Anulare act. Decizia 36/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ----SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 36.
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Andreea
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții reclamanți, împotriva deciziei civile nr.193/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă intimata pârâtă prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.67566/2009, lipsind recurenții reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează că la 20.01.2010, apărătorul legal al recurenților- reclamanți și, domnul avocat, a depus o cerere de amânare pentru imposibilitatea sa de prezentare din motive medicale, depunând și copia unui certificat de concediu medical.de sănătate și pentru lipsă de apărare; atașat acestei cereri a depus și certificat medical. De asemenea, prin aceeași cerere, reprezentantul recurenților-reclamanți solicită amânarea cauzei și pentru a depune înscrisuri noi de la Primăria P, înscrisuri ce nu le-au fost comunicate până la acest termen, recurenților-reclamanți iar în subsidiar, solicită suspendarea cauzei de față până la soluționarea cauzei penale începută ca urmare a plângerii penale formulate de recurenții ce are ca obiect infracțiuni săvârșite de intimată în legătură cu certificatul de calitate de moștenitor ce formează obiectul prezentei cauze, cauză penală care, în prezent, se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Curtea acordă cuvântul pe cererea de amânare, formulată de reprezentantul legal al recurenților- reclamanți și.
Reprezentantul intimatei pârâte, pune concluzii de respingere a cererii de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului legal al recurenților-reclamanți.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convențional al recurenților-reclamanți, constatând că la termenul de judecată din 12.11.2009, deși Curtea a constatat ca fiind nedovedită cererea de amânare a apărătorului legal al recurenților-reclamanți, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 156.pr.civ. reținând imposibilitatea de prezentare, din motive de sănătate a recurentului-reclamant; față de textul citat, Curtea nu mai poate încuviința o astfel de cerere în acest ciclu procesual iar cererea de amânare a reprezentantului legal al recurenților-reclamanți nu poate fi calificată decât ca o nouă cerere de lipsă de apărare.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de probe și cererea de suspendare a recursului de față formulat de reprezentantul legal al recurenților- reclamanți și.
Reprezentantul intimatei pârâte, se opune admiterii cererii privind proba cu înscrisuri solicitată de recurenții-reclamanți, considerând că aceștia au avut timp suficient pentru a depune toate actele în cadrul probei cu înscrisuri. Cu privire la cererea de suspendare a recursului de față, arată că nu are cunoștință de existența vreunei plângeri penale astfel încât se opune admiterii cererii de suspendare.
Curtea, deliberând, respinge cererea de suspendare a judecății recursului de față pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 244 pct. 2.pr.civ. neexistând dovezi privind începerea urmăririi penale. De asemenea, în ceea ce privește cererea de probe formulată de reprezentantul recurenților- reclamanți, constată că nu poate aprecia asupra pertinenței probei cu înscrisuri solicitată de recurenții-reclamanți, având în vedere că nu s-a indicat ce înscrisuri înțeleg să depună și nu s-a depus nici dovada din care să rezulte motivele refuzului pentru necomunicarea relațiilor sau motivul neprocurării lor.
Reprezentantul intimatei pârâte, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatei pârâte, pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurenții-reclamanți, menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub numărul 6572/4/02.02.2007 la judecătoria sectorului 4 B, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr. 38/23.03.2004 eliberat de Biroul notarial Expert din
În motivarea cererii astfel formulate s-a arătat în esență că, prin certificatul de moștenitor a cărui nulitate se invocă, s-a constatat calitatea de moștenitor a numitului (în prezent decedat) asupra averii succesorale rămase de pe urma defunctului său tată, decedat la 08.03.1960, totodată constatându-se că sunt străini de moștenire, prin neacceptare, numiții și.
Au susținut reclamanții că certificatul de moștenitor a fost emis cu încălcarea prevederilor legale imperative în materie, prin frauda la lege, respectiv a fost eliberat actul fără a se da eficiență juridică declarației de renunțare expresă dată de autorul pârâtei ( ) sub nr. 107/19.09.1960 la fostul notariat de Stat al raionului, regiunea În acest mod, au fost încălcate prevederile art. 966, 968.civ.
Au menționat reclamanții că, urmare a eliberării menționatului certificat de moștenitor, a fost posibilă emiterea Dispoziției nr. 6598/26.07.2005 A Primarului Municipiului P, prin care pârâtei i s-a recunoscut dreptul la restituirea în natură a imobilului situat în P, str. -, nr. 38, jud. P, ce a aparținut lui.
Reclamanții au precizat că sunt chiriași ai acestui imobil, situație în care au considerat că au interes în restabilirea legalității, ceea ce ar permite încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru spațiul locativ pe care îl dețin.
Prin sentința civilă nr. 2981/23.05.2008 a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilitătii cererii de chemare in judecata și a fost admisă excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii,ca lipsită de interes, a acțiunii formulate de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 38/23.03.2004 emis de BNP Expert B, unicul moștenitor al defunctului este numitul, în calitate de descendent (fiu).
Defunctul -, decedat la data de 6.09.1999, a fost la rândul său moștenit de pârâta, în calitate de soție și legatară universală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 191/6.12.1999 emis de BNP Expert.
Prin sentința civilă nr. 5230/8.09.2003 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacanță succesorală nr. 120/24.10.1960 emis de Notariatul de Stat Orășenesc "" S-a reținut, pe de-o parte, că nu a renunțat la succesiunea tatălui său, acceptând tacit moștenirea prin preluarea bunurilor mobile existente în imobilul din P,-, pe care autoritățile l-au obligat să-l părăsească, iar pe de altă parte, că declarațiile exprese de renunțare la succesiune, prevăzute de lege, nu au fost date în realitate.
Prin dispoziția nr. 6598/26.07.2004 emisă de Primăria Paf ost restituită în natură pârâtei o parte din irnobilul situat în P,-.
Acțiunea în constatarea nulității absolute a acestei dispoziții, formulată de reclamantul din prezenta cauză, -,cu motivarea că pârâta nu ar avea calitatea de moștenitor a fostului proprietar, a fost respinsă ca neîntemeiată prin sent.civ. nr. 203/6.02.2007 pronuntata de Tribunalul Prahova, secția civilă. La dosar nu există dovezi că această hotărâre ar fi fost atacată cu apel.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de sentința civilă nr. 5230/8.09.2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 Excepția astfel motivată ar tinde spre constatarea existenței puterii lucrului judecat, însă nu există identitate de părți între prezenta cauză și cea soluționată prin sentința menționată, reclamanții nefiind părți în acel proces.
Prin urmare, față de reclamanți sentința civilă nr. 5230/8.09.2003 pronuntata de Judecătoria sectorului 1 B nu beneficiază de puterea lucrului judecat, fiind însă un mijloc de probă ce poate fi opus acestora, cu posibilitatea administrării probei contrare.
Rezultă că apărarea formulată de pârâtă nu determină inadmisibilitatea cercetării acțiunii reclamanților, din punct de vedere procesual, fiind în realitate o apărare pe fondul cauzei, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În ce privește excepția lipsei de interes, s-a reținut că:
Reclamanții - și - au solicitat constatarea constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 38/23.03.2004 emis de BNP Expert
Această cerere nu îndeplinește una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, respectiv interesul. Pentru ca această condiție să fie îndeplinită, se cere în primul rând ca interesul să fie legitim, adică să nu vină în conflict cu legea, nefiind suficient un simplu interes material.
Reclamanții nu au un astfel de interes legitim, întrucât ocupă imobilul situat în P,-, jud. P fără nici un titlu care să le dea acest drept, prin urmare, în mod abuziv.
Astfel, reclamantul - a recunoscut implicit la interogatoriu că nu a încheiat un contract de închiriere cu pârâta, căreia imobilul ocupat de reclamant i-a fost restituit în deplină proprietate prin dispoziția nr. 6598/26.07.2004 emisă de Primăria
Faptul că primăria încasează și în prezent chiria - vădit abuziv, întrucât nu mai are calitate de proprietar - nu are nicio semnificație juridică (în afara plății nedatorate, ori îmbogățirii fără justă cauză), întrucât desființarea titlului locatorului atrage și desființarea locațiunii, cu excepțiile expres prevăzute de lege, și care nu sunt incidente în cauză.
A mai reținut instanța că reclamanții nu pot invoca, spre a-și justifica pretinsa calitate de chiriași și deci un posibil interes legitim, nici prevederile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe întrucât, după cum s-a statuat în mod just în jurisprudența majoritară, prevederile acestui act normativ au încetat la data de 8.04.2004,iar ulterior acestei date nu a mai operat nicio prorogare, fie și tacită, a contractelor de închiriere încheiate cu chiriașii din imobilele preluate abuziv de stat și restituite adevăratilor proprietari.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauzele și (2.11.2006) și (4.03.2008) împotriva României că reglementarea instituită prin OUG nr. 40/1999 încalcă, prin efectele sale concrete, dispozițiile art. l din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în continuare, "Convenția") întrucât prelungirea de drept a contractului de închiriere, prevăzută de acest act normativ, și imposibilitatea faptică de a încasa orice chirie, mai mulți ani la rând, a încălcat cerința justului echilibru în detrimentul proprietarilor, sarcinile sociale decurgând din protecția unei categorii sociale (chiriașii din imobilele naționalizate) fiind repartizate, în mod disproporționat, doar în sarcina proprietarilor.
A vând în vedere caracterul obligatoriu al acestei jurisprudențe, precum și obligația instanței de a interpreta legislația națională într-o manieră concordantă cu prevederile constituționale și convenționale privitoare la protecția drepturilor omului (art. 20 alin. 1 din Constituție) și, dacă acest lucru nu este posibil, chiar de a înlătura, motivat, de la aplicare legea internă contrară acestora (art. 20 alin.2 din Constituție), se impune interpretarea OUG nr. 40/1999 în sensul în care acest act normativ nu mai instituie o prorogare tacită a contractelor de închiriere, în lipsa unui nou contract între proprietari și chiriași, ulterior datei de 8.04.2004.
Prin urmare, în lipsa dovezii unui contract de închiriere cu proprietarul imobilului -pârâta - reclamanții nu mai au nici un titlu locativ asupra imobilului situat în P,-, jud. P, pe care îl ocupă în mod abuziv.
De altfel, reclamantul și-a motivat interesul în promovarea prezentei acțiuni exclusiv prin intenția sa de a cumpăra imobilul (întrebarea nr. 4), fără a face trimitere concretă la vreun drept subiectiv care să-i confere vreun drept actual asupra respectivului imobil.
Acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic poate fi intentată de orice persoană interesată, nu însă și de cei care nu pot justifica un interes legitim. A da posibilitatea terțului care ocupă un imobil în mod abuziv, fără să justifice nici un drept propriu, să conteste valabilitatea calității de moștenitor a proprietarului imobilului, înseamnă a-i recunoaște posibilitatea de a invoca propria incorectitudine, cu scopul de a obține permanentizarea unei stări de fapt care este contrară dreptului.
Or, potrivit art. 21 alin.l din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Dacă în exercitarea dreptului la acțiune în justiție, ca drept subiectiv de ordine publică, orice persoană poate introduce o cerere de chemare în judecată pe rolul instanței, aceasta din urmă este obligată să acorde protecția forței statale numai acelor acțiuni întemeiate pe drepturi subiective recunoscute de lege, ori pe interese legitime.
Din aceste considerente a reținut instanța că excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii este întemeiată.
În subsidiar, și pentru lămurirea exhaustivă a raporturilor juridice dintre părți, s-a constatat că, dacă prin depunerea la dosar a declarației de renunțare la succesiune nr. 107/19.09.1960, autentificată de Notariatul de Stat al raionului "" B se tinde la a face dovada contrară unuia din considerentele esențiale ale sentinței civile nr. 5230/8.09.2003 pron. de Judecătoria sectorului 1 B (lipsa declarației de renunțare la succesiune), reclamanții nu au propus și nici administrat vreo dovadă care să contrazică forța probantă a celuilalt considerent esențial, cuprins în aceeași hotărâre, și care justifică în egală măsură soluția pronunțată de instanță, respectiv acceptarea tacită a succesiunii de către numitul, prin preluarea unor bunuri din masa succesorală (potrivit declarațiilor martorilor), ceea ce de altfel - în contextul specific represiunii din acea perioadă și în contextul în care numitul a fost alungat din imobil pune sub semnul întrebării însăși validitatea declarației de renunțare la succesiune.
In temeiul art. 274.pr.civ. a fost respinsă cererea privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, întrucât nu au fost depuse dovezi privind existența acestor cheltuieli.
Impotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanții rvnnai și.
În motivarea apelului s-a susținut în esență că:
Instanța a făcut o analiză superficială și trunchiată a înscrisurilor depuse, nereținând două aspecte esențiale:
Camera Notarilor Publici Bac omunicat instantei copii conforme cu originalul actelor autentice de renunțare la succesiune formulate de autorul intimatei ( ) asupra averii defunctului. Astfel, la dosar există adresa nr.1114/12.02.2008 a Camerei Notarilor Publici B din care rezultă că la data de 19.09.1960, sub nr.107, s-a înregistrat Declaratia de renunțare ce a fost înscrisă în registrul de renunțări la succesiune. În acest sens s-a încheiat procesul verbal nr.107/19.09.1960, de către Notariatul de Stat al Raionului, regiunea B ce a înscris declarația expresă de renunțare.
Sentința civilă nr.203/6.02.2007 a Tribunalului Prahova, prin care a fost respinsă cererea de constatare a nulității absolute a dispoziției nr.6598/26.07.2004 a Primăriei P prin care a fost restituit imobilul în cauză, a fost atacată cu apel, iar în prezent se află pe rolul Înaltei Curți de Csație și Justiție. (dosar nr.6825/1 OS/2006 cu termen pe 23.10.2008).
Referitor la excepția lipsei de interes admisă de instanță cu motivarea că nu au un interes legitim, au susținut apelanții că tocmai cele arătate la motivul 1 din cererea de apel, ce sunt dovedite fără putință de tăgadă, ar fi putut forma convingerea că apelanții au un interes, în pronunțarea acțiunii dedusă judecații fiind clar, un motiv de nulitate absolută, a certificatului de calitate atacat în cauză.
Înscrisurile depuse de apelanți atestă realitatea cu privite la situația imobilului în litigiu.
Apelanții au precizat că au avut calitatea de chiriași până în octombrie 2007 (moment la care acțiunea se afla pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B) și sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederile Legii nr.112/1995, în sensul cumpărării părții din imobil, lucru care s-ar fi realizat dacă ordinea de drept nu ar fi fost grav încălcată prin ascunderea existenței declarației autentice de renunțare, care era perfect valabilă în conformitate cu prevederile Decretului nr.40/1953, și astfel a fost posibilă apariția sentinței nr.5230/8.09.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B prin care s-a constata nulitatea certificatului de vacanță succesorală nr- cu motivarea că dosarul notarial privind succesiunea lui nu se mai găsește.
Prin decizia civilă nr. 193A/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul astfel formulat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Critica referitoare la faptul ca instanta de fond a retinut in mod gresit situatia de fapt incidenta este neintemeiata, din analiza probelor existente la dosarul cauzei rezulta o situatia de fapt care reprezinta rezultanta interpretarii probelor existente la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 5230/8.09.2003 a Judecatoriei sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacantă succesorală nr. 120/24.10.1960 emis de Notariatul de Stat Orășenesc "" B, iar din considerentele hotararii judecatoresti mentionate rezulta faptul ca că nu a renunțat la succesiunea tatălui său, acceptând tacit moștenirea prin preluarea bunurilor mobile existente în imobilul din P,-, pe care autoritățile l-au obligat să-l părăsească, iar pe de altă parte, că declarațiile exprese de renunțare la succesiune, prevăzute de lege, nu au fost date în realitate.
In aceste conditii, față de apelantii-reclamanți, sentința civilă nr. 5230/8.09.2003 a Judecatoriei sectorului 1 B nu beneficiază de puterea lucrului judecat, insă, avand in vedere efectele procesuale ale hotararilor judecatoresti, respectiv faptul ca hotararea mentionata anterior constituie din punct de vedere probator un inscris autentic, apelantii- reclamanti au avut posibilitatea administrării probei contrare impotriva acestui inscris, insa nu au reusit sa rastoarne situatia de fapt retinuta de respectiva hotarare judecatoreasca.
In privinta inscrisurilor de care apelantii-reclamanti se prevaleaza, tribunalul a retinut ca acestea au fost avute in vedere la pronuntarea sent. civ. nr. 5230/8.09.2003 a Judecătoriei sectorului 1 B, insa avand in vedere faptul ca acestia sunt terți fata de sentinta civila mentionata, pentru a nu se incalca principiul puterii de lucru judecat, reclamanților le revenea obligatia de a proba o situatie de fapt contrara celei retinute, prin mijloace de proba care sa nu fi fost avute în vedere la pronunțarea acestei hotărâri.
Mai mult de decat atat, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, nu si irevocabila, actiunea formulata de catre apelantii- reclamanti avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a dispoziției nr.6598/26.07.2004 a Primăriei P (prin care imobilul în cauză a fost restituit intimatei-parate) a fost respinsa ca neintemeiata, retinandu-se, cu autoritate de lucru-judecat relativa faptul ca parataintimata are in mod legal calitatea de mostenitoare a autorilor acestora.
Cu privire la gresita admitere a excepției lipsei de interes a apelantilor reclamanti in promovarea cererii de chemare in judecata, tribunalul a reținut ca
solutia data de catre instanta de fond este legala si temeinica.
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel ce a pus în miscare actiunea civilă, si o cerintă necesară pentru existenta dreptului la actiune.
Pentru a justifica sesizarea instanei de judecata, interesul trebuie să îndeplinească anumite conditii: să fie legitim, juridic, nascut si actual, personal si direct.
Interesul este legitim atunci când se urmăreste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege si potrivit scopului pentru care a fost recunoscut. Cerinta ca interesul să fie născut si actual presupune ca acesta să existe în momentul în care este formulată actiunea si să subziste pe tot parcursul procesului, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la actiune.
In lumina expunerii teoretice a institutiei de drept procesual a intersului judiciar, a reținut instanța de apel ca apelantii-reclamanti nu au un interes legitim in promovarea cererii de chemare in judecata care vizeaza. anularea certificatului de calitate de mostenitor 38/23.03.2004 emis de BNP Expert
Pentru ca această condiție să fie îndeplinită, respectiv interesul in promovarea cererii de chemare in judecata sa fie unul legitim, se cere în primul rând ca acesta să nu vină în conflict cu legea, nefiind suficient un simplu interes material.
Apelantii-reclamanti nu au un astfel de interes legitim, întrucât ocupă imobilul situat în P,-, jud. P fără nici un titlu care să le dea acest drept, prin urmare, în mod abuziv, situatie de fapt care rezulta din raspunsurile reclamantilor la interogatoriul luat acestora in fata primei instante de fond ca acestia din urma nu au incheiat un contract de inchiriere cu intimata -parata.
Tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. l din OUG -, contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, precum și cele folosite de așezămintele social-culturale și de învățământ, de partide politice, de sindicate și de alte organizații neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr17/1994 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleași condiții, cu excepția nivelului chiriei", iar la art. 7 se stabilește că "prelungirea contractelor de închiriere, realizată în baza prevederilor art. 1, rămâne valabilă și în cazul redobândirii imobilelor respective de către fostii proprietari sau de moștenitorii acestora după intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.
În speța de față este evident că prelungirea de drept a contractului a operat, iar de la data expirarii termenului contractului de inchiriere care a fost prorogat in conditiile legii apelantii-reclamanti nu se mai pot prevala de aceste dispoziții legale.
În momentul de fata, contractul locativ al apelantilor-reclamanti a incetat ca urmare a desfiintarii titlului locativ al locatorului, prin restituirea in natura catre intimata-parata a imobilului situat in P,- dreptul de proprietate la Municipiului P in privinta imobilului mentionat anterior a incetat, astfel incat acesta nu mai este in masura sa asigure exercitarea folosintei imobilului de catre apelantii-reclamanti, care, de altfel, nu si-au exprimat interesul incheierii unui nou contract de inchiriere cu noul proprietar al imobilului in conditiile legii 10/2001.
Apelantii-reclamanti nu pot invoca, spre a-și justifica pretinsa calitate de chiriași și deci un posibil interes legitim, nici prevederile OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe intrucât prevederile acestui act normativ au încetat la data de 8.04.2004, iar ulterior acestei date nu a mai operat nicio prorogare, fie și tacită, a contractelor de închiriere încheiate cu chiriașii din imobilele preluate abuziv de stat și restituite adevăratilor proprietari.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauzele și (LI 1.2006) și (4.03.2008) împotriva României că reglementarea instituită prin OUG nr. 40/1999 încalcă, prin efectele sale concrete, dispozițiile art. 1 di n Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (în continuare, "Convenția") întrucât prelungirea de drept a contractului de închiriere, prevăzută de acest act normativ, și imposibilitatea faptică de a încasa orice chirie, mai mulți ani la rând, a încălcat cerința justului echilibru în detrimentul proprietarilor, sarcinile sociale decurgând din protecția unei categorii sociale (chiriașii din imobilele naționalizate) fiind repartizate, în mod disproporționat, doar în sarcina proprietarilor.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei jurisprudențe, precum și obligația instanței de a interpreta legislația națională într-o manieră concordantă cu prevederile constituționale și convenționale privitoare la protecția drepturilor omului (art. 20 alin. 1 din Constituție) și, dacă acest lucru nu este posibil, chiar de a înlătura, motivat, de:,1 aplicare legea internă contrară acestora (art. 20 alin.2 din Constituție), se impune interpretarea OUG nr. 40/1999 în sensul în care acest act normativ nu mai instituie o prorogare tacită a contractelor de închiriere, în lipsa unui nou contract intre proprietari și chiriași, ulterior datei de 8.04.2004.
De altfel, apelantii-reclamanti și-au motivat interesul în promovarea prezentei acțiuni exclusiv prin intenția sa de a cumpăra imobilul, fără a indica temeiul de drept substantial care să le confere vreun drept actual asupra imobilului pe care il ocupa, fara a prezenta un titlu locativ - opozabil proprietarului - care sa le permita exercitarea in conditiile legii a posesiei si folosintei imobilului in cauza.
Inaceste conditii, a apreciat instanța de apel ca admiterea prezentei cereri ar inseamna să se dea posibilitatea apelantilor, care ocupă un imobil în mod abuziv, fără să justifice nici un drept propriu, să conteste valabilitatea calității de moștenitor a proprietarului imobilului si posibilitatea de a invoca propria incorectitudine a acestora cu scopul de a obține permanentizarea unei stări de fapt care este contrară dreptului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții-reclamanți.
În motivarea recursului se susține în esență că:
Decizia atacata este nelegala, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 si 9 cod procedura civila.
Cu referire la situația de fapt, arată recurenții că instanța de apel, ca si cea de fond, printr-o analiza superficiala si trunchiata a înscrisurilor depuse, nu au reținut doua elemente esențiale cauzei, si anume: copiile declaratiei autentice de renuntare la succesiune formulata de autorul intimatei si anume, asupra averii tatălui acestuia - - comunicate de Camera Notarilor Publici; Sentinta Civila nr. 203/6.02.2007 a Tribunalului Prahova, prin care a fost respinsa cererea recurenților de constatare a nulității absolute a dispoziției nr. 6598/26.07.2004 a Primăriei P, prin care a fost restituit imobilul in caza, a fost atacata cu apel, iar in prezent se afla pe rolul ICCJ (dosar nr- ).
În raport de aceste susțineri, conchid recurenții că, în cauza, urma sa aiba aplicabilitate prevederile art. 696, 698.civ. coroborat cu art. 966 si 968, reținându-se ca la momentul întocmirii declarației exprese de renunțare au fost respectate prevederile art. 2 si urmatoarele decret nr. 40/1953.
Referitor la excepția lipsei de interes admisa de instanță, susțin recurenții că tocmai cele arătate la motivul 1 "din prezenta cerere de apel" ce sunt dovedite fara putinta de tagada, ar fi putut forma convingerea inițială, ca intr-adevăr, au un interes in pronuntarea actiunii dedusa judecatii, fiind clar un motiv de nulitate absolută a certificatului de calitate atacat, in prezenta cauza.
Inscrisurile depuse de reclamanți atesta - în susținerea acestora - realitatea ca: - parinții lor au locuit, încă din anul 1958, in imobilul in cauza, în calitate de chiriași; recurentul in perioada minorității iar după căsătorie, a locuit in acelasi imobil.
- anterior decesului, tatăl recurentului, in calitatea sa de chirias, a perfectat actele de vanzare-cumparare nr. 871 N/4.02.1997, cu SC "" SA P, dar acestea nu s-au finalizat intrucat tatal recurentului a decedat (1998) si nu a mai putut semna actul. Ulterior decesului autorului tatălui recurentului, contractul de inchiriere a fost realizat cu recurentul - in anul 2002, in urma sent. civ. nr. 4656/2001 a Judecatoriei P, prin care Primaria P, a fost obligata sa incheie actele de inchiriere.
- recurenții, in aceasta calitate de chiriasi, au facut demersuri pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare, acestea fiind rămase fără rezultat
- pe 7.05.2007, Primaria i-a inștiințat, ca trebuia sa plătească in continuare chirie, in conf. cu HG 310/28.03.2007, iar prin adresa nr. 17427/10.10.2007 Primaria P le-a comunicat ca noul proprietar, intimata din cauza, a primit si contractul lor de inchiriere si i s-au adus la cunostinta prevederile 19. nr. 241/2001 si OG nr. 8/2004 privind prelungirea duratei contractelor de inchiriere.
- parte din imobil a fost instrainat de Primaria P fostului chirias, ce se afla in aceeasi situatie cu recurenții, avandu-se in vedere respingerea cererii de restituire formulata de intimata.
Astfel, arată recurenții că au avut calitatea de chiriasi, cel puțin până in octombrie 2007 și, în aceste condiții consideră ca urma si urmeaza sa beneficieze de prevederile 19 din Legea nr. 115/1995 in sensul cumpararii părții din imobil, ceea ce s-ar fi si realizat, daca ordinea de drept nu ar fi fost grav încălcată prin ascunderea, existentei declarației autentice de renunțare, perfect valabila in conf. cu Decret nr. 40/1953, si astfel a fost posibila aparitia sentintei civ. nr. 5230/8.IX.2003 a Judecatoriei Sect. 1 B, prin care s-a constatat nulitatea certificatului de vacanta succesorala nr. 120/1960 cu motivarea ca dosarul notarial privind succesiunea lui, nu se mai gaseste.
astfel recurenții că interesul lor este legitim întrucât se bazează, având in vedere cele expuse, pe prevederile legii 112/1995. Astfel, consideră, că dreptul lor de chiriași este recunoscut de lege, și legitim.
Se mai arată că, pe fond, instanta a realizat o analiza parțiala a înscrisurilor depuse cauzei, despre care nici a amintit, și nu a fost preocupata sa răspundă la problemele juridice ridicate (art. 2 decret nr. 40/1953, act. 696, 698, 966, 968. decizia cv. nr. 351/14.03.2007; nr. 2516/30.03.2005 ale ICCJ cat si decizia nr. 11/5.02.2007 a ICCJ referitor la recursul in anulare privind eficienta juridica a art. 700 si 696 si urmat..).
Prin nici un act jurisdictional, declaratia expresa de renuntare formulata de autorul intimatei, nu a fost anulata sau nu s-a constatat nulitatea acesteia. Sentința nr. 5230/2003 a Judecatoriei Sect. 1 B, a avut ca obiect, si astfel s-a dispus, anularea certificatului de vacanta succesorala pentru acceptare tacită, fara ca instanta sa beneficieze de inscrisurile din prezenta cauza, si indeosebi de actele trimise de Colegiul Notarilor Publici
Intimata a formulat întâmpinare, pe această cale susținând în esență că motivele de recurs expuse de recurenți nu se încadrează în niciunul dintre motivele reglementate prin art. 304.pr.civ. Deși acțiunea lor a fosr respinsă ca lipsită de interes, recurenții-reclamanți insistă să reitereze aspecte legate de situația de fapt care au fost analizate temeinic de instanțele de fond și apel.
În ce privește recursul exercitat în litigiul care privește nulitatea dispoziției de restituire a imobilului, arată intimata că acesta este suspendat pe temeiul prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 1.pr.civ. până la soluționarea prezentei cauze.
Mai arată intimata că motivele de recurs nu conțin critici pertinente la adresa hotărârii atacate, ci constituie o reiterare a situației de fapt.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, în contextul căreia instanța de control judiciar poate face exclusiv o analiză de legalitate a deciziei astfel atacate, fără a putea proceda la reevaluarea situației de fapt stabilite, pe baza probatoriului administrat, de instanțele de fond și apel.
Analiza de legalitate a hotărârii recurate este subordonată și ea principiului disponibilității consacrat prin art. 129 alin. ultim pr.civ. așa încât este limitată la criticile concret dezvoltate de recurent la adresa deciziei atacate.
În prima parte a motivelor de recurs, se impută instanței de apel (ca și celei de fond) o greșeală constând într-o "analiză superficială și trunchiată a înscrisurilor depuse", respectiv se susține că instanțele nu au avut în vedere relațiile primite de la Camera Norarilor Publici și faptul că litigiul în care s-a solicitat ( de către recurenți) nulitatea dispoziției de restituire a imobilului din P, str. - nr. 38 către intimată se află în faza recursului, acestea constituind "elemente esențiale cauzei".
Potrivit considerentelor deciziei instanței de apel, aceste aspecte au fost avute în vedere, și au fost analizate ca atare, ele regăsindu-se dealtfel formulate în mod identic ca un reproș la adresa sentinței pronunțate de instanța fondului.
Împrejurarea că instanța (de apel) nu a ajuns - în urma analizei înscrisurilor invocate - la concluzia pe care tind aos usține recurenții nu este echivalentă situației în care instanța ar fi omis să analizeze respectivele probe, ori le-ar fi înlăturat fără a motiva o asemenea măsură.
În condițiile în care recurenții nu au expus vreo critică de (ne)legalitate în privința modului în care instanța de apel a analizat aspectele menționate, nu există suportul legal pentru o apreciere în sens contrar din partea instanței de recurs.
Chestiunea aplicabilității prevederilor art. 696, 698.civ. la situația de fapt dedusă judecății, interesează fondul litigiului pendinte.
În condițiile în care acțiunea recurenților reclamanți a fost respinsă ca neîndeplinind una dintre condițiile cerute pentru exercițiul acțiunii în justiție, și anume interesul, instanțele nu au ajuns în situația de a analiza fondul pricinii, o asemenea analiză asupra fondului fiind posibil a fi făcută numai în măsura în care sunt justificate cumulativ cele patru condiții de exercițiu, respectiv: afirmarea unui drept, calitatea procesuală a părților, capacitatea procesuală a acestora și existența unui interes (legitim, personal, născut și actual).
Ca atare, fără temei legal recurenții susțin că instanța de apel ar fi trebuit să rețină aplicabilitatea menționatelor norme de drept substanțial.
Criticile relative la soluția de admitere a excepției lipsei de interes sunt argumentate de către recurenți în sensul că: "tocmai cele susținute la motivul 1 din prezenta cerere de apel, ce sunt dovedite fără putință de tăgadă, ar fi putut forma convingerea inițială că, într-adevăr avem un interes", dar și prin referiri la conținutul înscrisurilor administrate în speță, înscrisuri care dovedesc - potrivit susținerilor lor - că au dobândit în mod legal calitatea de chiriași ai imobilului în raporturile au Primăria
Or, așa cum s-a reținut (prin considerentele anterior expuse) în analiza primului motiv de apel, în recurs nu este posibil a fi reevaluată situația de fapt stabilită de instanțele de fond, astfel că nu se poate realiza o reapreciere a materialului probator la care recurenții fac referire.
Instanța de apel a avut în vedere existența raporturilor de locațiune ce au existat între recurenții-reclamanți și Primăria P până la momentul emiterii de către Primarul Municipiului Pa D ispoziției prin care imobilul a fost restituit pârâtei-intimate, și a expus considerentele de fapt și de drept pentru care a apreciat că asemenea raporturi juridice nu sunt de natură a justifica interesul reclamanților recurenți în promovarea acțiunii pendinte.
Astfel, a reținut instanța că interesul reclamat de recurenți, ce ar consta în posibilitatea de a cumpăra locuința pe care o ocupă în condițiile Legii 112/1995, nu îndeplinește condiția de a fi legitim în situația în care pârâtei-intimate i s-a stabilit deja dreptul de proprietate asupra respectivului imobil, iar dreptul locativ al reclamanților a încetat să mai existe odată cu desființarea titlului locatorului.
Această concluzie a instanței de apel este justă, în raport de datele concrete ale speței, respectiv de faptul că titlul statului - reprezentat de certificatul de vacanță succesorală nr. 128/1960 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului IV, B - a fost constatat nul prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sent. civ. 5230/2003 a Judecătoriei sector 1 B), și astfel a încetat să mai existe vreun drept al Primăriei Municipiului P asupra imobilului în care locuiesc recurenții, deci și dreptul acestei instituții publice de a efectua acte de dispoziție în condițiile Legii 112/1995.
În condițiile în care imobilul a fost restituit în proprietatea intimatei-pârâte în anul 2004, înștiințarea prin care Primăria Municipiului P informa - în anul 2007 - recurenții cu privire la necesitatea achitării către această instituție a chiriei aferente respectivului imobil nu este relevantă, o asemenea corespondență ce emană de la un neproprietar nefiind de natură a genera vreun drept real pentru acesta din urmă ori pentru destinatarul corespondenței.
Conduita părților participante la procesul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 5230/2003 a Judecătoriei sectorului 1 B nu este una care să poată fi analizată și sancționată în litigiul pendinte, legalitatea soluției date prin respectiva hotărâre putând fi analizată numai în cadrul căilor de atac permise de lege
Critica făcută în finalul motivelor de recurs, care se referă la fondul litigiului, este lipsită de fundament în condițiile în care pricina nu a fost soluționată pe fondul ei, ci pe calea excepție procesuale a lipsei de interes.
Așa fiind, Curtea constată că fără temei se impută instanței de apel că nu ar fi fost preocupată să analizeze probatoriul administrat și să răspundă la problemele juridice ridicate de reclamanți în legătură cu incidența prevederilor art. 2 din Decretul 40/1953, art. 696, 698, 966, 968.civ. deciziile civile nr. 351/2007, nr. 2516/2005 și nr. 11/2007 ale ÎCCJ.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurenți deciziei recurate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții reclamanți și împotriva deciziei civile nr.193/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata pârâtă ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red. GS/2 ex./.
Tribunalul București -Secția a V-a Civilă -
Judecători și
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Andreea
