Anulare act. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 75
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Eliza Marin Andra Corina
- ---
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții G, și, toți domiciliați în com., jud.D, și - -itorii defunctului, ambii domiciliați în B, nr.174,.1,.6, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 154 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu: petenții, toți domiciliați în com., sat, jud. D, pârâții Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar D, G, toți domiciliați în com., sat, jud.D, domiciliată în com.,-, jud. D, -, -, ambii domiciliați în com.,-, jud. D, -, domiciliată în Pitești, B nr. 12,. 29,. D,. 3,. 12, jud.A, -, domiciliată în com.,-, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea la 21 ianuarie 2010 și pentru același motiv a reamânat pronunțarea la 28 ianuarie 2010, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 10927/1997, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții G, Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991, Comisia Județeană D și Prefectura Județului D pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate emis pe numele pârâților, persoane fizice, sub nr. 82063/13.11.1997.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că pârâților li s- reconstituit dreptul de proprietate pe terenul proprietatea lor pe care și-au construit case și anexe gospodărești și pentru care posedă hotărâri judecătorești și acte autentice pe care le-au anexat cereri de chemare în judecată.
În termen legal, pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii motivat de faptul că actele de proprietate ale reclamanților sunt nule, impunându-se evacuarea de pe terenuri câtă vreme nu au titluri de proprietate.
În ședința publică din 7.04.1998, Judecătoria Târgoviștea dispus conexarea dosarului nr.1308/1998 reținând că prin cererea înregistrată sub nr. 15342/1993 la Judecătoria Târgoviște, reclamanții, G și, au chemat în judecată pe pârâții, G, și Direcția Agricolă a județului D, cerând anularea actelor de schimb nr. 315 și 316/1970, a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1020 și 1024/1970, acte pe care pârâții le invocă în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin sentința civilă nr. 5750/22.06.1995, Judecătoria Târgoviștea respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, hotărâre păstrată de Tribunalul Dâmbovița, însă prin decizia civilă nr. 2986/19.12.1997, Curtea de APEL PLOIEȘTIa casat atât sentința civilă nr. 5750/22.06.1995 pronunțată de Judecătoria Târgoviște cât și decizia nr. 604/07.04.1997 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe cu motivarea că în primul ciclu procesual instanțele nu au avut la dosar titlul de proprietate nr. 82063/1997 emis de Comisia Județeană D și ca atare nu s-a putut pronunța în cauză o hotărâre temeinică pe baza analizării titlurilor de proprietate ale pârâților.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1308/1998 și a fost conexată la acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. 10927/1997 la data de16.12.1997.
După administrarea probelor, Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr. 3806/01.06.1999 prin care a respins atât acțiunea formulată de reclamanții pârâți, și împotriva pârâților G, Comisia Județeană D pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Direcția generală a Agriculturii și Alimentației D, G, și și acțiunea formulată de pârâții-reclamanți, G și împotriva pârâților, G, și D precum și cererea reconvențională a acestora din urmă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că terenurile în litigiu sunt situate în, comuna, localitate necooperativizată; că dispozițiile art.60 din Legea nr.18/1991, sunt incidente și aplicabile doar persoanelor vătămate care pot folosi doar calea acțiunilor de drept comun în special revendicare, singura cale ce oferă posibilitatea comparării titlurilor.
Referitor la acțiunea conexă a reținut că aceste acte au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art.7 din Decretul nr. 151/1950, cu respectarea condițiilor de valabilitate cerute de lege.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 317/21.02.2000, a respins apelul promovat de către reclamanții, și, precum și pârâții G, și împotriva sentinței civile nr. 3806/1999 reținând că instanța de fond a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 18/1991 față de titlul de proprietate eliberat pârâților și faptul că reclamanții sunt terți față de acest titlu și au deja titluri de proprietate pentru terenurile pe care le stăpânesc; că cele două contracte de vânzare -cumpărare întocmite în formă autentică prin care a dobândit proprietatea celor 2000 mp. au fost încheiate cu respectarea condițiilor esențiale de validitate a convențiilor prevăzute de art. 948 Cod civil; că susținerea apelanților că vânzătorii din aceste convenții nu ar fi fost proprietarii terenurilor vândute nu a fost probată iar asemenea acte nu au fost întocmite în frauda legii; că nici critica modului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamanții și care ar fi avut o detenție precară asupra terenurilor pe care și-au edificat locuințele nu poate fi primită față de dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și acesta a fost motivul pentru care prin sentința civilă nr. 98/1997 a Curții de APEL PLOIEȘTIa fost menținut în parte Ordinul Prefectului nr. 9/1997, confirmându-se dreptul de proprietate al reclamantului pentru 974 mp. și dreptul de proprietate al reclamantului pentru 812 mp. teren aferent locuinței.
Împotriva ambelor hotărâri judecătorești au formulat recurs reclamanții și pârâții, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr. 1379/9 mai 2001, admis recursurile și a casat ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, considerând că este necesară efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se identifica cu certitudine terenurile din titlul de proprietate al pârâților și terenurile pentru care reclamanții au depus acte de proprietate și a se stabili care sunt suprafețele de teren care se suprapun.
După trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul a fost reînregistrat la Judecătoria Târgoviște sub nr. 6709/2001.
În urma administrării probelor, Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr. 6547/20.12.2002, prin care acțiunea formulată de reclamanții-pârâți (decedat pe parcursul procesului cu itori, și ), și a fost admisă, constatându-se nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 82063/13.11.1997 eliberat pe numele itorilor defunctului pentru următoarele suprafețe: 1952. teren ocupat de; 1000. teren ocupat de și 823. teren ocupat de.
Totodată a fost respinsă cererea formulată de pârâții-reclamanți, G și împotriva pârâților, G, precum și cererea reconvențională introdusă de acești la 10.02.1998.
Cât privește acțiunea și cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți a apreciat că sunt neîntemeiate, atâta vreme cât titlul de proprietate eliberat acestora este nul cu privire la terenurile ce aparțin reclamanților pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul-reclamant G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 53/19.02.2004 pronunțată în dosarul nr. 2306/2003, Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de apelantul - pârât G, cât și apelul promovat de acesta, reținându-se că nu există identitate de obiect și cauză pentru a opera autoritatea de lucru judecat și nici identitate de părți, întrucât obiectul cauzei din dosarul nr. 5332/1999 a fost constatarea nulității absolute a Ordinului prefectului nr. 7/1995, cerere admisă prin sentința nr. 7257/22.11.1999 rămasă definitivă și irevocabilă; că nici finalitatea urmărită de reclamanți nu era aceeași întrucât prin sentința civilă nr. 7257/1999 s-a constatat nulitatea Ordinului Prefectului nr. 7/1995 prin care li s-a atribuit mai multor persoane (printre care și intimaților reclamanți pârâți, și ) diverse suprafețe de teren pe când cererile de față vizează constatarea nulității absolute a actelor de schimb și de vânzare -cumpărare ale celor trei reclamanți pârâți și revendicarea terenurilor reclamanților pârâți de către itorii defunctului; că itorii defunctului au fost îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate, la punerea în posesie și la emiterea titlului de proprietate pe vechiul amplasament (G ), în măsura în care acesta este liber de construcții și fără a afecta dreptul de proprietate al reclamanților pârâți; că nu este întemeiată critica privind aplicarea dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 18/1991; căemiterea Ordinelor prefectului nr. 106/2001 și nr. 108/2001 pentru șis-a făcut în baza dispozițiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 iar determinarea suprafețelor de teren aferente construcțiilor este cea prevăzută de Decretul Lege nr. 42/1992 și de practica instanțelor; că în apel s-a dispus completarea raportului de expertiză pentru a lămuri dacă terenurile deținute de intimații reclamanți pârâți au respectat amplasamentul din actele de schimb, contractele de vânzare -cumpărare și de închiriere; că terenul de 2000 mp. deținut de se află în punctul G, în perimetrul proprietății și nu în V satului valea; că celelalte două terenuri au respectat amplasamentul din contractele de închiriere pentru 150 mp. și 850 mp. din contractul de vânzare -cumpărare nr. 2873/28.08.1980 și din actul de schimb ce a stat la baza vânzării; că a cumpărat prin actul autentic de vânzare -cumpărare nr. 2873/28.08.1980 o casă și terenul aferent de 410 mp. teren care are aceleași vecinătăți ca cele din actul de schimb din 18.03.1980 încheiat între vânzătorul și IAS P, ferma, urmare căruia a primit în schimb 400 mp.; că terenul deținut în prezent de mai are o singură vecinătate identică cu cea din actul de vânzare-cumpărare, respectiv DN 72 iar expertul nu a putut preciza dacă expertul se află sau nu în altă parte a satului decât în punctul G; că nu este întemeiată critica că emiterea Ordinelor prefectului nr. 106/2001 și nr. 108/2001 pentru aceleași terenuri vizate de Ordinul nr. 7/1995, definitiv și irevocabil anulat ar încălca autoritatea de lucru judecat, fiind nule de drept.
Împotriva deciziei Tribunalului nr. 53/2004, au declarat recurs pârâții G, și, susținând că prin anularea nr.7/1995 li s-a recunoscut implicit și fără putere de tăgadă valabilitatea titlului de proprietate nr. 82063/13.11.1997, prin care li se conferă dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, sentința civilă nr.7257/1990 având astfel putere de lucru judecat în noua acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept și anume dreptul de proprietate pentru și pentru aceleași terenuri.
Prin decizia nr. 436 din 10 martie 2005, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul formulat de pârâții, și împotriva deciziei nr. 53 pronunțată la 19 februarie 2004 de Tribunalul Dâmbovița și în contradictoriu cu reclamanții, și cu intimații pârâți, a casat decizia atacată și a înaintat cauza spre rejudecare la instanțele de apel - Tribunalul Dâmbovița, constatând că au fost greșit aplicate normele de procedură privitoare la admisibilitatea și administrarea probelor, fiind necesar ca un alt expert să precizeze care dintre punctele de vedere exprimate de primul expert corespunde realității din teren.
Prin aceiași decizie de casare, s-a ordonat ca la instanța de apel să se efectueze în cauză o nouă expertiză care să aibă în vedere toate actele invocate de părți, acte care trebuie aplicate pe teren și să fie analizate autorizațiile de construire (dacă există).
De asemenea, dat fiind faptul că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 5332/99 al Judecătoriei Târgoviște soluționat prin sentința civilă nr. 7257/22.XI.1999 rămasă definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat nul un alt Ordin al Prefectului nr.7/1995 în care erau prevăzute și terenurile din Ordinele nr. 106 și 107/2001, iar instanța de apel nu a făcut nicio apreciere cu privire la nulitatea acestor două acte, nulitate invocată de pârâții-recurenți prin cererea formulată la 2.XII.2003, instanța de casare a apreciat că nu a fost cercetat întreg fondul procesului în cauză.
Investit cu soluționarea apelului, în fond după casare, Tribunalul Dâmbovița, la al treilea termen de judecată, respectiv prin încheierea de ședință din 19 septembrie 2005, calificat din oficiu calea de atac ca fiind recurs, motivând această calificare ca fiind făcută în baza modificărilor procedurale, respectiv cele aduse prin Legea nr. 247/2005 titlul XIII art.5 iar prin decizia nr. 872/15 decembrie 2005 admis recursul declarat de pârâtul G și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Motivarea instanței a fost aceea că tribunalul nu se mai poate conforma deciziei de casare, deoarece în urma recalificării, tribunalul ca instanță de recurs, nu poate dispune efectuarea unui raport de expertiză tehnică, dispus prin decizia de casare, invocând în acest sens dispozițiile art.305 Cod procedură civilă, text de lege ce statuează că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Cauza a fost trimisă la Judecătoria Târgoviște unde a fost reînregistrată sub nr. 152/2006.
După efectuarea probelor indicate prin decizia de casare a Curții de Apel, a fost pronunțată sentința civilă nr. 1540 din 19 aprilie 2007 prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții pârâți, și, s-a constatat nulitatea absolută parțială titlului de proprietate nr. 82063/13.XI.1997 eliberat pe numele itorilor defunctului, în ceea ce privește terenurile proprietatea reclamanților-pârâți și a fost respinsă acțiunea formulată de pârâții - reclamanți, G și împotriva pârâților, G, Direcția Generală a Agriculturii, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană D de aplicare a Legii nr. 18/1991 precum și cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți la 10.02.1998.
Pentru a pronunța hotărârea, judecătoria a reținut că prin raportul de expertiză s-a constatat că reclamanții pârâți au edificat construcții și anexe gospodărești pe terenurile dobândite în mod legal, exceptate de la reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr.18/1991, care se suprapun cu o parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate emis pârâților; că reclamanții au dobândit porțiuni din terenurile ce au aparținut defunctului, potrivit art. 36 și art. 23 din Legea nr. 18/1991; că itorii defunctului sunt îndreptățiți să li se atribuie terenul pe un alt amplasament, iar în situația inexistenței terenului să primească despăgubiri bănești; că împrejurarea că pârâților li s-a emis titlul de proprietate în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile nu poate constitui o dovadă deplină a legalității pentru că prin dispozitivul hotărârii nu s-a menționat și amplasamentul terenului în suprafață de 2,846 ha, indicându-se numai ca reconstituirea să se facă pe raza comunei; că legea funciară, literatura de specialitate și jurisprudența au statuat regula reconstituirii terenului pe vechiul amplasament, numai dacă acesta este liber; că terenurile deținute de reclamanți și pe care aceștia și-au construit case și anexe gospodărești se suprapun cu o parte din terenurile cuprinse în titlul de proprietate al pârâților și anume: 1952 mp. teren ocupat de itorii lui, 1000 mp. teren ocupat de reclamantul, 823 mp. teren ocupat de reclamantul; că în condițiile în care vechiul amplasament era ocupat de alte persoane fizice care au construit case și anexe gospodărești până la adoptarea Legii nr.18/1991, nu era posibilă atribuirea vechiului amplasament foștilor proprietari, în acest sens pronunțându-se și fosta C Supremă de Justiție prin decizia nr.2383/31 decembrie 1997,iar orice altă interpretare este de natură să pericliteze ordinea și stabilitatea socială, legiuitorul prevăzând, ca măsură reparatorie, compensarea foștilor proprietari cu suprafețe de teren în natură pe alt amplasament sau acordarea de despăgubiri bănești.
Judecătoria a mai reținut că reclamanții și au dobândit dreptul de proprietate asupra a două terenuri cămine de casă în suprafață de câte 1000 mp prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1032/30.04.1970 și 1020/29.04.1970, întocmite de notariatul de Stat al județului D; că prin decizia nr. 101/1977 Biroul Executiv al Consiliului Popular al comunei, județul D, a fost atribuit reclamantului terenul în suprafață de 150 mp. situat în comuna, sat iar prin contractul de închiriere nr. 225/28.01.1978, aceluiași reclamant i s-a atribuit în folosință suprafața de 850 mp. pe toată durata existenței construcției edificate pe terenul de mai sus; că reclamanții și au edificat o construcție pe aceste terenuri în baza autorizației de executare de lucrări nr. 37/11.08.1977 emise de Biroul Executiv al Consiliului popular al comunei.
Referitor la și s-a reținut că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției situate în comuna, sat, județul D, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2873/28.08.1980, terenul aferent în suprafață de 410 mp. trecând în proprietatea statului prin efectul art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974 și fiind atribuit în folosință cumpărătorilor.
Constatând că itorilor lui li s-a emis titlul de proprietate pentru terenuri care nu erau libere și nu se aflau în administrarea primăriei sau cooperativei agricole de producție, judecătoria a apreciat că se impune constatarea nulității absolute a titlului de proprietate pentru suprafețele aferente caselor de locuit și anexelor gospodărești ale reclamanților, terenuri care sunt în proprietatea familiei, a reclamantului și a reclamantului potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Cu privire la cererea reconvențională referitoare la anularea actelor de schimb și contractelor de vânzare cumpărare și acțiunea în revendicare, judecătoria a menționat că nu sunt întemeiate atâta timp cât titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută cu privire la suprafețele aferente caselor de locuit, anexelor gospodărești, inclusiv C și grădină, ale reclamanților pârâți.
Pârâții reclamanți au declarat recurs împotriva sentinței menționate, susținând că este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- a fost reținută greșit situația juridică a terenurilor reclamanților pârâți pentru că actele invocate de aceștia nu le conferă drept de proprietate asupra terenurilor respective. Astfel, terenul în suprafață de 1000 mp a fost obținut de prin atribuirea suprafeței de 150 mp prin decizia nr.101/1977 și închirierea suprafeței de 850 mp din terenurile donate de, aflate la 1 km de terenul pe care îl deține în prezent, terenul în suprafață de 833 mp folosit de a fost dobândit în parte, numai pentru suprafața de 410 mp, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1980, dar după cum se menționează în autorizația de construcție din anul 1980, emisă pe numele lui, era situat pe - - Dealu, nu în pct. G din comuna, satul, iar terenul ocupat de itorii a fost obținut în baza unor acte de vânzare cumpărare încheiate cu G și care le dobândiseră prin acte de schimb nereale deoarece autorizațiile de înstrăinare fuseseră eliberate mai înainte de efectuarea schimburilor;
- instanța de fond a apreciat eronat că reconstituirea dreptului de proprietate este posibilă numai dacă vechiul amplasament este liber, fără să aibă în vedere că actele invocate de reclamanții pârâți se referă la terenuri situate pe alte amplasamente și că nu se puteau prevala de propria culpă în ocrotirea dreptului lor, în condițiile în care prin sentința civilă nr.8783/1992 s-a reconstituit dreptul de proprietate al recurenților fără să se indice amplasamentul întrucât dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv nu permiteau aceasta;
- cererea privind revendicarea terenului a fost respinsă fără să se țină cont de actele de proprietate invocate de părți și care conduceau la concluzia clară că dreptul de proprietate al pârâților reclamanți este mult mai bine caracterizat.
Recurenții au depus la dosar adresa nr.3986/11.06.2007 emisă de Primăria prin care se arată limitele geografice ale zonei"G " și se menționează că zona "V satului" nu poate fi localizată.
Prin decizia civilă nr. 1142/23.10.2007, Tribunalul Dâmbovițaa respins ca nefondat recursul declarat de pârâții reclamanți G, și împotriva sentinței civile nr. 1540/09.04.2007.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamanții pârâți au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis pârâților reclamanți pentru suprafața asupra căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.8783/1993 a Judecătoriei Târgoviște, în titlul de proprietate fiind incluse și suprafețele de teren aferente caselor de locuit, anexelor gospodărești, proprietatea reclamanților pârâți, edificate anterior anului 1990, inclusiv C și grădină; că în conformitate cu dispozițiile art.22 (devenit 23 după modificările intervenite ulterior) din Legea nr.18/1991, fără modificările aduse prin Legea nr.169/1997 și reglementările ulterioare, în vigoare la momentul eliberării titlului de proprietate, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor, sau după caz a itorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr.42/1990, aceste dispoziții fiind aplicabile, potrivit art.35 alin.4 (devenit art. 36 după modificări) și terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente în condițiile art.30 din Legea nr.58/1974; că și prin considerentele deciziei nr.2383/3 decembrie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, intrată în puterea lucrului judecat, s-a reținut că "odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.18/1991, între alte măsuri cu caracter reparatoriu, s-a prevăzut și posibilitatea ca terenurile atribuite în folosință, pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art.30 din Legea nr.58/1974, să treacă în proprietatea actualilor proprietari ai locuințelor", precizându-se că "de altfel, este cunoscut că dispozițiile cu caracter reparatoriu din Legea nr.18/1991 se referă la deținătorii de construcții, dobândite în condițiile Legii nr.58/1974, în timp ce pentru foștii proprietari ai terenurilor trecute în proprietatea statului nu există nicio prevedere legală în temeiul cărora să li se poată restitui terenul sau o parte din terenurile menționate"; că instanța de fond a apreciat corect că prin efectul reglementărilor arătate anterior se impunea înscrierea în proprietatea intimatului a suprafeței de 1000 mp, aferentă casei de locuit, construită în baza autorizației nr.37/11.08.1977, și anexelor gospodărești, inclusiv C și grădină, pentru că a fost atribuită în folosință pe durata existenței construcției prin decizia nr.101/1977 a fostului Consiliu Popular, și contractul de închiriere din 28.01.1978; că și pentru reclamantul pârât instanța de fond a constatat justificat că se impune înscrierea în proprietatea sa a suprafeței de 823 mp, aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, inclusiv C și grădină, întrucât a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2873/28.08.1980 de fostul Notariat de Stat al județului D; că referitor la întinderea suprafeței de teren aferentă celor două gospodării este de menționat că se încadrează în prevederile art.8 din Decretul-lege nr.42/1990, că au fost folosite integral de la data dobândirii construcțiilor și că asigură buna și utila folosire a construcțiilor și anexelor gospodărești, inclusiv a unei suprafețe pentru micile culturi specifice gospodăriei țărănești; că suprafața înscrisă în proprietatea itorilor lui și, identificată conform raportului de expertiză, este cea din contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1020/29.04.1970 și 1024/30.04.1970, încheiate cu vânzătorii G și, respectiv, care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înstrăinate prin acte de schimb transcrise sub nr.316/1970 și 315/1970; că împrejurarea că unele din înscrisurile întocmite la data eliberării autorizațiilor de construcție, atribuirii terenurilor în folosință sau schimburilor de teren prezintă anumite neconcordanțe se datorează fostelor organe ale administrației publice locale existente în regimul comunist și nu poate atrage nulitatea actelor juridice atâta timp cât raporturile juridice constatate prin acestea au fost reale, iar actele respective au intrat în circuitul civil, producând efecte juridice depline, recunoscute și prin Legea nr.18/1991; că susținerea recurenților referitoare la amplasamentul terenurilor atribuite reclamanților pârâți într-o altă zonă decât cea în care sunt situate gospodăriile lor, nu este fondată, pe de o parte, pentru, că așa cum se menționează și prin adresa nr.3986/2007 emisă de Primăria, nu se poate identifica zona "V satului", și pe de altă parte întrucât în perioada cooperativizării s-au efectuat schimburi de terenuri între cele aflate în administrarea comunei și cele administrate de fostul IAS Târgoviște, în care au fost incluse din punct de vedere juridic și terenurile trecute în proprietatea statului de la autorii recurenților; că nici ultima critică privind respingerea cererii în revendicare nu este justificată întrucât instanța de fond, apreciind nelegalitatea titlului recurenților pentru suprafețele înscrise în proprietatea intimaților, în mod logic a dispus respingerea acțiunii întrucât recurenții nu mai pot invoca drept temei al acțiunii un titlu de proprietate eliberat în baza dispozițiilor Legii nr.18/1991 ce a fost anulat.
Pârâții G și au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1142/23.2007 invocând nulitățile prevăzute de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, în sensul că greșit Tribunalul Dâmbovițaa soluționat calea de atac ca fiind recurs și susținând că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, a fost declanșată în anul 1997 sub reglementarea legii vechi, anterioară Legii 247/2005 și ca atare intra sub incidența vechii legi cauza având drept căi de atac, apelul și recursul.
Prin decizia civilă nr. 33/16.01.2008, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de intimații G și; a casat decizia civilă nr. 1142/23.10.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și a trimis cauza spre competentă soluționare a apelului Tribunalului Dâmbovița, reținând în considerente că în mod greșit Tribunalul Dâmbovițaa recalificat direct calea de atac prin decizia nr. 872 din 15 decembrie 2005 considerând că este recurs și nu apel, deși cauza era apel în fond după casare, fiind pronunțată în acest sens o decizie a Curții de APEL PLOIEȘTI prin care se casase decizia tribunalului, ordonându-se completarea de probatorii în apel; că soluționând cauza ca recurs, tribunalul a reținut că sunt aplicabile în speță dispozițiile art.5 titlul XIII din Legea nr.247/2005 deși în speță sunt incidente dispozițiile art. 65 din Legea 18/1991 astfel cum au fost modificate prin Legea 247/2005, caz în care competența de soluționare a recursului revine Curții de APEL PLOIEȘTI; că pronunțând o decizie prin care a schimbat calea de atac, într-o speță ce era în fond după casare, a contrazis flagrant și discreționar decizia instanței superioare și încălcând prevederile art. 315 Cod procedură civilă nu a respectat îndrumările date de instanța de casare; că dispozițiile Codului d e procedură civilă arată că în cazul în care, a fost calificată greșit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, s-a pronunțat o hotărâre în complet format din 3 judecători în loc de 2 cum prevede legea, încălcându-se normele legale imperative privind compunerea instanței și constituie un motiv de casare de ordine publică.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2000/120/25.02.2008.
Apelanții G, și au precizat, la data de 03.04.2008, că motivele de recurs depuse inițial de apărătorul lor trebuie considerate motive de apel; că solicită admiterea apelului și a se constata că G, și, itorii terenurilor ce au făcut obiectul litigiului, nu pot să se bucure de aceste terenuri din cauza intimaților care au construit anumite proprietăți pe aceste terenuri; că solicită respingerea cererii de anulare parțială a titlului lor de proprietate; că intimații și-au construit ilegal case, au făcut schimburi ilegale de terenuri și s-au transformat din detentori precari în proprietari, fără să plătească nicio despăgubire și fără să fie trași la răspundere civilă delictuală, administrativă sau penală; că instanța de apel trebuie să analizeze motivele lor și să stabilească o situație de fapt și de drept și să îi oblige pe intimați să le lase în deplină posesie și folosință terenurile, să anuleze actele juridice ilegale produse în timpul regimului comunist și să înlăture anularea parțială a titlului lor de proprietate.
Prin întâmpinare, intimații, și solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Pe parcursul judecății apelului, intimatul pârât a decedat iar în cauză au fost introduși itorii acestuia: (soție), (fiu), (fiică) și (fiică).
În apel, apelanții pârâți reclamanți G, și au solicitat proba cu înscrisuri, martori, interogatorii și o expertiză în specialitatea topografie - cadastru pentru identificarea și evaluarea terenurilor deținute de apelanți; pentru identificarea terenurilor deținute de intimații, și ceilalți; pentru a se stabili dacă dețin sau nu acte pe terenurile pe care și-au construit locuințe sau pe care se află construcțiile preluate.
La termenul din 26.02.2009, tribunalul, după punerea în discuția părților a probelor solicitate, a admis proba cu înscrisuri și a respins motivat proba cu expertiza, martori, interogatorii.
Au fost depuse la dosar sentința civilă nr. 6892/15.08.1995 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 3578/1995 prin care s-a admis plângerea formulată de petiționarul, a fost modificată hotărârea comisiei județene D pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și s-a constituit dreptul de proprietate al petiționarului și pentru 402 mp teren pe raza comunei, sat, urmând să i se elibereze titlul de proprietate în acest sens și decizia Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios Administrativ nr. 2383/3.12.1997 prin care au fost admise recursurile declarate de pârâții, și s-a casat sentința civilă nr. 344/28.10.1996 a Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția de contencios administrativ și comercial, respingându-se acțiunea formulată de Gh. și au fost respinse recursurile declarate de G, și împotriva aceleiași sentințe.
Prin decizia civilă nr. 154/ 16 aprilie 2009 tribunalul a respins apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți G, și, împotriva sentinței civile nr.1540/19.04.2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosar nr. 152/2006, intimați-petiționari fiind, - itorii defunctului, iar intimați fiind Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană D de Fond Funciar, - DECEDAT, prin itori, (itor al defunctei ), G, și.
A păstrat hotărârea apelată.
A respins cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
A luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut și constatat că, intimații reclamanți pârâți, și au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 82063/13.11.1997 emis de Comisia Județeană D pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele itorilor defunctului -, G și pentru suprafața de 2,846 ha teren cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 8783/1.10.1992 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în titlul de proprietate fiind incluse și suprafețele de teren aferente caselor de locuit, anexelor gospodărești, proprietatea reclamanților pârâți, edificate anterior anului 1990, inclusiv C și grădină.
Tribunalul a mai reținut că din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară (fila 212) a reieșit cu certitudine că față de vecinătățile din memoriul tehnic ce a stat la baza emiterii autorizației pentru executarea de lucrări nr. 37/11.08.1977 pe numele lui și, terenurile ocupate de aceștia pe care s-a ridicat construcția autorizată se suprapuneau ] peste terenurile din titlul de proprietate emis pe numele itorilor defunctului; că tot în titlul de proprietate se regăsește suprafața de 1000 mp. din decizia de atribuire nr. 101/1977 și contractul de închiriere din 1977, suprafață deținută de; că în autorizația emisă pe numele lui în anul 1980 nu se specifică suprafața de teren; că prin sentința civilă nr. 6892/1995 pronunțată de Judecătoria Târgoviștea fost amisă plângerea formulată de, s-a modificat Hotărârea Comisiei Județene D pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și s-a constituit dreptul de proprietate al petiționarului și pentru 402 mp. nu numai pentru 500 mp. aferenți casei și anexelor gospodărești și că suprafețele ocupate de și de itorii defunctului se suprapun peste terenurile din titlul de proprietate emis pe numele itorilor defunctului.
Conform dispozițiilor art.22 (devenit art. 23 după modificările intervenite ulterior) din Legea nr.18/1991, fără modificările aduse prin Legea nr.169/1997 și reglementările ulterioare, în vigoare la momentul eliberării titlului de proprietate, sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor, sau după caz a itorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art.8 din Decretul-lege nr.42/1990, aceste dispoziții fiind aplicabile, potrivit art.35 alin.4 (devenit 36 după modificări ) și terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente în condițiile art.30 din Legea nr.58/1974, terenuri care trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
Instanța de fond a apreciat corect că prin efectul reglementărilor arătate anterior se impunea înscrierea în proprietatea intimatului a suprafeței de 1000 mp, aferentă casei de locuit, construită în baza autorizației nr.37/11.08.1977, și anexelor gospodărești, inclusiv C și grădină, pentru că a fost atribuită în folosință pe durata existenței construcției prin decizia nr.101/1977 a fostului Consiliu Popular, și contractul de închiriere din 28.01.1978.
Și pentru reclamantul pârât instanța de fond a constatat justificat că se impune înscrierea în proprietatea sa a suprafeței de 823 mp, aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, inclusiv C și grădină, întrucât a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2873/28.08.1980 de fostul Notariat de Stat al județului
De altfel, prin Ordinele Prefectului județului D nr. 106/2001 și nr. 108/2001 au fost atribuite în proprietate intimaților și suprafețele de 823,47 mp. și de 1000 mp. aferente construcțiilor iar apelanții nu au făcut dovada că acestea ar fi fost anulate prin sentințe rămase definitive și irevocabile întrucât sentința nr. 174/2006 pronunțată în dosarul nr. 7487/2005 al Tribunalului Dâmbovița prin care s-ar fi anulat cele două ordine ale prefectului, după cum susține experta, nu a fost depusă la dosar.
Referitor la întinderea suprafeței de teren aferentă celor două gospodării este de menționat că se încadrează în prevederile art.8 din Decretul-lege nr.42/1990, că au fost folosite integral de la data dobândirii construcțiilor și că asigură buna și utila folosire a construcțiilor și anexelor gospodărești, inclusiv a unei suprafețe pentru micile culturi specifice gospodăriei țărănești.
Suprafața înscrisă în proprietatea intimatei și a itorilor lui, identificată conform raportului de expertiză, este cea din contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1020/29.04.1970 și 1024/30.04.1970, încheiate cu vânzătorii G și, respectiv, care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor înstrăinate prin acte de schimb transcrise sub nr.316/1970 și 315/1970.
De altfel, susținerea apelanților reclamanți pârâți în sensul că actele de schimb ar fi fost fictive nu a fost probată, experta desemnată în cauză consemnând în raportul de expertiză simpla declarația a apelantului potrivit căruia avea teren în punctul aflat la 800 distanță de punctul G.
De asemenea, cele două contracte de vânzare -cumpărare întocmite în formă autentică prin care soții și au dobândit proprietatea celor 2000 mp. au fost încheiate cu respectarea condițiilor esențiale de validitate a convențiilor prevăzute de art. 948 cod civil iar susținerea apelanților că vânzătorii din aceste convenții nu ar fi fost proprietarii terenurilor vândute nu a fost probată, după cum nici nu s-a probat că asemenea acte nu au fost întocmite în frauda legii. Împrejurarea că autorizațiile de înstrăinare au fost eliberate mai devreme cu 9 respectiv 7 zile de la data schimburilor de terenuri, reală de altfel, nu este de natură a atrage nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare câtă vreme, la data încheierii acestora, se realizaseră deja cele două schimburi de terenuri iar vânzătorii erau proprietarii terenurilor înstrăinate.
Nici critica apelanților referitoare la amplasamentul terenurilor atribuite reclamanților pârâți într-o altă zonă decât cea în care sunt situate gospodăriile lor, nu este fondată, pe de o parte, pentru că, așa cum se menționează și prin adresa nr.3986/2007 emisă de Primăria, nu se poate identifica zona "V satului", pe de altă parte întrucât în perioada cooperativizării s-au efectuat schimburi de terenuri între cele aflate în administrarea comunei și cele administrate de fostul IAS Târgoviște, în care au fost incluse din punct de vedere juridic și terenurile trecute în proprietatea statului de la autorii apelanților. Chiar dacă în autorizația de construire emisă la 16 aprilie 1980 pe numele lui (fila 161) se precizează că respectiva construcție ce face obiectul autorizării se va executa pe terenul situat în comuna, str. - -, tot în cuprinsul autorizației se menționează că terenul este proprietatea lui ca urmare actului de schimb iar în acest act de schimb (fila 163) se arată că suprafața primită de în schimbul terenului din punctul este situată în punctul G și are ca vecini pe la Nord, la sud și este - ferma și la vest - Șoseaua P -Târgoviște (aceeași vecini fiind trecuți și în contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2873/1980 prin care soții au vândut lui casa neterminată).
Față de situația de fapt mai sus arătată, care a fost corect reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate, în mod corect s-a respins acțiunea formulată de apelanții reclamanți pârâți având ca obiect constatarea nulității actelor de schimb nr. 315/1970 și 316/1970 și a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1020/1970 și 1024/1970.
În mod legal, constatând că itorilor lui respectiv apelanților din această cauză li s-a emis titlul de proprietate pentru terenuri care nu se aflau în administrarea primăriei sau cooperativei agricole de producție și care nu erau libere, judecătoria a apreciat că se impune constatarea nulității absolute a titlului de proprietate pentru suprafețele aferente caselor de locuit și anexelor gospodărești ale intimaților reclamanți, terenuri care sunt în proprietatea intimatei și a itorilor intimatului, a intimatului și a intimatului, cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 8783/1.10.1992 pronunțată de Judecătoria Târgoviște (filele 169-170) s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,846 ha teren pe raza comunei, fără a se preciza expres în dispozitiv amplasamentul acesteia.
Susținerea apelanților în sensul că suprafețele de teren nu sunt deținute de intimați în mod legal nu poate fi primită întrucât așa cum s-a reținut mai sus, contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.1020/29.04.1970 și 1024/30.04.1970 în baza cărora intimata și itorii intimatului dețin suprafața de 1952 mp. nu sunt nule absolut iar cu privire la celelalte două suprafețe deținute de intimații și, cele două ordine ale Prefectului Județului D nr. 106/2001 și nr. 108/2001 nu au fost anulate printr-o sentință rămasă definitivă și irevocabilă, așa cum susțin apelanții și se menționează în raportul de expertiză.
Nici ultima critică privind respingerea cererii în revendicare nu este justificată întrucât instanța de fond, apreciind nelegalitatea titlului recurenților pentru suprafețele înscrise în proprietatea intimaților, a dispus respingerea acțiunii fără a mai proceda la compararea titlurilor de proprietate pentru a stabili care este mai caracterizat în condițiile în care apelanții nu mai pot invoca drept temei al acțiunii un titlu de proprietate eliberat în baza dispozițiilor Legii nr.18/1991 cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parțială.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de apelanții pârâți reclamanți G, și, a păstrat hotărârea apelată.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal pârâții G, și, criticând-o pentru nelegalitate șți netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, motivat de faptul că la soluționarea cauzei au fost nesocotite dispozițiile art. III alin. 2 din Legea 169/1997, nulitatea titlurilor de proprietate și a rpoceselor verbale de punere în posesie întemeiată pe dispozițiile acestui articol putând fi invocată numai dacă reclamantul justifică un interes legitim.
Au mai arătat recurenții că reclamanții nu au justificat acest interes întrucât la data emiterii titlului de proprietate, intimații nu aveau reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile menționate în titlul lor de proprietate, întrucât chiar Prefectura județul Das olicitat și a obținut anularea ordinului nr.7/1995 prin care li se recunoscuse dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 mp.
Au mai arătat recurenții că instanța de apel nu a sesizat faptul că și ordinele emise sub nr. 106,108/2001 au fost anulate definitiv și irevocabil prin Decizia civilă nr. 174/2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 7487/2005, decizie prin care s-a dezlegat cu autoritate de lucru judecat problemele de drept ce vizau incidența dips. art. 23 și 36 din Legea 18/1991, astfel încât instanța de apel a încălcat principiul securității raporturilor juridice.
Prin anularea ordinelor s-aconstatat că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate și ca urmare nu justifică un interes în promovarea acțiunii.
Recurenții au mai invocat și încălcarea disp. art. 3151Cod procedură civilă întrucât instanța de apel a reținut eronat că sentința prin care s-au anulat ordinele nr. 106,108/2001 nu este definitivă și irevocabilă, deși instanța de control judiciar a indicat cu precizie că dosarul în care s-a pronunțat această sentință este atașat la dosarul cauzei.
Referitor la cererea reconvențională recurenții au arătat că în mod greșit aceasta nu a fost admisă, atâta timp cât actele de vânzare-cumpărare sunt nule, vânzătorii neavând în proprietate terenurile înstrăinate, acestea fiind proprietatea autorilor lor și nu s-a arătat care sunt condițiile de validitate ale actelor de vânzare-cumpărare, din expertize rezultând că terenul deținut de reclamanți se află în titlul lor de proprietate.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrările dosarului și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată intimații reclamanți au solicitat să se dispunăanularea titlului de proprietate nr. 82063/13 nov. 1997emis pe numele pârâților, motivat de faptul că acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenul proprietatea lor pentru care posedă hotărâri judecătorești și acte autentice.
Din acest punct de vedere este de reținut că intimații-reclamanți au solicitat numai anularea titlului de proprietate și nu constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, așa cum s-a dispus de către instanța de fond fără a indica termeiul de drept ce a stat la baza acestei soluții.
Pe de altă parte, reclamanții nu au contestat niciodată dreptul pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate, ( ceea ce le-ar fi dat dreptul să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate în baza art. III din Legea nr. 167/1997), ci au solicitat anularea titlului pentru că terenurile se suprapun, fiind contestat doar amplasamentul.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale nefiind incidente dispozițiile art. III din Legea nr. 167/1997 pentru a se dispune constatarea nulității absolute a acestuia.
Astfel, pârâților-reclamanți li s-a eliberat titlul de proprietate în baza sentinței civile nr. 8783/1992 a Judecătoriei Târgoviște, iar cazurile în care titlul de proprietate eliberat pe numele pârâților, în calitate de itori ai defunctului, poate fi lovit de nulitate absolută, sunt expres și limitativ prevăzute în art. III din Legea nr. 167/1997, în speța dedusă judecății, neputându-se circumscris verun motiv de nulitate absolută ce ar fi putut atrage incidența acestui articol, reclamanții fiind persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 18/1991 la recornstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu.
Prin admiterea acțiunii reclamanților și constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al pârâților aceștia ar fi lipsiți de suprafețele respective de teren, deși dreptul lor la reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost contestat, aducându-se atingere, astfel, dreptului lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Curtea constată că recurenților-pârâți le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin sentința civilă nr. 8783/1992 a Judecătoriei Târgoviște rămasă irevocabilă, în baza căreia afost emis titulul de proprietate nr. 82063/1997, astfel încât aceștia au un bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Pe de altă parte, respingerea acțiunii nu-i prejudiciază pe reclamanți pentru că ordinele prin care l-i sa constituit dreptul de proprietate sunt anulate prin Decizia nr. 299/2005 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 174/2006 a Tribunalului Dâmbovița.
Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 174/2006 a Tribunalului Dâmbovița se reține că prin sentința civilă nr. 7257/1999, rămasă irevocabilă prin decizia 3131/2000 a Curții de APEL PLOIEȘTI, s-a constatat nulitatea absolută a ordinului nr. 7/1995, reținându-se că terenurile în litigiu nu au fost scoase niciodată din circuitul civil, nu au fost în proprietatea sau administrarea fostului Consiliul Popular și că terenurile aparținând pârâților nu au făcut obiectul nici unui schimb de teren între Consiliul Popular și S
S-a mai reținut că cele două ordine nr. 106 și 108/2001 se referă la aceleași susprafețe de teren ce au făcut obiectul Ordinului nr. 7/1995 și vizează aceleași persoane, iar disp. art. 36 din Legea 18/1991 nu sunt aplicabile îm cauză atâta timp cât terenul ce a aparținut autorului intimaților nu a intrat în patrimoniul statului.
Prin urmare, situația juridică a terenurilor deținute de reclamanții și a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin deciziile mai sus menționate, reținându-se că aceștia nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au fost incluse în titlul de proprietate al pârâților. Prin urmare, aceștia sunt lipsiți de legitimare procesuală activă pentru a solicita anularea titlului de proprietate al pârâților.
O asemenea soluție este impusă de principiul securității raporturilor juridice și al stabilității circuitului civil care înseamnă că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, fiind asigurat astfel dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privit în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante( a se vedea cauza Brumărescu contra României).
Conform art. 11 alin.21din Legea 18/1991 republicată, articol ce a fost introdus prin Titlul IV art. 1 pct. 2 din Legea 147/2005, terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, s-a constatat că terenurile ce au fost preluate abuziv de la autorii pârâților, au fost atribuite nelegal intimaților-reclamanți, ale căror ordine au fost anulate, ceea ce înseamnă, conform texrtului de lege mai sus citat, că aceste terenuri revin de drept proprietarilor-recurenți-pârâți- pe vechile amplasamente.
În decizia recurată nr. 154/2009 a Tribunalului Dâmbovița se menționează că apelanții nu au făcut dovada că ordinele 106 și 108/2001 au fost anulate prin sentință definitivă și irevocabiulă, ceea ce constituie o eroare față de faptul că decizia prin care au fost anulate ordinele a rămas irevocabilă încă din anul 2006 prin Decizia nr. 174/2006 a Tribunalului Dâmbovița.
În acest fel, nu s-au respectat nici îndrumările date de instanța de control judiciar prin Decizia de casare mr. 436/2005 care a trimis cauza spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate și pentru a se avea în vedere aceste ordine, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 3151Cod procedură civilă.
Și față de reclamantul se impune respingerea acțiunii motivat de faptul că acesta nu a invocat nici un motiv de nulitate absolută a ttilului de proprietate din cele prevăzute de art. III din Legea 18/1991, ci doar a contestat amplasamentul terenurilor în litigiu.
Motivul de recurs prin care se critică respingerea cererii reconvenționale este nefondat, având în vedere că recurenții-pârâți au solicitatevacuareareclamanților de pe teren și nu revendicarea cum aceștia au precizat expres la termenul din 10 martie 1998 ( fila 29 din dosar nr. 1308/1998 al Judecătoriei Târgoviște ), arătând că înțeleg să nu utilizeze calea acțiunii în revendicare.
Curtea constată că, datorită nenumeroaselor cicluri procesuale, între obiectul cererii reconvențioanle și motivarea instanțelor există o vădită contradicție, obiectul fiind evacuare, iar motivarea aparține acțiunii în revendicare.
În cauza de față, între reclamanți și pârâți nu au existat raporturi de obligații derivate din locațiune, ci raporturi de drept real constând în exercitarea fără drept de către reclamanți a posesiei asupra terenurilor proprietatea pârâților.
Ca urmare, dreptul real de proprietate al pârâților nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare, nicidecum pe calea acțiunii în evacuare.
Cum însă pârâții reclamanți au înțeles să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe cea în revendicare, iar judecătorii nu pot schimba obiectul acțiunii, ci doar eventualul temei juridic al acesteia, se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale.
Cât privește acțiunea conexă formulată de recurenții-pârâți privind anularea actelor de schimb nr. 315,316 /1970 și a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1020,1024/1970 ( formulată inițial în dosarul 15342/1993, înreg. după casare sub nr. 1308/1998), motivată de faptul că terenul în suprafață de 2000 mp cumpărat de face parte din terenul proprietatea lor, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
Astfel, prin actele de schimb, transcrise sub nr. 315, 316/1970, și G au dobândit proprietatea asupra unor suprafețe de câte 1000 mp fiecare, pe care le-au vândut lui în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1020,1024/1970.
Pârâții-reclamanți au solicitat nulitatea contractelor de schimb, motivat de faptul că schimbul nu a avut loc și actele de schimb nu au fost autorizate de Ministerul Agriculturii conform Decretului 151/1950, autorizațiile de înstrăinare fiind obținute anterior schimbului.
Din conținutul contractelor de schimb rezultă însă că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 7 din Decretul nr. 151/1950, pe formulare tip aprobate de Ministerul Agriculturii, semnate de ambele părți cu mențiunea că schimbul s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.
Prin urmare capătul de cerere privind anularea contractelor de schimb în mod corect a fost respins de instanța de fond.
Și capătul de cerere pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1020,1024/1970 în mod corect a fost respins întrucât la încheierea acestor contracte au fost respectate condițiile generale pentru valabilitatea contractelor: consimțământ, capacitatea părților, obiectul, o cauză licită și forma autentică.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că recursul formulat este fondat, astfel încât în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează să-l admită, să modifice în tot decizia 154/2009 a Tribunalului Dâmbovița și în parte sentința civilă nr. 1540/2007 a Judecătoriei Târgoviște, în sensul că va respinge acțiunea privind anularea titlului de proprietate, menținând restul dispozițiilor sentinței referitoare la cererea reconvențională și acțiunea conexă.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții G, și, toți domiciliați în com., jud.D, și - -itorii defunctului, ambii domiciliați în B, nr.174,.1,.6, sector 1, împotriva deciziei civile nr. 154 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu: petenții, toți domiciliați în com., sat, jud. D, pârâții Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar D, G, toți domiciliați în com., sat, jud.D, domiciliată în com.,-, jud. D, -, -, ambii domiciliați în com.,-, jud. D, -, domiciliată în Pitești, B nr. 12,. 29,. D,. 3,. 12, jud.A, -, domiciliată în com.,-, jud.
Modifică în tot decizia civilă nr. 154/2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și în parte sentința civilă nr. 1540/2007 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în sensul că:
Respinge acțiunea privind anularea titlului de proprietate.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Eliza Marin Andra Corina
- - - - - -
cu opinie separată, în sensul
respingerii recursului ca nefondat
și respingerii cererii intimaților de
obligare a recurenților la plata
cheltuielilorde judecată,ca neîntemeiată.
Grefier,
Red.SV/CM
22 ex/26.02.2010
nr.152/2006 Judec.Târgoviște
Gh.
nr- Trib.
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, consider că recursul declarat de pârâții G, și împotriva deciziei civile nr.154 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 16.04.2009, trebuia respins ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin motivele formulate la punctele 1 și 2 din cererea de recurs, recurenții au susținut că intimații-reclamanți nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, în raport de anularea Ordinelor nr.7/1995, nr.106/2001 și nr.108/2001 emise de Prefectul Județului
Totodată, în cadrul acestor motive de recurs s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. III din Legea nr.169/1997 și respectiv a principiului securității raporturilor juridice, determinat de ignorarea dispozițiilor deciziei civile nr.174/2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care, consideră recurenții, s-au dezlegat problemele de drept incidente în speță.
Procedând la verificarea acestor susțineri, am constatat că sunt vădit nefondate, impunându-se a fi înlăturate ca atare, pentru argumentele prezentate în paragrafele următoare:
Astfel, ca prim aspect, trebuie observat că în cauză sunt trei reclamanți -, și (ale cărui drepturi procesuale au fost preluate, determinat de decesul său, survenit pe parcursul procesului, de itorii și, ce au fost introduși în cauză, în calitate de intimați-reclamanți), iar condiția interesului și cea a pretinsei încălcări a securității raporturilor juridice, față de existența Deciziei nr.174/2000 a Tribunalului Dâmbovița, trebuie analizate distinct, întrucât doar reclamanții-intimați și au fost beneficiarii Ordinelor nr.106 și nr. 108/2001și, respectiv părți în dosarul finalizat prin pronunțarea deciziei nr.174/2006.
În acest context, se impune a se porni de la definiția dată de doctrină noțiunii de " interes", (Codul român de procedură civilă neacordând vreo definiție acestei condiții de exercitare a acțiunii), ce fost acceptată unanim ca fiind aceea de folos practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a legitima punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume să fie legitim, personal și direct, născut și actual.
În speță, analiza existenței interesului se impune a se face distinct, pe două categorii de reclamanți - și, respectiv și.
Pentru intimații-reclamanți și, itori ai reclamantului se constată că aceștia dețin atât la data introducerii acțiunii, cât și în prezent, la momentul soluționării recursului, două acte de proprietate autentice, emise în anul 1970 ( contractele de vânzare-cumpărare nr.1020 și nr.1024), prin care au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1952 ce se suprapune cu terenul menționat în titlul de proprietate nr. 82063/13.11.1997, opus de către recurenți.
În această situație, cerința interesului pentru această categorie de reclamanți nu suportă vreo discuție, neexistând nici un element care să fi modificat situația existentă la momentul promovării acțiunii, determinat de acest aspect, interesul intimaților-reclamanți și în promovarea acțiunii de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al reclamanților, pentru suprafața de teren pe care autorul lor a cumpărat-o în anul 1970 prin acte autentice, legale și valabile și la acest moment, pe care își au amplasată casa de locuit și care se suprapune cu terenul din titlul de proprietate al reclamanților, este în mod evident și, în afara oricărui dubiu, legitim, personal, direct, născut și actual.
Sub acest aspect se impune a se preciza că pentru această categorie de reclamanți situația anulării Ordinului nr.7/1995 este lipită de relevanță, în condițiile în care autorul lor a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 1952. prin actele autentice de vânzare-cumpărare, la care s-a făcut referire în paragrafele precedente.
Cerința interesului, definită ca un cumul al tuturor condițiilor expuse anterior, este îndeplinită și, în cazul celei de a doua categorie de reclamanți - și - întrucât aceștia sunt proprietarii construcțiilor amplasate pe terenurile de 823 și 1000. ce se regăsesc în titlul de proprietate al recurenților.
În raport de această situație, interesul lor, de a obține constatarea nulității absolute parțiale a acestui titlu de proprietate (obiectul acțiunii - "nulitate absolută parțială a titlului de proprietate"- fiind stabilit irevocabil prin decizia de casare nr.436/10.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel, P - pag.7 din hotărâre), pentru terenurile pe care își au edificate construcțiile există și la acest moment, independent de faptul că li s-au anulat cele două ordine prin care li se constituia dreptul de proprietate conform art.36 din Legea nr.18/1991.
În acest context, împrejurarea că în opinia majoritară a deciziei nr.174/2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, invocată de către recurenți, s-a apreciat că nu sunt incidente disp.art.36 din Legea 18/1991, întrucât terenul în litigiu nu ar face obiectul acestei legi, neintrând în patrimoniul statului, nu este de natură să determine aprecierea ca lipsit de legitimitate a interesului intimaților - reclamanți și în promovarea acțiunii, în condițiile în care, astfel cum s-a menționat în paragraful precedent, interesul intimaților a fost determinat de ocrotirea dreptului lor de proprietate asupra construcțiilor aflate pe suprafața de teren în litigiu, iar acest interes subzistă și la momentul soluționării prezentului recurs.
A aprecia în acest sens favorabil opiniei recurenților, ar însemna a afecta în mod grav dreptul reclamanților-intimați de a accede în mod liber la justiție, drept garantat de art.21 din Constituția României și de art.6 alin.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care ar fi astfel împiedicați de a uza de acțiunile în justiție pe care le consideră necesare pentru protejarea și valorificarea dreptului lor necontestat de proprietate asupra imobilelor-construcții.
Cu referire la acest aspect, se impune a se aminti jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care statuează constant, în deciziile sale, că art.6 alin.1 din
Convenție asigură oricărei persoane dreptul de a supune examinării unei instanțe judecătorești orice pretenție privind drepturile și obligațiile sale civile.
În acest context, dreptul de acces la un tribunal în materie civilă constituie un aspect al dreptului la un tribunal prev. de art.6 alin.1 din Convenție și nu este suficient doar a fi prevăzut în legislația internă, fiind necesar a avea și aplicabilitate practică și eficacitate, cerință care, în mod evident, în cazul în care s-ar valida susținerea recurenților, nu ar putea fi îndeplinită.
Principiul liberului acces la justiție își găsește aplicarea cu atât mai mult când este vorba despre dreptul de acces la un tribunal, față de poziția primordială pe care o ocupă dreptul la un proces echitabil într-o societate democratică. (Cauza Akdivar împotriva Turciei, Cauza Moldovan și alții împotriva României, Cauza Airey împotriva Irlandei).
Argumentele prezentate în paragrafele anterioare, care au determinat stabilirea existenței tuturor cerințelor impuse de interes, ca și condiție de exercitare acțiunii civile, în privința ambelor categorii de reclamanți, nu este de natură să aducă atingeri securității raporturilor juridice stabilite prin decizia civilă nr.147/2006 a Tribunalului Dâmbovița, astfel cum au pretins recurenții, obiectele și temeiurile de drept ale celor două spețe fiind, în mod evident, diferite ( nulitatea absolută a titlului de proprietate; art.III din Legea 169/1997- respectiv anularea Ordinelor nr.106 și nr. 108/2001 - art.36 din Legea 18/1991).
Apreciez că în cauză sunt nefondate și criticile formulate la punctele 3,4,5 și 6 din motivele de recurs, prin care s-a invocat încălcarea disp.art.315 Cod pr.civilă, pentru nerespectarea deciziei de casare nr.436/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI; nesoluționarea contradicțiilor dintre cele două expertize efectuate în cauză; greșita înscriere în proprietatea intimaților-reclamanți a suprafeței de teren, în condițiile în care s-au anulat Ordinele nr. 106/2001 și nr. 108/2001; greșita respingere a cererii reconvenționale; argumentele avute în vedere urmând a fi prezentate în continuare.
Astfel, potrivit deciziei de casare nr.436 din 10.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, instanța de trimitere avea obligația de a proceda la efectuarea unei noi expertize topografice, care să aibă în vedere toate actele invocate de părți, să analizeze autorizațiile de construire, data emiterii acestora în raport de data dobândirii terenurilor, stabilind dacă aceste autorizații se referă chiar la terenurile ocupate de construcțiile reclamanților-intimați ( pagina 8 din decizie).
Această probă, stipulată în decizia de casare, a fost administrată în dosarul nr.152/2006 al Judecătoriei Târgoviște, fiind astfel respectate disp.art.315 al.1 Cod pr. civilă, expertiza topografică întocmită de ing. răspunzând tuturor obiectivelor stabilite în decizia de casare, situație în care, în mod legal, instanța de apel a respins cererea recurenților de efectuare a unei noi expertize topografice, măsura dispusă fiind motivată prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 26.02.2009, fiind astfel respectate disp.art.295 alin.2 Cod pr.civilă, care stabilesc în sarcina instanței de apel posibilitatea și nu obligația completării probatoriilor.
Prin urmare, raportat la aceste aspecte, în cauză nu există nicio încălcare a disp.art.315 Cod pr.civilă și cu atât mai puțin vreo nesoluționare a unor pretinse contradicții dintre două rapoarte de expertiză.
Problema de drept principală, însă, care se pune în speță și care se regăsește constant în toate criticile formulate de către recurenți la punctele 1-5 din motivele de recurs, este însă cea a efectelor anulării celor două ordine emise de Prefectul Județului D sub nr.106/2001 și 108/2001 prin decizia nr.174/2006 a Tribunalului Dâmbovița, în raport de care recurenții au invocat atât o pretinsă încălcare a disp. art. III din Legea 169/1997, cât și o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice și respectării disp. art.315 Cod pr.civilă.
Pornind de la faptul că, într-adevăr, instanța de apel a fost în culpă atunci când a reținut potrivit considerentelor deciziei, că în cauză nu s-a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârii prin care se anulaseră cele două ordine, apreciez că în speță nu se poate considera că prin anularea celor două ordine s-ar fi rezolvat problema de drept dedusă judecății în prezentul litigiu, astfel cum au susținut vehement recurenții, întrucât obiectul principal al pricinii, astfel cum a fost, reamintesc, stabilit prin decizia de casare nr.436/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, îl reprezintă constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis sub nr.82063/1997 ( pagina 7 din decizie).
Prin urmare, textul de lege incident în cauză îl constituie disp.art.III lit. din Legea 169/1997, în vigoare la data emiterii titlului de proprietate, problemă de drept, de asemenea, dezlegată prin decizia de casare nr.436/10.03.2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI, în care s-a stabilit că " pentru a se aprecia incidența acestui text de lege este necesar a se stabili cu certitudine dacă la data apariției Legii nr.18/1991, reclamanții stăpâneau terenurile în mod legal, în sensul că ei le dobândiseră anterior acestui moment printr-o modalitate de natură a înlătura dreptul pârâților-recurenți la reconstituirea proprietății asupra acestor terenuri.".
Potrivit disp.art.315 alin. Cod pr.civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În acest context, dând eficiență disp.art. 315 alin.1 Cod pr.civilă, în sensul respectării și aplicării dispozițiilor deciziei de casare, se constată că la data apariției Legii 18/1991 - 20.02.1991 - intimații -reclamanți stăpâneau cele trei suprafețe de teren de 1000, 823 și respectiv de 1952, în baza unor acte legale, emise în conformitate cu dispozițiile actelor normative în vigoare la data încheierii, respectiv emiterii lor.
Astfel, intimatului-reclamant i s-a atribuit prin decizia nr.101/1977 a Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei, județul D (fila 60 dosar apel nr. 2306/2003 al Tribunalului Dâmbovița ) suprafața de 150 teren, situat în com. sat, iar prin contractul de închiriere nr.225/28.01.1978 (fila 61 dosar nr. 2306/2003 al Tribunalului Dâmbovița ), aceluiași intimat i s-a atribuit în folosință suprafața de 850 teren, toată durata construcției pe care acesta o edificase pe teren, în baza autorizației de executare lucrări nr. 37/11.08.1977 emisă de Biroul Executiv al Consiliului Popular al comunei ( fila 62 dosar apel nr.2306/2003 al Tribunalului Dâmbovița ).
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2873/28.08.1980 de fostul Notariat de Stat al Județului D (fila 64 dosar 2306/2003 al Tribunalului Dâmbovița ) și au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției situată în com., sat, jud. D, terenul aferent în suprafață de 410. trecând în proprietatea statului prin efectul art. 30 alin.2 din Legea 58/1974, fiind atribuit în folosință cumpărătorului pe toată durata existenței construcțiilor.
În ceea ce-l privește pe autorul intimaților și, defunctul, din actele existente în dosarele atașate, reiese că acesta a deținut suprafața de 2000 teren cămin de casă, pe care a dobândit-o în baza a două acte de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 1020/29.04.1970 și 1024/ 30.04.1970 de fostul Notariat de Stat al Jud.
Astfel, prin actul din 29.04.1970, a cumpărat de la intimații G și terenul cămin de casă în suprafață de 1000. situat în com., sat, pe care vânzătorii îl dobândiseră în baza actului de schimb încheiat cu Ministerul Agriculturii și Silviculturii la data de 17.04.1970 și transcris sub nr. 316/1970 ( fila 193 dosar fond).
Prin cel de al doilea act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1024/30.04.1970, autorul intimaților și a cumpărat un al doilea teren cămin de casă, în suprafață de 1000 situat în com., sat, de la numitul, care, la rândul său, îl dobândise în baza unui act de schimb încheiat cu Ministerul Agriculturii și Silviculturii la data de 27.04.1970 și transcris sub nr. 315/1970 ( fila 195 dosar fond).
Ulterior, în anul 1971, după încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, autorului intimaților și, și intimatului-reclamant li se eliberează de Biroul Executiv al Consiliului Popular al comunei, autorizația pentru executare lucrări nr. 37/11.08.1972, pentru construirea unei case.
Răspunzând astfel problemei de drept impusă prin decizia de casare se constată, conform expunerii realizată în paragrafele precedente, că la data intrării în vigoare a legii 18/1991, intimații-reclamanți stăpâneau terenurile în mod legal, în baza unor acte încheiate, respectiv emise încă din anii 1970, 1977, 1978 și 1980, acte a căror valabilitate nu a fost înlăturată până în prezent, situație care, conform deciziei de casare, este de natură a înlătura dreptul recurenților la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri.
Raționamentul juridic prezentat de decizia de casare nr.436/10.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, la care s-a făcut referire anterior se află în deplină concordanță cu dispozițiile Legii nr.18/1991 care impuneau în art.23, în vigoare la acea dată, ca pentru terenurile atribuite cooperatorilor sau persoanelor îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, nu poate opera reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari, indiferent de modul de preluare a terenului.
Totodată se impune a se preciza că aceasta este și practica constantă a instanțelor judecătorești, confirmată de fosta, care, prin decizia nr.2383/1997 a statuat că în situația în care vechiul amplasament este ocupat de alte persoane fizice care au construit case și anexe gospodărești, anterior adoptării legii 18/1991, nu este posibil atribuirea vechiului amplasament foștilor proprietari, orice altă interpretare a legii fiind de natură să pericliteze ordinea și stabilitatea socială.
În aceste sens se impune a se preciza că prin modificările succesive aduse Legii nr. 18/1991,legiuitorul român a prevăzut expres că în această situație foștii proprietari
vor fi despăgubiți, fie prin acordarea în compensare a unei suprafețe de teren echivalente în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, ori, dacă nu mai există teren, prin acordarea de despăgubiri.
Trebuie amintit în acest sens că titlul de proprietate al recurenților a fost emis în baza sentinței civile nr.8783/1.10.1992 a Judecătoriei Târgoviște, în dispozitivul căreia, în mod corect, conform dispozițiilor legale în materia fondului funciar, nu s-a precizat amplasamentul pe care urma să se reconstituie dreptul de proprietate pentru 2,846 ha teren, pe raza comunei, jud.D, iar atât dispozițiile Legii 18/1991 în faza inițială, cât și cele ale Legii nr. 169/1917 prevăd că reconstituirea dreptului de proprietate se face "de regulă" și nu în mod obligatoriu pe vechile amplasamente, după cum acestea sunt sau nu libere.
În considerarea tuturor acestor argumente și pe linia deciziei de casare nr.436/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, se constată că în cauză sunt incidente disp. art.
III lit. a din Legea nr. 169/1997, titlul de proprietate emis pe numele recurenților fiind în mod evident și cert lovit de nulitate absolută parțială pentru cele trei terenuri deținute de intimații-reclamanți, reconstituirea dreptului de proprietate neputându-se face în acest caz pe vechile amplasamente, care, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991 nu erau libere, fiind deținute legal de către reclamanți, reprezentând curtea imobilelor proprietatea acestora.
În acest context, susținerea recurenților, în sensul că prin anularea celor două ordine s-ar fi rezolvat și problema de drept dedusă judecății în prezentul litigiu este vădit nefondată, întrucât obiectul principal al acestui proces îl reprezintă constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate, iar problema de drept care se pune în speță este cea a respectării condițiilor prevăzute de legea în vigoare la data emiterii actului, condiții care, în cauză, prin analiza detaliată prezentată în paragrafele precedente, s-a demonstrat că nu s-au respectat.
Se impune totodată a se sublinia faptul că pentru itorii reclamantului, nici nu se puteau invoca efectele anulării celor două ordine, întrucât aceștia dețin pentru terenul de 1952 acte de vânzare-cumpărare autentice și valabile și la acest moment, emise încă din anul 1970, deci cu mai mult de 30 de ani anterior intrării în vigoare a Legii 18/1981.
Cu referire la ultimul motiv de recurs, prin care s-a susținut că în mod greșit nu s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.1020 și nr. 1024/1970, apreciez că este, de asemenea, nefondat, întrucât susținerea recurenților se bazează pe faptul,că prin emiterea titlului de proprietate s-a dovedit că terenurile nu au aparținut niciodată vânzătorilor, ori, în opinia mea, nu poate fi validat un astfel de raționament, în condițiile în care vânzătorii dobândiseră acest teren de la stat, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Silviculturii și, însuși faptul emiterii titlului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 dovedește că terenul s- aflat în proprietatea statului.
Pe de altă parte, nu există dovezi că cele două acte de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiate cu încălcarea condițiilor legale în vigoare la acel moment, pentru a se putea constata nulitatea absolută a acestora.
În considerarea tuturor acestor argumente, stabilind că în cauză nu s-a dovedit incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă - text de lege pe care recurenții și-au întemeiat calea de atac exercitată - consider că în conformitate cu disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, recursul acestora trebuia respins ca nefondat.
În baza disp.art.274 Cod pr.civilă, se impune respingerea cererii intimaților de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere că la dosar nu există nicio dovadă care să ateste existența acestor cheltuieli pretins a fi fost suportate de către intimați, în această fază procesuală.
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin Andra Corina
- -
Red.
Tehnored.VM
24.02.2010
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Eliza Marin Andra Corina
