Anulare act. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 535/
Ședința publică din 30.09.2008
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Irina vicepreședintele Curții de Apel
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de către reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 17 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții G și, în acțiunea civilă având ca obiect constatare nulitate absolută act.
La apelul nominal au răspuns: recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei și pentru intimații-pârâți, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Av., precizează că este fosta soție a lui G iar este fata lui G și. Nu are alte cereri de formulat în cauză.
Av.-, precizează că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., arată că reclamantul și-a întemeiat recursul pe disp.art. 304 pct. 7,8 și 9 pr.civ. pentru următoarele considerente:
Consideră decizia pronunțată în apel ca fiind nelegală întrucât, aceasta nu a răspuns motivelor invocate și a încercat să justifice soluția instanței de fond cu argumente străine de obiectul actului juridic făcându-se o gravă eroare și anume conduita părților și obiectul material al actului juridic respectiv terenul, neputându-se constata nulitatea terenului.
Astfel, obiectul actului juridic civil trebuie să fie posibil, fiind evident faptul că părțile nu se puteau obliga de a ieși din indiviziune în condițiile în care ele nu se aflau într-o astfel de situație cu privire la litigiu în litigiu.
Și cu privire la cauza contractului, instanța reține în mod eronat c aceasta există, invocând o altă clauză contractuală care prevede că părțile intră în stăpânire de fapt și de drept asupra terenului începând cu data încheierii actului.
De asemenea, inexistența stării de indiviziune sau de coproprietate, nu poate conduce la concluzia că lipsește scopul actului juridic încheiat, este total nefundamentată întrucât încetarea stării de coproprietate fiind de esența contractului de partaj.
Astfel, atât timp cât nu exista situația premisă, existența unei stări de indiviziune a părților cu privire la terenul în cauză, nu se putea încheia în mod valabil un contract de partaj cu privire la un bun imobil practic inexistent, întrucât fiecare parte deținea câte o suprafață de teren determinată în baza titlurilor de proprietate ale acestora.
Arată că potrivit disp.art. 948 din Codul civil, una din condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții este existența unui obiect determinat și în cazul de față obiectul contractului de partaj, conform clauzelor acestuia, este asumarea de către părți a obligației de ieșire din indiviziune cu privire la suprafața de 20.000, în realitate măsurați 15.270; fiecare deținea în proprietate exclusivă, câte un teren individualizat conform titlurilor de proprietate astfel că părțile nu erau coproprietare asupra întregii suprafețe de teren, neexistând o proprietate în indiviziune pe cote-părți, fiecare fiind titulara unui drept exclusiv de proprietate asupra a câte unui teren individual determinat.
Prin întâmpinarea depus, pârâtul Gas usținut că actul întocmit nu este un partaj iar prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul luat acestuia susține că nu știe care ar fi natura actului semnat în 1988, și mai mult decât atât că nu știa ce act a semnat, astfel că instanța era obligată să constate că pârâtul Gar ecunoscut lipsa cauzei (scopul) actului juridic încheiat. Altfel spus, din moment ce pârâtul G nu știe ce a semnat, obligațiile pe care și le-a asumat prin actul semnat sunt lipsite de cauză întrucât nicio persoană nu-și poate prefigura scopul întocmirii unui act juridic atât timp cât nu cunoaște natura și consecințele actului pe care-l semnează.
Din dezbaterile pe fond însuși depozițiile martorilor rezultă faptul că relatările acestora se referă la împrejurări anterioare ori posterioare momentului întocmirii actului, aspect recunoscut de pârât.
În concluzie, având în vedere că din probele administrate rezultă cu certitudine faptul că actul de partaj voluntar încheiat în anul 1998 este lovit de nulitate absolută consideră că instanța trebuia să admită acțiunea și să constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar impunându-se astfel admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei civile pronunțată în apel în sensul admiterii acestuia și schimbarea în tot a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Av.-, solicită a se constata nul recursul formulat având în vedere că nu au fost indicate motivele de recurs ele fiind indicate la momentul concluziilor conform disp.art. 3021lit. c și art. 306 Cod procedură civilă.
Av., cu privire la excepția invocată, arată faptul că prin motivele de recurs a omis a indica temeiul de drept însă la începutul pledoariei a făcut acest lucru astfel că recursul nu este nul.
Av. -, solicită a se contata că, din dezvoltarea criticilor pe care recurentul le aduce deciziei pronunțată în apel, nu se regăsește niciunul din motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pr.civ. ci motive de netemeinicie, astfel că solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Cu privire la criticile aduse, acestea sunt nefondate făcându-se o întreagă teorie a obiectului contractului și care bineînțeles nu se referă la conduita părților. Arată că obiectul contractului este terenul care s-a partajat, în opinia lor; nicăieri nu se vorbește despre o stare de indiviziune pentru că aceasta nu există; recurentul niciodată nu a criticat valabilitatea clauzelor contractuale și după 8 ani de zile încearcă să repare o greșeală făcută la momentul la care a acceptat reîmpărțirea terenului. Interesul acțiunii în justiție a apărut când relația dintre frați s-a, la acest moment pe rolul instanțelor brăilene și gălățene se află în curs de soluționare 15 dosare. Starea conflictuală dintre frați a fost dovedită cu martorii audiați în cauză.
În raport de probatoriul administrat în cauză, solicită respingerea recursului, ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.3959/28 iunie 2007 Judecătoriei Brăilas -a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților G și.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a cerut prin acțiune să se constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr.1392/10.02.1998 de și.
Situația de fapt a fost următoarea: pârâtul G împreună cu soția sa au cumpărat un teren în suprafață de 20.000. situat în B, șos.R S nr.94. Din acest teren au vândut reclamantului și soției lui - suprafața de 10.000. după care între vânzători și cumpărători a intervenit contractul de partaj voluntar autentificat, prin care reclamantul și soția sa au primit suprafața de 5.032. iar pârâții ( G și moștenitoarea - ) suprafața de 10.238.
Despre acest partaj, reclamantul susține că este nul absolut deoarece nu se putea efectua ieșirea din indiviziune asupra unor suprafețe de teren deținute în proprietate exclusivă.
Pârâții au cerut prin întâmpinare respingerea acțiunii ca nefondată.
Instanța, pe baza probelor administrate (acte, martori, interogatoriu) a constatat că, deși numește partaj voluntar, actul a cărei nulitate se cere a se constata exprimă voința părților. Această voință a intervenit atunci când au constatat că terenul cumpărat în suprafață de 20.000. a fost în realitate mai mic, de 15.270.
Prin înțelegerea încheiată la notar, pe deplin conștienți de actul încheiat, au semnat partajul voluntar.
Instanța a considerat că nu se poate constata inexistența obiectului determinat și a cauzei atâta vreme cât părțile au fost de acord să împartă o suprafață de teren mai mică.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul susține că instanța nu a analizat probele administrate, pronunțând o hotărâre fără a ține seamă de motivele de nulitate enunțate prin acțiune.
Astfel, reiterează cele arătate în acțiune, privind lipsa obiectului partajului voluntar. In cauză s-a făcut dovada faptului că fiecare din copartajați avea delimitat dreptul său de proprietate asupra terenului și nu se aflau într-o stare de indiviziune, așa cum se cere pentru a se lua act de un partaj voluntar.
De asemenea, apelantul arată că un alt motiv de nulitate este lipsa cauzei actului juridic (a partajului).
Pentru lipsa obiectului și cauzei partajului voluntar, dovedite la instanța de fond, apelantul cere să se admită apelul și, schimbând sentința, tribunalul să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Prin decizia civilă nr. 17 din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Brăilaa respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul, reținând următoarele:
Contractul de partaj voluntar încheiat în fața notarului între și pe de o parte și G și pe de altă parte a avut ca obiect suprafața totală de 20.000.(real măsurat 15.270.) situat în B, șos.R S nr.94, lotizată și delimitată conform memoriului tehnic, anexat partajului.
De la data încheierii și autentificării contractului de partaj voluntar, fiecare din cele două părți, "contractante" au intrat în stăpânirea de fapt și de drept a loturilor respective, conform înțelegerii.
Acest așa zis contract este din punct de vedere juridic unul nenumit. Ca atare, părțile au avut libertatea ca, de comun acord, să stabilească ce anume, cum anume și de ce să-și partajeze terenul în suprafață de 20.000.
Nulitatea absolută invocată este determinată, în opinia apelanților, de lipsa obiectului și cauzei, respectiv lipsa stării de indiviziune sau coproprietate și prin urmare lipsa scopului.
Ca sancțiune civilă, nulitatea absolută intervine atunci când la încheierea contractului s-a încălcat o normă cu caracter imperativ, iar cazurile sunt limitativ prevăzute de lege. Lipsa obiectului și cauzei partajului voluntar, din punct de vedere teoretic, conduce la inexistența actului, iar din punct de vedere practic la lipsirea lui de efecte juridice.
Numai că în speță, atât obiectul, cât și cauza există, ele sunt individualizate în cuprinsul contractului și redată de instanță mai sus.
Pentru exactitate, tribunalul citează clauza din contract (fila 11 - fond).
"Terenul face obiectul prezentului contract de partaj, este situat în municipiul B, șos.R S nr.94, județul B, teren intravilan în suprafață totală de 20.000. (real măsurat 15.270.)".
Cauza a fost definită de același contract, astfel: "Intrarea în stăpânirea de fapt și de drep asupra terenului de către părți are loc începând cu data încheierii și autentificării prezentului înscris" (fila 11 verso, fond).
Nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența vreunei norme imperative care să sancționeze obiectul și cauza contractului de partaj voluntar cu nulitate absolută.
Faptul că din totalul suprafeței de 20.000. reclamanții-apelanți au primit suprafața cea mai mică de 5.023. că între G și pe de o parte și și pe de altă parte nu a existat o stare de indiviziune sau coproprietate, terenul stăpânit de fiecare fiind proprietate exclusivă și în consecință directă lipsa de scop a partajului, nu sunt împrejurări care să conducă la constatarea nulității absolute a actului litigios.
Așa cum a reținut și instanța de fond, partajul voluntar a exprimat voința liberă a părților exprimate în fața notarului - garanție legală a respectării dispozițiilor legale imperative.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recursul reclamantul criticând-o pentru nelegalitate întrucât instanța de apel nu a răspuns la motivele de apel și a încercat doar să justifice soluția instanței de fond.
Susține recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, că s-a făcut o gravă confuzie între obiectul actului juridic civil - conduita părților, acțiunile/inacțiunile la care acestea sunt îndreptățite sau pe care trebuie să le îndeplinească - conform art. 962 cod civil și obiectul derivat al actului juridic civil - obiectul material al actului - terenul în sine.
În acest context, instanța de control judiciar a ignorat faptul că obiectul actului juridic nu era posibil - părțile neputându-se obliga la ieșirea din indiviziune asupra unui teren ce nu se afla în coproprietate.
Că s-a făcut o confuzie și în ceea ce privește cauza contractului cu una din clauzele contractuale - respectiv cea referitoare la intrarea părților în stăpânirea de fapt și de drept asupra " terenului".
eronată, în opinia recurentului, este și reținerea instanței de apel că nu s-ar fi invocat norma imperativă ce sancționează lipsa obiectului și a cauzei cu nulitate absolută.
În concluzie, susține reclamantul că atât timp cât nu exista situația premisă - existența unei stări de indiviziune a părților cu privire la terenul în speță, nu se putea încheia valabil contractul de partaj cu privire la un bun imobil, practic inexistent.
Cum din probele administrate în cauză a rezultat cu certitudine lipsa obiectului și a cauzei contractului, conform art. 948 Cod civil, se impunea admiterea acțiunii și constatarea nulității absolute a respectivului partaj voluntar.
Că doctrina și practica judiciară sunt unanime în a aprecia că, pentru a se putea dispune ieșirea din indiviziune, pe calea unui partaj, situația premisă este cea a existenței unui proprietăți comune, indivize asupra aceluiași bun.
În speță, părțile erau titularele unor drepturi exclusive de proprietate asupra a câte unui teren individual determinat și apare evident faptul că, din moment ce pârâtul G nu știe ce act semnează ( în fața notarului), obligațiile pe care și le-a asumat sunt lipsite de cauză întrucât nici o persoană nu-și poate prefigura scopul întocmirii unui act juridic atât timp cât nu cunoaște natura și consecințele actului pe care îl semnează.
Pentru a argumenta ( încă o dată) lipsa situației premisă cerută pentru încheierea valabilă a contractului de partaj, recurentul susține că însuși pârâtul a recunoscut că depozițiile martorilor audiați la propunerea sa nu corespuns realității. Că prin simpla comparare a celor relatate de aceștia cu înscrisurile existente la dosar, rezultă eroare în ceea ce privește datele la care sau transmis proprietățile între părți și cele la care sau efectuat construcțiile pe terenurile în cauză.
Pentru toate aceste argumente invocate în dovedirea lipsei obiectului și cauzei contractului de partaj voluntar în speță, solicită reclamantul admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul constatării nulității absolute a respectivului contract.
În drept, de invocă art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recursul declarat este nefondat.
În acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 1392/10.02.1998 de și pentru inexistența unui obiect determinat - conform art. 948 pct. 3 Cod civil și a lipsei cauzei - art. 966 Cod civil.
Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voință a unei persoane făcută cu scopul de a produce efecte juridice, iar acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prin care, în cadrul procesului civil se asigură protecția dreptului subiectiv, prin recunoașterea sau realizarea lui, în cazul în care este contestat sau încălcat.
Deși reclamantul invocă nulitatea absolută a unui act ( încheiat de altfel în fața notarului public), în realitate nemulțumirea sa ( care justifică interesul acțiunii promovate) a fost generată nu de inexistența obiectului actului juridic și, în acest context, trebuie precizat că argumentele invocate în susținerea criticii privind " confuzie" făcută de instanța de fond și apel cu privire la obiectul actului și cauza acestuia sunt dacă nu pur formale, mai mult simple speculații teoretice - ci de faptul că, cu prilejul măsurătorilor, nu s-a mai regăsit suprafața de teren cu privire la care au înțeles să se învoiască prin actul de partaj voluntar.
Corect surprinde instanța de apel faptul că diferența de teren regăsită la măsurătoare, față de cea asupra căruia părțile au convenit, nu poate constitui prin ea însăși motiv de nulitate absolută.
Este adevărat că nu se confundă, deși sunt în strânsă legătură, acțiunile și inacțiunile la care dă naștere actul juridic civil ( și care formează obiectul său) cu drepturile subiective și obligațiile civile generate de acel act, care formează conținut sau efectele actului juridic.
Dar respingând acțiunea în constatare nulitate absolută, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat acest contract nenumit, perfect valabil și exprimând intenția ambelor părți ca din terenul în suprafață de 15.720 ( existent fizic), pârâtul să rămână cu 10.238 iar reclamantul cu 5.032.
În raport de considerentele mai sus expuse, se constată că motivele de nelegalitate invocate de reclamant ( susceptibile doar de încadrare în pct. 9 art. 304 procedură civilă) sunt nefondate, instanța de apel pronunțând o soluție pe deplin justificată și legală.
Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul, făcând în cauză aplicarea disp.art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamantului, împotriva deciziei civile nr. 17 din 30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 30 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./24.10.2008
Tehnored.
2 exp./27.10.2008
Fond: Judecătoria Brăila - judecător
Apel: Tribunalul Brăila - judecători - -
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Irina
