Anulare act. Decizia 514/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 514
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stela Popa
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Sorin Drăguț
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul PARCHETUL DE PE LANGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva deciziei civile nr.58 din 06 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 8135 din 04 iunie 2007, pronunțată de judecătoria Craiova, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit recurentul reclamant PARCHETUL DE PE LANGĂ TRIBUNALUL DOLJ și intimatul pârât .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantului Ministerului Publica susținut motivele scrise, pe care le - în raport de care a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la judecătoria Craiova.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin adresa din 20 februarie 2007 fost înaintată rezoluția nr.181/P/2004, emisă de Parchetul de pe lângă judecătoria Craiova, prin care s-a dispus sesizarea Judecătoriei Craiova, în vederea desființării totale a înscrisului sub semnătură privată intitulat "chitanță " din data de 12 iunie 1986, prin care se atestă cumpărarea de către terenului situat în C, str. - -. nr.118, de la.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr-.
Prin sentința civilă nr.8135 din 04 iunie 2007, pronunțată de judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă judecătoria Craiova.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut din interpretarea art. 45 alin. 1 Cod pr. civilă, că reclamantul nu are calitate procesuală activă, deoarece partea în favoarea căreia se acționează nu este din categoriile prevăzute de lege, iar prin Decizia XV/2005 ICCJ a arătat că promovarea acțiunii de către parchet se realizează în condițiile art. 45 alin. 1 Cod pr. civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că din interpretarea logică a dispozițiilor art. 245 alin. 1 lit. c/1 Cod pr. penală, reclamantul are îndreptățirea de a sesiza instanța de judecată civilă în vederea desființării totale sau parțiale a unui înscris considerat fals, fiind eronată opinia că numai dacă se acționează în apărarea intereselor unui minor dispărut sau persoana pusă sub interdicție, se poate promova o astfel de acțiune.
În perioada 12 decembrie 2006 - 06 februarie 2008, cauza a fost suspendată în baza art. 155/1 Cod pr. civilă.
Prin decizia civilă nr.98 din 06 februarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ în dosarul nr-, s-a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reținut că instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 45 Cod pr. civilă, reținând că reclamantul nu are calitate procesuală activă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs s- invocat că instanțele au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii - art. 245 alin. 1 lit.1Cod procedură penală, potrivit cu care, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competența cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, aceste dispoziții fiind aplicabile și în caz de scoatere de sub urmărire penală.
Că,din interpretarea acestor dispoziții, rezultă în mod indubitabil că procurorul are obligația legală să sesizeze instanța civilă în vederea desființării totale sau parțiale a unui înscris, având această competență.
S-a arătat că decizia în interesul legii XV/21.12.2005 este anterioară dispoziției cuprins în art. 245 lit.1( introdusă prin Legea nr.356/2006).
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 245 alin. 1 lit.1Cod pr. penală ( introdusă prin Legea nr.356/2006) prin ordonanță se dispune și asupra sesizării instanței civile competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Potrivit dispozițiilor art. 45 Cod pr. civilă, Ministerul Public poate prin acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minoril0r, ale persoanelor puse sub interdicție și de dispariția lor, precum și în celelalte cazuri expres prevăzute de lege.
Prin decizia XV/21.11.2005 s-a stabilit că procurorul are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 Cod pr. civilă.
În mod greșit au reținut instanțele că procurorul nu are calitate de a sesiza instanța civilă pentru desființarea înscrisului falsificat, raportat la prevederile art. 45 Cod pr. civilă, deoarece cauza nu privește drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților.
Instanțele nu au observat că Ministerul Public poate porni astfel de acțiuni și în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar un astfel de caz este cel prevăzut de dispozițiile art. 245 alin. 1 lit.1introduse prin Legea nr.356/2006.
Atribuțiile Ministerului Public în procesul civil se concretizează în:
- exercitarea acțiunii civile în cazurile prevăzute de lege;
- participarea la ședințele de judecată, în condițiile legii;
- exercitarea căilor de atac în condițiile legii;
- apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților.
Pentru realizarea acestor atribuții procurorul are legitimare activă, putând formula acțiuni sau interveni în cursul judecății, dar în toate cazurile în care procurorul promovează acțiunea civilă este obligatorie și introducerea în cauză și a titularului dreptului dedus judecății, fapt care nu s-a realizat în cursul judecății prezentei cauze.
Având în vedre aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se admite recursul, a se casa decizia, a se admite apelul și a se trimite cauza la judecătoria Craiova, pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul PARCHETUL DE PE LANGĂ TRIBUNALUL DOLJ împotriva deciziei civile nr.58 din 06 februarie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL DOLJ, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 8135 din 04 iunie 2007, pronunțată de judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Casează decizia, admite apelul, desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la judecătoria Craiova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
02.07.2008
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Stela PopaJudecători:Stela Popa, Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț