Anulare act. Decizia 430/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 430
Ședința publică de la 13 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O împotriva deciziei civile nr. 61 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se netimbrarea recursului cu taxa judiciară de timbru în valoare de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei și cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurenta prin motivele de recurs, după care;
Instanța acordă cuvântul asupra excepției netimbrării recursului.
Intimatul reclamant arată că cererea de recurs fiind formulată de Administrația Finanțelor Publice nu se timbrează și solciită acordarea cuvântului pe fond.
Curtea constată, potrivit dispozițiilor art. 17 din Lege 146/1997, că Administrația Publică, fiind titulara căii de atac, nu are obligația să timbreze.
Acordă cuvântul pe motivele de recurs.
Intimatul reclamant susține că în această compunere completul de judecată " nu este în stare să judece logic" și solicită acordarea unui termen pentru a proceda în mod legal.
I se pune în vedere că are posibilitatea de a formula cerere de recuzare timbrată corespunzător, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru fiecare magistrat recuzat.
Intimatul reclamant arată că nu înțelege să facă cerere de recuzare, dar insistă în acordarea unui termen.
Instanța apreciind cererea de amânare nejustificată, o respinge și pune în discuție calificarea cererii deduse judecății și în raport de aceasta competența de soluționare a cauzei și compunerea legală a completului.
Intimatul reclamant susține că obiectul litigiului este anulare act, hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi atacată cu apel iar aceasta poate fi atacată cu recurs, iar pe fondul motivelor de recurs arată că nu sunt întemeiate solicitând respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 6656 din 30.11.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr-, a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamantul, având ca obiect titlul executoriu nr.-/18.07.2007 și somația -/18.07.2007.
S-a reținut de instanța de fond că în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice S este inadmisibilă, deoarece nu sunt întrunite situațiile reglementate de art. 1201 civ. actele nefiind efectuate în frauda dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, criticând soluția pentru interpretarea eronată a probatoriilor administrate în cauză.
Prin întâmpinare, Administrația Fiscală Sas olicitat respingerea apelului ca nefondat, motivând faptul că nu s-a formulat în cauză în condițiile art. 172-173 din OG 92/2003, contestație la executare, legea fiscală fiind cea care guvernează materia obligațiilor fiscale.
Prin decizia nr.61 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în comuna, județul O, împotriva sentinței civile nr. 6656 din 30.11.2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr-, s-a schimbat sentința în sensul că s-a admis acțiunea și s-a anulat titlul executoriu - din 18.07.2007 și somația - din 18.07.2007.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că întrucât executarea nu a început, iar reclamantul este liber să aleagă cadrul procesual în care înțelege să se judece, acțiunea în anulare de drept comun este admisibilă, iar pe fond, este întemeiată, întrucât declarația fiscală a contribuabilului nu există, și nu s-a făcut dovada nașterii și existenței obligației fiscale corelative care să constituie baza de impunere, în condițiile în care convenția de închiriere a fost rezoluționată, astfel că, potrivit art. 1200 cod civil, s-a apreciat că actele fiscale contestate au făcute în frauda debitorului reclamant, și în consecință s-a dispus anularea lor.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice O, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta pârâtă a susținut că acțiunea reclamantului nu putea fi analizată prin prisma dispozițiilor legale indicate de reclamant ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, întrucât acestea reprezintă prevederi generale de drept comun, iar pentru valorificarea criticilor aduse există o respectiv, contestația la executare procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.
S-a arătat că este criticabilă și concluzia instanței de apel referitoare la imposibilitatea recurgerii la procedura contestației la executare, întrucât nu a început executarea, această reținere fiind contrară art. 145 din OG nr. 92/2003, republicată, care arată că executarea silită începe prin comunicarea somației.
Pe fond, s-a susținut că decizia de impunere pentru plăți anticipate, nefiind atacată în termenul legal, a devenit titlu executoriu, iar în baza acestuia a fost emisă somația de executare din 18.07.2007, acte întocmite cu respectarea deplină a prevederilor speciale ale OG nr. 92/2003 republicată.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 61/04.03.2008 a Tribunalului O l t, în sensul respingerii apelului, și a menținerii sentinței civile nr. 6656/30.11.2007 a Judecătoriei Slatina, ca legală și temeinică.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304, pct.8 și 9, Cod pr. civ.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la data de 08.05.2008, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că în temeiul dispozițiilor art. 129, alin.6, Cod pr. civ. reclamantul nu poate fi obligat să uzeze de calea contestației la executare, care, în opinia sa, este aplicabilă doar la soluționarea acțiunii în anularea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală. Pe fond, a susținut că instanța de apel a reținut corect motivul de anulare prevăzut de art. 46 din Codul d e procedură fiscală, raportat la art. 1200, Cod civil, pentru lipsa numelui, prenumelui, calității și semnăturii de pe titlu executoriu și somație.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea formulată la Judecătoria Slatina, reclamantul a solicitat instanței. în contradictoriu cu S, să se dispună anularea titlului executoriu nr. -, și a somației nr. -/18 emise la data de 17.07.2007 de S, în temeiul art. 105, Cod pr. civ. și 1200 cod civil, pentru fraudă la lege.
Deși în precizările formulate la prima instanță, reclamantul a susținut că actele a căror anulare se solicită nu sunt acte de executare, și a invocat în acest sens decizia în interesul legii nr. XIV/5 februarie 2007, pronunțată de ÎCCJ, și corelativ, că cererea promovată nu este o contestație la executare, ci o acțiune de drept comun în nulitate, instanțele de fond aveau obligația să califice corect cererea dedusă judecății, cu respectarea principiului disponibilității, și în raport de finalitatea urmărită prin declanșarea procedurii judiciare.
Art.1, alin.1, din Codul d e procedură fiscală reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale, privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
Potrivit art. 13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, ceea ce înseamnă că acestea au un caracter special și derogatoriu de la normele de drept comun.
Titlul de creanță fiscală prin care s-au stabilit drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabilului reclamant, rezultate din raporturi de drept material fiscal, a fost reprezentat de decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din cedarea folosinței bunurilor pe anul 2007 ( fila 20, dosar nr-al Judecătoriei Slatina ).
Acest titlu de creanță a devenit titlu executoriu fiscal, potrivit art. 141, alin.2, Codul d e procedură fiscală republicat, la data când creanța fiscală a devenit scadentă prin expirarea termenelor de plată stabilite de organul emitent, menționate în decizia de impunere, fiind emis titlul executoriu și subsecvent somația de executare, acte contestate în prezenta cauză.
Împotriva titlului executoriu fiscal se poate formula doar contestație la executare silită, potrivit art. 172, Codul d e procedură fiscală republicat, fără ca partea interesată să aibă la dispoziție și acțiunea de drept comun în anulare sau căile administrativ jurisdicționale de atac prevăzute de art.209 și 218, acestea din urmă fiind deschise doar în ceea ce privește contestarea titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrativ fiscale.
În speță, doar decizia de impunere emisă la data de 23.01.2007 putea fi cenzurată prin formularea unei contestații de competența organelor fiscale prevăzute expres de lege, care, potrivit art. 210, se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz, iar împotriva acestora se putea introduce de către persoana interesată contestație la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Pe calea contestației împotriva titlului executoriu fiscal se poate solicita lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului, și se pot invoca doar neregularități de ordin execuțional, nu și apărări de fond cu privire la însăși validitatea creanței fiscale, întrucât pentru contestarea sa există o altă procedură prevăzută de lege.
Cât privește somația emisă la data de 18.07.2007, aceasta marchează debutul fazei de executare, și are valoarea juridică a unui act de executare, potrivit art. 145 din Codul d e procedură fiscală republicat, astfel că aprecierea instanței de apel în sensul că nu a început executarea, și în consecință reclamantul nu poate uza de procedura contestației la executare, este eronată.
Este adevărat că în temeiul principiului disponibilității procesului civil partea este liberă să determine obiectul cererii de chemare în judecată, iar potrivit art. 129, alin. ultim din Codul d e pr. civ. judecătorii trebuie să dispună numai asupra acestuia, însă calificarea juridică a unei acțiuni dedusă judecății se face de către instanță, în raport de finalitatea urmărită de titular și de fundamentul dreptului invocat prin acțiune, în vederea determinării cadrului procesual corect.
În situația în care legiuitorul a reglementat proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, nu există un drept de opțiune al părții, care nu-și poate valorifica drepturile decât în limitele și cu respectarea legii. Doar în ipoteza în care nu există prevederi speciale exprese se aplică dispozițiile cu caracter general, de drept comun, ca o aplicație a principiului de drept potrivit căruia normele speciale derogă de la cele generale.
În consecință, cum pentru contestarea titlului de executare fiscală și a somației, Codul d e procedură fiscală a prevăzut exclusiv procedura contestației la executare, de competența instanței de executare de drept comun, respectiv judecătoria - aspect tranșat prin decizia în interesul legii nr. XIV/2007 pronunțată de ÎCCJ, - reclamantul nu are deschisă calea acțiunii în anulare de drept comun, pretențiile sale putând fi examinate doar în contextul art. 172 din Codul d e pr. fiscală.
Calificând corect cererea de chemare în judecată, ca fiind contestație la executare, nu se modifică obiectul și cauza acțiunii, întrucât instanța va soluționa aceleași pretenții ale reclamantului, însă în cadrul procedurii speciale prevăzută de lege, cu respectarea exigențelor impuse de aceasta.
Se constată că Judecătoria a calificat eronat acțiunea ca fiind una de drept comun, și a respins-o ca fiind inadmisibilă, iar Tribunalul, deși a considerat că excepția peremtorie nu este operantă, situație în care se impunea să facă aplicarea dispozițiilor art. 297, alin.1, Cod pr. civ. și să trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, a judecat în fond, lipsind în acest mod părțile de un grad de jurisdicție, și într-un cadru procesual greșit stabilit, astfel încât ambele instanțe de fond au soluționat acțiunea fără a intra în cercetarea fondului.
În consecință, față de considerentele ce preced, se apreciază că ambele instanțe de fond au aplicat greșit dispozițiile legale cuprinse în Codul d e procedură fiscală, aspect ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304, pct.9.
Cum însă greșita aplicare a legii a antrenat o necercetare a fondului cauzei, sunt incidente și dispozițiile art. 312, pct.5, și art. 297, alin.1, cod pr. civ. în temeiul cărora se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri, și se va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru a examina cererea reclamantului calificată ca o contestație la executare, în temeiul art. 172, cod pr. fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O împotriva deciziei civile nr. 61 din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, și a sentinței civile nr.6656 din 30.11.2007, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Casează ambele hotărâri și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Judecătoria Slatina.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-/16.05.2008
Tehn.2ex
Al.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan
