Anulare act. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 581

Ședința publică de la 29 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 3: Mariana Mudava

Grefier: - - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, cu sediul în C, B, nr.,. 12, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 104 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în B, sector 1,--17,. 2,. 11, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă, prin avocat și intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței depunerea întâmpinării de către intimatul pârât, după care;

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a depus la dosar chitanța nr. -/16.01.2009 prin care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a solicitat amânarea cauzei pentru a observa întâmpinarea depusă la dosar de intimatul pârât.

Avocat, pentru intimatul pârât, a precizat că lasă la aprecierea instanței.

Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei reclamante, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată și pentru a da posibilitatea acestuia de a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, a lăsat cauza la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta reclamantă, prin avocat și intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, prin avocat.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta reclamantă, a pus concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul constatării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și nu a Tribunalului București. A precizat că locul executării obligației și locul plății este localitatea C, astfel încât plenitudinea de competență teritorială aparține Tribunalului Dolj, potrivit art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă.

Avocat, pentru intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, întrucât locul executării obligației și locul plății este B, chiar dacă plata efectivă se face în localitatea C, astfel încât instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București; cu cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de transport.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, anularea actului juridic intitulat Protocol, înregistrat sub nr. 11767 BIS din 20.09.2007.

În motivare, reclamanta a susținut că între părți a avut loc un litigiu ce a făcut obiectul dosarului -, cu privire la care părțile au purtat negocieri pentru încheierea unei tranzacții, ce a fost consemnată prin protocolul ce face obiectul cauzei, protocol ce a fost semnat doar de reclamant și a fost comunicat pârâtului la data de 21.09.2007.

Reclamanta a precizat că protocolul nu a fost semnat de către pârâtă până la data pronunțării 750/2007, în dosarul nr-, deși în acel dosar s-au solicitat și s-au acordat de către instanță mai multe termene în vederea încheierii unei tranzacții, protocolul a fost comunicat reclamantei, semnat de către pârâtă ulterior datei de 14.12.2007, protocolul purtând numărul de înregistrare 11767 BIS din 20.09.2007.

Reclamanta a susținut că actul juridic ce face obiectul cauzei este lovit de nulitate, întrucât la data la care și-a exprimat consimțământul de a încheia actul, acesta nu a fost mai fost acceptat de către pârâtă, aceasta folosindu-se ulterior, în mod fraudulos, de acest consimțământ pentru a semna protocolul la trei luni după manifestarea acordului de voință.

S-a mai invocat și lipsa scopului, deoarece părțile au consimțit la încheierea actului juridic în scopul de a soluționa pe cale amiabilă litigiul.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.02.2009, pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, excepția netimbrării, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a instanței, pârâtul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 Cod pr. civ. instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, aparținând Tribunalului București, că nu poate fi vorba de o competență alternativă și că dispozițiile art. 10 pct. l și 4 Cod pr. civ. invocate prin cererea de chemare în judecată pot fi interpretate în același sens, instanța competentă fiind Tribunalul București, locul prevăzut în contract pentru executarea chiar în parte a obligației fiind tot B, plata sumelor ce formează obiectul protocolului făcându-se în contul CREDIDAM deschis la BANK

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 104 din 19.03.2009, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de către reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul CENTRUL ROMÂN PENTRU ADMINISTRAREA DREPTURILOR ARTIȘTILOR INTERPREȚI- CREDIDAM, în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 Cod pr. civ. "cererea se face la domiciliul pârâtului", dispoziții ce atrag competența Tribunalului București, sediul pârâtului fiind în B,--17,. 2,. 11, sector 1.

Art. 10.pr.civ. stabilește că, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie și în parte, a obligației în acțiunile având ca obiect anularea unui contract. Prin urmare, în prezenta cauză, ce are ca obiect anularea protocolului, exista o competență alternativă, fie instanța de la domiciliul pârâtului, fie instanța locului de executare a obligației.

Cu privire la locul executării obligației s-a constatat că prin protocolul părților s-a indicat numărul contului pârâtului deschis la BANK B, prin urmare, și locul executării obligației fiind mun. B, atrage competența Tribunalului București.

Nici dispozițiile art. 10 pct.4 Cod pr. civ, invocate de reclamant, nu atrag competența Tribunalului Dolj, locul încheierii protocolului prin corespondență fiind localitatea în care se află destinatarul ofertei, mun. B, protocolul considerându-se încheiat prin semnarea lui de către pârât, nefiind necesară comunicarea acceptării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, considerând-o nelegală deoarece nu au fost aplicate în mod legal dispozițiile privind competența teritorială alternativă, având în vedere că, potrivit art. 10 pct. 1 și 4 Cod pr. civ. în afara instanței domiciliului pârâtului este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii. Locul nașterii obligației este C, situație în care competența teritoriale aparține Tribunalului Dolj.

Criticile formulate nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl constituie anularea actului juridic, intitulat "Protocol", înregistrat cu nr. 11267 bis din 20.09.2007 (eronat reclamanta SRL a indicat nr. 11767 bis), la sediul CREDIDAM B, prin care reclamanta s-a obligat să efectueze plata sumelor indicate, ca fiind remunerația aferentă drepturilor conexe ale artiștilor interpreți și executanți, până la data de 24.02.2008, contul pârâtei fiind deschis la BANK

Recurenta reclamantă, care are sediul în C, a considerat că, în cauză, își găsesc aplicabilitatea dispoz. art. 10alin.1 pct. 4 Cod pr. civ. potrivit cărora, în cererile privitoare la obligații comerciale competența de judecată aparține instanței locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății, situație în care acestea fiind localizate în C competența teritorială aparține Tribunalului Dolj.

Trebuie precizat că obligația ce face obiectul protocolului nu constituie o obligație comercială, ci acțiunea este întemeiată pe drepturile izvorâte din creație intelectuală, astfel încât în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispoz. art. 10 alin.1 pct. 4 Cod pr. civ. care se referă expres la obligația comercială.

Pe de altă parte, chiar raportat la dispozițiile art. 10 alin.1 pct.4 Cod pr. civ. susținerile reclamantei nu se verifică însă în actele dosarului, având în vedere că obligația s-a născut la B, așa cum rezultă din Protocolul depus la dosar, iar locul plății este BANK B unde se află contul pârâtei.

Este lipsit de relevanță locul unde se depune efectiv suma de bani pentru expedierea sa în contul pârâtului deschis la BANK B, deoarece locul plății nu se confundă cu locul unde se depun efectiv banii. Plata sumelor stabilite prin Protocol se face potrivit acestuia în contul deschis de către pârâtă la BANK B, prin urmare, locul plății este acesta, astfel fiind stipulat de părți în contract.

Recurenta indică ca temei al cererii sale și art. 10 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ. potrivit căruia în afara instanței domiciliului pârâtului mai este competentă instanța locului prevăzută în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiunii, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Raportat la aceste dispoziții legale aplicabile în cauză, instanța domiciliului pârâtului este Tribunalul București și tot această instanță este și cea a locului prevăzut în contract, pentru executarea, fie chiar în parte a obligațiunii.

În considerarea celor de mai sus, urmează ca, aplicând art. 312 Cod pr. civ. să se respingă recursul, iar în baza art. 274 Cod pr. civ. recurenta reclamantă va fi obligată la 208,16 lei cheltuieli de judecată, către intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta, cu sediul în C, B, nr.,. 12, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 104 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în B, sector 1,--17,. 2,. 11.

Obligă recurenta reclamantă la 208,16 lei cheltuieli de judecată, către intimatul pârât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./28.05.2009

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Oana Ghiță, Mariana Mudava

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Craiova