Anulare act. Decizia 335/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4554/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.335/
Ședința publică din data de 22.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.2056 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45128/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN, având ca obiect "anulare act".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta prin avocat, cu delegație de substituire la fila 22 dosar, lipsă fiind intimata Universitatea Transilvania din
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea sentinței civile recurate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2056/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată, contestația restrânsă formulată de reclamanta împotriva intimatei Universitatea Transilvania din
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtei, începând cu data de 01.10.2004, pe funcția de profesor la catedra Artele; că ulterior a îndeplinit funcția de șef catedră Canto la Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania B și că prin decizia nr.16522/03.11.2008 emisă de intimată s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei, fiind destituită din funcția de conducere, îndrumare și de control din învățământ, respectiv din funcția de șef catedră de canto.
Instanța de fond a apreciat că decizia de sancționare contestată cuprinde, din punct de vedere al legalității, toate mențiunile obligatorii prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art.268 al.2 din Codul Muncii.
A fost înlăturată apărarea reclamantei în sensul încălcării art.268 al.2 lit.c din Codul Muncii, prin aceea că prevederile indicate în decizia de sancționare -art.13 lit. o - nu ar exista, prima instanță constatând că în Codul d e Universitară sunt reglementate faptele și acțiunile care constituie încălcări ale eticii universitare, iar art. 13 lit. o privește "comportamentul insultător", arătându-se în cuprinsul acestuia că Universitatea nu îngăduie comportamente insultătoare, respectiv acte de exprimare injurioasă, intimidantă sau umilitoare îndreptate împotriva participanților la activitățile din instituție.
În ceea ce privește raportul Comisiei de înregistrat sub nr.15917/27.10.2008, s-a reținut că acesta nu constituie un act de natură să producă efecte juridice de sine stătătoare sub aspectul modificării sau încetării raporturilor de muncă dintre părți, ci reprezintă doar actul final ce consemnează rezultatul cercetării disciplinare efectuate și nu este susceptibil de a fi atacat separat față de decizia de sancționare.
Referitor la susținerea reclamantei că decizia de sancționare ar fi fost emisă la propunerea unui organ necompetent, instanța de fond a avut în vedere că art.74 al.2 din Legea nr.128/1997 instituie principiul simetriei aplicabil în procedura alegerii sau revocării din funcția de conducere, dar că procedura revocării din funcție nu are nici o legătură cu procedura cercetării disciplinare reglementată de dispozițiile art.116-124 din aceeași lege, în speță fiind aplicabile prevederile art.118 din Legea nr.128/1997.
S-a reținut astfel că propunerea de sancționare a fost făcută conform acestor prevederi de către Rectorul Universității, iar sancționarea a fost stabilită potrivit dispozițiilor art.123 al.1 și art.119 al.3 de către Senatul Universității, care, în data de 03.11.2008, cu votul favorabil a 77 de membri, a hotărât destituirea din funcție a reclamantei, așa cum rezultă din procesul-verbal al ședinței Biroului Senatului.
Cu privire la susținerea reclamantei vizând nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare cu argumentarea că, Comisia de etică ar fi soluționat în lipsa sa motivată, instanța de fond a reținut că, deși în data de 27.10.2008 reclamanta a participat la lucrările Comisiei de audit care desfășura un control la Facultatea de Muzică - de Canto, aceasta nu a comunicat Comisiei de imposibilitatea prezentării sale la cercetarea disciplinară, astfel că lipsa sa a fost nejustificată, iar Comisia de etică a procedat corect apreciind că lipsa nemotivată a reclamantei nu împiedica finalizarea cercetării disciplinare.
S-a mai reținut că în lipsa participării la cercetarea disciplinară, Comisia de etică nu era obligată să-i comunice lucrările dosarului de cercetare disciplinară, neexistând nici un text de lege care să prevadă această obligație.
Prima instanță a apreciat că, deși a fost convocată cu mai mult de 48 de ore înainte de cercetarea disciplinară, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi manifestat vreun interes în legătură cu derularea cercetării disciplinare, reținându-se în acest sens faptul că nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară și nici nu a anunțat Comisia de etică despre motivul absenței sale, precum și împrejurarea că nu a făcut nici un demers pentru a solicita luarea la cunoștință cu privire la actele din dosarul de cercetare disciplinară.
Referitor la fapta reținută prin decizia contestată, prima instanță a avut în vedere că susținerile numitei, cea care a formulat sesizarea scrisă cu privire la comportamentul reclamantei din data de 02.10.2008, au fost confirmate de martorii audiați de Comisia de etică.
S-a mai reținut că nu există o obligație prevăzută de vreo dispoziție legală ca Senatul Universității să facă o anchetă disciplinară proprie, distinctă de cea a organului de cercetare disciplinară, că potrivit art.123 din Legea nr.128/1997 sancțiunea se stabilește pe baza raportului comisiei de cercetare de către autoritatea prevăzută de art.119 al.3, respectiv de care numește comisia disciplinară pentru sancțiunile prevăzute de art.116 lit. c-f și stabilește sancțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat contestatoarea, arătând că instanța de fond nu a cercetat toate motivele de nulitate invocate.
S-a referit recurenta la faptul că au fost încălcate prevederile art.268 al.1 lit.b din Codul Muncii, în decizia de sancționare nefiind indicat textul de lege încălcat prin pretinsele abateri săvârșite.
A arătat recurenta că instanța de fond s-a limitat doar la a constata că textul de lege indicat de petentă (art.13 lit.o) este reglementat de Codul d e etică universitară, fără a analiza motivul de nulitate invocat conform căruia împrejurarea că în cuprinsul deciziei rectorului se regăsesc încadrări în drept ale pretinselor fapte imputate reclamantei - inclusiv art.13 lit.o - deși acestea nu sunt menționate în raportul Comisiei de etică, înseamnă că ele au fost făcute post factum, fără a fi avute în vedere de Comisia de etică cu ocazia cercetării prealabile sau de Senatul Universității care a preluat concluziile raportului Comisiei de etică.
A considerat recurenta că acest motiv de nulitate prezintă importanță, deoarece, din cercetarea împrejurării învederate, rezultă că faptele pentru care a fost sancționată reclamanta nu au fost încadrate juridic în nicio dispoziție legală, decât după aplicarea sancțiunii de către Senatul Universității, pe baza deciziei rectorului, care, "le-a descoperit" ulterior adoptării măsurii.
În aceste condiții, recurenta s-a referit la prevederile art.123 al.1 coroborat cu art.119 al.3 lit.c din Legea nr.128/1997, arătând că aplicarea sancțiunii destituirii din funcție revine în competența Senatului Universității, actul de decizie emanând prin urmare de la această entitate și că în baza art.123 al.4 lit.c din Legea nr.128/1997, rectorul este abilitat numai să aducă la cunoștința personalului didactic sancționat, măsura dispusă.
Recurenta a susținut de asemenea, că au fost încălcate prevederile privind citarea acesteia în cadrul procedurii cercetării disciplinare, arătând în acest context, că instanța de fond s-a limitat la verificarea îndeplinirii procedurii de citare a salariatei pentru convocarea din 27.10.2008, dar a omis să cerceteze criticile privind lipsa convocării pentru ședințele din 17.10.2008 și 22.10.2008.
S-a referit recurenta la prevederile art.74 al.2 teza finală din Statutul cadrelor didactice, care prevede ca obligatorie audierea persoanei aflată într-o funcție de conducere în cadrul cercetărilor pentru destituirea sa din funcție, considerând că această dispoziție legală este circumstanțiată de prevederile art.120 din același act normativ, care dispune că persoana cercetată are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să-și producă probe în apărare.
Recurenta a arătat că se pretinde a se fi desfășurat de către comisie toate investigațiile permise de reglementările în vigoare, fără a fi menționate expres natura și conținutul acestor investigații, că angajata avea dreptul de a lua cunoștință de fiecare mijloc de probă propus și administrat și de a propune în apărare contraprobe pe aspectele cercetate, că era necesar să i se comunice documentele puse la dispoziție de partea reclamantă și să i se permită a fi prezentă la ședințele din 17 și 22 octombrie 2008, în cadrul cărora au fost audiați martorii, prin citarea sa în acest scop; ori, recurenta a fost citată numai pentru ultima ședință în fața comisiei când toate probele fuseseră administrate fără ca aceasta să aibă cunoștință de ele și mai mult decât atât, aceste probe nu i-au fost comunicate nici măcar după emiterea raportului comisiei.
Recurenta a apreciat că în condițiile în care instanța de fond nu a cercetat toate motivele de anulare invocate de contestatoare, aceasta echivalează cu o nemotivare a sentinței sub aceste aspecte, făcând imposibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate și temeinicie prevăzut de art.3041Cod pr.civilă.
Recurenta a criticat soluția instanței și în ceea ce privește calificarea raportului comisiei de etică ca fiind doar un act final, ce consemnează rezultatul cercetărilor disciplinare, care nu ar putea forma obiectul controlului de legalitate exercitat pe cale judecătorească.
A considerat recurenta că atâta vreme cât prin actul atacat o entitate din structura angajatorului constituită în condițiile art.119 al.2 și 3 din Statutul cadrelor didactice adoptă o măsură care produce efecte juridice în privința salariatului, a decide că acest act nu poate forma obiectul controlului instanței judecătorești este nelegal și limitează accesul la justiție al petentului.
Recurenta a susținut și că decizia de sancționare a fost adoptată la propunerea altui organ decât cel competent să propună sancționarea, arătând că a fost aleasă în funcția de șef de catedră al Catedrei de canto din cadrul Facultății de Muzică, prin votul majorității membrilor catedrei și că potrivit principiului simetriei, consacrat de art.74 al.2 și art.118 din Statutul cadrelor didactice, propunerea de sancționare a șefului de catedră se poate face numai de către minim 1/3 din membrii catedrei respective.
A apreciat recurenta că sunt nelegale și netemeinice considerentele primei instanțe în sensul că art.74 al.2 din Statutul cadrelor didactice nu ar fi aplicabil, nefiind vorba de o revocare din funcția de conducere, ci de aplicarea unei sancțiuni disciplinare cu destituirea din funcția de conducere, deoarece evocarea din funcția de conducere, respectiv destituirea din funcția de conducere au aceeași finalitate, și anume, îndepărtarea cadrului didactic din funcția de conducere anterior deținută.
În ceea ce privește citarea recurentei în cadrul procedurii cercetării disciplinare pentru termenul din 27.10.2009, aceasta a arătat că nu a putut fi prezentă la lucrările comisiei de etică din acea zi, deoarece, în aceeași dată fusese convocată la lucrările Comisiei de Audit care desfășura un control la Facultatea de Muzică, de Canto, conform dispoziției Senatului Universității "Transilvania" din
Sub acest aspect, recurenta s-a referit și la faptul că a făcut dovada convocării sale la lucrările comisiei de audit, precum și a prezenței sale efective la lucrările acestei comisii, considerând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că desfășurarea cercetării disciplinare s-ar fi făcut cu respectarea drepturilor salariatului, ignorând că din probele administra rezulta fără dubiu că aceasta nu a refuzat să se prezinte la audieri, ci a fost pusă în imposibilitate obiectivă de a participa, motivat de audierea sa în cadrul comisiei de audit, ale cărei lucrări erau fixate pentru aceeași zi, la o oră apropiată.
Recurenta a considerat astfel că nu au fost respectate prevederile art.119 al.1 și art.120 din Legea nr.128/1997 republicată, ceea ce atrage nulitatea absolută a actelor adoptate de angajator pe baza acesteia.
Intimata Universitatea "Transilvania" din Bas olicitat prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Nu poate fi reținută susținerea recurentei vizând nulitatea deciziei contestate în raport de împrejurarea că în cuprinsul Deciziei Rectorului se regăsesc încadrări în drept ale faptelor imputate reclamantei, inclusiv art.13 lit.o, fără ca acestea să fie menționate în raportul Comisiei de, ceea ce înseamnă că ele au fost făcute post-factum și nu au fost avute în vedere de Comisia de cu ocazia cercetării prealabile sau de Senatul Universității, care a preluat concluziile raportului de.
Sub acest aspect, prezintă interes dispozițiile art.120 din Legea nr.128/1997 potrivit cărora în cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existența sau inexistența vinovăției, precum și orice alte date concludente, ceea ce Comisia de, sesizată cu informarea numitei privind incidentul petrecut între aceasta și recurentă la data de 2.10.2008, a și făcut, cercetând aspectele reclamate de secretarul - șef de la Facultatea de Muzică "care constituie abateri de la prevederile Codului d e Universitară" și propunând, în consecință, prin Raportul de caz nr.15 privind abaterile de la Codul d e Conduită ale reclamantei, retragerea confirmării funcției de șef de catedră a recurentei, precum și atenționarea Facultății de Muzică asupra respectării cerințelor Codului d e Universitară în relațiile dintre compartimente, cadre didactice și studenți în facultatea pe care o conduce.
Așadar, Comisia de a efectuat cercetarea faptei prezentate prin informarea înregistrată la intimată sub nr.14083/03.10.2008, privind abaterile de la Codul d e Conduită ale recurentei, astfel cum prevederile legale mai sus arătate impun și, în aceste condiții, ulterior, la data de 03.11.2008, Senatul Universității Transilvania din B, a stabilit, cu votul favorabil a77 de membri, sancționarea recurentei cu destituirea acesteia din funcția de șef de Canto a Facultății de Muzică.
Este adevărat că art.123 lit.c din Legea nr.128/1997 abilitează pe Rectorul universității să aducă la cunoștința personalului sancționat măsura dispusă în condițiile art.116 lit. a-f, însă este important de reținut că textul de lege la care ne referim stipulează că sancțiunile prevăzute la art.116 se comunică,în scris,personalului didactic, personalului de cercetare și personalului didactic auxiliar din subordine; ori, comunicarea în scris la care se referă dispoziția legală arătată, presupune însăși emiterea deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare la care Codul Muncii (Legea nr.53/2003) obligă prin art.268 al.1 și care trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, mențiunile prevăzute de al.2 al art.268, Rectorul Universității având în raport și de prevederile art.68 al 1 din Legea nr.128/1997 competența în acest sens.
Așa fiind, precizarea prevederilor din Codul d e Conduită Universitară care au fost încălcate de recurentă satisface cerința art.268 al.2 lit.b din Codul Muncii și din acest punct de vedere înscrierea în decizia contestată a art.13 lit.o din Codul d e Conduită este corectă.
În ceea ce privește criticile recurentei vizând neconvocarea sa pentru ședințele din data de 17.10.2008 și 22.10.2008, se reține că, deși art.119 al.1 și art.120 din Legea nr.128/1997, aplicabile în raport de faptul că în speță este vorba de o cercetare disciplinară (iar nu art.74 al.2, invocat de recurentă, care se referă la revocarea din funcție-situație care nu se regăsește în cauză), prevăd obligativitatea audierii celui cercetat și verificarea apărărilor acestuia, aceste dispoziții legale nu au fost încălcate în cauză, Comisia de din cadrul Universității Transilvania din B procedând, prin adresa nr.15297/17.10.2008, la convocarea recurentei, pentru data de 27.10.2008, în vederea audierii acesteia.
Referitor la art.120, teza finală, din Legea nr.128/1997, acesta reglementează dreptul cadrului didactic cercetat de a cunoaște toate actele cercetării și de a-și produce probe în apărare; ori, acestui drept îi corespunde obligația angajatorului de a pune la dispoziția persoanei cercetate toate actele cercetării, în vederea producerii de probe în apărare, dar nu și obligația comunicării actelor cercetării, din nicio dispoziție înscrisă în actul normativ la care ne raportăm nerezultând o atare obligație(care ar fi trebuit prevăzută expres, dacă intenția legiuitorului ar fi fost în acest sens).
Nimic nu îi interzicea însă reclamantei să-și valorifice dreptul la care ne referim, cerând să-i fie puse la dispoziție actele efectuate cu ocazia cercetării disciplinare, mai ales că fusese convocată prin adresa nr.15297 din 17.10.2008.
Pe de altă parte, nicio prevedere legală nu o îndreptățea(astfel cum deja am arătat în cele ce preced) să adopte o atitudine pasivă, așteptând comunicarea "din oficiu", fără un demers prealabil al său, la care legea îi dădea dreptul, a actelor întocmite în cursul cercetării disciplinare.
Faptul că în raportul întocmit de Comisia de Universitară s-a menționat doar că "a desfășurat toate investigațiile permise de reglementările în vigoare",fără a se preciza expres, astfel cum arată recurenta, natura și conținutul acestor "investigații", nu prezintă relevanță, întrucât în procese-verbale încheiate la data de 17.10.2008 și 22.10.2008 s-a evidențiat în concret în ce au constat aceste investigații, iar recurenta avea posibilitatea ca la data de 27.10.2008, pentru care fusese convocată (ori la odată ulterioară dacă, anunțând imposibilitatea sa de prezentare, s-ar fi dispus reprogramarea și convocarea recurentei pentru o altă zi), să ia cunoștință de acestea, exercitându-și tocmai dreptul conferit de art.120 din Legea nr.128/1997, acela de a cunoaște toate actele cercetării și de a-și propune probe în apărare.
Susținerile recurentei vizând casarea hotărârii cu trimitere, în raport de Decizia nr.XXI/ 12.06.2006 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nu pot fi primite, în speță, prima instanță pronunțându-se asupra fondului cauzei.
În ceea ce privește Raportul Comisiei de Universitară, este corectă reținerea instanței de fond în sensul că acesta reprezintă un act final ce consemnează rezultatul cercetărilor disciplinare, pentru că, într-adevăr, acest raport relevă modul de efectuare a cercetării disciplinare, iar pe baza acestuia se stabilește, astfel cum art.123 al.1 din Legea nr.128/1997 prevede, sancțiunea disciplinară.
Altfel spus, acest raport al Comisiei de probează parcurgerea, modul de desfășurare a etapei cercetării disciplinare a salariatului, etapă obligatorie și necesară pentru aplicarea unei sancțiuni disciplinare, modul de efectuare a cercetării disciplinare, precum și constatările înscrise în raportul comisiei de cercetare putând fi criticate în cadrul contestației formulate împotriva deciziei de sancționare.
Ceea ce produce efecte juridice cu privire la raportul de muncă dintre părți este însă decizia prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară și de aceea dreptul de aoc ontesta este prevăzut expres de art.268 al.5 din Codul Muncii.
Referitor la dispozițiile art.74 al.2 din Legea nr.128/1977, acestea nu sunt incidente în cauză, aspect reținut în mod corect de către prima instanță, susținerile recurentei în sensul că atât prevederile legale menționate, cât și cele înscrise în art.118 din Legea nr.128/1997 ar avea aceeași finalitate, neputând conduce la o altă concluzie, câtă vreme art.74 al.2 se referă la principiul simetriei aplicabil cu ocazia revocării din funcția de conducere, în timp ce art.118 vizează aplicarea unei sancțiuni disciplinare, natura juridică a acestora fiind diferită.
Ori, în speță sunt incidente dispozițiile art.118 din Legea nr.128/1997, fiind vorba despre aplicarea unei sancțiuni disciplinare, și, în aceste condiții, în mod just instanța de fond a reținut că propunerea de sancționare a fost făcută de către Rectorul Universității, iar sancționarea recurentei cu destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și de control din învățământ a fost stabilită de Senatul Universității în ședința din 03.11.2008, cu votul favorabil a 77 de membri.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul încălcării prevederilor vizând citarea sa pentru data de 27.10.2009, acestea nu pot fi primite, atâta vreme cât, citată fiind prin adresa nr.15297/17.10.2008 pentru acea zi(27.10.2009), în vederea audierii sale, recurenta nu a comunicat Comisiei de existența unui motiv obiectiv care ar împiedicat-o să participe cercetarea disciplinară stabilită pentru acea dată.
Ori, nu se poate susține nulitatea absolută a cercetării disciplinare, în condițiile în care, deși citată într-un termen rezonabil pentru a fi audiată, recurenta nu a adus la cunoștința Comisiei de faptul că fusese convocată să participe la lucrările Comisiei de Audit care se desfășurau la aceeași dată cu cea stabilită pentru efectuarea cercetării disciplinare.
Art.119 al.1 și art.120 din Legea nr.128/1997 prevăd, într-adevăr, obligația comisiei de cercetare de a audia persoana cercetată,însă, în speță, nu se poate reține încălcarea lor.
Aceasta întrucât, recurenta fusese convocată prin adresa nr.15297/17.10.2009 a Comisiei de pentru a fi audiată, iar la acel moment avea cunoștință de numirea sa în Comisia de Audit, planul de audit intern fiind din 16.10.2008, la fel și ședința de deschidere a lucrărilor acestei comisii, astfel că faptul de a nu comunica comisiei de cercetare disciplinară motivul care o împiedica să se prezinte la audierea stabilită pentru ziua de 27.10.2008, conduce la concluzia unei lipse nejustificate a acesteia, echivalând practic cu un refuz de a participa la audiere, care nu împiedică finalizarea cercetării disciplinare, astfel cum prevede art.120 din Lege nr.128/1997.
Nu se poate reține o atitudine neconformă cu dispozițiile legale mai sus citate a comisiei de cercetare, în condițiile în care, deși aceasta a procedat la citarea recurentei cu mai mult de 48 de ore înainte, nu a fost înștiințată de persoana cercetată, în speță de recurentă, despre existența unei împrejurări care o împiedica pe aceasta să se prezinte la audiere, astfel că neprezentarea recurentei la audiere, fără a învedera un motiv obiectiv pentru aceasta, nu împiedică finalizarea cercetării, Comisia de apreciind în mod just în acest sens.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.2056 din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45128/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./22.02.2010
Jud.fond:;
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana
