Anulare act. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr. 521/

Ședința publică din 25 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

JUDECĂTOR 3: Valentina

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în F str. - nr.13 jud. V, împotriva deciziei civile nr.60 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

La apelul nominal a răspuns recurentul și intimata.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Recurentul, depune la dosar copia xerox a certificatului de moștenitor nr.989 din 12 octombrie 1977, emis de notariatul de Stat V, act ce a fost falsificat, și în care a subliniat cu roșu, rubricile falsificate. Precizează că acest act este depus la dosar, însă pentru că a dorit să scoată în evidență rubricile falsificate, l-a mai depus odată cu sublinierile în roșu a acestora. Consideră în continuare că certificatul de moștenitor depus la dosarul de fond de intimată este un fals, act pe care l-a atacat în instanță cu plângere, însă nu a fost luată în considerare. Mai menționează că nu a cunoscut despre existența susmenționatului certificat de moștenitor decât în vara anului 2007, și el consideră că a acceptat tacit moștenirea mamei sale în proporție egală cu surorile sale. Solicită admiterea recursului formulat, casarea deciziei de apel și a sentinței de fond ca fiind nelegale și netemeinice.

Intimata depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședința publică, solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat, precizând că este vorba de un certificat de moștenitor vechi de peste 31 ani, și recurentul nu poate să susțină că în tot acest timp nu a cunoscut despre existența acestuia, având în vedere că a cunoscut de decesul mamei lor, și de faptul că nu s-a prezentat la Notariat pentru dezbaterea succesiunii. De asemenea recurentul nu poate susține că nu a cunoscut despre situația invocată, mai ales că a fost despăgubit la data demolării imobilului în anul 1987. Recurentul a stat atâția ani în pasivitate, iar acțiunea în anulare certificat de moștenitor este tardiv formulată, și prescrisă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Focșani jud. V, reclamantul în contradictoriu cu pârâta, a solicitat anularea certificatului de moștenitor nr.989 din 12 octombrie 1977 eliberat de Notariatul de Stat al Județului

In motivarea cererii arată că în certificatul de moștenitor în mod eronat, s-a trecut ca dată a decesului, defunctei, 19 noiembrie 1977 în loc de 8 martie 1977 și că nu a fost renunțător la moștenire.

Judecătoria Focșani jud. V, prin sentința civilă nr.5320 din 27 noiembrie 2007 respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut că reclamantul a invocat o nulitate relativă a certificatului de moștenitor, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.1 și 3 din Decretul Lege nr.167/1958.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul, arătând că a luat cunoștință despre faptul că în certificatul al cărui anulare a solicitat-o, figurează ca renunțător, ceea ce nu este adevărat, considerând că și el a moștenit succesiunea din partea mamei sale, dreptul de proprietate fiind imprescriptibil.

Tribunalul Vrancea, prin decizia civilă nr.60 din 27 februarie 2008 respins ca nefondat apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;

Acțiunea în anulare a certificatului de moștenitor pentru motivele invocate de reclamant este o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție prevăzut de dispozițiile art.3 alin.1 ip I din Decretul nr.167/1958, fiind vorba despre o nulitate relativă și nu despre una absolută.

Instanța de fond a reținut în mod corect că termenul de prescripție pentru o astfel de acțiune începe să curgă de la data emiterii certificatului de moștenitor (art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prevede că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită).

Apelantul a arătat că a luat cunoștință de actul a cărui anulare a solicitat-o, abia în anul 2007, când a și formulat acțiunea în anulare, însă nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, considerând-o nelegală pentru următoarele motive;

- Cauza a fost soluționată în lipsa sa.

- Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor este imprescriptibilă, fiind vorba de o nulitate relativă și nu despre una absolută.

Consideră că a acceptat tacit succesiunea mamei sale în proporție egală cu sora sa, intimata.

Despre certificatul de moștenitor a luat cunoștință în vara anului 2007 cu ocazia Dispoziției nr. 13766 din 4 iulie 2007 Primăriei municipiului F jud.

Intimata, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurentul nu a făcut dovada că nu a luat cunoștință de conținutul acestui certificat, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul certificatului se face referire la o declarație autentică de renunțare la moștenire autentificată sub nr.1242/1977.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art.304 cod pr. civilă, constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor art.1 din decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, respectiv 3 ani, conform dispozițiilor art.3 din decret.

Instanțele în mod corect au constatat că reclamantul a invocat o nulitate relativă a certificatului de moștenitor, nulitate ce putea fi invocată în termenul general de prescripție de 3 ani.

Reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul că a luat cunoștință de existența actului în anul 2007.

Față de considerentele expuse mai sus, și văzând și dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în F str. - nr.13 jud. V, împotriva deciziei civile nr.60 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - - -

Grefier

Red. /17.10.2008

Tehn. /2 ex./20.10.2008

fond -

apel - -

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Viorica Mihai Secuianu, Valentina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Galati