Anulare act. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -

DOSAR NR-

DECIZIA Nr. 40

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Constanța Ștefan C -

JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în com., sat, jud.P, împotriva deciziei civile nr.636 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în com., sat, jud.

Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 42,50 lei potrivit chitanței nr. 12194/11.01.2008 și timbru judiciar de 0,30 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat din Baroul București, intimații pârâți asistată și G reprezentat de avocat din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorii părților având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat pentru recurentul-reclamant susține motivele depuse detaliat în scris la dosar, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate anterior în sensul de a se anula actul de donație și actul de întreținere deoarece cei ce au procedat la perfectarea acestora nu aveau capacitatea de a le întocmit, motivat de faptul că terenul nu le aparținea.

Avocat pentru intimații pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat. Recurentul nu a făcut dovada pretențiilor sale.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Vălenii d Munte sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și G solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de întreținere autentificat sub nr.815/1999 și contractului de donație autentificat sub nr.1128/1995 și obligarea

-2-

pârâților să-i restituie suprafețele de 737 mp. și respectiv 223 mp. teren situate în intravilanul com. sat, jud.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că acestor acte juridice le lipsește un element esențial - obiectul - deoarece terenurile au fost vândute de către defuncții și, fără ca aceștia să fi fost proprietari, terenul de 3000 mp. aparținând defuncților până în 1969 însă, din acest an, a fost preluat și trecut la rolul primăriei pe numele reclamantului.

În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu acte.

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neântemeiată.

După administrarea probelor, Judecătoria Vălenii d Muntea pronunțat la 24.05.2007 sentința civilă nr.1058 prin care a respins acțiunea ca neântemeiată, reținând la pronunțarea soluției că inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul vânzătorilor constituie motiv de nulitate absolută numai în situația în care ambele părți contractante au cunoscut această situație.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamantul, susținând că este nelegală și netemeinică deoarece, potrivit certificatului de moștenitor nr.37/2000, de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor și reclamantul, astfel încât vânzarea terenurilor era posibilă numai în prezența sa.

A mai susținut apelantul că defuncții și au deținut mai multe terenuri în pct. "Acasă" iar ca urmare a ieșirii din indiviziune, în mod greșit, fără a se avea în vedere că terenul a fost primit cu act de dotă, acesta a fost inclus la masa de partaj, suprafețele de teren ce fac obiectul prezentei cereri nefiind incluse.

Examinând sentința apelată în raport cu crificile formulate, față de actele dosarului și de normele legale incidente în cauză, Tribunalul Prahovaa pronunțat la 31.10.2007 decizia civilă nbr.636 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, reținând în esență că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, deoarece nulitatea absolută a unui act intervine doar în cazul în care ambele părți contractante au cunoscut despre inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul înstrăinătorilor, o atare dovadă nefăcându-se în speța dedusă judecății.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal, reclamantul, care, fără a invoca vreunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzute în art.304 cod pr.civilă, a susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea pentru constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare și respectiv donație, deși în cauză s-a dovedit îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea acțiunii.

Se solicită admisibilitatea recursului, modificarea celor două hotărâri și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp. artl. 312 al.1 cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:

Deși recurentul nu a indicat niciunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.304 cod pr.civilă, criticile formulate de acesta prin cererea de recurs fac posibilă încadrarea lor în cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civilă urmând a fi analizat ca atare.

-3-

În speță reclamantul a investit instanța de fond cu soluționarea unei cereri privind constatarea nulității absolute a două contracte pentru lipsa unui element esențial al actului juridic și anume obiectul, deoarece vânzătorii nu ar fi fost proprietarii bunurilor înstrăinate.

Instanța de fond, a cărei soluție a fost validată în apel, a reținut corect că inexistența dreptului de proprietate în patrimoniul înstrăinătorilor reprezintă motiv de nulitate absolută numai în cazul în care ambele părți contractante au cunoscut această situație.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că s-ar fi făcut o atare probă, este nefondată, împrejurarea că în urma dezbaterii succesiunii defunctei s-a eliberat certificat de moștenitor din care rezultă că și acesta avea calitatea de moștenitor iar vânzarea era posibilă numai în prezența sa, fiind irelevantă în cauza dedusă judecății, putând fi valorificată în eventualitatea unei acțiuni în constatarea nulității relative.

Față de cele mai sus arătate, Curtea constată că legalitatea și temeinicia deciziei atacate nu sunt afectate, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

În baza dispozițiilor art.274 cod pr.civilă, recurentul va fi obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat pentru intimații pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în com., sat, jud.P, împotriva deciziei civile nr.636 din 31octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții și, ambii domiciliați în com., sat, jud.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimații-pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei (onorariu apărător).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

C - --- - -

Grefier,

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red./tehnored.VM

2 ex./30.01.2008

f- Judecătoria Vălenii d Munte

a- Tribunalul Prahova

R,

Președinte:Constanța Ștefan
Judecători:Constanța Ștefan, Ana Roxana Tudose Gherghina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Ploiesti