Anulare act. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2583/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.412
Ședința publică de la 2.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele reclamante și împotriva deciziei civile nr. 810 din 26.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, și.
are ca obiect nulitate contract vânzare cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentele reclamante și - personal și asistate de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/23.02.2009 eliberate de Baroul București, pe care o depune la dosar, intimata pârâtă personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/12.12.2008 eliberate de Baroul București (fila 28 dosar), lipsind intimații pârâți Municipiul B prin Primarul General și
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură la data de 24.02.2009, a unui set de înscrisuri de către recurentele reclamante, în dublu exemplar.
Curtea, având în vedere că la termenul anterior s-a depus la dosar certificat de calitate de moștenitor nr. 82/18.12.2008, emis de pe urma defunctei intimatei, din care rezultă că moștenitoare este cealaltă pârâtă, respectiv, constată transmisă calitatea procesuală către această intimată.
Avocatul recurentelor și - solicită suspendarea judecării prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 244 al. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, cerere pe care o formulează și în scris, însoțită de copia cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr-, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, cu termen de judecată la data de 16.04.2009, un exemplar fiind comunicat și avocatului intimatei pârâte, având în vedere următoarele aspecte: lipsa titlului statului a fost invocată, ca apărare de fond, în toate fazele procesuale, astfel încât, în dovedirea acestei stări de fapt se pot administra orice probe necesare instanței pentru a putea aprecia justețea acestei susțineri, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, probarea lipsei titlului statului se poate face și printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-un dosar separat, având ca obiect o astfel de cerere. De altfel, prezentul dosar a mai fost suspendat odată pentru a se constata pe cale separată lipsa titlului statului, instanța, în mod corect, apreciind că o astfel de soluție se impune, deoarece hotărârea ce urmează a se pronunța în speța de față depinde de soluția din dosarul având ca obiect stabilirea valabilității titlului de preluare a imobilului litigios. Hotărârea irevocabilă pronunțată în respectivul dosar a fost avută în vedere la soluționarea apelului. Ceea ce nu a observat instanța de apel a fost faptul că hotărârea pronunțată în cauza având ca obiect constatarea nulității absolute a procesului verbal din anul 1954, prin care imobilul a fost preluat fără plată, s-a judecat în contradictoriu cu alte părți decât cele menționate în procesul verbal. Astfel, dosarul respectiv a fost soluționat cu lipsă de procedură, așa cum a mai arătat, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 fost scoasă din cauză pentru lipsa calității procesuale pasive, iar Direcția Venituri Buget Local Sector 2 nu a fost parte. Tot în susținerea cererii de suspendare, arată că Statul Român este reprezentat de Consiliul General al Municipiului B și nu de Municipiul B, nefiind astfel întrunită tripla identitate de părți, cauză și obiect. Situația creată lipsește practic de orice efecte hotărârea respectivă, întrucât nu s-a respectat principiul contradictorialității judecării cererii în raport de părțile actului juridic a cărui nulitate se invocă.
Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii de suspendare, apreciind că soluția ce urmează a se pronunța în cauza de față depinde de existența sau inexistența titlului statului.
Avocatul intimatei pârâte solicită respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, având în vedere faptul că prin decizia civilă nr. 1052 din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, această problemă a fost rezolvată. În ceea ce privește cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-, obiectul dedus judecății este același și anume nevalabilitatea titlului statului. Chiar dacă părțile sunt altele, scopul urmărit este același.
Curtea, după deliberare, constată necesar a pune în discuția părților, cu prioritate, dispozițiile art. 304 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, un motiv de ordine publică, raportat la obiectul prezentei acțiuni, la valoarea obiectului material dedus judecății, situație în care discutarea cererii de suspendare nu apare ca oportună.
Avocatul recurentelor reclamante, având cuvântul, consideră că ar fi necesară efectuarea unei expertize valorice în ceea ce privește imobilul în litigiu, pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii de față. Motivul de ordine publică este corect invocat de instanță, sens în care, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocatul intimatei arată că, în opinia sa, recurentele trebuie să indice valoarea imobilului, după aprecierea lor, și numai ulterior se poate discuta necesitatea efectuării expertizei de evaluare a imobilului, sens în care solicită ca partea adversă să precizeze acest lucru.
Curtea, după deliberare, având în vedere cererea formulată de intimata pârâtă, prin avocat, o apreciază ca neîntemeiată, față de împrejurarea că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare privind un imobil evaluat la o anumită valoare, astfel că acordă din nou cuvântul cu privire la aspectul invocat.
Avocatul intimatei arată că înțelege să lase la aprecierea instanței soluționarea motivului de recurs de ordine publică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.08.2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr. 10165/2002, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.292/28.10.1996, încheiat între pârâți.
Întrucât la data de 4.10.2002 pârâtul a decedat, au formulat cerere de introducere în cauză moștenitoarele acestuia, și.
În ședința publică din 09.12.2002, pârâtele și au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, față de împrejurarea că acțiunea a fost formulată numai de una dintre moștenitoarele defunctului.
Prin sentința civilă nr. 6439/29.10.2003 pronunțată în dosarul nr. 10165/2002, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins excepția inadmisibilității cererii formulată de pârâtele și; a admis cererea formulată de reclamanta împotriva pârâților Municipiul B prin Primarul General, și; a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.292/28.10.1996, încheiat de Primăria Municipiului B, reprezentată prin, și și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 55680/08.03.1934 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, numiții și au dobândit în proprietate terenul situat în B, str. - cu str. 10 și str. - - în suprafață de 257,77 mp. Totodată, cumpărătorii au stabilit să stăpânească în indiviziune terenul, iar în situația în care pe acesta se va ridica o construcție, indiferent câte niveluri va avea, etajul 2 să-i revină numitului, iar restul imobilului să-i aparțină numitului.
La data de 03.04.1934, cei doi cumpărători au obținut autorizațiunea de a construi un corp de clădire format din pivniță, subsol, parter, două etaje și o parte din mansardă.
Prin testamentul olograf încheiat la data de 4 iulie 1951, numitul le-a instituit legatare universale cu o cotă de 1/3 fiecare pe reclamanta (fostă ) și pe numitele și () și prin sentința civilă nr. 695/22.02.1964 a Tribunalului Popular al Raionului 23 August s-a constatat calitatea acestora de moștenitoare ale defunctului, decedat la data de 2.07.1951.
Instanța a mai reținut că cererea privind constatarea nulității unui act juridic reprezintă un act de administrare și nu este supus regulii unanimității. În consecință, cererea formulată doar de unul dintre comoștenitori este admisibilă, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității-cererii invocată de pârâtele și.
Potrivit adresei nr. 27175/666l/31.10.2002 emise de Primăria Municipiului B - Serviciul, imobilul la care se referă acest act de vânzare-cumpărare corespunde actualmente cu C situat la numărul 12 pe str. - -, sector 2.
Conform adresei nr. 3132/02.06.2003 emise de, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, prin decizia nr. 682/1954.
Procedura trecerii unui imobil în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951 presupunea pronunțarea unei hotărâri prin care se încuviința scoaterea la vânzare a imobilului (art. 15), iar după vânzarea acestuia se întocmea un proces verbal. În cazul în care vânzarea nu se făcea la primul termen, imobilul era predat fără plată fostului Comitet al Sfatului Popular din orașul sau comuna unde era situat imobilul, încheindu-se despre aceasta un proces verbal (art. 18 alin. 1).
În lumina dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 1 din Legea nr. 112/1995 și art. 1 din nr.HG 20/1996, prima instanță a apreciat că preluarea de către stat a imobilului din B,-, sector 2 s-a făcut fără titlu. Astfel, nici sentința civilă nr. 1256/12.06.1954 a Tribunalului Popular al Raionul 23 August și nici decizia nr. 682/1954 nu constituie titlu de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu. Potrivit dispozițiilor art.18 alin.1 din Decretul nr. 224/1951, titlul de proprietate al statului îl constituia procesul-verbal prin care imobilul era predat fostului Comitet Executiv ale Sfatului Popular, ca urmare a imposibilității vânzării. În cauză, existența acestui proces-verbal nu a fost dovedită. În toate adresele prin care s-a comunicat situația juridică a imobilului nu se face referire la vreun proces-verbal ca titlu al statului, ci numai la Decizia nr. 682/1954.
La data de 28.10.1996, între Municipiul B, în calitate de vânzător, reprezentat de și defunctul și pârâta, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 292, având ca obiect apartamentul nr. 1, situat în B,-, sector 2, compus din 2 camere, bucătărie, baie, vestibul, degajament, terasă în suprafață utilă de 81,47. precum și cota indiviză de 16,03 % din părțile de folosință comună ale imobilului și 30,76. de teren situat sub construcție. Contractul a fost încheiat, potrivit clauzei înscrise la pct. 4, în baza Legii nr.112/1995.
Ținând seama de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 112/1995, instanța a apreciat că imobilul situat în-, sector 2 nu intră sub incidența acestui act normativ, întrucât a fost trecut în patrimoniul statului fără titlu.
În consecință, contractul de vânzare-cumpărare nr. 292/28.10.1996 nu a fost încheiat în mod valabil, ci cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1 din Legea nr.112/1995, care determină domeniul său de aplicare și la care se raportează și art. 9. Așadar, contractul menționat este lovit de nulitate absolută, ca urmare a nevalabilității obiectului său.
Efectele nulității nu pot fi înlăturate în cauză prin aplicarea principiului validității aparentei de drept("error communis facit jus").Aceasta presupune eroarea comună și invincibilă în care s-a aflat cumpărătorul cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, precum și la buna-credință a cumpărătorului, care trebuia să fie perfectă, lipsită de orice îndoială imputabilă acestuia. În speță, deși cumpărătorii și trebuia să cunoască faptul că nu încheie orice contract de vânzare-cumpărare, ci un contract întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, având un obiect specific (imobil cu destinația de locuința, naționalizat cu titlu), nu s-a dovedit că ei ar fi întreprins vreun demers pe care orice persoană diligentă l-ar fi făcut pentru a cunoaște situația juridică a imobilului. Era suficient ca aceștia să examineze titlul invocat de vânzător pentru a constata că nu reprezintă un titlu de proprietate.
Mai mult, comparatorii au înțeles să își exercite pretinsul drept de a cumpăra apartamentul în care locuiau înainte ca acest drept să devină actual, prin împlinirea termenului prevăzut de art. 9 rap. la art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 10.12.2003 au declarat apel pârâtele și și la 19.01.2004 a formulat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, care au fost înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă la 2.02.2004 sub nr. 519/2004.
Prin încheierea din data de 21.06.2004, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a suspendat cauza conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a procesului-verbal și deciziei nr. 682/11.08.1954 ale Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Raionului 23 August, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, în dosarul nr. 3818/2004.
La data de 27.07.2005 s-a dispus prin rezoluție scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Tribunalul București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, la data de 19.08.2005, sub nr. 4057/2005 (nr. în format nou --).
La data de 12.02.2008 a decedat intimata reclamantă, fiind introduse în cauză prin încheierea din 3.03.2008, conform art. 243 pct. 1.pr.civ. moștenitoarele acesteia, și -. La același termen de judecată s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Prin decizia civilă nr. 810A/26.05.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelurile formulate de apelanții-pârâți Municipiul B prin Primarul General, și în contradictoriu cu intimatele-reclamante, - și cu intimata pârâtă și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile din ambele apeluri vizând greșita apreciere a instanței de fond cu privire la buna credință a părților din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 292/28.10.1996. Astfel, în mod greșit s-a reținut că în cauză nu s-a dovedit că apelanții-pârâți ar fi întreprins vreun demers pe care orice persoană diligentă l-ar fi făcut pentru a cunoaște situația juridică a imobilului, deoarece, până la data încheierii contractului de către aceștia, intimata-reclamantă nu făcuse niciun demers pentru a obține restituirea imobilului, în natură sau în echivalent. Deși aceasta susține că avea formulată o cerere de restituire în temeiul Legii nr. 112/1995, în baza căreia s-ar fi format dosarul nr. 2127, din analiza notificării ce face obiectul acelui dosar se constată că de fapt cererea a fost făcută de o altă persoană ce se considera îndreptățită, și cu privire la alte părți din imobil. Notificarea înregistrată la data de 26.07.1996, sub nr. 2127, în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost formulată de, născută, una dintre cele trei moștenitoare ale defunctului, iar aceasta a solicitat în mod expres numai "retrocedarea celor două camere mari, de la etajul 1, și a celor două camere de serviciu de la mansardă"; or, prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată, a fost vândut apartamentul de la parterul imobilului.
De asemenea, tribunalul a constatat din întregul material probator administrat în cauză că primul demers făcut de intimata-reclamantă cu privire la restituirea apartamentului înstrăinat către apelanții-pârâți a fost notificarea nr. 1494 din 18.07.2001, adică după aproape 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 292/28.10.1996.
Împotriva acestei decizii, la data de 14.08.2008, au declarat recurs reclamantele și -, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 17.11.2008.
Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, au arătat că potrivit art. 261 pct.5 Cod procedură civilă motivarea unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și apărările părților. Motivarea este de esența hotărârilor, constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac. Motivarea unei hotărâri judecătorești presupune, în primul rând, stabilirea corectă, în formă concisă și clară a stării de fapt, în ordine logică și eventual și cronologică.
Situația de fapt reținută de instanța de apel în motivarea deciziei civile nr.810A din 26.05.2008 nu corespunde realității și nu se bazează pe probele administrate. Instanța de apel a apreciat în mod eronat probele administrate și nu și-a exercitat rolul activ în vederea stabilirii adevărului obiectiv în cauză.
Motivul al doilea de recurs este acela că hotărâre pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În mod greșit a înlăturat instanța de apel efectele nulității contractului de vânzare-cumpărare. Temeiul de drept: art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
A). Efectele nulității nu pot fi înlăturate prin aplicarea principiului validității aparenței în drept deoarece aceasta presupune eroarea comună și invincibilă prin care s-a aflat cumpărătorul cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, precum și buna-credință a cumpărătorului, care trebuie să fie perfectă, lipsită de orice îndoială imputabilă acestuia.
În speță, deși cumpărătorii și cunoșteau că nu încheie orice contract de vânzare-cumpărare, ci un contract întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995, având un obiect specific, deși aceștia locuiau în imobil cu sora defunctei reclamante și cunoșteau că persoanele îndreptățite să solicite restituirea imobilului trăiesc și intenționează să-și redobândească imobilul în natură, deși aveau posibilitatea să cunoască situația reală a bunului pe care doreau să-l achiziționeze, în cauză nu s-a dovedit prin probe concludente că aceștia ar fi întreprins vreun demers pe care orice persoană diligentă l-ar fi făcut pentru a cunoaște situația juridică a imobilului și intenția foștilor proprietari. Era suficient ca aceștia să examineze titlul de proprietate invocat de vânzător pentru a constata că nu reprezintă un titlu valabil și că imobilul a fost preluat abuziv.
De asemenea, dacă s-ar fi interesat, ar fi aflat că se formulase solicitare în temeiul Legii nr. 112/1995, prin care se solicita restituirea în natură a imobilului.
În calitate de cumpărători, și au înțeles să își exercite dreptul de a cumpăra apartamentul în care locuiau înainte ca acest drept să devină actual, prin împlinirea termenului prevăzut de art.9 raportat la art. 14 din Legea nr. 112/1995.
B). Decretul nr. 224/1951 a fost un decret nedrept și inechitabil.
C). În fața instanței de apel le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, recunoscut de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, întrucât cauza lor nu a fost soluționată în spiritul legii.
D). Soluția pronunțată de instanța de fon era clară, concisă, instanța a făcut o corectă apreciere a probelor și a legii.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ. art. 305, art. 312 alin. 2.pr.civ.
La data de 07.12.2008 a decedat intimata pârâtă, constatându-se în temeiul art. 243 alin. 1.pr.civ. transmiterea calității procesuale către cealaltă intimată pârâtă,.
La data de 05.01.2009 a formulat întâmpinare intimata-pârâtă, invocând excepția de nulitate a recursului.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, a arătat că recurentele-reclamante, în dezvoltarea acestuia, critică de fapt hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri a probelor administrate în cauză.
Astfel de critici nu mai pot face obiectul analizei de către instanța de recurs întrucât, conform prevederilor art. 304 alin. 1 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și dacă există una din situațiile arătate la pct.1-9 ale acestui text de lege.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, intimata-pârâtă a arătat că, deși recurentele-reclamante au invocat aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, nu au indicat ce texte de lege au fost aplicate greșit și nici din dezvoltarea acestui motiv nu rezultă ce dispoziții legale apreciază recurentele că au fost aplicate eronat de către instanța de apel.
Asupra excepției privind nulitatea recursului, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 3021lit. c pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. În același sens, art. 303 alin. 1.pr.civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Potrivit art. 306 alin. 1: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2". Alineatul al doilea al art. 306.pr.civ. dispune că: "Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care este însă obligată să le pună în dezbatere părților".
Pe cale de consecință, în condițiile în care se invocă din oficiu un motiv de ordine publică, nu se mai pune problema anulării recursului, rămânând astfel fără relevanță dacă motivele invocate de către recurenți pot fi încadrate sau nu în prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Examinând decizia recurată prin prima motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, prevăzut de art. 304 pct. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1.Sub un prim aspect, este necesar a se stabili dacă hotărârea judecătorească pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 B este supusă apelului, conform regulii generale instituite de art. 282 alin. 1.pr.civ. sau se încadrează în dispozițiile de excepție ale art. 2821.pr.civ. text de lege ce prevede că: "Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv -".
care există între redactarea actuală a art. 2821.pr.civ. și cea inițială, în forma avută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 demonstrează voința legiuitorului de a extinde sfera hotărârilor judecătorești supuse unei singure căi de atac, respectiv a recursului, pusă în practică prin suprimarea, în două etape - cea de-a doua marcată de adoptarea Legii nr. 219/2005 - a posibilității exercitării apelului împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în primă instanță în litigiile patrimoniale considerate de o importanță valorică mai redusă, în scopul asigurării celerității de soluționare a acestora.
Interpretarea teleologică a textului de lege menționat, în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, impune concluzia că sintagma "litigiu care are un obiect evaluabil în bani" vizează orice litigiu care are la bază o acțiune în justiție prin care se tinde a se proteja un drept patrimonial.
Se deduce astfel că și acțiunea prin care se solicită desființarea unui contract de vânzare cumpărare în virtutea căruia a operat transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun - drept patrimonial (evaluabil în bani) - și prin care se valorifică un asemenea drept, are, la rândul său, un caracter patrimonial.
Acest punct de vedere a fost confirmat prin decizia în interesul legii nr.XXXII din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 830/10.12.2008, care a stabilit că: "Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821alin. 1 din Codul d e procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac,sunt evaluabile în banilitigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare", dezlegarea dată problemei de drept în discuție fiind obligatorie pentru instanța de recurs potrivit art. 329 alin. 3 pr.civ.
2. Consecință a greșitei calificări a căii de atac, Tribunalul a încălcat și dispozițiile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, care prevăd că: "Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel".
3. Nerespectarea normelor legale privind compunerea completului, cum este și cea referitoare la numărul de judecători, atragenulitatea hotărâriipronunțate, nulitate necondiționată de existența unei vătămări și deci nesusceptibilă de a fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 pr.civ.
4. Urmare a constatării nulității hotărârii pronunțate, în cauză numai pentru motivul legat de greșita compunere a instanței, în condițiile în care nu au fost încălcate alte dispoziții legale ce configurează regimul juridic al recursului, se impunerejudecareacăii de atac formulate de partea interesată, cu calificarea corespunzătoare și într-un complet format din trei judecători.
Având în vedere că potrivit art. 2 pct. 3 pr.civ. "Tribunalele judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului", Curtea va trimite dosarul spre rejudecare Tribunalului București, căreia îi revineompetența materială, reglementată prin norme de ordine publică conform art. 159 pct. 2 pr.civ. a soluționării căii de atac declarate în cauză.
Față de aceste considerente, reținând nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivul arătat, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315.pr.civ. să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București. Întrucât rejudecarea intră în competența unei alte instanțe, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de recurs, cele formulate de către recurenții reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante și împotriva deciziei civile nr. 810A/26.05.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, și
Casează decizia recurată și trimite cauza spre soluționarea recursului, la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Th. dact.
2 ex./13.04.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud. Sectorului 2. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
