Anulare act. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.426/

Ședința publică din 11 aprilie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Spitalul Municipal T, cu sediul în T,-, jud.H, împotriva sentinței civile nr.51 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsă fiind recurentul pârât Spitalul Municipal

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

La întrebarea instanței, intimatul reclamant declară că face parte din personalul contractual al Spitalului Municipal T, încă de la angajare.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca legală și temeinică.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.-51/17.01.2008 Tribunalul Harghitaa admis n parte ac iunea reclamantului mpotriva tului SPITALUL MUNICIPAL T, i n consecin ță:

A ispus anularea Deciziei nr.54 din data de 16.08.2007, emis de tul Spitalul Municipal T; repunerea tului n func ia avut anterior emiterii deciziei de mai sus; a fost obligat tul Spitalul Municipal T achite pe seama reclamantului ndemniza ia de conducere n cuantum de 22% din salariul tarifar, de care el a fost lipsit de la data emiterii dispozi iei men ionate i ă la repunerea efectiv n func ie; a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la obligarea tului la plata daunelor morale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul, prin cererea înregistrată sub nr-, a chemat în judecată Spitalul municipal T, solicitând anularea Deciziei nr.54/16.08.2007, prin care a fost schimbat din funcție, repunerea în funcția anterioară, cu obligarea pârâtului la plata indemnizației de conducere în procent de 22%, precum și la plata de daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată a fost schimbat din funcția de șef serviciu administrativ, în cea de referent IA, fără să fi săvârșit vreo abatere disciplinară, iar odată cu schimbarea din funcție i s-a diminuat și salariul, nemaiprimind sporul de conducere de 22%.

Reclamantul și-a formulat cererea în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ, dar prin ncheierea din 06.12.2007, cauza a fost transpusă completului specializat de litigii de munc i asigur ri sociale.

Unitatea a depus nt mpinare, solicit nd respingerea ac iunii ar nd reclamantului nu i s-a aplicat o sanc iune disciplinar, fii schimbat dintr-o func ie n alta, astfel nefiind necesar efectuarea unor cercet ri prealabile.

Reclamantul a ocupat func ia de ef serviciu administrativ prin numire, postul fiind vacant. ta a ar ătat pentru func ia de ef serviciu administra exista postul vacant de economist cu studii superioare, condi ie pe care reclamantul nu a ndeplinit-

Unitatea a mai ar ătat reclamantul a formulat o cerere de revocare a deciziei atacate, ns aceast cerere a fost respins deoarece activitatea a fost reorganizat iar reclamantul a dat dovad de o slab implicare n diferite ac iuni i sarcini de serviciu.

Din actele i lucr rile dosarului, instan a a re inut că prin Decizia nr.54/16.08.2007 (3) reclamantul a fost eliberat din func ia de ef serviciu administrativ n cadrul Spitalului Municipal T i numit în func ia de referent IA.

n pofida criticilor aduse de tre la adresa activit ăț ii desf ăș urate de reclamant (5) decizia contestat nu ntrune te condi iile unei sanc iuni disciplinare, aplicate susnumitului.

Astfel, instan a a apreciat Decizia nr.54/16.08.2007, reprezint o dispozi ie unilateral a unit ății te, n calitate de angajator, de modificare a contractului de munc pe care l avea ncheiat cu reclamantul, (conform art.41 pct.1 și 2, art.41 pct.3 din Codul muncii ).

Din interpretarea acestor prevederi ale Codului muncii, rezult un contract individual de munc poate fi modificat unilateral de tre angajator, doar n cazul deta șării i al deleg rii.

Instan a de fond a apreciat unitatea este n culp, prin emiterea deciziei contestate, sens n care a admis cap tul de cerere al reclamantului privind anularea respectivei decizii i repunerea n func ia ocupat anterior, urm nd a fi admis i cererea reclamantului de obligare a tei la plata ndemniza iei de conducere de care a fost lipsit n perioada schimb rii din func ie.

Însă, legat de cererea reclamantului de obligare a tei la plata unor daune morale, instan a a considerat-o ne ntemeiat, și a respins-o, reclamantul nespecificând n ce const prejudiciul moral suferit și nu a dovedit acest aspect, nespecificând nici la ce sumă s-ar ridica daunele morale pretinse.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Spitalul Municipal T care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul menținerii deciziei nr.54/16.08.2007 emisă de Spitalul Municipal T, cu cheltuieli de judecată.

În motivele recursului pârâtul Spitalul Municipal Taa rătat că prin Decizia nr.54/26.08.2007 numitul, a fost schimbat din func ia de ef serviciu administrativ din cadrul Spitalului Municipal T i numit în func ia de referent IA, ca urmare a slabei implicări n sarcinile de serviciu pe care acesta le avea de îndeplinit. Totodată, acesta nu a ocupat funcția de șef serviciu prin concurs, funcția fiind ocupată prin numire. În ocuparea acestei funcții de șef serviciu administrativ, sunt precizate ca și condiții minime de ocupare - studii superioare - condiție pe care nu a îndeplinit-

Pârâtul a mai arătat că Decizia nr. 54/16.OS.2008 a fost emisă de Spitalul Municipal T, în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății (art. 182 lit. b), precum și Contractul de management nr. 217/14,12.2006 ( lit. 2.4, pct. 33), fiind justificată atâta timp cât ocupantul postului nu a susținut concurs pentru ocuparea postului de Serviciu Administrativ.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 alin. 8 Cod pr.civilă.

Examinând recursul dedus judecății având în vedere lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Având în vedere disp.art.41 pct.1, 1 și 3 din Codul muncii, care precizează că: contractul individual de muncă poate fi modificat numai cu acordul părților, iar modificarea unilaterală a contractului individual de muncă fiind posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute iar modificarea contractului individual de muncă se referă la durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.

În aceste condiții, precizate de Codul muncii deci și în situația reclamantului, pârâta este în culpă deoarece contractul individual de muncă nu poate fi modificat unilateral - respectiv prin Decizia nr.54/16.08.2007.

Astfel că Spitalul Municipal T în calitate de pârât recurent în acest litigiu este în culpă, prin emiterea deciziei contestate de reclamant privind emiterea unei decizii "unilaterale".

În concluzie, instanța de fond a reținut o stare conformă și corespunzătoare cu dispozițiile legale dispuse de Codul muncii, apreciindu-se că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Municipal T, cu sediul în T,-, jud.H, împotriva sentinței civile nr.51 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 Aprilie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.AV

Tehnored.CC/2 exp.

22.04.2008

Jd.fd.,

Asist.jud.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 426/2008. Curtea de Apel Tg Mures