Anulare act. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.477
Ședinta publica de la 11. 03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR:
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții - pârâți și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.584/04.05.2007, pronunțată Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr- (3533/2005), în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și cu intimata - pârâtă SC "" SA.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 25.02.2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv, la data de 04.03.2009 și apoi la 11.03. 2009 când, a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8317/12.11.2004 Judecătoria sectorului 2 Bar espins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților MUNICIPIUL B prin Primarul General, și, prin care se solicita să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.178/1996 intervenit între pârâți pentru imobilul situat în B, str.-.- nr.2 bis, sector 2.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că întrucât temeiul juridic al acțiunii formulate de reclamanți îl reprezintă prevederile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, pentru admiterea acțiunii este necesar ca instanța să constate îndeplinirea cumulativă a condițiilor, din textul legal anterior menționat, pentru a opera nulitatea.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă că pentru anularea actului de înstrăinare, este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: imobilul să fie preluat de stat fără titlu valabil și părțile contractante să fi fost de rea credință la încheierea actului.
Prin sintagma "fără titlu valabil" se înțeleg două situații distincte: cea în care statul nu deține nici un titlu cu privire la imobil, dar și cea în care titlul există, dar nu este valabil pentru că preluarea nu s-a făcut cu respectarea constituției și a legilor în vigoare la momentul preluării.
Întrucât imobilul din str.-.-, nr.2 a fost preluat de stat în baza Decretului nr.224/1951, pentru neplata impozitelor datorate de proprietarul imobilului, după cum se arată și în cererea de chemare în judecată, instanța a apreciat ca incidente în speță, pentru stabilirea valabilității titlului statului, prevederile art.2 alin.1 lit.d din Legea 10/2001.
Instanța a înlăturat ca nefondată susținerea reclamanților care arată, în mod eronat, că speța de față nu cade sub incidența art.2 alin.1 lit.d, întrucât prin Decizia 973/1957 s-a dispus anularea Sentinței civile 357/1952 și implicit anularea măsurii de preluare a imobilului de către stat, prin constatarea neaplicabilității Decretului 224/1951. În primul rând, prin Decizia 973/1957 s-a casat Sentința civilă 357/1952, prin aplicabilitatea Decretului 727/1956 și s-a încetat procesul, neexistând în cuprinsul hotărârii instanței de recurs vreo mențiune privind in aplicabilitatea sau aplicarea greșită a Decretului 224/1951, deși s-au invocat și motive de casare formale decurgând din acest decret. În al doilea rând, chiar și Curtea Constituțională, prin soluția pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate, a constatat indirect, relevanța în speță a art.2 alin.1 lit.d din Legea 10/2001, din moment ce a, considerat, implicit, că este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art.23 din Legea 47/1992, republicată, referitoare la relevanța în cauză a dispozițiilor legale atacate ca neconstituționale.
Prin Legea 10/2001 nu au fost considerate ca preluate abuziv toate imobilele preluate de stat ca urmare a neplății impozitelor datorate, ci numai în acele cazuri în care neplata s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului.
Deși reclamanților le revenea sarcina probei, conform principiului "anus probandi incumbit actori", cu privire la motivele independente de voința proprietarului pentru neplata impozitelor, reclamanții nu au produs nici o dovadă pentru a se putea reține că imobilul a fost preluat abuziv, potrivit art.2 alin.1Iit.d teza I din Legea nr.10/2001.
Titlul statului, respectiv Decizia 86/1953, nu a fost anulat. Decizia 973/1957 a Tribunalului Colegiul II Civil nu a anulat titlul statului, ci doar a casat sentința civilă nr.357/1952 a Tribunalului Popular al Raionului, prin efectul aplicării Decretului 727/1956, privind anularea unor impozite, încetându-se procesul. Deși au fost invocate de recurentul și motive formale de casare decurgând din Decretul 224/1951, respectiv încălcarea unor dispoziții ale acestui decret, instanța de recurs nu le-a considerat întemeiate din moment ce a ales o soluție mai puțin favorabilă pentru recurent, aceea de încetare a procesului (a urmăririi silite imobiliare), conform Decretului 727/1956.
În consecință, instanța a apreciat că titlul statului este valabil, fiind respectate dispozițiile Decretului 224/1951.
Instanța mai constată că autorul reclamanților a dobândit în 1941 un imobil teren în suprafață de 45. la adresa din Str.-.-, nr.2, iar în 1950 cumpărat o construcție veche și aproape insalubră și un teren de 40. la aceeași adresă.
Având în vedere și adresa -Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății cadastru nr.41894/10643/01.09.2002 (fila 145), din care rezultă că imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.38106/1941 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat, situat la data vânzării la nr.2, pe str.-.-, nu poate fi identificat, instanța a apreciat că nu se poate stabili dacă imobilul obiect al contractului a cărei anulare se cere este cel la care se referă Sentința civilă 357/1952, casată prin Decizia 973/1957, împrejurare care este în favoarea pârâților, conform principiului "in dubio pro reo".
Chiar și Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.2316/1998 și Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.978/1999, au constatat valabilitatea titlului statului, dar cu o altă motivare, privind intervenirea prescripției achizitive.
Instanța a constatat și respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data înstrăinării, respectiv respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr./28.09.1996. Pe cale de consecință, devin aplicabile prevederile art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001, privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, neputându-se reține în privința actului de înstrăinare nici cauza de nulitate prevăzută de art.46 alin.4 din același act normativ.
Prin decizia civilă nr.584/4.05.2007 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.178/1996 încheiat între Primăria Municipiului B, prin și.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a aparținut lui, iar prin sentința civilă nr.357/1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului IV s-a admis cererea de scoatere la vânzare pentru neplata unor impozite. Sentința prin care s-a încuviințat scoaterea la vânzare a imobilului a fost casată prin decizia nr.973/10.04.1957 pronunțata de Tribunalul Colegiul II Civil, incitantu-se procesul de valorificare a imobilului și reținându-se că impozitele pentru recuperarea cărora se solicitase încuviințarea vânzării au fost anulate prin Decretului nr.727/1956.
Potrivit art. 18 din Decretul 224/1951 "Dacă la primul termen vânzarea nu se poate face din lipsă de cumpărători, imobilele vor fi predate fără plată Executive ale Populare din orașul sau comuna unde este situat imobilul, încheindu-se despre aceasta proces verbal".
Ca atare, decizia nr.86/1953 emisă de fostul S Popular Raional nu constituie titlu al statului, așa cum greșit a reținut prima instanță, întrucât Decretul 224/1951 nu prevede că preluarea se va face în temeiul unei decizii, ci prevede doar că, în lipsa cumpărătorilor, în temeiul legii, imobilul devine proprietatea statului, urmând să fie predat fără plată Executive ale Populare.
Tribunalul a constatat că în mod greșit a reținut și prima instanță faptul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art.2 lit.d din Legea nr.10/2001, întrucât la nivelul anului 1957 o alta instanță constatase anulate impozitele aferente imobilului și încetase procesul de urmărire a imobilului pentru plata impozitelor respective.
Ca atare, dispozițiile incidente în cauză sunt cele ale art.2 lit.i din Legea nr. 10/2001.
Fiind trecut în proprietatea statului fără titlu, imobilul in litigiu nu a făcut obiectul de reglementare al Legii nr.112/1995, așa încât nu putea fi înstrăinat în temeiul acestei legi.
Ca atare, actul de vânzare-cumpărare nr.178/1996 încalcă dispozițiile art.1 si 25 din Legea nr.112/1995.
Mai mult, după apariția Legii nr.112/1995, reclamanții formulaseră cerere de restituire în natură a imobilului, iar potrivit art.9 din Legea nr.112/1995 vânzarea putea privi doar apartamentele "ce nu se restituiau in natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora", astfel că vânzarea putea interveni doar după soluționarea cererii de restituire în natură de către Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 a Municipiului B, prin hotărâre definitivă, întrucât doar această comisie era legal îndreptățită să aprecieze dacă imobilul face sau nu obiectul Legii nr.112/1995 și dacă, făcând obiectul acestei legi, poate sa fie restituit în natură sau nu.
Contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită a fi constatată a fost încheiat anterior soluționării cererii de restituire formulată de reclamanți, așa încât a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Prin contractul de vânzare-cumpărare sus-menționat a fost vânduta și o suprafață de teren de 66 mp, fără a fi respectate dispozițiile art.46 alin.1 din Legea nr.18/1991 cu privire la forma autentică, nerespectare care atrage nulitatea absolută a clauzei privind înstrăinarea terenului.
Cât privește existența bunei sau relei credințe la încheierea actului, tribunalul a constatat că vânzătorul a fost în mod evident de rea-credința, invocând ca titlu asupra imobilului o decizie care nu putea constitui în mod legal titlu al statului și care oricum rămăsese fără justificare legală ca urmare a încetării printr-o hotărâre judecătorească a procesului de urmărire a imobilului.
In ce o privește pe comparatoare, tribunalul a constatat că, în raport cu dispozițiile Legii nr.112/1995, aceasta avea obligația implicită de a verifica dacă situația juridică a imobilului pe care îl ocupă în calitate de chiriaș îi permitea să se prevaleze de dispozițiile Legii nr112/1995 pentru a-l cumpăra. Ca atare, cumpărătoarea avea obligația de a se asigura că imobilul face parte dintre imobilele trecute la stat la cu titlu și că eventualele cereri de restituire a imobilului au fost soluționate, doar în această ipoteză fiind incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr.112/1995. Cumpărătoarea nu a făcut dovada realizării vreunei minime diligențe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta intimată și pârâtul intimat MUNICIPIUL B prin Primarul General, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurenta critică decizia instanței de apel pentru următoarele motive de recurs:
- instanța de apel a reținut în mod greșit că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, fără titlu valabil. Această chestiune de drept a fost soluționată irevocabil prin decizia nr.978/1999, prin care s-a constatat cu putere de lucru judecat că imobilul a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, respectiv prescripția achizitivă. Instanța de apel nu invocă deloc această hotărâre judecătorească și trecând peste autoritatea de lucru judecat, constată că imobilul a fost preluat fără titlu valabil de către stat.
- instanța de apel face o greșită aplicare a dispozițiilor art.2 lit.i din Legea nr.10/2001, reținând că imobilul fiind preluat abuziv de către stat, nu putea fi înstrăinat prin Legea nr.112/1995 chiriașilor cumpărători.
- instanța de apel trebuia să rețină că pârâții, semnatari ai contractului în litigiu, au fost de bună-credință în momentul semnării actului, având cunoștință de valabilitatea titlului statului asupra imobilului cumpărat, așa cum s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Greșit reține instanța de apel că părțile nu au întreprins minime diligențe pentru a afla dacă statul era adevăratul proprietar al bunului vândut, atâta vreme cât aceste diligențe erau inutile, între părți desfășurându-se un proces în care s-a stabilit că statul are un titlu valabil asupra imobilului. Oricum, buna-credință se prezumă, reclamanții având sarcina probării relei credințe, ceea ce aceștia nu au făcut.
- instanța de apel trebuia să rețină că reclamanții nu au putut să facă dovada identității între imobilul ce face obiectul contractului de vânzare în litigiu și cel din actul lor de proprietate. Expertiza prin care s-a reținut identitatea de imobil s-a făcut cu încălcarea normelor privind procedura legală de citare a părților, respectiv a pârâtei, motiv pentru care expertul nici nu a intrat în imobil.
- greșit a reținut instanța de apel încălcarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, întrucât recurenta a respectat condițiile acestui text de lege, având contract de închiriere legal și respectând și termenul de 6 luni impus de art.14 din Legea nr.112/1995.
Mai susține recurenta că ea nu a avut cunoștință de existența vreunei cereri a reclamanților formulată de aceștia în temeiul Legii nr.112/1995.
Recurentul Municipiul B prin Primarul General critică decizia instanței de apel pentru următoarele motive:
- greșit s-a reținut că pârâții au fost de rea credință la semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, la momentul vânzării, imobilului figura ca fiind preluat cu titlu de către stat în baza legii.
- greșit se invocă de către instanța de apel încălcarea dispozițiilor art.9 din Legea nr.112/1995, la momentul semnării contractului pârâta recurentă fiind chiriașa legală a imobilului. Nici o dispoziție legală nu obliga pârâta să verifice situația juridică a bunului pe care-l cumpăra.
Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentul Municipiul B prin Primarul General se însumează motivelor de recurs invocate de recurenta, astfel încât ele vor fi analizate odată cu acestea.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondate recursurile, pentru următoarele considerente:
Principalul motiv de recurs formulat de ambii recurenți vizează reținerea făcută de instanța de apel, în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu legal, deși în acest sens se pronunțase deja o instanță de judecată care reținuse valabilitatea titlului statului asupra imobilului.
Verificând acest motiv de recurs, Curtea constată că prin decizia civilă nr.2316/22.09.1998 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, menținută prin decizia nr.978/1999 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, s-a respins acțiunea reclamanților în revendicarea imobilului în litigiu, reținându-se că statul român a dobândit asupra acestuia un drept de proprietate ca efect al prescripției achizitive ce a început să curgă începând cu anul 1957.
Tribunalul nu a făcut vorbire în considerentele deciziei recurate de această hotărâre. Verificând dacă această hotărâre are incidență în cauză, Curtea constată că prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.178/28.09.1996 încheiat între pârâți în baza Legii nr.112/1995 pentru imobilul în litigiu.
Ca atare, instanțele trebuia să verifice dacăla momentul încheierii contractului, 28.09.1996 au fost respectate condițiile imperative ale Legii nr.112/1995.
Or, la data de 28.09.1996 reclamanții își manifestaseră juridic voința de a redobândi în natură imobilul în litigiu, contestând titlul statului asupra acestui bun atât prin cererea nr.1356/18.07.1996 de restituire în natură a imobilului, înregistrată la Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, cât și prin acțiunea în revendicare formulată la data de 7.09.1993 împotriva statului, acțiune în care recurenta a formulat cerere de intervenție la data de 16.06.1994. Acțiunea în revendicare a fost admisă prin sentința civilă nr.3650/22.04.1996 a Judecătoriei sectorului 1 B, sentință ce a fost desființată prin decizia civilă nr.2062/23.09.1996 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
Ca atare, la momentul încheierii contractului, 28.09.1996, ambele părți contractante se judecau cu reclamanții pe nevalabilitatea titlului statului, cunoscând faptul că imobilul nu se afla cu titlu în proprietatea statului ca efect al Deciziei nr.973/10.04.1957 a Tribunalului Colegiul II Civil, decizie invocată în cadrul procesului în revendicare.
Ulterior încheierii contractului în litigiu, s-a pronunțat sentința civilă nr.5419/30.03.1998 a Judecătoriei sectorului 2 B, care a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, respingând cererea de intervenție a pârâtei. Această sentință a fost schimbată în tot în apel prin decizia civilă nr.2316/22.09.1998 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, care a admis acțiunea în revendicare, constatând că decizia nr.973/1959 a produs efecte juridice înlăturând efectele Decretului de preluare a imobilului nr.224/1951 și că din anul 1957 statul român a uzucapat imobilul în litigiu. Această decizie a fost menținută prin Decizia nr.978/1999 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă prin respingerea recursului.
Se pune problema juridică dacă o hotărâre judecătorească ulterioară momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare în litigiu poate influența condițiile de valabilitate ale actului juridic încheiat anterior.
Curtea apreciază că acest lucru nu poate fi posibil, întrucât stabilirea unei situații juridice ulterioare (obținută fie prin hotărâre judecătorească, fie prin lege) la mai mult de 2 ani de la semnarea actului, nu poate influența percepția juridică subiectivă a cumpărătorului din momentul încheierii contractului. Nulitatea este o sancțiune juridică a încălcării voite a condițiilor legale la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, iar nulitatea absolută nu poate fi acoperită, înlăturată prin evenimente juridice ulterioare actului nul.
Or, recurenții în momentul în care la data de 28.09.1996 au semnat contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, știau sau aveau cel puțin dubii că imobilul nu aparținea statului român și ar fi trebuit să aștepte terminarea judecății acțiunii în revendicare și soluționarea cererii de restituire a imobilului pe calea Legii nr.112/1995.
Ca atare, nu se poate reține că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr.978/1999 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, care fiind un eveniment juridic viitor momentului semnării contractului în litigiu, nu putea fi invocat în aprecierea nulității actului.
Recurenta putea invoca efectele deciziei nr.978/1999 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în măsura în care ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare ulterior acestei decizii.
Nu este fondat nici motivul de recurs invocat de ambii recurenți, privind respectarea de către aceștia a dispozițiilor Legii nr.112/1995 la momentul semnării contractului, întrucât potrivit dispozițiilor art.9, contractul de vânzare-cumpărare se putea încheia numai după soluționarea cererii de restituire în natură a imobilului, formulată de reclamanți, chiar dacă recurenta era chiriașă și trecuse termenul de 6 luni impus de art.14 din Legea nr.112/1995.
Pentru considerentele de mai sus, nu se poate reține nici că pârâții recurenți au fost de bună-credință la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare, din moment ce știau în mod nemijlocit din procesul în revendicare (ce nu se finalizase) de existența deciziei nr.973/10.04.1957. Reclamanții intimați au făcut dovada relei credințe a pârâților recurenți, depunând la dosarul cauzei sentința civilă nr.3650/22.04.1996, în care pârâții din prezenta cauză figurau ca părți.
Nu se va reține nici motivul de recurs care vizează lipsa de identitate dintre imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni și imobilul din titlul de proprietate al autorului reclamanților, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.38106/25.11.1941, întrucât, pe de o parte, pârâta recurentă nu a invocat acest aspect în acțiunea în revendicare, în care a avut calitatea de intervenient, în al doilea rând recurentul Municipiul B prin Primarul General nu contestă identitatea de imobil, iar în al treilea rând, această identitate a fost dovedită prin expertiza tehnică întocmită în apel.
Curtea nu va primi criticile recurentei vizând neîntocmirea legală a raportului de expertiză, pârâta intimată nefiind legal citată la termenul efectuării expertizei, întrucât necitarea invocată de recurentă este un motiv de nulitate relativă a expertizei, motiv ce putea fi invocat de aceasta la prima zi de înfățișare, care a fost data de 24.04.2007.
La acest termen, intimata recurentă, prin apărător, nu a invocat excepția anulării raportului de expertiză pentru neconvocarea ei legală și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la conținutul raportului de expertiză, astfel încât aceasta și-a însușit și a acceptat concluziile raportului.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca neîntemeiate, menținând decizia civilă nr.584/2007 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți și MUNICIPIUL B prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr.584/4.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
2 ex/15.07.2009
---------------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 2 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
