Anulare act. Decizia 531/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1315/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 531
Ședința publică din 23.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
Grefier -
- XX -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii G și, împotriva deciziei civile nr. 130 din 28.01.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Municipiul B prin Primarul General și
La apelul nominal se prezintă avocații pentru contestatorii G și, în baza împuternicirii nr. 2143/2008, eliberată de Baroul București (fila 8), respectiv pentru intimații, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberată de Baroul București (fila 68) și lipsesc intimații Municipiul B și
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită.
La prima strigare a cauzei, avocatul contestatorilor solicită acordarea unui termen după data de 1 aprilie 2009, pentru când s-a stabilit termen de soluționare a cererii de strămutare pe care au formulat-o la Înalta Curte de Casație și Justiție. Depune la dosar certificat de grefă privind dosarul care are ca obiect cererea de strămutare.
Avocatul intimaților solicită respingerea cererii de amânare, având în vedere vechimea dosarului de față, aflat pe rol de circa un an, precum și faptul că, după multe demersuri, a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată.
După deliberare, Curtea respinge cererea contestatorilor privind acordarea unui termen până la soluționarea cererii de strămutare, având în vedere faptul că instanța supremă nu a dispus suspendarea prezentei cauze, astfel cum rezultă din certificatul de grefă depus la dosar.
Curtea lasă dosarul la ordine.
La reluarea pricinii, la ordine, părțile prezente arată că nu au alte cereri de formulat.
Având în vedere faptul că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.
Avocatul contestatorilor solicită admiterea contestației întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 raportat la art. 136 și 139 din Codul d e Procedură Civilă.
Arată că, prin două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că instanțele și-au depășit atribuțiile dispunând asupra cererii de restituire a unor imobile, această atribuție fiind de competența organelor centrale administrative.
Depune la dosar extrase din deciziile amintite ale instanței supreme și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților solicită respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, apreciind că motivele invocate nu se subscriu celor cuprinse în art. 317 și 318 din Codul d e Procedură Civilă, fiind, de fapt, alte motive decât cele din recurs.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței în cuantum de 595 lei, pe care o depune, de asemenea, la dosar.
CURTEA
Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și înregistrată sub nr-, la data de 29.05.2008 petiționarii G și au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.130 pronunțată la data de 28.01.2008 de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul cu nr.42293/2006 în contradictoriu cu intimații Municipiul B reprezentat prin Primarul General, și SC "" SA.
În motivarea contestației în anulare, s-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competență, în sensul că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile judecătorești și a încălcat competența materială și că hotărârea instanței a fost dată omițând din greșeală să cerceteze unul dintre motivele de casare.
Cu privire la primul motiv invocat în contestația în anulare - încălcarea dispozițiilor referitoare la competență, când instanța de judecată și-a depășit atribuțiile judecătorești - contestatorii argumentează că procedura restituirii imobilelor este o procedură exclusiv administrativă, iar prin hotărârea pe care o atacă, instanța de judecată a constituit, de fapt și de drept, titlul de proprietate reclamanților.
Atât instanța de apel cât și instanța de recurs s-au pronunțat asupra unei cauze care nu era de atributul lor, neintrând în sfera lor de competență.
S-au făcut, de asemenea, grave erori în interpretarea și aplicarea legii în materia dreptului de proprietate, a redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către statul român și a restituirii în natură a acestora, or, arată contestatorii, obligația esențială a instanțelor de judecată este aceea de a rămâne strict în cadrul atribuțiilor ce îi sunt conferite de lege și nu de a intra în sfera organelor legislative sau a organelor administrative, respectând, astfel, însăși separația puterilor în stat.
Dispunând restituirea unui imobil în condițiile în care reclamanții - revendicanți nu au făcut dovada că acest drept le-a fost reconstituit de către organul administrativ abilitat și după procedurile instituite de legile speciale, este vorba de o încălcare flagrantă a dispozițiilor legii referitoare la sfera de competență a instanțelor de judecată.
Mai arată contestatorii că nu toate litigiile civile sunt de competența instanțelor judecătorești existând situații în care sunt soluționate de către alte autorități statale sau de către alte organe decât instanțele judecătorești, acestea fiind expres prevăzute de lege, așa cum este cauza prezentă.
Nu poate fi negat titularilor acțiunii în revendicare dreptul de a se adresa instanțelor de judecată, însă reclamantul avea obligația să dovedească instanței că este titularul dreptului de proprietate, instanțele ignorând hotărârea nr.1 din 02.02.1995 prin care Curtea Supremă de Justiție a statuat că instanțele judecătorești nu au atribuția de a cenzura și a dispune restituirea imobilelor naționalizate prin decretul nr.92/1950 și listele anexe ale acestui decret, aceasta urmând a se face exclusiv prin efectul unor legi speciale.
Prin urmare, cererile de restituire a imobilelor sunt de competența exclusivă a Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr.112/1995 sau a Comisiilor de înființare în baza Legii nr.10/2001 și nu a instanțelor de judecată, fiind o procedură exclusiv administrativă.
Decretul nr.92/1950, susțin contestatorii, nu poate fi neconstituțional deoarece nu interesează faptul că naționalizarea nu este constituțională potrivit prevederilor Constituției din 1991, ci faptul că își găsește temei în constituțiile anterioare sub imperiul cărora a fost înfăptuită naționalizarea, iar aceasta a avut ca efect constituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor.
În acest context, instanțele de judecată nu aveau atributul de a dispune schimbarea titularului dreptului, statul fiind proprietar de drept al imobilelor preluate în baza Decretului nr.92/1950, prin urmare, imobilele cu destinația de locuințe sunt trecute în proprietatea statului cu titlu.
În ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare, instanța de fond competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 B și nu Tribunalul București, iar instanța avea obligația legală de a-și verifica competența în raport de obiect, valoare sau natura litigiului dedus judecății fiind astfel ignorate dispozițiile art.1 și ale art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă.
Față de valoarea imobilului, care, conform contractului de vânzare-cumpărare este de 85.938.060 lei, competența materială revenea Judecătoriei sectorului 2
Cu referire la cel de al doilea motiv al contestației în anulare, respectiv, cel întemeiat pe prevederile art.318 din Codul d e procedură civilă, contestatorii arată că, în considerentele care au stat la baza pronunțării deciziei civile nr.130/28.01.2008 se regăsesc numai acele motive care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare și nu se regăsesc însă cele referitoare la revendicarea imobilului și, de altfel, instanța de recurs nici nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.
În drept, contestația în anulare s-a întemeiat pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.2, art.317 alin.2, art.318 teza finală și art.3191din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.06.2008, intimații au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare sub aspectul motivului prevăzut de dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 din Codul d e procedură civilă, deoarece contestatorii pretind că încălcarea competenței materiale a fost săvârșită nu de către curtea de apel, ca instanță de recurs, ci de către instanța de fond, astfel că nu este criticată competența acesteia de a rezolva recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de tribunal, în apel, ci pe aceea a instanței de fond.
Neinvocarea încălcării normelor privind competența materială de către instanța de fond în calea de atac a recursului pe care contestatorii au promovat-o, conduce la inadmisibilitatea contestației în anulare fondată pe acest motiv.
Celelalte două argumente pretinse a se subsuma ipotezei legale de "călcare a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență", nu îndeplinesc condiția esențială ca acestea să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului fiind, în realitate, critici de fond pe care contestatorii au omis să le invoce în cadrul căii de atac a recursului, în prezent, reprezentând "un recurs la recurs".
Contestatorii distorsionează realitatea și în ceea ce privește cel de al doilea motiv arătat în contestația în anulare, deoarece motivele recursului lor nu cuprind nici un motiv de casare având ca obiect critica soluției tribunalului, ca instanță de apel, în legătură cu revendicarea imobilului, iar pe de altă parte, este evidentă confuzia între cele două noțiuni diferite: "motiv de casare" și "capăt de cerere". Revendicarea a reprezentat, într-adevăr, un capăt de cerere al intimaților reclamanți, admis de tribunal pentru rațiunile expuse în considerentele deciziei pronunțate de acesta, dar nu a format obiectul vreunui motiv de casare al recursului formulat de soții.
Examinând prioritar, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.137 din Codul d e procedură civilă, excepția inadmisibilității contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată.
În argumentarea contestației în anulare, contestatorii au pretins încălcarea competenței materiale săvârșită de către instanța de fond. În opinia contestatorilor, în funcție de valoarea obiectului litigiului instanța competentă să soluționeze fondul cauzei ar fi fost judecătoria și nu tribunalul, nefiind invocată necompetența curții de apel, ca instanță de recurs.
Contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 pct.2 din Codul d e procedură civilă, ar fi putut fi formulată numai dacă acest motiv, respectiv, încălcarea normelor privind competența materială a instanței, nu ar fi putut fi invocat în calea de atac a recursului pe care chiar contestatorii au promovat-
Mai mult, față de modalitatea în care problema competenței materiale a tribunalului a fost soluționată la data de 09.12.2002, contestatorii aveau posibilitatea de a critica această soluție prin recursul pe care l-au declarat, iar nu direct, pe calea contestației în anulare, deoarece s-ar încălca principiul ierarhiei și al legalității căilor de atac.
Celelalte aspecte prin care contestatorii își argumentează primul motiv al contestației în anulare sunt critici care privesc fondul judecății, respectiv, competența instanțelor judecătorești de a analiza titlul statului și imposibilitatea ca instanțele de judecată să considere că Decretul nr.92/1950 ar fi neconstituțional, și nu pot fi invocate în prezenta cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțată tot într-o cale extraordinară de atac, decât în detrimentul principiului inadmisibilității recursului la recurs.
Contestația în anulare întemeiată de contestatori pe dispozițiile art.318 din Codul d e procedură civilă este apreciată de C ca fiind neîntemeiată.
Contestatorii susțin că instanța de recurs ar fi omis să se pronunțe cu privire la revendicarea imobilului, în considerentele deciziei pronunțată de aceasta regăsindu-se numai motivele care vizează anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Ipoteza prevăzută de lege în norma indicată mai sus, se referă însă la situația în care contestatorul a invocat un motiv de recurs, iar instanța de recurs a omis să analizeze acest motiv, să ofere un răspuns criticii cu a cărei dezlegare a fost învestită de recurent.
Or, pe lângă faptul că, recurenții - contestatorii din prezenta cauză nu au o astfel de critică, în maniera în care este redată în motivarea contestației în anulare, aceștia susțin că instanța de recurs trebuia să se pronunțe asupra unui capăt de cerere al acțiunii, aspect care excede competenței instanței de recurs și principiului disponibilității procesului civil, instanța de recurs fiind obligată a răspunde doar criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, iar nu de a soluționa, în fond, acțiunea fără a analiza, în prealabil, admisibilitatea și temeinicia căii de atac.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de G și împotriva deciziei civile nr.130 din 28.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimații MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, și SC "" SA întemeiată pe dispozițiile art.317 din Codul d e procedură civilă.
Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 din Codul d e procedură civilă, formulată de contestatorii G și împotriva aceleiași decizii.
Obligă contestatorii la 595 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/16.04.2009
Secția a III-a Civ. -
-
-
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
