Anulare act. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVIL

DECIZIA CIVIL Nr. 402/

Ședința public de la 18 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - -

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE V,cu sediul în F, bd.- nr.24, jud.V,împotriva deciziei civile nr.103 din 03 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimații - SERV SRL, - SA -PRIN LICHIDATOR - - LRJ SRL - REPREZENTAT DE, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns:pentru recurenta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE V,consilier juridic în baza delegației nr.29870/16.06.2008,pe care o depune la dosar și pentru intimatul ,lips,av.,care substituie pe av. și,în baza delegațiilor pe care le depune la dosar,lips fiind intimații - SA -PRIN LICHIDATOR - - LRJ SRL - REPREZENTAT DE și - SERV SRL

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier,în sensul c recursul este motivat,dup care;

Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei învedereaz instanței c în recursul declarat au reiterat motivele de apel,recursul fiind întemeiat pe disp.art.304 pct.9 Cod procedur civil.Un prim motiv de recurs vizeaz competența de soluționare a cauzei.Așa cum au susținut și în apel,competența de soluționare aparținea Tribunalului,întrucât cererea reclamantului este formulat în temeiul Legii 10/2001,respectiv art.20 alin.41.Al doilea motiv de recurs vizeaz faptul c instanța de fond a aplicat retroactiv art.20 alin.41din Legea 10/2001,întrucât acesta nu era în vigoare la data vânzrii prin licitație public,ci a fost introdus prin Titlul I art.1 pct.50 din Legea 247/2005.Al treilea motiv de recurs privește inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulitții absolute a unui act de executare silit,întrucât potrivit disp.art.172 alin.1 din OG 92/2003,singura cale prevzut de lege pentru anularea unui act de executare silit este contestația la executare.Pentru aceste considerente și pentru cele artate pe larg în motivele scrise de recurs,solicit admiterea recursului,schimbarea în tot a hotrârii pronunțat de instanța de apel și în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiat.

Aprtorul intimatului,în ce privește primul motiv de recurs,solicit respingerea acestuia ca nefondat.Susține c nu orice acțiune legat de Legea 10/2001 atrage competența Tribunalului,în speț obiectul acțiunii fiind anularea unui act juridic de înstrinare,aplicabile fiind disp.art.26 al.3 din Legea 10/2001,în prevederile cruia competența este de strict interpretare.În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs,arat c în speț,prțile cu rea credinț au procedat la înstrinarea imobilului,aceștia fiind notificați înc din anul 2001,notificare care produce efecte de opozabilitate chiar și faț de terți.În aceast situație,în speț erau aplicabile disp.art.45 din Legea 10/2001,bunul fiind indisponibil ope legis și nu putea fi înstrinat în cadrul procedurii de executare silit.Și cel de-al treilea motiv de recurs este neîntemeiat,întrucât potrivit codului d e procedur fiscal,anularea unui act de executare silit se poate cere și pe calea acțiunii de drept comun.Pentru aceste considerente și pentru cele exprimate pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar,solicit respingerea recursului,ca nefondat și menținerea hotrârilor pronunțate de instanțele de fond și de apel pe care le consider temeinice și legale.Cu cheltuieli de judecat.

CURTEA

Asupra recursului civil de faț:

Prin cererea înregistrat - pe rolul Judec toriei Panciu reclamantul a chemat in judecata pe pârâtele - SA, - Serv SRL și DGFP V pentru ca prin hotrâre judectoreasc s se constate nulitatea absolut parțial a facturii fiscale nr. -/27.09.2004 prin care DGFP Vav ândut ctre - Serv SRL imobilul teren în suprafața de 1613 mp curți construcții și construcții aflate pe teren, imobil care a fost preluat abuziv și a fost restituit în baza Legii nr.10/2001 ctre reclamant.

În motivare a artat c în calitate de moștenitor al defunctului a solicitat restituirea imobilului în litigiu în baza Legii nr.10/2001 și c ignorând dispozițiile imperative ale art.20 al.41din Legea nr.10/2001 ADS Bav ândut prin contractul nr.30/15.04.2002 Asociației - la momentul privatizrii un numr de 337.823 acțiuni din cele 338.181, practic întreg pachetul în val.de - lei.

Prin sentința civil nr.9/12.01.2006 a Tribunalului Vrancea, ca urmare a notificrii formulate de ctre reclamant, s-a dispus obligarea pârâtei - SA s restituie reclamantului suprafața de 1613 mp identificat conform raportului de expertiz expert și construcțiile C3 și C4, imobil situat în extravilanul or. T 140.

Prin aceeași sentinț s-a anulat în parte contractul de vânzare cumprare nr.30/15.04.2002 încheiat între ADS B și Asociația -.

Aceast sentinț a rmas irevocabil prin decizia civil nr.1514/19.02.2007 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul ADS, s-a casat decizia nr.97 /A/ 15.04.2007 a Curții de Apel Galați, s-a admis apelul declarat de ADS împotriva sentinței de mai sus și s-a schimbat în parte sentința în sensul c s-a respins captul de cerere referitor la anularea contractului de vânzare cumprare nr.30/2002.

Prin factura cu privire la care se solicit constatarea nulitții absolute s-a vândut în cadrul unei proceduri de executare silit imobilul restituit ctre reclamant potrivit sentinței de mai sus, deși dispozițiile art.20 al.41din Legea mr.10/2001 interzic orice fel de acte de înstrinare s-au de grevare a imobilelor notificate potrivit acestei legi, deși pârâta - cunoștea faptul c reclamantul este proprietarul terenului în litigiu, aspect cunoscut și de ctre - Serv SRL.

Prin sentința civil nr.1484/11.12.2007 a Judec toriei Panciu, s-a admis acțiunea și s-a constatat nulitatea absolut a facturii fiscale nr. -/27.09.2004, cu motivarea c reclamantul era proprietarul imobilului înstrinat conform sentinței civile nr.9/12.01.2006 a Tribunalului Vrancea și c vânzarea acestui bun în cadrul procedurii de licitație direct de ctre lichidatorul judiciar prin factura de mai sus este lovit de nulitate absolut în condițiile art.20 al.41din Legea nr.10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel - Serv SRL și DGFP V.

Prin apelul formulat de - Serv SRL s-au invocat urmtoarele motive:

1.Judecata cauzei s-a fcut cu lips de procedur faț de apelant.

Prin încheierea din 20.11.2007 instanța a dispus citarea acesteia prin lichidator deși societatea nu se afla în lichidare. La același termen s-au furnizat relații de la ORC V în sensul c societatea funcționeaz și desfșoar activitatea la sediul declarat, lips de procedur fiind și cu administratorul societții, procedura fiind îndeplinit prin afișare.

2.Acțiunea formulat de reclamant este inadmisibil.

Potrivit disp.art.172 al.1 din OG nr.92/2003 persoanele interesate pot formula contestație împotriva oricrui act de executare efectuat cu înclcarea prevederilor prezentului cod, situație în care singura cale pentru anularea actului era contestația la executare și nu acțiunea în constatarea nulitții absolute.

3.Acțiunea a fost întemeiat pe disp.art.20 al.41din Legea nr.10/2001, astfel încât competența de soluționare a cauzei aparținea secției civile a Tribunalului Vrancea și nu Judec toriei Panciu.

4.Pe fond instanța de fond a dispus anularea unui act pentru înclcarea unei dispoziții legale care nu era în vigoare la momentul la care s-a emis factura cu privire la care s-a solicitat constatarea nulitții absolute, știut fiind c legea civil nu retroactiveaz.

Prin apelul formulat de DGFP V s-au invocat motivele legate de necompetența material a Judec toriei Panciu și referitoare la faptul c instanța de fond a dat eficienț unui text de lege care nu era în vigoare la momentul la care bunul a fost vândut prin licitație public, cu aceeași motivare ca și motivele 2 și 4 din apelul formulat de - Serv SRL.

Prin decizia civil nr.103/2008 a Tribunalului Vranceas -au respins ca nefondate apelurile și au fost obligate recurentele ctre intimat la plata a 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.

Pentru pronunța aceast decizie s-au reținut urmtoarele:

Prin sentința civil nr.9/12.01.2006 a Tribunalului Vrancea, ca urmare a notificrii formulate de ctre reclamantul, s-a dispus obligarea pârâtei - SA s restituie reclamantului suprafața de 1613 mp identificat conform raportului de expertiz expert și construcțiile C3 și C4, imobil situat în extravilanul or. T 140.

Prin aceeași sentinț s-a anulat în parte contractul de vânzare cumprare nr.30/15.04.2002 încheiat între ADS B și Asociația -.

Aceast sentinț a rmas irevocabil prin decizia civil nr.1514/19.02.2007 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul ADS, s-a casat decizia nr.97 /A/ 15.04.2007 a Curții de Apel Galați, s-a admis apelul declarat de ADS împotriva sentinței de mai sus și s-a schimbat în parte sentința în sensul c s-a respins captul de cerere referitor la anularea contractului de vânzare cumprare nr.30/2002.

Prin factura nr. -/27.09.2004 s-a vândut în cadrul unei proceduri de executare silit imobilul restituit ctre reclamant potrivit sentinței de mai sus, de ctre DGFP V ctre - Serv SRL.

Instanța de fond a constatat în mod corect nulitatea absolut a acestei facturi, îns motivarea întemeiat pe disp.art.20 al.41din Legea nr.10/2001 s-a fcut într-adevr în baza unui text care nu era în vigoare la momentul vânzrii silite a bunului, textul fiind introdus prin Legea nr.247/2005.

La momentul vânzrii respectiv 27.09.2004 erau în vigoare disp. art.45 al.2 din Legea nr.10/2001 care prevd c actele juridice de înstrinare, inclusiv cele fcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate fr titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolut, în afar de cazul în care actul a fost încheiat de bun credinț.

Din motivarea sentinței civile nr.9/2006 a Tribunalului Vrancea rezult c imobilul a fost preluat abuziv conform disp.art.2 al.1 lit.d din Legea nr.10/2001, ceea ce înseamn c imobilul a fost preluat de stat fr titlu valabil, condiții în care în speț sunt aplicabile disp.art.45 al.2 din aceeași lege.

Nu se poate reține c pârâta - SA ar fi fost de bun credinț la momentul încheierii actului din moment ce notificarea reclamantului formulat în termen la data de 30.08.2001 i-a fost adresat, pârâta fiind implicat direct în procedurile administrative de restituire a bunului și ulterior în procedurile judiciare.

De asemenea nu se poate reține nici buna credinț a adjudecatarei - Serv SRL întrucât cu o minim diligenț aceasta ar fi putut s i-a cunoștinț despre faptul c bunul a fost preluat de stat fr un titlu valabil și, mai ales, c a fost solicitat în cadrul procedurilor prevzute de Legea nr.10/2001 de ctre fostul proprietar.

În aceste situații buna credinț nu trebuie interpretat în abstract ci în concret în funcție de posibilitțile concrete pe care le aveau prțile de a cunoaște regimul juridic al unui imobil.

Notificarea a fost fcut prin executor judectoresc astfel încât se putea verifica de ctre orice persoan dac referitor la un imobil s-au derulat proceduri de restituire potrivit actelor normative în vigoare.

Faț de cele de mai sus instanța apreciaz c în mod corect a fost admis acțiunea de ctre instanța de fond.

Referitor la celelalte motive de apel instanța a reținut urmtoarele:

1.Cu privire la motivul legat nelegala citare a apelantei - Serv SRL.

Din relațiile furnizate de ORC de pe lâng Tribunalul Vrancea prin adresa nr.30403/5.12.2007 rezult c aceast societate are sediul în- oraș jud.V, procedura de citare cu aceast societate fiind îndeplinit la acest sediu.

2.Cu privire la motivul legat de necompetența material a Judec toriei Panciu.

Potrivit disp.art.26 al.3 din legea nr.10/2001 sunt de competența Tribunalului în a crui circumscripție se afl sediul unitții dețintoare s-au dup caz, al entitții investite cu soluționarea notificrii contestațiile împotriva deciziilor a dispozițiilor de respingere a notificrii sau a cererii de restituire în natur.

Fiind vorba de o dispoziție special și având în vedere principiul c specialul derog de la general (specialia generalibus derogant) instanța apreciaz c dispozițiile legale de mai sus sunt de strict interpretare și aplicare, astfel c orice alte cereri sau acțiuni sunt de competența instanțelor de drept comun.

Drept urmare, în cauz competența de soluționare a cauzei aparținea Judec toriei Panciu.

3.Referitor la inadmisibilitatea acțiunii.

Motivul nu poate fi reținut întrucât textul de lege invocat respectiv disp.art.172 al.1 din OG nr.92/2003 prevede posibilitatea de a se face contestație la executare, îns nu exclud celelalte acțiuni de drept comun ce pot fi formulate de ctre persoanele interesate.

Împotriva deciziei civile nr.103/2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs pârâta DGFP V invocând art.304 pct.9 Cod procedur civil,pentru c temeiul legal al acestei acțiuni îl regsim în Legea 10/2001,lege care la art.26 prevede o competenț special pentru acțiunile derivând din ea și anume a secției civile a tribunalului (motivul 1).

La data vânzrii la licitație nu era în vigoare alin.41al art.20 din Legea 10/2001,acesta fiind introdus prin Titlul 1,art.1 pct.50 din Legea 247/2005.Drept urmare,instanța de fond a aplicat retroactiv o dispoziție legal (motivul 2).

Acțiunea în constatarea nulitții absolute a unui act de executare silit este inadmisibil deoarece conform disp.art.172 alin.1 din OG 92/2003 singura cale prevzut de lege pentru anularea unui astfel de act este contestația la executare.

Examinând actele și lucrrile dosarului se constat c recursul nu este fondat.

Primul motiv de recurs nu poate fi primit pentru c art.26 din legea 10/2001 prevede o competenț special a secției civile a tribunalului doar în ceea ce privește contestația la decizia sau dispoziția motivat de respingere a notificrii sau a cererii de restituire în natur nu și restul acțiunilor ce își au izvorul în aceast acțiune.

Cum prezenta acțiune este întemeiat pe alin.41al art.20 din Legea 10/2001 se constat c în mod corect potrivit dreptului comun - art.1 din Codul d e procedur civil - acțiunea a fost judecat în prim instanț la judectorie.

Al doilea motiv de recurs,de asemenea, este neîntemeiat pentru c alin.41al art.20 din Legea 10/2001 a fost introdus de abia prin Legea nr.247/2005,îns scopul acestei completri a fost de a înltura omisiunea legiuitorului de a insera înc de la data apariției Legii 10/2001 a unei nulitți exprese în ceea ce privește actele de înstrinare a imobilelor ce cad sub incidența Legii 10/2001.

Pân la acea dat actele de înstrinare,concesionare,locațiune de gestiune,asociere în participațiune,ipotecare,locațiune,precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui chiriaș,schimbarea destinației,grevarea sub orice form a bunurilor imobile,erau supuse regimului nulitții de drept comun.

Faptul c aceast sancțiune a fost introdus în mod expres prin Legea nr.247/2005 nu a fcut decât s ușureze misiunea instanțelor judectorești în a stopa actele civile prin care se încerca a se pune noi piedici persoanelor îndreptțite s-și recupereze bunurile imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989.

Ca atare,chiar dac la data încheierii actului în cauz nulitatea respectiv nu era expres,ea exista în temeiul dreptului comun,fapt ce determin netemeinicia acestui motiv de recurs.

Al treilea motiv de recurs nu poate fi primit pentru c art.172 alin.3 Cod procedur fiscal,stipuleaz c neintroducerea contestației la executare nu îl împiedic pe cel de-al treilea s-și realizeze dreptul pe calea unei cereri separate potrivit dreptului comun.

Faț de considerentele de mai sus,prin prisma disp.art.312 alin.1 teza 2 Cod procedur civil,urmeaz a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE V,cu sediul în F, bd.- nr.24, jud.V,împotriva deciziei civile nr.103 din 03 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimații - SERV SRL, - SA -PRIN LICHIDATOR - - LRJ SRL - REPREZENTAT DE, având ca obiect anulare act.

Oblig pe recurent ctre intimatul la plata a 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecat.

Irevocabil .

Pronunțat în ședința public de la 18 Iunie 2008.

PREȘEDINTE: Anica Ioan

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

: /27.06.2008

: /27.06.2008

2 ex.

FOND: Dr.

APEL: -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, George Popa, Luminita Solea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 402/2008. Curtea de Apel Galati