Anulare act. Decizia 3680/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 29/CIV/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3680R
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
**************************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți, și împotriva deciziei civile nr.1192/A din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă, în dosarul nr-,și împotriva sentinței civile nr.16408 din 06.11.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,cu intimata-intervenient și intimatul-pârât PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR GENERAL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.05.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la 15.05.23009 și pentru azi 22.05.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1192 A/11.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a III-a, a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți, și apelanta-intervenientă, precum și de apelanții-pârâți, și, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului B prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 16408/6.11.2006, pronunțată în dosarul nr-, de către Judecătoria Sectorului 1
A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins capătul de cerere având ca obiect revendicare formulat în contradictoriu cu Primăria Municipiului B prin Primar General, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat pârâții persoane fizice la plata către reclamanți și intervenientă a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată fond, reprezentând onorariu avocațial.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, în ceea ce privește apelul reclamanților și al intervenientei, tribunalul a constatat că aceștia au fost obligați la plata către pârâții persoane fizice a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea dispozițiilor 274.Proc.Civ. deoarece pârâții sunt cei care au căzut în pretenții în sensul articolului arătat și nu există cel puțin o admitere parțială a pretențiilor acestora pentru a justifica aplicarea art. 276.Proc.Civ. și nici o recunoaștere a pretențiilor reclamanților, pentru a se face aplicarea art. 275.Proc.Civ.
Apelul pârâților este întemeiat numai în ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Primăriei Municipiului B, prin Primar General. Astfel, pe singurul capăt de cerere care a fost soluționat în fond - revendicarea imobilului - acest pârât nu are calitate nefăcându-se dovada că acesta ar fi în posesia sau detenția imobilului, din contră rezultând din înscrisuri și din susținerile părților că în imobil locuiesc pârâții persoane fizice ca urmare a încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu această pârâtă.
În ceea ce privește motivul de apel privind încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 167 și 168.Proc.Civ. art. 21 alin. 3 din Constituție și art. 6 CEDO, prin nemotivarea soluției instanței cu privire la dovezile încuviințate, sub aspectul arătării faptelor ce urmează a fi dovedite și a mijloacelor de probă încuviințate, tribunalul constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri,interogatoriu și martori,iar pârâții,la rândul lor, prin întâmpinare au propus,în condițiileart.115.administrarea probei cu acte,martori și interogatoriu.
La termenul de judecată din 23.10.2006, instanța de fond a încuviințat pentru reclamanți și pârâți proba cu înscrisuri și a respins proba cu interogatoriu.
Nici din propunerea de probatorii din întâmpinare și nici din concluziile orale ale părților la termenul de încuviințare a probelor nu rezultă care sunt faptele pe care părțile intenționau să le dovedească prin administrarea probei cu interogatoriu. În consecință, în lipsa motivării pertinente a cererii de probatorii, nici instanța nu putea face o motivare adecvată a soluției pronunțate. Sub acest aspect tribunalul constată că părțile nu-și pot invoca propria culpă raportat la art. 129 alin. 1.Proc.Civ.
In plus, având în vedere calea devolutivă a apelului, pârâții erau îndreptățiți să susțină necesitatea și utilitatea administrării probei cu interogatoriu în fața instanței de apel. Cu toate acestea, la termenul de încuviințare a probelor, pârâții nu au reiterat solicitarea de administrare a interogatoriului reclamanților.
În consecință, cum pârâții nu au susținut nici o teză probatorie în fața primei instanțe cu privire la utilitatea interogatoriului și nu au reiterat necesitatea administrării probei, dat fiind principiul disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul nu poate reține că în judecarea cauzei a avut loc vreo prejudiciere a dreptului acestora la apărare sau a dreptului la un proces echitabil sau o încălcare a dispozițiilor art. 167 și 168.Proc.Civ. Practic tribunalul nu poate reține existența vreunei vătămări, care să nu fi putut fi înlăturată prin probele administrate în apel.
Referitor la lipsa motivării soluției instanței cu privire la necompetența materială invocată la termenul din 23.10.2006, susținerea nu este reală, deoarece Judecătoria Sectorului 1 constatat competența în favoarea sa în temeiul dispoz.art.1 pct.1 Cod pr.civilă,reținând existența a două capete de cerere de chemare în judecată,unul referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și unul la revendicarea imobilului. Detaliind această motivare, tribunalul a constat că în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 1 pct. 1 arătate anterior, deoarece acest articol stabilește competența generală a Judecătoriei pentru toate cererile ce nu fac obiectul competenței altei instanțe, cereri arătate în articolele următoare. Cum principalul capăt de cerere are ca obiect nulitatea absolută a unui act, respectiv o cerere neevaluabilă în bani, ce excede competența materială a tribunalului în materie civilă și având în vedere și prorogarea legală de competență cu privire la cererea incidentală având ca obiect revendicarea, raportat la art. 17.Proc.Civ. tribunalul apreciază că soluția instanței a fost corectă, iar din considerentele încheierii se pot deduce rațiunile ce au stat la baza acestei soluții.
Prin apel, s-a susținut că aparținea tribunalului competența soluționării în primă instanță a cauzei raportat la disp. art. 24 cap. III din Legea nr. 10/2001, art. 46 alin. 5 și 21, 47 și 48 din aceeași lege și art. 6 din Legea nr. 213/1998. Sub acest aspect, tribunalul constată că dispozițiile enumerate în actuala formă a legilor nu cuprind norme speciale de competență, derogatorii de la dreptul comun.
În ceea ce privește critica apelanților cu privire la lipsa posibilității de a ataca această încheiere cu recurs, potrivit art. 158.Proc.Civ. tribunalul constată că aceasta nu este întemeiată deoarece părțile au la dispoziție calea de atac a recursului numai pentru situațiile în care instanța se declară necompetentă, fapt ce rezultă din interpretarea per a contrario chiar a dispoziției invocate de către apelanți. în situația în care instanța se declară competentă, devin incidente dispozițiile art. 282 alin. 2.Proc.Civ.
Soluția instanței cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a intervenției forțate, chiar dacă cu o motivare lacunară, este justificată raportat la disp. art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de taxă de timbru "cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente".
In ceea ce privește faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 57 și art. 52 cu privire la intervenția forțată a lui, tribunalul a constatat că la data de 22.09.2006 reclamanții au formulat "cerere de intervenție forțată - chemare în judecată a altei persoane". Natura juridică a cererii este dată de dispozițiile art. 57.Proc.Civ. aceasta reprezentând o cerere prin care părțile cheamă în judecată un terț ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca si reclamantul, iar instituția chemării în judecată a altei persoane este reglementată în art. 57 - 59.Proc.Civ. (Secțiunea a II - a). Acestei categorii de intervenție nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.52.civ referitoare la încuviințarea în principiu, fapt care rezultă din interpretarea sistematică a textelor invocate,constatându-se că art.52 este apliucabil exclusiv intervenției voluntare, care face obiectul Secțiunii I, Capitolul III,Titlul I Cod pr.civilă.
În ceea ce privește lipsa semnăturii reclamanților de pe, ca motiv de nulitate prev. de art. 112 alin. 6 Cod pr.civilă, tribunalul a constatat că situația de fapt prezentată de apelanți nu corespunde realității, deoarece cererea este semnată prin avocat, mandatul acestuia nefiind contestat.
Soluția instanței în ceea ce privește unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților și, a inadmisibilității și a prescripției nu este privită ca o critică pertinentă a hotărârii primei instanțe. Chiar dacă susținerea apelanților ar fi întemeiată, respectiv ar rezulta că pentru soluționarea excepțiilor nu era necesară administrarea unor probe comune cu fondul cauzei, nu a fost justificată în nici un fel vătămarea cauzată apelanților prin prorogarea pronunțării asupra acestor excepții până la soluționarea finală a cauzei. Faptul că apelanții apreciază că ar fi avut deschisă calea de atac separată împotriva unor încheieri premergătoare nu poate fi reținută de instanță față de disp. art. 282 alin. 2.Proc.Civ. criticile acestora cu privire la soluționarea acestor excepții urmând a fi analizate în continuare.
In mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților și, constatând că, spre deosebire de ceilalți pârâți, aceștia nu justifică nici un titlu cu care ocupă imobilul revendicat.
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care o persoană care se pretinde proprietar asupra unui bun față de care nu are posesia pretinde ca pârâtul - posesor neproprietar - să îi respecte întru-totul acest drept.
Cum cei doi pârâți (despre care chiar apelanții susțin că locuiesc în imobil în calitate de tolerați) au chiar calitatea de posesori neproprietari ai imobilului, tribunalul va înlătura această critică.
Folosind interpretarea juridică pe baza principiului cine poate mai mult, poate și mai puțin, rezultă că în condițiile în care se poate revendica un bun de la un pârât care opune, la rândul, său un titlu de proprietate, prin compararea acestor titluri, cu atât mai mult se poate revendica de la cei care nu dețin nici un astfel de titlu, acțiunea fiind cel mai eficient mijloc juridic de protejare a dreptului de o proprietate, cu mult mai puternic decât o simplă acțiune pentru evacuarea celor ce ocupă abuziv imobilul.
Corectă este și soluția primei instanțe cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare față de dispozițiile legii nr. 10/2001. Astfel, este adevărat că Legea 10/2001 este o lege specială, însă tribunalul constată că prevederile sale sunt derogatorii nu de la dispozițiile art. 480.Civ. ci de la dispozițiile art. 998 - 999.Civ. În vreme ce acțiunea în restituire (în echivalent sau în natură) introdusă în temeiul Legii 10/2001 este o acțiune personală imobiliară reparatorie, acțiunea în revendicare de drept comun este o acțiune reală și petitorie, cele două acțiuni având natură juridică diferită. Efectele Legii nr. 10/2001 se produc între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare, nefiind posibilă introducerea unei acțiuni în restituire împotriva terțului dobânditor, acțiunea întemeiată pe Legea 10/2001 reprezentând o aplicație a principiului reparării în natură a prejudiciului pentru fapta ilicită a statului constând în preluarea abuzivă a imobilului. în vreme ce revendicarea de drept comun are ca temei dreptul de proprietate, iar nu răspunderea civilă delictuală.
De asemenea faptul că reclamanții au solicitat despăgubiri în temeiul acestei legi, nu constituie un element pe care apelanții să-l poată opună cu succes în contra revendicării, deoarece ei au calitatea de terți față de potențialul raport juridic dintre intimați și unitatea deținătoare.
In final, tribunalul constată că ultimul motiv de apel se referă la prescripția achizitivă. Uzucapiunea constituie o apărare pertinentă împotriva acțiunii în revendicare, însă pentru ca aceasta să fie eficientă juridic este necesar să se constate că dreptul de proprietate a fost dobândit cu caracter retroactiv prin posesia de lungă durată și neviciată a imobilului.
Apelanții au invocat prescripția pe calea unei excepții, însă tribunalul constată că o asemenea cerere nu este o excepție de procedură și nici o apărare de fond. Aceasta reprezintă o veritabilă pretenție proprie împotriva reclamanților, natura sa juridică fiind a unei cereri reconvenționale, în sensul disp. art. 119.Proc.Civ. Or, o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății primei instanțe, iar tribunalul constată că ea este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 294.Proc.Civ. care prin faptul că sunt ulterioare, speciale și asigură respectarea dublului grad de jurisidicție sunt de natură a abroga implicit dispozițiile art. 1842.Civ. Cum nu a fost depusă o hotărâre de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, tribunalul va respinge și acest motiv de apel ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal au formulat recursuri motivate pârâții, și care,întemeindu-se pe dispozițiile art.304 al.1 pct.3,5,7,9 Cod pr.civilă, au criticat sentința ca netemeinică și nelegală în principal sub următoarele aspecte:
1. hotărârea instantei s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe,motiv prev de art. 304 alin.1 pct.3 cpr.civ intrucat deși prin apelul formulat s-a invocat că instanța de fond nu s-a pronunțat prin încheiere motivata cu privire la excepția necompetentei materiale si nu a dispus precizarea in drept a acțiunii formulate de reclamanți, s-a motivat in apel ca pentru soluționarea excepțiilor nu era necesara administrarea de probe comune si nu a fost justificata in nici un fel vătămarea cauzata prin prorogarea pronunțării asupra excepțiilor.
Era însă imperios necesara pronunțarea asupra excepției necompetentei materiale si respectiv admiterea acesteia în opinia recurenților intrucat fondul cauzei era de competentă Tribunalului București, in cauza fiind aplicabile dispozițiile art.2 alin.1 pct.1 lit.b civ.
Cod PenalSub acest aspect hotărârea data in fond si cea data in apel sunt nelegale fiind date de instanțe care nu erau competente material sa judece cauza.
2.Instanța de fond a respins ca neîntemeiata excepția netimbrarii acțiunii reclamanților si a cererii intervenientei forțate cu privire la revendicarea întemeiata pe disp.art.480 civ. motiv pentru care se solicită admiterea excepției si obligarea reclamanților si intervenientei la plata taxei de timbru in raport de valoarea bunului revendicat; sub acest aspect hotărârea este netemeinica si nelegala, aceasta constituind critica prev de art.304 alin.1 pct.9 c pr. civ.
3.Recurenții au reiterat excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantului, intrucat exista o dispoziție a Primarului sector 5 B,nr.67/16.02.1995 privind numirea unui curator care sa apere interesele lui în dosarul nr.637/995 al Tribunalului București secția a civila având ca obiect "punerea sub interdicție" a acestuia.
Ori daca acesta este pus sub interdicție mandatul avocatului trebuie semnat de reprezentantul legal al acestuia.
În acest sens recurenții au arătat că au solicitat instanței sa dispună efectuarea unei adrese la Primăria sectorului 5 B si la Tribunalul București Secția a IV a Civila pentru a se comunica daca reclamantul este pus sub interdicție,probându-și sustinerile cu o copie a dispoziției nr.67/1995 a Primarului sector 5 B prin care se solicita sa se comunice numele curatorului.
4. motivul prevăzut de art.304 alin.1 pct.5 pr. civ. hotărârea fiind data cu încălcarea formelor de procedura.
Recurenții au arătat că au invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a lui, care potrivit disp. art.42 pr.civ, nu poate sta in judecata decât prin reprezentant legal-tutore, curator- actele îndeplinite fiind nule conf. disp. art.43 alin.2 civ.Cod Penal, motiv pentru care este fondată excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantului, admiterea recursului, casarea celor 2 hotărâri atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond in vederea acoperirii acestor lipsuri, acțiunea nefiind promovata de tutorele ori curatorul lui, singura persoana care poate promova o acțiune in interesul incapabilului (art. 11-Decretul nr. 31/1954)
Au mai susținut recurenții că instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect si nici cu privire la adresele solicitate in temeiul art. 172 si urm civ. art 175 civ. pentru înscrisurile aflate păstrarea unei autoritati, in vederea obținerii probelor mai sus menționate, încâlcind dispozițiile imperative ale art.167 si 168 cp.civ art.21 alin.3 din Constituție si art.6 CEDO, art. 129 alin.5 Cod pr.civilă.
5.De asemenea s-a arătat ca in perioada 1942-1947 mai existat un proprietar, respectiv Centrul de, iar actul încheiat de autorul reclamanților in 1940 constituie titlul reclamanților asupra căruia se ridica un semn de întrebare.
In acest sens recurenții au solicitat efectuarea unei adrese la Administrația Financiara sector 2 pentru a se comunica istoricul de rol fiscal din anul 1940, intrucat exista posibilitatea ca la momentul naționalizării, autorul reclamanților sa nu mai fi fost proprietar, chiar daca se menționează aceasta in decr.92/1950, situație în care sunt necesare relații privind persoana de la care a preluat statul imobilul, pentru a avea posibilitatea contestării titlului.
De asemenea in scopul aflării adevărului in cauza am soliciatat instanței sa dispună efectuarea unei adrese la Municipiul B Serviciul juridic la SC SA si la Direcția Impozite si Taxe Locale sector I - serviciul juridic pentru a se solicita lămuriri cu privire la istoricul imobilului intrucat acesta este comunicat diferit prin adrese succesive. * precum si daca reclamanții si intervenientă au solicitat despăgubiri.
Instanța nu a dispus efectuarea acestei adrese si nici nu s-a pronunțat cu privire la respingerea cererii, încălcând iarasi disp. imperative ale art. 167 si 168 civ art.21 alin.3 din Constituție, art.6 CEDO si art. 129 cpr. civ. motiv pentru care se solicită casarea hotărârilor atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competenta, aceste aspecte incadrandu-se Ia art. 304 alin.1 pct.5, 7 si 9 pr. civ.
De asemenea desi s-a solicitat prin întâmpinare, inainte de dezbateri, ca reclamanții si intervenientă sa precizeze temeiul de drept al acțiunii si al cererii de intervenție, pentru a putea completa întâmpinarea, instanța nu a pus in vedere acestora sa îndeplinească obligația instituita de art. 112 alin.4 civ Cod Penal, cu aplicarea măsurii suspendării judecării cauzei pana la indeplinirea obligației conf. disp. art.1 14.civ.
Cod PenalÎn aceste condiții recurenții susțin că nu au avut posibilitatea efectuării unei apărări temeinice(neputand completa întâmpinarea ori formula cerere reconventionala), procesul fiind inechitabil, cu încălcarea dispozițiilor art.21 din Constituția României si art. 6 CEDO.
Ori neavand parte de un proces echitabil, urmare a încălcării de către instanța de fond a disp. imperative ale art. 129 alin.2,4 si 5.civ.Cod Penal hotărârea data este nula, neregulile procedurale nefiind rezolvate(art. 105 alin.2,106 alin. 1,108 alin.3 civ.Cod Penal), motiv pentru care se solicită casarea hotărârilor si trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probe noi ce ar rezulta dupa precizarea acțiunii, cu completarea intampinarii ori formularea unei cereri reconventionale (critica art. 304 alin.1 pct.9 cpr. civ.) pentru a beneficia de un proces echitabil.
6. critica prev. de art. 304 alin.1 pct.9 Cod pr.civilă.
Instanța de fond in mod greșit a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților si cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, cu toate ca a constatat faptul ca aceștia au statut de tolerați in imobil nejustificand nici un titlu, ei nefiind nici proprietari nici posesori ai bunului, ca atare nu au ce sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie reclamanților întrucât doar proprietarul de drept poate fi obligat la a lasa in proprietate si posesie imobilul, iar pentru constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare si repunerea in termenul de prescripție nu pot fi chemate decât partite din contractul de vanzare-cumpărare si.
7. Instanța de fond a respins in mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare deoarece potrivit disp. art.6 din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate abuziv de către stat pot fi revendicate printr-o acțiune in revendicare daca prin legi reparatorii nu se prevede alta posibilitate de redobândire a dreptului de proprietate, potrivit art. 21,47,48 din Legea nr. 10/2001 o acțiune în revendicare ulterioara Legii nr.10/2001 nu mai este posibila.
Împrejurarea ca reclamanții au depus o cerere de restituire nesolutionata favorabil datorita aplicării disp. Legii 112/1995 nu justifica admisibilitatea acțiunii in revendicare formulata pe disp. dreptului comun introdusa dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, iar pe de alta parte reclamanții au solicitat si despăgubiri si probabil au si primit.
8.Totodată a respins in mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare apreciind că au căzut în pretenții si nu exista cel puțin o admitere partiala a pretențiilor pentru a justifica aplicarea art.276 pr. civ.
9. Recurenții au mai criticat decizia în privința respingerii excepției prescripției achizitive susținînd că excepția se poate invoca in orice stare a procesului in baza art, 1890 -1895 si urm. civ. fiind dobanditori de buna credința, stăpânind imobilul in baza unui contract de vânzare - cumpărare legal încheiat in temeiul Legii nr. 112/1995, solicitînd respingerea ca neîntemiata a acțiunii cu privire la căpătul 3 privind revendicarea întemeiata pe disp. art 480 civ.
In susținerea recursului recurenții au invocat decizia din 19. 2003 Curții Europene pentru Drepturile Omului data în cazul Raicu contra Romaniei prin care s-a statuat ca ".atenuarea vechilor neajunsuri nu poate crea noi pagube disproportionate. In acest scop legislația ar trebui sa cont de circumstanței particulare din fiecare cauza pentru ca persoanele care si-au dobândit bunurile cu buna credinta sa nu fie aduse sa suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri."
La dosarul cauzei,în conformitate cu disp.art.129 alin 4 și 5 Cod de Procedură Civilă,din dispoziția Curții și față de motivele de recurs s-au anexat la dosarul cauzei sentința civilă nr.23/16.01.1996 a Tribunalului Municipiului B secția a IV-a Civilă și decizia civilă nr.25/22.03.1996 a Curții de Apel București secția a IV-a Civilă, adresa nr.15929/27.05.2008 a Primăriei sectorului 4 și s-a pus în vedere intimaților-reclamanți să-și precizeze în scris poziția în privința aplicabilității în cauză a disp.art.44 alin.1 Cod de Procedură Civilă la mai multe termene de judecată însă aceștia nu au dat curs solicitării instanței.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate Curtea apreciază ca fondate recursurile formulate pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel,atât prin completarea întîmpinării formulată prin serviciul de registratură al Tribunalului și înregistrată la data de 5.10.2007,aflată la fila 75 din dosarul instanței de fond cît și la ultimul termen de judecată din 11.10.2007,anterior dezbaterii în fond a pricinii, recurenții-pîrâți au invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a intimatul susținînd că intimatul a pus sub interdicție judecătorească numindu-i-se prin dispoziția nr.67/116.02.1995 a Primarului sectorului 5 B un curator pînă la finalizarea dosarului nr.63/1995 al Tribunalului București având ca obiect cererea de punere sub interdicție a intimatului,anexînd la dosar dovezi în acest sens, respectiv susmenționata dispoziție aflată la fila 77 aceluiaș dosar.
Mai mult,în faza recursului s-au anexat la dosarul cauzei sentința civilă nr.23/16.01.1996 a Tribunalului Municipiului B secția a IV-a Civilă irevocabilă prin decizia civilă nr.25/22.03.1996 a Curții de Apel București secția a IV-a Civilă prin care s-a dispus punerea sub interdicție a intimatului,însă astfel cum rezultă din adresa nr.15929/27.05.2008 a Primăriei sectorului 4 B în prezent acesta nu are desemnat un tutore.
Curtea mai reține că,potrivit art.129 alin 4 și 5 Cod de Procedură Civilă, în aplicarea disp art.44 Cod de Procedură Civilă ce prevăd că " n caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii", s-a pus în vedere intimaților-reclamanți să-și precizeze în scris poziția în privința aplicabilității în cauză a disp.art.44 alin.1 Cod de Procedură Civilă la mai multe termene de judecată, însă aceștia nu au dat curs solicitării instanței.
În aceste condiții,Tribunalul a omis a se pronunța asupra acestei excepții de procedură, potrivit disp.art. 43 alin.2 Cod de Procedură Civilă "ctele de procedură îndeplinite de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului sau curatorul acestuia va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte";procedînd astfel, instanța de apel a încălcat formele de procedură susmenționate,prevăzute de lege sub sancțiunea nulității expres prevăzute de disp.art 43 alin.2 Cod de Procedură Civilă,caz în care vătămarea intereselor recurenților este prezumată de lege,fiind incidentă în cauză motivul de casare a hotărîrii prevăzut de disp.art 304 pct.5 Cod de Procedură Civilă.
Sunt însă nefondate susținerile recurenților privind faptul că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și a dreptului de apărare al acestora,deoarece în mod corect a reținut instanța de apel împrejurarea că prin încheierea de ședință dată la 23.10.2007, cu respectarea disp.art.137 al.1 Cod de Procedură Civilă prima instanță a respins motivat excepția necompetenței sale materiale;în acest sens prima instanță a reținut aplicabilitatea disp.art.1 pct.1 Cod de Procedură Civilă în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată este constituit de constatarea nulității contractului de vînzare-cumpărare și revendicarea unui imobil naționalizat prin Decretul nr.92/1950, acestă motivare fiind complinită de altfel în faza devolutivă a apelului prin decizia recurată prin care s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 pct. 1 Codului d e Procedură Civilă, deoarece acest articol stabilește competența generală a Judecătoriei pentru toate cererile ce nu fac obiectul competenței altei instanțe, raportat la art. 17.Proc.Civ deoarece principalul capăt de cerere are ca obiect nulitatea absolută a unui act, respectiv o cerere neevaluabilă în bani, ce excede competența materială a tribunalului în materie civilă și prin prorogare legală de competență cu privire la cererea incidentală având ca obiect revendicarea.
Vor fi respinse ca nefondate și criticile recurenților referitoare la greșita respingere a susținerilor apelanților privind încălcarea dreptului de apărare al acestora ca urmare a faptului că prima instanță nu a dispus obligarea intimaților-reclamanți la precizarea in drept a acțiunii formulate cîtă vreme în raport de obiectul acțiunii clar determinat prin acțiune, constituit de cererile de constatare a nulității contractului de vînzare-cumpărare și de revendicare a unui imobil naționalizat și în raport de disp. art.84 Cod de Procedură Civilă indicarea de către intimați a aplicabilității dispozițiilor art.480 civ,art 46 al.2 din Legea nr.10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare a acestui din urmă act normativ erau suficiente pentru ca recurenții să-și formuleze apărări în cunoștință de cauză; de altfel recurenții au formulat în aceste condiții întîmpinare,au susținut excepții procesuale și au propus probe.
Vor fi respinse ca nefondate și criticile recurenților referitoare la greșita respingere a susținerilor apelanților privind excepția netimbrarii acțiunii reclamanților si a cererii intervenientei forțate deoarece în mod corect a reținut instanța de apel împrejurarea că în raport de dispozițiilor exprese ale art 15 lit.r din Legea nr.146/1997 ce prevede expres că " sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: r) cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente";ori obiectul cererii de chemare în judecată este în cauză constituit de o cerere de restituire a unui imobil naționalizat precum și de o cerere incidentală de constatare a nulității contractului de vînzare-cumpărare încheiat cu privire la acest imobil.
În ceea ce privește criticile recurenților referitoare la excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului reclamantului, ca in perioada 1942-1947 mai existat un proprietar, respectiv Centrul de, iar actul încheiat de autorul reclamanților in 1940 este viciat,că instanța de fond in mod greșit a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a paraților si cu privire la capătul de cerere privind revendicarea, excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare, excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare,și excepția prescripției achizitive precum și susținerile celelalte referitoare la fondul litigiului dintre părți urmează a fi reiterate de recurenți cu ocazia rejudecării apelului după asigurarea legalei reprezentări a intimatului -reclamant în conformitate cu dispozițiile legii,după cum s-a menționat mai sus.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 cprcivilă, constată recursurile formulate de recurenții reclamanți ca fiind fondate, motive pentru care le va admite, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți, și împotriva deciziei civile nr.1192/A din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul București -secția a III a Civilă, în dosarul nr-,și împotriva sentinței civile nr.16408 din 06.11.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ,cu intimata-intervenient și intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR GENERAL.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex/24.06.2009
Jud.fond-
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
