Anulare act. Decizia 620/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 620
Ședința publică de la 03 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 67 din 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2643 din 7 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiov aîn dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții El ). și El )., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat, reprezentând-o pe recurenta reclamantă, avocat, reprezentându-l intimatul pârât El )., și intimata pârâtă El )., lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
Avocat, pentru intimatul pârât El, și intimata pârâtă El, pe rând având cuvântul, s-au opus cererii de amânare.
Instanța a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei reclamante, având în vedere că în temeiul art. 156. s-a mai acordat un termen pentru apărare, la solicitarea recurenților reclamanți.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și acordarea unui termen în acest sens. Înscrisurile ce urmează a se depune dovedesc faptul că recurenții au încă proprietatea apartamentului, plătind impozitul și toate cheltuielile aferente întreținerii imobilului și constau în: adeverință de la Asociația de proprietari, acte de la Administrația Finanțelor Publice, certificat de la Registrul Comerțului din care rezultă că societatea are sediul în apartamentul în litigiu, existând contract de închiriere din anul 1994.
Recurenta reclamantă a precizat că societatea comercială cu care a fost încheiat contractul de închiriere s-a dizolvat și apartamentul este ocupat în fapt de către pârâta El.
Avocat, pentru intimatul pârât El, s-a opus probei cu înscrisuri, arătând că înscrisurile respective nu au legătură cu actul de vânzare-cumpărare încheiat. Cu privire la contractul de închiriere, există o declarație notarială potrivit căreia recurenții au fost de acord cu desfășurarea activității societății în respectivul imobil.
Intimata pârâtă El s-a opus de asemenea probei cu înscrisuri.
Instanța a respins proba cu înscrisuri solicitată de recurenta reclamantă, prin apărător, considerând că nu este util a se determina cine suportă cheltuielile cu impozitul și cheltuielile de întreținere, iar în ce privește contractul de închiriere încheiat cu societatea comercială, recurenta reclamantă a arătat că aceasta nu mai ocupă apartamentul.
Constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, reținându-se că a avut loc predarea locuinței, deși nu există nicio dovadă în acest sens, acestea fiind simple aprecieri ale instanței, nesusținute de probe. Totodată, există contrarietate între probele din dosar. A pus concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei civile atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței civile, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimatul pârât El a arătat că din declarațiile martorilor, rezultă că s-a plătit prețul pentru apartament. În ceea ce privește semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în final reclamanții au recunoscut că l-au semnat, efectuându-se și o expertiză grafologică. Martora a prezentat cum s-a derulat convenția dintre părți, datele din buletinele de identitate fiind trecute ulterior semnării actului. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă El a solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea de ședință din 16 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr.21928/2003, în raport de dispoz.art.132, 135.pr.civ. s-a dispus disjungerea cererii privind constatarea nulității înscrisului sub semnătură privată - "contract de vânzare-cumpărare", cerere formulată de reclamanții, împotriva pârâților, la data de 16 iunie 2004.
Prin sentința civilă nr.4630 din 4 mai 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și
, împotriva pârâților -, -,.
Au fost obligați reclamanții către pârâți la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din C, Nouă, str.- -.200 5,.18, iar din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că semnăturile de la poziția vânzător, au fost executate de reclamanți, astfel că nu se poate invoca lipsa consimțământului acestora la încheierea convenției.
Prima instanță nu a reținut susținerile reclamanților în sensul că nu a fost îndeplinită formalitatea multiplului exemplar întrucât, potrivit art.1179 alin.3 civ. lipsa semnăturii nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenția constatată prin act ori, în speță reclamanții și-au îndeplinit obligația de predare a bunului înstrăinat.
Instanța nu a reținut nici susținerile reclamanților în sensul că înscrisul nu conține formula "bun și aprobat" întrucât, potrivit art.1180 Cod civil, această mențiune este cerută în cazul înscrisului care constată convenții din care se obligații unilaterale, condiție neîndeplinită în cauză.
În privința numărului și seriei buletinului de identitate al cumpărătorului, prima instanță a apreciat că acest aspect nu are relevanță în cauză, înscrisul fiind redactat ulterior intervenirii convenției părților, fapt ce reiese din chiar cuprinsul înscrisului, iar în privința lipsei datei certe, instanța a apreciat că data înscrisului sub semnătură privată nu constituie o formalitate necesară pentru valabilitatea înscrisului, data certă fiind opozabilă față de terți, nu între părțile contractante.
Împotriva sentinței civile nr.4630/2005 din 4 mai 2005, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.14771/2004, au formulat apel reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr.984 din 29 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr.4459/2005, a admis apelul declarat de reclamanții și.
A desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că instanța de fond nu a analizat toate motivele de nulitate invocate de reclamanți, respectiv vicierea consimțământului vânzătorilor asupra naturii juridice a convenției.
S-a arătat că nu au fost analizate nici apărările reclamanților privind inexistența chitanței 1370/1994, încercarea în anul 2001 de a încheia un contract de închiriere, consecințele executării silite asupra imobilului, după cum nici nu a argumentat anumite susțineri ale sale.
Împotriva acestei decizii pârâți au declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 1004 din 07 martie 2006, pronunțată în dosar nr.462/civ/2006, Curtea de Apel Craiovaa respins recursul ca nefondat, motivând în esență că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoz.art.297 alin.1 pr.civ. neexistând deci motive de nelegalitate cu privire la decizia atacată.
Primind cauza pentru rejudecare, Judecătoria Craiovaa reînregistrat dosarul sub nr-, iar prin sentința civilă nr.2643 din 07 martie 2007, respins acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâților ,. Au fost obligați reclamanții la 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâta și 400 lei către pârâtul.
De menționat că în ședința din 07 iunie 2006, instanța, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, excepție care a fost admisă iar acești pârâți au fost scoși din cauză, constatându-se că nu au calitate procesuală pasivă.
La pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere atât probele administrate în primul ciclu procesual, dar și probele încuviințate și administrate în această fază procesuală, respectiv acte, interogatoriu, martori, verificare de scripte, motivând următoarele:
Printr-un înscris sub semnătura privata tehnoredactat, intitulat "contract de vânzare-cumpărare", având ca părți pe reclamanți, în calitate de vânzători, si pe pârâtul El, în calitate de cumpărător, s-a prevăzut vânzarea-cumpărarea unui apartament cu doua camere situat in C, cart. Nouă, str. - - (actual str. - -),. 200 E 5,. 18, jud.
S-a consemnat că vânzarea-cumpărarea s-a petrecut in anul 1994, vânzătorii primind prețul convenit de 6.000.000 lei.
La rubrica "Vânzător" sunt executate doua semnături, iar la rubrica "Cumpărător" este aplicată o semnătură.
Un prim exemplar al acestui înscris, depus in original la dosarul nr. 14771/2004 (primul ciclu procesual), a fost analizat de un expert criminalist in privința semnăturilor reclamanților, concluzionându-se că acestea au fost executate de si.
Expertul a avut la îndemnă scripte de comparație, respectiv semnături necontestate ale reclamanților aplicate pe următoarele înscrisuri: xerocopie declarație aut. sub nr. 18277/23.06.1994 de notariatul de Stat Județean D, anexa nr. 1/02.03.1994 la contractul nr. 15356/1994 de vânzare-cumpărare energie electrică, xerocopii seria - nr. - al reclamantei si seria nr. - al reclamantului, pagina 19 statutului unei societăți comerciale, o cerere de deschidere a contului adresată Credit Bank - suc. D, xerocopie carnet de muncă al reclamantei si specimenele de semnătură luate de instanță reclamanților in ședințele publice de la 10.11.2004 si 24.11.2004.
Expertul a remarcat că înscrisul are textul redat la imprimanta unui calculator pe fața unei file de hârtie albă, format A4, că la poziția "Vânzător" se află doua semnături realizate cu aceeași nuanță a materialului de scris.
In al doilea ciclu procesual, început in dosarul nr-, au mai fost depuse doua exemplare originale ale aceluiași contract, toate trei fiind identice in privința mențiunilor.
Instanța apreciază că și aceste doua exemplare au fost semnate personal de către fiecare reclamant si pârât, observând asemănarea existentă intre semnăturile aplicate pe acestea si cele executate pe exemplarul expertizat, dar si pe celelalte înscrisuri care conțin semnăturile reclamanților, necontestate, care au servit ca scripte de comparație.
De asemenea, se mai remarcă similitudinea dintre nuanța materialului de scris folosit la semnăturile vânzătorilor aplicate pe cele două exemplare depuse la acest dosar si cea a materialului de scris folosit la executarea semnăturilor de la aceeași rubrică pe exemplarul expertizat.
Instanța mai apreciază că reclamanții au încercat, cu rea-credință, să denatureze semnătura ce le aparține, cu ocazia verificării de scripte in ședința publică de la 07.02.2007.
In privința faptului că pârâtul El ). a fost identificat la data încheierii actului cu seria nr. - eliberat la data de 18.03.1997, instanța apreciază că această mențiune a fost posibilă întrucât convenția dintre părți a îmbrăcat forma scrisă ulterior înțelegerii acestora din anul 1994, deci după data eliberării actului de identitate al pârâtului.
In acest sens, este si exprimarea din contract "noi vânzătorii am vândut apartamentul în anul 1994 ".
Lipsa datei întocmirii actului nu afectează valabilitatea acestuia.
In privința mențiunii din contract privind "chitanța nr. 1370/30 mai 1994", se observă că din eroare s-a specificat că este vorba de o chitanță cu acest număr si dată, în realitate fiind vorba de răspunsul nr. 1370/30.05.1994 (fila 80 de la dosar), emis de CEC - suc. D, din care rezultă că reclamanții au achitat in întregime împrumutul in valoare de 64.000 lei si dobânda aferentă, acordat in baza Legii nr. 4/1973, pentru care s-a perfectat contractul nr. 14995/13 din 1970.
Nu poate fi reținută nici susținerea că actul este nul pentru lipsa formei autentice, deoarece legea nu a prevăzut la acea dată si nu prevede nici in prezent întocmirea în formă autentică a actelor de înstrăinare privind imobilele-construcții.
In speță, a fost îndeplinită formalitatea multiplului exemplar, actul fiind încheiat in trei exemplare cu valoare de original, însă nici unul dintre exemplare nu conține mențiunea că actul s-a întocmit intr-un anumit număr de exemplare.
Cu toate acestea, Codul civil prevede în art. 1179 alin. 3 că lipsa acestei mențiuni nu poate fi invocată de către cel care a executat din parte-i convenția constatata prin act.
In speță, reclamanții, așa cum s-a dovedit cu probele administrate in cauză, si-au îndeplinit obligația de predare a bunului către pârâți din anul 1996.
Martorul, șeful scării de bloc unde se află apartamentul, a relatat in acest sens că pârâții locuiesc in imobil din anul 1996.
Tot în ceea ce privește forma actului încheiat intre părți, instanța nu va retine susținerea reclamanților că acesta nu prevede mențiunea "bun si aprobat", această mențiune fiind obligatorie, in anumite condiții, doar in cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată convenții din care se obligații unilaterale, potrivit art. 1180 Cod civil, nu și în cazul convențiilor sinalagmatice, cum este cea încheiată intre părți.
Va fi înlăturată si susținerea reclamanților potrivit căreia aceștia au fost in eroare asupra naturii actului, având astfel viciat consimțământul, întrucât din probele administrate in cauză nu rezultă acest lucru si nici faptul că aceștia au executat semnăturile pe o coală de hârtie albă, care nu cuprindea nici o mențiune.
Încercarea pârâtului El ). de aod etermina pe reclamantă să încheie un contract de închiriere in anul 2001, astfel cum a relatat martora, având drept chiriaș pe soția reclamantului, nu poate fi interpretată prin aceea că intre părți nu s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare, putând exista la acea dată si alte motive pentru care s-a solicitat acest lucru, date fiind relațiile apropriate dintre părți care la un moment dat s-au deteriorat.
In sensul că părțile au înțeles să convină asupra vânzării-cumpărării este depoziția martorei, care a relatat că reclamanții i-au adus la cunoștința faptul că au primit suma de 6.000.000 lei de la pârâți, pentru un apartament pe care l-au vândut acestora.
Martora a mai aflat de la reclamanți că s-a întocmit o "chitanța" privind convenția încheiată intre părți si că reclamanții nu s-au plâns niciodată că prețul primit a fost mic, ci dimpotrivă aceștia s-au declarat mulțumiți.
Martorul a relatat că pârâții i-au spus in anul 1996, când s-au mutat in apartament, că au cumpărat acest imobil.
Acest martor a mai declarat că si reclamanta s-a exprimat față de el, in urma cu 2-3 ani, că a vândut apartamentul.
Faptul că reclamanții au ipotecat apartamentul in anul 1995 pentru a garanta un împrumut acordat de Credit Bank către SC Com SRL, aparținând pârâților, nu exclude convenția de vânzare-cumpărare încheiată, dat fiind faptul că actul dintre părți a fost întocmit sub forma unui înscris sub semnătură privată, iar față de terți si autorități proprietari erau reclamanții. Acest gest al reclamanților se poate explica si prin faptul că, existând deja încheiată înțelegerea de vânzare-cumpărare intervenita intre părți in anul 1994, nimic nu i-a mai împiedicat sa consimtă la garantarea împrumutului acordat societății comerciale respective, mai ales că la acea vreme nu se materializase in scris convenția părților.
Coroborând toate probele administrate in cauză, instanța a constatat că reclamanții nu au fost în eroare cu privire la natura actului încheiat, care întrunește toate condițiile de validitate prev. de art. 948 cod civil (capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită).
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții și, iar prin decizia civilă nr.0067 din 08 februarie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja respins apelul ca nefondat, obligând apelanții la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul El.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a motivat următoarele:
Se constată că prima instanță a analizat în fond pricina având ca obiect constatarea nulității absolute a convenției de vânzare-cumpărare, materializată prin înscrisul sub semnătură privată, analizând și răspunzând fiecărei apărări formulate de reclamanți.
Din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate se constată că instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei instanței superioare, soluționând cauza și răspunzând apărărilor reclamanților, prin prisma probelor administrate în cauză.
Se invocă de către apelanți lipsa formalității multiplului exemplar.
În acest sens se constată că, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art.1179 alin.3 civil, lipsa mențiunii multiplului exemplar neputând fi opusă de acela care a executat din parte-i convenția.
În cauză, s-a făcut dovada prin declarațiile martorilor audiați, precum și interogatoriul luat reclamantei că imobilul a fost predat pârâților încă din anul 1996.
Apărările reclamanților, în sensul că au închiriat apartamentul pârâților, rămân simple susțineri, nedovedite în cauză, atâta timp cât nu a fost semnat nici un contract de închiriere între părți și nici nu a fost dovedită existența unei astfel de convenții prin alte mijloace de probă, sarcina probei revenind reclamanților, potrivit art.1169 civil.
Declarația autentificată sub nr.18277/23.06.1994 prin care reclamanții au fost de acord ca în imobilul în litigiu să își stabilească sediul SC Com SRL nu poate face dovada existenței raporturilor de locațiune între părți, atâta timp cât imobilul a fost predat și a fost folosit din anul 1996 de către pârâtă și copii, deci nu de societate, ca sediu.
Cu privire la expertiza grafologică solicitată de apelanți, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, se constată că această probă nu este utilă cauzei. În acest sens, comparând semnăturile ce apar la rubrica "vânzător", din cele două exemplare originale depuse în dosarul primei instanțe, cu semnăturile din exemplarul original depus în primul ciclu procesual, ce a făcut obiectul expertizei, și cu cele din înscrisurile depuse de părți pentru expertizare, instanța constată că aceste semnături aparțin apelanților.
Criticile apelanților în acest sens nu sunt întemeiate, întrucât potrivit art.179 pr.civ. dacă instanța după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcute în fața ei sau cu alte înscrisuri nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă de un expert. În cauză, semnăturile pot fi ușor comparate de instanța de judecată, nemaifiind necesară părerea unui expert.
Cu privire la completările scrise de mână, ale numărului și seriei buletinului reclamantului, se apreciază că această probă nu este utilă și concludentă.
Nu prezintă relevanță aprecierea denaturării semnăturilor de către reclamanți față de înscrisurile depuse la dosarul expertizei criminalistice, față de care instanța poate aprecia, conform art.179 pr.civ. asupra semnăturilor contestate.
Nici criticile privind numărul și seria buletinului reclamantei apelante nu sunt întemeiate, constatându-se că înscrisul constatator al convenției părților, de vânzare-cumpărare, ce a avut loc în anul 1994, fost întocmit în anul 2001, așa cum reiese din declarația martorei, audiată de instanța de apel la cererea apelanților, dată la care reclamanta se identifica cu buletinul trecut în înscrisul sub semnătură privată întocmit.
Aceste constatări nu sunt în contradicție cu răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, conform cărora convenția a fost încheiată în anul 1994, pârâta precizând că în 1994 s- plătit prețul de 6 milioane în numerar.
Acordul de voință al părților a intervenit în anul 1994 așa cum a reținut ș prima instanță, însă înscrisul doveditor a fost întocmit în anul2001.
Cu privire la menționarea, în cuprinsul înscrisului, a chitanței nr.1370/30.05.1994, se constată că înserarea acestuia are drept scop a face dovada dreptului de proprietate al vânzătorilor, prin achitarea integrală a acestuia, și nu e de natură a aduce atingere valabilității convenției părților, așa cum susțin apelanții prin motivele de apel. Astfel, nu prezintă relevanță eroarea strecurată, în sensul înscrierii în loc de adeverință-chitanță și nici declarația martorei, nespecificându-se despre ce "chitanță"este vorba.
În privința declarațiilor martorului se constată că aceasta este apreciată prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, chiar și răspunsul la interogatoriul luat reclamantei, care recunoaște că pârâții ocupă imobilul în litigiu din 1996, dar precizează că au fost tolerați în imobil, ocupându-l în calitate de prieteni ai reclamanților.
În cauză, s-a făcut dovada predării imobilului de către reclamanți pârâților, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, conform înscrisului constatator al convenției, probă ce se coroborează cu declarațiile martorilor, fără ca reclamanții să facă dovada contrară respectiv a raporturilor de locațiune sau a lipsei oricărui titlu al pârâților fiind tolerați în imobil.
Criticile privind soluția dată de prima instanță asupra motivului de nulitate -viciu de consimțământ, nu sunt întemeiate, nefiind făcută dovada vicierii consimțământului prin eroarea asupra naturii actului.
Nici prin probele solicitate și administrate în fața instanței de apel, apelanții nu au făcut dovada vicierii consimțământului în momentul încheierii actului, sarcina probei revenind acestora, conform art.1169 civil.
Nu prezintă relevanță față de obiectul acțiunii și față de probele administrate în cauză, nici încercarea de a se încheia un contract de închiriere și nici actul de ipotecă a apartamentului de către reclamanți.
În ansamblu, criticile apelanților privesc insuficiența probatoriului administrat în cauză, precum și motivarea soluției pe părerile personale ale judecătorului.
Acestea sunt neîntemeiate, sarcina revenind reclamanților, potrivit art.1169 civil, iar după administrarea probelor solicitate de reclamanți, și care au fost încuviințate de instanță (cu excepția unei noi expertize grafologice inutile față de expertiza deja efectuată în cauză și față de art.179 civ.), aprecierea probelor s-a făcut în mod corect de instanță, determinând puterea probantă și valoarea fiecărei probe.
Împotriva celor două hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții și, invocând în esență următoarele:
În ceea ce privește lipsa formalității multiplului exemplar, instanța de apel consideră că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispoz.art.1179 alin.3 civ. deoarece lipsa mențiunii multiplului exemplar nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenția; această susținere nu este însă corectă, în mod greșit nu s-a aplicat art.1179 civ. atâta timp cât reclamanții nu au executat nici o convenție, așa cum greșit reține instanța, nu au predat bunul, pârâții ocupându-l pentru că acolo era sediul societății comerciale a pârâtului, așa cum rezultă din probele dosarului.
Motivarea instanței în sensul că imobilul a fost predat pârâtei încă din anul 1996 și a fost folosit de aceasta și copii, este contrară probelor dosarului, din care rezultă că în apartament își avea sediul societatea.
Cu privire la expertiza grafologică, în mod greșit s-a respins cererea formulată de reclamanți, întrucât, fiind vorba de aspecte pe care numai un expert le-ar putea examina și nicidecum instanța de judecată, se impunea administrarea acestei probe.
Cu privire la motivarea instanței de apel cu referire la actul de identitate al pârâtului, aprecierea instanței nu poate fi reținută, deoarece nu este susținută de nici o probă administrată în cauză, fiind chiar contrazisă de proba cu interogatoriul pârâtei.
În ceea ce privește chitanța nr.1370/30 mai 1994, în realitate este vorba de răspunsul nr.1370 din 30 mai 1994 emis de CEC, din care rezultă că reclamanții au achitat în întregime împrumutul în valoare de 64.000 lei și dobânda aferentă, și este inexplicabil să fie trecută în contract, din greșeală, tocmai chitanța care ar demonstra că reclamanții au încasat suma pe care4 pârâții susțin că sau plătit-o reclamanților pentru acest apartament.
În ceea ce privește motivarea instanței de apel în sensul că declarația martorului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, recurenții reclamanți arată că depoziția acestui martor trebuia înlăturată, fiind mincinoasă.
Recurenții au arătat de asemenea că nu li s-au încuviințat probe cu privire la vicierea consimțământului.
Recursul se va respinge pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 pr.civ. criticile formulate de recurenții reclamanți vizând în principal motive de netemeinicie a hotărârilor, și nu de nelegalitate, cum impune textul citat, pentru promovarea recursului.
Astfel, în ceea ce privește prima critică adusă hotărârilor, cu referire la aplicarea greșită a dispoz.art.1179 alin.3 civ. aceasta este nefondată, întrucât instanța a aplicat corect textul citat, în raport de situația de fapt reținută ca urmare a examinării probelor dosarului, anume că reclamanții au executat convenția constatată prin act, respectiv au predat apartamentul pârâților. Verificarea susținerilor reclamanților, în sensul că nu au predat bunul și, ca atare, nu este aplicabil art.1179 alin.3 civ. (ci art.1179 alin.1 civ.), implică o reexaminare a probelor de către instanța de recurs, ceea ce contravine art.304 pr.civ. care prevede casarea sau modificarea hotărârilor numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
În consecință, critica recurenților reclamanți, cu referire la reținerea greșită a unei situații de fapt - predarea apartamentului -, vizând aspecte de netemeinicie a hotărârilor, nu poate face obiectul examinării în recurs.
Și cea de-a doua critică adusă hotărârilor, cu referire la destinația apartamentului în litigiu (de sediu al societății), ce ar rezulta din probele dosarului, vizează de asemenea aspecte de netemeinicie a hotărârilor, ce nu pot face obiectul examinării în recurs, date fiind prevederile art.304 pr.civ. care impun promovarea recursului numai pentru motive de nelegalitate.
Cu referire la insuficiența probatoriului administrat în cauză, și în principal expertiză, critica este neîntemeiată, instanța încuviințând și administrând suficiente probe - acte, martori, expertiză, verificare de scripte - pentru lămurirea situației de fapt și de drept. Fiind administrată proba cu expertiză în primul ciclu procesual, instanța a apreciat în mod corect că nu este utilă cauzei efectuarea unei noi expertize, atâta timp cât nu există motive legale de a fi înlăturată prima expertiză.
Aprecierile instanței cu privire la situații de fapt ce rezultă din administrarea probatoriilor, nu pot fi supuse controlului judiciar în recurs, neconstituind motive de nelegalitate a hotărârilor, astfel încât, și în ceea ce privește interpretarea dată unor acte ale dosarului, sub aceste aspect, între care mențiunilor din actul de identitate al pârâtului, criticile nu vor fi primite.
Critica referitoare la interpretarea dată de instanță chitanței nr.1370/30.05.1994 este irelevantă, întrucât, după cum a reținut și Tribunalul, menționarea, într-o formă sau alta, a acestui înscris, în actul de vânzare-cumpărare, nu constituie motiv de nulitate și ca atare, nu este de natură să modifice soluția pronunțată în cauză.
Cu referire la depoziția martorului, critica vizează modul de apreciere și interpretare a probelor dosarului, ce constituie, eventual, motiv de netemeinicie a hotărârilor, care, după cum s-a arătat, nu poate face obiectul examinării în recurs.
Critica ce vizează neadministrarea de probatorii cu privire la vicierea consimțământului, este neîntemeiată, atât instanța de fond cât și instanța de apel încuviințând și administrând probe sub acest aspect, și în principal proba cu martori, aceste probe fiind examinate în motivarea hotărârilor atacate.
Față de considerentele expuse, constatând că, față de criticile formulate de recurenții reclamanți, în cauză nu există motive de modificare sau casare a hotărârilor, neexistând nici motive de nelegalitate de ordine publică a hotărârilor, în baza art.312 alin.1 cpr.civ. recursul va fi respins.
În baza art.274,pr.civ. recurenții vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul El, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva deciziei civile nr. 67 din 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2643 din 7 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții El ). și El )., având ca obiect anulare act.
Obligă recurenții la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul El )..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iulie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
08.07.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Paula Păun
