Anulare act. Decizia 572/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 572/
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
JUDECĂTOR 3: Irina
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil declarat de către reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 338/A din 12.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr. 287/2004, în contradictoriu cu pârâții, CONSILIUL LOCAL AL MUN.G, în acțiunea civilă având ca obiect CONSTATARE NULITATE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.12.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta când, la cererea apărătorului recurenților-reclamanți de amânare a pronunțării pentru a depune concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.12.2009 când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului Curtea a reținut următoarele:
Prin acțiunea modificată, reclamanții:, și, au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare înregistrat la nr. 3985/1999 încheiat între Primăria G și și.
În motivarea acțiunii au arătat că sunt moștenitorii defunctului proprietar și au formulat cerere de restituire a imobilului situat în G- în baza Legii nr. 10/2001 cât și în baza Legii nr. 112/1995.
Primăria G le-a cererea întemeiată pe Legea nr. 112/1995 cu motivarea că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3985/1997 acest imobil a fost vândut pârâților foști chiriași care cunoșteau însă demersurile făcute de către moștenitorii reclamanți în redobândirea bunului.
Reclamanții au susținut că actul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută fiind încălcate dispozițiile legale în vigoare la data înstrăinării deoarece imobilul nu a fost niciodată naționalizat ci a fost trecut în proprietatea statului ca succesiune vacantă și că reaua credință la momentul înstrăinării rezultă cu claritate din faptul că se cunoaște de existența moștenitorilor.
Pârâții, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată invocând buna lor credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru că imobilul nu face parte din categoria celor prevăzute la art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001 și că au avut convingerea că statul este proprietar.
Prin cererea reconvențională au solicitat constatarea unui drept de creanță constând în lucrările de îmbunătățiri și prețul achitat.
Primăria Gas olicitat respingerea acțiunii arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966, a fost transcris la notariatul de Stat sub nr. 1065/17 mai 1971 și că nu a fost sesizată cu nici o cerere în restituire imobil din partea foștilor proprietari, astfel că actul de înstrăinare s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civilă nr. 5287/15.10.2003 Judecătoria Galați, a respins acțiunea principală precum și cererea reconvențională ca nefondate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Defunctul a avut în proprietate imobilul situat în G- ( adică 64 conform actului de vânzare-cumpărare și testamentului data la 18 aprilie 1947).
În baza Decretului nr. 111/1951, prin sentința civilă nr. 32/1960 a Tribunalului Popular al Raionului G, definitivă prin decizia civilă nr. 1502 din 1965 Tribunalului Regional G, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a acestui imobil pentru neefectuarea vreunui act de administrare în termen de 1 an.
Această modalitate de dobândire a proprietății de către stat, se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001, fiind un mod de preluare abuzivă.
Conform art. 46 alin. 1,2,4 din aceeași lege, actele de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt nule absolut dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării sau dacă nu au fost încheiate cu bună-credință.
Reclamanții au invocat nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, susținând că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare se formulase cerere de restituire ce fusese respinsă de primărie și că pârâții cumpărători cunoșteau de existența demersurilor făcute de moștenitorii reclamanți pentru intrarea în posesie a imobilului.
Instanța a reținut însă că nu s-a făcut dovada existenței vreunei astfel de cereri înregistrată la Primăria G iar din declarațiile martorilor audiați a reeșit că reclamanții au afirmat că au făcut demersuri în acest sens.
În ceea ce privește reaua credință a cumpărătorilor, instanța a reținut că din moment ce bunul a intrat în patrimoniul statului, prin hotărâre judecătorească nu se poate considera că pârâții cunoșteau faptul că imobilul a fost considerat ca succesiune vacantă și că pârâții erau de rea credință din moment ce știau modul de dobândire a imobilului și faptul că moștenitorii există.
Prin concluziile scrise reclamanții au mai invocat că s-a înstrăinat un bun al acestora, contrar dispozițiilor art. 948 Cod civil, întrucât prin sentința civilă nr. 32/1960 a fostului Tribunal Popular Raional G s-a trecut în proprietatea statului doar terenul viran nu și construcția.
Construcția nu cade însă sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece în art. 2 se prevede că se aplică numai imobilelor preluate fără titlu valabil ipoteză diferită de cea a imobilelor preluate fără nici un titlu.
Având în vedere că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că vânzarea bunului altuia atrage nulitatea relativă nu și nulitatea absolută precum și faptul că buna credință este prezumată nefăcându-se dovada faptului că pârâții cunoșteau dispozițiile sentinței de trecere în patrimoniul statului a imobilului și întinderea dispozitivului instanței de fond nu a reținut aceste susțineri ale reclamanților.
În ceea ce privește cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de pârâții reclamanți, față de modul de rezolvare a acțiunii principale - instanța le-a apreciat ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 46 alin. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, cu argumentarea cp imobilul nu a fost naționalizat ci a fost trecut în proprietatea statului prin hotărâre judecătorească și cu rea credință a fost înstrăinat chiriașilor.
Reclamanții au făcut cerere la Legea nr. 112/1995 dar asupra ei nu au mai insistat motivat de faptul că imobilul nu a fost naționalizat, însă această situație nu are relevanță în cauză atâta timp cât chiriașii au cunoscut prin discuții directe cu reclamanții că există moștenitori ai fostului proprietar și care doresc restituirea.
De altfel statul era proprietar doar asupra a 207.teren și nu asupra construcției vândute.
De asemenea, reținerea de către instanța de fond a faptului că imobilul(terenul) a trecut în proprietatea statului prin neefectuarea unui act de administrare mai mult de 1 an, nu corespunde realității deoarece autorul a fost condamnat și liberat în 1954 și a avut domiciliul forțat, deci nu avea cum să-și administreze proprietatea și nu a cunoscut de judecata asupra imobilului.
A aflat de sentința nr. 32/1960, abia în l965, când a declarat recurs care însă a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 1502/1965.
Au mai criticat apelanții reclamanți și aprecierea instanței că vânzarea bunului altuia constituie nulitate relativă și nu absolută și nu operează față de terți în condițiile în care s-a dovedit că părțile contractante au acționat în detrimentul adevăratului proprietar.
Față de cele arătate apelanții reclamanții au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr. 338/12.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost respins ca nefondat apelul reclamanților, și reținându-se în esență reaua credință a pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 39851/22.01.1999 nu a fost dovedită.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care au susținut că pârâții sunt cumpărători de reacredință invocând în acest sens decizia civilă nr. 1502/23.12.1965 pronunțată de Tribunalul Regional G prin care s-a constatat trecerea în proprietatea statului doar a suprafeței de 2072teren.
Analizând recursul de față prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 din Codul d e procedură civilă, al probelor administrate cât și al susținerilor părților Curtea îl consideră nefondat.
Așa cum rezultă din conținutul acțiunii reclamanților aceștia au motivat-o în drept pe dispozițiile art. 46 pct. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 însă la data introducerii acțiunii, respectiv 14 august 2002, textul de lege arătat mai sus era declarat neconstituțional prin decizia nr. 98/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 30/8 mai 2002.
Potrivit dispozițiilor art. 46 al. 4 din Legea nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută numai dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data înstrăinării, astfel că actul indicat de reclamanți nu este lovit de nulitate absolută.
aceasta întrucât vânzarea s-a făcut potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995, pârâții cumpărători având calitatea de chiriași pe 3 camere și o cotă indiviză de 50% din suprafața folosită în comun.
Așa cum rezultă din ansamblul probelor administrate, reclamanții nu au depus nici un act din care să rezulte că au solicitat potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995 restituirea imobilului din litigiu și nici nu a făcut dovada că pârâții nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a putea cumpăra locuința deținută în baza contractului de încheiere.
Referitor la construcția edificată pe suprafața de 2072din probele administrate rezultă că aceasta a fost vândută de un neproprietar ceea ce atrage nulitatea relativă a actului de înstrăinare.
Reaua credință a pârâților nu poate fi reținută întrucât potrivit dispozițiilor art. 1899 alin. 2 din Codul civil doar buna credință se prezumă și așa cum arătam mai sus reclamanții nu au făcut dovada că pârâții sunt cumpărători de rea credință în sensul că au cunoscut faptul că imobilul pe care-l cumpără nu este proprietatea vânzătorului.
Întrucât vânzarea imobilului în litigiu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale respectiv Legea nr. 112/1995 Curtea considerând recursul de față ca neîntemeiat, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge în sensul celor arătate mai sus.
Ca părți căzute în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți în recurs, respectiv onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul reclamanților, împotriva deciziei civile nr. 338/A din 12.03.2004 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în dosarul nr. 287/2004.
Obligă recurenții la plata sumei de 1200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 09 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. 10.12.2009
Tehnored.
10 exp./16.12.2009
Com. 8 exp./18.12.2009
Fond: Judecătoria Galați - judecător
Apel: Curtea de APEL GALAȚI - judecători -
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Irina
