Anulare act. Decizia 499/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 499
Ședința publică de la 03 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 625 din data de 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5872 din data de 24 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă personal și intimații pârâți, personal și în calitate de procurator pentru, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a dezvoltării motivelor de recurs de către recurenta reclamantă, după care;
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită amânarea cauzei pentru observarea actelor depuse la dosar.
Recurenta reclamantă, arată că se opune la cererea de amânare a cauzei.
Intimata pârâtă, lasă la aprecierea instanței.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul intimatei pârâte, actele fiind depuse la dosar în termenul legal, partea putând să ia cunoștință de acestea.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate iar pe fond admiterea acțiunii în sensul revocării contractului de vânzare - cumpărare.
Intimata pârâtă depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Avocat pentru intimata pârâtă, depune concluzii scrise în raport de care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Craiova, sub nr- (nr. vechi 2348/C/2006) din 10.02.2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP sub nr. 1169/05.06.2000.
În motivarea acțiunii, arată că la data de 22.06.1999 autoarea reclamantei - - a chemat în judecată pe pârâtul pentru partajarea unei mori și a terenului aferent, iar prin decizia civilă nr. 119/A/05.02.2004 a Tribunalului Mehedinția fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sultei de 48217,4373 lei, iar în momentul punerii în executare a deciziei reclamanta a aflat că pârâtul nu mai are bunuri, deoarece, după promovarea acțiunii de partaj, acesta a început să înstrăineze bunurile sale. Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atacat pârâtul a urmărit prejudicierea reclamantei, prin crearea unei stări de insolvență.
La 23.01.2006 reclamanta și-a modificat acțiunea, înțelegând să se judece și în contradictoriu cu pârâta, parte în contractul a cărei desființare se solicită, iar la 17.04.2007 reclamanta a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea, respectiv revocarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în frauda sa.
Pârâții și au invocat excepția prescrierii dreptului de a formula acțiune revocatorie. Pe fond au solicitat respingerea acțiunii, susținând că se face confuzie între instituția revocării actului și a nulității acestuia, constatarea nulității contractului fiind nefondată, iar în ceea ce privește revocarea actului a precizat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, creanța fiind ulterioară, și numai în situații de excepție se admite acest lucru.
Prin sentința civilă nr.5872 din 24.04.2007, pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă și obligată să plătească pârâților suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că în anul 1999 autoarea reclamantei a promovat acțiune de partaj împotriva pârâtului. Prin decizia civilă nr. 119/A/2004 a Tribunalului Mehedinția fost atribuit bunul partajat pârâtului, acesta fiind obligat la plata unei sulte de 48.217,4373 lei către reclamantă.
Decizia a fost investită cu titlu executoriu și s-a pornit executarea silită, moment în care reclamanta a luat cunoștință de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, astfel că acțiunea revocatorie nu este prescrisă, ca și acțiunea în anulare a actului juridic, termenul general de prescripție curgând de la data la care reclamanta a cunoscut de existența actului atacat.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la data de 05.06.2000 pârâții și au transmis dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în C, str. -. - nr. 15, D și teren aferent către pârâta, încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1169/2000.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că prețul a fost achitat vânzătorilor, iar scopul vânzării a constat în faptul că pârâții-vânzători au intenționat ca cealaltă fiică a lor să nu ipotecheze imobilul, așa cum au declarat martorii, și.
Instanța a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile nulității absolute, respectiv contractul are un obiect licit, prețul fiind achitat, iar bunul transferat în proprietatea cumpărătoarei, existând consimțământul părților, iar cauza este licită și morală, în speță nefăcându-se dovada relei-credințe a acesteia, fiind prezumată conform art. 1899 Cod civil. De asemenea, s-a constatat că prin încheierea actului legea nu a fost fraudată, motive pentru care instanța a respins cererea în constatarea nulității absolute a contractului.
Cu privire la acțiunea revocatorie, instanța a respins-o, întrucât nu au fost îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul să fie de rea-credință, știind de rezultatul păgubitor al actului său față de creditor, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat, iar în situația în care s-a încheiat un act cu titlu oneros, să existe complicitatea la fraudă a terțului dobânditor. S-a reținut că actul atacat a creat pârâtului-debitor o stare de insolvabilitate în dauna creditorului, dar nu s-a dovedit frauda acestuia.
Creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă abia în 2001, adică ulterior încheierii actului atacat, când s-a încheiat actul reclamanta având doar un drept viitor și care nu era cert și exigibil. Nu a fost dobândită nici complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, faptul că dobânditoarea este fiica vânzătorilor nefiind de natură să înlăture buna-credință a acesteia prev. de art. 1899 Cod civil.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii și o greșită apreciere a probatoriului administrat.
Apelanta a susținut că declarațiile martorilor propuși de pârâți trebuie înlăturate ca nesincere iar motivația reținută de instanță privind scopul vânzării nu poate fi primită, întrucât cealaltă fiică a vânzătorilor nu era proprietarul imobilului înstrăinat pârâților, fiind de la sine înțeles că nu putea să- ipotecheze.
Dovada acționării în mod fraudulos rezultă din aceea că unicul bun de valoare a fost vândut către fiica debitorului, iar din prețul achitat nu se păstrează nimic și nu se plătește nici un leu din datoria iminentă ce urma să apară în dosarul de partaj. Faptul că la momentul respectiv creanța nu era certă, lichidă și exigibilă și anterioară actului atacat (cumulativ), nu duce la neîndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a acțiunii revocatorii, deoarece se cere ca aceasta să îndeplinească cele 4 cerințe numai de principiu, nu în mod absolut. Creanța nu este anterioară actului atacat dar existența sa în viitor era iminentă.
Apelanta a solicitat cenzurarea și reducerea onorariilor cuvenite apărătorilor pârâților, susținând că suma de 2000 lei nu se justifică din punct de vedere al muncii prestate.
Prin decizia civilă nr.625 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, apelul a fost respins. A fost obligată apelanta la 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimata.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut, în esență, că starea de fapt stabilită la fond corespunde realității și că au fost aplicate în mod corect prevederile legale incidente în speță.
În termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr. civilă a declarat recurs în cauză reclamanta solicitând modificarea deciziei, admiterea apelului și, pe fond, admiterea acțiunii.
În motivarea recursului s-a susținut că au fost aplicate greșit prevederile art. 975 din Codul civil. Actul atacat a avut drept scop fraudarea intereselor sale. Sunt întrunite toate condițiile pentru admiterea acțiunii, respectiv creanța era certă, lichidă, exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat. Existau indicii temeinice ale faptului că în urma dosarului de partaj numai reclamanta și intimatul aveau vocație succesorală, iar intimatul înstrăinase moara încă din 1997, situație în care nu rămânea decât varianta sultei.
Nu s-a analizat de unde a avut cumpărătoarea bani să achite prețul și de ce vânzarea s-a făcut tocmai către fiică.
Prin concluzii scrise intimații au solicitat respingerea recursului, susținând în esență că la data vânzării dreptul reclamantei era unul eventual, viitor și imprevizibil; că în anul 2002 acțiunea de partaj a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei; nu a fost dovedită starea de insolvabilitate a debitorului prin întocmirea unui proces-verbal în acest sens de către executorul judecătoresc; s-a făcut dovada achitării prețului, fiind astfel răsturnată prezumția reglementată de art. 845 Cod civil, în sensul că actul ar constitui o donație deghizată; banii au provenit din închirierea unui imobil situat în Dr. Tr. S; scopul vânzării a fost evitarea ipotecării imobilului la cererea celeilalte fiice a vânzătorilor; acțiunea este prescrisă; reclamanta primește lunar câte 237 lei prin poprire pusă pe pensie.
În raport de actele și lucrările dosarului Curtea apreciază recursul fondat, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civilă.
Faptul că autorul (soțul reclamantei decedate ), ce a fost adoptat în anul 1938, păstrat legăturile de rudenie cu părinții săi firești ( August și ) și rudele acestora a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat în cadrul unui litigiu purtat anterior dosarului de partaj al morii, soluționat prin decizia civilă nr. 818/1991 a Tribunalului Județean În acel litigiu a fost parte mama intimatului pârât și ulterior acesta, după decesul mamei sale. În aceste condiții este evident că intimatul pârât a acționat cu rea-credință atunci când în cadrul acțiunii de ieșire din indiviziune asupra morii a invocat din nou inexistența vocației succesorale a unchiului său în raport cu părinții săi firești, cu motivarea că fusese adoptat în anul 1935.
De altfel excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă pentru prima dată prin încheiere, la data 21 ianuarie 2000, astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 3113/2001 pronunțată de Judecătoria V Actul de vânzare cumpărare a fost încheiat de intimați la 5 iunie 2000, deci la câteva luni de la respingerea excepției lipsei calității procesuale active. Astfel fiind, întrucât intimatul pârât a contestat în permanență drepturile succesorale ale unchiului său, chiar după ce acest aspect fusese lămurit în cadrul altui litigiu, coroborat cu faptul înstrăinării anterioare a morii (aspect susținut în mod consecvent de către recurentă și necontestat de intimat) - ceea ce presupunea în viitor fie plata unei sulte către recurentă pentru cota parte din moară, fie răspunderea pentru evicțiune față de cumpărător, în ipoteza în care moara era atribuită în lotul recurentei - duc la concluzia înstrăinării imobilului în litigiu de către vânzători în mod intenționat, pentru fraudarea drepturilor creditorilor lor.
Nu poate fi reținut ca fiind real motivul vânzării susținut de vânzători, cum că au dorit să evite ipotecarea imobilului la cererea celeilalte fiice. Sunt acte la dosar care atestă că cealaltă fiică a vânzătorilor era coproprietara unui imobil în Dr. Tr. Dacă nevoile financiare ale acesteia erau atât de stringente nimic nu o putea împiedica pe aceasta să ipotecheze sau chiar să vândă cota sa din acel bun.
Intimata pârâtă, către care a fost înstrăinat imobilul, este fiica vânzătorilor. Aceasta a cunoscut astfel de existența litigiului de partaj dintre recurentă și tatăl său (nu a susținut contrariul). Problema care se pune este aceea a realității susținerilor cum că a fost achitat prețul vânzării.
Pentru a răspunde motivului de apel invocat de reclamantă privitor la proveniența banilor achitați cu titlu de preț de către intimata cumpărătoare nu este suficient să se rețină afirmațiile martorilor cum că prețul a fost achitat deoarece cumpărătoarea era angajată în muncă și obținea venituri din închirierea unui imobil. Având elemente pentru a verifica câtimea veniturilor cumpărătoarei, instanța de apel avea obligația de a stabili exact dacă aceasta a dispus de suma de bani prevăzută în contract ca fiind achitată cu titlu de preț. Neprocedând astfel, decizia tribunalului este nemotivată sub acest aspect, situație în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 Cod pr. civilă.
Suma prevăzută în contract ca preț al vânzării (250 milioane lei la nivelul lunii iunie 2000) este o sumă Intimata cumpărătoare avea vârsta de aproape 25 de ani la data încheierii actului și abia terminase studiile de circa un an, perioadă în care a obținut venituri salariale de aproape un milion lei lunar. Pe de altă parte martorii audiați au relatat că fiicele intimatului pârât obțineau venituri din închirierea unei case în Dr. Tr. S, respectiv circa 800 mărci germane lunar. În iunie 2000 cursul de schimb al mărcii germane, conform datelor existente pe internet - postate de, era de circa 9.500 lei pentru o marcă.
Potrivit declarației extrajudiciare dată de numitul HG, acesta a deținut cu chirie imobilul din DR. Tr. S în perioada iulie 1998 - decembrie 2002. Nu s-a susținut și dovedit că acest imobil ar fi fost închiriat și anterior anului 1998 și ce venituri erau obținute cu titlu de chirie. Dacă avem în vedere suma de 800 mărci germane lunare și așazisul avans de 10.000 mărci pe care numitul susține HG că l-ar fi achitat celor două proprietare, rezultă că din închirierea acestui bun se obținuseră până în iunie 2000 cel mult 18.000 mărci germane (respectiv 171 milioane lei, din care numai J au revenit intimatei ).
Cu excepția salariului și a veniturilor încasate din chirie nu s-a susținut și dovedit că intimata pârâtă a mai avut venituri din alte surse (donații, moșteniri, împrumuturi rambursate ulterior). Suma pe care putea s-o adune anterior încheierii actului din sursele menționate,dacă nu cheltuia nimic, este de 95 milioane lei, cu mult sub cea care a fost prevăzută în contract ca fiind achitată cu titlu de preț. Această constatare, coroborată cu inexistența unor înscrisuri care să ateste faptul că intimata cumpărătoare a deținut suma de bani necesară pentru plata prețului și că banii au intrat apoi în patrimoniul vânzătorilor duc la concluzia că, în realitate, prețul nu a fost achitat și că transmiterea dreptului s-a făcut cu titlu gratuit.
Această constatare, cumulată cu faptul că intimata cumpărătoare cunoștea de existența litigiului de partaj referitor la moară, determină convingerea instanței în sensul că singurul scop ce a stat la baza încheierii actului l-a constituit evitarea urmăririi silite ulterioare a acestuia pentru achitarea sultei sau pentru restituirea prețului către cumpărătorul morii, dacă moara ar fi fost atribuită în lot reclamantei.
Sub aspectul condițiilor de admisibilitate a acțiunii revocatorii instanțele au aplicat greșit legea.
Este de observat că dispozițiile art. 975 din Codul civil sunt succinte și prevăd doar posibilitatea creditorilor de a ataca, în numele lor personal, actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor. Astfel fiind a revenit jurisprudenței și literaturii juridice sarcina de a contura condițiile în care o astfel de acțiune poate fi promovată. Aceste condiții se referă la existența unui prejudiciu pentru creditor ca urmare a încheierii actului; frauda debitorului; existența unei creanțe certe, lichide, exigibile, în principiu anterior încheierii actului; complicitatea la fraudă a terțului, atunci când actul încheiat este cu titlu oneros.
Condiția acțiunii frauduloase a debitorului, precum și faptul că actul nu a avut un caracter oneros, ci gratuit, au fost examinate deja.
Prejudiciul, respectiv starea de insolvabilitate a debitorului în cauză, a fost recunoscută de acesta prin cererea adresată executorului judecătoresc (fila 107 din dosarul de fond), cerere prin care a solicitat executarea creanței pe calea popririi. Această modalitate de executare silită, însă, față de cuantumul pensiei debitorului și de câtimea creanței, presupune o perioadă de executare mai M de 20 de ani. Astfel fiind este indiscutabil că este îndeplinită condiția prejudicierii drepturilor creditoarei. Pentru promovarea acțiunii nu era necesar să fie întocmit un proces-verbal de insolvabilitate, cum susține intimata cumpărătoare; o asemenea condiție nu este prevăzută de lege.
Creanța, a cărei acoperire se urmărește prin desființarea actului, trebuie să fie,în principiu, anterioară actului. Fostul Tribunal Suprem, prin decizia de îndrumare nr. 15 din 24 mai 1962 stabilit, însă, că atunci când actul este încheiat în mod fraudulos de debitor cu scopul de a prejudicia un viitor creditor, acesta din urmă poate ataca actul chiar dacă este vorba de un act încheiat anterior nașterii dreptului său de creanță.
În speță dreptul reclamantei din moara ce a fost partajată exista la data vânzării; fiind un drept indiviz, numai concretizarea sa într-o creanță s-a făcut ulterior actului atacat, dar această modalitate de concretizare era previzibilă, câtă vreme intimatul pârât a avut în permanență posesia bunului partajat și îl și înstrăinase.
Acțiunea revocatorie nu este prescrisă. Întrucât recurenta reclamanta este terț față de act, termenul de prescripție curge, în cauză, de la data la care aceasta a aflat de existența actului care o prejudiciază, respectiv după pronunțarea deciziei nr. 119/A/ 05.02.2004. Acțiunea a fost promovată la 10.02.2006.
În raport de cele expuse Curtea apreciază întemeiat recursul și, respectiv, acțiunea. În baza art. 312 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 625 din data de 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 5872 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și.
Modifică ambele hotărâri.
Pe fond admite acțiunea formulată de reclamanta și dispune revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1169/05.06.2000 de G, până la limita creanței reclamantei, stabilită prin decizia nr. 119/A/05.02.2004 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 6945/2003.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehn.2 ex
30.06.2008
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Paraschiva Belulescu, Dan Spânu
