Anulare act. Decizia 340/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.340.
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr.1176.A din 06.10.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială nr.6760 din 20.01.2008 aflată la fila 6 dosar,intimatul-pârât,personal, intimata-pârâtă personal și asistată de avocat cu împuternicirea avocațială încheiat în baza contractului de asistență juridică 46535 din 22.04.2009 depusă la fila 35 dosar, lipsind intimații-pârâți și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 12.06.2009 a fost atașat dosarul nr- al Tribunalului București --Secția a III-a Civilă.
Reprezentantul recurentului-reclamant, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei-pârâte, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-pârât, personal, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe recursul declarat.
Reprezentantul recurentului-reclamant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat,modificarea deciziei civile atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, solicitând obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât la fond cât și în recurs. În susținerea poziției sale, precizează că pârâtă a fost de bună credință la încheierea antecontractului, motivele fiind pe larg expuse prin întâmpinarea formulată în cauza de față.
Intimatul-pârât, personal, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei civile ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la 7.10.2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții, și și a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1036/18.05.2004 de BNP scu.
După mai multe cicluri procesuale a fost pronunțată sentința civilă nr. 2310/20.02.2008 prin care Judecătoria sector 1 respins ca neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul care solicită modificarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii și constatării nulității absolute a contractului autentic de vânzare cumpărare perfectat la data de 18.05.2004.
Criticând hotărârea pronunțată în primă instanță apelantul reclamant a susținut că au fost ignorate dovezile administrate în cauza care evidențiază în mod indubitabil existența unor situații care atrag nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare cumpărare mai sus menționat și că instanța de fond nu a avut în vedere acele aspecte care demonstrează reaua credință de care a dat dovada atât pârâtul cât și numiții, situație care impune constatarea nulității actului notarial.
A mai arătat apelantul reclamant că este îndreptățit să solicite constatarea nulității absolute a unui contract la care nu a fost parte dar care îl prejudiciază, susținând că prima instanță nu a analizat în mod temeinic cauzele de nulitate absolută invocate de reclamant și care privesc cauza ilicită, fraudarea intereselor apelantului sau frauda la lege.
Prin decizia civilă nr. 1176/06. 2008, pronunțată de Tribunalul București, în dosar nr-, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 2310/20.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în contradictoriu cu intimații-pârâți, - și.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:
Potrivit antecontractului de vânzare cumpărare datat 25.07.2003, intervenit între reclamantul și pârâtul, părțile s-au angajat să cumpere, respectiv să vândă imobilul situat în B,-, sector 1, alcătuit din construcție și terenul aferent în suprafață de 193,41 mp. rezultând din conținutul acestui act că numitul și-a asumat o obligație de "a face" în calitate de mandatar al mamei sale și anume să depună diligențele necesare pentru a obține numărul cadastral al imobilului, intabularea sa în Cartea Funciara și totodată să obțină extrasul de carte funciară în vederea înstrăinării bunului.
Conform celor specificate în antecontract, prețul total al vânzării a fost stabilit la suma de 65.000 USD din care reclamantul a plătit un avans - în cuantum de 500 USD, urmând ca diferența să fie achitată la momentul perfectării actului notarial.
A mai rezultat din actele aflate la dosar că în luna februarie 2004, la cererea pârâtului, reclamantul i-a dat acestuia o suma de 1000 USD, întrucât intenționa să perfecteze în scurt timp actul autentic de vânzare cumpărare și că pârâtul a obținut din partea mamei sale procura autentificată sub nr. 1611/28.08.2003 în conformitate cu care trebuia să întreprindă demersurile necesare pentru a obține actele în vederea vânzării, după care să înstrăineze bunul imobil.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1036/2004 la BNP și a cărui nulitate se solicită a se constata prin prezenta acțiune, imobilul în litigiu a fost vândut de către pârâtul în calitate de mandatar al mamei sale către pârâta cumpărătoare în schimbul unui preț în cuantum de 72.500 USD plătit în integralitate la momentul autentificării actului notarial.
Tribunalul a constatat că reclamantul a indicat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată pe care a soluționat-o instanța de fond dispozițiile art. 953-961.civ. care se referă la viciile de consimțământ și care atrag anularea actului, însă pe parcursul judecării procesului a invocat anumite cauze - de nulitate absolută și anume fraudarea drepturilor unui terț, cauza ilicită sau frauda la lege.
Tribunalul a considerat că prima instanță a examinat atent susținerile făcute de părți, precum și dovezile administrate în speță și având în vedere cauzele de nulitate absolută a unui act juridic civil, astfel cum sunt prevăzute de codul civil și dezvoltate în doctrină, în mod just s-a concluzionat în considerentele sentinței apelate că reclamantul nu a probat existența la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a uneia din aceste cauze care impun sancțiunea nulității.
În ceea ce privește indicarea de către reclamant drept cauza de nulitate absolută - fraudarea intereselor unui terț prin încheierea contractului autentic de vânzare cumpărare, corect s-a arătat de către instanța de fond că aspectul invocat de parte nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a unui act juridic civil.
Referitor la frauda la lege ca motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare, tribunalul a apreciat că nici aceste susțineri, nu pot fi luate în considerare pentru admiterea apelului, câtă vreme partea nu a specificat actul normativ încălcat prin încheierea actului notarial și modalitatea în care legea a fost fraudată de către pârâți care în mod deliberat au acționat în acest sens.
Față de ansamblul dovezile ce au fost administrate în speță tribunalul a considerat că în mod just prima instanță a concluzionat că în litigiul dedus judecății nu poate fi reținută existența unei cauzei ilicite în privința actului autentic notarial astfel încât să devină incidentă sancțiunea nulității absolute și că în mod corect a fost înlăturată de către prima instanță acea susținere făcută de reclamant cum că vânzarea imobilului către pârâta a avut un scop ilicit, respectiv specularea reclamantului dat fiind prețul mai mare trecut în actul autentic notarial, comparativ cu cel specificat în antecontract. Tribunalul a apreciat că din acest punct de vedere nu poate fi reținut caracterul ilicit al cauzei, întrucât vânzarea imobilului la un preț superior nu poate fi privită ca fiind o operațiune juridică ce este contrară legii sau bunelor moravuri.
Tribunalul a înlăturat ca nefondate afirmațiile privind reaua-credință întrucât din nici o probă a dosarului nu a rezultat reaua credință a intimatei pârâte cea care figurează în calitate de cumpărător a imobilului în actul autentic notarial, deoarece pentru a participa la operațiunea de încălcare a drepturilor apelantului era necesar ca pârâta să cunoască fără echivoc faptul că pârâtul - mandatar al vânzătoarei proprietare se angajase anterior față de o altă persoană să vândă imobilul în litigiu, ori pârâta-intimată a încheiat actul autentic de vânzare cumpărare cu proprietara bunului, singura care avea în patrimoniu dreptul de proprietate și îl putea transmite în mod valabil.
Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că proprietara imobilului nu își asumase anterior vreo obligație de înstrăinare față de terțe persoane, antecontractul fiind încheiat de fiul acesteia - în nume propriu.
A mai reținut instanța de apel că pârâta-intimată a cumpărat acest imobil prin intermediul unei agenții imobiliare și a avut în vedere extrasul de carte funciară, fără să cunoască despre înțelegerea anterioară dintre pârâtul și reclamantul, cu atât mai mult cu cât apelantul nu a îndeplinit formalitățile de publicitate ale promisiunii de vânzare, iar pe de altă parte s-a reținut corect de către prima instanță că antecontractul de vânzare cumpărare intervenit între reclamantul și pârâtul nu este opozabil numitei - proprietara imobilului în litigiu, câtă vreme sus numita nu l-a mandatat pe pârâtul cu privire la încheierea respectivului antecontract.
Prin cererea datată 28.01.2009, intimata pârâtă a solicitat să se completeze dispozitivul acestei decizii civile nr. 1176/2008 în sensul acordării cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat și dovedite cu chitanța anexată la dosar.
Prin decizia civilă nr. 345A/16.03.2009 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de intimata - pârâtă și a ispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1176/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul că a obligat apelantul reclamant la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Reclamantul -, în contradictoriu cu, și a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1176A/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civila in dosarul nr-, în baza disp. art. 304 pct.9 pr.civ. susținând, în esență, următoarele:
Pârâtul a semnat antecontractul în calitate de mandatar al mamei sale, obligându-se să obțină o procură notarială precum și să obțină cadastrul și intabularea imobilului, astfel că nțelegerea cu pârâtul a fost ratificată de către proprietara prin obținerea procurii, ceea ce a consolidat antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul cu reclamantul.
Familia a dobândit bunul cunoscând exact situația juridică a imobilului, respectiv existența antecontractului de vânzare-cumpărare și a procesului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, punând la cale prejudicierea reclamantului împreună cu pârâtul, deoarece vansul a fost plătit de către G în calitate de promitent-cumpărător, iar contractul a fost semnat de soția sa, pârâta, prin intermediul unei agenții imobiliare.
Antecontractul este pe deplin opozabil proprietarei întrucât, acest antecontract este afectat de condiția suspensivă a obținerii procurii, ori odată cu obținerea procurii la data de 28.08.2003, antecontractul din 25.07.2003 se consolidează, devenind opozabil proprietarului. În acest context, înstrăinarea făcută prin același mandatar la data de 18.05.2004 este evident păgubitoare pentru recurent și făcută cu rea-credință.
A mai susținut recurentul faptul că fraudarea intereselor unui terț constituie motiv de nulitate absolută a unui act juridic în virtutea principiului " fraus omnia corumpit", principiu ce își găsește reglementarea legală în disp. art. 968.civ. astfel încât nu este permis nimănui să poată încheia acte juridice în scopul fraudării intereselor legitime ale unor persoane care au dobândit deja un drept.
Potrivit disp. art. 970.civ. convențiile trebuie executate cu bună-credință. . imobilul altei persoane după ce a semnat un antecontract și încasând avansul convenit, pârâtul s-a dovedit a fi de rea-credință, iar familia a dobândit acest imobil, cunoscând exact faptul că pârâtul își încalcă voit obligațiile asumate față de recurentul-reclamant.
A susținut recurentul că este ilicită cauza pentru că nu s-a realizat o vânzare-cumpărare obișnuită, ci s-a urmărit doar prejudicierea lui, deoarece fapta pârâților de a urmări obținerea unui preț mai mare decât cel stabilit prin antecontract, este contrară dispozițiilor art. 969 Cod civil, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Pârâtul s-a înțeles cu pârâții să le vândă lor acest imobil, cu ignorarea antecontractului cu reclamantul, pentru ca ei să îl revândă acestuia la un preț mult mai mare.
Arată recurentul că probele de la dosar dovedesc cu claritate faptul că vânzarea dintre pârâți a fost fictivă, întrucât familia era în cunoștință de cauză cu privire la existența și conținutul antecontractului dintre reclamant și pârâtul, cumpărând un imobil cu privire la care exista o promisiune de vânzare-cumpărare, agentul imobiliar a prezentat oferta doar pârâtului defunct G cu care era coleg și prieten, nu și-a încasat comisionul de la familia, ci doar de la pârâtul, pârâta nu a vizitat imobilul cumpărat, nu a discutat niciodată cu proprietara și nu a locuit nici o zi în acel imobil.
După ce pârâta a recunoscut reaua-credință a mandatarului, aceasta a afirmat că ea ar fi de bună-credință, dar este de rea-credință și a cunoscut exact situația juridică, respectiv existența unui antecontract de vânzare-cumpărare și a procesului având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, fapt dovedit prin răspunsul la punctul 12 din interogatoriu al pârâtului care recunoaște cu claritate că "s-a înțeles cu familia ".
Cota dobândită prin succesiune de la defunctul său soț, G este marcată de ilegitimitatea modului de dobândire, acesta fiind în deplină cunoștință de cauză cu privire la situația imobilului.
Reaua-credință a ambilor pârâți a fost dovedită prin chiar răspunsurile lor la interogatorii, cât și prin depoziția martorului.
Susține recurentul că atât el cât și defunctul G, soțul pârâtei, au semnat antecontractele cu proprietara prin mandatarul și că negocierile s-au purtat de către G direct cu pârâtul care s-au înțeles că vânzarea se va face mascat prin interpunerea unei agenții imobiliare, contractul de vânzare-cumpărare urmând a fi semnat de către pârâta, acest lucru fiind demonstrat prin depoziția martorului care a auzit discuția dintre și
Recurentul critică și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra lipsei totale a consimțământului, deoarece onsimțământul proprietarei de a înstrăina pârâtei lipsește, fiind înlocuit de cel al mandatarului, astfel cum singur recunoaște în întâmpinare, acesta neavând, însă un drept propriu asupra imobilului, ceea ce atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
eaua-credință a pârâtului vânzător este dovedită prin aceea că a declarat în antecontractul cu G că nu există nici o altă promisiune de vânzare (deși o semnase personal la 25.07.2003) și că imobilul nu este în litigiu (era pârât în dosarul nr. 2668/2004 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare).
Cu prilejul semnării contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta, pârâtul declară că nu există nici o altă promisiune de vânzare (deși o semnase personal la 25.07.2003) și că imobilul nu este în litigiu (era pârât în dosarul nr. 2668/2004 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare).
Susține recurentul că pârâta a mințit instanța atunci când a răspuns "nu" la întrebările nr. 4 și 7 din interogatoriu, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar care atestă că pârâta i-a făcut mai multe oferte scrise prin intermediul avocaților, fiul pârâtei a făcut oferte verbale chiriașilor lui, astfel cum rezultă din depoziția martorului, iar la dosar se află și o copie după un antecontract de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 23/03.10.2005 de avocatul său de la începutul litigiului, prin care promite să vândă imobilul pentru suma de 100.000 Euro.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea a constatat că nu este afectată legalitatea acesteia având în vedere următoarele considerente:
În principiu, nulitatea absolută intervine în cazul în care la încheierea actului s-au încălcat norme imperative, care au ca scop ocrotirea unor interese generale (obstești) pe când nulitatea relativă intervine în cazul în care la încheierea actului s-au încălcat dispoziții legale care au ca scop ocrotirea unor interese personale.
deci pentru determinarea caracterului nulității este finalitatea normei încălcate, natura interesului ocrotit prin aceasta.
Curtea a constatat că recurentul-reclamant a invocat drept cauze de nulitate absolută - fraudarea drepturilor unui terț, cauza ilicită, frauda la lege, reaua-credință a pârâților și, lipsa consimțământului lui.
Reclamantul susține în mod nefondat faptul că actul juridic a cărei nulitate absolută o invocă a fost săvârșit în frauda legii.
Această sancțiune intervine nu atunci când se constituie o încălcare directă a legii, ci o nesocotire ocolită a acesteia, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale, imperative.
A frauda legea înseamnă a eluda prescripțiile ei, care sunt aplicabile raportului juridic al părților, concretizată în adoptarea unor mijloace licite în aparență, dar îndreptate împotriva obligațiilor impuse de norma juridică.
Ca și în fața instanței de apel, recurentul se limitează la a susține doar formal această critică, arătând că dispoziția legală ce a fost încălcată la încheierea actului notarial, obiect al cauzei dedusă judecății este art. 970 Cod civil, potrivit cu care convențiile trebuie exercitate cu bună-credință.
Prin fundamentul său moral, buna-credință reprezintă atitudinea de conștiință ce privește conformitatea acțiunilor omului cu dreptul și morala. În prezentul litigiu, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâta nu a fost încredințată că persoana de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite valabil drepturile asupra bunului.
Recurentul critică nefondat și faptul că este lovit de nulitate absolută contractul pentru lipsa totală a consimțământului proprietarei.
Lipsa totală a consimțământului, (în cazul erorii-obstacol) spre deosebire de lipsa discernământului uneia dintre părțile contractante, ca viciu de consimțământ sancționat cu nulitatea relativă, indică o discordanță între voința exprimată de fiecare dintre părțile contractante și doar în acest caz sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a actului juridic.
Fără fundament susține recurentul și faptul că motiv de nulitate absolută a actului juridic în constituie fraudarea intereselor sale ca terț în raport de acesta, în virtutea principiului "fraus omnia corumpit", reglementat prin art. 968 Cod civil.
Prevederile acestei norme juridice statuează faptul că este "nelicită cauza când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice", ceea ce înseamnă că principiul invocat de recurent privește frauda în detrimentul drepturilor subiective, însă aspectele invocate nu reprezintă motiv de nulitate absolută a unui act juridic civil, cum în mod just au reținut și instanțele de fond.
Referitor la existența unei cauze ilicite în privința actului notarial, Curtea a constatat că motivul invocat, vânzarea imobilului la un preț superior nu constituie o cauză ilicită în înțelesul art. 5 cod civil potrivit căruia " nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunelor moravuri".
Curtea mai arată că atâta timp cât în mod corect s-a stabilit că actul juridic de înstrăinare a fost încheiat cu bună credință, nu se poate reține existența unei cauze ilicite, deoarece aceasta reprezintă poziția subiectivă a părților față de actul juridic încheiat.
Recurentul susține că pârâții intimații au fost de rea-credință la încheierea actului a cărui anulare o solicită, invocând faptul că a declarat că nu există nici o altă promisiune de vânzare (deși la 25.07.2003 semnase antecontractul cu recurentul-reclamant) și că imobilul nu este în litigiu (deși avea calitatea de pârât în dosarul nr. 2668/2004 având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare).
Susține recurentul că aceste aspecte au fost dovedite prin chiar răspunderile pârâților sus-menționați la interogatoriul, cât și prin depoziția martorului.
Analizând întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea a constatat că nu a fost dovedită reaua-credință a pârâților intimați, cum în mod nefondat susține recurentul, deoarece din nici o împrejurare recunoscută prin răspunsurile la interogatoriu nu rezultă că pârâta a știut de existența antecontractului, ci, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, aceasta a încheiat actul cu, singura proprietară a bunului și care putea dispune cu privire la acest drept.
Pentru a se putea susține în mod neechivoc că intimata a știut de existența antecontractului, trebuia dovedit că aceasta a avut cunoștință de înțelegerea anterioară dintre intimatul și recurent, ori acest lucru nu s-a întâmplat.
În cauză nu a fost dovedită nici reaua-credință a intimatului, întrucât aspectele invocate în argumentarea acestei susțineri nu au relevanță juridică în speța dedusă judecății, deoarece la data încheierii contractului notarial 18.05.2004 o altă intenție de vânzare a imobilului nu exista.
În expunerea motivelor de recurs, se invocă faptul că vânzarea dintre pârâți a fost fictivă însă argumentele arătate nu pot constitui obiect al analizei instanței în raport de normele juridice care reglementează această formă a simulației, ca operație juridică caracterizată prin intenția părților de a crea o aparență înșelătoare, intenție care rezultă din chiar încheierea concomitentă a celor două acte juridice, aparent și secret, întrucât sunt susțineri formulate pentru prima oară în fața instanței de recurs și analiza lor ar conduce la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 294 Cod procedură civilă.
Mai arată recurentul că a avut cunoștință de încheierea înțelegerii dintre el și fiul acesteia cu privire la imobilul în litigiu, însă nu au suport probatoriu nici aceste afirmații, cât timp la 25.07.2003 mandatul lui se limita la a depune diligențele necesare pentru a obține numărul cadastral al imobilului, intabularea sa în cartea funciară și obținerea extrasului de carte funciară, abia ulterior, respectiv la 28 august 2003, cum arată însuși recurentul-pârât, primind mandat pentru înstrăinarea imobilului.
Pe de altă parte, în sensul art. 26 din Legea 7/1996 republicată pentru opozabilitatea față de terți a vânzării unui imobil - în funcție de natura drepturilor înstrăinate (dobândite) este necesară îndeplinirea formelor de publicitate, ceea ce recurentul reclamant nu a dovedit pentru a putea susține în mod fondat opozabilitatea față de terți a actului încheiat la 25.07.2003 cu.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului în sensul că înțelegerea privind vânzarea imobilului a încheiat-o cu pârâtul-intimat sub condiția suspensivă a obținerii procurii pentru înstrăinare de la, deoarece așa cum s-a menționat anterior și cum s-a reținut în mod corect de instanțele de fond, din conținutul actului încheiat la 25.07.2003 rezultă că mandatul pe care, proprietara imobilului l-a dat fiului său era doar în sensul îndeplinirii formalității necesare unei înstrăinări a imobilului.
Față de considerentele reținute, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă îl va respinge, constatând legalitatea deciziei pronunțată de instanța de apel.
Fiind, în culpă procesuală, în baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 1176.A din 06.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți, și, ca nefondate.
Obligă recurentul la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red. /.red. AP/ 2 ex.
Judecători Apel, Secția a III-a Civilă /,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Andreea
