Anulare act. Decizia 434/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 434
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Erica Nistor Președinte Secție Civilă
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr. 1236/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ia, și.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru revizuienta, av., pentru intimații și, av., pentru intimații și, av. și pentru intimații ia, și, av., lipsă intimații Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire, și rejudecând cauza, modificarea în parte a deciziei civile nr.1236/17.12.2008, în sensul respingerii în tot a cererii introductive, iar, în subsidiar, modificarea valorii despăgubirilor acordate de instanță la valoarea precizată prin cererea introductivă de 10.988 lei pentru fiecare reclamant, arătând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct.2 pr. civ. teza II, întrucât reclamanții au solicitat să se constate calitatea lor de moștenitori ai defunctului, iar instanța depășind limitele învestirii, a constatat că aceștia sunt moștenitorii lui, care l-a moștenit pe, precum și faptul că instanța de recurs a actualizat valoarea imobilelor fără ca reclamanții să solicite aceasta, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților și, av., solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar, ca nefondată, întrucât instanța nu s-a pronunțat nici ultra și nici extra petita, astfel că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2. pr. civ. fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților și, av. solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, pe fond, ca neîntemeiată, întrucât motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, instanța de recurs nepronunțând plus petita,
Reprezentantul intimaților ia, și, av. solicită respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, arătând că în ceea ce privește primul motiv al cererii de revizuire, acesta a fost analizat pe larg de către instanța de recurs și s-a pronunțat asupra acestuia, iar, în ipoteza în care ar fi reanalizat, ar însemna un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, iar, cu privire la cel de-al doilea motiv al cererii de revizuire, arată că instanța nu a pronunțat plus petita, reclamanții prin ultimul capăt al cererii introductive, capătul subsidiar de cerere, au solicitat expres valoarea actualizată a imobilelor, fără cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra cererii de revizuire, reține următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar - la data de 16.01.2009, revizuienta a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu intimații, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ia, și, să dispună schimbarea în parte a deciziei civile nr. 1236/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în sensul respingerii în tot a acțiunii civile formulată de intimații și în dosar nr-, în subsidiar, se cere modificarea valorii despăgubirilor acordate de instanță la cea de 10988 lei, conform acțiunii introductive.
În motivare, se arată că, prin hotărârea atacată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut sub două aspecte. În primul rând, prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate calitatea lor de moștenitori ai defunctului și, pe cale de consecință, să constate cotele lor din masa succesorală rămasă după defunctul.
Prin cererea introductivă și prin precizările ulterioare nu s-a solicitat ( așa cum s-a încercat în apel să se reprecizeze cererea) cota lor de moștenire cuvenită tatălui lor, care era în viață la data decesului bunicului. În dosarul primei instanțe, nu există o astfel de precizare, astfel că, în mod forțat, cu depășirea limitelor investirii, a fost reconvertită această cerere, în sensul a ceea ce ar fi profitat reclamanților.
Se solicită a se constata că reclamanții nu au calitatea de moștenitori, în condițiile în care nu au solicitat dezbaterea succesiunilor succesive, atât după bunic, cât și după tată.
Al doilea aspect privește acordarea de despăgubiri în sumă de 22.288,25 lei actualizată, sumă corespunzătoare cotei lor de drept din valoarea de vânzare a imobilelor, în condițiile în care s-a solicitat, ca și capăt de cerere subsidiar, suma de 10.988 lei pentru fiecare reclamant.
Ca atare, revizuienta a apreciat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă, fiind îndeplinite condițiile legale.
În drept, se invocă dispozițiile art. 322 pct.2 pr. civ..
Intimații și au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, cu motivarea că nu sunt incidente în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2. pr. civ..
În motivare, se arată că revizuirea nu poate fi exercitată pentru motive care privesc greșeli de judecată, cum ar fi aprecierea greșită a probelor, omisiunea analizării unor probe ori interpretarea greșită a unor dispoziții legale. Pentru a se încadra în cerințele art. 322 pct. 2.pr.civ. eroarea instanței trebuie să se fi săvârșit involuntar,iar când viciul invocat a fost chiar motivat de către instanță, părții nu îi este deschisă calea extraordinară de atac.
În decizia supusă revizuirii, instanța a motivat ambele aspecte semnalate de revizuientă, primul motiv fiind invocat și în cererea de recurs, fiind motivată înlăturarea lui, ca neîntemeiat.
Nici cu privire la cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată revizuienta, instanța de recurs nu a pronunțat un plus petit, deoarece prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat, în subsidiar, obligarea revizuientei la despăgubiri în cote de pentru fiecare reclamant din valoarea de vânzare actualizată a imobilului.
Este adevărat că reclamanții au indicat o sumă ( 10.988 lei pentru fiecare reclamant), dar au avut în vedere în mod evident, cota de fiecare din valoarea de vânzare a terenurilor de către revizuientă.
Intimații - și au depus concluzii scrise ( filele 36-37), prin care au arătat că, față de faptul că prin decizia din recurs, Curtea de Apel Timișoaraa modificat decizia Tribunalului și a respins cererea de constatare a nulității contractului lor de vânzare-cumpărare, nu au interes în privința petitelor privind succesiunea defunctului, această chestiune privindu-i exclusiv pe succesorii săi. Soluția asupra cererii de revizuire nu îi prejudiciază, deoarece revizuienta nu a solicitat schimbarea deciziei atacate decât în partea referitoare la aceste din urmă petite.
Intimații, ia, și au solicitat, prin concluziile scrise depuse la filele 40-41 dosar, respingerea cererii de revizuire, ca nefondată, deoarece argumentul invocat de revizuientă a fost indicat de către toți recurenții, instanța de recurs pronunțându-se asupra acestui aspect. În ipoteza reanalizării acestui motiv, ne-am afla în situația unui recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Și al doilea motiv de revizuire este neîntemeiat, atâta timp cât reclamanții, prin ultimul capăt al cererii introductive ( subsidiar), au solicitat expres valoarea actualizată a imobilelor, astfel că nu se aflăm în prezența unui plus petit.
Și intimații și au solicitat, prin întâmpinarea depusă ( filele 42-43), respingerea cererii de revizuire, în principiu, ca fiind inadmisibilă, iar în ceea ce privește fondul acesteia, ca nefondată.
În motivare, se arată că instanța a făcut o corectă apreciere a legii, din cererea lor de chemare în judecată rezultând fără echivoc că au formulat astfel cererea având în vedere calitatea lor de fii ai lui, iar instanța nu s-a pronunțat nici ultra și nici extra petita, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 322 pct. 2 teza întâi sau teza finală.
Și sub al doilea aspect invocat, cererea de revizuire este inadmisibilă, dat fiind faptul că, inițial, la data introducerii acțiunii, au avut cunoștință de o parte din vânzările efectuate de revizuientă, motiv pentru care sulta lor s-a mărit până la concurența sumei de 22.288,25 lei, după precizarea acțiunii.
Intimații nu au indicat temeiul de drept al apărărilor formulate pe calea întâmpinărilor și concluziilor scrise depuse.
În cauză, a fost atașat dosarul nr-, în care a fost pronunțată decizia contestată, material probator din a cărui analiză, instanța constată că:
Prin cererea înregistrată sub număr dosar - la udecătoria Timișoara, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a comunei, -, ia-, ca instanța, prin hotărârea ce va da, să constate calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctului și cotele lor de parte pentru fiecare, din succesiunea rămasă de pe urma acestuia; să constate, în principal, nulitatea absolută sau, în subsidiar, nulitatea relativă a certificatului de calitate de moștenitor nr. 16/17.05.2002; să constate nulitatea titlului de proprietate nr. 24029/78 având numerele top 190/2 și 48/3 emis la 12.10.2004 pe numele pârâtei și, pe cale de consecință, să oblige pârâta Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T la emiterea unuia nou; să constate nulitatea actului de dezmembrare și ieșire indiviziune și contract de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta și pârâții și autentificat sub nr. 20/04.02.205, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între aceeași pârâtă, în calitate de vânzător, și pârâții -, -, ia și, autentificat sub nr. 697/24.05.2005; a mai solicitat rectificarea CF nedefinitive nr. 288 Vii în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului aici înscris în cote de pentru fiecare dintre reclamanți; în subsidiar, au solicitat să fie obligată pârâta să-i despăgubească în cote de din valoarea de vânzare actualizată a imobilului înscris în CF 288 Vii, nr.cad. /3/1, /3/2 și /2/3 către pârâții persoane fizice, respectiv câte 10.988 lei pentru fiecare reclamant.
În motivare, au invocat faptul că a decedat la 09.04.1999, că a avut doi copii, respectiv pe reclamantă și pe tatăl lor, decedat la 26.05.2004 și că pârâta, declarând că este singurul moștenitor al defunctului, a obținut un certificat de calitate de moștenitor în acest sens. Au mai invocat că, în această calitate, pârâtei i-a fost eliberat titlul de proprietate pe care îl atacă și că, ulterior, a procedat la dezmembrarea și înstrăinarea parcelelor cuprinse în titlu.
Pentru termenul de judecată din 16.11.2006, reclamanții și-au precizat acțiunea, chemând în judecată în calitate de pârâți și pe, și ( fila 51 dosar primă instanță), solicitând, în principal, constatarea nulității actelor de înstrăinare încheiate între pârâta și susmenționații pârâți cu privire la terenul înscris în titlul de proprietate sau, în subsidiar, obligarea pârâtei vânzătoare la dezdăunarea lor cu valoarea de vânzare actualizată a imobilului.
Prin sentința civilă nr.5719/31.05.2007, cererea a fost respinsă, cu motivarea că, neputând veni în nume propriu la moștenirea bunicului lor, reclamanții o puteau face doar dacă tatăl lor ar fi acceptat succesiunea rămasă de pe urma lui. Cum această dovadă nu a fost făcută, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței, au declarat apel reclamanții, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând greșita reținere a neacceptării succesiunii defunctului de către tatăl lor.
Prin decizia civilă nr. 402/19.05.2008, apelul a fost admis în sensul schimbării în tot a sentinței apelate.
Astfel, acțiunea reclamanților a fost admisă și, în consecință: a fost anulat certificatul de calitate de moștenitor emis sub nr.16/17.05.2002 de BNP; s-a constatat că au calitatea de succesori ai defunctului, reclamanții, în calitate de nepoți de fiu postdecedat, în cote de parte fiecare, și pârâta, în calitate de fiică, în cotă de parte; s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 24029/78/12.10.2004 emis pe numele pârâtei; s-a constatat nulitatea absolută a actului de dezmembrare și ieșire indiviziune și contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20/04.02.2005 încheiat între pârâta și pârâții și privind imobilul înscris în CF nedefinitiv 288 Vii, nr.top /3/1, arabil intravilan în suprafață de 700 mp și nr.top /3/2, arabil în extravilan în suprafață de 1.400 mp; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 697/24.05.2005 încheiat între pârâta și pârâții -, -, ia- și - cu privire la imobilul înscris în CF nedefinitiv 288 Vii, nr. cadastral A 190/2/2, teren arabil intravilan în suprafață de 500 mp; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sun nr. 1639/17.10.2005 încheiat între pârâta și pârâții -, și - cu privire la imobilul înscris în CF nedefinitiv 288 Vii, nr. cadastral /2/1b, arabil în intravilan în suprafață de 500 mp și nr. cadastral A 190/2/1c, arabil intravilan în suprafață de 500 mp; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5371/05.12.2005 încheiat între pârâta și pârâții - și - cu privire la imobilul înscris în CF nedefinitiv 288 Vii, nr.cadastral A 190/2/1/a/2, arabil intravilan în suprafață de 300 mp; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5877/05.12.2005 încheiat între pârâta și pârâții și cu privire la imobilul înscris în CF nedefinitiv 288 Vii, nr. cadastral 190/2/3, arabil în suprafață de 500 mp; s-a dispus rectificarea CF nedefinitiv 288 Vii în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților cumpărători aici înscris și al înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților în cote de câte fiecare asupra imobilului înscris în această carte funciară; a fost respins subsidiarul acțiunii reclamanților având ca obiect acțiune în despăgubiri.
Pentru a dispune astfel, având în vedere și probatoriul administrat în faza apelului, tribunalul a avut în vedere că defunctul, decedat la 09.04.1999, a fost tatăl pârâtei și al tatălui reclamanților, decedat la 26.05.2004.
Instanța a reținut concludența declarației martorului ( propus de reclamanți), acesta arătând că a înstrăinat o locuință proprietate personală mutându-se ulterior la tatăl reclamanților unde a și decedat ( adresa cu nr. 159/22.04.2008 prin care Căminul pentru Persoane Vârstnice atestă faptul că decesul s-a produs în cadrul acestui așezământ, fiind apreciată ca nefiind relevantă) și că bunurile pe care și le-a cumpărat în timpul vieții ( televizor, cuier, haine) au rămas în posesia autorului reclamanților.
Acest din urmă aspect a fost recunoscut de pârâta cu ocazia interogatoriului luat. Această împrejurare, coroborată cu susținerile pârâtei însăși privitoare la faptul că l-a solicitat autorului reclamanților să efectueze demersurile necesare reconstituirii dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, au condus instanța la concluzia că acesta urmă a acceptat tacit succesiunea în sensul arătat de art. 689.civ. teza ultimă.
În consecință, certificatul de calitate de moștenitor emis doar pe numele pârâtei se impune a fi anulat, instanța reținând că și reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului, în cote de câte parte fiecare.
A mai avut în vedere instanța că pârâta a continuat demersurile începute de tatăl său în baza legii fondului funciar inclusiv în baza unui mandat tacit dat de tatăl reclamanților și că eliberarea titlului de proprietate doar pe numele pârâtei echivalează cu o depășire a mandatului, astfel că se impune anularea titlului.
În ceea ce privește actele de înstrăinare efectuate de reclamantă, instanța le-a constatat ca fiind nule având în vedere dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996 care permit rectificarea cărții funciare și în contradictoriu cu dobânditorii subsecvenți de bună credință și cu titlu oneros ai imobilului.
Cererea subsidiară de acordare de despăgubiri a fost respinsă, dată fiind soluția dată cererii principale.
Împotriva deciziei au declarat recursuri, pârâții, și, - și -, -, -, - și, și, pe care au criticat-o pentru nelegalitate.
Pârâta a solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamanților, cu motivarea că, deși reclamanții au solicitat a se constata calitatea lor de moștenitori ai defunctului, instanța a dezbătut și succesiunea rămasă de pe urma tatălui lor, cerere cu care nu fusese investită.
A mai invocat faptul că reținerea calității lui de moștenitor acceptant al lui s-a datorat greșitei interpretări a probelor administrate, concluziile la care se ajunse astfel fiind contradictorii și contrare celorlalte probe, ignorate de instanța de apel.
A invocat greșita aplicare a dispozițiilor legale referitoare la acceptarea tacită a succesiunii de către, în realitate acesta dezinteresându-se de moștenire.
În fine, a învederat că în mod nelegal a procedat instanța la constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, vânzarea unui bun indiviz de către un singur coindivizar nefiind sancționată în acest mod.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9.pr.civ.
Pârâții și au solicitat, în principal, respingerea cererii sub aspectul anulării titlului de proprietate și a actului de înstrăinare încheiat cu pârâta și, în subsidiar, în cazul în care va fi menținută soluția de anulare a titlului, obligarea pârâtei la dezdăunarea reclamanților conform capătului de cerere cu care aceștia au investit în subsidiar prima instanță.
În motivare, au invocat că, anulând în întregime titlul de proprietate, instanța a dat mai mult decât au cerut reclamanții care au avut în vedere desființarea acestuia doar în limita cotei lor de proprietate; aceeași este și situația certificatului de calitate de moștenitor eliberat pe numele pârâtei.
Au mai invocat că, oricum, titlul de proprietate nu putea fi desființat, câtă vreme antecesorul reclamanților nu a formulat vreo cerere în baza legilor fondului funciar în nume personal, toate demersurile fiind efectuate de pârâta; în consecință, nu pot fi reținute ca fiind incidente în cauză dispozițiile referitoare la mandatul tacit, astfel cum a apreciat instanța de apel.
A invocat greșita interpretare a probelor administrate și greșita înlăturare a unor declarații testimoniale ce reflectă situația reală de fapt; în realitate, antecesorul reclamanților nu a înțeles să facă vreun act de acceptare a succesiunii rămase de pe urma tatălui său.
A criticat constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, câtă vreme ei au fost de bună credință la data încheierii contractului, date fiind înscrierile de carte funciară, dovada contrară prezumției cuprinse în art.1898 civ. nefiind făcută.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 9.pr.civ.
Pârâtul a solicitat modificarea deciziei în sensul menținerii hotărârii primei instanțe, cu motivarea greșitei desființări a contractului de vânzare-cumpărare încheiat pe numele său, fără a se dispune și restabilirea situației anterioare, restabilire prevăzută expres de dispozițiile art. III pct. 2.4 din Legea 169/1997 și fără a se observa calitatea sa de cumpărător de bună credință.
A invocat prescripția dreptului reclamanților la acțiunea în nulitatea certificatului de calitate de moștenitor, termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din decretul 167/1958 fiind depășit.
A invocat faptul că antecesorul reclamanților trebuia să depună personal cerere în baza Legii 18/1991, această obligație fiind expres prevăzută de dispozițiile art. 13 din lege.
În fine, a invocat greșita reținere a calității de moștenitor acceptant în persoana tatălui reclamanților, în cauză nefiind făcută dovada incidenței dispozițiilor art. 689, 700.civ.
Pârâții - și - au formulat în termen legal două cereri de recurs, una dintre ele alături de pârâții - și.
Prin cererea formulată personal, pârâții au invocat greșita înlăturare a bunei lor credințe, care a existat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare desființat de tribunal.
Au mai invocat că vânzarea bunului indiviz de către un singur coindivizar nu se sancționează cu nulitatea actului, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.
Aceiași pârâți, alături de pârâții - și ia-, au solicitat, în principal, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la ribunalul Timiș și, în subsidiar, menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivare, au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea în anularea certificatului de moștenitor, acțiunea fiind prescriptibilă în termenul de trei ani prevăzut de dispozițiile Decretului 167/1958, termen ce era împlinit la data promovării acțiunii de către reclamanți.
Au mai invocat depășirea limitelor investirii de către tribunal, instanța pronunțându-se și asupra acceptării succesiunii de către, deși acest lucru nu s-a cerut.
Au mai invocat că pârâta era, oricum, îndreptățită la parte din succesiunea defunctului, astfel că atât certificatul de calitate de moștenitor, cât și titlul de proprietate, puteau fi anulate doar în parte; în consecință, nu puteau fi anulate actele de înstrăinare, soluția putând fi o eventuală desființare a lor, ulterior sistării stării de indiviziune.
Au mai invocat faptul că tribunalul și-a întemeiat soluția de constatare a nulității absolute a actelor de înstrăinare pe dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996, text legal ce nu a fost niciodată invocat de reclamanți; or, aceasta echivalează cu încălcarea principiului disponibilității și cu încălcarea dreptului la apărare al părților, câtă vreme norma legală nici nu a fost pusă în discuție de instanță.
Au invocat greșita reținere a acceptării succesiunii de către, aceasta fiind rezultatul greșitei interpretări a probatoriului administrat și a greșitei rețineri a stării de fapt.
Au mai invocat neobservarea bunei lor credințe la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prezumție ce nu a fost înlăturată prin vreun mijloc de probă.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9.pr.civ.
Pârâții (fostă ) - și - au solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamanților.
În motivare, au criticat greșita interpretare dată dispozițiilor art. 225.pr.civ. câtă vreme ei depuseseră întâmpinare în fața primei instanțe.
Au criticat greșita desființare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta câtă vreme, pe de o parte, au fost de bună credință la data cumpărării și, pe de altă parte, înstrăinarea astfel săvârșită de pârâtă nu putea fi sancționată cu nulitatea absolută a actului.
Au invocat faptul că, deși pârâtei i se cuvin 5,67 ha teren, reclamanții au contestat doar titlul în care este cuprinsă suprafața de 0,67 ha, dar în CF 288 fiind evidențiate 15.500 mp arabil, și nu au solicitat și anularea dezmembrării cuprinse în actul autentic de vânzare-cumpărare prin care au dobândit dreptul asupra a 500 mp teren.
Au mai invocat greșita reținere a incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea 7/1996, câtă vreme condițiile de validitate ale actului au fost respectate la data încheierii sale, precum și greșita reținere a faptului acceptării tacite a succesiunii defunctului de către, câtă vreme doar pârâta a urmat formalitățile prevăzute de Legea fondului funciar ( teoria mandatului dat în acest sens de către antecesorul reclamanților, avută în vedere de tribunal, nefiind aplicabilă în cauză), iar dreptul de proprietate asupra terenului înscris în titlu i-a fost reconstituit în baza unei hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, din probele administrate, nu rezultă că ar fi făcut acte neechivoce de acceptare a succesiunii defunctului.
Au invocat prescripția dreptului la acțiune în anularea certificatului de calitate de moștenitor, invocând dispozițiile art. 88 din Legea 36/1995 și pe cele ale art. 3 din Decretul 167/1958 și au apreciat ca fiind inadmisibilă cererea în nulitatea titlului de proprietate în lipsa unei cereri în anularea hotărârii Comisiei Județene în baza căreia titlul a fost emis.
În fine, au invocat că, deși reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârâți și pe și, aceștia nu au fost citați niciodată, procesul desfășurându-se în lipsa lor.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9.pr.civ.
Pârâții și au solicitat casarea cu trimitere la aceeași instanță a deciziei pronunțate, cu motivarea că nu au fost legal citați, ei locuind de circa un an în Vii, unde și-au construit casa.
Au invocat acordarea de către instanță a mai mult decât s-a cerut, reclamanții nesolicitând a se constata și calitatea lor de moștenitori ai tatălui lor.
Au invocat nemotivarea soluției de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului pe care și-au și construit locuința, cu neobservarea bunei lor credințe și nici situației actualizate de carte funciară.
Au invocat greșita reținere a acceptării tacite de către a succesiunii rămase de pe urma tatălui său.
În fine, au invocat greșita aplicare a sancțiunii nulității absolute la situația din speță, respectiv în cazul înstrăinării de către un singur coindivizar a bunului indiviz.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 1236/17.12.2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursurile declarate de pârâții, -, -, ia, - (fostă ), și împotriva deciziei civile nr. 402/A/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-, a modificat în parte decizia recurată și, în consecință, a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanți, a constatat nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr. 24029/78 eliberat la 12.10.2004 de pârâta Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T și a obligat pârâta la emiterea unui nou titlu de proprietate cu includerea la rubrica "cetățeanul" și a reclamanților și, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de câte 22.288,25 lei actualizată, sumă corespunzătoare cotei lor de drept din valoarea de vânzare a imobilelor, a dispus rectificarea CF nedefinitive nr. 288 Vii, în sensul intabulării dreptului de proprietate al reclamanților astfel recunoscut asupra imobilelor rămase în proprietatea pârâtei, fiind respinsă în rest acțiunea și a menținut în rest decizia atacată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, pe calea recursurilor, au fost invocate o serie de excepții care, în situația în care ar fi găsite întemeiate, ar face inutilă examinarea în tot sau în parte a celorlalte susțineri ale părților, astfel că ele au fost examinate cu prioritate, în baza art. 137 al. 1.pr.civ.
Tot cu prioritate au fost examinate și motivele care, în situația în care ar fi găsite ca fiind întemeiate, ar duce la casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii.
Astfel, în cauză a fost invocată prescrierea dreptului material la acțiunea reclamanților în anularea certificatului de calitate de moștenitor pe numele pârâtei, susținându-se că, actul fiind supus - eventual - unei nulități relative, acțiunea în anulare este prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzut de dispozițiile Decretului 167/1658.
Aceste susțineri nu au putut fi reținute ca întemeiate.
Astfel, în cauză, reclamanții au invocat drept cauză de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor eliberat în baza art. 76, 84 din Legea 36/1995 stabilirea calității pârâtei de unic moștenitor al defunctului, ca o consecință a afirmațiilor necorespunzătoare făcute de pârâtă, în sensul că ar fi unica moștenitoare a acestuia.
Faptul că pârâta știa, la data demarării procedurii succesorale notariale, că mai există și alți succesibili ai defunctului, nu a fost contestat de aceasta, aspect ce rezultă și din cuprinsul Ordonanței nr. 8386/P/2004 prin care, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 292.pen. pârâta a fost scoasă de sub urmărire penală, sancțiunea fiind aplicarea unei amenzi administrative ( filele 95, 96 dosar fond).
În consecință, eliberarea certificatului de calitate de moștenitor doar pe numele pârâtei a fost consecința unei fraude săvârșite în dauna intereselor reclamanților care s-au văzut, astfel, puși în condiția de terți în raport cu actul atacat și cu succesiunea defunctului.
În consecință, cum necitarea reclamanților în fața notarului este rezultatul atitudinii frauduloase a pârâtei ( astfel că, față de dispozițiile art. 105.pr.civ. actul astfel eliberat este nul absolut, dispozițiile art. 3, 9 din Decretul 167/1958 nefiind incidente în cauză), excepția invocată a fost respinsă.
Pe calea recursului, pârâții și au invocat nelegala lor citare în primă instanță și în apel, susținând că de circa un an nu mai locuiesc la adresa la care au fost emise citațiile.
Din examinarea înscrisurilor de la dosar, rezultă că pârâții au fost citați la 22.12.2006, pentru termenul de judecată din 01.02.2007, la domiciliul indicat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta ( filele 101, 118, 119 dosar fond). Cum recursul declarat de aceștia a fost înregistrat la 28 iunie 2008 ( fila 51 dosar), este suficient un simplu calcul aritmetic pentru ca instanța să rețină că în urmă cu un an ( luna iulie 2007), recurenții locuiau încă la adresa la care au fost citați în 22 decembrie 2006.
În consecință, pârâții au fost citați cu respectarea dispozițiilor art. 87, 90, 92.pr.civ. o eventuală schimbare de domiciliu pe parcursul procesului trebuind a fi adusă la cunoștința instanței sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 108 al. 4.pr.civ.
În continuare, pârâții recurenți - ( fostă ) și au invocat faptul că, deși reclamanții au chemat în judecată pe pârâții și, instanțele au soluționat cauza fără citarea acestora.
Nici aceste susțineri nu au putut fi reținute ca temeiuri care să atragă nulitatea hotărârii pronunțate, în sensul art. 105.pr.civ.
Astfel, în primul rând, pârâții nu au interesul procesual în a invoca o afirmată nelegală citare a altor părți în proces.
În al doilea rând, s-a observat că, deși reclamanții au indicat numele unuia dintre pârâți ca fiind "" ( fila 51 dosar fond), numele a fost eronat indicat, numele pârâtului fiind "", acesta fiind corect citat și formulând și el recurs în prezenta cauză.
În fine, deși reclamanții au indicat ca pârât și pe ( fila 51 dosar fond), acesta nu a fost citat, iar hotărârile nu au fost pronunțate în contradictoriu cu acesta; în consecință, el nu a mai avut calitate de parte în proces, iar drepturile sale nu au fost afectat în vreun fel prin hotărârile pronunțate.
În fine, aceiași pârâți au invocat că este inadmisibilă cererea în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate eliberat în baza legilor fondului funciar, câtă vreme hotărârea comisiei județene care a stat la baza emiterii respectivului titlu nu a fost ea însăși atacată.
Nici aceste critici nu au putut fi reținute ca temeiuri de admitere a recursului câtă vreme, reglementând condițiile și cazurile în care titlul de proprietate poate fi atacat ca fiind nul absolut, art. III din Legea 18/1991 republicată nu condiționează promovarea acțiunii în nulitate de contestarea hotărârii comisiei în baza căreia titlul a fost eliberat.
În continuare, instanța a procedat la examinarea celorlalte critici formulate de recurenți, cu mențiunea că vor fi cercetate mai întâi motivele comune de recurs și apoi cele invocate doar de unii dintre recurenți.
Astfel, în ceea ce privește susținerile vizând incidența normelor speciale cuprinse în legile fondului funciar cu privire la acceptarea succesiunii, instanța a reținut următoarele:
pârâților, a încetat din viață la 9 aprilie 1999.
Anterior decesului, acesta a formulat două cereri în baza Legii 18/1991: prima, înregistrată la comisia locală sub nr. 465/24.02.1998, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 5,67 ha teren agricol ( fila 147 dosar fond) și a doua, formulată la 01.04.1998 și înregistrată sub același număr prin care solicita și atribuirea suprafeței de 0,67 ha teren ( suprafață ce face obiect al prezentului litigiu).
Din conținutul acestei ultime cereri, rezultă că petentul a avut în vedere reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a aparținut antecesorilor săi, dispozițiile art. 8 al. 2 din Legea 18/1991 în forma în vigoare la acea dată fiind, astfel, incidente.
În acest context, este evident că antecesorul comun al pârâților și nu personal pârâta a demarat procedura de reconstituire reglementată de dispozițiile legilor fondului funciar.
Este indiferent, din punctul de vedere al prezentului litigiu, că defunctul, afirmativ, ar fi formulat tardiv cererea de reconstituire ( cum au susținut recurenții ) și, la fel de nerelevant este și faptul că, după moartea acestuia, demersurile în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,67 ha teren au fost desăvârșite de pârâta, aceasta acționând nu în calitate de petent în sensul Legii 18/1991, ci de succesor al petentului.
Rezultă că sunt nefondate susținerile vizând incidența în cauză a dispozițiilor speciale cuprinse în legile fondului funciar referitoare la acceptarea succesiunii defunctului, aplicabile fiind dispozițiile dreptului comun ( art. 650 și următoarele civ.).
Din acest punct de vedere s-a susținut că tribunalul a acordat un plus petit, reținând că reclamanții sunt moștenitorii defunctului, în calitate de nepoți de fiu, această calitate fiindu-le recunoscută ca urmare a faptului că tatăl lor îl moștenise pe defunct, câtă vreme pe calea cererii de chemare în judecată, ei nu au formulat vreun petit referitor la dezbaterea de succesiuni succesive.
Din examinarea înscrisurilor de la dosar, a rezultat că aceste critici nu au putut fi reținute ca temeiuri de modificare a deciziei.
Astfel, corespunde realității că reclamanții au solicitat ca instanța să constate calitatea lor de moștenitori ai defunctului și cotele lor de proprietate din masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, fără ca vreunul dintre petitele cererii de chemare în judecată să aibă ca obiect și dezbaterea de succesiuni succesive ( a defunctului lor bunic și, respectiv, a tatălui lor) ( filele 2-3 dosar fond).
S-a observat, însă, că motivând cererea de chemare în judecată, reclamanții au arătat că a avut ca moștenitori legali pe pârâta și pe tatăl lor și că ei, reclamanții, sunt moștenitorii legali ai acestuia din urmă și că tatăl lor nu a renunțat la succesiunea lui ci, dimpotrivă, a acceptat-o în termen legal; totodată, pentru a face dovada acceptării succesiunii tatălui lor, au depus certificatul de calitate de moștenitor eliberat sub nr. 83/23.10.2006 de BNP ( fila 52 dosar fond).
Rezultă, așadar, cu evidență că reclamanții au solicitat a li se recunoaște nu aptitudinea de a veni la succesiunea bunicului lor prin reprezentare, în sensul art. 664-668.civ. ci pe cea de a veni la succesiunea defunctului, ca moștenitori ai defunctului lor tată, acceptant ( la rândul său) al succesiunii lui.
În concluzie, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 129 al. ultim pr.civ. ce stabilesc principiul disponibilității în procesul civil, ci a făcut aplicarea art. 129 al. 1, 2, 4, 5.pr.civ. raportat la art. 84.pr.civ. încadrându-se în mod legal în limitele principiului rolului activ ce revine judecătorului.
În acest context, dacă acceptarea de către reclamanți a succesiunii rămase de pe urma tatălui lor nu a fost contestată, criticile recurenților au vizat reținerea de către instanța de apel a calității lui, de moștenitor acceptant a succesiunii lui.
Nici aceste critici nu sunt întemeiate, ca motive de modificare sau casare a hotărârii recurate, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a avut în vedere că tatăl reclamanților a acceptat tacit succesiunea bunicului acestora, cu referire la dispozițiile art. 689.civ.
Susmenționata normă nu prevede care sunt actele apreciate a se constitui în manifestări ale acceptării tacite, dispunând doar că acestea nu trebuie să fie echivoce.
Or, din conținutul ordonanței de scoatere de sub urmărire penală a pârâtei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, rezultă că aceasta, personal, arată că ar fi vândut apartamentul rămas după defunctul ( fila 95 dosar fond).
Chiar dacă s-ar admite că apartamentul a fost vândut în timpul vieții defunctului ( deși atât pârâta din prezenta cauză, cât și martorii audiați în cursul urmăririi penale, au dat declarații în acest sens), se observă că tot pârâta este cea care a declarat în fals că este unica moștenitoare a lui, invocând fie o afirmată înțelegere cu acesta cu privire la redobândirea terenului în litigiu și dezinteresul manifestat în acest sens de fratele său ( fila 95 verso dosar fond), fie scepticismul exprimat de acesta în ceea ce privește redobândirea terenului ( fila 171 dosar apel - interogatoriul pârâtei).
În acest context, dacă însăși pârâta a arătat că în masa succesorală rămasă de pe urma lui nu a rămas decât dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și că fratele său nu a intenționat să accepte succesiunea tatălui lor, nimic nu o împiedica să îl indice și pe, ca succesibil al defunctului, pentru ca acesta, citat în conformitate cu dispozițiile art. 75 din Legea 36/1995, să renunțe în fața notarului la succesiune.
Or, pârâta nu a procedat în acest sens ci, în fraudarea intereselor celuilalt moștenitor, a declarat în fals conform celor mai sus arătate.
Pe de altă parte, după decesul lui, tatăl reclamanților a păstrat o serie de bunuri ce i-au aparținut acestuia ( interogatoriu pârâtă - fila 171 dosar apel).
Chiar dacă această manifestare de voință a tatălui reclamanților ar fi echivocă, în sensul art. 689.civ. acest echivoc este rezultatul atitudinii culpabile a pârâtei ( atitudine mai sus descrisă); or, aceasta nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține înlăturarea de la moștenirea defunctului a fratelui său, defunctul.
S-a observat că, susținând neacceptarea succesiunii de către antecesorul reclamanților, recurenții s-au referit pe larg la probele administrate în cauză, criticând prevalența acordată unora dintre ele și înlăturarea altora, lipsa de coroborare a lor, greșita interpretare ce li s-a dat etc. toate acestea având ca efect, în opinia recurenților, greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel. Chiar dacă recurenții au încadrat aceste critici în motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9.pr.civ. se observă că ele se referă, în realitate, fie la nepronunțarea asupra unor dovezi sau mijloace de apărare afirmativ hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fie la o afirmată eronată apreciere a probelor administrate ce ar decurge dintr-o greșeală de fapt, respectiv în motive de recurs care, la data sesizării instanței mai erau prevăzute în Codul d e procedură civilă, fiind abrogate prin Legea 219/2005 și, respectiv, prin OUG 138/2000.
În concluzie, criticile formulate sub acest aspect de recurenți s-au constatat a fi neîntemeiate, în sensul art. 304.pr.civ. și au fost respinse ca atare.
Cum instanța de recurs a menținut, astfel, sentința dată în apel cu privire la calitatea reclamanților de moștenitori acceptanți ai succesiunii rămase de pe urma lui, este nerelevant faptul că, în considerente, tribunalul a făcut referire la dispozițiile art. 664.civ. astfel că au fost respinse criticile formulate sub acest aspect de recurenții.
Având în vedere aceste considerente, dat fiind faptul că în mod corect s-a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului lor bunic alături de pârâta, în mod corect a procedat instanța de apel la anularea în tot a certificatului de calitate de moștenitor emis exclusiv pe numele pârâtei.
Nu a putut fi, însă, menținută soluția de anulare în tot a titlului de proprietate nr.24029/78/12.10.2004. Acest titlu certifică atât calitatea pârâtei de beneficiar al dispozițiilor Legii 18/1991 ( ca moștenitor al tatălui său), cât și faptul că el ( titlul) poartă asupra terenului indicat în cuprinsul său. Pe de o parte, cu privire la identificarea terenului nu s-au formulat critici iar, pe de altă parte, conform celor reținute chiar de instanța de apel, pârâta are și ea o cotă de parte din moștenirea lui. În consecință, aceasta nu era îndreptățită să beneficieze de întreaga suprafață de teren înscrisă în titlu, incidente fiind dispozițiile art. 3 al. 1 lit. a din Legea 169/1997, dat este îndreptățită la o cotă de parte din respectivul teren.
Instanța de apel a procedat la constatarea nulității absolute a actelor de dezmembrare cu privire la terenul înscris în CF 288 efectuate de pârâta și a actelor de înstrăinare încheiate între aceasta și ceilalți pârâți, persoane fizice.
Și sub acest aspect, criticile aduse de recurenți deciziei s-a constatat a fi întemeiate.
Astfel, pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea 7/1996. Se observă, însă, din examinarea cererii de chemare în judecată că, solicitând constatarea nulității absolute a acestor acte, reclamanții au invocat, ca temei, dispozițiile art. 948.civ. ( fila 3 dosar fond) și principiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accepientis", ca o consecință firească a anulării titlului de proprietate ( fila 5 dosar fond), situația subdobânditorilor cu titlu oneros și de bună credință constituindu-se în excepție de la acest principiu care, oricum, după cum se va arăta mai jos, nu este incident în cauză.
Este adevărat că au fost indicate ca temei de drept și dispozițiile Legii 7/1996, însă cu caracter generic și în susținerea cererii de rectificare a cărții funciare ( fila 5 dosar fond).
Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut nicio referire în cuprinsul apelului declarat, la dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996, și nici nu ar fi putut să o facă decât cu încălcarea dispozițiilor art. 294.pr.civ. câtă vreme ar fi avut, astfel, în vedere o nouă cauză a acțiunii în raport cu cea inițială ( art. 948.civ.).
În aceste condiții, tribunalul nu putea să rețină ca temei al anulării susmenționatelor acte, norma legală sus-menționată nici chiar dacă ar fi pus-o în prealabil în discuția părților.
Procedând contrar celor mai sus arătate, instanța de apel a depășit limitele rolului activ, dispunând nelegal asupra acestui capăt de cerere.
Instanța de recurs a reținut, însă că, oricum, dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996 nu sunt incidente în pricina de față.
Astfel, cum pârâta avea o cotă de din moștenirea antecesorului comun potrivit celor mai sus arătate, ea se putea manifesta ca proprietar asupra acestei cote, în sensul art. 480.civ. . însă, întregul bun, deși, ca efect al nulității certificatului de calitate de moștenitor și al reținerii calității de coproprietar și în persoana reclamanților, ea nu avea acest drept ( nulitatea operând cu caracter retroactiv), pârâta a procedat de asemenea manieră, încât vânzările astfel consimțite au ajuns să fie supuse unei condiții rezolutorii, cea a unui eventual partaj între coindivizari. Doar în situația în care pârâții cumpărători ar fi avut cunoștință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare că vânzătorul ( pârâta ) a devenit proprietar unic asupra terenului prin modalitatea mai sus arătată, s-ar fi pus în discuție nulitatea absolută a înstrăinărilor. Or, reclamanții nici nu au susținut că pârâții ar fi fost de rea credință, astfel că prezumția consfințită de dispozițiile art. 1899 al. 2.civ. operează pe deplin în favoarea acestora din urmă.
În consecință, nici prin prisma dispozițiilor art. 448.civ. ( invocate de reclamanți), și nici prin cea a dispozițiilor art. 36 din Legea 7/1996 ( reținute de instanța de apel), sancțiunea nulității absolute nu este incidentă cu privire la actele de dezmembrare ( efectuate tocmai în vederea vânzării parcelelor de teren) și la cele de înstrăinare.
Dacă nulitatea absolută a actelor nu poate fi dispusă, este întemeiată însă, cererea formulată în subsidiar de reclamanți în sensul obligării pârâtei la a-i despăgubi în cote de câte parte din valoarea de vânzare a terenurilor, valoare actualizată ( fila 3, 51 dosar fond), ei fiind îndreptățiți la repararea prejudiciului cauzat de pârâta care a înstrăinat și cota lor de proprietate.
Din examinarea contractelor de vânzare-cumpărare, rezultă că pârâții cumpărători au achitat contravaloarea parcelelor cumpărate de la pârâta după cum urmează:
- și - 7.770 lei ( fila 9 dosar fond);
- -, -, ia și - - 10.000 Euro, echivalent a 36.183 lei ( fila 12 dosar fond):
- - și - 11.000 lei ( fila 101 dosar fond);
- și - - 18.200 lei ( fila 103 dosar fond);
- - (în prezent ) și - 8.000 lei ( fila 126 dosar fond);
- - - 8.000 lei ( fila 128 dosar fond).
Având în vedere că reclamanților li se cuvine câte o cotă de parte din succesiunea defunctului și, pe cale de consecință, din valoarea terenurilor înstrăinate, văzând și modalitatea în care reclamanții au cerut, în subsidiar, să fie despăgubiți, instanța a obligat-o pe pârâta la plata către reclamanți a sumei de câte 22.288,25 lei actualizată.
Cum în CF nedefinitiv 288 Vii dreptul de proprietate al pârâtei a rămas înscris în cota de 1/1 parte asupra terenului ce nu a fost înstrăinat, față de calitatea de moștenitori în cotă de câte parte fiecare recunoscută reclamanților, instanța a dispus rectificarea cărții funciare susmenționate în sensul intabulării dreptului lor de proprietate astfel recunoscut asupra imobilelor rămase în proprietatea pârâtei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 322 pct. 2.pr.civ. Curtea constată că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2.pr.civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuienta și-a întemeiat prezenta cale extraordinară de atac pe prima, respectiv ultima, din cele trei ipoteze prevăzute de lege.
Se impune a menționa regimul juridic al cererii de revizuire care este o cale extraordinară de atac, ce devine admisibilă doar în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 322.pr.civ. situații ce nu pot fi extinse prin extrapolare pentru a nu pune în pericol securitatea circuitului civil prin instituirea unei căi extraordinare de atac, pe baza căreia să poată fi retractată cu ușurință o hotărâre irevocabilă care a intrat în puterea lucrului judecat.
Nici unul dintre motivele invocate de revizuienta nu pot constitui temei al revizuirii deciziei contestate, neîncadrându-se în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.
Analizând conținutul cererii de chemare în judecată cu precizările ulterioare, expuse anterior, al cererilor de recurs, precum și al hotărârilor pronunțate în cauză, instanța constată că nu ne aflăm în situația unei pronunțări pe ceea ce nu s-a cerut și nici a acordării a mai mult decât s-a cerut. Instanța de recurs s-a pronunțat în limitele investirii sale, asupra cererilor formulate de părți, al căror obiect a fost corect decelat prin prisma prevederilor art. 129 alin. 1, 2, 4 și 5.pr.civ. raportat la conținutul lor și motivele invocate în susținerea acțiunii civile.
În ceea ce privește constatarea calității reclamanților și de moștenitori ai defunctului lor bunic, o astfel de solicitare a fost formulată chiar prin cererea de chemare în judecată, constituind primul petit al acesteia, ca atare, susținerea revizuientei în sensul că instanța de recurs a depășit limitele investirii sale nu este întemeiată, fiind contrazisă chiar de conținutul actului procesual arătat.
Cererea a fost soluționată în sensul admiterii ei. Ceea ce este relevant în reținerea incidenței acestui caz de revizuire, este încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
De altfel, din conținutul argumentelor invocate în susținerea cererii de revizuire, rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că se critică modalitatea de soluționare a acestei cereri, ceea ce nu poate în nici un caz să constituie temei al revizuirii deciziei atacate.
Revizuienta susține că nu se putea admite primul petit al acțiunii și să se constate calitatea reclamanților de moștenitori ai bunicului, în condițiile în care nu au solicitat dezbaterea succesiunii tatălui lor, decedat ulterior bunicului. Se arată că este vorba de succesiuni succesive, astfel că nu li s-ar putea constata reclamanților calitatea de moștenitor direct al bunicului ci, în calitatea lor de moștenitori ai tatălui, acesta având calitatea de succesor al lui.
Este vorba, deci, de o critică adusă modului de soluționare a petitului, și nu de o pronunțare asupra a ceva ce nu s-a cerut, situații ce nu pot fi schimbate prin cererea de față, tinzându-se la rejudecarea recursurilor declarate în cauză, fiind un veritabil recurs la recurs, lucru ce nu poate fi admis.
Se impune a mai sublinia faptul că acest motiv a fost invocat prin cererile de recurs promovate în cauză, făcând obiectul pronunțării instanței de recurs prin decizia atacată în cauză.
Curtea de Apel Timișoaras -a pronunțat asupra acestui motiv de netemeinicie și nelegalitate, prin decizia pronunțată, astfel că nu mai poate fi reiterat pe calea revizuirii.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat în susținerea cererii de revizuire și anume acordarea a mai mult decât s-a solicitat de către reclamanți, nici acest motiv nu este întemeiat.
Chiar dacă prin cererea de chemare în judecată, reclamanții și au cerut, prin subsidiarul petitului 6, obligarea pârâtei (revizuienta din cauză), la plata unor despăgubiri în cotă de din valoarea actualizată a imobilului teren înscris în CF nr. 288 Vii, nr. cadastrale /3/1, /3/2 și /2/3, sumă precizată la cuantumul de 10.988 lei pentru fiecare reclamant ( fila 3 dosar fond), prin precizarea de la fila 51, reclamanții au arătat că doresc, în subsidiar, obligarea aceleiași pârâte la despăgubiri în cuantum de cotă parte pentru fiecare reclamant, din valoarea de vânzare actualizată a imobilului teren înscris în CF nr. 288 Vii, fără a mai indica suma exactă solicitată.
Ca atare, instanțele au soluționat cererea în limitele investirii, acordând despăgubiri în cuantumul calculat în ultima variantă precizată, nefiind în situația de plus petita reglementată de art. 322 pct. 2 teza ultimă pr. civ. ca temei al revizuirii deciziei atacate.
Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 322 pct. 2.pr.civ. instanța constată că prezenta cerere de revizuire nu este admisibilă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de lege și expuse anterior, astfel că, în baza art. 327.pr.civ. o va respinge.
Față de soluția pronunțată în cauză și de dispozițiile art. 274-276 pr.civ. instanța va obliga revizuienta la plata către intimații și a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva deciziei civile nr. 1236/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ia, și.
Obligă revizuienta la plata către intimații și a sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 06.05.2009
Tehnored. 2 ex./08.05.2009
Președinte:Erica NistorJudecători:Erica Nistor, Maria Lăpădat, Claudia Rohnean
