Anulare act. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 404

Ședința publică de la 08 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tania Țăpurin

JUDECĂTOR 2: Paula Păun

JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 487 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat, și intimații pârâți și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei.

Intimații pârâți și au depus concluzii scrise.

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, cu următoarele critici: în rejudecare, instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare și greșit interpretare și aplicare a prevederilor art. 810 și următoarele din Codul civil.Astfel, deși prin decizia de casare s-a precizat că prohibiția instituită de art. 810. civ. se întemeiază pe o prezumție absolută de captație și sugestie, instanța de apel a motivat hotărârea prin prisma faptului că nu s-a făcut dovada existenței unui viciu de consimțământ al defunctei și nici nu se analizează în ce măsură pe perioada ultimei boli a testatoarei aceasta a beneficiat de asistență religioasă din partea pârâtului. Singurul moment cercetat de instanța de apel este cel al decesului, fără a se cerceta ce s-a întâmplat pe perioada ultimei boli, cu un an în urmă. Totodată, s-a limitat actul de asistență religioasă doar la spovedania dinaintea decesului, deși de la momentul internării testatoarei în spital, aceasta a devenit netransportabilă, și este atestat faptul că asistența religioasă nu a putut fi acordată decât de intimatul pârât. Reținându-se incapacitatea pârâtului de a fi beneficiar testamentar, pe cale de consecință nici soția acestuia nu poate avea această calitate. A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței civile, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Intimatul pârât a arătat că, împreună cu soția sa i-a acordat testatoarei îngrijiri, întrucât familia nu i-a acordat sprijin. În calitatea sa de preot nu i-a acordat niciodată asistență religioasă acesteia, spovedaniile având loc la și în spital, la capelă, pe perioada internării. Declarațiile martorilor sunt toate în sensul dorinței exprimate de testatoare, prin testament. A solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei civile atacate.

Intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată la nr. 2452/2006 pe rolul Judecătoriei Tg-J, reclamanta a chemat în judecată pârâții și, solicitând instanței constatarea nulității testamentului instituit de sora sa, în favoarea pârâților.

A arătat reclamanta că testamentul a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 810 Cod Civil, sub influența preotului din căruia, testatoarea în vârstă de 89 de ani și afectată de o boală galopantă i se confesa, astfel încât a fost determinată să-i lase prin testament întreaga sa avere mobilă și imobilă ce se va găsi la data decesului său.

Reclamanta a mai susținut că pârâtul cunoștea starea materială, vârsta și boala acesteia și folosindu-se de calitatea sa de preot a determinat-o să întocmească testamentul, fiind sub semnul întrebării consimțământul testatoarei.

Prin sentința civilă nr. 3583/09.06.2006, pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosar nr. 2542/2006 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților și, dispunându-se anularea testamentului autentificat sub nr. 626/17.10.2005, autentificat la Notarul Public .

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că decizia defunctei de a întocmi testament lui a fost luată în urma exercitării influenței acestuia, care a îndepărtat-o de rude și prieteni, fiind astfel încălcate disp. art. 810 Cod Civil.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 810 Cod Civil.

Au arătat apelanții că nu calitatea de preot a fost determinantă pentru încheierea testamentului, ci faptul că au îngrijit-o în permanență pe testatoare, i-au acordat sprijin moral și financiar, motiv pentru care aceasta a înțeles să testeze bunurile ambilor beneficiari ai testamentului, și.

Tribunalul Gorj, cu opinie majoritară, prin decizia civilă nr. 735 A/30.11.2006, a admis apelul declarat de pârâți, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților și, fiind obligată reclamanta la 300 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că incapacitatea de a primi cu titlu gratuit nu este o consecință directă și imediată a calității de preot și trebuie îndeplinită condiția asistării religioase în timpul bolii a testatorului, pentru a se putea justifica prezumția legală de captație.

În aceeași decizie, prin opinie separată a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, aceștia fiind obligați la 300 lei cheltuieli de judecată, reținându-se că pentru a opera incapacitatea prevăzută de art. 810 alin.3 Cod Civil, se cere ca liberalitatea să fi fost făcută în cursul bolii, legatarul să-l fi asistat pe testator din punct de vedere religios în mod continuu și moartea să fi fost cauzată de boala pentru care a fost îngrijit.

S-a arătat că pârâtul împreună cu soția sa au supravegheat-o pe testatoare în timpul bolii, situație în care este greu de crezut că nu a fost asistată și religios de către pârâți.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, arătând că s-a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 810 Cod Civil, avându-se în vedere că testamentul s-a făcut în perioada bolii testatoarei și s-a datorat exercitării influenței preotului asupra bătrânei, acesta fiind cel care i-a asigurat serviciul religios.

S-a arătat că soluția este nelegală și în ce privește pe intimata, soția preotului, față de care instanța de apel a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 812 alin.2 Cod Civil.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 888/28.06.2007 pronunțată în dosar nr-, a admis recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.735 A/30.11.2006 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și, fiind casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.

S-a arătat de instanța de recurs că nu au fost respectate regulile procedurale ce vizează constituirea completului de divergență, mențiunea despre opinia separată a judecătorilor rămași în minoritate se consemnează în josul minutei care se încheie după deliberare, opinia separată neavând caracterul unei minute așa cum s-a procedat de instanța de apel.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 810 și art. 812 Cod Civil, s-a constatat că în recurs s-au depus două acte noi eliberate de Sf. G - Spitalul Județean Tg-J și de, cu privire la asistența religioasă de care a beneficiat defuncta testatoare în timpul bolii.

S-a indicat instanței de fond că se impunea completarea probatoriului pentru a stabili o corectă stare de fapt cu privire la asistența religioasă în timpul stării de boală.

Prin decizia nr.487 A din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelanții pârâți și, împotriva sentinței civile nr. 3583/09.06.2006 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr. 2452/2006.

S-a schimbat sentința în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâților și.

S-a reținut că dispozițiile art.810 alin.3 cod civil interzic liberalitățile în favoarea preoților care au asistat o persoană în timpul unei boli ce i-a cauzat moartea.

Condiția ca acordarea asistenței religioase să fi avut loc în timpul bolii datorită căreia s-a produs decesul testatoarei nu este îndeplinită în cauză, din probele administrate rezultând că testatoarea era o persoană religioasă, care asista atât la slujbele religioase la unde pârâtul era preot, dar se deplasa și la alte biserici sau mânăstiri.

Înainte de a surveni decesul, testatoarea s-a spovedit și împărtășit la preotul, audiat ca martor de instanța de rejudecare.

S-a concluzionat că asistența religioasă acordată de pârât nu a avut caracter de continuitate, actele îndeplinite de acesta încadrându-se în atribuțiile serviciului religios care-i reveneau ca preot de parohie, situație în care nu poate fi reținută prezumția legală de captație.

Reclamanta nu a făcut dovada lipsei de discernământ a testatoarei și nici a faptului că acesteia i-a fost viciat consimțământul prin captație.

În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a susținut că instanța de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare, încălcând dispozițiile art.315 Cod pr.civilă.

Motivând că în cauză nu s-a făcut dovada că testatoarea nu avea discernământul faptelor sale și că la încheierea liberalității i-a fost viciat consimțământul prin captație, instanța de apel a nesocotit dispozițiile deciziei de casare prin care s-au dat îndrumări să se stabilească o corectă situație de fapt cu privire la asistența religioasă acordată defunctei pe timpul stării de boală, reținându-se că prohibiția instituită de art.810 Cod civil se întemeiază pe o prezumție absolută de captație și sugestie, situație în care nu se admite dovada că liberalitatea este opera unei voințe libere.

Modul de soluționare a cauzei de tribunal nu respectă îndrumările din decizia de casare, motivarea fiind în vădită contradicție cu acestea.

Martorul audiat în rejudecare a relatat aspecte privitoare numai la momentul decesului autoarei, care însă nu este determinant în analizarea sancțiunii nulității, cu atât mai mult cu cât martorul a precizat că a fost singura dată când a îndeplinit serviciul de asistență religioasă față de defunctă.

În al doilea motiv de recurs s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.810, 812 Cod civil, instanța condiționând incidența acestor norme legale de dovedirea în cauză a captației și sugestiei.

Depozițiile martorilor pe care instanța de apel își întemeiază hotărârea sunt contradictorii, declarația martorului, care a încălcat obligația de confidențialitate în privința spovedaniei, făcând ca forța probantă a relatărilor sale să fie îndoielnică.

Instanța s-a limitat să se raporteze la momentul decesului testatoarei, deși noțiunea de asistență religioasă are un înțeles larg, incluzând toate actele și faptele săvârșite de preot în mod constant față de defunctă.

Ori, pe parcursul ultimei boli a testatoarei pârâtul s-a aflat permanent în preajma testatoarei, fiind evident că în tot acest interval de timp asistența religioasă a fost acordată de el.

Greșit instanța de apel condiționat aplicarea sancțiunii de dovedirea captației sau a vicierii consimțământului, a limitat conținutul noțiunii de asistență religioasă numai la actul spovedaniei și a limitat aplicarea în timp a interdicției de a asigura asistență religioasă, numai la momentul decesului.

Examinând criticile formulate, se constată nefondat recursul, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.888/228.06.2007 a Curții de Apel Craiovas -au dat îndrumări instanței de rejudecare de a completa probatoriul pentru a stabili o corectă stare de fapt cu privire la asistența religioasă acordată de pârât în timpul stării de boală a testatoarei, precizându-se că în privința pârâtei își găsesc aplicațiune dispozițiile art.812 Cod civil, care prezumă absolut că persoanele interpuse (părinți, descendenți, soț) devin la rândul lor incapabile de a fi beneficiari testamentari.

Tribunalul Gorj, în temeiul obligației ce- revenea potrivit art.315 Cod pr.civilă, s-a conformat acestei dispoziții și a suplimentat probele testimoniale, prin audierea martorilor și, ale căror depoziții au fost avute în vedere la reținerea situației de fapt pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Modul în care instanța a apreciat probele și a interpretat și aplicat în cauză dispozițiile art.810 și 812 Cod civil, se înscrie în atributul recunoscut de lege judecătorului în virtutea principiului independenței, de a stabili situația de fapt potrivit propriei convingeri și în nici un caz nu poate fi sancționat în baza art.315 Cod pr.civilă, atâta timp cât obligația rezultată din decizia de casare, în sarcina instanței de rejudecare, era aceea de a completa probatoriul în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt.

Chiar dacă în considerentele hotărârii s-au făcut referiri la discernământul testatoarei și s-a constatat nevicierea consimțământului acesteia la încheierea liberalității, motivarea respectă, în esență, interpretarea dată de instanța de casare prevederilor cuprinse în art.810 și 812 civil, statuând că asistența religioasă acordată de pârât testatoarei nu a avut caracter de continuitate, pentru a atrage sancționarea liberalității cu nulitatea absolută.

Dispozițiile art.810 Cod civil au fost interpretate și aplicate potrivit finalității urmărite de legiuitor prin instituirea incapacității de a primi prin testament, pentru anumite categorii de persoane, respectiv medici, farmaciști și preoți.

Prevederea potrivit căreia aceste categorii de persoane " nu pot primi liberalitatea testamentară ce bolnavul a făcut în favoarea lor" în cursul bolii ce i-a cauzat decesul, se întemeiază pe o prezumție absolută de captație și sugestie, care face ca dovada că liberalitatea este opera unei voințe libere să nu fie admisibilă, legea sancționând asemenea liberalități ca făcute nu din libera voință a testatorului, ci sub influența abuzivă a medicului, farmacistului sau preotului asupra bolnavului.

Dar ceea ce interesează în privința acestei prohibiții este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistența cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului, în cursul bolii ce i-a cauzat decesul, în calitățile vizate de lege.

Prin urmare, ceea ce nu permite prezumția absolută de captație și sugestie este dovada exprimării libere a voinței testatorului în situațiile vizate de text, fără însă a interzice administrarea probelor necesare pentru stabilirea caracterului repetat sau de continuitate a asistenței acordată bolnavului.

Dimpotrivă, pentru a se stabili dacă beneficiarul testamentar ce are calitatea de preot, a acordat în mod constant asistență religioasă testatoarei în cursul bolii care i-a cauzat decesul și dacă în considerarea actelor care se circumscriu acestei noțiuni a fost încheiată liberalitatea în favoarea sa, este necesară administrarea probatoriilor de natură a duce la reținerea unei situații de fapt corecte în raport de care să se concluzioneze dacă sunt sau nu aplicabile prevederile art.810 civil.

Or, din ansamblul materialului probator administrat a rezultat că asistența religioasă acordată de pârât testatoarei, în cursul bolii datorită căreia a survenit decesul a avut caracter sporadic, aceasta fiind o persoană credincioasă care mergea frecvent la mânăstiri și alte biserici pentru a asista la slujbe, pentru a se împărtăși și spovedi.

determinant în încheierea testamentului în favoarea celor doi pârâți l-a constituit ajutorul financiar și moral pe care aceștia l-au acordat autoarei, în lipsa sprijinului din partea rudelor, ci nu asistența religioasă, care așa cum corect a reținut instanța de apel, nu a fost repetată, continuă, pentru a influența ea singură voința dispunătoarei.

Criticile reclamantei privitoare la contradictorialitatea depozițiilor martorilor audiați în rejudecare și la aprecierea probei testimoniale, constituie motive de netemeinicie a hotărârii și nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, conform art.304 Cod pr.civilă.

În consecință, recursul este nefondat și urmează să fie respins conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

ENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 487 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

29.05.2008

Președinte:Tania Țăpurin
Judecători:Tania Țăpurin, Paula Păun, Gabriela Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 404/2008. Curtea de Apel Craiova