Anulare act. Decizia 346/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 346
Ședința publică de la 15 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Elena
Grefier:
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de reclamanta jane, reprezentată prin și de pârâții - și împotriva deciziei civile nr. 170 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.07.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise formulate de recurenta-intimată reprezentată prin.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 14029/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:
"Respinge excepția de nelegală reprezentare procesuală a reclamantei, invocată de către pârâtă.
Respinge excepția lipsei calității procesual-active a reclamantei, invocată de către pârâtă.
Respinge acțiunea în constatarea nulității absolute, formulată de reclamanta, prin mandatar, domiciliată în I, str. - - nr.3 în contradictoriu cu pârâții - și -, domiciliați în B, str. - nr.1,.2,.7, sector 3".
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut ca excepția lipsei calității de reprezentant a numitei pentru reclamantă este neîntemeiată, deoarece din conținutul mandatului transmisibil aflat la fila 21 dosar, rezultă această calitate, prin împuternicirea dată cu privire la reprezentarea intereselor reclamantei în primirea, în patrimoniul său, a tuturor drepturilor ce s-ar fi cuvenit mamei sale.
Neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesul-active a reclamantei, deoarece acțiunea reclamantei nu vizează retractarea unor renunțări la succesiune, cum susțin pârâții, obiectul ei fiind constatarea nulității absolute a unor declarații de neacceptare a succesiunii, iar interesul legitim al reclamantei este acela de a dovedi că autoarea sa directă nu a rămas străină față de succesiunea părinților săi, în intenția de a valorifica această situație în contextul legilor privind retrocedarea proprietăților.
De altfel această intenție este redată explicit de către reclamantă, în precizările aflate la fila 66 dosar, intenție ce s-a aflat în raport de cauzalitate directă cu obiectul acțiunii, la momentul promovării ei.
Pe fondul pricinii, instanța constată că acțiunea este neîntemeiată, deoarece, conform art.2 din Decretul nr.40/1953, privitor la procedura succesorală notarială, renunțarea expresă la succesiune poate fi făcută și prin înregistrarea unei declarații autentice făcută în altă parte decât la notariatul în raza căruia defunctul a avut ultimul domiciliu.
În speță cu atât mai mult poate fi făcută în altă parte decât la acest notariat, o declarație de neacceptare a succesiunii, iar o astfel de împrejurare nu atrage nulitatea absolută a acelei declarații.
Pe parcursul dezbaterilor, reclamanta a mai adăugat o serie de motive considerate de nulitate a actelor atacate (viciu de consimțământ, a se vedea fila 66 dosar).
de consimțământ nu constituie însă o cauză de nulitate absolută a unui act juridic, cu excepția erorii - obstacol, situație în care partea nu realizează însăși natura actului încheiat.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta.
Prin decizia civilă nr. 170 din 23 februarie 2009 a Tribunalului Iași se respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsa prescripției și excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge apelul declarat de reclamanta reprezentată prin împotriva sentinței civile nr. 14029/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatelor privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, instanța de apel constată că prin procura specială autentificată din 30.03.2005, reclamanta a mandatat pe numitul să o reprezinte și în fața instanțelor judecătorești în legătură cu dobândirea bunurilor mobile și imobile rămase ca succesiune de pe urma defunctei sale mame, dreptul de reprezentare incluzând exercițiul cererii de chemare în judecată precum și al căilor de atac. De asemenea, prevede posibilitatea pentru mandatar de a-și substitui alți mandatari.
Prin procura autentificată sub nr. 128/14.01.2007 la BNP, în vederea reprezentării reclamantei mandatarul a mandatat, la rândul sau pe, astfel încât calitatea de reprezentant a acesteia din urmă este legitimată, iar excepția invocată de intimați - neîntemeiată.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la sentinta nr. 668/19.01.2004 pronunțată de Judecătoria Iași, instanța de apel reține că existența acestei hotărâri nu poate obstacula dreptul reclamantei de a solicita constatarea nulității declarațiilor notariale prin care mama, respectiv unchiul, declarau că nu au făcut acte de acceptare a succesiunii defuncților lor părinți, întrucât, pe de o parte, dreptul reclamantei de liber acces la justiție, prevăzut de art.21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului ar fi supus unei îngrădiri nepermise, iar pe de altă parte, respectiva hotărâre judecătorească vizează numai renunțarea la succesiune făcute de, iar acțiunea de față are ca obiect nu numai la declarațiile acesteia, ci și declarația lui Andre, la care sentinta nu face referire.
Relativ la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel reține că nulitatea invocată de reclamantă este nulitatea absolută, al cărei regim juridic permite introducerea oricând a cererii de chemare în judecată, această excepție fiind, de asemenea, neîntemeiată. Pe de altă parte, intimații nu au făcut dovada că reclamanta a luat cunoștință despre declarațiile mamei, respectiv a unchiului său cu mai mult de 3 ani înaintea introducerii acțiunii, pentru ca putea concluziona ca dreptul la acțiune este prescris.
Pe fondul pricinii, tribunalul reține că declarațiile notariale care formează obiectul cauzei, deși redactate în sensul că declaranții nu au făcut acte de acceptare a succesiunilor părinților lor, vizează renunțarea expresă la succesiunea acestor defuncți.
În ce privește renunțarea expresă la succesiune, Decretul nr. 40/1953 prevedea regula conform căreia trebuie dată în față notarului de stat competent în raza ultimului domiciliu al defunctului (art. 2 alin.1), dar și derogarea potrivit căreia renunțarea putea fi făcută prin declarație autentică, făcută în altă parte, dar înregistrată la notariatul de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 2 alin. 2).
Prin urmare, faptul că cele patru declarații au fost făcute în altă parte decât la notariatul de la locul deschiderii succesiunii nu atrage nulitatea lor, legea permițând să fie date și în altă parte.
Cu privire la cerința înregistrării acestor declarații la notariatul de la locul deschiderii succesiunii, instanța de apel o apreciază ca reprezentând o condiție de opozabilitate, care prezintă interes doar pe planul publicității, care nu poate influența validitatea actului de renunțare, cum susține reclamanta. De altfel, și în reglementarea actuală, înscrierea declarației de renunțare la succesiune în registrul special de renunțări, se face exclusiv pentru opozabilitate (art. 80 alin.1 din Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995), fiind doar o condiție de publicitate care nu afectează validitatea actului în sine.
Cât privește motivul de nulitate constând în viciu de consimțământ, reclamanta nu a produs dovezi care să-i probeze susținerile.
În considerarea celor mai sus expuse, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, urmând să îl respingă și să mențină sentința primei instanțe.
Văzând că intimații nu au dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a solicitat să fie obligată apelanta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reprezentată prin și pârâții și.
Prin cererea de recurs formulată de se formulează următoarele critici deciziei tribunalului:
Prin acțiunea înregistrată inițial a solicitat constatarea nulității absolute a declarației notariale date de mama recurentei la Notariatul de Stat B, a declarației date la Ambasada României la, precum și a declarației date de la data de 13.- la Notariatul - Franța.
Din conținutul declarațiilor date la Notariatul de Stat din B nr. 14491/10.08.1991 și nr. 18555/19.07.1991 rezultă că mama mea a declarat că nu a acceptat moștenirea de pe urma părinților săi și, iar fratele mamei sale prin declarațiile notariale date la, Franța, la data de 13 aprilie 1992, nu acceptate de asemenea moștenirea, după părinții săi. Așa rezultă din întâmpinarea depusă la dosarul nr- de pârâții, declarații care nu au mai fost depuse la dosar. De pe urma bunicilor săi și nu s-a dezbătut succesiunea așa cum rezultă din adresa nr. 72/23 ian. 2002 a Arhivelor Naționale I - pentru perioada 1941 - 1952 și 1953 - 1974.
În anul 2002 s-a înregistrat la BNP succesiunea după defunctul, pentru care s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 16/2002 ulterior anulat prin sentința civilă 11668/2004 pronunțată în dosarul nr. 20516/2003 al Judecătoriei Iași.
Potrivit art. 1 din Decretul 40/1953 - procedura succesorală este de competența notariatului în raza căruia defunctul a avut ultimul domiciliu.
Renunțarea la moștenire și nu neacceptarea, potrivit art. 2 din Decretul 40/1953, se face la Notariatul de Stat competent potrivit art. 1 din același decret și se înregistrează într-un registru special la Notariatul în raza căruia defunctul a avut ultimul domiciliu, în acest caz în
În condițiile în care renunțarea la moștenire (așa cum greșit susțin pârâții prin întâmpinarea depusă în dosarul menționat mai sus) în realitate neacceptarea s-a făcut la un alt notariat decât cel de la locul deschiderii succesiunii, renunțarea este valabilă numai în condițiile înregistrării în termen de 6 luni a declarației la notariatul pe raza căruia se află imobilul.
Sentința este nelegală și pentru că prima instanță a reținut încălcarea prevederilor Decretului nr. 40/1953 art. 2 dar fără a motiva faptul că poate da declarațiile la alt notariat, dar cu obligativitatea înregistrării acestei declarații la notariatul competent, în cazul de față la notariatul din I, sub sancțiunea nulității.
Potrivit art. 945 cod civil renunțarea la succesiunea nedeschisă este inadmisibilă iar din înscrisurile depuse în această cauză rezultă că de pe urma lui și nu s-a dezbătut succesiunea.
Renunțarea la moștenire este valabilă și produce efecte numai dacă succesibilul nu și-a exercitat anterior dreptul de opțiune prin acceptare a moștenirii ori din probele administrate în cauză rezultă că mama sa a acceptat succesiunea.
Opțiunea succesorală este un act juridic irevocabil când se referă la acceptare și revocabil în anumite condiții atunci când se referă la renunțarea la succesiune.
Or, succesorul care a acceptat succesiunea nu mai poate reveni asupra acceptării, regula de drept comun aceea că actul juridic este revocabil de la data încheierii lui în afară de cazul expres prevăzut în materie succesorală de art. 694 Cod civil.
Declarațiile date de mama sa la Ambasada României la n-au fost înregistrate la vreun notariat din I pe raza căruia se află bunurile proprietate a bunicilor săi și, fapt ce atrage nulitatea potrivit Decretului 40/1953 art. 2.
Prin cererea de recurs formulată de pârâții și critică decizia instanței de apel în ceea ce privește modul de soluționare a cererii de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Deși apelanta a căzut în pretenții, instanța conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă a respins cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior intimații au depus în termen și alte motive de recurs care vizează, în opinia lor, modul greșit în care instanța de apel a soluționat excepțiile vizând lipsa calității de reprezentant al mandatarei, la excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată, la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, nulitatea cererii de chemare în judecată.
Cu prilejul judecării în fond cererii de recurs, recurenții au declarat că susțin numai motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecată.
Recursul formulat de reclamanta, reprezentată prin, este nefondat.
Astfel, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a declarațiilor notariale date de mama sa și fratele acesteia, prin care au declarat că au acceptat moștenirea după părinții săi deoarece aceste declarații - de neacceptare a moștenirii - s-au făcut la alt notariat decât cel de la locul deschiderii succesiunii, astfel că nerespectarea acestei cerințe atrage nulitatea absolută a acestor înscrisuri.
În mod corect instanța de fond a respins acțiunea pe fond, iar instanța de apel păstrat aceste soluții.
Astfel cum corect a stabilit instanța de apel, declarațiile notariale care formează obiectul cauzei sunt redactate în sensul că declaranții nu au făcut acte de acceptare a succesiunii părinților lor, ceea ce echivalează în mod neechivoc cu renunțarea la succesiunea autorilor lor.
În ceea ce privește declarația de renunțare în mod expres la succesiune, Decretul 40/1953 prevedea regula conform căreia trebuie dată în fața notarului de stat competent de pe raza ultimului domiciliu al defunctului (art. 2 alin. 1) dar și de regula potrivit căreia renunțarea poate fi dată prin declarațiile autentice și în alt loc decât la ultimul domiciliu al defunctului, numai înregistrarea acestei declarații urmând să se facă la notariatul de la ultimul domiciliu al defunctului.
Drept urmare împrejurarea că cele patru declarații nu au fost date în fața notarului de la ultimul domiciliu al defunctului nu este de natură a atrage nulitatea absolută a acestor înscrisuri.
Cerința înregistrării acestor declarații la ultimul domiciliu al defunctului a fost stabilită de legiuitor pentru opozabilitate, care nu poate atrage nulitatea declarației înscrise.
Corect a reținut instanța de apel că în reglementarea actuală, înscrierea declarațiilor notariale de aceeași natură se face pentru opozabilitate.
Drept urmare toate criticile formulate de recurentă fiind nefondate, recursul va fi respins ca atare.
Recursul formulat de pârâte este nefondat.
Într-adevăr față de soluția de respingere a apelului, pârâții intimați, erau în drept să obțină obligarea apelantei la plata cheltuielile de judecată însă intimații pârâți nu au făcut dovada întinderii acestor cheltuieli de judecată, respectiv a cuantumului onorariului de avocat. La dosarul cauzei neexistând vreun înscris în acest sens.
În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a respins cererea intimaților de obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cum nici în cauză nu s-a făcut dovada întinderii cheltuielilor de judecată efectuate de intimații - pârâți în fața instanței de recurs, recursul va fi respins.
Drept consecință ambele recursuri urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta, reprezentată prin și de pârâții - și împotriva deciziei civile nr. 170 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
02 ex.
07.08.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Elena
