Anulare act. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 392/
Ședința publică din 13 noiembrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 45, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 ianuarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, județul C, având ca obiect constatare nulitate absolută.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da părților posibilitatea apărătorului recurenților reclamanți să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11 noiembrie 2009 și, respectiv, 13 noiembrie 2009, pentru când a soluționat astfel:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 25.09.2007 reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții si pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere si îngrijire autentificat sub nr 44788/31.10.1994 încheiat intre părți pentru lipsa consimțământului; iar in subsidiar, s-a solicitat să se constatate nulitatea absolută a contractului pentru încălcarea interdicției temporare de vânzare prevăzută de art. 32 din Legea 18/1991, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare cererii s-a arătat că, in calitate de vânzătoare si in calitate de comparator au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere si îngrijire autentificat sub nr 44788/31.10.1994 pentru imobilul teren in suprafața de 9000 mp situat in Constanta 28 parcela A 157/7. Prețul imobilului a fost stabilit la suma de 100.000 lei si obligația cumpărătorului de a întreține si îngriji pe vânzătoare cu toate cele necesare traiului pe tot restul vieții. Imobilul înstrăinat a fost dobândit de către reclamanta prin constituirea dreptului de proprietate conform Legii 18/1991 in baza titlului de proprietate nr -.
Reclamanta a învederat că principalul motiv de anulare il constituie lipsa consimțământului raportat la împrejurarea ca nu a avut cunoștință de prevederile contractului, nu a negociat încheierea tranzacției si nu a cunoscut existenta contractului, pana in momentul in care persoana căreia intenționa sa ii vândă imobilul a formulat plângere penala împotriva ei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune in convenții.
Astfel, reclamanta a precizat că, prin sentința penala nr. 2219/7.11.2005 a Judecătoriei Constanta, a fost achitata pentru savarsirea acestei infracțiuni i, motivat de faptul ca nu a avut cunoștință de încheierea contractului si nu si-a exprimat consimțământul cu privire la înstrăinarea terenului. În cadrul acestui dosar, paratul a fost audiat, recunoscând că discuțiile in legătură cu achiziționarea suprafeței de teren s-au purtat cu numitul, președintele asociației care se ocupa de exploatarea terenului si ca nu a prestat in nici un moment întreținere in favoarea reclamantei.
Referitor la acest, reclamanta a arătat că îi solicita adeseori să semneze înscrisuri referitoare la situația terenului, unul din aceste înscrisuri fiind si contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere; în dosarul penal a fost depus si un înscris intitulat declarație, pretins scris si semnat de reclamanta la 20.11.1994, cu privire la care s-a stabilit ca nu îi aparține, fiind scris de soția numitului.
Reclamanta a învederat că s-a aflat in tot acest timp in posesia originalului titlului de proprietate si nu a pierdut nici un moment posesia terenului și, prin urmare, nu a existat manifestarea de voința exteriorizata din partea cumparatorului de a incheia contractul de vânzare-cumpărare.
In subsidiar, s-a arătat că in fapt contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la mai puțin de un an de la data eliberării titlului de proprietate in temeiul disp Legii 18/1991, fiind încălcata interdicția înstrăinării timp de 10 ani, prin acte intre vii.
Pârâții si au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondata, arătând ca in fapt contractul de vanzare cumparare autentificat face dovada pana la înscrierea in fals in ceea ce priveste mentiunile referitoare la constatarile personale ale agentului instrumentator, făcute in cadrul atributiilor sale de serviciu.
Cu privire la al doilea capat de cerere, pârâții arată că reclamanta se dezice de prima acțiune, recunoscând contractul si invoca nulitatea pentru incalcarea normei prevazuta de art 32 din Legea 18/1991.
In legătura cu acest aspect, pârâții au arătat ca reclamanta nu poate sa invoce propria ei turpitudine, dar si împrejurarea ca textul este inaplicabil ca urmare a modificărilor prevederilor invocate dupa aparitia Legii 54/1994; paratii au invocat si excepția lipsei de interes a reclamantei in legătura cu cel de al doilea capăt de cerere.
Prin încheierea din 4.02.2008 instanța a respins ca nefondata excepția lipsei de interes actual a reclamantei in formularea acțiunii după modificarea prevederilor art 32 din Legea 18/1991, reținând ca aceste aspecte vizează fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 4217/10 martie 2008 Judecătoria Constanțaa admis in parte acțiunea, constatând nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere si îngrijire autentificat sub nr. 44788/31.10.1994 la fostul notariat de Stat Județean Constanta pentru încălcarea interdicției prev. de art. 32 din Legea 18/1991, respingând ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu pentru lipsa consimțământului.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că, reclamanta și pârâtul au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza de întreținere autentificat sub nr. 44788/31.10.1994 la fostul Notariat Județean de Stat C având ca obiect suprafața de teren de 9000 mp situată în extravilanul Municipiului C, formând 28 parcela /7.
Din cuprinsul dosarului notarial întocmit cu prilejul autentificării actului, a rezultat că ambele părți s-au prezentat în fața notarului public, cererea de autentificare a actului fiind semnată atât de către vânzătoare cât și de către cumpărător. În încheierea de autentificare există de altfel, mențiune făcută de notarul public instrumentator despre prezentarea părților în fața sa și despre exprimarea consimțământului la perfectarea actului.
În aceste condiții, instanța a constatat că primul capăt de cerere este nefondat, reclamanta nefăcând dovada celor susținute în acțiune, în sensul că nu a consimțit la încheierea actului.
Referitor la modul de dobândire a terenului, s-a observat că în temeiul titlului de proprietate nr. - emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, reclamantei i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu în temeiul Legii 18/1991.
Judecătoria a reținut că, potrivit art. 32 din Legea 18/1991, terenul atribuit conform art. 19, 21 și 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare. Constatarea nulității poate fi cerută în justiție de Primărie, Prefectură, procuror, precum și de orice persoană interesată.
Astfel, terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, se află în circuitul civil, adică ele pot fi dobândite și înstrăinate potrivit dispozițiilor de drept comun și cu respectarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor. Pentru cazurile în care se constituie dreptul de proprietate asupra terenurilor, legea a instituit o cauză de nulitate absolută expresă nefiind necesară dovada unei vătămări sau a faptului că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de vânzare-cumpărare.
Judecătoria a stabilit că, indiferent că dacă sunt situate în intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de întinderea suprafeței, terenurile pot fi înstrăinate numai prin acte juridice încheiate în forma autentică (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 54/1998), legea instituind unele limitări privind înstrăinarea și respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor astfel: terenurile atribuite prin constituirea dreptului de proprietate nu pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii, timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății asupra lor, actul de înstrăinare încheiat cu nerespectarea acestui termen fiind lovit de nulitate absolută.
Dat fiind ca legea a prevăzut acest caz de inalienabilitate legală de 10 ani, de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății și că dispozițiile respective au caracter imperativ, instanța a admis acest capăt de cerere și a anulat contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 44788/31.10.1994 la fostul Notariat Județean de Stat
Astfel, instanța a reținut că excepția inalienabilității temporarepropter rema fost menținută și după intrarea în vigoare a Legii 54/1994, dat fiind că dispozițiile acestui act normativ au abrogat expres doar prevederile art. 66-73 din Legea 18/1991, fără a abroga și prevederile art. 32 din actul normativ menționat. În lipsa unei abrogări exprese a prevederilor legale aplicabile în cauză, nu poate vorbi despre o abrogare implicită a normei speciale prevăzute de art. 32 prin art. 1 din Legea 54/1994.
Judecătoria a înlăturat apărările părților în legătură cu aplicarea principiului de drept potrivit cu care nimănui nu îi este permis să își invoce propria turpitudine, dat fiind că în speță este vorba despre o cauză de nulitate absolută rezultând din încălcarea unei interdicții legale imperative; or, potrivit regimului juridic al nulităților, această formă de nulitate poate fi invocată de toate persoanele interesate, iar actul lovit de nulitate nu poate fi confirmat, tocmai din prisma faptului că interesul ocrotit este de ordine publică, astfel că, acest principiu de drept, nu este aplicabil în cazul nulităților absolute, sancțiunea intervenind de drept în cazul încălcării normei imperative.
Prin decizia civilă nr. 45 din 22 ianuarie 2009 Tribunalul Constanțaa respins apelul ca neîntemeiat considerând că înstrăinarea terenului către pârâții s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale imperative care instituiau o interdicție temporara de 10 ani, astfel că, in mod corect, instanța de fond a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, in mod just, judecătoria a reținut ca excepția inalienabilității temporarepropter rema fost menținută si după intrarea in vigoare a Legii 54/1994, dat fiind ca dispozițiile acestui act normativ au abrogat expres doar prevederile art. 66-73 din Legea 18/1991, fară a le abroga si pe cele ale art. 32 din actul normativ menționat.
In lipsa unui abrogări exprese a prevederilor legale invocate in cauza, nu poate vorbi despre o abrogare implicita a normei speciale prevăzute de art. 32 prin art. 1 din Legea 54/1994. Astfel, potrivit principiului general de dreptgeneralia specialia non deroganto norma generala nu poate abroga implicit o norma speciala, ci doar expres,astfel ca, in lipsa unei dispoziții exprese de abrogare a art.32 al legii nr.18/1991, nu se poate considera ca,prin interpretarea art.1 al legii nr.54/1998 se poate ajunge la o abrogare implicita a normei speciale.
In ceea ce privește apărările pârâtilor-apelanti in legătura cu aplicarea principiului de drept potrivit cu care nimănui nu ii este permis sa își invoce propria turpitudine, tribunalul a stabilit că judicios s-a considerat de judecătorie că acest principiu de drept nu este aplicabil in cazul nulităților absolute.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, criticând hotărârea pronunțată de instanța de apel sub aspectul legalității prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 cod procedură civilă.
Astfel, raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurenții au afirmat că prin nesoluționarea excepțiilor invocate de apelanți cu privire la lipsa de calitate procesuală activă a reclamantei intimate și a lipsei de interes legitim actual, instanța de apel a produs un prejudiciu apelanților, ce nu poate fi îndepărtat decât prin anularea hotărârii și rejudecarea în fond a apelului.
Instanța de apel a copiat considerentele hotărârii atacate fără să răspundă motivelor de critică, a interpretat greșit actul deduc judecății dând un alt înțeles actului ale cărui clauze sunt precise și a făcut o interpretare greșită asupra naturii și consecințelor pe care le produce.
Recurenții au arătat că, prin art. 19 alin. 2 din Legea nr. 54/1998 a fost abrogat Capitolul V din Legea fondului funciar nr. 18/1991, liberalizându-se circulația juridică a terenurilor aflate în proprietatea privată, agricole sau neagricole, intravilane sau extravilane, fără a se face nicio diferență între titularii dreptului de proprietate.
. dreptului de dispoziție asupra terenurilor prin orice act juridic translativ de proprietate, prevăzute atât în legea nr. 18/1991, cât și în alte acte normative sunt în vigoare, în măsura în care acestea din urmă nu sunt contrare celor cuprinse în Legea nr. 54/1998 (art. 8).
Legea nr. 54/1998 cuprinde atât norme de abrogare expresă directă (art. 19 alin. 2), cât și de abrogare expresă indirectă în cuprinsul art. 18, care prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației civile, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei legi.
Articolul 32 din Legea nr. 18/1991 se referă la înstrăinarea de către titularii dreptului de proprietate constituită prin atribuirea de terenuri în conformitate cu prevederile art. 19, 21 și 43 din lege, raportându-se la art. 66 privind circulația juridică a terenurilor (potrivit căruia dobândirea și înstrăinarea terenurilor se face cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991), abrogat expres prin Legea nr. 54/1998.
Prin abrogarea expresă indirectă a normelor contrare prevederilor actului abrogat, art. 32 nu mai are aplicabilitate, întrucât nu completează Legea nr. 54/1998 în sensul art. 18, fiind o dispoziție contrară prevederilor ei, în textul și spiritul acesteia, noile dispoziții fiind incompatibile cu cele precedente, iar legea nouă reglementează în întregime materia circulației juridice a terenurilor agricole ce era reglementată de legea anterioară, legea nr. 18/1991.
Acest principiu are aplicabilitate în cauză întrucât cauza mediată a reclamantei la încheierea actului juridic între părți a fost ilicită și imorală, scopul urmărit de aceasta fiind obținerea prețului vânzării, fără a fi nevoită să lucreze pământul, obligație izvorâtă din lege și asumată pentru constituirea titlului său de proprietate.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenți raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, pornind de la situația de fapt corect reținută încă de la judecarea cauzei în primă instanță, curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a legii, dând o justă interpretare a actului juridic dedus judecății cu înțelegerea corectă a naturii și înțelesului lămurit al acesteia.
Dispozițiile legale incidente - astfel cum a invocat și reclamanta - sunt cele ale art. 32 din legea nr. 18/2991, în condițiile în care reclamanta, prin contractul autentificat sub nr. 44710 din 31 octombrie 1994 la Notariatul de Stat C, a vândut pârâtului căsătorit cu, suprafața de teren de 1 ha teren pentru care i-a fost constituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. 18403/237 din 21 aprilie 1993 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor
Dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 stabilesc o inalienabilitate prevăzutăpropter rem, deci în considerarea bunului, care se caracterizează prin aceea că este legală, specială (doar pentru acele suprafețe de teren atribuite prin constituirea dreptului de proprietate), parțială (se referă doar la actele juridice între vii) și temporară.
Cazurile de constituire a dreptului de proprietate, avute în vedere de ipoteza art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, aveau în vedere fie calitatea specială a celui împroprietărit, (art. 19 din Legea nr. 18/1991) fie de nevoia de a asigura cultivarea terenurilor în anumite zone (art. 21 și art. 43).
Se justifică astfel sancțiunea drastică stabilită de lege, cu atât mai mult cu cât, pentru persoanele vizate de aceste texte, legea nu mai are caracter reparator (precum în cazul persoanelor din art. 8 alin. 2 - de la care a fost luat pământul), ci reprezintă o măsură de justiție socială în favoarea celor care nu au deloc în proprietate vreo suprafață de teren.
De aceea, constatând îndeplinite condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991: că reclamantei i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren, că aceasta a înstrăinat - sub forma vânzării cu clauză de întreținere (act inclus în sfera celor interzise de lege care permitea doar transmisiunilemortis causa) - acest teren pârâților înaintea încetării interdicției temporare de 10 ani (proprietatea s-a constituit la 21 aprilie 1993 iar vânzarea s-a încheiat la 31 octombrie 1994), curtea consideră că, în mod corect, instanțele de fond au calificat drept întemeiată cererea de constatare a nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare.
Referitor la pretențiile pârâților recurenți conform cu care dispozițiile art. 32 din Legea nr. 18/1991 ar fi fost abrogate expres de Legea nr. 54/1998, curtea observă că, în mod just, acestea au fost înlăturate de instanța de fond.
Astfel, reglementând circulația juridică a terenurilor, Legea nr. 54/1998 reiterează principiul liberei circulații a acestora în condițiile stabilite de textele sale, art. 18 statuând că legea se completează cu alte prevederi ale legislației civile în materie numai în măsura în care acestea nu sunt contrare Legii nr. 54/1998.
Cu referire directă la prevederile Legii nr. 18/1991, în art. 19 alin. 2 din Legea nr. 54/1998 se prevede că se abrogă dispozițiile art. 66-76 din Legea nr. 18/1991. Se impune concluzia - din interpretareaper a contrarioa acestei dispoziții legale - că art. 32 din Legea nr. 18/1991 este în vigoare, din moment ce câmpul de aplicare a abrogării exprese este strict delimitat: capitolul V " Circulația juridică a terenurilor" și în condițiile în care un text care să permită - pe cale de interpretare - o abrogare implicită, nu există (de genul "se abrogă orice alte dispoziții contrare").
Apoi, deoarece prevederea art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 contravine spiritului Legii nr. 54/1998, care afirmă principiul liberei circulații, rezultă că limitarea atributului de dispoziție asupra terenurilor în cauză subzistă și în condițiile unei reglementări care prevede completarea doar cu dispoziții concordante.
În fine, cum în materia circulației juridice a terenurilor Legea nr. 54/1998 reprezintă legea generală, referindu-se la toate terenurile proprietate privată, rezultă că dispozițiile Legii nr. 18/1991 sunt speciale (în cazul de față doar referitor la terenurile pentru care s-a constituit dreptul de proprietate) și derogatorii, astfel încât interdicția conținută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 rămâne aplicabilă.
Sunt astfel înlăturate criticile recurenților referitoare la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, fiind evident că instanțele de fond nu au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând deci o hotărâre cu justa aplicare a legii.
Referitor la încălcarea normelor de procedură din nesoluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei de interes legitim, curtea a constatat și acest motiv de nelegalitate ca neîntemeiat.
În fața judecătoriei pârâții au invocat doar excepția de interes (termenul din 4 februarie 2008 - fila 39 dosar), excepție care a fost respinsă de instanță prin încheierea de la același termen.
În fața instanței de apel nu au reiterat excepția - acest lucru de altfel era imposibil având în vedere că nu au atacat soluția judecătoriei sub aspectul soluționării excepției lipsei de interes -, astfel că rezolvarea problemei în discuție a căpătat caracter irevocabil.
Este adevărat că, în ședința din 22 ianuarie 2009, pârâții apelanți, prin avocat, au invocat situația că reclamanta nu ar mai avea interes în cauză, însă aspectul nu a fost ridicat ca o veritabilă excepție (precum la judecătorie), ci ca o situație sub aspect probatoriu, în contextul depunerii unor înscrisuri.
S-a invocat doar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei prin prisma prevederilor art. III din Legea nr. 167/1997, excepție respinsă motivat prin decizia pronunțată în apel.
Trecând peste inexactitatea motivelor de recurs conform cărora cele două excepții ar fi fost invocate ambele atât în fața instanței de apel, cât și la judecătorie - rezultă că, în fapt, cele două instanțe au soluționat, cu respectarea dispozițiilor procedurale aplicabile, excepțiile cu care au fost fiecare investite.
În fine, referitor la aplicabilitatea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegrans, curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a acestei reguli jurisprudențiale, determinând în mod just sfera de incidență a principiului.
Principiulnemo auditur propriam turpitudinem allegransconstituie o sancțiune a exercitării dreptului cu încălcarea bunei credințe în raportul civil: persoana care, cu știință, încalcă o dispoziție legală a cărei nerespectare atrage anularea unui act nu poate invoca aplicarea sancțiunii, tocmai datorită că neregularitatea a fost creată de propriul fapt.
Deoarece este în discuție soarta unui act juridic prin raportare la comportamentul ilicit al unei persoane reiese că, pentru a constata nevalabilitatea actului în cauză - în ciuda existenței unei cauze de anulabilitate dovedită -, interesul protejat prin cauza de nulitate să fie superior interesului ce a condus la instituirea unei sancțiuni a exercitării dreptului cu ignorarea regulii bunei credințe.
Rezultă astfel că principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegrans se aplică doar în situația unor ipoteze de nulitate relativă, căci numai în aceste împrejurări se poate aprecia prevalența unor interese personale asupra altora (cauza de nulitate raportat la sancționarea relei-credințe - ce se apreciază exclusiv prin raportare la comportamentul părții); în cazul unei nulități absolute - care protejează un interes de ordine publică -, principiul nu-și va găsit aplicarea, căci funcția sancționatoare a instituției nulității se impune cu necesitate.
Având în vedere dispozițiile art. 274. pr. civ. conform cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, față de situația că intimată a achitat avocatului ales un onorariu de 357 lei prin chitanța seria - nr. 1979/19.05.2009, vor fi obligați recurenții la plata acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 45, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 22 ianuarie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în M,-, județul
Obligă recurenții către intimată la 357 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
pt. Grefier
- -
aflată în concediu medical
potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2
Cod procedură civilă, semnează
Grefier șef secție,
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red. dec. recurs jud. /8.12.2009
gref.
2 ex./14.12.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Gabriel Lefter, Vanghelița Tase
