Anulare act. Decizia 4493/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2740/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4493/
Ședința publică de la 17.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Amelia Farmathy
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.1638/26.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28414/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL CLINIC -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr- și intimatul-pârât prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-pârât, prin avocat, depune la dosar întâmpinare și practică juridiciară.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, menținerea dispozițiilor privind excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere și respingerea excepției tardivității formulate. Nu solicită cheltuieli de judecată. Arată că potrivit contractului individual de muncă nr.69/1972, la data de 18.03.2008 recurenta-reclamantă a îndeplinit condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă. Intimata a întocmit dosarul de pensie și la data de 25.04.2008 Casa de Pensii i-a comunicat Spitalului Clinic, prin fax, decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr.-/24.04.2008. Recurenta-reclamantă a solicitat angajatorului să-i comunice decizia de pensionare, data comunicării fiind 11.06.2008. De la această dată au început între părți au început raporturi noi de muncă, în baza contractului încheiat pe durată determinată. Invocă dispozițiile art.56 lit.d Codul Muncii, articol pe care instanța l-a apreciat greșit, în sensul că angajatorul deși a luat la cunoștință de decizia de pensionare la data de 26.04.2008, nu a făcut ca raporturile juridice de muncă să înceteze.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Față de solicitarea recurentei-reclamante care cere să se constate că după încetarea raporturilor juridice de muncă prin pensionare, angajatorul a fost de acord, tacit, cu un nou raport juridic de muncă. Arată că după încetarea raporturilor juridice de muncă, dacă după emiterea deciziei de pensionare părțile nu se mai aflau în raporturi juridice de muncă. Recurenta-reclamantă a predat gestiunea, a semnat nota de lichidare. Arată că în prezenta cauză recurenta-reclamantă nu a fost prejudiciată întrucât și-a primit salariul. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1638/26.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins excepția inadmisibilității capătului 1 al acțiunii, ca neîntemeiată.
A respins excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei 42/26.06.2008 ca neîntemeiată.
A respinse în totalitate acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Spitalul Clinic, ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în baza art. 283 Codul Muncii salariatul are posibilitatea să formuleze orice fel de cerere referitoare la încheierea, executarea modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca. Față de încetarea contractului individual de munca reclamanta a formulat capetele nr. 1 și capătul 2, care îl precizează pe capătul 1, cerere apreciata de instanță a se înscrie în sfera dispozițiilor art. 16 Codul Muncii, deci admisibilă.
Față de cele reținute mai sus, Tribunalul a apreciat excepția inadmisibilității ca neîntemeiată și a respins-
Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut că între părți au încetat raporturile de muncă la 01.07.2008, în urma emiterii deciziei de pensionare a reclamantei salariate. Încetarea acestor raporturi a fost constatată prin emiterea deciziei nr. 5175/ 26.06.2008 a Comitetului Director al pârâtului și prin emiterea deciziei nr. 42/26.06.2008. Decizia 5157 a Comitetului Director constată încetarea raporturilor de muncă dintre părți prin intervenirea art. 56 lit. d) din Codul Muncii coroborat cu art. 41 din Legea nr.19/2000, începând cu 10.07.2008, iar reclamanta nu a contestat- Prin această decizie Comitetul Director își exprima ferm, clar dezacordul pentru continuarea raporturilor de muncă.
Decizia 42/26.06.2008 este decizia cu caracter intern emisă de managerul spitalului - pârât prin care se comunica reclamantei încetarea raporturilor de muncă, având la bază pensionarea sa pentru limită de vârstă.
Ambele decizii sunt emise în baza dispozițiilor art. 56 lit. d) Codul Muncii și nu există nici un motiv pentru a constata nulitatea acestora.
Decizia Comitetului director nu este contestata de reclamantă, iar decizia 42/26.06.2008 cuprinde in ea toate mențiunile necesare pentru a putea observa motivul emiterii ei acela al comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă către reclamantă.
Conform art. 55 lit. d) Codul Muncii, coroborat cu art. 41 alin. 6 din Legea nr. 19/2000, angajatorul nu poate dispune încetarea raporturilor de muncă decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
Spitalul Clinic a luat la cunoștință de la reclamantă la 09.06.2008 și ulterior la 26.06.2008 despre primirea deciziei de pensionare de către salariată și, constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 56 lit. d) Codul Muncii, a emis decizia de încetare a raporturilor de muncă.
Decizia este de încetare a raporturilor de munca nu de concediere, astfel că nu trebuie să conțină toate elementele prevăzute de art. 74 Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute.
Din cuprinsul deciziei 42/26.06.2008 se înțelege clar care este motivul încetării raporturilor de muncă.
Data încetării raporturilor muncă dintre părți este 1.07.2008, după data primirii deciziei de pensionare de către reclamantă și nicidecum data de 25.04.2008, care este data când s-a emis decizia de pensionare a reclamantei, când a fost înscrisă reclamanta la plata drepturilor de pensie.
Pârâta și-a exprimat clar dezacordul pentru continuarea raporturilor de muncă după 1.07.2008, nu există nici un dubiu cu privire la lipsa consimțământului pârâtei pentru continuarea raporturilor de muncă.
Instanța nu o poate obliga pe pârâta să-și exprime acordul, astfel cum dorește reclamanta și nici nu poate suplini acordul angajatorului. Din toate probele dosarului se retine clar că pârâtul angajator nu a mai dorit continuarea raporturilor de serviciu cu reclamanta, după data încetării contractului individual de munca pentru pensionare.
Există în acest sens la dosar decizia Comitetului Director 5175/26.06.2008 și răspunsul nr. 5559/08.07.2008.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 6 din Legea nr. 19/2000 continuarea relațiilor de muncă după pensionare se poate face doar cu acordul expres al angajatorului, care în speța de față nu a fost exprimat.
Deoarece reclamanta nu a fost concediata iar decizia nr. 42/26.06.2008 nu a fost anulată de instanță, nu există nici un motiv pentru a se aplica art. 78 Codul Muncii, respectiv reclamanta să fie reintegrată în muncă și să i se plătească despăgubiri, conform art. 78 Codul Muncii. Aor eintegra ar însemna să dispună instanța peste voința angajatorului.
Capătul 5 al acțiunii reclamantei este neîntemeiat, pârâta a efectuat toate înregistrările în carnetul de munca al reclamantei. Acesta a fost depus la Casa de Pensii a Municipiului B și nu se mai află în îngrijirea pârâtei care nu mai este angajatorul reclamantei.
Respingându-i-se reclamantei primele 4 capete de cerere, pârâta nu are ce înregistrări să mai facă în carnetul de muncă al acesteia.
Reclamanta nu a dovedit suportarea vreunui prejudiciu moral produs de către angajator, nu a dovedit că prin vreo fapta de-a sa pârâta i-a produs un prejudiciu, nu a dovedit nici întinderea acestuia, astfel că Tribunalul a respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Decizia 42 constată încetarea de drept a contractului individual de munca al reclamantului. Această încetare de drept intervine direct, prin forța legii și exclude voința părților. Este normal ca să înceteze contractul de munca la data comunicării deciziei de pensionare către reclamantă, conform art. 41 alin. 6 din Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta, criticând soluția pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 pr.civ.
Singurul lucru care are relevanta, potrivit art. 56 lit. d) din Codul Muncii este momentul comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârsta. Or, recurenta a arătat si probat fără putința de tăgada instanței de fond că, data la care angajatorul a luat la cunoștința despre decizia recurentei de pensionare este 25.04.2008, când Casa de Pensii a transmis pe fax intimatei acest document (dovada acestui fapt o constituie chiar copia deciziei de pensionare depusa de recurentă la dosarul cauzei, din care se poate observa cu ușurința, in partea de sus a primei pagini, data la care aceasta a fost comunicata prin fax spitalului)
Orice alte discuții cu privire la solicitarea continuării activității si respectiv refuzul angajatorului privind continuarea activității, la aproximativ doua luni de la data comunicării deciziei de pensionare, nu pot avea niciun fel de relevanta juridica asupra modificării momentului încetării contractului individual de munca al recurentei.
Astfel, spre deosebire de dispozițiile art. 61 lit. e) din Codul Muncii care reglementează posibilitatea încetării contractului individual de munca prin concediere, din inițiativa angajatorului, in cazul in care salariatul îndeplinește condițiile de vârsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in condițiile legii (fiind vorba deci despre o încetare a raporturilor de munca afectata de o condiție pur potestativa, respectiv lăsata aceasta posibilitate de legiuitor doar la latitudinea angajatorului), in situația reglementata de art. 56 lit. d) din Codul Muncii (temei juridic indicat chiar de către intimata si reținut de instanța de judecata) raporturile de munca încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârsta, fără a mai fi necesara intervenția sau manifestarea de voința din partea vreuneia din părțile contractante. Or, având in vedere ca decizia de pensionare a fost comunicata intimatei la data de 25.04.2008, aceasta este si data încetării contractului individual de munca inițial al recurentei, ulterior acestei date si pana la data de 01.07.2008 raporturile de munca fiind reglementate in baza unui nou contract individual de munca încheiat in aceleași condiții ca si cel precedent, doar ca pentru o durata determinata de numai 24 de luni. Este de remarcat ca textul de lege sus-amintit (art.56 lit. d) din Codul Muncii ) nu cuprinde nicio specificație cu privire la destinatarul comunicării deciziei de pensionare, concluzia logica ce se poate desprinde fiind aceea ca raporturile de munca încetează de drept la data comunicării deciziei de pensionare, indiferent ca aceasta a fost comunicata salariatului sau angajatorului, părțile, potrivit principiului desfășurării cu buna credința a raporturilor contractuale de dreptul muncii, având obligația de a se informa reciproc cu privire la aceste aspecte.
Prin urmare, niciun argument de ordin juridic sau logic, nu îndreptățea instanța de fond sa aprecieze ca, in situația reglementata de art. 56 lit. d) din Codul Muncii, angajatorul putea dispune încetarea raporturilor de munca la o alta data decât cea a comunicării deciziei de pensionare, aleasa arbitrar de către acesta, in condițiile in care recurenta se află in cazul unei încetări de drept a contractului individual de munca Un al doilea motiv de recurs consta in acela ca hotărârea recurata cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ.
Așa cum recurenta a arătat, decizia de pensionare a fost comunicata de către Casa de Pensii, Spitalului, prin la data de 25.04.2008. Casa de Pensii nu s-a "obosit" nici pana la aceasta data sa procedeze la comunicarea acestei decizii si către recurentă, si asta pentru simplul motiv ca doar intimata a făcut diligente pentru ieșirea mea la pensie (dosarul de pensionare fiind completat si depus de către angajator la Casa de Pensii, este firesc ca aceasta instituție i-a comunicat doar intimatei decizia de pensionare). Abia in luna iunie 2008, când recurenta a încasat pentru prima data drepturile de pensie si observând ca acestea i-au fost acordate retroactiv începând cu luna martie 2008, recurenta a aflat despre demersul intimatei privind pensionarea. Imediat după acesta, respectiv la data de 09.06.2008, a solicitat angajatorului să-i comunice si un exemplar original al deciziei de pensionare iar la data de 11.06.2008, intimata i-a comunicat originalul acestui act, semnând pentru primire pe ultima fila-verso a documentului.
Prin urmare, deși niciodată intimata nu a negat ca i s-ar fi comunicat decizia de pensionare prin fax la data de 25.04.2008, este cert ca originalul deciziei de pensionare se afla in mâinile angajatorului la data de 11.06.2008 (din moment ce acesta i l-a predat recurentei la aceasta data) si nu in mâinile recurentei.
În concluzie, in cel mai rău caz, decizia de pensionare i-a fost comunicata angajatorului cel mai târziu la data de 11.06.2008 iar aceasta (presupunând prin absurd ca nu ar fi existat si acea comunicare prin fax de la data de 25.04.2008) este data la care raporturile de munca au încetat de drept in temeiul art. 56 lit. d) din Codul Muncii.
Or, deși toate probele din dosarul cauzei fac dovada faptului ca intimata-parata a fost cea care i-a comunicat decizia de pensionare in original la data de 11.07.2008, in mod bizar si lipsit orice logica juridica, in alin.9 din pag.4 a considerentelor instanța de fond a reținut că la 11.06.2008 reclamanta primește originalul deciziei de pensionare nr. -/24.04.2008 (de la angajator,) iar la 09.06 (aici apare si bizarul acestei construcții juridice, fiind vorba despre o data anterioara datei de 11.06.2008) si 26.06.2008 aceasta aduce la cunoștința paratei despre comunicarea deciziei de pensionare.
Nici chiar pornind de la aceasta premiza greșita, respectiv ca recurenta ar fi aflat prima despre decizia de pensionare, la data de 11.06.2008, si ulterior la data de 09.06.2008 (in mod absurd, anterior datei la care ar fi aflat) i-ar fi comunicat acest lucru si angajatorului (deși situația a stat exact invers), instanța de fond nu avea niciun motiv sa aprecieze ca raporturile de munca au încetat in mod corect la data de 01.07.2008 in temeiul art. 56 lit. d) din Codul Muncii, câta vreme acest texte de lege reglementează încetarea de drept a contractului individual de munca la data comunicării deciziei de pensionare (si nici maca o zi mai târziu), iar aceasta data a fost, in cel mai rău caz, la 11.06.2008.
În concluzie, fie ca data de comunicare a deciziei de pensionare data de 25.04.2007 (când decizia a fost transmisa pe angajatorului) fie ca aceasta data a fost cel mai târziu la 11.07.2008 (data la care însuși angajatorul i-a comunicat originalul deciziei de pensionare, ceea ce conduce la concluzia logica ca acestuia îi fuse comunicat acest document înainte de a i-l transmite recurentei), primul contract individul de munca a încetat de drept anterior datei de 01.07.2008, pana la acesta data raporturile juridice de munca fiind guvernate de un nou contract individual de munca, încheiat prin acordul tacit al părților, in aceleași condiții ca si cel anterior doar ca pentru o durata determinata de timp de 24 de luni.
În ceea ce privește concluziile instanței de fond cu privire la valabilitatea Deciziei nr. 5175/26.06.2008 a Comitetului Director al intimatei si respectiv a Decizie de încetare nr. 42/26.06.2008, recurenta solicită instanței să le respingă de asemenea, pentru următoarele argumente:
Și in acesta situație construcția juridica a Tribunalului este lipsita de coerenta logica si juridica. Astfel, deși niciodată nu s-a făcut dovada comunicării către recurentă a deciziei 5175/26.06.2008 a Comitetului Director instanța retine ca aceasta decizie nu a fost contestata de către recurentă si prin urmare este perfect valabila.
În alta ordine de idei, recurenta aflând la primul termen de judecata despre existenta unei decizii de încetare a contractului individual de muncă începând cu data de 01.07.2008 (Decizia 42/26.06.2008), recurenta și a completat acțiunea si cu un capăt de cerere subsidiar vizând nulitatea acestei decizii. Recurenta nu a insistat insa asupra aspectelor de nulitate invocate, având in vedere caracterul subsidiar al acestei solicitări cat si netemeinicia sentinței pronunțate pe fondul cauzei prin care i-a fost respins capătul principal al cererii recurentei de chemare in judecata. În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma in sănătate, prerogativa încheierii si modificării contractelor individual de munca ale salariaților aparține instituției sanitare astfel ca, si din acest punct de vedere, contestarea Deciziei nr. 5175/26.06.2008 a Comitetului Director ar fi reprezentat un demers lipsit de interes câtă vreme era suficient si necesar sa contest doar Decizia angajatorului ( spitalului) nr. 42/26.06.2008, cat privește concluzia instanței de fond privind faptul ca din înscrisul extras din registrul de intrare-ieșire al unității ar rezulta ca intimata ar fi dorit comunicarea celor doua decizii, insa recurenta ar fi refuzat acest lucru (poziția 5175 din registru), recurenta solicită instanței să înlăture ca neîntemeiata pentru următoarele argumente:
- nu s-a dorit niciodată comunicarea celor doua decizii de către spital;
- însemnarea privind pretinsul refuz al recurentei aparține in exclusivitate intimatei, nefiindu-i opozabila;
- mențiunea privind pretinsul refuz din partea recurentei poarta data de 27.06.2008, deși poziția nr. 5175 a fost completata in registrul de intrare-ieșire la data de 26.06.2008;
- la poziția 5163 din Registru se poate observa ca, Comitetul Director al intimatei a mai luat o decizie cu privire la pensionarea recurentei insa nici aceasta nu i-a fost comunicata.
Cat privește soluția instanței de fond de respingere a capătului 4 al cererii recurentei de chemare in judecata motivat de împrejurarea ca in speța a avut loc o încetare de drept a raporturilor de munca si nu o concediere, nefiind incidente dispozițiile art.78 din Codul Muncii privind reintegrarea, având in vedere ca începând cu data de 01.07.2008 intimata-parata i-a interzis accesul in unitate, la punctul 4 a al acțiunii recurenta a solicitat ca în temeiul art. 78 din Codul Muncii dispunerea părților în situația anterioara, respectiv obligarea pârâtei să îi permită recurentei permită accesul la locul de munca si sa i acorde toate drepturile salariate indexate, majorate si reactualizate începând cu data de 01.07.2008 si pana la reintegrarea efectiva. Prin urmare, chiar daca temeiul de drept indicat de recurentă nu a fost cel mai inspirat lucru pe care-l putea face, solicitarea recurentei de repunere a părților in situația anterioara cu consecința obligării paratei la a-i permite accesul in unitate este una cad se poate de legala si fireasca, pana la urma instanța nefiind legata de temeiul de drept indicat de parți daca din formularea acțiunii reiese ca partea s-a referit la alte aspecte.
Recurenta arată că la doar câteva luni de la demersul angajatorului privind pensionarea pentru limita de vârsta, legiuitorul a reglementat in mod special, prin art. 22 alin.4 din OUG nr.144/28.10.2008, ca asistenții medicali generaliști, moașele si asistenții medicali se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Nu pot fi primite susținerile recurentei referitoare la momentul încetării contractului său de muncă, în speță nefiind vorba despre concediere, ci despre încetarea relațiilor de muncă ca urmare a îndeplinirii condițiilor de pensionare.
În această situație, instituția reintegrării nu are fi discutată.
Așa cum a rezultat din înscrisurile administrate în probatoriu, recurenta-reclamantă a primit decizia de pensionare la data de 11.06.2008.
Art. 41 alin. 6 din Legea nr. 19/2000 prevede că, în situația asiguraților care au depus cerere de pensionare, angajatorii acestora nu pot dispune încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a calității de membru cooperator, după caz, în vederea pensionării, decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare.
După emiterea deciziei de pensionare și comunicarea acesteia către pârâtă, la data de 17.06.2008, intimata a comunicat recurentei încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 01.07.2008.
Tribunalul a reținut în mod corect că nu se poate substitui voinței angajatorului, în sensul de a obliga intimata să încheie un nou contract de muncă cu recurenta, deoarece potrivit art. 16 din Codul Muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților.
Cât privește data încetării de drept a relațiilor de muncă în cazul pensionării, este știut că aceasta este data comunicării deciziei de pensionare.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. 1 C pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.1638/26.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28414/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL CLINIC -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-21.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Amelia FarmathyJudecători:Amelia Farmathy, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu