Anulare act. Decizia 433/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 433/
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Alexandra Boldea vicepreședintele Curții de Apel
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
Judecător - - -
Grefier -
-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către pârâțiiși, împotriva deciziei civile nr. 99 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții,și pârâțiiPRIMARUL MUNICIPIULUI G, MUNICIPIUL G - PRIN PRIMAR.,în acțiunea având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29 2009, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când,Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 5 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2005 pe rolul Judecătoriei Galați și care a formulat obiectul dosarului nr- reclamanții si (acțiune completată ulterior) au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul prin Primar și pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate nulitatea absoluta a autorizației de construire nr.1459/25.09.2003 eliberata pentru împrejmuire de teren.
A solicitat obligarea pârâților la desființarea gardului împrejmuitor.
Au mai solicitat nulitatea absolută a actului adițional nr.1/1999, act adițional ce este anexă la contractul de vânzare cumpărare nr.25607/27.06.1997, încheiat între Primăria G si pârâții și pentru imobilul din G str. L - nr. 49.
În motivarea cererii au arătat că în baza autorizației menționate eliberată de Primarul Municipiului G, a realizat o împrejmuire a terenului situat în str. - nr.49 fără a fi respectate dispozițiile Legii 50/1991.
Reclamantul a menționat că terenul în discuție se află în stare de indiviziune, existând și alte persoane care au titluri de proprietate, respectiv:, și, și municipiul
Autorizația de construire 1459/2003 s-a emis fără a se solicita ieșirea din indiviziune fapt ce a condus la generarea unor litigii între coproprietarii imobilului. Ca urmare a acestei autorizații de construire s-a îngrădit accesul la wc-ul proprietatea familiei.
Referitor la actul adițional 1/1999 reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr.25607/1997 cumpărătorilor și li s-a atribuit în coproprietate, cota indiviză de 100% din terenul aferent construcției, respectiv suprafața de 90 mp.
Ulterior, prin actul adițional a cărui nulitate se solicită, suprafața de teren reprezentând cota indiviză s-a modificat de la 90 mp la 153,35 mp și că prin acest act adițional s-a creat convingerea Primăriei că poate emite autorizație de construire pe terenul proprietatea solicitanților și.
Au susținut că pârâții au dobândit un drept necuvenit care a creat reclamanților un prejudiciu.
Reclamanții au invocat prevederile art. 948-950.civ. art. 998 și 1075.civ.
În dovedirea și combaterea acțiunii părțile s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Municipiul G prin Primar a arătat că a solicitat emiterea unei autorizații de construire în vederea realizării unei lucrări de împrejmuire teren. A menționat că urmare unui control efectuat de către agenții constatatori din cadrul Primăriei, s-a constat că a procedat la desființarea accesului la wc-ul situat lângă locuința sa prin executarea unui perete din zid, perete realizat fără autorizație. a fost sancționat contravențional în temeiul legii 50/1991.
Pârâtul a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii reclamanților, având în vedere faptul că există o stare de indiviziune a mai multor proprietari cu privire la teren.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că realizarea împrejmuirii a fost făcută pe baza autorizației emisă de Primărie.
A invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Galați.
A arătat că în conformitate cu art. 2 din Legea 50/1991 și a art.38 din normele metodologice de aplicare a legii, autorizația este un act de autoritate al adminsitrației publice astfel încât competența de soluționare a cererii de anulare revine Tribunalului.
A mai invocat lipsa procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea 554/2004.
A mai invocat tardivitatea promovării acțiunii arătând că aceasta trebuia promovată în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabila și că de fapt reclamanții au avut cunoștință despre autorizație din anul 2003.
A invocat în temeiul art.1066 puterea de lucru judecat menționând că pe rolul Tribunalului Galați secția contencios administrativ a fost înregistrată cauza sub nr.1617/2005 în care s-a pronunțat sentința civilă 1110/23.11.2005 definitivă și irevocabilă prin care s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de pârâtul Primarul municipiului G în contradictoriu cu.
Pe fondul cauzei a arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât soții și au devenit proprietari ai locuinței menționată în contractul de vânzare cumpărare nr.25607/27.06.1997 precum și ai terenului aferent construcției, în suprafață de 90 mp cota indiviză.
Prin actul adițional la acest contract nr.1/1999 li s-a atribuit în calitate de cumpărători dreptul de proprietate asupra terenului aferent constructției în suprafață de 153,35 mp cota indiviză.
A precizat că ceea ce există în indiviziune cu reclamanții este numai de acces în imobil. In legătura cu wc-ul, a menționat că acesta nu se află în curtea imobilului ci în bucătăria sa.
Pe rolul Judecătoriei Galați se află înregistrată sub nr.6704/2004 o acțiune care are ca obiect obligația de a face în legătură cu folosirea grupului sanitar.
Prin împrejmuirea realizată nu stânjenește ceilalți coproprietari în exercitarea drepturilor lor. Gardul împrejmuitor nu aduce atingere dreptului reclamanților asupra aleii comune de acces în imobil, numai aceasta alee fiind în indiviziune
La termenul din 31.10.2006, reclamanții au renunțat la judecata cu privire la capătul de cerere privind nulitatea autorizației de construire.
Prin încheierea din 23.01.2006 a fost introdusă în cauză, alături de pârâtul, soția acestuia, în calitate de pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 7808/24.10.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea în sensul că a constatat nulitatea absolută a actului adițional nr.1/27.09.1999 la contractul de vânzare - cumpărare nr. 25607/27.06.1997 și a actelor subsecvente încheiate în baza acestuia.
A dispus înlăturarea împrejmuirii executată de pârâții și la imobilul din G, str. -, nr. 49.
A respins excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată.
A respins capătul de cerere privind plata de daune morale ca nefondat.
A obligat pârâții către reclamantul la plata sumei de 400 ron cu titlu de cheltuieli de judecată și către reclamantul la 400 ron.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.25607/27.06.1997 pârâții și au cumpărat de la Primăria municipiului G spațiul de locuit, compus din 3 camere cu suprafața de 75,67 mp și o magazie în suprafață de 13,64 mp, situată în municipiul G str.- nr.49. Totodată au cumpărat si suprafața de 90 mp teren, aferent construcției, teren aflat in indiviziune.
Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în temeiul Legii 112/1995 ca urmare a faptului ca pârâții au deținut locuința în calitate de chiriași.
Prin actul adițional încheiat la data de 27.09.1999 de către aceleași părți, pârâților și, li s-a mai atribuit în proprietate o suprafață de teren totalizând 153,35 mp teren aferent construcței cumpărate, teren aflat în indiviziune.
Pe baza titlului de prorpietate, soții au solicitat și li s-a eliberat autorizația de construire nr.1459/25.09.2003, prin care s-a aprobat ca aceștia să construiască o împrejmuire de 23,30 liniari.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.44703/19.01.1999, reclamantul și soția acestuia au cumpărat de la pârâta Primăria G spațiul de locuit ce-l deținuse cu chirie, compus din 2 camere, în suprafață de 47,10 mp, o magazie din lemn în suprafață de 3,41 mp, o magazie din cărămidă de 12,29 mp, precum și 25% cota indiviză din suprafața folosită în comun a imobilului. Prin același act s-a atribuit în proprietate cumpărătorilor suprafața de 85 mp teren aferent construcției, respectiv o cota indiviză de 11,68 % din teren.
Imobilul cumpărat se situează la aceeași adresă cu cea a pârâților și, spațiile de locuit cumpărate aflându-se în aceeași curte.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr.211.175/30.03.1998 reclamantul și soția acestuia au cumpărat de la Primăria municipiului G spațiul de locuit pe care-l deținuseră cu chirie, compus din 2 camere de locuit în suprafață de 32,21 mp, 2 magazii în suprafață de 6,12 mp și respectiv 7,42 mp precum și teren aferent construcției, în indiviziune în suprafață de 80 mp. Imobilul cumpărat este situat la aceeași adresă.
Din actul adițional la contract nr.1/17.11.2004, urmare adresei nr.904/1997, rezultă că suprafața aferentă atribuită în proprietate cumpărătorului este de 80 mp, respectiv 10,99% din teren.
Având în vedere faptul că reclamanții ca și pârâții și au dobândit în proprietate spațiile de locuit pe care le-au deținut în calitate de chiriași, având în vedere suprafețele de teren aferente construcțiilor, menționate în contractele de vânzare-cumpărare, având în vedere și adresa nr.904/1997 care definește noțiunea de "teren aferent construcției", se reține că actul adițional nr.1/27.09.1999 emis la contractul de vânzare-cumpărare nr.25607/27.06.1997 este lovit de nulitate absolută.
In contractul de vânzare-cumpărare nr.25607/27.06.1997 este menționată suprafața de 90 mp, astfel încât în actul adițional nr.1/27.09.1997 trebuia să fie menționat tot suprafața de 90 mp, calculându-se și procentul corespunzător.
Întrucât cei trei coproprietari, alături de stat, dețin în proprietate teren în indiviziune - în G str. - nr.49 - urmează a dispune înlăturarea împrejmuirii executată pe teren de pârâții și.
Din autorizația nr.1459/25.09.2003 pct.3 rezultă că împrejmuirea trebuia să se realizeze în limitele proprietății și cu respectarea codului civil.
Având în vedere disp.art.480 si 1074 cod civil urmează a fi admis capătul de cerere privind înlăturarea împrejmuirii.
Apărările formulate prin întâmpinare de pârâții si nu pot fi primite, având în vedere că aceștia se referă la situația unei acțiuni care ar fi inițiată pe calea contenciosului administrativ, or părțile s-au judecat pe aceasta cale, sens în care au depus sentința civilă nr.1110/2005.
Față de obiectul acțiunii de față și având în vedere cele sus arătate urmează a respinge excepția autorității de lucru judecat.
In ceea ce privesc daunele morale, solicitate de reclamant și văzând și disp.art.1169 cod civil, au fost respinse întrucât nu au fost dovedite.
Împotriva sentinței nr.7808/2007 a Judecătoriei Galați au formulat apel pârâții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare au arătat că părțile sunt proprietari exclusivi asupra construcțiilor și terenului aferent. Constituirea dreptului de proprietate asupra terenului s-a făcut de către deținătorul acestuia, Primăria G, actul de transmitere îndeplinind toate condițiile de fond și de formă. Adresa reprezintă doar o interpretare a unor dispoziții legale. Acțiunea este inadmisibilă, întrucât are natura unei acțiuni în constatare și nu în realizare. Instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu forma obiectul învestirii sale, respectiv anularea autorizației, în mod implicit, atunci când a respins excepția autorității de lucru judecat, deși reclamanții renunțaseră la capătul de cerere privind anularea autorizației. Instanța a dispus asupra unui lucru determinat generic: actele subsecvente. În mod netemeinic și nelegal s-a înlăturat împrejmuirea, deși autorizația nu a fost desființată.
Prin decizia civilă nr. 226/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galația fost admis apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 7808/24.10.2007 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar - (nr. vechi 4339/C/2006).
A fost desființată sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că obiectul cauzei nu este clar precizat, nu are o logică juridică, nu se cunoaște care este capătul principal, care sunt accesoriile pentru a se putea pune în discuție excepțiile incidente și pentru a se putea analiza fondul cauzei. În fața unei astfel de situații și a unor precizări juridice din partea reclamanților, deși asistați de avocat, instanța se pronunță asupra a cererilor formulate. Dar pronunțarea nu urmărește acea logică juridică, ce trebuie să caracterizeze o hotărâre judecătorească. De asemenea, se pronunță, generic asupra anulării actelor subsecvente actului adițional. Este de necontestat principiul anulării actelor subsecvente urmare a anulării actului principal, principiul se aplică fără a fi reiterat în dispozitivul unei sentințe. Dacă însă, se solicită aplicarea acestui principiu într-o hotărâre judecătorească, atunci obiectul cererii trebuie să fie clar determinat, să se indice actele ce se cer a fi anulate în baza principiului enunțat.
Reclamanții și au considerat nelegală hotărârea recurată, întrucât a reținut că prima instanță nu a analizat fondul cauzei.
Au precizat că instanța de fond a fost învestită prin cererea de chemare în judecată cu constatarea nulității absolute a autorizației de construcție nr. 1459/25.09.2003 și desființarea împrejmuirii realizate în baza acestui act.
Au precizat că deși a făcut completarea acțiunii, ceea ce face evident faptul că în situația dată, anularea actului adițional, care vizează însuși dreptul de proprietate asupra terenului împrejmuit, constituie capătul de cerere principal, iar cel privind anularea autorizației de construcție, capătul de cerere accesoriu.
Pârâții și consideră că hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, conf. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
Soluția de desființare a sent.civ.nr.7808/2007 a Judecătoriei Galați pentru motivele reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii consideră o vădită încălcare a dispozițiilor art. 297 al. 1 Cod procedură civilă.
Niciuna dintre cele două situații strict și expres delimitate de norme de procedură nu există în mod real în această cauză, apreciind că obiectul acțiunii a fost bine conturat, iar cererea inițială a fost completată fără ca pârâții să se opună și după ce momentul considerat a fi prima zi de înfățișare la termenul din 26.09.2006 și cu cererea privind acordarea de daune morale în sumă de 1000 lei, iar instanța de fond s-a pronunțat în mod corect și complet asupra petitului cu care fusese învestită.
Prin decizia civilă nr. 608/R/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția civilă au fost admise ca fondate ambele recursuri formulate de pârâții și și reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 226/30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Primarul mun.G și Municipiul G prin Primar ing., în acțiunea civilă având ca obiect - anulare act. A fost casată decizia civilă nr. 226/30.04.2008 a Tribunalului Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru judecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că potrivit disp.art. 297 al. 1 Cod procedură civilă în cazul care se constată că, în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanță de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare, Tribunalul Galați -Secția civilă a respins apelul ca nefondat, obligând la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut faptul că potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995 și a normelor metodologice de aplicare a nr.HG 20/1996 și HG nr. 11/1995 suprafața de teren aferentă construcției este cea de sub casă inclusiv trotuarul de protecție al clădirii ce nu poate depăși 1.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții care au susținut că deși reclamanții au renunțat la judecarea capătului de cerere privind nulitatea autorizației de construcție instanța dispune totuși anularea acesteia.
Au mai susținut recurenții că îndreptățită la promovarea acțiunii ar fi fost Primăria G, deținătorul de necontestat al terenului, iar adresa nu poate avea caracterul unei dispoziții legale.
Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, al probelor administrate cât și al susținerilor părților, Curtea îl consideră nefondat.
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 7808/2007 prima instanță a dispus anularea actului adițional și a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, menționând că se anulează și actele subsecvente încheiate în baza acestora.
Chiar dacă am considera întemeiată susținerea recurenților, o astfel de măsură nu le produce nici un prejudiciu în condițiile în care au fost constatate nule actul adițional cât și contractul de vânzare-cumpărare.
Referitor la celălalt motiv de recurs, Curtea apreciază că atât actul adițional cât și contractul de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995, a HG nr. 20/1996 și HG nr. 11/1995.
Primarul municipiului G putea vinde pârâților așa cum a făcut-o inițial doar terenul de sub construcția proprietatea pârâților plus trotuarul de protecție al acesteia.
Este adevărat că aparent reclamanții nu ar justifica un interes legitim pentru promovarea acestei acțiuni întrucât terenul în discuție este al statului însă, acesta era și urmează să fie folosit în comun de toți coproprietarii imobilului.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând dispozițiile art. 312 în referire la art. 296 Cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către pârâțiiși, împotriva deciziei civile nr. 99 din 05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 29 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. GP/08.10.2009
decizie AP/08.10.2009
8 ex/08.10.2009
Fond: Judecătoria Galați - judecător
Apel: Tribunalul Galați: judecători -
Com. 6 ex/09.10.2009
Președinte:Irina Alexandra BoldeaJudecători:Irina Alexandra Boldea, Viorica Mihai Secuianu