Anulare act. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI --SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU

CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 426.

Ședința publică din data de: 22.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă

JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru

JUDECĂTOR 3: Melania

GREFIER -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 17/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL și intimata - pârâtă SOCIETATEA AGRICOLA.

Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22.10.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.

CURTEA,

Deliberand asupra recursului de fata in raport cu exceptia invocata din oficiu la termenul din 15.10.2009, retine urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buftea la data de 10.01.2007 sub nr- reclamanta C Internațional RL. cu sediul ales în vederea comunicării actelor procedurale în B, Intrarea nr. 5, sector 1, reprezentată de CA și Asociații, a chemat în judecată pe pârâtele C RL. prin reprezentat legal cu sediul în com., Km.25, jud. C și Societatea Agricolă, cu sediul în, jud. I, prin reprezentat legal, solicitând instanței ca prin hotărâre a ce se va pronunța să dispună:

- nulitatea absolută a contractului de arendare nr. 1/15.06.2004, încheiat între SC SRL și Societatea Agricolă;

- în subsidiar, să se constate rămânerea fără obiect a contractului de arendare nr.1/15.06.2004;

- obligarea pârâtei SC SRL la înlăturarea culturilor de rapiță și însămânțate fără drept pe suprafețe de teren însumând 59 ha, situate în zona, tarlaua T 59, parcela A 288, iar în măsura în care pârâta nu va executa obligația de bună voie, să se încuviințeze înlăturarea acestora de către reclamantă pe cheltuiala pârâtei.

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14.03.2007 prin registratură pârâta SC SRL a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională. Cu titlul de cerere reconvențională pârâta SC SRL invocă un drept de retenție asupra terenului în litigiu până la primirea contravalorii lucrărilor agricole efectuate de aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1196/19.03.2007 Judecătoria Bufteaa declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Lehliu Gară, motivat de faptul că sediul pârâtei SC este în raza de competență a Judecătoriei Lehliu Gară.

Dosarul a fost Înregistrat pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară la data de 12.04.2007 ca urmare a declinării de competență de către Judecătoria Buftea, fiind înregistrată sub nr. 541.

Soluționând cauza, Judecătoria Lehliu Gară prin sentința civilă nr. 940/2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C Internațional RL. în contradictoriu cu pârâtele C RL. și Societatea Agricolă, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de arendă nr. 1 încheiat la 15.06.2004 între pârâte pentru suprafața de 36,9233 ha, a respins capătul de cerere privind rămânerea fără obiect a contractului de arendă dintre pârâte, a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere privind înlăturarea culturilor formulat de reclamantă și a cererii reconvenționale formulată de pârâta SC privind instituirea unui drept de retenție asupra terenului până la plata contravalorii lucrărilor agricole, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3513,5 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta C Internațional RL. B și pârâta C RL., județul

De asemenea, pârâta Societatea Agricolă a formulat cerere de aderare la apelul formulat de reclamantă.

Prin decizia civila nr. 17/28.01.2009 pronuntata de Tribunalul C - Sectia Civila a fost respins apelul declarat de apelanta pârâtă SC RL. împotriva sentinței civile nr. 603/2008, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă C Internațional RL B și cererea de aderare la apel formulată de apelanta pârâtă Societatea Agricolă împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte și rejudecând, a constatat nulitatea absolută totală a contractului de arendă nr. 1/15.06.2004 încheiat între Societatea Agricolă și SC RL. pentru suprafața de 63 ha. Totodata, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței si a fost obligată apelanta pârâtă SC RL. la plata sumei de 1254 lei către apelanta reclamantă C Internațional RL B și a sumei de 1254 lei către intimata Societatea Agricolă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs aratand ca instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor probe administrate în apel, probe esențiale pentru o justă soluționare a cauzei supuse-judecății, ca instanța de apel a ignorat apărările recurentei referitoare la eroarea comună și invincibilă, aplicarea principiului validității aparenței în drept și al salvgardării contractului de arendare, ca instanța de apel a facut o greșită interpretare și aplicare a legii cu privire la interesul reclamantei INTERNATIONAL în promovarea acțiunii, ca instanța de apel a facut o greșită interpretare și aplicare a legii si, mai mult, instanța a refuzat a analiza ultimul motiv de apel referitoare la nerespectarea de către reclamanta Internațional a dispozițiilor legii arendei privind schimbul de terenuri sau subarendarea.

La termenul din 15.10.2009 Curtea, din oficiu, in temeiul art. 106 alin 2.proc.civ. a invocat ca motiv de ordine publica, exceptia nulitatii hotararii date in apel pentru nesemnarea hotararii de catre un membru al completului de judecata.

Analizand lucrarile dosarului in raport cu exceptia invocata, curtea retine urmatoarele:

Din analiza minutei hotararii recurate, aflata la fila 134 din dosarul de apel, rezulta ca aceasta a fost semnata doar de un membru al completului de judecata.

Potrivit art. 258 alin. 1.proc.civ. "dupa ce s-a intrunit majoritatea, se va intocmi de indata dispozitivul hotararii care se semneaza, sub sanctiunea nulitatii, de catre judecatori ".

Potrivit art. 105 alin. 2 teza finala "in cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pana la dovada contrarie".

Avand in vedere nulitatea expresa a hotararii, prevazuta de art. 258 alin. 1.proc.civ. precum si faptul ca, datorita nesemnarii hotararii de catre toti membrii completului nu se poate verifica daca instanta a avut compunerea prevazuta de lege, daca la deliberare au participat judecatorii in fata carora au avut loc dezbaterile, precum si respectarea altor dispozitii legale cu privire la judecata, prin natura vatamarii produse aceasta nu poate fi combatuta prin proba contrara, asa incat prezumtia prevazuta de art. 105 alin. 2 teza 2 este deplin aplicabila in cauza.

In consecinta, retinand ca intemeiata exceptia nulitatii hotararii invocata ca motiv de ordine publica, curtea urmeaza sa admita recursul pentru acest motiv si, casand decizia recurata, sa trimita cauza spre rejudecare la instanta de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de către recurenta - pârâtă împotriva deciziei civile nr. 17/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL și intimata - pârâtă SOCIETATEA AGRICOLA.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.MS/19.11.2009

.red./2 ex./16.11.2009

Jud Apel C Secția Civilă

, G

Președinte:Ileana Ruxandra Dănăilă
Judecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Georgeta Stegaru, Melania

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Bucuresti