Anulare act. Decizia 447/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 447R
Ședința publică de la 30 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.773/A/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul - reclamant, personal și asistat de avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/30.10.2008, lipsind recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se învederează instanței că recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatului - reclamant invocă excepția de inadmisibilitate a recursului formulat de recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI În susținerea acestei excepții, arată că recursul astfel cum a fost motivat este inadmisibil, întrucât niciuna din cele două critici nu a fost invocată în calea de atac a apelului. respectiv excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu în proprietatea statului și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare promovată de reclamat potrivit procedurii de drept comun.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge excepția inadmisibilității recursului susținută de către reprezentantul intimatului - reclamant pe ideea invocării unor motive de recurs fără a fi fost susținute în fața instanței de apel, însă ceea ce recurentul dezvoltă în motivele de recurs sunt excepții procedurale absolute, care ar putea fi invocate în orice fază procesuală.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului formulat de recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.773/A/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, ca nefondat. Continuând, arată că prin decizia civilă nr. 292/15.02.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a III-a Civilă s-a admis recursul formulat de reclamantul, s-a casat decizia recurată, în sensul admiterii apelului, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 5 Susține că aspectele privind interesul și admisibilitatea acțiunii au fost tranșate irevocabil prin această decizie, în cauza de față nu este locul și timpul punerii în discuție a acestor chestiuni. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Curtea reține în pronunțare cererea de recurs formulată de recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.773/A/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
CURTEA,
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, la data de 23.09.2003, sub nr. 9637/2003, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului B prin Municipiul B reprezentat de Primarul General al Municipiului B și a solicitat instanței să constate, prin hotărârea pe care o va pronunța, nulitatea absolută a deciziei nr. 1972/13.11.1984, emise de Consiliul Popular al Municipiului B; să constate că dreptul de proprietate al reclamantului asupra apartamentului nr. 56, situat în B,-, - 1, se. B, el. 2, sector 5 și asupra cotei indivize de 0,88 % din terenul în suprafață totală de 1218,55. este neîntrerupt și să dispună obligarea pârâtului să-i lase în liniștită folosință și posesie și deplină proprietate acest imobil.
În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că imobilul menționat mai sus a fost proprietatea unchiului său Moștenitorul unchiului său este vărul reclamantului,. Acesta din urmă l-a gratificat pe reclamant cu acest imobil, prin actul de donație nr. 23443/29.10.1983. Ulterior, imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 1972/13.11.1984, emisă de Consiliul Popular al Municipiului B, începând cu data de 7.10.1982. Reclamantul a mai arătat că actul de trecere în proprietatea statului a imobilului său este abuziv, iar acesta nu și-a pierdut niciodată dreptul de proprietate pe care l-a avut.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 480 și urm. pr.civ. Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1086/27.02.2004, pronunțată în dosarul nr. 9637/2003, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității capetelor nr. 2 și 3 ale cererii și, în consecință, a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile. A respins primul capăt al cererii de chemare în judecată privind constatarea nulității absolute a deciziei nr. 1972/13.11.1983 a Consiliului Popular al Municipiului B ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 2013/18.10.2004, Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția a IV a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 1086/27.02.2004, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5
Prin decizia nr. 4296/5.05.2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, cauza a fost scoasă de pe rol și trimisă la Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru soluționarea recursului declarat de reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 292/15.02.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - secția a III a Civilă a admis recursul formulat de reclamantul, a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul, a desființat sentința civilă nr. 1086/27.02.2004 a Judecătoriei sectorului 5 B și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Dosarul a fost înregistrat astfel pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 9.05.2007, sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 8211/10.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria sectorului 5 B - Secția a II a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității ca neîntemeiate. A respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință, ca neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului B și Primarul General al Municipiului B și a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat în B,-, - 1,. B,. 2, sector 5, respectiv a deciziei nr. 1972/13.11.1984, emise de în temeiul Decretului nr. 223/1974. A constatat calitatea de proprietar a reclamantului pe care acesta a avut-o la data preluării imobilului menționat și a obligat pârâții să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și posesie, acest imobil. A obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 2.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că Decretul 223/1974 contravenea Constituției din 1965, potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri. A mai reținut că același decret contravenea și codului civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit să cedeze proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
A mai reținut că potrivit art. 480 din Codul civil, comparând titlurile de proprietate deținute de părți, titlul reclamantului este preferabil celui al pârâților, astfel încât acțiunea în revendicare este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul General al Municipiului
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
În motivele de apel formulate, apelantul a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului General al Municipiului Apelantul a mai arătat că prima instanță în mod greșit a apreciat că titlul statului îl reprezintă decizia nr. 1972/13.11.1984, când de fapt imobilul a fost preluat de către stat cu plată, în baza Decretului nr. 223/1974.
În drept, motivele de apel au fost întemeiate pe dispozițiile prevăzute de art. 282 - art. 298 din pr.civ.
Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare, iar în apel nu s-au administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr. 773A/5.06.2008, pronunțată în soluționarea apelului, Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat în cauză, pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului General al Municipiului Baf ost considerată ca nefondată, ținând cont de faptul că acest pârât are organe proprii de conducere, motiv pentru care s-a considerat că poate să stea în judecată în calitate de pârât.
În ce privește cea de de a doua critică adusă sentinței apelate s-a reținut în apel că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului reclamantului și a fost preluat de stat în baza Decretului 223/1974, act normativ care contravenea Codului civil, Declarației Universale a Drepturilor Omului precum și Constituției României, în vigoare la aceea dată, astfel că titlul pe care statul îl deține pentru imobil este un titlu nevalabil, măsura preluării fiind abuzivă. In același sens, au fost reținute și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale Protocolului 1 la această convenție.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului B, reprezentată legal de către Primarul General, criticând-o ca nefiind legală, pentru motive de recurs ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, recurenta a considerat că în mod greșit instanța de judecată a constatat nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, obligând pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul in litigiu.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a invocat:
1. Excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu în proprietatea statului motivat de faptul că prin modificările aduse prin legea proprietății nr.247/2005 nu se mai face distincție între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Odată cu apariția Lg.10/2001 (lg. priv. regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22dec.1989) care reprezintă legea specială, ce derogă de la legea generală (Lg.213/1998) au fost definite în mod concret atât imobilele preluate în mod abuziv, cât și modalitățile de reparație (restituire în natura, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acțiuni).
Astfel art.2 din Lg.10/2001 descriu și enumeră ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, iar la litera g din acest art. se referă chiar și la orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum a fost definit la art.6 (1) din lg.213/1998.
In accepțiunea Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG498/2003 nu sunt considerate imobile preluate abuziv imobile preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit.
Nu fac parte din această categorie bunurile înstrăinate de proprietari ca urmare a unor dispoziții legale ce impuneau acest lucru.
Astfel, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974 privind situația reglementarii unor bunuri, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară erau obligate să înstrăineze către stat, cu plată, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietate lor în România, terenurile aferente acestor construcții trecând gratuit în proprietatea statului.
În aceste condiții, a susținut recurenta, nu poate fi vorba de o viciere a consimțământului, stabilirea conduitei persoanei fiind atributul exclusiv al acesteia și urmează a se considera că preluarea nu a fost abuziva. Persoana era îndestulată rezonabil prin prețul primit sau avea vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că toate imobile din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanța nu mai poate să constate altceva decât ceeace prevede legea, ca atare reclamantul nu justifică interes în vederea promovării unei astfel de capăt de cerere.
2.Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie al cărui scop îl constituie redobândirea bunului de către adevăratul proprietar de la cel la care se afla.
Ca atare, acțiunea în revendicarea poate fi formulată doar de proprietarul bunului revendicat și împotriva posesorului actual al bunului revendicat.
Prin derogare de la dispozițiile dreptului comun potrivit cărora proprietarul neposesor are la îndemână o acțiune în justiție pentru apărarea dreptului său și reîntregirea atributelor acestuia, Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă de recuperare a posesiei bunului (art.2 pct.2) supusă însă controlului judiciar prin aceea că acordă posibilitatea celor interesați de a ataca în justiție deciziile sau dispozițiile persoanelor juridice deținătoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
De asemenea, având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost soluționată după apariția Legii nr.10/2001 - lege specială ce derogă de la dispozițiile dreptului comun și care se aplică și cauzelor aflate pe rol la data intrării ei în vigoare, reclamantul avea posibilitatea de a se adresa Comisiei înființată în baza acestei legi și numai după ce Comisia ar fi dat un răspuns negativ ar fi putut solicita pe calea dreptul comun pretenții.
Acest act normativ reglementează în prezent, revendicarea imobilelor de orice fel, preluate cu titlu sau fără titlu indiferent de destinația lor. Această lege este de imediata aplicare, după cum rezultă din art. 47 alin. 1 conform căruia prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată.
Astfel, unele instanțe de judecată au considerat că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv de la data de 14.02.2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevăzute de art.2 alin.1 din acest act normativ se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege și, în consecință, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă.
În acest sens, s-a reținut că Legea nr.10/2001 are aplicare imediată, fiind o lege specială și derogatorie de la dreptul comun.
Totodată, s-a apreciat că, întrucât dispozițiile art. 6 alin.2 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, arată că"bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație",rezultă că acțiunea în revendicare directă este inadmisibilă.
S-a considerat că acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu poate fi admisă nici atunci când persoanele îndreptățite au urmat procedura administrativă obligatorie, prevăzută de dispozițiile Legii nr.10/2001, atât în situațiile în care această procedură a fost finalizată, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivată, cât și în situația în care această procedură nu a fost încheiată.
In conformitate cu prevederile art.15 alin.2 din Constituția României, legea civilă dispune numai pentru viitor, iar potrivit dispozițiilor art.1 din Codul civil, legea civilă nu are putere retroactivă.
Aceste texte legale consacră teza unanim acceptată că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, astfel încât ea nu poate nimici sau modifica trecutul juridic.
Totodată. se recunoaște fără rezerve și aplicarea imediată a legii noi. în sensul că acțiunea ei se extinde nu numai asupra situațiilor juridice care urmează să existe. să se modifice ori să. ci și faptelor juridice pendinte (facta pendentia) ori efectelor viitoare ale unor raporturi juridice trecute (facta futura).-speta de fata.
n referire la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv, Codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea principiuluirestitutio in integrum,ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 și art. 481 din Codul civil.
Deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 10/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură administrativă, obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.
Legea nouă extinde aplicarea principiuluirestitutio in integrumși totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ și în parte, necunoscute dreptului civil comun.
Legea nr. 10/2001 ca lege nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.
Prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv, restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și art. 481 din Codul civil.
Temeiul nașterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.
Astfel, dacă actul de preluare prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonomă,facta praeterita,situația juridică pe care a generat-o, constând în calitatea de proprietar recunoscută statului, cu întreg complexul de drepturi și obligații pe care le implică, constituie o situație juridică cu persistență în timp -facta pendentiacare, detașându-se de momentul constituirii sale, își continuă existența, intrând astfel în domeniul temporal de incidență a noii reglementări care, astfel, devine aplicabilă, fără a retroactiva.
Totodată, fiind vorba de o situație juridică obiectivă, avându-și originea în lege, iar nu de o situație juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voință a unuia sau a unor subiecte de drept, legea nouă o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii, aducându-i modificări sau chiar punându-i capăt, în cadrul domeniului său temporal legitim de acțiune.
Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001 interesează substanțial și procedural ordinea publică, rezultă că acestea sunt de imediată aplicare.
Soluția a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevede că:"Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."
În acest context, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor pe care le vizează nu mai este admisibilă pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială.
Este de precizat însă, că o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabilă sesizării instanței judecătorești.
Declanșarea procedurii are loc, în conformitate cu prevederile art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, pe calea unei notificări adresate de persoana îndreptățită persoanei juridice deținătoare.
Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen în interiorul căruia trebuie adresată notificarea, termen prelungit succesiv, sancțiunea nerespectării lui constând, potrivit art.22 alin.5, în pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Recurenta susține astfel că, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă, atât în situația în care nu s-a declanșat procedura administrativă, prealabilă și obligatorie prevăzută de legea specială, cât și în situația în care această procedură nu este finalizată la data sesizării instanței.
Astfel, în cazul unor întârzieri nejustificate ale răspunsului la notificarea adresată deținătorului bunului, persoanele îndreptățite pot obține soluționarea notificării și, ca atare, măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, pe calea unei acțiuni în justiție îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare, de a răspunde la notificare, iar nu pe calea unei acțiuni în revendicare de drept comun.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975 că"dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut",precum și că"există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept. "
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant"și "specialia generalibus derogant".
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, numai în condițiile Legii nr.10/2001, act normativ cu caracter special, ce se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul civil care constituie, dreptul comun în materia revendicării.
În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care dispozițiile Legii nr.10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, or nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparație.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, a fost admis, in data de 09.06.2008 recursul in interesul legii promovat in scopul pronunțării unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate În mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun (art. 480 și 481 din Codul civil).
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată recursul ca nefiind fondat, potrivit celor ce urmează:
În ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului în cererea privind constatarea preluării fără titlu valabil, de către stat, a imobilului, susținerile recurentei nu pot fi primite.
Potrivit art. 2 alin.2 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare și la acest moment,,Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi."
Dispoziția este suficientă, prin ea însăși, să justifice interesul reclamantului intimat în stabilirea caracterului preluării de către stat a imobilului, în conflictul de interese astfel conturat cântărind, cu o pondere deosebită, existența sau dimpotrivă, absența unui titlu legal de dobândire de către stat a imobilelor ce intră sub incidența legii de reparație.
A susține contrariul, astfel cum încearcă recurenta, înseamnă a nega existența unei dispoziții substanțiale cuprinse în legea specială, pe temeiul căreia statul român a fost condamnat, într-o întreagă serie de procese soluționate de CEDO, pornind tocmai de la o asemenea recunoaștere a nelegalei preluări a unor imobile.
Pentru a cita numai un singur exemplu, preluat din jurisprudența CEDO și folosit în soluționarea cauzelor similare de această instanță europeană, Curtea amintește că în cauza Păduraru împotriva României se motivează, pornind de la aceleași dispoziții legale anterior menționate că pentru ipoteza preluării imobilului fără un titlu valabil, nu este vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a supraviețuirii vechiului drept", iar acest lucru nu poate fi indiferent, sau cum susține recurenta, lipsit de interes pentru reclamantul intimat.
Această recunoaștere are, din perspectiva aplicării art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, semnificația faptului că reclamantul este titularul unui interes patrimonial recunoscut în dreptul român și protejat prin aceste dispoziții.
Așa fiind, Curtea consideră motivul de recurs prin care se susține lipsa interesului reclamantului ca nefiind fondat.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că întreaga argumentare, altfel laborioasă, a acestuia, este străină de obiectul judecății.
Reclamantul intimat nu se situează pe poziția acelei persoane, deposedate de un bun imobil, anterior anului 1989, și care să nu fi parcurs etapele considerate necesare în recunoașterea dreptului său și obținerea reparațiilor legale stabilite prin dispozițiile legi nr. 10/2001.
Dimpotrivă, reclamantul intimat a făcut dovada că a formulat în termen notificarea ce a fost înregistrată la Primaria Municipiului B sub nr. 546/14.02.2002, pe temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în privința căruia poartă prezentul litigiu, apartament situat în-, - 1,. B,.2,. 56, sector 5.
Prin adresa nr. 25407/6.12.2002 emisă de serviciul pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 ce funcționează în cadrul Primăriei Municipiului B, i s-a comunicat intimatului reclamant situația juridică a apartamentului în cauză și cu observația, în raport de care se analizează atât interesul cât admisibilitatea acțiunii ce formează obiectul acestui dosar, că acesta nu are calitatea de a solicita restituirea apartamentului.
În ce privește situația juridică a apartamentului, adresa menționată confirmă titlul de proprietate constituit în favoarea numitului G, prin contract de construire încheiat de acesta în 1973, preluat pe bază de proces verbal încheiat în același an, faptul că la decesul proprietarului, apartamentul i-a revenit în proprietate, potrivit certificatului de moștenitor nr. 585/13.05.1982, fiului acestuia, că prin actul de donație din 19.10.1983, i-a donat apartamentul reclamantului intimat, donație care însă nu a fost avută în vedere la momentul preluării imobilului de către stat, trecerea în proprietatea statului a imobilului fiind făcută de la proprietarul, cu plată.
Indiferent de consecințele deduse cu privire la natura juridică a acestui act, adresa nr. 25407/6.12.2002, pentru ceeace interesează în cauza de față este faptul că procedura Legii nr. 10/2001 a fost urmată de către reclamant, că actul menționat a tins către negarea dreptului acestuia la obținerea măsurilor reparatorii considerate ca fiind datorate în baza actului normativ special, că o altă decizie cu privire la notificarea formulată în cauză nu a mai fost luată, astfel încât reclamantul, aflat în situația de a i se nega dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, a urmărit în cauza de față atât recunoașterea drepturilor sale, decurgând din donația al cărei beneficiar a fost cât și obținerea cuvenitelor reparații, în natură, în raport de situația juridică a imobilului, ocupat și la acest moment de către același reclamant.
Din această perspectivă, întregul raționament ce se constituie în motive de recurs, face abstracție de situația concretă existentă în speță, cum și de motivarea cuprinsă în sentința civilă nr. 8211/10/12.2007 pronunțată în cauză de Judecătoria sectorului 5, ca instanță de fond, în ce privește respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii învocate de către pârâta recurentă, fără ca soluția pe această excepție să fi fost criticată prin motivele de apel.
Împrejurarea că excepția de inadmisibilitate a acțiunii este o excepție dirimantă, absolută, ce poate fi invocată oricând, obligă însă instanța de recurs de a se pronunța asupra criticilor formulate chiar și omisso medio, fără a le exclude de la analiza recursului, astfel cum a pretins intimatul reclamant prin concluziile formulate în cauză.
Astfel cum în mod corect s-a reținut și prin sentința pronunțată de prima instanță, circumstanțele concrete din speță justifică și fundamentează demersul procesual al reclamantului, pe temeiul dreptului comun, fără ca prin aceasta să se urmărească înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor legii speciale, nr. 10/2001, ale cărei prevederi substanțiale sunt aplicabile speței, indiferent dacă reclamantul și-a întemeiat cererea exclusiv pe dispozițiile art. 480 cod civil sau și pe cele ale Legii nr. 10/2001.
Pentru aceleași considerente, Curtea apreciază că este greșit folosit de către recurentă argumentul dedus din Decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 9.06.2008, decizie a cărei respectare este obligatorie numai după publicarea în Monitorul Oficial, aceasta fiind forma sub care este adusă la cunostința cetățenilor, întocmai ca și legea în aplicarea căreia este dată. Ori, până la acest moment susmenționata decizie nu a fost încă publicată, neputându-se pune în discuție eventuala încălcare a dispozițiilor sale obligatorii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține ca fiind întemeiată apărarea intimatului reclamant, în ce privește soluționarea irevocabilă a excepției de inadmisibilitate a acțiunii, prin decizia civilă nr. 392/15.02.2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a civilă, într-un prim ciclu procesual, determinat tocmai de pronunțarea pe calea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.
Potrivit dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, această decizie, pronunțată în recurs este obligatorie in privința problemelor de drept dezlegate, astfel încât criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate, recursul urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - pârât PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr.773/A/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimatul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
2 ex./29.12.2008
Tribunalul București, Secția a III-a Civilă
Judecători: și
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Andreia Liana Constanda
