Anulare act. Decizia 504/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
1
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 504
Ședința publică din data de 3.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Valentina Gabriela
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor civile declarate de reclamantul domiciliat în G, str. - -. 51, și intervenienta domiciliată în I-, împotriva deciziei civile nr. 20 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL G cu sediul în G,-, - parter, în acțiunea civilă având ca obiect perfectare act vânzare cumpărare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța, pentru a avea posibilitatea de a formula concluzii scrise, apărătorul intimatei, a amânat pronunțarea cauzei la data de 3.11.2009, pronunțând prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată;
Prin cererea înregistrată sub nr. 2778/2003 pe rolul Judecătoriei Galați, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu SRL G, prin reprezentantul său legal, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act vânzare-cumpărare privind cota de 3/4 din imobilul situat G, str. -,. Al, parter, micro 20.
În fapt, reclamantul a arătat că între el și pârâtă a intervenit un antecontract de vânzare - cumpărare la data de 17 octombrie 2002 prin care aceasta se obligă să îi vândă 3/4 din imobilul cu destinație de spațiu comercial situat în G, str. -, -l, parter, micro 20, pentru care se află în derulare un contract de leasing, la prețul de 465 milioane de lei ROL - suma pe care pârâta i-o datora la acea data - după ce va fi perfectat contractul vânzare-cumpărare in baza contractului de leasing cu - SA
Reclamantul a mai arătat că la data de 23 aprilie 2004, - SA i- vândut pârâtei spațiul comercial conform actului nr. 924/2003, pârâta refuzând să mai încheie contractul de vânzare cumpărare cu el, încâlcându-și obligația asumată prin antecontract.
În drept, reclamantul a invocat disp. art. 1294-1295 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul s-a folosit de proba cu acte și cu martori.
Legal citată și prezenta în instanța prin reprezentantul sau legal, pârâta a formulat întâmpinare( 18) prin care s-a înscris în fals împotriva actului depus în dovedirea cererii de către reclamant, fiind respinsă cererea de către instanță la data de 28.11.2003. (f 36)
La termenul de judecata din data de 31.10.2003, numita a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care s-a solicitat să se constate că, în calitate de soție a administratorului pârâtei a avut și ea o contribuție la dobândirea spațiului comercial în dispută, bani proveniți din înstrăinarea unor bunuri care nu intrau în regimul comunității de bunuri, fiind proprii, având deci o contribuție de 100 % la dobândirea a 3/4 din spațiul comercial situat in G, str. -, - 1, parter, micro 20. La data de 9 ianuarie 2004 fost admisă în principiu cererea.
În dovedirea cererii de intervenție, intervenienta s-a folosit de proba cu acte și cu martori.
Prin cererea formulata de reclamanta - SRL G, prin reprezentantul sau legal, înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. 1667/2004, s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul constatarea nulității absolute a convenției încheiate în data de 17 octombrie 2003, fiind încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale.
În fapt, reclamanta a arătat că prin convenția din data de 17 octombrie 2003 s-a stipulat că s-ar obliga să îi vândă pârâtului spațiul comercial deținut in G, str. -,. A 1, parter, micro 20, în contra sumei de 465 milioane lei ROL, însa convenția nu a fost scrisă de reprezentantul său, ci de soția pârâtului căreia administratorul obișnuia să îi lase foaie în alb ștampilată și semnată, lipsind așadar total consimțământul reprezentantului legal la încheierea convenției întrucât nici nu a fost cerut, și nici nu a fost dat.
În drept, reclamanta a invocat disp art 948, 969, 970,1285.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu acte, martori si interogatoriu precum și cu expertiza tehnică grafologică.
Legal citat, pârâtul a formulat întimpinare ( 21-23) prin care a arătat că nu contestă că înscrisul a cărui anulare se solicită a fost scris de către soția sa cu care se află în proces de divorț, fiind suficient faptul că semnătura și ștampila aparțin reprezentantului reclamantei, plângerea penală formulată împotriva sa fiind soluționată cu neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția 5379/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, organele de urmărire penală stabilind astfel că înscrisul a fost valabil încheiat, solicitând în consecință respingerea cererii ca nefondată.
Cele două cauze au fost conexate, instanța apreciind că sunt întrunite condițiile disp. art 164 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 6574/09.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 2778/C/2003, Judecătoria Galația respins plângerea formulată de reclamantul, a admis cererea formulată de - SRL G constatând nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 18.10.2003.
Prin aceeași hotărâre a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de obligând totodată pe reclamantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că obiectul convenției este lovit de nulitate absolută pentru că suma nu exista la acel moment în patrimoniul promitentului vânzător.
S-a mai reținut că este întemeiată și excepția nulității convenției pentru neseriozitatea prețului, întrucât, raportat la prețurile de circulație a imobilelor, suma apare ca fiind derizorie.
Totodată, din coroborarea probelor administrate s-a reținut și motivul de nulitate al convenției pentru lipsa totală a consimțământului pârâtei.
Cât privește cauza contractului s-a reținut că este vorba de o cauză falsă, un alt motiv de nulitate al aceleiași convenții.
Cât privește cererea de intervenție, s-a reținut că este nefondată întrucât imobilul a intrat în patrimoniul pârâtei care a devenit proprietar deplin de la data cumpărării de la - SA G iar un eventual drept de creanță pe care 1-ar putea avea împotriva pârâtei se poate face cu respectarea dispozițiilor art. 1151 cod civil - cu acte - iar împotriva administratorului pârâtei, cu martori,eventual printr-o acțiune de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel și intevevienta, înregistrat sub nr. 557/C/2006, la Tribunalul G - Sectia Civilă.
În motivarea apelului apelantul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei, arătând că Tribunalul este competent să soluționeze cauza care are un caracter comercial și nu civil, cum a reținut instanța de fond la data înregistrării cererii 09.05.2003 conform modificărilor aduse art. 13 Cod procedură civilă, prin OUG nr. 138/2000. Competenta aparținea Tribunalului in limita cererii de 10.000.000 lei.
A mai invocat încălcarea gravă a dreptului la apărare cauza fiind soluționată pe fond în lipsa sa și a avocatului care îl reprezintă și care făcuse cerere de amânare.
Pe fondul cauzei a arătat că sentința este vădit netemeinică și nelegală, demonstrând doar arbitrariul judecătorului.
Din punct de vedere juridic a arătat că suntem în fața unei - novații -prin schimbare de obligație, prevăzută ca și posibilitate legala prin disp.art. 1128 al. 1 Cod Civil. condițiile de validitate ale novației - prev. de art. 1129 -1130, se poate ca acestea sunt îndeplinite, fiind încheiată între persoane capabile de a contracta(de a-și asuma obligații) iar voința lor rezulta expres din conținutul actului.
Pe de alta parte, noul contract al părților novației poate fi calificat ca fiind ca o - promisiune sinalagmatică bilaterală de vânzare-cumpărare, în contul unui preț deja achitat - adică plătit in avans, promitentul obligându-se sa vândă în momentul îndeplinirii condiției de dobândire a dreptului de dispoziție asupra bunului (celelalte componente ale dreptului de proprietate fiind deja exercitate in baza contractului de leasing) - corespunzător, beneficiarul promisiunii obligându-se că va cumpăra bunul în contul sumei deja datorate de debitorul - promitent, fără a mai putea pretinde suma in sine.
A susținut că părțile au încheiat un contract în obligație - de a face -denumit impropriu în practică - antecontract, in baza disp. art. 969 și respectiv art. 1073 Cod Civil, obligatoriu pentru ei ca și oricare alt tip de contract, daca se respectă condițiile legale.
Pe aceasta bază a analizat -nulitățile - reținute de instanța de fond.
l)Se reține că promisiunea de vânzare trebuie să fie făcută de proprietarul bunului - pentru ca numai acesta poate înstrăina legal, în caz contrar s-ar promite un bun aflat in patrimoniul altei persoane. Ca atare, obiectul convenției fiind nul atrage după sine nulitatea însăși a convenției.
A invocat eroarea gravă a primei instanțe, întrucât se pot promite nu numai bunuri aflate in patrimoniul altuia la momentul promisiunii, ci chiar si bunuri care încă nu existau atunci (recolta, fructele arborilor). Eroarea se datorează confuziei între condiția impusa vânzătorului - de a fi proprietarul bunului pe care îl vinde - sub sancțiunea prev. de art. 1346 Cod civil și în contractul cu executare instantanee conf. art. 1295 din acesta, cu obligația de a face in viitor o anume acțiune sau inacțiune, a promitentului din contractul în obligație - de a face - ultimul fiind prin esența lui sub condiția rezolutorie (cu efect eventual doar in viitor) prev. de art. 1020-1021 Cod civil.
Astfel promisiunea de vânzare nu presupune in mod necesar ca promitentul sa fie si proprietar in momentul promisiunii, pentru că -obligațiile pot să fie asumate si pentru bunuri viitoare conf. disp. art. 965 alin. 1 Cod civil si cum se procedează în mod obișnuit la bursele de mărfuri pentru operațiuni - la termen.
Chestiunea care se poate invoca in astfel de situații este numai de cauza nelegitimă, daca beneficiarul promisiunii cunoaște că promitenrul nu poate deveni legal proprietarul bunului, sau că exista un impediment legal in transmiterea proprietății către altul - aspect care in cauza nu se pot constata reține.
2)Se retine nulitatea convenției prin neplata prețului "întrucât suma rezultă din împrumuturi anterior făcute si nerestituite ceea ce reprezintă o plata nefăcută". Dacă - plata nefăcută - în sens de nestingere a datoriei debitorului, se referă la pârât, premisa pare corecta, dar concluzia este stupefiantă. Respectiv ca plata nefăcuta poate fi "considerată cel mult o novație așa cum arata apărătorul paratului. caz in care am fi in prezenta unui act nul ca antecontract de vânzare-cumpărare pentru nulitatea obiectului convenției( conform pct. 1) și pentru lipsa prețului.
În general la acest punct a apreciat că, pe lângă lipsa susținerii în drept însăși logica expunerii este deficitara, greu de înțeles.
3)Cu privire la - nulitatea - pentru lipsa totala a consimțământului pe motiv ca instanța are "dubii"a arătat că dubiile sunt inadmisibile a fi de reținut, întrucât aspectul a fost clarificat cu autoritate de lucru judecat de instanțele penale arătate anterior.
4)Cu privire la - nulitatea - cauzei convenției, întrucât aceasta este falsa, pentru ca ceea ce a urmărit în realitate a fost - nu obținerea unui imobil in viitor, cât mai degrabă a unui înscris - nu știe de unde a rezultat scopul -ocult, concluzia in sensul existentei unui "substrat" ascuns al acțiunilor sale fiind flagrant contrazisă chiar de demersul său concret în instanță.
5)Cu privire la seriozitatea prețului, a arătat că suma de 465.000.000 lei trebuie apreciata în funcție de o valoare reala medie de referință corespunzătoare perioadei septembrie 2000 cat si în funcție de prețul cu care însăși pârâta a cumpărat imobilul la data de 23.04.2003, respectiv de 321.200.000 lei+ ( anexa 2) pentru 100% si nu pentru 75% cat a cumpărat. Astfel ca in anul 2006 sa se invoce (probabil) leziunea și mai ales de un comerciant, pare absurd, indiferent că între timp valorile au crescut.
6)Cu privire la eventuala,nulitate a convenției pentru ca nu exista aprobarea Adunării Generale a Asociaților de înstrăinare a activului comercial, conform Legii nr. 31/1990 având în vedere că pârâtul este asociatul unic al societății vânzătoare, iar hotărârea de vânzare, ca si obligația de respectare a condițiilor de forma a oricărei hotărâri (înscris și într-un registru special, publicare,etc) revin exclusiv acestuia si nu terților, iar pe de alta parte nu se poate invoca propria culpa pentru exonerarea de o anume obligație.
7)Cu privire la data certa a convenției, aceasta apare menționată expres în scris și a fost constatata ca fiind reala de organele penale.
8) A mai subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile legii nr.550 / 2002, întrucât aceasta a reglementat exclusiv spatiile comerciale și de prestări servicii, proprietate privata a statului, aflate in administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate in patrimoniul regiilor autonome de interes local. Or, in cauza, activul a trecut în proprietatea pârâtului (promitent) in baza unui contract finalizat de leasing și de la vânzătoarea - SA, adică de la o societate comerciala în a cărei proprietate exclusiva s-a aflat bunul vândut si nu în administrare, fiind aplicabile doar prevederile OG nr. 51/1997 modificata prin Legea
nr.553/2004 ( articol unic) si prin Codul Fiscal din 2003, numai cu privire la modul de înregistrare fiscală.
Observându-se toate aceste ultime acte, se poate observa că, nicăieri, nu este înscrisă o interdicție de înstrăinare în sensul similar art. 28 din Legea 550/2002, noul proprietar putând dispune imediat de bun.
9)De asemenea, a subliniat că, nicăieri, nu este prevăzută o condiție imperativa ca în situația încheierii unui contract care necesita mai mult de o pagina, fiecare pagina in parte să fie semnată separat de părți, legea adică art. 1176 si următoarele Cod civil, cerând numai ca actul să fie subscris, cel în cauza putând contesta, sau să nu-1 recunoască, așa cum de altfel s-a si procedat de către pârât.
Cu alte cuvinte nu exista o nulitate intrinsecă a actului pe acest motiv, dovada notorie fiind semnarea tuturor contractelor de orice natura, pe ultima pagină si nu pe fiecare pagină. A se observa si ca in pagina doi a convenției se însușește expres conținutul paginii 1.
10) Și în final a arătat că părțile sunt frați, care au fost în relații bune până la declanșarea conflictului în anul 2003, precum si ca reclamantul a împrumutat pârâtul ( societatea acestuia) cu sume din fondurile sale personale. Motiv pentru care nu cerut chitanțe. Iar ținând cont de imposibilitatea morală de reconstituire a unei probe in sensul art. 1198 lit. c Cod civil si pentru situația anterioara convenției din 17.10.2002, a apreciat că dovada realității împrumutului sumei de 465.000.000 lei este pe deplin satisfăcută atât prin confirmarea sa de către pârâtul comerciant prin actul arătat, cât și prin concluziile parchetului și ale instanțelor de judecata penale.
Prin apelul declarat intervenienta în interes propriu este formulat în termen legal potrivit art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă. A mai arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât cererea de intervenție în nume propriu trebuie soluționată de sine stătător în raport cu propriul interes juridic al intervenientei și nu respinsă ca nefondată pe motivul că imobilul a intrat în patrimoniul intimatei-pârâte - SRL
Prin încheierea din data de 20.06.2006, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției Civile și înregistrată pe rolul Secției Comerciale a aceleiași instanțe. La Secția Comercială a Tribunalului Galați, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin încheierea din 16.01.2007 s-a respins excepția de necompetență a Secției Comerciale a Tribunalului Galați invocată de apelanta-intervenientă care prin apărător a arătat că având în vedere natura civilă a cauzei competența aparține Secției Civile a Tribunalului Galați.
Prin încheierea din 12.02.2007, s-a admis excepția tardivității apelului declarat de intervenienta reținând că sentința civilă nr. 6574/09.12.2005 a fost comunicata acesteia la 06.05.2006 iar comunicarea
cererii de apel s-a făcut la 01.03.2006 cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă 2/22.03.2007 Tribunalul Galați, secția comercială, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 6574/09.12.2005, pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul nr. 2778/C/2003, în contradictoriu cu apelanta-intervenientă, și intimatul-pârât - SRL G, a anulat sentința civilă nr. 6574/09.12.2005, pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul nr. 2778/C/2003 și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G - Sectia Comercială, ca instanță de fond.
A respins apelul declarat de apelanta-intervenientă, ca fiind tardiv formulat.
Tribunalul a constatat că obiectul cauzei îl reprezintă un spațiu comercial situat în G, str. -, - 1, parter, cartier 20, în suprafață de 157 mp și terenul aferent care a făcut obiectul convenției încheiate între - SRL G și persoana fizică din data de 17.10.2003 și pentru care s-a cerut constatarea nulității acesteia.
În considerarea celor de mai sus Tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 indice 1 lit. c din Legea nr. 11/1991 modificată prin Legea nr. 298/2001 constituie fond de comerț, ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale, utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale.
Totodată potrivit art. 4 din Cod Comercial se socotesc faptele de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
În cauză Tribunalul a reținut că imobilul în cauză constituie fond de comerț al pârâtei-reclamantei - SRL în conformitate cu art. 1 indice 1 lit.c din Legea nr. 11/1991 modificată, coroborat cu art. 4 din Cod comercial astfel încât conform art. 2 Cod procedură civilă pentru soluționarea cererii comerciale privind constatarea nulitate absolută a convenției din data de 17.10.2003, cerere neevaluabilă în bani, competența materială ca instanță de fond aparține Tribunalului Galați - Secția Comercială.
Prin decizia civilă 412/23.05.2008 Curtea de Apel Galați, secția comercială, a admis recursurile declarate de intervenienta și de pârâta - SRL împotriva deciziei civile 2/22.03.2007 Tribunalul Galați, secția comercială, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Galați, secția civilă.
În motivare, s-a arătat că vânzarea- cumpărarea unei cote părți dintr-un imobil, ca act individual, este de natură civilă, și, în absența unor reguli speciale, urmează regulile de drept comun. Cererile prin care se solicită a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare, în baza unui antecontract de vânzare cumpărare și cererea de anulare a acestei convenții, referitoare la un imobil nu au natură comercială.
Competența jurisdicției comerciale nu intervine automat, ori de câte ori una din părți este o societate comercială, ci doar când comercianții săvârșesc acte de comerț( obiective, subiective, unilaterale).
În speță, nu se pune problema unor acte de comerț obiective, faptele reclamate nu se pot încadra în categoria celor prevăzute de art. 3 din codul comercial, nu subzistă nici săvârșirea unor acte de comerț subiective, deoarece art. 4 din codul comercial instituie o prezumție de comercialitate pentru celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă. în cauză subzistă situația de excepție reglementată de art. 4, litigiul este de natură civilă. Nu se poate reține nici existența unei fapte de comerț; unilaterale, ea nefiind probată.
Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 20/23.01.2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul și ca tardiv apelul declarat de intervenienta.
A dispus darea în debit a intervenientei cu suma de 2169,5 lei - taxă judiciară de timbru datorată la instanța de fond.
Referitor la apelul declarat de intervenientă a reținut că este tardiv formulat pentru următoarele motive;
Sentința civilă nr. 6574/09.12.2005 a fost comunicată apelantei interveniente la data de 06.02.2006( f 207 din dosar 2778/C/2003), la domiciliul acesteia, din I,-. Cu privire la numele străzii, atât în cererea de intervenție( f 27 verso din dosar 2778/2003), cât și cererile formulate ulterior( f 129), în contractul de vânzare cumpărare( f 132) și în concluziile scrise( f 177 din același dosar), acesta este numele străzii, indicat de intervenientă, și nu - -, cum se indică în apel. Prin urmare, nu există nici o eroare a instanței în menționarea adresei de pe dovada de comunicare.
În ceea ce privește numărul poștal al străzii, susținerea că sentința s-a comunicat la nr. 39, în loc de 34, este o simplă speculație a apelantei. Comparând scrisul grefierului atunci când menționează numărul și data sentinței( 6574/9.12.05) și când consemnează numărul străzii, dar și cu aceleași date din celelalte dovezi de comunicare, rezultă, fără nici un dubiu, că hotărârea s-a comunicat la numărul 34, și nu 39. Apelanta a susținut că trebuie comparate înscrisurile de la filele 207 și 210, or dosarul nu are decât 209 pagini.
Tribunalul constată că în cauză nu este aplicabil art. 310 cod de procedură civilă deoarece acesta vizează strict procedura recursului. Or, potrivit art. 316 cod de procedură civilă regulile din materia recursului se completează cu cele apel, și nu invers. De altfel, excepția tardivității a fost pusă în discuția părților, în fața instanței ce s-a considerat competentă a soluționa cauza( secția comercială), la prima zi de înfățișare. Excepția tardivității se putea invoca doar după stabilirea instanței competente.
Hotărârea a fost comunicată intervenientei la data de 06.02.2006, iar apelul a fost declarat la data de 01.03.2006( conform plicului e la fila 5 dosar 557/C/200A cu depășirea termenului prevăzut de 284 cod de procedură civilă.
Cu privire la apelul declarat de reclamantul a reținut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente;
Înainte de a se putea dispune perfectarea vânzării - cumpărării, instanța a analizat, în mod corect, valabilitatea convenției încheiate între părți. Din acest punct de vedere, Tribunalul apreciază că prioritate trebuia acordată analizării condițiilor de valabilitate prevăzute de art. 948 cod civil: capacitate, consimțământ, obiect, cauză. Prima excepție invocată a fost aceea a lipsei consimțământului promitentului vânzător.
Consimțământul presupune hotărârea de a încheia un act juridic manifestată in exterior. Or, tocmai acest aspect a fost contestat de intimata - SRL. Prin urmare, de vreme ce se afirmă că reprezentantul legal al societății nu și-a exprimat, sub nici o forma, manifestarea de voință de a încheia convenția atacată, instanța verificat, pe baza probelor administrate, exprimarea unui astfel de consimțământ.
O primă dovada a consimțământului la încheierea unui act, o poate constitui semnarea actului. în cauză, s-a stabilit, atât în procesul penal, dar și din afirmațiile ulterioare ale reprezentantului societății, că semnătura de pe înscris aparține lui, iar ștampila este a societății - SRL.
Însă, relevate sunt împrejurările în care s-a semnat și stampilat actul. Din declarațiile martorilor audiați în primă instanță( -f 151, - f 153), Tribunalul reține că, la magazin una din martore a găsit foi ștampilate, cu ștampila societății, și semnate, iar cealaltă martoră a relatat obiceiul administratorului societății de a-i lăsa semnate și ștampilate pentru rezolvarea unor probleme administrative ale societății. Aceste probe nu au fost în nici un fel combătute de apelantul.
Prin urmare, față de aceste împrejurări, faptul că actul este semnat și ștampilat, în condițiile în care se de către promitent încheierea acestuia, nu poate face dovada exprimării consimțământului la încheierea actului.
Pentru a dovedi faptul că ar fi fost imposibilă încheierea actului datorită relațiilor tensionate dintre reclamantul și reprezentantul societății, s-a administrat proba cu martori. Aceleași martore reținute anterior au declarat că în data de 26.09.2002 între cele două persoane a intervenit o ceartă, în urma căreia nu și-au mai vorbit. în consecință, Tribunalul consideră că există un mare dubiu asupra posibilității de a se fi încheiat între părți un astfel de contract în luna octombrie 2002.
Apelantul a susținut că problema consimțământului a fost tranșată în cadrul procesului penal. Este adevărat că, potrivit art. 22 cod de procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca acțiunea civilă cu privire la faptă, autor și la vinovăția acestuia. Numai că, plângerea penală a fost formulată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Soluția a fost de neîncepere a urmăririi penale pentru că fapta nu există( f 64 dosar fond) și a fost menținută și de instanță prin sentința penală 834/23.03.2004 a Judecătoriei Galați ( f 111-112 ds. fond), definitivă prin decizia penală 182/2005 a Tribunalului Galați ( f 143). Față de conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 cod penal, fapta cu privire la care s-au efectuat cercetări a fost aceea de contrafacere a scrierii, subscrierii sau alterarea înscrisului, iar autorul cercetat a fost. Or, nu aceste aspecte sunt analizate de instanța civilă. Este un aspect necontestat faptul că actul nu a fost scris nici de apelant, nici de reprezentantul societății, că nu s-a încercat imitarea scrisului sau semnăturii, iar Tribunalul a reținut că semnătura aparține reprezentantului societății. Ceea ce se analizează de către instanța civilă este aspectul dacă actul încheiat reprezintă manifestarea de voință a celor două părți și, prin aceasta, nu se aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii penale.
În procesul penal s-a considerat dovedit cu martori că actul a fost încheiat în prezența ambelor părți, însă aceeași martori nu au mai putut fi audiați și la instanța civilă, datorită restricțiilor procedurale( fiind fosta soție apelantului, actuala soție, fratele apelantului în dușmănie cu reprezentantul societății). Acest aspect a fost însă combătut la instanța civilă prin martorii audiați și prin prezumții. Mai mult, apelantul nu a solicitat administrarea nici unei probe cu care să facă dovada împrejurărilor în care s-a încheiat actul și a faptului că societatea, prin reprezentant, și-a exprimat consimțământul pentru încheierea actului.
În condițiile în care apelantul și reprezentantul societății sunt cetățeni străini, deci nu se poate afirma că știu legislația română, față de conținutul juridic precis al actului sub semnătură privată, Tribunalul consideră că actul a fost redactat, ca și conținut, de o altă persoană decât cei doi și, prin urmare, ar fi trebuit să se facă dovada că cele două părți au citit și au înțeles conținutul acestuia.
În baza acestor probe și considerații, Tribunalul concluzionează că reprezentantul societății nu și-a exprimat consimțământul pentru încheierea actului, convenția încheiată fiind nulă pentru lipsa consimțământului. Față de reținerea acestei excepții, Tribunalul consideră că nu se impune analizarea celorlalte condiții de valabilitate ale actului încheiat între părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intervenienta și reclamantul.
Intervenienta consideră hotărârea nelegală pentru următoarele motive;
- A fost pronunțată de judecători care și-au spus părerea în această pricină prin încheierea din 20.06.2006, încheierea din 18.05.2006 și alte încheieri pronunțate în dosarul nr. 557/C/2006 al Tribunalului Galați în care Curtea de Apel Galați prin decizia civilă nr. 412/23.05.2006 a dispus casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelurilor de către Tribunalul Galați, secția civilă.
- Consideră hotărârea nelegală și sub aspectul respingerii apelului ca fiind tardiv formulat.
Apelul este introdus în termenul legal deoarece așa cum rezultă din dovada de comunicare sentința ce face obiectul apelului i-a fost comunicată la adresa din I,- în loc de I- din care cauză nu a primit hotărârea.
- Apelul său este declarat în termen deoarece instanța a reținut prin încheierea din 12.04.2006 și decizia civilă nr. 2/22.03.2007 că sentința apelată nr. 6574/9.12.2009 i-a fost comunicată la data de 6.05.2006, iar comunicarea cererii de apel s-a făcut la 1.03.2006 cu depășirea termenului de apel d e 15 zile prevăzut de art. 284 alin.2 cod proc.civilă.
- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen conform art. 103 cod proc.civilă.
Prin decizia civilă nr. 412/23.05.2008 a Curții de Apel Galați decizia a fost casată inclusiv în ce privește respingerea apelului ca tardiv și dosarul a fost trimis pentru rejudecarea apelului declarat de intervenientă.
Instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apărările formulate în legătură cu primul motiv de recurs și nu s-a pronunțat nici asupra cererii de repunere în termenul de apel conform art. 103 alin.2 cod proc.civilă, motivat de împrejurările menționate care au împiedicat-o să depună cererea de apel, după prima comunicare din 6.02.2006 a sentinței civile nr. 6574/9.12.2005.
- Consideră că sunt aplicabile dispozițiile art. 310 cod proc.civilă, regula prevăzută în text consacră prezumția relativă potrivit căreia recursul a fost introdus în termenul legal prevăzut de disp. art. 301 cod proc.civilă atunci când nu probează la prima zi de înfățișare că recursul a fost promovat peste termen, ori această dovada nu rezultă din dosar, fiind cunoscut că exercitarea căilor de atac este posibilă numai în condițiile prevăzute de lege.
- Hotărârea este nelegală întrucât s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut și i-a înrăutățit situația în propria cale de atac întrucât instanța de apel s-a pronunțat asupra tardivității căii de atac fără să fi fost invocată de vreuna din părți.
- Instanța de apel, a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 146/1997 întrucât cererea de intervenție în interes propriu, având același obiect, se supune aceluiași regim de timbrare ca și cererea principală, indiferent de motivarea cererii de intervenție, astfel încât a fost obligată greșit la o taxă judiciară de timbru conform art. 2 din lege, motiv pentru care solicită să i se restituie diferența și să se stabilească suma legală pe care trebuie să o plătească ca taxă de timbru.
Ca prin cererea de intervenție a solicitat să se constate că este proprietara a din spațiul de 157 mp, urmând să i se respecte dreptul de proprietate și posesie asupra lui, deci nu s-a formulat o acțiune de revendicare pentru suma de 1,3 miliarde lei la care se referă decizia recurată.
Recurenta a criticat hotărârea și pe fondul cauzei, dar aceste aspecte nu mai pot fi analizate de instanța de apel pronunțându-se pe excepția tardivității în ce o privește pe intervenienta.
Pârâtul consideră hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civilă;
Consideră că soluția de respingere a apelului se întemeiază exclusiv pe aplicarea greșită, în speță, a prevederilor art. 1176 civ. întrucât instanța de apel, la fel ca și instanța de fond, în mod greșit apreciază peste conținutul unui înscris sub semnătură privată defăimat ca fiind fals și supus cercetării penale sub această acuzație care însă nu este considerată după normele procedurale penale ca fiind dovedită, că respectivul înscris nu constituie manifestația de voință reală și liber consimțită a părților semnatare, respectiv a vânzătorului - promitent.
Examinând considerentele instanței de apel se poate ajunge la concluzia corectă că peste conținutul înscrisului datat 17.10.2002 intitulat " Convenție" nu se poate primi proba cu martori întrucât acesta a fost semnat de partea căruia i se opune, lucru recunoscut chiar de intimată atât în cursul acestui proces, cât și în cauza penală care a avut ca obiect tocmai verificarea realității acestui înscris.
Cât timp susținerea că înscrisul a fost contrafăcut în totalitate, așa cum a arătat în plângerea formulată personal, înscris care în procesul civil trebuie privită ca având valoarea unei mărturisiri în sensul prevederilor art. 1204.civ. făcută înaintea începerii acestei judecăți, toate considerentele tribunalului referitoare la obiectul cercetării penale ( respectiv că aceasta a vizat conținutul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290.pen. fapta cu privire la care s-au efectuat cercetări a fost aceea a contrafacerii scrierii, subscrierii sau alterarea înscrisului, iar autorul cercetat a fost ) nu-și găsesc în mod evident nici o justificare.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304.proc.civ. constată recursului nefondate;
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienta reține următoarele;
- Judecătorii ce au format completul de judecată nu se aflau în nici unul din cauzele de incompatibilitate prevăzute de dispozițiile art. 24 sau de abținere prevăzute de art. 27 cod proc.civilă.
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 20.06.2006, completul de judecată s-a pronunțat cu privire la competența materială de soluționare a cauzei dar nu și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei.
În consecință, nu se poate reține că judecătorii sunt imparțiali în soluționarea pe fond a cauzei.
- Cu privire la excepția tardivității declarării apelului reține că susținerile intervenientei în interes propriu sunt nefondate;
La fila 207 dosar fond există dovada de comunicare a hotărârii intervenientei la data de 6.02.2006.
Din mențiunile de le hotărâre reiese că toate exemplarele au fost comunicate părților în data de 2.02.2009 pârâtei - SRL fiindu-i recomunicată hotărârea pentru că s-a restituit dovada cu mențiunea "destinatar necunoscut" existând la fila 209 dosar fond a II a dovadă de comunicare la adresa corectă.
În mențiunile făcute pe dovada de comunicare rezultă clar că adresa intervenientei a fost corect indicată.
De altfel, dacă agentul procedural, nu găsea strada sau numărul străzii restituia dovada, așa cum a făcut cu dovada transmisă pârâtei.
- Decizia civilă nr. 412/23.05.2008 a Curții de Apel Galația casat decizia civilă nr. 2/22.093.2007 a Tribunalului Galați reținând că secția comercială în mod greșit a soluționat litigiul ca fiind de natură comercială și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare instanței civile.
Astfel, că instanța de rejudecare nu avea îndrumări obligatorii cu privire la modul de soluționare a excepției tardivității declarării apelului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 315 alin.1 cod proc.civilă.
- Analizarea de către instanța de apel după ce a fost legal investită, a termenului de exercitare a căii de atac, nu înseamnă că i s-a înrăutățit situația în propria cale de atac sau că s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
situației în propria cale de atac - care ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor art. 296 teza a II a cod proc.civilă și ar atrage incidența art. 304 pct. 9 cod proc.civilă nu poate fi reținută în cauză, deoarece cererea i-a fost respinsă în prima instanță, iar instanța de apel nu a făcut decât să mențină această soluție, așa încât situația intervenită a rămas neschimbată.
- În ceea e privește obligarea apelantei la plata taxei de timbru, aferentă judecării cauzei în fond, reține că instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997 nefiind aplicabile în speță dispozițiile codului fiscal.
Cu privire la cuantumul taxei de timbru, calculul acestuia a fost explicat în considerentele hotărârii, instanța de apel făcând aplicarea dispozițiilor Legii 146/1997 în vigoare la momentul la care intervenienta avea obligația de a plăti taxa judiciară de timbru conform art. 20 alin. 1 din lege.
Având în vedere cele expuse mai sus, reținând că în mod corect a soluționat instanța de apel excepția tardivității, analizarea pe fond a cauzei nu se mai poate face la cererea intervenientei.
Recursul declarat de către reclamantul este nefondat pentru următoarele considerente;
Potrivit dispozițiilor art. 1176.civ. actul sub semnătură privată, recunoscut de acela căruia i se opune, sau privit, după lege, ca recunoscut, are același efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor.
Reprezentantul pârâtei nu a recunoscut înscrisul intitulat "convenție", apărarea sa bazându-se pe faptul că nu a cunoscut de existența acestui act scris în totalitate de către soția reclamantului folosindu-se de o coală ce era semnată și ștampilată în alb.
Astfel, nu se poate reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii.
Instanța de apel, în mod corect, a analizat apărările ambelor părți pornind de la condițiile de validitate ale unei convenții, prevăzute de dispozițiile art. 948.civ.
S-a constatat nulitatea convenției, reținându-se lipsa consimțământului.
Stabilindu-se împrejurările în care înscrisul intitulat "Convenție" a fost semnat și ștampilat, în mod corect, instanța de apel a reținut inexistența manifestării de voință săvârșită cu intenția de a produce ca efect juridic - înstrăinarea imobilului.
Cercetările penale nu au autoritate de lucru judecat, având în vedere că obiectul cercetării l-a constituit săvârșirea infracțiunii de fals de către reclamant.
Acest aspect nu a fost analizat de instanța civilă întrucât s-a recunoscut că înscrisul a fost scris în totalitate de soția reclamantului, făptuitor în procesul penal.
Față de considerentele expuse mai sus și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 cod proc.civilă va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de reclamantul domiciliat în G, str. - -. 51, și intervenienta domiciliată în I-, împotriva deciziei civile nr. 20 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL G cu sediul în G,-, - parter, în acțiunea civilă având ca obiect perfectare act vânzare cumpărare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
Grefier
Red.GB/18.11.2009
Dact.IS/7.12.2009/5ex.
Fond.
Apel./
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Valentina Gabriela
