Anulare act. Decizia 5339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2330/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5339R
Camera de Consiliu din data de 5 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea din oficiu a cererii de îndreptare eroare materială strecurate în cuprinsul dispozitivului deciziei nr.3519R din 27.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- ce a privit soluționarea recursului declarat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.2173 din data de 04.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "anulare act - decizie de modificare contract individual de muncă".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta personal, lipsă fiind intimata
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea Curții, recurenta precizează că a făcut dovada cheltuielilor de judecată prin atașarea la dosar a chitanței de achitare a onorariului de avocat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cererii de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.3519R/27.11.2006 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis recursul declarat de către recurenta împotriva sentinței civile nr. 2173/04.05.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 8085/3/LM/2006, în contradictoriu cu intimata SC SA; a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În considerente a reținut că Legea nr. 168/12.11.1999 stabilește cadrul și condițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă.
Astfel, art. 73 lit. a) din actul normativ menționat prevede termenul în care poate fi exercitat dreptul la acțiune al persoanei interesate, în ce privește măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă.
Ca urmare, termenul prevăzut de art. 73 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 168/1999 este termenul legal de 30 de zile, care curge "de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă".
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, Curtea a reținut că, implicit, acestea stabilesc în sarcina angajatorului obligația de a comunica salariatului măsura dispusă.
Curtea a apreciat că această comunicare a măsurii dispuse trebuie să fie efectivă, astfel că, în lipsa comunicării măsurii nu se poate prezuma că a luat cunoștință salariatul despre aceasta într-un alt mod decât cel direct (prin luare de semnătură sau cel prin serviciile poștale, cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire).
Lipsa unei comunicări efective nu poate fi acoperită printr-o altă modalitate în care salariatul ar fi cunoscut despre măsura luată de angajator. Așadar, nu se poate vorbi despre o luare la cunoștință implicită.
în raport de aspectele de mai sus, Curtea reținând că în mod eronat instanța de fond a apreciat că termenul legal de 30 de zile pentru contestarea măsurii a început să curgă de la data de 18.02.2003, dată la care contestatoarea ar fi luat cunoștință indirect despre măsura definitivării pe post.
Curtea a apreciat că este eronată opinia instanței de fond referitoare la faptul că data la care recurenta - contestatoare a avut cunoștință despre măsura definitivării pe post ar fi data de 18.02.2003, aceasta bazându-se pe o presupunere (nicidecum pe o prezumție legală), presupunere ce nu se sprijină însă pe argumente juridice.
În raport de acest aspect, apare ca eronată și soluția dată de instanța de fond excepției tardivității.
Față de toate considerentele expuse mai sus, Curtea a reținut că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția tardivității, astfel că în mod greșit a fost respinsă contestația, ca fiind tardiv formulată.
Întrucât instanța de fond a soluționat capătul principal al acțiunii pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a apreciat că hotărârea fondului este nelegală și a casat-
Câtă vreme obiectul capetelor accesorii ale acțiunii principale, cât și cel al cererii reconvenționale sunt intrinsec legate de capătul principal al acțiunii, referitor la contestarea deciziei de definitivare pe post, casarea sentinței civile atacate cu prezentul recurs s-a făcut în tot.
Față de această hotărâre a formulat cerere de îndreptare eroare materială recurenta, înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, în vederea recuperării cheltuielilor de judecată în valoare totală de 1000 RON, întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în sentința civilă nr. 3519R/27.11.2006, dată în dosarul nr-.
Cercetând cererea formulată, Curtea constată că petenta nu i-a dat calificarea juridică exactă, aceasta nefiind o cerere de îndreptare a erorii materiale, supusă dispozițiilor art. 281 pr. civ. ci o cerere de completare a dispozitivului cu soluția dată capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată avansate de recurentă în dosarul - al Curții de Apel București - Secția a-VII-a, cerere ce intră sub incidența art. 2812pr. civ.
Or, cercetând cererea de completare a dispozitivului, în sensul admiterii capătului privitor la cheltuielile de judecată, Curtea reține că acordarea acestora nu are alt fundament decât câștigarea procesului de către partea care le reclamă, corelativ căderii în pretenții a adversarului, în sarcina căruia se poate stabili o culpă procesuală, care să fi ocazionat și cheltuielile pretinse.
În speță, prin decizia a cărei completare se solicită, instanța a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, rezultând că nu se poate vorbi de câștigarea procesului ori căderea în pretenții, judecata reluându-se în condițiile în care sentința casată nu mai are nicio putere, după cum nu se poate reține nici culpa procesuală a adversarului, casarea cu trimitere dispunându-se pentru motive imputabile primei instanțe, asupra cheltuielilor de judecată avansate de părți în proces urmând să se aprecieze o dată cu soluționarea pe fond a acesteia, când se știe care este partea căzută în pretenții.
Reiese așadar, că nepronunțarea instanței de recurs asupra cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă nu reprezintă o omisiune, din greșeală, susceptibilă de completare în condițiile art.2812pr. civ. ci una voită, legitimată de soluția dată recursului, astfel că cererea formulată va fi respinsă, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de completare dispozitivului deciziei nr.3519R din 27.11.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- ce a privit soluționarea recursului declarat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.2173 din data de 04.05.2006 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:CP
2 EX./07.10.2009
Jud. recurs:
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
