 2007), ceea ce pune sub semnul îndoielii reala existență a vreunei boli sau afecțiuni a reclamantului anterior internării în Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof.. ", în perioada 07.11.2002-09.12.2002, pentru "tulburare depresivă majoră".
În plus, instanța a apreciat că dacă reclamantul ar fi suferit de vreo boală psihică veche, nu s-ar fi putut angaja, nu ar fi putut locui singur și, implicit, nu s-ar fi putut îngriji singur, iar sora sa ar fi formulat cerere de punere sub interdicție mult mai devreme, și nu abia la data de 01.07.2005.
La data de 19.11.2002, deci în perioada internării, reclamantul G s-a deplasat la sediul Biroul Notarului Public - Dr., din B, B-dul - nr.39, -.2,.5,.29, sector 3, unde, după ce în prealabil l-a citit, a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3675/19.11.2002, prin care a vândut pârâtei, fiica vecinei sale de palier, apartamentul nr.100, proprietatea sa, din B,-, -.3,.5, sector 4, compus din două camere de locuit și dependințe.
Conform contractului, prețul vânzării a fost primit de către reclamant în aceeași zi. Tot potrivit mențiunilor contractului, la încheierea acestuia s-au prezentat: contractul de construire nr.672/5/22.08.1979 și actul adițional la acesta nr.390/4 din 24.05.1982, procesul-verbal de predare-primire a locuinței din data de 20.06.1981, certificatul de sarcini nr. 3730/18.11.2002 emis de Judecătoria sectorului 4 B, certificatul fiscal nr.-/18.11.2002 eliberat de Primăria sectorului 4 B și documentația cadastrală.
Potrivit principiului forței obligatorii a efectelor actului juridic civil, convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, fiind obligatorii pentru acestea (art.969 alin.1 Cod civil).
Acest principiu se întemeiază pe interesul general al asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice civile și pe imperativul moral al respectării cuvântului dat.
Conform dispozițiilor art.1169 Cod Civil, cel care face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească, sarcina probei aparținând reclamantului, care invoca existența unei cauze de nevalabilitate a actului juridic civil încheiat cu pârâta.
Lipsa discernământului la încheierea actului juridic civil nu este prezumată decât în situația minorilor sub vârsta de 14 ani și a persoanelor puse sub interdicție.
Or, în prezenta cauză reclamantul a fost pus sub interdicție, dar abia la data de 14.11.2005, la aproape 3 ani de la încheierea actului juridic contestat, la 19.11.2002.
Prezumția de existență a discernământului reclamantului la data încheierii contractului este cu atât mai puternică cu cât actul de înstrăinare a fost încheiat în formă autentică, în fața notarului public, care a constatat prezenta părților și identitatea lor și l-a dat acestora spre semnare numai după citirea lui
Pentru motivele expuse mai sus, starea de suferință a reclamantului, care a fost internat in perioada 07.11.2002-09.12.2002 la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof.. ", cu diagnosticul "tulburare depresiva majora", nu înlătura prezumția de existență a discernământului acestuia la data încheierii actului juridic, respectiv 19.11.2002.
Un argument în plus în acest sens este și acela ca, în ziua anterioară încheierii actului juridic civil contestat, au fost emise, la cererea reclamantului, certificatul de sarcini și certificatul fiscal amintite anterior, ceea ce presupune ca activitatea de înstrăinare a apartamentului proprietate personala de către reclamant a avut caracter premeditat, deci conștient. Totodată, instanța a constatat că în ziua de 09.12.2002, reclamantul s-a deplasat singur de la spitalul unde era internat până la sediul notarului public unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, activitate pe care o persoană lipsită de discernământ este greu de crezut că ar fi putut-o realiza.
Semnificative în acest sens sunt mențiunile foii de observație completata de Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof.. " în perioada internării reclamantului (07.11.2002-09.12.2002 ).
Astfel, potrivit pct.3.2 - 3.9 din raportul de nouă expertiză medico legală psihiatrică (fila 111), în conținutul foii de observație nu se precizează daca în data de 19.11.2002 reclamantul a fost învoit sau a fugit din spital.
administrată în cursul internării, internare ce a fost voluntară, cu acceptul pacientului, nu era de natură a produce confuzie sau apatobulie semnificativă. Nu s-au notat agravări ale simptomatologiei de la data internării.
Potrivit concluziilor raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică (întocmit în urma examinării reclamantului și a analizării amănunțite a tuturor actelor puse la dispoziție), nu s-au putut delimita cu acuratețe criterii clare privind modificarea funcției volitive a reclamantului la data de 19.11.2002, dar s-a considerat, totuși, că atât conținutul foii de observație întocmită în noiembrie 2002, cât și motivarea acesteia, conduc, cu o mare probabilitate, spre aprecierea păstrării capacitații psihice de exercițiu a reclamantului (discernământ păstrat) la data menționată. Acest raport a fost avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală, care a considerat că nu există elemente pe baza cărora să se poată stabili lipsa discernământului reclamantului la data semnării actului în cauză (fila 112).
In același sens sunt și declarațiile martorilor și - (filele 122 și 123 ), care, în calitate de vecini ai reclamantului, l-au perceput pe acesta ca o persoană perfect sănătoasă, declarațiile lor coroborându-se, așadar, cu concluziile raportului de nouă expertiză menționata anterior.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.988 A din 02.11.2009, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că atât în doctrină cât și în jurisprudență s-a considerat că pentru a asigura părților deplina posibilitate a ocrotirii intereselor acestora, judecătorul este în drept a da o calificare corectă a obiectului unei acțiunii, alta decât cea dată de reclamant și indiferent de temeiul de drept invocat de acestea.
Însuși apelantul prin reprezentanții său, susține prin motivele de apel că lipsa discernământului, invocată prin cererea de chemare în judecată ca și cauză de nulitate, este o cauză de nulitate relativă iar nu absolută și, deși se pretinde că prin acțiune au mai fost indicate și alte motive, nu se arată care anume ar fi fost acestea însă, oricum, întreaga apărare a apelantului - reclamant are la bază această lipsă de discernământ determinată de starea sa de boală, la momentul încheierii actului contestat.
Tribunalul nu a putut reține apărarea apelantului că noua calificare a obiectului pricinii ar fi determinat respingerea acțiunii, întrucât, instanța de fond nu a făcut altceva decât a se raporta la toate motivele invocate în sprijinul acesteia, doar calificarea sa și încadrarea acestor motive din punct de vedere juridic, făcându-se de către instanță ceea ce nu este de natură a produce în nici un fel de vătămare acestuia.
Cât privește critica referitoare la aprecierea probelor, tribunalul a reținut, de asemenea, că este neîntemeiată, observând din analiza considerentelor sentinței civile că judecătorul fondului a făcut o analiză atentă și riguroasă a întregului material probator, în ansamblul său și prin coroborare reținând o stare de fapt corectă și conformă acestuia, din punct de vedere al momentului încheierii actului juridic analizat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, prin.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât instanța de apel în mod greșit a reținut că prima critică, privind încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare este nefondată.
Instanța trebuia să pună în discuția părților noua calificare juridică, respectiv din cererea privind constatarea nulității absolute într-o cerere privind constatarea nulității relative.
Mai mult, instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod greșit că a solicitat să de constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa discernământului, deși din lecturarea cererii de chemare în judecată nu rezultă acest lucru.
Lipsa consimțământului la încheierea contractului constituie însă cauză de nulitate absolută, iar acest motiv a fost invocat în cererea de chemare în judecată, lucru neobservat nici de instanța de fond și nici de cea de apel.
Este adevărat că s-au administrat probe în sensul lipsei discernământului, însă s-au audiat martori pe toate aspectele, inclusiv dacă l-a văzut cineva la notariat, sau dacă a primit învoire din spital pentru a se deplasa la întocmirea formalităților, dar nu s-a solicitat expres în cererea de chemare în judecată că se solicită nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pentru lipsa discernământului. Simplul fapt că există o semnătură pe un contract de vânzare - cumpărare nu conduce la concluzia că și aparține persoanei, câtă vreme există dovada că acesta era într-un spital de neuropsihiatrie și nu preocupat de lucruri pe care putea să le rezolve ulterior, vânzarea apartamentului nefiind o problemă atât de urgentă care să nu poată fi amânată câteva zile până la externare. Dacă această activitate era una conștientă, cum concluzionează instanța de fond și de apel, de ce nu și-a luat măcar propriile lucruri de îmbrăcăminte din apartament, nemaivorbind de mobilier pe care l-a luat sora sa după ce doi ani acesta a fost căutat de poliție.
Susține recurentul că în mod greșit a respins tribunalul și cea de-a doua critică cu privire la aprecierea probelor deoarece:
Deși nu rezultă din nici o probă că reclamantul a solicitat în ziua anterioară încheierii actului juridic contestat, actele necesare încheierii contractului de vânzare - cumpărare, instanța menționează la fila 7 din hotărâre, paragraful 3, că certificatul fiscal și certificatul de sarcini au fost emise la cererea acestuia, concluzionând că activitatea de înstrăinare a apartamentului proprietate personală, de către reclamant a avut caracter premeditat, deci conștient sau că în ziua de 09.12.2002 s-a deplasat singur de la spitalul unde era internat până la sediul notarului public unde s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare, activitate pe care o persoană lipsită de discernământ este greu de crezut că ar fi putut-o realiza.
Din materialul probator nu rezultă că recurentul Gaf ost la notariat, că a semnat contractul de vânzare - cumpărare, acest contract fiind încheiat fără certificat de sarcini, actele de proprietate ale acestuia nu erau transcrise și nici nu exista dovada că el ar fi cerut certificat fiscal. De altfel, graba cu care se întocmește un contract de vânzare - cumpărare fără verificarea sarcinilor, cu un vânzător internat la neuropsihiatrie, ascunde întotdeauna o fraudă; în cererea de chemare în judecată menționând că nu cunoaște nimic de încheierea actului de vânzare - cumpărare.
În perioada 07.11.2002 - 09.12.2002 recurentul - reclamant a fost internat la Spitalul, neexistând nici o dovadă că a părăsit în mod legal unitatea medicală, sau că s-a prezentat personal în fața notarului.
Mai arată recurentul că în mod greșit s-a reținut că medicul care îl trata la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Al." nu i-ar fi permis plecarea din spital la notariat, pe o distanță destul de mare și de complicată dacă ar fi constatat că are probleme de discernământ, deoarece nu există un document prin care să se dovedească faptul că reclamantul Gap ărăsit în mod legal unitatea medicală, sau că s-a prezentat personal în fața notarului.
Dată fiind gravitatea unor afecțiuni neuro-psihiatrice în ceea ce privește capacitatea de apreciere a unor acte de asemenea importanță cum este încheierea contractului de vânzare - cumpărare privind singura locuință proprietatea reclamantului (implicit a consecințelor rămânerii fără locuință), notarul era obligat să solicite un certificat medical cu privire la starea de sănătate mintală a oricăreia din părțile semnatare ale unui asemenea act juridic, când existau cele mai mici temeri sau indicii asupra vreunei afecțiuni psihice a părților semnatare ale actului.
, conform căreia, actul de vânzare - cumpărare s-a întocmit dintr-o necesitate și anume aceea că numitul Gaf ost agresat fizic în timpul serviciului și a fost jefuită instituția de bunuri în valoare de 250.000.000 lei, pagubă pe care a trebuit să o achite și a fost necesar pentru aceasta să-și vândă apartamentul, de la care a plecat Comisia, de noua expertiză medico-legală, în stabilirea concluziei că, există o mare probabilitate, spre aprecierea păstrării capacității psihice de exercițiu la data de 19.11.2002, este falsă, deoarece conform Adeverinței nr.417 din 03.04.2008 emisă de ultimul angajator, nu a existat nici un jaf și nici un prejudiciu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată - fila 3 dosar 6218/2005 al Judecătoriei sectorului 4 B - reclamantul Gas olicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3675/19.11.2002 de Notarul Public, "deoarece la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu avea capacitatea psihică de apreciere a actelor și faptelor sale, având discernământul abolit". În continuare, se susține că actul juridic "a fost încheiat fără a fi îndeplinită o condiție esențială și anume - consimțământul valabil exprimat".
Pentru a fi valabil, consimțământul trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- să provină de la o persoană cu discernământ:
- să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
- să fie exteriorizat;
- să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
În ceea ce privește prima condiție - a existenței discernământului la încheierea actului juridic - Curtea reține că potrivit concluziilor Comisiei Superioare de Medicină Legal, nu există elemente pe baza cărora să se poată stabili lipsa discernământului reclamantului la data semnării actului în cază (fila 112).
Coroborând concluziile raportului de expertiză medico - legală cu celelalte probe administrate în cauză (înscrisuri, depoziții de martori) instanțele de fond și de apel au apreciat că reclamantul a avut discernământ la încheierea actului.
- Consimțământul a fost exprimat cu intenția de a produce efecte juridice și a fost exteriorizat, aspecte ce rezultă din încheierea în formă autentică a contractului de vânzare - cumpărare.
- Cea de a patra condiție a existenței unui consimțământ valabil nu a fost analizată nici de instanța de fond și nici de instanța de apel întrucât așa cum rezultă din petitul acțiunii reclamantul nu a invocat existența vreunui viciu de consimțământ.
Cum singurul motiv invocat de către recurentul - reclamant ca temei al nulității contractului de vânzare - cumpărare a fost lipsa discernământului, în mod corect instanța de fond a calificat acțiunea ca fiind o cerere de constatare a nulității relative și nu absolute întrucât instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de către reclamant.
Cum această calificare nu a vătămat în nici un fel partea (consecințele constatării nulității absolute fiind aceleași ca și consecințele constatării nulității absolute, în măsura în care cererea ar fi fost găsită întemeiată), Curtea constată că nu i s-a încălcat reclamantului - recurent dreptul la apărare și nici principiul contradictorialității.
- Deși la motivarea în drept a cererii de recurs, recurentul a invocat și dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă, nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei din acest punct de vedere și nici care este actul juridic interpretat greșit de instanță.
În realitate, prin ultimul motiv de recurs se critică decizia cu privire la aprecierea greșită a probatoriului în stabilirea situației de fapt.
O atare critică nu poate face, însă, obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului întrucât, față de actuala configurație a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Faptul că recurentul - reclamant nu ar fi semnat contractul, că nu ar fi fost prezent la notar, ori că acesta (notarul) nu a solicitat la încheierea actului un act medical care să ateste starea de sănătate mintală a părților, că încheierea contractului s-a făcut prin fraudă la lege sunt motive noi de nulitate care nu au făcut obiectul cercetării primei instanțe (nefiind invocate prin cererea de chemare în judecată) astfel încât nu pot fi analizate pentru prima dată de instanța de recurs.
Neputând, așadar, reține pronunțarea deciziei din apel cu aplicarea greșită a legii pe aspectele contestate de recurentă, Curtea urmează în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - reclamant G prin, împotriva deciziei civile nr. 988A din 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
Obligă recurentul să plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.03.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/03.05.2010
Secția a III-a Civ. -
-
Jud. sector 4. -
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Ioana
