Anulare act. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1945/2009)
Completul 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 72
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții - reclamanți și G, împotriva deciziei civile nr. 644 din 7.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți - și -.
are ca obiect - nulitate contract vânzare cumpărare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 21.01.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6226 din 10 decembrie 2008 Judecătoria Bufteaa admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți și a respins ca atare acțiunea în constatarea nulității contractului nr. 6423/1992 întemeiat pe eroarea, viciu de consimțământ, existând autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 5501/2007 a Judecătoriei Buftea precum și acțiunea în constatarea nulității a aceluiași contract, întemeiată pe eroarea-obstacol (asupra scopului imediat al contractului) existând autoritate de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 877/2005 a Tribunalului București.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru a exista autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementata de art. 1201 Cod civil, ca prezumție legală absolută, și art. 166 Cod de procedură civilă, ca excepție de fond, peremptorie și absolută, este necesară întrunirea a unei triple identități, de părți, obiect și cauză juridică.
Prin prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 953 și 954 Cod civil, s-a invocat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423/1992, precizându-se ca motiv de nulitate eroarea obstacol, cu motivarea că au avut falsa reprezentare în condițiile în care convenția constituia în realitate o garanție a promisiunii de vânzare a unui alt imobil, situat în- bis.
Prin cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceeași pârâți, soluționată prin sentința civilă nr. 5501 din 29 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a solicitat de asemenea constatarea nulității contractului nr. 6423/1992, cu aceeași motivare că au fost convinși că actul este o garanție a promisiunii de vânzare a imobilului din- bis.
Prin sentința civilă nr. 5501 din 29 octombrie 2007, Judecătoria Bufteaa reținut că nu au fost invocate motive de nulitate absolută, ci nulitate relativă, respectiv nevalabilitatea consimțământului prin eroare și surprins prin dol, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins ca fiind prescrisă acțiunea.
Prin decizia civila nr. 1226 din 04 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în recurs, modificându-se decizia pronunțată de instanța de apel, prin care a fost desființată hotărârea primei instanțe, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 5501 din 29 octombrie 2007.
Instanța de recurs a reținut în mod expres în motivare că reclamanții, susținând că s-au aflat în eroare cu privire la scopul în vederea căruia a fost încheiată vânzarea, vânzare ce ar fi fost în opinia acestora o garanție a unei promisiuni anterioare, au invocat nulitatea relativă a contractului, determinată de eroare cu privire la scopul imediat, situație în care nu se poate vorbi de o eroare obstacol, eroare cu privire la scopul imediat al actului juridic, deci de o nulitate absolută.
Cât privește primul element, părțile se are în vedere nu prezenta lor fizică, ci prezența juridică, respectiv participarea la proces în nume propriu.
Identitatea pârâților din cele două cauze este de necontestată.
În ceea ce privește identitatea de obiect, instanța a reținut că în ambele cauze pretenția dedusă judecății a fost aceea de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare.
Și din acest punct de vedere există identitate între pretenția concretă ce constituie obiectul ambelor judecăți, toate punctele litigioase ce au format obiectul dosarului fiind rezolvate prin dispozitivul primei hotărâri, prin care, admițându-se excepția de fond, absolută, peremptorie a prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată.
Prin cel de-al treilea element, cauza, legiuitorul are în vedere fundamentul pretenției afirmate, situația de fapt calificată juridic, respectiv instituția, categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția, interesând atât regula de drept, cât și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică la speță.
Instanța a reținut sub acest aspect că în ambele cauze, pretenția afirmată de a se constata nulitatea contractului de vânzare - cumpărare s-a întemeiat pe ideea falsei reprezentări a reclamanților cu privire la scopul urmărit la încheierea convenției, care ar fi fost în realitate o garanție a promisiunii de vânzare cu privire la un imobil situat în str. -.
Pentru a exista identitate de obiect și cauză între două acțiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni; chiar dacă temeiul juridic indicat de parte este diferit, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o nouă acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.
Dacă s-ar aprecia în mod contrar, statuând asupra prezentei acțiuni de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare, s-ar putea ajunge la situația de neacceptat de a contrazice aspectele statornicite în hotărârea anterioară, afirmând un drept negat, deși exista identitate de raport juridic.
Esențial în verificarea puterii de lucru judecat este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că dispozițiile primei instanțe, prin care s-a constatat că acțiunea în nulitate formulată cu motivarea existenței unei erori asupra scopului în vederea căruia a fost încheiat actul de vânzare - cumpărare este o acțiune în nulitate relativă prescrisă, să fie contrazise prin hotărârea ulterioară, deși prin noua acțiune se urmărește același scop ca în primul proces.
Aceasta întrucât puterea de lucru judecat se bucură de exclusivitate, incontestabilitate, și obligativitate, în sensul că părțile trebuie să se supună efectelor lucrului judecat, iar partea în favoarea căreia acționează nu poate renunța la dreptul de aoi nvoca.
Față de cele arătate, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în constatarea nulității contractului nr. 6423/l992, întemeiată pe eroare - viciu de consimțământ (asupra scopului imediat al contractului), existând autoritate de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 5501 din 29 octombrie 2007 pronunțata de Judecătoria Buftea.
Chiar dacă s-ar putea aprecia că prezenta cerere nu ar constitui o acțiune prin care se invocă nulitatea relativă a contractului, se impune a se analiza excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 877 din 02 decembrie 2005, pronunțata de Tribunalul București.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 1187/2005 aceeași reclamanți au solicitat în contradictoriu cu aceeași pârâți să se constate simulația și ca o consecință să se desființeze actul public, contractul de vânzare - cumpărare nr. 6423/1992, cu motivarea că voința reală a acestora a fost aceea de garanție a promisiunii de înstrăinare a unui alt imobil.
Prin decizia civila nr. 877 din 02 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, schimbându-se în tot sentința instanței de fond prin care a fost admisă acțiunea formulată, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
S-a reținut în motivare de către instanță că acțiunea formulată de reclamanți, având ca scop lipsirea de efecte a actului autentificat sub nr. 6423/1992 nu poate fi primită în condițiile în care voința reală a părților a fost cea exprimată în actul autentic de vânzare - cumpărare, identică cu voința reală a acelorași părți exprimată și prin convenția sub semnătura privată încheiata la 07 decembrie 1992; s-a constatat de asemenea că contractul autentic nu este o operațiune simulată, ci se impune a fi recunoscut ca valabil. Decizia instanței de apel a devenit irevocabilă prin decizia civila nr. 1266 din 31 mai 2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Prin prezenta acțiune, denumită acțiune în nulitate, reclamanții: susțin că au avut cu pârâții o înțelegere în sensul că vânzarea ar fi în realitate o garanție, ceea ce înseamnă o reluare a ideii de simulație prin schimbare de obiect a contractului autentic de vânzare - cumpărare.
Ori simulația nu este prin ea însăși o cauză de nulitate, prin acțiunea în simulație urmărindu-se să se demonstreze caracterul simulat al operației, înlăturarea efectelor contractului aparent și aplicarea actului secret.
În condițiile în care se susține de către reclamant că existentă simulației ar putea justifica introducerea acțiunii în nulitate absolută a actului public, în speță contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423/1992, întemeiata pe eroare obstacol (asupra scopului imediat al contractului), sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil și art. 166 Cod de procedură civilă pentru a se constata existența autorității de lucru judecat în raport cu decizia civila nr. 877 din 02 decembrie 2005, prin care, respingându-se ca neîntemeiată acțiunea formulată, s-au analizat pe larg toate argumentele expuse de reclamanți, atât în ceea ce privește valabilitatea actului public, contractul autentic, cât și natura și efectele convenției consemnată prin înscrisul sub semnătura privată încheiat la 07 decembrie 1992.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și G, calea de atac fiind soluționată în sensul respingerii prin decizia civilă nr. 644/2009 a Tribunalului București. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele:
Apelanții - reclamanți arată că obiectul cererii de chemare în judecată al acțiunii de față este cu totul diferit decât obiectul cererii de chemare în judecată soluționat prin decizia de apel nr. 877 din 02 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr. 4636/2005.
S-a mai arată că nu este autoritate de lucru judecat nici în raport de sentința civilă nr. 5501 din 29 octombrie 2007, deoarece obiectul cererii de chemare în judecată l-a reprezentat declararea unei nulității relative și nu o nulitate absolută, obiectul cererii de chemare în judecată de față reprezentând constatarea nulității absolută pentru eroare obstacol și nu pentru viciul de consimțământ al vicleniei și dolului.
Aceste critici au fost găsite nefondate de către tribunal.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă declararea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992, de către fostul notariat de Stat al Județului I, iar argumentul de fapt ale acestei cererii îl reprezintă falsa reprezentare a realității la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, acesta fiind de fapt o garanție a promisiunii de vânzare - cumpărare a terenului din comuna,- bis, județul I, nefiind vorba de o înstrăinare a imobilului din-, comuna, județul
Prin pronunțarea deciziei civile nr. 877 din 02 decembrie 2005, de către Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr. 4736/2005, instanța a arătat că acțiunea reclamanților care are ca obiect constatarea simulației privind contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992, de către fostul Notariat de Stat al Județului I, este neîntemeiată, acest contract nu constituie o operațiune simulată, în scopul creării aparenței ieșirii din patrimoniul reclamanților a imobilului situat în-, comuna, județul I, în suprafață de 832 mp. ci reprezintă tocmai executarea obligației de a face asumate prin actul sub semnătură privată, iar argumentele de fapt arătate de către reclamanți în susținerea acțiunii în constatarea simulației, sunt identice cu cele ce susținut obiectul cererii de chemare în judecată de față.
În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată ce a reprezentat judecata în dosarul nr-, este acela că s-a solicitat de către reclamanții și G în contradictoriu cu pârâții și, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 6423 din 09 decembrie 1992, iar prin decizia de recurs nr. 1226 R din 04 septembrie 2009, instanța de control judiciar a stabilit că argumentele de fapt ale cererii de chemare în judecată sunt în sensul că reclamanții s-au aflat în eroare cu privire la scopul în vedere căruia a fost încheiată vânzarea (motivul determinant al încheierii actului juridic care în realitate nu a fost plata prețului, respectiv predarea bunului ci garantarea unei promisiuni anterioare), că de fapt reclamanți au susținut că ar fi avut o înțelegere cu intimații - pârâți în sensul că vânzarea ar fi în realitate o garanție, ceea ce trimite la schimbarea obiectului, or, așa cum s-a arătat anterior, instanțele de judecată au analizat în ce măsură contractul de vânzare - cumpărare este sau nu un act juridic simulat.
Rezultă așadar că, obiectul cererii de chemare în judecată reprezintă de fapt o acțiune în declararea simulației contractului de vânzare - cumpărare, deci o reluare a obiectului cererii de chemare în judecată ce a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 8771 din 02 decembrie 2005, neputându-se vorbi de falsă reprezentare a realității din moment ce se invocă o anumită înțelegere a părților ce nu a fost respectată, eroarea obstacol, presupunând prin definiție o falsă reprezentare asupra scopului mediat (cauza proximă a actului juridic), or, din motivele cererii nu rezultă că aceștia au avut o falsă reprezentare asupra scopului imediat, fiind susținut de faptul că aceștia s-au aflat în eroare cu privire la scopul în care a fost încheiată vânzarea, de altfel, aceștia au arătat că de fapt vânzarea a fost în realitate o garanție pentru înstrăinarea viitoare a imobilului, or, este vorba despre autoritate de lucru judecat și în situația în care este formulată o cerere de chemare în judecată prin indicarea unui obiect juridic, argumentele de fapt invocate nesusținând în realitate acest obiect juridic, iar această solicitare se face tocmai în scopul evitării unei eventuale autorități de lucru judecat în raport de o altă judecată realizată între aceleiași părți, judecată în care au fost formulate aceleași argumente de fapt.
Așadar, soluția instanței de fond, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat este corectă fiind vorba despre o identitate de părți, obiect și cauză, apelul fiind nefondat.
Împotriva deciziei din apel, au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și desființarea sentinței apelate cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță. Deși recurenții nu au arătat expres acest lucru, din motivarea recursului rezultă cu claritate că doresc judecarea pe fond a acțiunii introductive, lucru care este posibil numai dacă se modifică soluția din apel, în sensul arătat anterior.
Recurenții au criticat decizia atacată pe motive de nelegalitate, arătând în esență, următoarele:
Prin decizia civilă nr. 644/A/2009 li s-a respins apelul ca nefondat, reținându-se pe cale de excepție autoritatea de lucru judecat.
În motivarea deciziei instanței de apel a stabilit că obiectul cererii de chemare în judecată reprezintă de fapt o acțiunea în declararea simulației contractului de vânzare - cumpărare, si deci o reluarea a obiectului cererii de chemare în judecată ce a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 877 din 02 decembrie 2005, neputându-se vorbi de falsă reprezentare a realității din momentul ce se invocă o anumită înțelegere a părților ce nu a fost respectată, eroarea obstacol presupunând prin definiție o falsă reprezentare asupra scopului mediat (cauza proximă a actului juridic). Mai constată instanța de apel că din motivele cererii nu rezultă că "aceștia (adică recurenții) nu rezultă că au avut o falsă reprezentare asupra scopului imediat".
Recurenții critică decizia tribunalului întrucât a respins apelul acestora numai în baza motivelor instanței de fond, fără să analizeze în fond obiectul cererii acestora, cu alte cuvinte a respins cererea pe baza unei excepții.
Eronat instanța de apel a respins apelul și a menținut sentința Judecătoriei Buftea, întrucât obiectul juridic al cererii care face parte din dosarul nr- nu este același cu obiectul juridic al deciziei civil nr. 877 din 02 decembrie 2005.
Recurenți mai consideră că decizia tribunului a greșit când a reținut puterea de lucru judecat întrucât obiectul dosarului nr. 1187/2005 a avut ca obiect cercetarea simulației cu efectul anulării contractului de vânzare - cumpărare, deci nu poate fi susținută ideea de putere de lucru judecat întrucât au un temei juridic diferit. În ceea ce privește soluția din dosarul nr- și aceasta nu poate constituie putere de lucru judecat atât timp cât o instanță superioară respectiv Curtea de APEL BUCUREȘTI prin decizia civilă nr. 1126 din 04 septembrie 2008 decis ca obiectul dosarului a fost nulitatea relativă și nu absolută.
Sub acest aspect recurenții au mai invederat instantei faptul că nu poate fi admisă excepția puterii de lucru judecat atât timp cât obiectul primei cereri a fost constatarea simulației și nu nulitatea relativă, iar dosarul de față are ca obiect nulitatea absolută, întrucât recurenții au avut convingerea fermă că semnau un act de garanție imobiliară și nici de cum de vânzare - cumpărare a terenului și a casei din-. Recurenții nu ar fi semnat la notariat contractul de vânzare - cumpărare dacă ar fi știut că după nouă ani sunt dați afară și rămași pe drumuri. De altfel, acest imobil a fost "vândut" pe un preț mai mult decât derizoriu, și mai mult de formă (50.000 lei), întrucât pe chitanța de mână aceștia i-au plătit locul din- bis, cu 1.650.000 lei.
Deci în realitate recurenții au vândut locul din- bis, și nicidecum terenul și casa din-, chiar dacă au întocmit un act notarial, pentru că așa cum au stipulat și în convenția încheiată de către aceștia au vândut numai ternul din- bis
Astfel ca paratii aveau posibilitatea sa-i oblige sa perfectaze actele pentru terenul din- bis și nicidecum să considere contract de vânzare - cumpărare al imobilului din-, act unic și singura înțelegere între părți.
Este evident că pârâții prin mijloace ferm dubioase au obținut o casă și un teren la o valoare minimă, de-a dreptul neimportantă chiar la prețurile de atunci și pot oricând să folosească acțiunea în constatare și pentru cel de-al doilea teren.
În drept, recurenții s-au prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod de procedură civilă.
Intimații și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență următoarele:
Recurenții - reclamanți menționează ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod de procedură civilă, fără însă a indica în ce constă. În mod concret, eroarea săvârșită de instanța de apel în fiecare caz în parte. Urmează ca instanța de recurs să hotărască dacă cele invocate se încadrează în motivele prevăzute de textele indicate.
În orice caz, criticile formulate de recurenții - reclamanți sunt nefondate, lipsite de consistență juridică, reprezentând mai degrabă o expunere pură a nemulțumirii acestora față de faptul respingerii acțiunii și a apelului.
Prin cererea de recurs, recurenții - reclamanți susțin că în mod greșit instanța de apel le-a respins apelul, pronunțându-se pe o excepție; de asemenea, ei susțin că soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat este greșită, întrucât obiectul juridic al cererii din dosarul nr- nu este același cu obiectul juridic al cererii care a condus la pronunțarea deciziei nr. 877 din 02 decembrie 2005.
Instanța de apel, analizând sentința instanței de fond prin prisma criticilor formulate de recurenții - reclamanți prin intermediul cererii de apel, în mod corect a ajuns la concluzia că apelul este nefondat.
Intimații solicită să se observe că hotărârea recurată se remarcă printr-o motivare judicioasă, instanța de apel aducând argumente solide, în susținerea temeiniciei și legalității soluției pronunțate de judecătorul fondului, care corect a admis excepția autorității de lucru judecat.
Atât instanța de apel, cât și cea de fond au recunoscut și aplicat valoarea de excepție a puterii lucrului judecat, ca mijloc de drept procesual civil de natură să împiedice judecarea repetată a unei acțiuni și prin aceasta să garanteze stabilitatea raporturilor juridice, evitând și posibilitatea contradicțiilor hotărârilor contradictorii.
Instanțele au sesizat în mod corect esența litigiului și anume faptul că, odată chemați în judecată de către intimați pentru evacuarea din imobilul înstrăinat reclamanții au declanșat un șir de acțiuni judecătorești îndreptate împotriva acestora, în care, folosindu-se de diferite formulări, tind spre realizarea aceluiași scop. Astfel, în pofida faptului ca pretenția reclamanților este formulată diferit în cererile în discuție, scopul final urmărit de reclamanți este același și anume, lipsirea de efecte juridice a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992.
Or, atât doctrina, cât și jurisprudența din România a apreciat că există identitate de obiect atunci când pretenția dedusă judecății ulterior este formulată diferit față de primul proces, dacă se urmărește același scop.
Astfel, instanța de apel a constatat în mod corect că în cauza de față, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă declararea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992 de către fostul Notariat al Județului I, iar argumentul de fapt al cererii îl reprezintă falsa reprezentare a realității la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, reclamanții pretinzând că aceasta ar fi fost de fapt o garanție a promisiunii de vânzare - cumpărare a terenului din comuna,- bis, județul I, nefiind vorba despre o înstrăinare a imobilului din comuna,-, județul
Dovadă a faptului că instanțele inferioare au apreciat corect, în deplină concordanță cu realitatea este însăși afirmația recurenților - reclamanți din cuprinsul memoriului de recurs, în sensul că "noi am avut convingerea fermă că semnăm un act de garanție imobiliară și nicidecum de vânzare - cumpărare".
Instanța de apel a analizat pe rând modul în care instanța de fond a soluționat:
Autoritatea de lucru judecat față de soluția pronunțată cu caracter definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 1226 din 04 septembrie 2008 (dosar nr-, având ca obiect anulare act).
Instanța de apel a validat reținerile instanței de fond în sensul că atât în prezenta acțiune, cât și cea din dosarul nr- recurenții - reclamanți au solicitat același lucru: constatarea nulității contractului autentificat sub nr. 6423/1992, cu aceeași motivare și anume aceea că au fost convinși că actul este o garanție a promisiunii de vânzare a imobilului din- bis.
S-a reținut în mod just faptul că în ceea ce privește identitatea de obiect, în ambele cauze pretenția dedusă judecății a fost aceea de a se constata nulitatea absoluta a contractului de vânzare - cumpărare. Pe cale de consecință, există identitate dintre pretenția concretă ce constituie obiectul ambelor judecăți, iar toate punctele litigioase care au format obiectul dosarului fiind rezolvate prin dispozitivul primei hotărâri, prin care - admițându-se excepția de fond, absolută, peremptorie a prescripției dreptului la acțiune - a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată.
În ceea ce privește cauza ca fundament al pretenției afirmate sau, altfel spus, situația de fapt calificată juridic, în ambele dosare pretenția recurenților - reclamanți s-a întemeiat pe ideea falsei reprezentări a acestora cu privire la scopul urmărit la încheierea convenției, afirmând că aceasta ar fi fost în realitate o garanție a promisiunii de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul din str. -.
Concluzia corectă ce se desprinde în urma acestei analize este identică cu cea îmbrățișată de ambele instanțe inferioare și anume aceea a identității de cauză și obiect între cele două acțiuni. Argumentele izvorăsc atât din doctrină, cât și din practică. Astfel, pentru a funcționa această identitate este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să reiasă ca scopul final urmărit de reclamanți este același. argumentul per a contrario, vor concluziona că în caz contrar, respectiv dacă s-ar statua asupra acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare s-ar ajunge la situația de neacceptat de a contrazice aspectele statornicite prin hotărârea anterioară, afirmând un drept negat, deși există identitate de raport juridic.
În plus, așa cum s-a menționat în doctrină, autoritatea de lucru judecat nu se atașează doar hotărârilor care au soluționat cauza pe fondul ei, ci deopotrivă acelora care au judecat pricina pe baza unei excepții. La fundamentul autorității de lucru judecat se află verificarea jurisdicțională realizată de judecător, or, nu este obligatoriu ca aceasta să rezolve fondul litigiului, dacă alte aspecte prioritare, se impun spre analiză.
În ipoteza în care cererea a fost respinsă, constatându-se prescris dreptul material la acțiune, această statuare a instanței va intra în puterea lucrului judecat, neputându-se susține necesitatea unei noi investiri a instanței, unde să se demonstreze că dreptul de fapt nu era prescris și că trebuie să se treacă la judecată în fond.
Autoritatea de lucru judecat față de soluția pronunțată cu caracter definitiv și irevocabil în cauza inițiată de acțiunea în simulație, prin decizia civila nr. 1266 din 31 mai 2006.
Instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond pe acest aspect, reținând cu exactitate faptul că susținerea recurenților - reclamanți din acțiunea din prezenta cauză în sensul că ar fi avut o înțelegere cu intimații în sensul că vânzarea ar fi în realitate o garanție echivalează cu reluarea ideii de simulație.
Ambele instanțe au valorificat în mod just faptul că acțiunea în constatarea simulației nu este un scop în sine, ci, urmărind demonstrarea caracterului simulat al operației - ea este întotdeauna însoțită de o acțiune în anularea actului notarial, deci a contractului aparent și aplicarea actului secret. Astfel, recurenții - reclamanți au solicitat pe calea acțiunii în simulație - lipsirea actului notarial de efecte juridice deoarece la încheierea lui ar fi fost ascunsă adevărată natură a actului (simulație sub forma "contractului deghizat"). În mod identic, în acțiunea de față, reclamanții solicită anularea actului autentic pe motiv că ei ar fi avut "falsa reprezentare a contractului crezând că este o garanție a promisiunii de vânzare - cumpărare a imobilului și nu o vânzare pur și simplă".
Instanța de apel validează în mod just soluția instanței de fond care a apreciat în mod corect faptul că în raport de decizia civilă nr. 877 din 02 decembrie 2005 sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil și art. 166 Cod de procedură civilă, având în vedere că prin aceasta, respingându-se ca neîntemeiată acțiunea în constatarea simulației, s-au analizat pe larg toate argumentele expuse de reclamanți, atât în ceea ce privește valabilitatea actului public, cât și natura și efectele convenției consemnate prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la 07 decembrie 1992.
Relevant sub acest aspect este și ceea ce reține în cauza respectivă și instanța de recurs (Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-), în sensul că "acest contract de vânzare - cumpărare (cel autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992, subl. ns.) nu reprezintă decât executarea convenției din 07 decembrie 1992, prin care se convenise expres asupra acestei vânzări, neexistând așadar vreun element simulat, anume vreun element care să fi fost deghizat prin încheierea actului autentic. Părțile nu au urmărit niciun moment ca prin încheierea actului autentic asupra imobilului din str. - să creeze o aparență juridică falsă a ieșirii acestui imobil din patrimoniul soților, ci au urmărit ca acest efect să se producă în mod real".
Concluzia instanței de apel este prin urmare corectă. Astfel, aceasta reține faptul că argumentele de fapt ale cererilor de chemare în judecată analizate sunt în sensul că recurenții - reclamanți s-au aflat în eroare cu privire la scopul în care a fost încheiată vânzarea (motivul determinant al încheierii actului juridic) și nu cu privire la natura juridică a actului. Dar, în speță nu se poate vorbi despre o falsă reprezentare a realității de vreme ce invocă o anumită înțelegere a părților ce nu a fost respectată, și nici despre eroarea obstacol, care presupune falsa reprezentare a scopului mediat.
Susținerea recurenților - reclamanți în sensul că nu există autoritate de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 5501 din 29 octombrie 2007 deoarece aceasta s-a pronunțat cu privire la nulitatea relativă și nu absolută, dovedește o dată în plus atitudinea duplicitară și inconsecventă a acestora, de vreme ce pe de o parte au solicitat anularea contractului pe motiv de nulitate absoluta, iar ulterior încearcă să se prevaleze de faptul că nulitatea invocată a fost calificată drept nulitate relativă.
În aceeași ordine de idei, care relevă reaua credință în exercitarea drepturilor civile și procesual civile, se înscriu și celelalte asertațiuni ale recurenților - reclamanți din cuprinsul memoriului de recurs, în sensul că au înțeles să vândă terenul din str. - și nu cel din str. -, că prețul ar fi fost derizoriu, că intimații au folosit mijloace frauduloase pentru a obține casa și terenul, că au avut deschisă calea unei acțiuni în constatare cu privire la celălalt teren, precum și a unei acțiuni în obligarea acestora la perfectarea actelor de vânzare - cumpărare, totul culminând cu susținerea că intimații i-au tâlhărit.
Intimații solicită să nu se ia în considerație afirmațiile făcute cu rea credință, calomnioase chiar, ale recurenților - reclamanți, având în vedere că - în mod evident - acestea nu numai că nu au nicio legătură cu realitatea, dar ele intră în contradicție cu realitatea; în plus, susținerile respective nu au nicio legătură nici cu cauză, nu fac obiectul cauzei de față.
După cum au mai arătat, obiectul convenției încheiate între aceștia la data de 07 decembrie 1992 le-a constituit o promisiune de schimb de proprietăți. Actul autentic cuprinde o vânzare - cumpărare a imobilului din comuna,-, județul I, cu teren în suprafață de 832 mp. și construcții, iar actul sub semnătură privată se referă la realizarea unui schimb între proprietăți. Actul sub semnătură privată confirmă existența vânzării și intenția de vânzare a imobilului din- comuna, și prevede ca părțile să facă schimb de proprietăți în momentul în care se va putea înstrăina terenul în suprafață de 1.000 mp. din comuna, tarlaua 22, parcela 116 bis.
Această convenție (promisiune) nu a fost respectată de recurenții - reclamanți, care, anterior anului 2002 (respectiv în anul 1996), cu rea credință și în pofida a ceea ce au promis și a dispozițiilor imperative ale legii, au vândut terenul unui terț, pe nume.OG
Recurenții - reclamanți sunt cei în culpă, actul sub semnătură privată neputând fi executat din vina lor, având în vedere că au pierdut/înstrăinat dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul promisiunii de schimb, împiedicând prin propria lor faptă, în mod flagrant, realizarea convenției cu intimații.
Astfel, fiind părți de bună credință la realizarea convenției, având în vedere că nu mai puteam obține realizarea obligației pârâților (conform art. 1073, 1077 Cod civil) așa cum a fost prevăzută în actul sub semnătură privată, au apelat la singura reparație posibilă, și anume exercitarea în deplinătate a dreptului acestor de proprietate asupra imobilului din comuna,-, dobândit prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423/1992. Acesta este motivul pentru care au solicitat și au obținut evacuarea reclamanților din imobilul situat în comuna,-, județul
Pe de altă parte, contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423 din 09 decembrie 1992 de Notariatul de Stat - Sectorul Agricol I este un act juridic în forma autentică, privitor la care au fost respectate la data încheierii sale toate normele referitoare la condițiile sale de valabilitate (atât cele de fond, cât și cele de formă), nefiind afectat de nicio cauză de nulitate.
Toate susținerile recurenților - reclamanți referitoare la posibilitatea ca actul să fie lovit de anumite cauze de nulitate sunt simple susțineri, care nu au corespondent în realitate. Atât intimații, cât și recurenta - reclamantă, au avut reprezentarea exactă a realității la încheierea vânzării, ambele părți au știut că este vorba despre o înstrăinare, iar consimțământul vânzătoarei a fost neviciat, liber exprimat și dat în cunoștință de cauză, chiar aceasta fiind cea care le-a propus vânzarea imobilului din-.
În drept, intimații au invocat dispozițiile art. 118 alin. 1, 298, 316 Cod de procedură civilă și art. 942 - 985 și 1201 Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului și decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Față de caracterul extraordinar al recursului, care este reglementat în concepția legiuitorului drept o cale de atac de reformare, ce permite cenzurarea hotărârilor definitive exclusiv sub aspectul legalității și pentru motivele expres și limitativ prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 Cod de procedură civilă, Curtea va proceda la analizarea criticilor formulate de recurenți în măsura în care se încadrează într-unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de prevederile legale sus-menționate.
Recurenții și-au întemeiat calea de atac declarată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod de procedură civilă, astfel că instanța de control judiciar va proceda punctual la analiza legalității deciziei pronunțate de tribunal din această perspectivă.
Referitor la primul motiv de recurs invocat - art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă - Curtea reține că legiuitorul a avut în vedere situatia hotărârilor pronunțate cu nerespectarea regulilor procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1 - 4 din același text de lege. Pe cale de interpretare, s-a inclus în domeniul de aplicare a acestui motiv de casare și nesocotirea acelor principii fundamentale ce guvernează procedura civilă, a căror nerespectare nu este susceptibilă de încadrare în alte motive de recurs.
Astfel, o hotărâre poate fi casată pentru acest motiv dacă minuta nu este semnată de judecător, principiului oralității, al dreptului la apărare sau al contradictorialității nu au fost respectate, judecata s-a realizat în lipsa părții nelegal citate,lipsește încheierea de dezbateri sau hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a unor texte legale (enumerarea are caracter exemplificativ).
Examinând decizia recurată prin prisma acestor elemente și a susținerilor reclamanților făcute în dezvoltarea recursului, Curtea constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea tuturor regulilor și principiilor procedurale, neexistând niciun motiv de nulitate. Astfel, instanța de recurs va respinge acest motiv ca nefondat.
Cu privirel la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de reclamanți și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, care sancționează nemotivarea corespunzătoare a hotărârii, Curtea, analizând decizia recurată din perspectiva exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. 5 Cod de procedură civilă, constată că instanța de apel a răspuns tuturor criticilor formulate, argumentându-se atât în fapt cât și în drept soluția pronunțată și arătând în mod corespunzător care sunt elementele ce au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Prevederile art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă consacră trei ipoteze ale aceluiași motiv de recurs (nemotivarea corespunzătoare a hotărârii): 1. hotărârea nu este motivată (nu cuprinde motivele pe care se sprijină); 2. motivarea cuprinde argumente contradictorii; 3. motivarea cuprinde argumente care nu au legătură cu natura cauzei. Astfel supus, o hotărâre devine susceptibilă de modificare în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă dacă motivarea este inexistentă, insuficientă sau inexactă, ipoteze care nu se regasesc în cauză, decizia dată de Tribunalul București în apel, răspunzând pe deplin cerințelor impuse de prevederile art. 261 alin. 5 Cod de procedură civilă. Pe cale de consecință, Curtea apreciază si acest motiv de recurs ca nefondat, urmând a-l respinge ca atare.
Cu privire la cel de-la treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, Curtea constată că, de fapt, recurenții - reclamanți critică greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la excepția autorității de lucru judecat (art. 1201 Cod civil). Sintetizând criticile formulate de recurenți, aceștia susțin că în mod nelegal instanțele de fond au reținut îndeplinite condițiile identității de obiect între cauza de față si cele in care s-au pronuntat sentinta civila nr 5501/2007 a Judecatoriei Buftea si decizia civila nr 877/2005 a Tribunalului București, având că în prezenta cauză s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6423/1992 de către fostul Notariat de Stat al Județului I iar în celelate dosare reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a aceluiași contract pe considerentul că actul încheiat nu reprezintă o vânzare - cumpărare a unui imobil ci o garanție a unui promisiuni de vânzare a unui alt imobil, precum și constatarea simulației cu consecința desființării actului public, reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare anterior menționat.
Procedând la o analiză a legalității deciziei recurate din perspectiva corectei interpretări si aplicari dispozițiilor art. 1201 Cod civil, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre fundamentală din punct de vedere juridic, tribunalul recurgând la textele de lege incidente în cauză,pe care le-a interpretat în mod judicios, în litera și spiritul lor.
În mod corect a reținut instanța de apel, faptul că identitatea de obiect chiar dacă, aparent si formal, este formulat diferit (reclamantul face apel la diferite instituții juridice) dar în realitate, pretenția concretă dedusă judecății este aceeași, scopul urmărit prin promovarea diferitelor acțiuni (care aparent au fizionomie juridică diferită) este identic.
Practic, ceea ce reclamanții au urmărit prin promovarea celor trei acțiuni a fost desființarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat în anul 1992 pe criteriul falsei reprezentări a reclamanților cu privire la scopul urmărit la încheierea convenției, aceștia susținând că în realitate ar fi fost o garanție pentru înstrăinarea în viitor a unui alt imobil și nu o vânzare propriu-zisă. De asemenea, faptul că întru-un dosar s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului iar în altă cauză s-a cerut să se pronunțe anulabilitatea convenției nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care motivul de nulitate invocat de reclamanți este același: scopul încheierii contractului de vânzare - cumpărare nu a fost înstrăinarea imobilului și doar garantarea vânzării în viitor a unui alt imobil către pârâți. Natura nulității invocate: absolută sau relativă are relevanța doar sub aspectul regimului juridic al acestei sancțiuni nu și din punct de vedere al efectelor, care sunt identice.
Atât prin decizia civilă nr. 1226/2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 5501/2007 a Judecătoriei Buftea cât și prin decizia civilă nr. 1266/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI (prin care a rămas irevocabilă decizia civilă nr. 877/2005 a Tribunalului București ) s-a reținut că, prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare autentificat în anul 1992, reclamanții nu au urmărit să creeze o aparenta juridică falsă, a ieșirii imobilului din patrimoniul soților ci au urmărit ca acest efect (translativ de proprietate) să se producă în mod real drept garanție, că la data expirării interdicției de înstrăinare a terenului situat în str. -, recurenții vor transmite proprietatea acestui imobil pe calea contractului de schimb. Astfel, instanțele de recurs au reținut prin decizii irevocabile faptul că nu a existat, în persoana reclamantului, eroare asupra scopului imediat (cauza proxima) la încheierea contractului a cărei anulare se cere.
Apreciind că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 1201 Cod civil, care reglementează excepția autorității de lucru judecat, Curtea consideră că decizia din apel este legală, motiv pentru care, față de prevederile art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții - reclamanți și G, împotriva deciziei civile nr. 644 din 07 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
I
Red.
Tehnodact.
2ex./15 03 2010
-4.-;
Jud.B-
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu, Claudiu Marius
