Anulare act. Decizia 6306/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-( 4907/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6306/
Ședința publică de la 05 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
_____
Pe rol,amânarea pronunțării asupra cererii de revizuire, formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.5049 din data de 07 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Dezbaterile în fond, au avut loc în ședința publică din data de 30 octombrie 2009, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată,care face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05 noiembrie 2009,când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra revizuirii de față, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, revizuientul, a solicitat în contradictoriu cu intimatul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, schimbarea în tot a deciziei civile nr.5049/7.07.2009, a acestei instanțe.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 pct.1, 5 și 8.pr.civ. revizuientul a arătat că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Astfel, revizuientul a susținut că dispozitivul deciziei civile atacate arată într-o primă ipoteză: "Admite recursul. Modifică în parte sentința atacată -", însă cu toate că se modifică sentința recurată numai, în parte, instanța de recurs nu face precizarea care din dispozițiile sentinței civile nr.7883/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, rămân în ființă și care sunt respinse ca urmare a admiterii recursului.
După ce se pronunță asupra modificării numai în parte a sentinței atacate -fără a arăta care dispoziții ale sentinței recurate rămân în ființă și care sunt respinse, astfel cum s-a arătat anterior - instanța de recurs dispune în cea de a doua ipoteză a dispozitivului asupra faptului că respinge în tot acțiunea, în totală contradicție cu prima ipoteză.
Instanța de recurs uzează de termenul "acțiune" la modul cel mai impropriu și confuz cu putință raportat la situația dedusă judecății, întrucât prin acțiune se poate înțelege atât recursul introdus de AVAS, cât și contestația introdusă de subsemnatul revizuent, aspect lăsat nelămurit de către instanța de recurs.
Revizuientul a mai arătat, în susținerea contestației întemeiate pe dispozițiile art.322 pct.5 că, după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, respectiv de AVAS și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Încă de la data formulării cererii de punere in executare a sentinței civile nr.7883/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, președintele AVAS a dat rezoluția nr.P/2203/13.02.2009 de aplicare a hotărârii instanței revizuientul intrând în posesia acesteia la data de 17.07.2009, nu a fost adusă la îndeplinire, în ceea ce privește reintegrarea, nici până la data pronunțării deciziei în recurs.
Mai mult, la data de 17.07.2009, am intrat în posesia Hotărârii nr.5/29.06.2009 a Consiliului de supraveghere și îndrumare a AVAS prin care a fost aprobată noua structura organizatorica a AVAS si, odată cu aceasta, reintegrarea pe funcția de Director General Adjunct a revizuientului, în vederea aplicării sentinței în cauză.
Deși acest document exista încă înainte de dezbaterile care au avut loc în recurs in fata instanței, la data de 30.06.2009, pronunțarea făcându-se la data de 7.07.2009, acesta nu a fost comunicat, și nu a fost pus în aplicare.
Faptul existentei documentelor în posesia cărora am intrat în data de 17.07.2009- atât a rezoluției Președintelui AVAS din data de 13.02.2009, precum și a Hotărârii nr.5/29.06.2009 a Consiliului de Supraveghere și îndrumare a AVAS, dovedește că la nivelul tuturor organelor de conducere a AVAS exista convingerea justeței soluției instanței de fond și necesitatea punerii în aplicare a acesteia.
Documentele sus-menționate care angajează AVAS sunt în contradicție flagrantă cu susținerile din recurs ale acestuia, ceea ce răstoarnă în mod absolut soluția instanței de recurs bazată doar pe informațiile false din cererea de recurs, fără alte probe noi și, mai mult, prin tăinuirea acestor documente.
În susținerea motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.8 pr.civ. revizuentul a arătat că a fost împiedicat să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze despre aceasta în vederea completării apărărilor cu înscrisuri, dintr-o împrejurare mai presus de voința mea.
Astfel cum a arătat și apărătorul ales în cadrul dezbaterilor ce au avut loc la data de 30 iunie 2009, la aceeași dată - la ora 08:30 - revizuientul a fost chemat la AVAS de către Președinte, în vederea discutării reintegrării pe post, având în vedere faptul că trecuseră mai bine de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, iar angajatorul pusese în executare hotărârea numai în ceea ce privește plata despăgubirilor, contrar dispozițiilor legale în materie.
Ca urmare a discuțiilor prelungite cu reprezentanții Direcției Generale Juridice a AVAS, legate de efectuarea formalităților de reintegrare în funcție, precum și în aplicarea Hotărârii nr.5/29.06.2009 a Consiliului de Supraveghere și îndrumare a AVAS prin care a fost aprobată reintegrarea mea pe funcția de Director General Adjunct, revizuientul a fost în imposibilitate de a se prezenta în instanță, pentru a lua legătura cu avocatul său în vederea discutării celor expuse și susținerii dreptului său la apărare, precum și în imposibilitatea de a depune înscrisurile în vederea dovedirii reintegrării mele.
La dosarul cauzei, s-au atașat dosarele nr-, ale Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, Hotărârea nr.5/29.06.2009, a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, cererea de reintegrare a revizuientului cu rezoluția nr.2203/13.02.2009 a Președintelui Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și alte înscrisuri în copie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma dispozițiilor art.322 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.5049/R/7.07.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr.7883 din data de 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și a fost modificată, în parte sentința atacată, în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea.
Prin sentința civilă nr.7883/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă, în parte, contestația, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a fost dispusă anularea Ordinului de concediere nr. 939/02.06.2008.
A fost obligată intimata să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior concedierii, la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data concedierii și până la reîncadrare.
A fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 10.000 RON daune morale; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea adresei nr.P/3259/14.05.2008.
A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată de 7500 RON în favoarea contestatorului.
Instanța de recurs a reținut că, statuând asupra nevalabilității ordinului de concediere pentru nerespectarea dispozițiilor art.74 și 75 din Codul muncii, referitoare la durata preavizului și momentul încetării raporturilor de muncă, prima instanță a depășit limitele învestirii, pronunțându-se asupra unor temeiuri de fapt și de drept neinvocate de reclamant și nepuse în discuția părților, fiind încălcate principiile disponibilității, contradictorialității, respectării dreptului la apărare și asigurării egalității armelor părților în proces ca părți componente ale unui proces echitabil.
Pe de altă parte, aprecierile referitoare la nerespectarea termenului de preaviz sunt și eronate, dispozițiile art.73 alin.1 și 78 alin.1 lit.b din Codul muncii fiind pe deplin respectate, astfel, ordinul contestat cuprinde durata de 20 de zile a preavizului, ce începe să curgă de la data comunicării acestui ordin, producând efectul încetării raporturilor de muncă la data expirării lui, ceea ce satisface atât natura de înștiințare prealabilă și rațiunea acordării termenului de preaviz, cât și dispozițiile art.75 din Legea nr.53/2003, care se opun ca decizia de concediere să producă efecte anterior comunicării ei, dar nu împiedică producerea acestor efecte la un anumit termen de la data comunicării.
Sub aceste aspecte, cerințele imperative ale legii sunt îndeplinite, în sensul că salariatul a beneficiat de preaviz anterior desfacerii raporturilor de muncă, efectele contractului său individual de muncă încetând la data expirării acestuia.
Ordinul atacat este legal și prin raportare la dispozițiile art.65 alin.2 din Codul muncii care cer ca desființarea locurilor de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, caracterul real, efectiv și serios presupunând ca locul de muncă să nu se mai regăsească în structura organizatorică a instituției, să fi fost realmente suprimat, iar nu reorganizat sau reînființat sub o altă denumire, eventual ocupat de o altă persoană, concomitent sau ulterior concedierii, într-un timp față de care se poate presupune că postul nu a fost în mod real desființat.
Astfel, instituția dispune de obiectul activității sale, în condițiile legii asumându-și și riscul desființării acesteia, astfel că, prin organele sale deliberative, poate decide desființarea oricărui loc de muncă, aparținându-i și aprecierea cu privire la utilitatea acestuia, apreciere ce nu poate fi suplinită de o opțiune a instanței în sensul că, față de rezultatele instituției, starea financiară și economică a acesteia sau cea care s-ar produce în urma reorganizării, s-ar impune menținerea în continuare a locului de muncă. Organizarea activității instituției în condițiile cele mai profitabile rentabilității și eficienței acesteia este exclusiv la latitudinea legii (în sens larg) și a organelor prin care se exprimă voința acesteia, în speță, prin hotărârea Consiliului de Supraveghere și Îndrumare aprobându-se noua structură organizatorică cu consecința desființării Direcției Generale Valorificare Creanțe și alte posturi de director general adjunct al acesteia, ocupat de reclamantul-intimat.
Din această perspectivă, este irelevant că desființarea postului în discuție nu-și are cauza direct și nemediat în prevederile HG nr.68/2000, fiind numai ocazionată de punerea în aplicare a acesteia, ceea ce a făcut inevitabilă restructurarea și dat fiind că exigențele art.65 din Codul muncii sunt îndeplinite, ca de altfel și cele ale articolelor 73-75, care circumscriu condițiile de fond și formă pe care trebuie să le satisfacă decizia de concediere.
Sunt nepertinente, din perspectiva obiectului acțiunii, naturii, și conținutului ordinului contestat, motivele acțiunii reclamantului referitoare la modificarea unilaterală a contractului individual de muncă (în speță operând o concediere, subsecventă propunerii unui alt loc de muncă, în respectul și în condițiile art. 64 din Codul muncii ), respectiv la îndeplinirea obligațiilor de informare (în materie de concediere aceasta fiind satisfăcută prin preavizarea salariatului, informarea asupra locurilor de muncă vacante și comunicarea deciziei de concediere), după cum instanța nu este îndrituită nici să se pronunțe asupra unui alt post pe care ar fi fost îndreptățit salariatul să-l ocupe, pe baza meritelor și experienței, fiind limitată la verificarea legalității și temeiniciei concedierii.
Or, sub acest aspect, astfel cum s-a argumentat anterior, în speță a avut loc o concediere individuală, în condițiile art.65 din Codul muncii, ce-și are cauza în reorganizarea instituției și dispoziția expresă a în sensul desființării direcției al cărei director general adjunct era contestatorul, conținută într-o hotărâre pe care avea competența s-o adopte, nerevocată și neanulată în instanță, astfel că nu pot fi reținute motivele legate de caracterul nelegal, netemeinic, abuziv sau șicanatoriu al concedierii.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.1 pr.civ. se poate cerere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
În cauză, instanța de control judiciar, admițând recursul formulat de intimatul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a modificat, în parte, sentința atacată, prin care se dispusese admiterea în parte a contestației, anularea ordinului de concediere, și repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea intimatei la daune morale către revizuient, respingându-se însă, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anulare a adresei nr.P/3259/14.05.2008, respingând acțiunea nu doar parțial, cum dispusese instanța de fond, ci în totul.
În aceste condiții a respingerii în tot, a acțiunii, formulate de contestator, acțiune având drept capete de cerere atât contestația formulată împotriva ordinului de concediere, cât și cereri incidentale de acordare a unor daune morale, și de anulare a adresei nr.P/3259/14.05.2008, nu era necesară menționarea măsurilor instanței de fond menținute în urma admiterii recursului, neexistând asemenea dispoziții menținute, astfel că contrar susținerilor revizuientului ce apar ca nefondate, dispozitivul hotărârii atacate cu revizuire nu conține dispoziții potrivnice imposibil de executat, ci doar mențiunea respingerii, în tot, a acțiunii formulate de revizuient.
Potrivit art.322 pct.5 pr.civ. se poate cerere revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs ce evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Pentru a fi incidente dispozițiile sus-menționate, este necesar ca înscrisurile doveditoare să fi existat la momentul pronunțării hotărârii atacate, să fi fost reținute de partea potrivnică sau să fi fost imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților,și mai ales să aibă un caracter determinant pentru judecată în cauză.
În speță, atât rezoluția Președintelui Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr.P/3259/14.05.2008, cât și Hotărârea nr.5/29.06.2009, a Consiliului de Supraveghere și Îndrumare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, ce existau la momentul pronunțării deciziei atacate în cauză, nu au fost reținute de partea potrivnică, respectiv nu a fost imposibilă prezentarea lor dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, contrar susținerilor revizuientului ce nu a făcut dovada celor susținute, cu atât mai mult cu cât acestea nici nu au un caracter determinat pentru decizia pronunțată în cauză.
Curtea, apreciază că sus-menționatele documente, ce se referă la împrejurări legate de punerea în executare a sentinței civile nr.7883/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, hotărâre definitivă, deci executorie, nu au caracter determinant în privința soluționării recursului formulat de angajator, ce viza constatarea legalității ordinului de concediere, cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art.278 din Codul muncii, neexecutarea hotărârilor judecătorești, definitive, referitoare la reintegrarea în muncă a unui salariat, constituie infracțiune.
Potrivit dispozițiilor art.322 pct.8 pr.civ. se poate cere revizuirea hotărârii unei instanțe de recurs ce evocă fondul, dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Curtea apreciază că, în cauză, împrejurarea lipsei revizuientului la termenul de judecată din data de 30.06.2009, când au avut loc dezbaterile asupra fondului recursului, nu reprezintă o împiedicare de înfățișare a acestuia în sensul dispozițiilor art.322 pct.8 pr.civ. ce au în vedere imposibilitatea formulării de apărări de către partea vizată, câtă vreme la acea dată revizuientul a fost reprezentat de apărătorul său ales, având împuternicirea avocațială atașată la fila 23 din dosarul instanței de recurs, în plus fiind amânată pronunțarea în cauză pentru ca revizuientul să depună note scrise, acestea aflându-se la filele 24-27 din același dosar.
Pentru aceste considerente, Curtea reținând că, în cauză nu sunt întrunite dispozițiile art.322 pr.civ. va respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de revizuire, formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.5049 din data de 07 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
10.11.2009
Jud. recurs.:;;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
