Anulare act. Decizia 3399/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 845/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3399R
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.6907/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ, având ca obiect-anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, și intimatul prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Se învederează faptul că la dosar intimații au depus prin serviciul registratură la data de 07.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică recurentei un exemplar al întâmpinării.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat susținând oral motivele de recurs.
Intimatul, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare pe care le susține.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6907/27.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că între părți s-a încheiat la data de 06.04.2000 contractul de muncă nr.22, completat cu un act adițional semnat în aceeași zi, prin care reclamanta se obliga să funcționeze ca specialist pe post pe o perioadă de minim 5 ani de la obținerea specialității, iar în caz contrar era obligată să restituie pârâtului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării.
Prin cererile nr.16809 si nr.16811/11.07.2006, reclamanta a solicitat întreruperea concediului pentru creșterea si îngrijirea copilului in vârsta de pana la doi ani si imediat încetarea raporturilor de munca prin demisie.
La data de 17.07.2006 parata a emis dispoziția nr.122, in baza căreia, incepand cu data de 27.07.2006, contractul de munca al reclamantei a incetat, conform art.79 din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.d din codul muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Cum actul adițional ce face obiectul cererii de chemare în judecată este parte componentă a contractului individual de muncă, iar la data chemării în judecată contractul de muncă dintre părți nu mai era în ființă, se constată că s-a prescris dreptul salariatei de a pretinde nulitatea clauzei negociată cu pârâta, cu prilejul încheierii contractului individual de muncă.
Împotriva aceste sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat reclamanta care a criticat sentința ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, instanța pronunțând o hotărâre prin care:a interpretat greșit actul dedus judecății, a aplicat în mod greșit art. 283 alin. 1 lit.d Codul Muncii,nu s-a pronunțat asupra cererii completatoare depusă în data de 29.09/2008, pronunțându-se doar asupra prescripției dreptului la acțiune privind actul adițional încheiat la contractul deja muncă nr.22/ 06.04.2000, dar nu și privind angajamentul nr. 16929/13.07.2006.
Instanța, în motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, a reținut că, prin dispoziția nr.122 din data de 17.07.2006 emisă de către intimat, contractul de muncă al subsemnatei a încetat, conform art.79 din Codul Muncii. Cum la data chemării în judecată contractul de muncă dintre părți nu mai era în ființă, iar actul adițional a cărui nulitate s-a solicitat este parte componentă a contractului de muncă, instanța a constatat că s-a prescris dreptul recurentei la acțiune.
Într-adevăr dispozițiile art.283 alin.1 lit. d Codul Muncii prevăd că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia,aceste dispoziții aplicîndu-se la raporturile de muncă care nu mai sunt în ființă și care, în mod implicit, nu își mai produc efectele față de angajator sau față de angajat.
Astfel, actul adițional la contractul de muncă nr. 22/06.04.2000 completat cu actul juridic nr. 16929/ 13.07.2006 cuprinde o clauză potrivit căreia ewcurenta se obliga să funcționeze pe post pe o perioadă de minim cinci ani de la obținerea specialității, in caz contrar fiind obligată să restituie intimatului cheltuielile efectuate de către acesta în valoare de 39924 lei, echivalentul a 36 de salarii medii pe economie.
Această clauză conferă actului adițional natura juridică a unui act juridic afectat de o condiție suspensivă, acesta fiind acea condiție de a cărei împlinire depinde însăși nașterea actului juridic astfel format.
Astfel stingerea raporturilor juridice de muncă dintre părți dă efect condiției suspensive, și drept consecință clauzele actului adițional încep să-și producă efectele față de părțile semnatare.
În schimb instanța de fond consideră că nu există nici un raport juridic între părți la momentul introducerii acțiunii, și potrivit art.283 alin.1 lit. d Codul Munciis -a prescris dreptul recurrentei la acțiune,deși în speță nu-și găsește aplicarea art.283 alin.1 lit. d Codul Muncii, și drept consecință instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, schimbând în același timp și natura juridică a actului dedus judecății.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele în raport de dispoz art. 3041Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin cererea introductivă de instanță, modificată și completată, recurenta reclamantă a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul pârât Spitalul Județean de Urgență C,prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului adițional la contractul individual de muncă nr. 22/6.04.2000, să se constate că angajamentul nr. 16929/13.07.2006 este parte integrantă și decurge din actul adițional susmenționat și să se constate inclusiv nulitatea angajamentului.
Prin actul adițional nr. 22 din 6.04.2008 recurenta reclamantă, în calitate de medic rezident în specialitate medicină de urgență se obliga față de angajator să funcționeze pe o perioadă de 5 ani după încheierea perioadei rezidențiatului, iar în caz contrar se obliga să restituie cheltuielile suportate de către intimat; prin angajamentul nr.16929/13.07.2006, recurenta reclamantă se obliga să restituie intimatului pârât echivalentul a 36 de salarii medii pe economie ca urmare a nerespectării contractului individual de muncă și actului adițional menționat.
Curtea reține că atât actul adițional la contractul individual de muncă ce cuprinde o clauză penală cât și angajamentul susmenționat ce detaliază susmenționata clauză penală și face parte din actul adițional conform propriilor susțineri ale recurentei reclamante din cererea modificatoare - și constituie, prin urmare, din punct de vedere al naturii juridice tot un act adițional la contractul individual de muncă - evaluează prin convenția părților cuantumul despăgubirilor datorate de debitor ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale asumate de acesta și au natura unor convenții accesorii la contractul individual de muncă, astfel încât în raport de dispozițiile imperative ale art. 283 al.1 lit.d din Codul muncii, cererea de constatare a nulității absolute a acestor acte juridice poate fi formulată doar pe durata în care raportul juridic de muncă dintre părți este în ființă iar nu ulterior încetării acestuia.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 17 alin.4 din Codul muncii actul adițional cuprinde modificări ale elementelor contractului individual de muncă, iar clauza penală concretizată în angajamentul susmenționat constituie o convenție accesorie contractului individual de muncă și actului adițional prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.
Potrivit dispoz.art. 283 al.1 lit.d din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Prin urmare, susmenționatele dispoziții au fost corect interpretate și aplicate în cauză de către instanța fondului, fiind nefondate susținerile recurentei referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii completatoare în privința cererii de constatare a nulității absolute a angajamentului.
Mai mult, clauza penală inserată în cuprinsul actului adițional și angajamentului, potrivit căreia recurenta se obliga să funcționeze 5 ani după rezidențiat la intimată, sub sancțiunii plății de despăgubiri, are natura juridică a unei obligații și simple iar nu după susține recurenta a unei obligații sub condiție suspensivă,după cum fără temei susține recurenta, căci obligațiile asumate prin contractul individual de muncă sunt și simple, neputând fi de conceput ca acestea să poată fi afectate de modalități, precum termenul și condiția.
În acest sens, condiția suspensivă este un eveniment viitor și nesigur că se va produce, de îndeplinirea căruia depinde însăși nașterea raportului juridic obligațional; în cauză nu se poate susține, după cum pretinde recurenta, că încetarea contractului individual de muncă reprezintă condiția suspensivă ce determină nașterea obligației de a despăgubi pe angajator ci este vorba despre o obligație asumată de recurentă sub sancțiunea plății unor daune interese angajatorului, deci de obligații alternative; folosind argumentul logic al reducerii la absurd ar însemna, în sensul propus de recurentă, că însăși nașterea obligației acesteia de a funcționa 5 ani la angajator să se nască doar la stingerea raportului juridic dintre părți, ceea ce nu este logic.
Vor fi respinse, prin urmare, și susținerile recurentei privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și aplicării greșite a dispoz.art.283 al.1 lit. din Codul muncii de către prima instanță.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 6907/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex/09.06.2009
Jud.fond-
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana
