Anulare act. Decizia 400/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - constatare nulitate absolută testament -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 400
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,- A, județul S, împotriva deciziei civile nr. 452 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de le acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Rădăuți la data de 8.01.2008 reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 7310 din 22.06.1995, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin testamentul contestat, mama vitregă a părților, a testat în favoarea pârâtei întreaga avere mobilă și imobilă, instituind-o legatară universală, însă prin testamentul autentificat sub nr. 3588 din 4.07.1985, aceeași testatoare a testat în favoarea reclamantului aceeași universalitate de bunuri, astfel încât are calitate procesuală activă.
A precizat că acest testament a fost încheiat în condițiile în care a lipsit voința juridică a testatoarei, atât cu privire la consimțământ, cât și intenția sa de a gratifica.
Astfel, a arătat că notarul s-a prezentat la domiciliul testatoarei și că a întocmit în același timp și în același loc un testament și un antecontract de vânzare cumpărare ca acte de dispoziție care cuprind manifestarea de voință a aceluiași dispunător, fiecare având ca obiect patrimoniul acestuia în universalitatea sa, singurele deosebiri fiind că antecontractul nu cuprinde și bunuri mobile, iar în testament bunurile au fost determinate generic, în timp ce în antecontract au fost identificate ca bunuri individualizate. În aceste împrejurări notarul ar fi trebuit să explice testatoarei că trebuie să întocmească un act legalizat care să cuprindă mutarea voinței sale, revocând testamentul, fiind greu de crezut că notarul nu a cunoscut dispozițiile art. 923 Cod civil, acesta fiind obligat să deslușească raporturile reale dintre părți și să verifice scopul urmărit de acestea.
A mai susținut reclamantul că testamentul are o cauză falsă, testatoarea nemanifestându-și niciodată intenția de aog ratifica pe pârâtă, între ele neexistând niciodată relații de afecțiune și respect reciproc, pârâta recurgând chiar la un gest extrem, punându-i cioburi de sticlă în mâncare testatoarei.
Reclamantul a mai exemplificat fapte care pot defini profilul psihologic și conduita morală a pârâtei și a concluzionat că testamentul este lovit de nulitate absolută, datorită lipsei consimțământului testatoarei, a cauzei false și a lipsei de interes de a gratifica.
În drept, reclamantul a indicat incidența dispozițiilor art. 920, 923, 948, 949, 950 și 966 Cod civil.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile lipsei calității procesuale active și cea a autorității de lucru judecat, arătând că reclamantul a mai solicitat constatarea nulități absolute a aceluiași testament în dosarul nr. 4220/2007 al Judecătoriei Rădăuți, invocând lipsa consimțământului testatoarei.
A precizat că reclamantul a fost și el instituit legatar universal, prin testamentul autentificat sub nr. 3588/1985, dar acest testament nu a fost însușit de testatoare, nefiind semnat de aceasta, iar încheierea unui testament posterior a dus la revocarea celui încheiat în favoarea reclamantului.
Prin încheierea de ședință din 14.02.2008 Judecătoria Rădăuția respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar, prin sentința civilă nr. 3002 din 26.06.2008, aceeași instanță a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată și l-a obligat pe acesta la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul își justifică calitatea procesuală activă prin testamentul autentificat sub nr. 3588/1985.
Excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă cu motivarea că prin sentința civilă nr. 3966/2007 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr-, capătul de cerere referitor la constatarea nulității testamentului a fost respins pe excepție, nerezolvându-se, deci, pe fond procesul dintre părți.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut, în esență, că reclamantul nu a dovedit lipsa consimțământului testatoarei la încheierea testamentului în favoarea pârâtei și nici că acest testament a fost încheiat bazându-se pe o cauză falsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- Prima instanță nu a respectat principiul contradictorialității, deoarece mandatarului său nu i s-a permis participarea la dezbateri, solicitându-i-se concluzii scrise.
- Deși a arătat și a probat că martora a mințit sub jurământ, prima instanță a reținut ca fiind veridică mărturia acesteia, în loc să facă aplicarea art. 199 Cod procedură civilă, respectiv să încheie proces verbal și să trimită martora în fața autorităților penale.
- Cum instanța a luat cunoștință despre neconcordanța dintre cele două înscrisuri autentice, respectiv testamentul contestat și declarația martorei, doar după depunerea concluziilor scrise, aceasta, conform art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 151 Cod procedură civilă, trebuia să repună cauza pe rol, să reaudieze martora și, în eventualitatea în care aceasta și-ar fi menținut declarația, infracțiunea fiind evidentă, trebuia să procedeze conform art. 199 Cod procedură civilă.
- Prima instanță a încălcat normele de procedură când la solicitarea pârâtei a acordat un termen pentru împăcare într-un proces al cărui specific nu permitea în nici un caz o finalitate materializată printr-o tranzacție.
- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea principiilor rolului activ și al aflării adevărului.
- Prima instanță a apreciat total eronat probele administrate în cauză în condițiile în care a apreciat ca neverosimile depozițiile martorilor propuși de reclamant.
- Greșit prima instanță a reținut că reclamantul nu a dovedit că testamentul a fost încheiat bazându-se pe o cauză falsă, în condițiile în care reclamantul a invocat că lipsa cauzei s-a datorat lipsei scopului imediat, adică a intenției de a gratifica, iar în speță, cauza falsă este identică și se confundă cu lipsa cauzei.
- De asemenea, greșit prima instanță a abordat cele două înscrisuri (testamentul și antecontractul de vânzare cumpărare) ca manifestări de voință firești, efectuate în contexte diferite, în loc să analizeze ambele documente atât în fapt, cât și în drept având în vedere încheierea lor simultană.
- Precizează că încheierea celor două înscrisuri s-a făcut doar cu participarea notarului și a pârâtei, fiind greu de admis că testatoarea în vârstă de 92 ani "slăbită de bătrânețe și boală" a solicitat aducerea în casa sa a unui notar care să întocmească un testament în favoarea pârâtei și imediat să revină asupra acestei manifestări de voință, încheind un antecontract de vânzare cumpărare.
- A mai arătat reclamantul că este imposibil de admis că notarul, ca autoritate competentă în materie de autentificare, nu cunoaște prevederile art. 920 Cod civil, astfel încât să nu menționeze în noul act autentificat că acesta revocă testamentul anterior redactat și autentificat.
Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 452 din 17.12.2008 a respins apelul ca nefondat, obligându-l pe reclamant la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
Instanța de apel a reținut că prima critică nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 68 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cea de a doua critică nu a fost însușită de instanța de apel cu motivarea că prima instanță și-a întemeiat soluția pe probatoriul administrat în cauză de reclamant, reținând în mod corect că acesta nu și-a probat susținerile.
Așa fiind, a conchis instanța de apel, nu se impunea repunerea pe rol a cauzei și reaudierea martorei.
Critica privind încălcarea normelor de procedură de prima instanță prin acordarea unui termen de judecată mai în vederea împăcării nu a fost reținută de instanța de apel în considerarea dispozițiilor art. 131 al. 1 Cod procedură civilă.
Cu privire la critica privind încălcarea de către prima instanță a principiului rolului activ și al aflării adevărului s-a reținut de către instanța de apel că nu este întemeiată întrucât rolul activ al judecătorului nu se poate realiza cu încălcarea principiului disponibilității ce guvernează conduita părților în procesul civil, iar în ceea ce privește aflarea adevărului, prima instanță a asigurat părților în acest scop exercitarea liberă a drepturilor procesuale recunoscute de lege, admițând toate probele pe care acestea au înțeles să le administreze în cauză, fără nici o restricție.
Cu privire la fondul cauzei instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 7310 din 22.06.1995 pentru lipsa consimțământului testatoarei și lipsa cauzei.
Pentru probarea susținerilor sale reclamantul a solicitat proba cu martori, care au declarat că nu cunosc nimic cu privire la condițiile și împrejurările în care a fost încheiat testamentul.
Așa fiind, instanța de apel a conchis că nu se poate reține ca fiind dovedită susținerea reclamantului privind lipsa consimțământului testatoarei.
Cu privire la lipsa cauzei s-a reținut că art. 967 al. 2 cod civil instituie o prezumție relativă de existență a cauzei în privința oricărui act juridic civil și cel care invocă lipsa sau nevalabilitatea cauzei are sarcina probei.
Ori, din probele administrate de reclamant, a conchis instanța de apel, nu se poate reține lipsa intenției testatoarei de a gratifica pe pârâtă (cauza falsă sau lipsa cauzei).
Declarația martorei, necoroborându-se cu constatările personale ale agentului instrumentator, a fost înlăturată ca fiind nesinceră.
Chiar și în această situație, reține instanța de apel, concluzia la care a ajuns prima instanță și anume că reclamantul nu a făcut dovada lipsei consimțământului testatoarei la încheierea testamentului și nici a lipsei cauzei acestui act este corectă în raport de probatoriul administrat în cauză de reclamant, declarația martorei fiind irelevantă față de împrejurarea că reclamantul nu a reușit să probeze susținerile sale.
Cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 920 Cod civil s-a reținut că intenția testatoarei de a vinde exprimată în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta nu echivalează și nu poate fi confundată cu mutarea voinței acesteia, care presupune în mod necesar încheierea unui act notarial translativ de proprietate având ca obiect partea sau totalitatea bunurilor cu privire la care s-a dispus prin testament, indiferent de persoana cu care testatoarea ar fi încheiat acel act.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 258 pct. 1 Cod procedură civilă, în sensul că minuta hotărârii nu a fost semnată de președintele completului de judecată, deficiență constatată de mandatarul său la data de 29.01.2009, ca urmare a formulării unei cereri în vederea studierii dosarului, aspecte pe care le poate dovedi cu martori.
Precizează că nesemnarea minutei de către unul din judecătorii care au participat la dezbateri se sancționează cu nulitatea hotărârii, chiar dacă ulterior acesta o semnează.
Arată, de asemenea, că judecătorul care apare în hotărâre ca fiind președintele completului nu a participat la data de 11.12.2008 la dezbaterea cauzei, nefăcând, deci, parte din complet.
- La data de 13.11.2008 a solicitat ca unul din membrii completului de judecată, respectiv doamna judecător, să se abțină de la judecarea pricinii, iar aceasta a înțeles să formuleze cerere de abținere. La dosar nu există nici o încheiere de soluționare a abținerii, împrejurarea că a fost citită în ședință publică, iar în hotărârea atacată nu se amintește nimic despre acest incident procedural.
- Au fost ignorate principiile contradictorialității, oralității, aflării adevărului, iar cel al rolului activ s-a manifestat într-o manieră distorsionată, prin substituirea apărătoarei pârâtei, care nu a depus la dosar întâmpinare, nu a combătut oral, în ședință publică, motivele de apel și nu a depus, deși a solicitat amânarea pronunțării în acest sens, concluzii scrise.
- Hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 920 Cod civil. Astfel, antecontractul de vânzare cumpărare exprimă intenția vânzătoarei de a vinde și cum aceasta îmbracă și forma autentică este incident art. 920 Cod civil, operând revocarea de drept a testamentului contestat.
- Instanța de apel a interpretat greșit materialul probator administrat în cauză. Astfel, cele două înscrisuri (testamentul și antecontractul de vânzare cumpărare) se anulează reciproc. De asemenea, greșit au fost considerate neverosimile declarațiile martorilor propuși de el, în timp ce declarația martorei, prin care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, a fost pur și simplu înlăturată, fiind calificată doar ca nesinceră. Este inadmisibil de acceptat ca o bătrână de 92 ani "slăbită de boală și bătrânețe" să invite acasă un notar, căruia să-i solicite să redacteze un testament, iar imediat după ce acesta a fost finalizat și înregistrat să revină și să solicite încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, a căror dezvoltarea permite încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Art. 261 al. 1 Cod procedură civilă precizează că hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, numele judecătorilor care au luat parte la judecată, mențiune care se va trece în practicaua hotărârii.
Chiar dacă în această parte a hotărârii este arătat numele judecătorilor care au judecat procesul, această mențiune nu este suficientă dacă hotărârea, sau cel puțin dispozitivul, nu este semnată de toți judecătorii. Numai așa se poate ști cu siguranță că judecătorii care sunt menționați în hotărâre sunt cei care au pronunțat într-adevăr soluția. De aceea, art. 258 pct. 1 Cod procedură civilă prevede că "după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în care se va arată, când este cazul, opina separată a judecătorilor aflați în minoritate".
Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 258 pct. 1 Cod procedură civilă, minuta se redactează "de îndată", ceea ce exclude posibilitatea oricărei remedieri ulterioare. În consecință, dacă minuta cuprinzând dispozitivul hotărârii nu este semnată de unul din judecătorii care au pronunțat hotărârea, atunci hotărârea este nulă, chiar dacă ulterior, după redactarea hotărârii integrale, ea poartă semnăturile completului de judecată.
Verificând prima critică formulată de reclamantul recurent prin prisma dispozițiilor legale menționate, a actelor și lucrărilor dosarului, se reține că la termenul din 11.12.2008 completul de judecată a fost alcătuit, așa cum rezultă din practicaua hotărârii, din doamnele judecător, președinta completului și.
La această dată, în compunerea menționată, instanța, constatând probatoriul epuizat și cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri, amânând pronunțarea pentru data de 17.12.2008, pentru a da posibilitatea apărătoarei pârâtei să depună concluzii scrise.
Încheierea de amânare a pronunțării a fost scrisă chiar de președinta completului, ceea ce atestă participarea ei la dezbateri, fiind semnată de ambii judecători ai completului.
Minuta pronunțată la data de 17.12.2008 are, de asemenea, două semnături, aceleași cu cele din încheierea de amânare a pronunțării.
Se reține că pentru dovedirea nulității absolute a hotărârii este necesar a se stabili o stare de fapt care să rezulte din actele și lucrările dosarului și care nu poate, în considerarea dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă, să fie dovedită cu martori audiați în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum solicită reclamantul recurent.
Așa fiind, cum minuta hotărârii atacate este semnată de cei doi judecători ce au alcătuit completul de judecată, în considerarea dispozițiilor legale menționate, coroborate cu cele ale art. 162 Cod procedură civilă, primul motiv de casare urmează a fi respins.
La termenul din 13.11.2008, doamna judecător a arătat că înțelege să formuleze cerere de abținere cu privire la soluționarea prezentei cauze, cerere care a fost admisă prin încheierea nr. 382 din 11.12.2008 a Tribunalului Suceava de către magistrații care ulterior au soluționat cauza. Dosarul în care s-a pronunțat încheierea menționată este atașat prezentului dosar.
Încheierea poartă mențiunea "pronunțată în ședință publică", iar nemenționarea acestui incident procedural în considerentele hotărârii nu este relevantă, neproducându-i-se reclamantului recurent prin această omisiune nici o vătămare, mai ales în condițiile admiterii cererii de abținere.
O simplă indicare în memoriul de recurs a încălcării principiilor contradictorialității, oralității și aflării adevărului rămâne la nivelul unor simple nemulțumiri, neîncadrabile în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu au fost indicate eventualele aspecte de nelegalitate a hotărârii instanței de apel cu privire la pretinsa încălcare a principiilor menționate, printr-o minimă argumentare în fapt.
Principiul rolului activ, reglementat de dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, ce presupune aflarea adevărului judiciar, a fost respectat de instanță.
Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 din Codul civil, instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.
Așa fiind, în condițiile în care reclamantul nu și-a probat susținerile, iar soluția pronunțată de respingere a pretențiilor acestuia este rezultatul analizării întregului probatoriu administrat în cauză, critica privind substituirea de către instanță a apărătoarei pârâtei nu poate fi reținută.
În principiu, testamentul, ca și dispozițiile pe care le cuprinde, este act juridice esențialmente revocabil, dacă legea nu prevede altfel în mod expres. După modul de manifestare a voinței revocatorii, revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită. Revocarea voluntară expresă (directă), reglementată de dispozițiile art. 920 Cod civil, este un act juridic solemn și de aceea trebuie făcută în una din formele testamentare prevăzute de lege sau printr-un înscris autentic.
Înscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conținut și în cadrul unui alt act autentic. Indiferent de forma actului, voința revocatorie nu trebuie să fie exprimată în termeni sacramentali, dar intenția testatorului trebuie să fie neîndoielnică. De exemplu, declarația autentificată a testatorului de "anulare" a testamentului sau "nu mai este valabil".
Așa fiind, corect a reținut instanța de apel că intenția testatoarei de a vinde exprimată în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat cu pârâta nu echivalează și nu poate fi confundată cu "mutarea" voinței acesteia, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 920 Cod civil pentru a se constata revocarea voluntară expresă a testamentului.
Este unanim admis că revocarea voluntară tacită prin înstrăinarea obiectului legat (art. 923 Cod civil) este operantă doar în cazul legatelor cu titlu particular având ca obiect bunuri individual determinate, iar nu și a legatelor universale, ca în speța de față.
Ultima critica tinde la reaprecierea probelor, implicând practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii care excede limitelor prescrise de art. 304 Cod procedură civilă și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
Pentru cele reținute, Curtea, în baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga reclamantul recurent să plătească pârâtei intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,- A, județul S, împotriva deciziei civile nr. 452 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosarul nr-.
Obligă reclamantul recurent să plătească pârâtei intimate suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. aflat în semnează
președintele instanței,
Red.
Jud. fond.
Jud. apel /
Tehnored.
12.01.2010
2 ex.
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela
