Anulare act. Decizia 572/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 572
Ședința publică din data de 16.10.2008
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții și cu domiciliile în G-, -. 41, împotriva deciziei civile nr. 211 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și domiciliați în G- -. 18, în acțiunea civilă ce are ca obiect anulare act - nulitate absolută contract vânzare cumpărare.
La apelul nominal a răspuns recurenta personal, intimata asistată de avocat care răspunde și pentru intimatul, cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că s-a depus la dosar taxa de timbru în sumă de 6 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurenta arată că intimații nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere pe care și le-au asumat motiv pentru care a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare.
Intimații prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând că între părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare fără nici o clauză. Solicită menținerea ca fiind legale și temeinice hotărârile date de instanțele de fond și apel.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub nr. 155/233/5.01.2007, pe rolul Judecătoriei Galați, reclamanții Vina si Vina au chemat în judecată pe pârâții Vina si solicitând ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.30/16.01.2006 de BN, precum si obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea de fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 16.11.2006 fiul și nora lor au venit însoțiți de alte persoane la domiciliul lor, spunând că vor să încheie un act prin care să le acorde ajutor financiar si moral pe parcursul vieții, fără să fie vorba despre imobil sau primirea unei sume de bani.
Ambii reclamanți sunt bolnavi de demență mintală si considera că au fost înșelați, cu unicul scop de a li se lua imobilul, deoarece din cauza bolii au fost în imposibilitate de a-și exprima consimțământul cu privire la vânzare.
Pe pârâți nu i-au mai văzut din data încheierii actului, neprimind nici un ajutor material de la ei, cu toate ca nu dispun de mijloace de trai.
În drept nu au invocat nici un temei.
Pârâții legal citați au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Susținerile reclamanților nu corespund realității întrucât ei s-au deplasat personal la notar pentru semnarea actului.
Prin sentința civilă nr.7662/19.10.2007 a Judecătoriei Galați, s-a respins acțiunea reclamanților ca nefondată și s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
În fapt, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.30 din 16.01.2006 de BN, având ca obiect vânzarea de către reclamanți pârâților a nudei proprietăți a imobilului proprietatea lor, situat in G,-, bloc A 3,.41.
Potrivit clauzelor contractuale, prețul de 23.000 lei a fost achitat anterior încheierii actului iar cumpărătorii intra în stăpânirea de drept la data semnării si autentificării, iar în stăpânirea de fapt la data decesului vânzătorilor, care si-au rezervat uzufructul viager asupra apartamentului.
În realitate, reclamanții au mai înstrăinat o dată apartamentul proprietatea lor către o nepoata și, în urma recunoașterii acesteia că nu și-a achitat obligația de întreținere, prin sent.civ.nr.2460/29.04.2005 a Judecătoriei Galați rămasă definitive s-a dispus rezoluțiunea contractului. Aceste aspect rezulta din contractul nr.30/16.01.2006 si din înscrisul de la filele 55-56.
Prin contractului a cărui nulitate absoluta se solicita a se constata reclamanții au înstrăinat de fapt doar nuda proprietate asupra apartamentului lor, rezervându-și în totalitate un drept de uzufruct viager. Din prevederile acestei clauze rezultă, pe de o parte, că pârâții nu și-au asumat nici o dată o obligație de întreținere, astfel cum pretind reclamanții, situație in care declarațiile martorilor audiați la cererea reclamanților pentru a dovedi faptul că nu au primit întreținere vor fi înlăturate, nefiind utile si concludente pentru soluționarea cauzei prin raportare la motivul de nulitate invocat.
Ca principiu un act de vânzare-cumpărare se considera a fi valabil încheiat prin simpla exprimare a consimțământului părților care, pentru a fi valabil trebuie să întrunească mai multe condiții cumulative. Art.948 pct.2 civ. prevede ca o condiție esențială pentru validitatea unei convenții este consimțământul valabil al părții care se obliga, condiție care, pentru a fi motiv de nulitate trebuie analizata prin raportare la momentul încheierii convenției.
În cauza de față reclamanții-vânzători sunt persoane fizice cu capacitate deplina de exercițiu, prezumate prin lege ca au discernământul necesar pentru a încheia un act juridic civil astfel că, în măsură in care fac dovada lipsei discernământului cauzată de boala - demență mintală - sancțiunea care intervine este nulitatea relativă a actului astfel încheiat.
Reclamanții s-au prezentat personal in fata notarului, împrejurare atestata prin încheierea de autentificare a acestuia, rezultând si faptul ca aceștia se puteau deplasa.
Actele eliberate de medical de familie la 10 luni de la data încheierii contractului, în aceeași zi, 6.12.2006 prin care se atesta ca ambii reclamanți suferă de accident vascular cerebral, ca Vina are demență mixtă sau senilă nu sunt confirmate de acte medicale eliberate de medici de specialitate anterior încheierii contractului și nici nu duc la concluzia automata ca aceștia nu au avut discernământ la acel moment, astfel ca nu au avut cunoștința despre actul care se încheie. Mai mult, reclamanții nu au invocat nici un moment faptul ca nu au avut discernământ la introducerea prezentei cereri de chemare in judecata, situație în care instanța ar fi avut posibilitatea numirii unui curator. Reclamantul Vina s-a prezentat insa în instanță la primul termen de judecată iar reclamanta Vina s-a prezentat la toate termenele, cu excepția unuia. Aceasta împrejurare constata personal de instanța contravine susținerilor reclamanților ca nu se pot deplasa.
Analizând condițiile pe care trebuie să le îndeplinească consimțământul părților pentru a fi valabil exprimat, instanța a constatat ca acesta a fost exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, a fost exteriorizat și nu s-a făcut dovada ca a fost alterat de vreun viciu.
Cum reclamanții nu au dovedit prin probele administrate faptul că nu au exprimat un consimțământ valabil la momentul încheierii contractului, iar reclamanții au un drept de uzufruct viager în privința imobilului vândut, exercitând în fapt toate atributele dreptului de proprietate, văzând și faptul ca neacordarea întreținerii de către pârâți nu poate fi motiv de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare instanța a respins acțiunea ca nefondata.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru motive vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
S-a arătat în motivarea apelului că prima instanță, nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză.
Astfel, nu a fost avută în vedere adeverința medicală care atestă că reclamantul suferă de demență mintală, deci nu avea capacitatea de a contracta, sancțiunea fiind nulitatea absolută a actului.
Totodată s-a arătat că părțile au fost induse în eroare la încheierea contractului, la acel moment având reprezentarea că pârâții și-au asumat obligația de a le acorda întreținere.
De asemenea, au arătat că și prețul vânzării este foarte mic, nicidecum real de serios față de prețurile practicate pe piața imobiliară.
Tribunalul Galați prin decizia civilă nr. 211/23.04.2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți cu motivarea că atât timp cât pârâții nu și-au asumat nici o obligație de întreținere, neacordarea acesteia nu are relevanță în soluționarea prezentei cauze.
Lipsa discernământului invocat de reclamantul, deoarece suferă de demență s-a reținut că în mod justificat prima instanță l-a înlăturat nefiind confirmat potrivit actelor medicale depuse la dosar.
De asemenea, reprezentarea reclamanților avută la momentul întocmirii actului nu a fost reținută atât timp cât acesta a fost încheiat în formă autentică de către notar, care înaintea semnării a adus la cunoștința părților conținutul acestuia.
Referitor la prețul achitat de pârâți, instanța de apel a constatat că atât timp cât nu a fost invocat în fața instanței de fond nu poate fi analizat în această fază procesuală, fiind considerată o cerere nouă.
Împotriva deciziei civile mai sus menționată, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și invocând nelegalitatea acesteia ( disp. art. 304 pct. 9 cod proc.civilă).
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că instanța de apel în mod greșit a reținut că aceștia la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare aveau discernământ în condițiile în care din probele administrate ( acte medicale ce emană de la medicul de specialitate) rezultă că sufereau de demență mintală încă din anul 2004.
Consideră că instanța nu se putea pronunța asupra discernământului iar în situația în care ar fi avut dubii ar fi trebuit să se stabilească în urma unei expertize medicale de specialitate.
De asemenea, susțin că greșit instanța de apel a interpretat că reclamanții au mai înstrăinat o dată imobilul în litigiu, dispunându-se rezoluțiunea contractului și că acest fapt nu trebuie privit ca pe o practică ci ca pe o manifestare de voință.
În opinia reclamanților nu solicită nulitatea unui act pentru un alt temei decât cel care se întrezărește de la instanța de fond.
În consecință, solicită admiterea recursului modificarea soluției instanței de apel iar pe fond în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente;
Analizând și verificând hotărârile prin prisma aspectelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 cod proc.civilă, invocate de reclamanți, se reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, confirmată și de instanța de apel.
Potrivit art. 948 cod civil, consimțământul pentru a fi valabil, trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenție de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
Cum din probele administrate ( actele medicale depuse în fond și apel) nu rezultă cele susținute de reclamanți primul motiv de recurs invocat nu poate fi primit. În consecință în mod corect au reținut instanțele că reclamanții la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare au avut discernământ nealterat, puterea de a aprecia, de a discerne efectele juridice care se produc în baza manifestării lor de voință.
Mai mult decât atât, actul autentificat, a fost încheiat în fața notarului care a dat citire conținutului său în fața părților, după care au semnat.
În consecință, reclamanții nu pot susține că au avut altă reprezentare la momentul încheierii acestuia, respectiv că pârâții le va acorda întreținere.
De asemenea, nici susținerea reclamanților că nu au solicitat nulitatea unui act pentru un alt temei ( preț neserios) nu poate fi reținută, în condițiile în care au invocat direct în apel aspectul privitor la prețul foarte mic achitat de pârâți, față de cele practicate pe piața imobiliară. Atât timp cât acest motiv nu a fost invocat și nici analizat de instanța de fond, în mod justificat a fost apreciat ca o cerere nouă.
În aceste condiții, criticile formulate de reclamanți se constată a fi neîntemeiate, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc.civilă astfel cum au fost invocate.
Pentru considerentele expuse, instanța urmează în baza art. 312 alin. 1 cod proc.civilă, să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanți.
În baza art. 274 cod proc. civilă, vor fi obligați recurenții să plătească intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții și cu domiciliile în G-, -. 41, împotriva deciziei civile nr. 211 din 23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și domiciliați în G- -. 18, în acțiunea civilă ce are ca obiect anulare act - nulitate absolută contract vânzare cumpărare.
Obligă recurenții să plătească intimaților și suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.ER/14.11.2008
Dact.IS/2ex.17.11.2008
Fond.
Apel./
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu