Anulare act. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie
DECIZIA CIVILĂ NR.72/RDosar nr.-
Ședința publică din data de:-27 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi- -- președinte secție civilă
-- -- JUDECĂTOR 2: Roxana Trif
- G - - JUDECĂTOR 3: Gheorghe Burdea
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâta, împotriva Deciziei civile nr.267/Ap din data de 15 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile au avut loc în recurs, în ședința publică din data de 21 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților interesate să depună la dosar eventuale concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27 Februarie 2008.
Față de actele, lucrările și probele administrate la dosar, în urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin Sentința civilă nr.10.762/14 decembrie 2006, pronunțată în dosarul civil nr.5469/2006, Judecătoria Brașova respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și prescripției dreptului de opțiune succesorală, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta, prin mandatar, în contradictoriu cu pârâta C și, în consecință, a constatat că reclamanta are calitatea de moștenitor al defunctei -, decedată la data de 12 octombrie 1999, ca legatar universal, în baza testamentului autentificat sub nr.13613/6 mai 1992 de către notariatul de Stat Județean
A constatat nulitatea parțială absolută a Certificatului de moștenitor nr.126/28 octombrie 1999 emis de, în sensul că au calitatea de moștenitori atât reclamanta, în calitate de legatar universal, cât și pârâta, în calitate de moștenitor legal rezervatar, cu cota de parte fiecare.
A constatat că masa succesorală rămasă după defunctă, se compune din:
- un apartament situat în B,-, compus din două camere și dependințe, neînscris în CF;
- teren agricol în suprafață de 3.700 mp. situat în extravilanul localității, ce a făcut obiectul Titlului de proprietate nr.2469/17 iunie 1993, emis de Comisia Sectorului Agricol I pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor;
- cota de din prăvălia, identificată sub nr.3, situată la parterul imobilului-bloc din B,- cu str.- -, compusă din cameră și pivniță, cu teren aferent în suprafață de 4,50 mp.;
- cota de din locul de vechi situat în Cimitirul din
A respins restul pretențiilor.
Împotriva sentinței de mai sus, a declarat apel, apelanta pârâtă C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Brașov, prin Decizia civilă nr.267/15 octombrie 2007, respins apelul declarat de pârâta C împotriva Sentinței civile nr.10.762/14.12.2006 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosar nr.5469/2006 pe care o păstrează și a obligat pe apelanta pârâtă să plătească intimatei reclamante, prin mandatar suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Critica apelantei pârâte referitoare la încălcarea legii procesual civile de către instanța de fond nu poate fi primită deoarece prin sentința apelată s-a ținut seama de considerentele din Decizia civilă nr.228/04.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr.938/R/2005, referitoare la calificarea întâmpinării ca fiind o cerere reconvențională.
În ceea ce privește susținerea că prima instanță a admis "cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată", încălcându-se astfel dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că prin Decizia civilă nr.228/04.04.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, s-a admis recursul declarat de recurenta C împotriva deciziei civile nr.766/15.07.2004 a Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a admis apelul declarat de apelanta C împotriva Sentinței civile 3040/2004 a Judecătoriei Brașov, pe care a desființat-o și a trimis dosarul spre rejudecare Judecătoriei Brașov. Faptul că la rejudecarea în fața primei instanțe, reclamanta și-a precizat acțiunea (filele 21-24 dosar fond) nu poate duce la concluzia că au fost încălcate dispozițiile art.132 Cod procedură civilă, dat fiind că precizarea de acțiune formulată de avocat cuprinde aceleași petite ca și cererea introductivă, formulată de reclamantă personal.
În ceea ce privește critica potrivit căreia prima instanță a încălcat dispozițiile art.315 din Codul d e procedură civilă, pentru că instanța de recurs a hotărât în mod irevocabil că procura dată în fața notarului american de către reclamantă nu întrunește condițiile de valabilitate ale unui înscris sub semnătură privată, întrucât lipsește o dată emanând de la semnatarul actului, tribunalul a mai constatat că prin Decizia civilă nr.228/04.04.2004, Curtea de Apel Brașov nu s-a pronunțat în sensul dispozițiilor art.315, alin.1 din Codul d e procedură civilă, (probleme de drept dezlegate), ci a constatat că argumentele reținute de prima instanță sunt contradictorii, urmând ca, la rejudecare, să se aibă în vedere dispozițiile art.1182 Cod civil. Prima instanță, la rejudecare, examinând procura respectivă în conformitate cu dispozițiile articolului mai sus menționat, a reținut în mod corect că la data de 16.02.2000 reclamanta i-a dat domnului o procură specială pentru aor eprezenta în fața notarului public iar acesta, la data de 10.04.2000 a acceptat prin declarație autentificată succesiunea de pe urma defunctei -. Concluzia primei instanțe s-a bazat pe înscrisul intitulat procură specială (filele 3,4 dosar nr.9892/2000 al Judecătoriei Brașov atașat), unde se menționează data de 12 februarie 2000., la data de 10.04.2000 a acceptat prin declarație autentificată succesiunea de pe urma defunctei -, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1182 Cod civil.
În ceea ce privește critica privind încălcarea normelor de drept material, tribunalul a apreciat că nu o poate primi deoarece, instanța de recurs nu a statuat asupra valabilității înscrisului în discuție, (acesta din urmă poartă data de 10.02.2000), iar prima instanță a apreciat corect că înscrisul este valabil ca înscris sub semnătură privată. De menționat că prin nr.OG66/24.08.1999 Statul Român a aderat la Convenția cu privire la suprimarea supralegalizării actelor oficiale române, adoptată la Haga în 5.10.1961 potrivit căreia fiecare stat contractant scutește de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenție, urmează a fi prezentate pe teritoriul său. Acte, în sensul art.1 din această convenție, sunt considerate acte oficiale, actele notariale, în categoria acestora intrând și procura mai sus menționată. Potrivit art.3 din Convenție, singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau ștampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei definite la art.4 din Convenție, eliberată de autoritatea competentă a Statului din care emană documentul.Ca urmare, obligația aplicării apostilei este facultativă, astfel cum rezultă din modul de redactare al textului sus menționat, ea nefiind prevăzută în mod imperativ, iar neaplicarea acesteia nu atrage sancțiunea nulității absolute.
Prima instanță a apreciat că în speță reclamanta a făcut dovada acceptării în termen a succesiunii după defuncta -. Potrivit art.689 Cod civil, acceptarea pură și simplă, voluntară, poate fi expresă sau tacită, acceptarea fiind expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat. În speță, reclamanta a dat o procură specială mandatarului pentru a accepta succesiunea în numele ei, sens în care acesta s-a prezentat la data de 10.04.2000 la. unde a acceptat succesiunea în numele reclamantei, prin declarație autentificată. Prin urmare, instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art.1172 din Codul civil.
Referitor la critica având ca obiect excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit căreia motivarea instanței de fond nu cuprinde nicio referire cu privire la obiectul și cauza acțiunii, invocându-se încălcarea art.313 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că această critică este neîntemeiată întrucât excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei a fost respinsă de prima instanță, cu motivarea că acțiunea civilă introductivă având ca petite constatarea calității de legatar, constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor și stabilirea masei succesorale, au caracter imprescriptibil, potrivit dispozițiilor art.728 cod civil și art.1 și 2 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește afirmația că prima instanță nu a soluționat excepția nulității declarației de acceptare a succesiuni făcută de mandatarul, tribunalul a constatat că instanța de fond, considerând valabil exprimată declarația de acceptare a succesiunii în termenul prevăzut de art.700 din Codul civil, prima instanță a constatat că aceasta a fost făcută în termenul legal de opțiune succesorală, de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii, în condițiile în care succesiunea s-a deschis la data de 12.10.1999, iar acceptarea a avut loc la data de 10.04.2000, a respins atât excepția lipsei calității procesuale active, cât și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse tribunalul, în baza art.296 din Codul d e procedură civilă, a respins ca nefundat apelul dedus judecății și a păstrat sentința apelată, ca fiind temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, a obligat apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva susmenționatei decizii, a declarat recurs pârâta C, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legii procesual civile, respectiv art.315 Cod procedură civilă, împrejurare de natură să atragă incidența dispozițiilor art.304, pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța de rejudecare, a reluat judecata procesului, făcând abstracție de hotărârea care a fost desființată prin casare și fără a ține seamă de indicațiile date, în legătură cu modul în care s-a rezolvat problema de drept din speță, și asupra necesității de a se administra anumite probe.
Hotărârea recurată este rezultatul unei greșite aplicări a legii materiale, motiv pentru care se impune modificarea ei, în baza art.312, alin.3 raportat la art.304, pct.7 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs a reținut că înscrisul din data de 10 februarie 2002 nu este valabil ca înscris sub semnătură privată, nu poartă nicio dată emanând de la semnatara înscrisului, respectiv reclamanta din cauză.
Cu toate acestea, instanța de fond reține că deși procura specială nu poate fi folosită în fața instanțelor române în lipsa supralegalizării, ea este valabilă ca înscris sub semnătură privată. Încercând să eludeze problema de drept dezlegată, instanțele de rejudecare aplică în mod greșit instituția de drept material a conversiunii actelor juridice.
În speță, nefiind valabilă procura nici ca înscris autentic, nici ca înscris sub semnătură privată, nu avea calitatea de mandatar și, pe cale de consecință, acceptarea de succesiune nu s-a produs.
În ceea ce privește excepția dreptului material la acțiune, instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la obiectul și cauza acțiunii, ci s-a mulțumit să valideze soluția pronunțată de către instanța de fond cu privire la excepția invocată, prin raportare la dispozițiile art.728 Cod civil.
Acțiunea cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța de judecată este o veritabilă petiție de ereditate.
Hotărârea cuprinde motive insuficiente și contradictorii, aspectele reținute de către instanța de apel nefiind susceptibil să conducă la justa soluționare a prezentei cauze.
Instanța de apel nu califică în nici un fel natura juridică a înscrisului prin care reclamanta urmărește să facă dovada acceptării succesiunii. Or, în măsura în care a fost criticat prin motivele de apel soluția instanței de fond, care a stabilit că înscrisul în cauză este valabil sub semnătură privată, contrar celor stabilite de instanța de recurs, instanța de apel ar fi trebuit să indice în mod clar natura juridică a înscrisului în discuție și să motiveze soluția pronunțată.
În apel, au fost confirmate soluțiile pronunțate de instanța de fond, fără a se oferi nici un fel de motivare, care să justifice soluția pronunțată.
În cauză, reclamanta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca temeinică și legală.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, instanța constată că recursul este nefondat.
Criticile invocate în recurs, cu privire la încălcarea dispozițiilor legii procesual civile, nu se circumscriu dispozițiilor de nelegalitate prevăzute de art.304, pct.9 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Instanța de recurs, în Decizia de casare nr.228/2006, nu a statuat asupra valabilității procurii din 10 februarie 2001, dată mandatarului în vederea acceptării succesiunii, reținând doar că argumentele instanței de apel sunt contradictorii, dând îndrumări în acest sens cu privire la aplicarea prevederilor legale în raport cu stabilirea naturii juridice a înscrisului în discuție.
Criticile de recurs vizează în esență, natura juridică a mandatului, dacă acesta trebuia sau nu legalizat, sau dacă era suficientă apostila, în cazul în care înscrisul reprezintă un act notarial și dacă acesta îndeplinește condițiile de valabilitate în cazul în care reprezintă un înscris sub semnătură privată.
Acceptarea moștenirii se poate face prin act notarial sau prin înscris sub semnătură privată, personal sau prin mandatar, la rândul său, mandatarul poate fi dat în cadrul unei procuri autentice, sau chiar printr-un act, mai puțin formal, respectiv înscris sub semnătură privată.
Aceste aspecte rezultă din conținutul art.689 Cod civil, potrivit căruia acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat.
În speță, acceptarea succesiunii de către intimata reclamantă este expresă,însușindu-și calitatea de erede printr-un înscris autentic. Dispozițiile din procură și semnătura sunt opozabile mandantului în scopul dobândirii bunurilor din masa succesorală.
Statul Român a aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale române, prin nr.OG66/24 august 1999, potrivit căreia fiecare stat contractant scutește de supralegalizare actele cărora li se aplică, Convenția d l Haga din 5 octombrie 1961.
Prin urmare, obligația aplicării apostilei este facultativă, aspect care rezultă și din modul de redactare a art.3, iar neaplicarea ei nu atrage sancțiunea nulității absolute.
Pe de altă parte, lipsa supralegalizării nu înlătură caracterul de act autentic al declarației de acceptare, în condițiile în care Biroul notarial a luat în considerare actul emanând de la autoritățile unui alt stat, producând astfel efectele juridice pentru care s-a încheiat.
Procura dată mandatarului reprezintă, ea însăși, o acceptare expresă a moștenirii testamentare, fiind îndeplinite condițiile art.689 Cod civil, astfel că reclamanta are calitatea de moștenitor testamentar al defunctei -.
În ceea ce privește calificarea proprie dată de recurenta pârâtă acțiunii reclamantei, ca fiind o petiție de ereditate, critica este neîntemeiată.
Potrivit principiului disponibilității, numai reclamantul stabilește cadrul procesual în privința obiectului, a participanților la proces și dispune de mijloacele procesuale acordate de lege în acest sens.
Calificarea dată de recurentă acțiunii, ca fiind o petiție de ereditate nu poate fi primită și pentru că petiția de ereditate poate fi îndreptată numai împotriva unui moștenitor aparent, ori recurenta este moștenitor legal rezervatar, fiind descendenta defunctei, fapt necontestat de către intimata reclamantă.
Constatând astfel valabilitatea declarației de acceptare a succesiunii, în mod întemeiat instanța a constatat că aceasta a fost făcută în termenul legal de opțiune succesorală prevăzut de art.700, alin.1 Cod procedură civilă, care a avut loc la data de 10 aprilie 2000, în condițiile în care succesiunea s-a deschis la data de 12 octombrie 1999.
Chiar dacă s-ar accepta ideea acreditată de instanța de fond, că în lipsa supralegalizării, procura este valabilă ca înscris sub semnătură privată, înscrisul în sine este valabil, pentru că exprimă dorința de a succede, respectiv de a accepta succesiunea, în condițiile în care și actul pe care mandantul urmează să îl încheie, poate fi sub semnătură privată, condiția formei scrise nefiind prevăzută ad validitatem.
Judecata s-a realizat după casarea celor două hotărâri judecătorești, în raport cu dispozițiile și îndrumările instanței de recurs menționate în decizia nr.228/2006, astfel că motivele invocate de recurenta pârâtă cu privire la nerespectarea acestora de către instanța de fond și de apel, sunt neîntemeiate.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul declarat va fi respins.
Reținând culpa procesuală a recurentei, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată, în sumă de 3.570 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă, împotriva Deciziei civile nr.267/15 octombrie 2007 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata, în sumă de 3.570 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - G -
Grefier,
- -
Red.:-./07.03.2008
Dact.:-/3 ex./14.03.2008
Jud.apel:-;
Jud.fond:-
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Roxana Trif, Gheorghe Burdea
