Anulare act. Decizia 73/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 73
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
-
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC " T" SA, cu sediul în Târgoviște,--11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1010 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T - în numele salariatului, cu sediul în Târgoviște,--11, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru data de 29 ianuarie 2008, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA
Contestatorul Sindicatul Liber Independent Târgoviște, prin reprezentarea salariatului, a solicitat anularea dispoziției nr. 1863 din 13 iulie 2007 emise de SC SA Târgoviște, prin care s-a luat măsura concedierii salariatului, urmare desființării postului de din unitate.
În motivarea contestației s-a susținut că prin emiterea dispoziției contestate, intimata a încălcat dispozițiile art. 102(2) din Contractul colectiv de muncă pe unitate conform cărora aceasta era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, sindicatul și pe salariat, numărul total al posturilor reduse și structura acestora, cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.
Totodată, intimata nu a respectat nici dispozițiile art. 2 alin.2 din același contract colectiv, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, cu toate că s-au făcut angajări și nici dispozițiile art. 64 cu privire la consultarea Agenției Teritoriale de Muncă și ale art. 73 pct.3 din Codul muncii, referitoare la suspendarea curgerii preavizului pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.
În consecință, urmare anulării dispoziției contestate se impune reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă la valoare nominală.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației deoarece prevederile contractului de muncă pe unitate reglementează doar procedura concedierii colective și nu cea a concedierii individuale cum se prezintă situația în speță, situație în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 102 alin.1 și 102 alin.3 lit.a din acest contract, iar prin negocierile prealabile s-a stabilit de comun acord că procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii.
Se mai arată că obligativitatea ofertei de redistribuire a locului de muncă subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, ori pentru necorespundere profesională, situație în care salariatul nu se regăsește.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1010 din 31 octombrie 2007, cu opinie separată, a admis contestația intentată de salariatul prin reprezentarea sa de către sindicat și s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției emise de intimată, dispunându-se reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior, cu plata de către pârâtă a drepturilor salariale și a tichetelor de masă de la data încetării contractului colectiv de muncă până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că într-adevăr în speță sunt aplicabile în cazul concedierii dispozițiile art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă când are loc o reducere de personal, ca urmare a restrângerii ori reorganizării a activității, text de lege care nu distinge între concedierea individuală și colectivă, cum pretinde intimata.
Împotriva acestei sentințe, intimata a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației în totalitate ca neîntemeiată.
Criticând sentința, societatea pârâtă a susținut că art. 102 din Contractul colectiv de muncă pe unitate nu este aplicabil concedierilor individuale ci numai pentru cele colective, așa cum a fost preluat din art. 70 din Contractul colectiv de muncă pe ramură ca și din contractul la nivelul național și care se referă doar la o astfel din urmă concediere.
În atare situație, nerespectarea obligației de a informa sindicatul cu privire la care concedierile individuale anterior cu 60 zile, nu constituie o cauză de nulitate a deciziei de concediere și nici nu poate duce la obligarea unității de a plăti fiecărui angajat salariul de bază pentru 60 zile.
O altă critică a vizat neintroducerea în cauză a salariatului care avea posibilitatea să renunțe sau să nu dorească continuarea judecății din moment ce a avut loc o concediere individuală a acesteia, iar în materie procesuală apreciază principiul disponibilității.
A mai susținut recurenta că la neîndeplinirea de către unitate a obligației legale de oferire a unui alt loc de muncă nu este întemeiată, întrucât o asemenea obligație subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică ori pentru necorespundere profesională, situație în care nu se regăsește în niciun fel salariata, iar pe de altă parte nu a existat nici o posibilitate de redistribuire a acesteia în unitate în condițiile în care desființarea unor posturi a fost efectivă și serioasă în cadrul organigramei locului de muncă.
Ultima critică s-a referit la greșita acordare salariatei a tichetelor de masă de către instanța de fond față de prevederile consacrate de Legea nr. 142/1998 care condiționează acordarea acestora de prezența salariatului la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru, situație în care nu se regăsește salariata unității.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul unității intimate este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Primele critici formulate de recurentă nu sunt fondate.
Astfel, referitor la primul motiv de recurs legat de aplicabilitatea disp.art. 102 din Contractul colectiv de muncă și neinformarea sindicatului pentru concedierea individuală a salariatei - nu pot produce nulitatea contractului individual de muncă, nu au o bază legală întrucât conform art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situația în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situația apărută, și numărul total de posturi ce vor fi reduse și structura acestora, ce constituie condiții de formă imperative care exprimă colaborarea reală și efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
În lipsa respectării acestor condiții legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât și individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincție între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatului deoarece acesta a figurat în cauză fiind legal citat atât la fond cât și în recurs, iar acesta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanță.
Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acțiunilor în justiție, în condițiile în care salariații nu se opun la acestea.
Critica referitoare la greșita acordare tichetelor de masă este fondată.
Prin Legea nr. 142/1998 a fost reglementată posibilitatea neacordării tichetelor de masă de către angajator salariaților săi.
Această obligație care se suportă integral din fondurile angajatorului din sectorul bugetar, cooperatist sau al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă - obligație care însă nu este imperativă fiind condiționată de prevederea acordării acestor tichete cu această destinație, în bugetul de stat sau local pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
valoric al acestor tichete nu se ia în calcul - nici pentru angajator și nici pentru salariat - la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, conform art. 8 din Legea nr. 142/1998 și deci nu reprezintă un element al salarizării și niciun drept care se acordă în mod automat indiferent de condițiile legale exprese.
Distribuirea și utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 și art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin nr.HG 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin.1 lit.d din același text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariații sunt absenți de la locul de muncă.
Așadar, tichetele de masă nu pot fi acordate salariaților de către angajator decât cu respectarea condițiilor legale sus-menționate și numai dacă salariatul a fost prezent la lucru în zilele respective în cadrul programului normal de lucru, datorită regimului special al acordării acestor tichete, instituit prin Legea nr. 142/1998 și care constituie doar o compensație a faptului că salariatul nu poate servi masa la domiciliu din cauza prezenței sale la locul de muncă, și care este de natură a suplini efortul fizic pe care îl face salariatul la locul său de muncă, astfel că nu face parte din "alte drepturi" vizate de art. 78 din Codul muncii în cazul reintegrării salariatului în funcția deținută anterior prin hotărâre judecătorească.
Față de cele arătate, este de neconntestat că salariatul nu a fost prezent la muncă și astfel nu-i pot fi acordate tichetele de masă pentru perioada concedierii când nu a prestat muncă în unitate în cadrul programului de lucru, neavând niciun fel de relevanță cauzele care au dus la absența sa din unitate din moment ce munca nu a fost prestată, iar legea specială condiționează dreptul la tichete de masă de prezența la locul de muncă și prestarea muncii.
Pentru considerentele expuse, soluția pronunțată de instanța de fond este greșită în parte, netemeinică și nelegală, situație în care se impune admiterea recursului în baza art. 304 și 312 Cod pr.civilă și în consecință modificarea în parte a sentinței atacate în sensul înlăturării obligării recurentei-intimate la acordarea tichetelor de masă pentru salariatul în perioada de la data încetării contractului individual de muncă și până la data reintegrării sale efective, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC " T" SA, cu sediul în Târgoviște,--11, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1010 din 31 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent T - în numele salariatului, cu sediul în Târgoviște,--11, județul D și în consecință:
Modifică în parte sentința sus-menționată în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte SC SA Târgoviște la acordarea tichetelor de masă pentru salariatul pentru perioada de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea sa efectivă în muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - -
Cu opinie separată
GREFIER,
-
Decizia nr.73 din 29 ianuarie 2008
Opinie separată
Spre deosebire de opinia majoritară, consider că recursul exercitat în cauză trebuia respins ca nefondat, critica referitoare la greșita acordare a tichetelor de masă de către prima instanță, nefiind justificată.
Argumentele acestei poziții dizidente sunt următoarele:
1.regimul juridic al tichetelor de masă îl constituie Legea nr.142/1998-actualizată și normele ei de aplicare adoptate prin nr.5 din 14 ian.1999.
Potrivit acestora, 3 sunt condițiile legale ce trebuie cumulativ îndeplinite pentru distribuirea și utilizarea tichetelor de masă:
-existența unui contract individual de muncă;
-prevederea costurilor integrale ale tichetelor de masă în bugetele aprobate;
-stabilirea prin contractele colective de muncă a clauzelor privind alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă;
În cauza de față aceste cerințe sunt îndeplinite.
Excepțiilede la regula distribuirii de către angajator a tichetelor de masă egale cu numărul zilelor lucrătoare și de la regula utilizării de către salariat a mai mult de un tichet pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea sunt:
-concediu de odihnă;
-zile libere plătite pt. evenimente familiale;
-delegare sau detașare pt.care primesc indemnizație;
-concediu pt.incapacitate temporară de muncă;
-absența de la locul de muncă;
-alte situații stabilite de angajator cu organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților.-art.11 lit.a-d din norme.
Rezultă din interpretarea dispozițiilor legale enumerate că prezența efectivă la locul de muncă în zilele lucrătoare (sau zilele lucrate efectiv) creează dreptul de a utiliza tichetele de masă de către salariat, iar nu dreptul de a-i fi distribuite anticipat.
La sfârșitul fiecărei luni, la data stabilită de angajator, precum și la încetarea contractului individual de muncă, salariatul are obligația să restituie angajatorului tichetele de masă neutilizate; încălcarea obligației constituind contravenție-art.9 și 10 lit.b din lege și art.18 din norme.
Potrivit art.78 alin.1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost constatată netemeinică sau nelegală, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizateși cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
În această din urmă categorie consider că intră alături de:
-indemnizația pentru concediul de odihnă;
-al 13-lea salariu;
-cheltuieli de transport;
-și tichetele de masă la distribuirea și utilizarea cărora ar fi avut îndreptățirea salariatul ce a obținut în justiție anularea concedierii și dreptul de a fi desdăunat.
Faptul că legiuitorul a prevăzut dreptul la despăgubire al salariatului trebuie interpretat în înțelesul de restitutio in integrum și care echivalează cu recunoașterea tuturor drepturilor de care a fost lipsită persoana concediată, cătă vreme prin anularea deciziei de concediere, contractul său de muncă se consideră a nu fi fost întrerupt.
Determinarea în concret a despăgubirii-astfel cum prevede art.78 alin.1 din cod, se realizează prin hotărârea de anulare a deciziei de concediere;
Ca natură juridică, consider că despăgubirea reprezintă repararea unui prejudiciu care presupune culpa celui obligat la desdăunare.
De aceea, contrar argumentelor invocate în opinia majoritară, apreciez că:
a) -nu-i poate fi imputat salariatului faptul de a nu fi fost efectiv prezent la locul de muncă-absența sa datorându-se deciziei de concediere;
b) -efectivitatea muncii care în mod cert caracterizează dreptul la tichete de masă, este și de esența salariului, așa cum acesta este definit de art.154 din cod. Dacă legiuitorul a stabilit că salariul indexat, majorat și reactualizat face parte din despăgubirea la care este îndreptățit în caz de concediere nelegală sau nejustificată, deși salariatul nu a prestat muncă efectivă,nu există motivația juridică pentru care "absența" salariatului să-i confere dreptul de a primi doar salariul ce i s-ar fi cuvenit si nu și celelalte drepturi legale de care nu a beneficiat,fără culpa sa.
"Celelalte drepturi de care ar fi beneficiat" nu sunt echivalentul muncii prestate, ele trebuie acordate în considerareacalității de salariatcare îndeplinește condițiile de acordare a tichetelor de masă enumerate mai sus.
Spre deosebire de opinia majoritară, care consideră că tichetele de masă ori echivalentul lor valoric "nu reprezintă un element al salarizării și nici un drept care se acordă în mod automat indiferent condițiile legale" consider-ca și prima instanță, a cărei hotărâre este legală și temeinică sub toate aspectele - că salariatul nu a fost absent de la locul de muncă decât ca efect al deciziei nelegale de concediere și de aceea excepția de la regula distribuirii tichetelor de masă, nu operează.
Este complet nesusținut juridic argumentul opiniei majoritare potrivit căruia contestatorul nu a fost prezent la muncă și indiferent de cauza absenței,care nu are nicio relevanță,n-ar fi îndreptățit la reparația constând în celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, la care se referă art.78 din Codul muncii.
Așa cum am argumentat, acest salariat pentru care decizia de concediere nu a produs nici un efect-fiind considerată că nu există-trebuie să beneficieze efectiv și integral de toate drepturile pe care orice alt salariat le-a avut în perioada de referință, pentru ca dispozițiilor art.78 din Codul muncii să-și producă efectele.
altfel, înseamnă atât a interpreta dispozițiile art.78 din cod în sensul de a nu produce efecte juridice-ceea ce nu este îngăduit, fiindcă voința legiuitorului a fost expresă și pozitivă sub acest aspect cât și a confirma un abuz printr-un alt abuz, căci anularea pentru nelegalitate sau netemeinicie a deciziei de concediere nu presupune lipsirea salariatului astfel concediat și de drepturile de care ar fi beneficiat dacă o atare decizie nu exista, ci dimpotrivă despăgubirea prevăzută de art.78 din Codul muncii -a cărei natură juridică am arătat-o, cuprinde drepturile sale salariale și "toate celelalte drepturi"- sintagmă asupra căreia opinia majoritară a susținut că "suplinește efortul fizic pe care îl face salariatul la locul de muncă".
Este evident că acordarea tichetelor de masă nu are nicio legătură cu felul muncii, condițiile de acordare fiind cele prevăzute în lege și pe care le-am enumerat in cele ce preced.
În egală măsură, există salariați care sunt îndreptățiți la tichete de masă și care desfășoară activități care nu presupun efort fizic ci intelectual, căci rațiunea acordării unei alocații de hrană sub forma unei mese calde la locul de muncă ori a tichetelor de masă se găsește în preambulul legii, sub forma expunerii de motive, constă în motivarea și fidelizarea salariaților prin acordarea acestor drepturi extrasalariale și exclude delimitarea dintre munca fizică și cea intelectuală.
Pentru toate aceste argumente, consider că se impunea respingerea recursului în conformitate cu art.312 cod pr.civ. soluția primei instanțe fiind în totalitate legală și temeinică.
JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Țolu
--- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
3 ex./11.02.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
