Anulare act. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 451
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 380 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru intimata Administrația Finanțelor Publice I,lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de 188 lei și timbru judiciar de 4,85 lei și de a răspunde la excepția privind competența materială a Secției Civile a Curții de Apel în soluționarea cauzei de față; nu se solicită judecata în lipsă.
Instanța,din oficiu,pune în discuție excepția privind insuficienta timbrare a recursului formulat de.
Consilier juridic pentru intimata Administrația Finanțelor Publice I având cuvântul,solicită anularea recursului formulat de ca fiind insuficient timbrat.
În situația în care se complinește timbrajul,consilier juridic apreciază că Secția Civilă este competentă în soluționarea cauzei de față,având în vedere că obiectul cauzei este o contestație la executare formulată împotriva unei licitații organizată de Administrația Finanțelor Publice
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 15275 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași,a fost respinsă acțiunea civilă formulată de în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a SC " " SRL
Pentru a se pronunța în acest mod,prima instanță a reținut că:
În fapt,chemata în garanție SC " " SRL I datora bugetului de stat suma de 483.957.827 lei reprezentând: impozit pe profit,fond învățământ de stat,fond solidaritate persoane cu handicap,TVA și impozit pe venit,după cum rezultă din mențiunile procesului-verbal de sechestru nr. 266/02.07.2002 ( filele 36,37 dosar),datorii constatate prin titlurile executorii nr. 8527,5529 din 26.03.2001,2352-2356 din 03.10.2001,5432-5472/04.10.2002 emise de pârâtă.
Pentru recuperarea acestor sume,pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iaî ncheiat procesul-verbal de sechestru nr. 266/02.07.2002 cu privire la mai multe bunuri aparținând debitorului,printre bunurile sechestrate fiind și autoutilitara Daewoo cu nr. de înmatriculare -. Ulterior,mai precis la data de 05.03.2003,pârâta a organizat licitație publică pentru valorificarea autoturismului menționat,bunul fiind adjudecat de reclamanta PFA,după cum atestă mențiunile procesului-verbal de licitație pentru bunuri mobile nr. 14215 din 05.03.2002 și ale procesului verbal de adjudecare nr. 14216 din 05.03.2003 pentru suma de 48.414.000 lei.
A reținut în acest sens instanța,din analiza înscrisurilor depuse la dosar de pârâta I,că anterior dobândirii autoturismului în discuție de către debitoarea urmărită,bunul fusese dobândit de SC " Grup " SA I,care l-a înstrăinat debitoarei - chemate în garanție de pârâtă,la data de 28 decembrie 2000,după cum atestă mențiunile facturii fiscale nr. - din 28 decembrie 2000,coroborate cu mențiunile fișei mijloacelor fixe - grupa IV.
Așadar,bunul în discuție - autoturismul Daewoo cu nr. de înmatriculare - - a trecut din proprietatea SC Grup SA în proprietatea SC SRL,factura fiscală depusă la dosar și menționată mai sus făcând dovada operațiunii juridice intervenite între cele două societăți.
În drept,potrivit dispozițiilor art. 1295 cod civil " Vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător,în privința vânzătorului,îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului,deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat".
Reține instanța în temeiul dispozițiilor legale menționate,că vânzarea-cumpărarea,inclusiv a unui autoturism,este un contract consensual,fiind considerat încheiat prin simplul acord de voință al părților,iar transferul dreptului de proprietate nu este condiționat de îndeplinirea vreunei formalități sau de remiterea bunului. În speță,instanța reține că acest acord de voință necesar pentru transferul dreptului de proprietate între SC Grup SA și SC SRL s-a realizat,aspect necontestat în proces de chemata în garanție,dar probat prin înscrisul care constata operațiunea juridică încheiată,anume factura fiscală sus precizată. Reține instanța că bunul a fost individualizat,iar prețul stabilit la suma de 36.130.248 lei,cumpărătoarea semnând chiar de primire factura fiscală și procedând la înscrierea în contabilitate a bunului.
Pentru considerentele arătate,instanța nu poate reține argumentul invocat de reclamantă în susținerea acțiunii constând în lipsa calității de proprietar a debitorului urmărit cu privire la bunul vândut la licitație și în consecință nu poate reține nici eroarea obstacol invocată,debitoarea SC SRL fiind proprietara autoturismului.
Faptul că reclamantei i se refuză înmatricularea în circulație a autoturismului dobândit la licitație pe motiv că debitorul urmărit nu figurează ca proprietar în cartea de identitate sau că primul proprietar nu a achitat integral valoarea autoturismului către vânzătorul Automobile,nu constituie un motiv de nulitate absolută nici a procesului verbal de adjudecare nr. 14216 din 05 martie 2003 și nici a contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 21 martie 2006,acestea nefiind prevăzute de nici un text de lege printre cauzele de nulitate absolută. Reține instanța în acest sens că pentru înmatricularea în circulație a autoturismului reclamanta are la dispoziție alte mijloace legale,inclusiv acțiuni la instanța judecătorească care să aibă ca obiect constatarea transmiterii dreptului de proprietate de la primul proprietar la debitorul urmărit,urmând ca mențiunea privind noul deținător,în speță debitorul,al autovehiculului să se facă în cartea de identitate de către organul de poliție,în prezent Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor pe baza hotărârii judecătorești. Reclamanta poate uza de aceeași cale și în privința înmatriculării în numele său a autoturismului,vânzătorul Automobile putând recupera datoria de la cel vinovat de neplată,în speță primul proprietar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta. În motivarea apelului reclamanta a susținut că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a ținut cont de natura specială a bunului,respectiv de faptul că,neputând fi înmatriculat pe numele apelantei,aceasta nu îl poate folosi în scopul pentru care l-a cumpărat și nici nu îl poate înstrăina mai departe. Situația de fapt expusă relevă existența în cauză a unei erori obstacol cu privire la actele încheiate. Având în vedere imposibilitatea înmatriculării,deși are posesia materială a bunului,reclamanta nu poate beneficia de folosința și de dreptul de dispoziție în condițiile legale,ceea ce echivalează cu lipsa dreptului de proprietate. Având în vedere că cele două acte sunt încheiate între părți nu realizează transferul dreptului de proprietate,actele sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul Iași,prin decizia civilă nr. 380 din 28 mai 2008 a respins apelul declarat de reclamanta PFA împotriva sentinței civile nr. 15275 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Iași,sentință pe care o păstrează.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de apel că prin acțiunea introductivă reclamanta-apelantă a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a două acte: procesul-verbal de adjudecare nr. 14216/05.03.2003 și contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit din data de 21 martie 2006,precum și repunerea părților în situația anterioară.
În fapt,susține apelanta că rezultă din probele administrate existența unei erori obstacol cu privire la actele încheiate în sensul că bunul achiziționat de aceasta nu îl poate înmatricula și folosi,iar pe de altă parte,prin actele respective nu s-a realizat transferul dreptului de proprietate.
Eroarea obstacol ( numită și distructivă de voință) este cea mai gravă formă a erorii,împiedicând formarea actului juridic și îmbracă două forme: eroarea asupra naturii actului ce se încheie ( o parte crede că face o vânzare,iar cealaltă că primește o donație ) și eroarea asupra identității fizice a obiectului actului juridic ( error in corpore ) constând în faptul că una dintre părți crede că obiectul actului juridic îl constituie un anumit bun,pe când cealaltă parte are în vedere un alt bun.
Ori în speța de față,având în vedere situația de fapt expusă de apelantă,în cazul încheierii celor două acte nu a intervenit eroarea obstacol,ambele părți contractante știind că se realizează un transfer al dreptului de proprietate prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare al cărui obiect îl constituie autoutilitara Daewoo.
legate de înmatricularea autovehiculului nu atrag existența erorii obstacol și nici nu constituie un motiv de nulitate absolută a celor două acte.
De asemenea,nici susținerea apelantei potrivit căreia nu s-a realizat transferul proprietății nu poate fi reținută în cauză după cum în mod corect a constatat și prima instanță,invocând în acest sens art. 1295 Cod civil.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia declarat recurs reclamanta,arătându-se că motivele de recurs invocate sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se susține de către recurentă că instanța de apel nu a motivat soluția pronunțată cu referire la toate motivele de apel formulate,ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Se susține că de către recurentă că instanța de apel a preluat doar definiția erorii obstacol din cursul de Drept Civil a profesorului,reținând apoi că " impedimentele legate de înmatricularea autovehiculului nu atrag existența erorii obstacol și nici nu constituie motiv de nulitate absolută a celor două acte ".
Se apreciază că susținerea instanței nu este în vreun fel motivată,ceea ce constituie motiv de recurs conform art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă. Instanța de apel ar fi trebuit să motiveze de ce a considerat că motivele reclamantei apelante,invocate în fața primei instanțe și în cererea de apel nu sunt întemeiate,cu referire la întreaga situație de fapt prezentată,respectiv la faptul că bunul nu era înmatriculat pe numele debitoarei,că nu era complet achitat către Daewoo Automobile,chestiuni care nu constituie doar impedimente la înmatricularea autovehiculului,ci însuși faptul că reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate în urma încheierii actelor cu pârâta,deși aceste acte ar fi trebuit să fie translative de proprietate.
De asemenea,recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1295 Cod civil,raportat la dispozițiile cuprinse în art. 11 din OG nr. 192/2002,privind circulația pe drumurile publice,în OG nr. 78/2000,privind omologarea,eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora în România,precum și a prevederilor art. 480 Cod civil,ceea ce constituie motiv de recurs potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se susține de către recurentă că în mod greșit instanța de apel a considerat că în speță se aplică art. 1295 Cod civil,neluând în seamă faptul că bunul vândut nu este unul care să aibă o circulație nereglementată în circuitul civil,ci este un bun a cărui circulație este special și distinct reglementată. Transferul deplin al dreptului de proprietate presupune nu doar posesia fizică,ci și posibilitatea de utilizare a bunului,ceea ce în cauza de față nu poate avea loc decât prin înmatricularea acestuia.
Articolul 480 Cod civil stabilește ca atribute ale dreptului de proprietate posesia,folosința și dispoziția asupra unui bun,în limitele legii. Instanța de apel,menținând sentința primei instanțe,nu a coroborat dispozițiile art. 1295 cu cele ale art. 480 Cod civil,prin prisma situației speciale a bunului în discuție. Din moment ce din cauza lipsei de diligențe a intimatei,recurenta nu poate înmatricula autovehiculul,nu îl poate folosi în scopul pentru care l-a achiziționat și nici nu poate dispune de el,neputând să îl înstrăineze mai departe.
Potrivit art. 9 din OG nr. 78/2000 în forma în vigoare la momentul încheierii procesului verbal de adjudecare prevedea " Cartea de identitate a vehiculului este documentul care atestă,pentru persoana menționată ca deținător,dreptul de proprietate asupra vehiculului. La înstrăinarea vehiculului deținătorul acestuia va transmite dobânditorului cartea de identitate a vehiculului".
Din moment ce debitorul executat de către intimata Administrația Finanțelor Publice,respectiv SC SRL nu era înscris în cartea de identitate a autovehiculului,înseamnă că autovehiculul nu era proprietatea sa și nu putea fi supus executării silite. Recurenta s-a aflat în eroare asupra acestei calități de proprietar asupra bunului supus executării,chestiune care era de esența vânzării la licitație publică ca procedură execuțională,deoarece vizează chiar posibilitatea de a dobândi dreptul de proprietate în urma adjudecării. Eroarea are caracterul unui obstacol distructiv de voință,pentru că dacă recurenta ar fi cunoscut că debitorul executat de intimată nu are calitatea de proprietar al bunului scos la licitație,nu ar mai fi adjudecat bunul. În concluzie,atât procesul verbal de adjudecare,cât și contractul de vânzare-cumpărare subsecvent acestuia sunt lovite de nulitate absolută.
Recursul formulat de este insuficient timbrat.
Recursul a fost timbrat cu suma de 12 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar,la cererea de recurs fiind anexată chitanța - din 17 septembrie 2008 și timbre judiciare mobile.
La primirea recursului și fixarea termenului de judecată,s-a dispus citarea recurentei cu mențiunea timbrării cu suma de 188 lei diferență de taxă judiciară de timbru și 4,85 lei timbru judiciar,conform dispozițiilor art.2,alineat 1 litera d și art. 3 litera a(1) coroborat cu art. 11 alineat 1 din Legea nr. 146/1997 actualizată,modificată prin HG nr. 797/2005 și art. 3 alineat 2 din Legea nr. 123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Pentru termenul de judecată din 22 octombrie 2008,recurenta a fost legal citată cu mențiunea timbrării cu suma de 188 lei diferență de taxă judiciară de timbru și 4,85 lei timbru judiciar.
La termenul din 22 octombrie 2008 instanța,din oficiu,a pus în discuție excepția privind competența materială a Secției Civile a Curții de Apel în soluționarea recursului,având în vedere că prezenta cauză se referă la un titlu din cadrul procedurii fiscale și a acordat un nou termen de judecată la data de 12 2008 pentru când recurenta a fost citată cu mențiunea de a răspunde la excepția necompetenței materiale a Secției civilă și de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 188 lei și timbru judiciar în sumă de 44,85 lei.
Cum recurenta nu a achitat nici o sumă cu titlu de diferență de taxă de timbru taxă de timbru, la termenul de judecată din data de 22 2008 instanța,din oficiu,a pus în discuție excepția privind insuficienta timbrare a recursului.
Așadar,nefăcându-se dovada timbrării,potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă,se va examina excepția privind insuficienta timbrare a recursului.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic,prin norme imperative,soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit,în raport cu prevederile Legii nr. 146/1996,recursul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat pentru următoarele aspecte:
În principiu,taxele de timbru se plătesc anticipat,astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997,până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997," neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii ".
Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar," cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate,dacă nu sunt timbrate corespunzător ",iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege," în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe,se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru ".
Faptul că,recurenta, care a fost legal citată cu mențiunea timbrării,nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea diferențelor de taxă de timbru,indiferent din ce motive,constituie motiv pentru anularea ca insuficient timbrată a cererii formulate,fără a mai fi analizate aspectele invocate prin cererea de recurs.
În consecință,în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar,urmează a se anula ca insuficient timbrat recursul formulat de și a se menține decizia civilă nr. 380 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 380 din 28 mai 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Dact.
2 exemplare / 17 2008
Tribunalul Iași:
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu, Georgeta Protea
