Anulare act. Decizia 519/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,
DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 519/
Ședința publică din 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul CENTRUL DE CULTURĂ împotriva deciziei civile nr. 54/A pronunțată de Tribunalul Covasna la data de 11 decembrie 2008 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 21.04.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților lipsă să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 28.04.2009, apoi pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată a amânat pronunțarea la 30.04.2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.1634 din 11 septembrie 2008 Judecătoria Sf. a admis acțiunea formulată de reclamanta Centrul de Cultură în contradictoriu cu pârâtul. A admis și cererea formulată de pârât în contradictoriu cu reclamanta și în consecință a constatat nulitatea Certificatului de calitate de moștenitor nr.55/2002 eliberat în dos.52/2002 a BNP cu sediul în mun. C, jud.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul Centrul de Cultură.
Prin decizia civilă nr. 54/A/2008 Tribunalul Covasnaa respins ca nefondat apelul și a păstrat sentința civilă apelată.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că potrivit art.275 Cod pr.civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la cheltuieli de judecată.
Pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului Centrul de Cultură, în fața primei instanțe solicitând și el anularea certificatului de moștenitor. În atare situație, critica formulată în apel, relativ la neacordarea cheltuielilor de judecată, nu poate fi primită, sentința fiind legală sub acest aspect.
În ceea ce privește cea de a doua critică în sensul ca prin sentința nu s-a analizat și vocația succesorală a pârâtului față de defunctul, este de asemenea lipsit de fundament, întrucât prima instanță a anulat certificatul de moștenitor pentru necompetența teritorială absolută a notarului public care l-a emis, motiv care face de prisos cercetarea în fond a valabilității actului.
Față de cele arătate, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, potrivit art.296 pr.civ.
Împotriva decizie a declarat recurs reclamantul Centrul de Cultură invocând motivele reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța a omis să analizeze motivul de apel referitor la necomunicarea cererii reconvenționale, fiind privat de dreptul de a formula apărarea și a invoca excepții, motiv pentru care se solicită casarea hotărârii.
De asemenea se critică hotărârea recurată și pentru considerentele că în speță s-a reținut greșit incidența art. 275 Cod procedura civila, în realitate în cauză fiind aplicabile prevederile art. 274 Cod procedura civila, precum și faptul că instanța a respins greșit motivul de apel referitor la vocația succesorală a pârâtului, ca lipsit de fundament.
Examinând decizia în raport cu motivele de recurs, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică este nefondată pentru considerentul că, potrivit încheierii de ședință din 22 mai 2008, prima instanță a dispus comunicarea cererii reconvenționale către recurent, aceasta fiind comunicată odată cu procedura de citare a părții (filele 7,8,9 dosar fond), astfel că, recurentul nu a fost privat de dreptul la apărare sau de a invoca excepții procedurale.
Prin urmare, omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra acestui motiv de apel nu are înrâurire în cauză, neatrăgând casarea hotărârii, astfel cum solicită recurentul, mai ales că soluția pronunțată prin hotărârea apelată este în favoarea acestuia.
Critica referitoare la aplicarea în cauză a prevederilor art. 274 Cod procedura civila, este înlăturată de curte pe considerentul că, s-a reținut corect recunoașterea pretențiilor de către pârât la prima zi de înfățișare (fila 18 dosar fond) în speță fiind incidente prevederile art. 275 Cod procedura civila.
Ultima critică referitoare la necercetarea vocației succesorale a pârâtului este nefondată întrucât, astfel cum corect a reținut și instanța de apel, recurentul reclamant nu a formulat petit de stabilire a calității de moștenitor a pârâtului și prin urmare, corect a fost respinsă ca nefundamentată această critică formulată în apel.
De altfel, prin constatarea nulității certificatului de moștenitor, pentru necompetență teritorială absolută a notarului, este de prisos analizarea valabilității calității de moștenitor a pârâtului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 (1) Cod procedura civila, curtea va respinge recursul și va menține ca legală hotărârea recurată.
Reținându-se culpa procesuală în sarcina recurentului, în baza art. 274 Cod procedura civila, va fi obligat la plata către intimat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Centrul de Cultură împotriva deciziei civile nr. 54/Ap/2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.
Președinte, - - | Judecător, - | Judecător, - - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/21.05.2009
Dact. /22.05.2009
Jud. fond:
Jud. apel: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Roxana Maria Trif, Mihail