Anulare act. Decizia 759/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 759
Ședința publică din 17 august 2009
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii -, - și împotriva deciziei civile nr. 164/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Reșița.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul personal și în calitate de mandatar pentru contestatoarea -, contestatoarea personal, iar pentru intimatul Primarul Municipiului Reșița, se prezintă consilier juridic.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 13.08.2009 concluzii scrise transmise instanței prin fax.
Reprezentantul intimatului depune la dosar concluziile scrise în original și delegația de reprezentare.
Instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimat prin concluziile scrise, precum și excepția parțialității și excepția nulității judecării revizuirii și a cererii de recurs invocată de contestatori.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea excepției inadmisibilității invocate în cauză, precum și respingerea excepției nulității.
Contestatorul - solicită respingerea excepției inadmisibilității, cu motivarea că ei au invocat și prev. art. 317 pct. 1 și 2.proc.civ. în susținerea contestației în anulare, că admisibilitatea contestației în anulare rezultă și prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se reține că se pot aborda în revizuire și chestiuni de fond. Se mai arată că se aduce atingere principiul imparțialității, acest motiv fiind de ordine publică, că a fost respinsă cererea de recuzare formulată în etapa revizuirii, dar că la acest moment nu mai susțin parțialitatea instanței, față de componența completului de judecată. Se mai invocă faptul că în revizuire a fost privat de o cale de atac prin transformarea apelului în recurs, că a fost soluționată cauza pe excepție, neanalizându-se fondul. Se apreciază că instanța de recurs a adăugat la lege prin limitarea noțiunii de "imobil" doar la clădiri, în contradicție cu prev. art. 6 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, se consideră că prezenta contestație în anulare este admisibilă și se solicită admiterea acesteia. Depune la dosar concluzii scrise.
Contestatoarea arată că își însușește concluziile formulate de contestatorul deja expuse.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea excepției parțialității, deoarece motivele de ordine publică nu vizează incompatibilitatea. Ca atare, se solicită respingerea contestației în anulare, deoarece instanța de revizuire a procedat legal.
În replică, contestatorul arată că incompatibilitatea vizează competența.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 800/22.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul pârâtului Primarul Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 65/22.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, a modificat în tot sentința recurată și, rejudecând în fond, a respins acțiunea reclamanților, și, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 2690/C/2006, reclamanții, și au chemat în judecată pe Primarul Municipiului Reșița, solicitând anularea Dispoziției nr. 627/23.08.2001 privind respingerea cererii de restituire în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001, a imobilului-teren înscris în CF 17 Reșița Română, nr. cadastral 53, pe care actualmente se află amenajat "Parcul ", obligarea Primarului de a emite dispoziție de despăgubiri în echivalent în valoare de 2.408.409.900 lei pentru clădirile demolate, cât și obligarea de a elibera la cerere, autorizație de construire pentru clădire de locuit pe teren.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că au întocmit o notificare în temeiul Legii nr.10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Reșița, str. - 46, cu-, înscris în CF nr.27, cu nr.top.53 în suprafață de 800 stânjeni pătrați, însă Primarul Municipiului Reșița, deși recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului, respinge cererea de restituire în natură. Reclamanții au precizat că terenul este liber de construcții, astfel cum rezultă din procesul verbal de constatare a stării de fapt, întocmit de reprezentanții Primăriei la 04.07.2001.
In drept, au invocat prevederile cuprinse în titlul I art.1, 16, 28, 46 și 48 care modifică art.1 alin.1, art.10 alin.1, art.11 alin.5, art.20 alin.1 și 3 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanții au arătat că Legea nr. 247/2005 prevede că dispozițiile conducătorilor administrației publice locale având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent emisă până la data intrării în vigoare a acestei legi și nevalorificate, pot fi atacate în termen de 12 luni la secția civilă a tribunalului.
Prin sentința civilă nr. 65/22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții și, s-a anulat dispoziția nr.627/2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, s-a dispus restituirea în natură a terenului înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53, în suprafață de 2448. către reclamanții, și, ca urmarea desființării cu trimitere spre rejudecare; s-a dispus despăgubirea reclamanților cu suma de 70.329 Euro, echivalent în lei pentru construcțiile demolate din care va fi scăzută valoarea analizată a despăgubirilor de 40.000 lei acordate în anul 1974, fiind respinse petitele privitoare la obligarea Primarului Municipiului Reșița la emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea depusă prin intermediul executorului judecătoresc - dosar execuțional nr.414/01 și înregistrată la Primăria Municipiului Reșița sub nr.21080/31.05.2001, reclamanții, și au solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, aparținând imobilului situat administrativ în Reșița,-, înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53.
Prin dispoziția nr. 627/23.08.2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, cererea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că pe terenul în cauză este amenajat parcul "" care, potrivit dispozițiilor HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al Judecătoriei C-S este evidențiat ca făcând parte din domeniul public (fila 25 dosar).
Ulterior, după apariția Legii nr.247/2005, reclamanții au adresat Primăriei Municipiului Reșița notificare pentru actualizarea notificării din 2001 ( filele 6-8 dosar fond) prin care au solicitat restituirea terenului în natură și despăgubiri pentru clădirile demolate, susținând că raportat la modificările operate de Legea nr.247/2005 la Legea nr.10/2001, argumentația de la baza Dispoziției nr.627/23.08.2001 de respingere a restituirii în natură a terenului nu se mai susține: art. 10 (1) s-a modificat, iar art.18 lit.b face trimitere la art.36 alin.3 abrogate, iar oferta valorică nu le-a fost făcută.
Prevederile Legii nr.10/2001 rep. în ansamblul său, consacră principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, conform prevederilor art.1 alin.1, art.7 și art.9 din lege și, numai în situația în care această măsură nu este posibilă, sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Expertiza tehnică topografică identifică imobilul în discuție ca fiind ocupat de o parte din Parcul și având suprafața de 2448. conform limitelor parcelei din planurile puse la dispoziție de reclamanți și cele din arhiva C- S-a mai reținut că piciorul funicularului nu este amplasat pe parcela în litigiu și nici protecția plasei de protecție a firelor de funicular nu afectează parcela în nici un fel.
In răspunsul la obiecțiunile formulate de părțile în proces, expertul tehnic arată că diferența de 429,32. dintre suprafața din actul de împărțeală întocmit de antecesorul reclamanților (filele 1-12 dosar fond) de 2877,32. și cea pe care a determinat-o prin expertiză de 2448. nu poate fi pozițională pe planșa topo, anexă a expertizei.
Având în vedere și faptul că, în cartea funciară nu este evidențiată suprafața imobilului și că din suprapunerea realizată de expert topograf între planurile vechi și situația actuală a rezultat că suprafața imobilului este de 2448. rezultă că suprafața de restituit în natură reclamanților este de 2448m.
p.Concluziile expertizei tehnice în construcții rețin că niciuna dintre construcțiile de pe terenul imobilului înregistrat în CF 27 Reșița Română, nr.top.53, nu a fost autorizată conform legilor în vigoare după 1990 ( Legea nr.50/1991 sau Legea nr.453/2001). Toate construcțiile aflate pe terenul în litigiu, îndeplinesc condițiile de "mobilier " date în Anexa nr.2 a Legii nr.453/2001, cu excepția monumentului deportaților germani care este construcție definitivă. Unele obiecte au fundații reduse (băncile, panoul cu jardiniere, stâlpii de iluminat local), iar altele sunt realizate pe teren. Față de aceste concluzii sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Prin raportul de evaluare întocmit în cauză la cererea reclamanților (filele 26-55 dosar fond) a fost stabilită valoarea construcțiilor demolate la 70.329 Euro.
Prin punctul de vedere exprimat de pârâtul Primarul Municipiului Reșița cu privire la evaluarea extrajudiciară nu se contestă această evaluare, ci doar se face referire la procedura reglementată de art.16 Titlul VII din Legea nr.247/2005, care nu are incidență de vreme ce cauza se află în fața instanței.
In ceea ce privește petitele referitoare la obligarea Primarului Municipiului Reșița de a elibera la cerere autorizația de construire și certificatul de urbanism pentru clădire de locuit pe teren, instanța le-a respins ca fiind premature.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Primarul Municipiului Reșița a declarat apel, invocând pe cale de excepție, tardivitatea acțiunii civile formulată de reclamanți, raportat la data emiterii dispoziției contestate, 23.08.2001, și termenul special de 30 de zile, reglementat de lege, pentru atacarea acestuia în justiție. In acest sens, pârâtul a precizat că, deși reclamanții invocă dispozițiile art. 16 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.II Titlul I din Legea nr.247/2005, aceste texte nu sunt incidente în cauză, imobilul revendicat nefăcând parte din categoria imobilelor menționate expres în anexa 2 Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că prima instanță își argumentează soluția de restituire în natură pe dispozițiile HG nr.498/2003, deși acest act normativ este abrogat.
In ceea ce privește identificarea imobilului revendicat, s-a precizat că expertiza topografică efectuată în cauză nu redă situația reală în teren, pentru că, întreg terenul revendicat de reclamanți este ocupat de Parcul, cu alei pietonale, trotuare, spații verzi și Monumentul Deportaților Germani, ceea ce atrage incidența prev.art.11 alin.3 din Legea nr.101/2001, republicată, potrivit cu care persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Un alt motiv de apel se referă la dispoziția privind despăgubirea reclamanților cu suma de 70.329 Euro, echivalentul în lei pentru construcțiile demolate, din care se va scădea valoarea actualizată a despăgubirilor de 40.000 lei, acordate în anul 1974, fără a se preciza cui îi incumbă obligația de plată. Pârâtul-apelant arată că, din modul de redactare a dispozitivului, rezultă că această obligație revine Primarului Municipiului Reșița, deși acordarea măsurilor reparatorii în echivalent se realizează conform OUG nr.81/2007, după o procedură prealabilă.
In drept,au fost invocate și prev.art.11 alin.3 și 4, art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, HG nr.250/2007, OUG nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la data de 10.06.2008 (filele 25-26), reclamanții și au solicitat respingerea apelului declarat de Primarul Municipiului Reșița, întrucât: instanța de trimitere, Tribunalul C-S, a soluționat cauza conform dispoziției din decizia de casare, neatacată; în rejudecare, s-au administrat probe pentru stabilirea situației faptice a imobilului revendicat, respectiv expertiza topografică și în construcții, care au concluzionat că pe teren există doar obiecte de mobilier, și nu construcții legal edificate, fiind deci aplicabile dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001, raportat la dispozițiile art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată.
In ședința publică din 16.06.2008, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, natura juridică a căii de atac formulată în cauză, raportat la temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea acțiunii civile formulate.
Reclamantul a precizat că temeiul juridic al acțiunii sale îl constituie prev.art.16 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005.
In raport de această precizare, instanța a calificat calea de atac promovată de pârât ca fiind recurs, care, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar și față de temeiul de drept invocat, a fost admis ca întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin notificarea depusă prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului Reșița sub nr.21080/31.05.2001, reclamanții, și au solicitat restituirea în natură a terenului și măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, aparținând imobilului situat administrativ în Reșița,-, înscris în CF nr.27 Reșița Română, nr.top.53.
Prin Dispoziția nr.627/23.08.2001 emisă de Primarul Municipiului Reșița, cererea reclamanților a fost respinsă cu motivarea că pe terenul în cauză este amenajat parcul "" care, potrivit dispozițiilor HG nr.532/2002 privind atestarea domeniului public al județului C-S, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C-S este evidențiat ca făcând parte din domeniul public (fila 25 dosar).
Potrivit art.24 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată, decizia, sau după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana îndreptățită în instanță, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit actelor depuse la dosarul de fond, în primul ciclu procesual (fila 39), dispoziția nr.627 din 23.08.2001 a fost comunicată reclamantei la data de 4.09.2001, cu adresa nr.33406, fără a fi contestată în justiție.
Reclamantul a susținut, atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, că temeiul de drept invocat în susținerea prezentei acțiuni îl constituie prev.art.77 rap. la art.16 din Legea nr.247/2005, astfel că el a formulat cererea în termen.
Pornind de la temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv disp.art.16 din Legea nr.10/2001, republicată, Curtea a constatat că solicitarea reclamantului este neîntemeiată, imobilul revendicat nefăcând parte din categoria celor la care se referă art.16, în anexa 2, respectiv cele necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale.
Textul de lege sus-menționat are în vedere imobilele-construcții, care, prin destinație, sunt necesare desfășurării nemijlocite a unor astfel de activități, ceea ce nu este cazul cu imobilul ce face obiectul prezentului dosar. Cum acest imobil nu intră în nici una din categoriile reglementate expres de legiuitor în art.16 din lege, în discuție fiind doar un teren ocupat de un parc, cererea formulată de reclamanți, întemeiată pe disp.art.16 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată prin Legea nr.247/2005 este neîntemeiată.
Cu alte cuvinte, nu se poate considera că imobilul revendicat, teren prin destinația actuală de parc se încadrează în vreuna din categoriile de imobile reglementate în art.16.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, când a procedat la soluționarea pe fond a acțiunii civile formulată de reclamanți deși, pornind de la temeiul de drept indicat, se impunea verificarea, în prealabil, a îndeplinirii condițiilor limitativ prevăzute de art.16 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, în termen legal, toți cei trei reclamanți intimați, pe care au întemeiat-o pe dispozițiile art.322 pct.2 pr.civ. care permite revizuirea unei decizii atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
In concret, se consideră că prin decizia de recurs pronunțată s-au nesocotit dispozițiile art.315 alin.1 pr.civ. impuse de conținutul deciziei civile nr. 33/25.01.2007 a Curții de Apel Timișoara în care s-a invocat principiul reparației integrale prin restituirea în natură a imobilelor solicitate, decizie care a dezlegat deja problemele de drept și care a dispus instanței de retrimitere doar identificarea de către experți a unor variante de restituire în natură.
S-a considerat că în acest fel li s-a încălcat reclamanților dreptul de proprietate pe care-l au înscris și în prezent în CF, titlul lor nefiind anulat de nici o instanță.
La câteva termene de judecată după înregistrarea cererii inițiale, reclamanții au formulat în scris precizări ale cererii de revizuire arătând că instanța de recurs nu a analizat posibilitatea de restituire în natură a imobilului în condițiile în care acesta era liber de construcții ( situație care, în opinia reclamanților, ar fi impus aplicarea art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001 referitor la construcții ușoare sau demolabile), fapt atestat și de expertiză care vorbește despre construcțiile existente ca fiind vorba de mobilier și, de asemenea, instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la despăgubiri pentru construcțiile demolate, stabilite conform standardelor internaționale de evaluare, așa cum prevăd disp.art.11 alin.5 ale Legii nr.10/2001 modificată prin disp.art.28 din Titlul I al Legii nr.247/2005.
Prin decizia civilă nr.164/23.02.2009 pronunțată în dosar nr.-, Curtea de Apel Timișoaraa respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.800/22.09.2008 a aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că s-a invocat, ca unic motiv de revizuire, art.322 pct.2 pr.civ. prin ale cărui dispoziții sunt sancționate deciziile de recurs care evocă fondul (cum este cazul celei în discuție) atunci când prin soluția pronunțată s-a adus atingere principiului disponibilității care guvernează procesul civil.
Se reproșează instanței, în esență, că nu s-a pronunțat asupra posibilității de restituire în natură a terenului solicitat, astfel cum, afirmativ, s-ar fi dispus, cu caracter obligatoriu, prin decizia civilă nr.33/25.01.2007 a Curții de Apel Timișoara, precum și asupra dreptului reclamanților de a primi despăgubiri pentru construcțiile demolate, ambele solicitate de reclamanți prin acțiunea lor întemeiată pe disp.art.16 al Legii nr.10/2001 modificat prin Legea nr.247/2005, așa cum în mod constant ei au precizat, inclusiv în instanța de recurs.
Curtea constată că, respingând acțiunea în integralitatea ei, instanța de recurs s-a pronunțat în privința ambelor solicitări, soluția fiind întemeiată în mod neechivoc pe disp.art.16 al Legii nr.10/2001, în redactarea lor actuală, a cărui incidență în cauză, în pofida susținerilor reclamanților, a fost infirmată.
Fiind chemate să analizeze noile pretenții ale reclamanților din acțiunea înregistrată la 23.03.2006 la Tribunalul C- pentru restituirea în natură a terenului din Reșița, str.- și a plății unor despăgubiri pentru construcțiile demolate (după ce, în prealabil, încă prin Dispoziția nr.627/23.08.2001, neatacată în termenul legal în instanță, li se recunoscuse deja dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil) instanțele au procedat, în diferite cicluri procesuale, la raportarea acestor pretenții la dispozițiile art.16 al Legii nr.10/2001, în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, pentru a constata dacă ele sunt legitime sau nu.
După o primă respingere a acțiunii lor prin sentința civilă nr.2465/2.10.2006 a Tribunalului C-S, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 33/25.01.2007, admițând apelul reclamanților, a desființat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Contrar susținerilor reclamanților revizuienți, Curtea nu a statuat cu privire la obligativitatea restituirii în natură a imobilului solicitat, ca principiu reparator al Legii nr.10/2001, ci a dispus instanței de retrimitere lămurirea situației reale a bunurilor revendicate, a naturii juridice a titlului invocat de Primăria Municipiului Reșița, precum și a existenței posibilității reale de restituire totală sau parțială, în natură, a imobilelor revendicate, având în vedere acest scop primordial de reparație materială, al Legii nr.10/2001.
Tribunalul C-S a dispus efectuarea acestei expertize din ale cărei concluzii rezultă cu certitudine că imobilul solicitat spre restituire nu avea nici una din destinațiile prevăzute în Anexa 1 rap. la art.16 al Legii nr.10/2001 modificat prin Legea nr.247/2005 ( text pe care reclamanții, și-au bazat în mod expres acțiunea intentată la aproape 5 ani după ce li se comunicase dispoziția Primarului Municipiului Reșița prin care, pentru același imobil, li se recunoscuse dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent și pe care nu au contestat-o în instanță în termenul legal), motiv pentru care ei nu puteau fi repuși în termenul de a mai supune examinării instanțelor solicitarea lor, procedură care a fost prevăzută de Legea nr.247/2005 doar în beneficiul foștilor proprietari ai imobilelor având destinațiile menționate în Anexa 1 Legii nr.10/2001.
Această instanță s-a limitat doar la analiza stării ocupării terenului fără a se supune însă și celorlalte dispoziții obligatorii ale deciziei de casare, care impunea și lămurirea naturii juridice a titlului statului ( care, așa cum arată și reclamanții, este rezultatul unei operațiuni de expropriere efectuate în 1974 și deci care, conform art.26 din Decretul-Lege nr.115/1938 - identic în conținut cu art.26 alin.2 din Legea nr.7/1996 - atestă ca proprietar Statul Român, chiar și fără înscriere în CF ), precum și lămurirea situației reale a terenului (care, în prezent, face parte dintr-un parc public - Parcul ) care este un bun din domeniul public al Municipiului Reșița ( fila 25 dosar nr.2690/2006 al Tribunalului C-S) și care este parte integrantă a noii identități arhitecturale a orașului, fiind străbătut de trotuare și alei de acces, spațiu pentru monumente și fiind amenajat în scopul de recreere pentru care a și fost conceput.
In raport de toate aceste date conținute atât în expertiza ordonată de instanța de casare cât și în celelalte probe cu înscrisuri de la dosar, rezultă, fără echivoc, că terenul revendicat de reclamanți nu face parte din categoria imobilelor la care se referă art.16 al Legii nr.10/2001 republicată rap. la Anexa 1 acestei legi pentru a se putea rediscuta la acest moment solicitarea reclamanților, respectiv eventuala restituire a lui în natură.
Deoarece aceste texte de lege au constituit temeiul expres al acțiunii reclamanților și pentru că instanța de recurs, prin decizia a cărei revizuire se cere, a procedat la analiza ei, respectând întocmai dreptul lor de dispoziție cu privire la temeiul de drept - și deci, limitele cadrului procesual, - rezultă că nu s-a prilejuit incidența în cauză a motivului de revizuire prev. de art.322 pct.2 pr.civ. invocat de aceștia, din care cauză cererea lor va fi respinsă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au promovat contestație în anulare revizuienții, și, solicitând anularea deciziei nr. 164/2009 a Curții de Apel Timișoara, menținând, ca valabile, hotărârile din dec. nr.65/2008 a Tribunalului C-S, respectiv anularea Dispoziției Primarului nr.627/2003, despăgubirea pentru casele demolate în sarcina pârâtului, instituția Primarului și restituirea în natură a terenului, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.dosar -.
In motivare, se arată că își întemeiază contestația în anulare pe prevederile art.328 alin.1 coroborate cu art.318 alin.1 pr.civ. teza I și teza a II- Motivul principal este cuprins în teza a II-a din textul de lege invocat, când instanța, respingând revizuirea, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare. In subsidiar, se arată că dezlegarea este rezultatul unor greșeli materiale.
Se invocă prev.art.34 alin.2 pr.civ. în ceea ce privește atacarea respingerii recuzării completului, solicitată în procesul de revizuire, în dosar nr.-.
In ceea ce privește primul motiv de anulare, se apreciază că instanța de revizuire a omis a cerceta temeinicia adresării lor sub aspectul art.24 alin.3 ind.1 din Legea nr. 246/2005, Titlul I, art. I, art. 58. Constatând că instanța de recurs a consemnat incomplet și nu s- pronunțat asupra acestui temei de drept, bănuind legitim că, fiind același complet, nu va recunoaște că nu s-a pronunțat în ciclul procesual al revizuirii, prin concluziile scrise din 26.01.2009, au anexat cele două piese din dosar doveditoare ale susținerilor lor.
Cu toate acestea, completul de revizuire a omis din nou să cerceteze temeiul de drept invocat, susținând în continuare în mod neadevărat că și-ar fi întemeiat acțiunea exclusiv pe dispozițiile art.16 alin.1 și anexa 2 din Legea nr.10/2001, cu încălcarea criteriului disponibilității, așa cum este acesta înscris în art.129 alin.6 și 5.pr.civilă.
Se arată că temeiul de drept arătat a fost invocat, nu au renunțat la el și nu a fost interpretat de instanță în sensul aplicării lui.
De asemenea, se invocă omisiunea instanței de revizuire de a cerceta motivul invocat prin capătul de cerere privind anularea dispoziției Primarului solicitată de ei prin acțiunea introductivă și la care nu au renunțat niciodată. Oferta corespunzătoare valorii nu a fost făcută de primărie, iar la momentul emiterii Dispoziției 627/2001, accesul în justiție era permis potrivit Legii nr.10/2001, doar pentru contestarea valorii necorespunzătoare a ofertei, conform art.24 alin.7, și nu și pentru refuzul restituirii în natură.
Se mai invocă omisiunea instanței de revizuire de a cerceta motivul avut în vedere de ei când au solicitat despăgubiri bănești pentru casele demolate, iar faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor bănești este evident; precum și a instanței de recurs de a cerceta motivul de modificare reprezentat de restrângerea noțiunii de "imobile" din cuprinsul art. 16 (1) la clădiri cu încălcarea art. 6 (1) din Legea nr.10/2001.
Un alt motiv al contestației în anulare îl constituie faptul că dezlegarea este rezultatul unor greșeli materiale, ce duc la motive contradictorii, temporal imposibil de dus la îndeplinire, greșeală materială ce constă în ani, respectiv în plasarea art.24 (3) în anul 2001, în loc de 2005. In anul 2001 era imposibil să atace în instanță Dispoziția nr.627/23.08.2001 în 30 de zile, în baza unui text ce avea să apară în anul 2005.
De asemenea, HG care a introdus terenul în domeniul public a apărut în anul 2002, astfel că nu putea fi motivată o dispoziție în baza acestui motiv.
In ceea ce privește atacarea respingerii recuzării completului de revizuire în condițiile art.34 alin.2 pr.civ. se arată că instanța de revizuire a fost chemată să se pronunțe tocmai asupra lipsei de pronunțare la recurs asupra unor petite. Fiind vorba de același complet, se folosesc diverse artificii pentru a-și masca propria deficiență din faza recursului. Ca atare, bănuielile lor legitime, manifestate prin cererea de recuzare, au fost dovedite.
In drept, se invocă dispozițiile art.318 pr.civ. și art.34 alin.2 pr.civilă.
Prin cererea intitulată "completare a motivelor", contestatorii au arătat că instanța de revizuire a omis să cerceteze motivul de revizuire aparținând de art.322 pct.2 pr.civ. și anume că, în recurs, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cu încălcarea principiului disponibilității prev.de art.129 pr.civ. Excepția ce a stat la baza soluționării pricinii nu a fost invocată de apelant și nu constituia un motiv de ordine publică. Hotărârea primei instanțe a fost schimbată în apelul recalificat recurs în baza unor motive care nu au făcut obiectul cererii de apel, aspect ce constituie motiv de revizuire, iar instanța de revizuire a omis să-l cerceteze.
Intimatul Municipiul Reșița, prin Primar, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, cu motivarea că prezenta contestație în anulare este întemeiată pe prev.art.318 pr.civ. text de lege ce vizează doar hotărâri ale instanței de recurs, nu și decizii prin care a fost soluționată o cerere de revizuire a hotărârii instanței de recurs.
Pe fond, se arată că, atât în recurs, cât și în revizuire, Curtea de Apel Timișoaraa apreciat în mod corect și legal situația dedusă judecății și prevederile legale aplicabile acesteia, nefiind vorba despre o omisiune a vreunuia dintre motivele de casare sau modificare, instanța pronunțându-se în mod legal pe cale de excepție.
In drept, s-au invocat prev.art.34 alin.2, art.318 alin.1, art.328 pr.civ. Legea nr.10/2001 și art.II, Titlul I din Legea nr.247/2005.
Prin decizia civilă nr. 470/06.05.2009 pronunțată în dosar nr. -, Curtea de Apel Timișoaraa respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii, și împotriva deciziei civile nr.164/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr.-.
Împotriva acestei decizii, aceeași contestatori (, și ) au formulat contestație în anulare și cerere de constatare a nulității absolute, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar - la data de 12.06.2009.
In motivare, se arată că, în dosarul nr. -, Curtea, soluționând cauza doar pe excepție, nu a pus în discuție și aspectele de nulitate ce țin de competența sa, așa cum sunt arătate în art. 317 alin.1 art.2, iar al treilea petit, vizând atacarea respingerii recuzării completului în baza art.34 (2) pr.civ. a rămas nesoluționat, deși a fost remarcat de instanță în cuprinsul cererii, iar art. 6 din CEDO a fost încălcat prin împiedicarea accesului lor la un proces imparțial.
prin contestație în anulare cuprindea și atacarea actelor de procedură anterioare, astfel că, în opinia contestatorilor, Curtea trebuia să considere că a fost formulată contestație în anulare pe art.317 alin.1 pct.2 și împotriva Deciziei nr.164/2009, care cuprindea și încheierea de respingere a recuzării, ce au fost atacate din punctul de vedere al imparțialității. Prin invocarea art.317 alin.1 pct.2 pr.civ. se reclamă încălcarea normelor de competență, ce sunt dispoziții de ordine publică, cu consecința nulității absolute a hotărârii pronunțate. Omisiunea legiuitorului de a circumscrie cazului de incompatibilitate prev. de art. 24 alin.1 pr.civ. și situația căilor de atac extraordinare, constatată în decizia Curții Constituționale, trebuie analizată în cadrul mai larg al codului deontologic al magistraturii și al art.6 CEDO.
Se critică modalitatea de soluționare a cererii de recuzare, precum și a cererii de recurs în baza unei excepții ce nu a fost pusă în discuția părților și fără a li se da posibilitatea să-și pregătească apărarea pe acest aspect. Nerespectarea principiului contradictorialității este sancționat cu nulitatea absolută, conform jurisprudenței Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Se apreciază că recalificarea defavorabilă a căii de atac din apel, în recurs, nu îi poate priva de o cale de atac prevăzută de Codul d e procedură civilă, încălcând art.6 din CEDO.
Se reiterează apărările privind selectarea temeiurilor de drept de către instanță și neexaminarea cauzei în întregul său. Instanța de revizuire, fiind pusă în situația de a-și cenzura propria susținere, fie și numai din orgoliu, nu ar reveni asupra propriei hotărâri cu privire la o problemă cu privire la care s-a pronunțat.
In ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute, se invocă, în sensul art.108 alin.1 pr.civ. nulitatea absolută a actului de judecată revizuire- recurs și recurs, fiind încălcat dreptul lor la apărare, conform art.105 alin.2 pr.civ.
Nulitatea actului juridic al recursului se cere pentru faptul că nu se răspunde la acțiunea introductivă, nu se soluționează notificarea, nu se supune dezbaterii soluționarea pe excepție, și se adaugă la lege.
Constatarea nulității actului juridic de respingere a revizuirii se cere pentru depășirea competențelor instanței, ce avea de îndeplinit doar rol de retractare și constatare. Instanța de revizuire și-a depășit competența și a purces la analiza motivelor de recurs, a invocat noi argumente în sprijinul propriei decizii din recurs, cu elemente pe care nici măcar instanța de recurs nu le-a evidențiat.
Se mai invocă consemnarea greșită în cuprinsul Deciziei 470/2009 a faptului că a fost absentă contestatoarea, precum și posibilitatea promovării unei contestații în anulare potrivit art. 317.pr.civ. împotriva unei hotărâri asupra revizuirii, față de disp.art.328 alin.1 pr.civilă.
Prin decizia civilă nr. 757/20.07.2009 pronunțată în dosar nr.-, Curtea de Apel Timișoaraa admis contestația în anulare formulată de contestatorii -, - și împotriva deciziei civile nr. 470/06.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, a anulat decizia civilă susmenționată și a fixat termen pentru rejudecarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 169/26.02.2009 a Curții de Apel Timișoara, la data de 17 august 2009, pentru când se citează părțile.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat contestația în anulare de drept comun, în art.317 pr.civ. prevăzând două motive: când procedura de chemare a părții pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și al doilea motiv, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competentă.
Din examinarea deciziei civile contestate, cu nr. 470/06.05.2009, rezultă că într-adevăr în practicaua acestei hotărâri s-a consemnat că este lipsă la apelul nominal făcut în ședință publică, contestatoarea, deși, în consemnarea efectuată în încheierea de ședință anterioară din 08.04.2009 ( fila 30 verso dosar nr. -), s-a făcut mențiunea "p" - prezent în dreptul numelui contestatoarei.
Această consemnare efectuată de grefierul de ședință confirmă împrejurarea că doamna a fost prezentă în ședința publică din data de 06.05.2009, astfel încât din eroare a fost consemnată lipsă, iar în cuprinsul hotărârii contestate nu au fost consemnate și concluziile acestei părți cu privire la contestația în anulare dedusă judecății.
Pentru a se asigura părților contestatoare dreptul la un proces echitabil și raportat la disp.art.317 al.1 pct.2 pr.civ. Curtea apreciază că sub acest aspect prezenta contestație în anulare este întemeiată, sens în care urmează a fi admisă, cu consecința anulării deciziei civile nr.470/06.05.2009 a Curții de Apel Timișoara, și fixarea termenului pentru rejudecarea contestației în anulare îndreptat împotriva deciziei civile nr.164/26.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pentru data de 17.08.2009 (având în vedere disp.art.320 al.1 pr.civ.), părțile urmând a fi citate.
Pentru termenul de judecată fixat pentru rejudecarea contestației în anulare promovată împotriva deciziei civile nr.164/23.02.2009, contestatorii au depus la dosar concluzii scrise, prin care, pe lângă motivele deja invocate în susținerea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr.-, au mai arătat în plus următoarele:
Instanța de revizuire și-a depășit competențele, acelea de retractare, intrând sub incidența motivului de contestație în anulare prev. de art.317 alin.1 pr.civ. pct.2, când hotărârile au fost date de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Se consideră că, doar cu rol de verificare a motivelor de revizuire a fost admisă de către conducerea Curții de Apel Timișoara aceeași componență a completului din recurs și în revizuire, altfel cerința de imparțialitate nu este îndeplinită. Procedând la analiza neavenită a motivelor de recurs, actul de judecată este îndeplinit cu neobservarea formelor de judecată și, deci, potrivit art.105 alin.2 pr.civ. este lovit de nulitate de ordine publică, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii, conform art. 108.pr.civ.
Se arată că instanța de revizuire s-a substituit instanței de recurs, analizând modul în care instanța de rejudecare a fondului a respectat imperativele Curții, analiză ce este neavenită față de faptul că neexistența unui titlu valabil pentru Stat a fost lămurită; s-a analizat momentul introducerii acțiunii, substituindu-se instanței de fond; a analizat existența hotărârilor definitive potrivnice ale Curții de Apel Timișoara, deși competența era rezervată Inaltei Curți de Casație și Justiție.
Se mai arată că instanța de revizuire nu a sancționat încălcarea principiului disponibilității particularizat în calea de atac, în sensul că s-au depășit limitele apelului declarat, prin invocarea unor aspecte ce nu sunt de ordine publică și nu au fost puse în discuția părților, conform art. 306 (2) pr.civ. De asemenea, nu a sancționat restrângerea abuzivă la art.16 pct.1 a temeiurilor lor de drept analizate în recurs și nepronunțarea pe art.24 (3) ind.1 invocat cu insistență, precum și asupra petitelor 1 și 2 din cererea introductivă. Se invocă și nesancționarea nepronunțării asupra considerentelor înșiruite de instanța de fond înainte de explicitarea dispoziției.
Având a proceda la rejudecarea contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. -, respectiv calea extraordinară de atac promovată împotriva deciziei civile nr. 164/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. -, Curtea va examina cu prioritate, în condițiile prev. de art.137 alin.1 pr.civ. excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimatul Municipiul Reșița, prin Primar, excepție ce apare a fi întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 318.pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare specială "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Din tehnica de redactare folosită de legiuitor rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că se pot invoca aceste două motive de contestație în anulare doar în situația în care această cale extraordinară de atac vizează o hotărâre prin care s-a soluționat o cerere de recurs, nu și în cazul uneia prin care s-a tranșat asupra unei căi extraordinare de atac, revizuirea, în speță.
Acest lucru rezultă din partea introductivă, unde se precizează că obiectul acestei cereri trebuie să îl constituie o hotărâre a instanței de recurs, dar, mai ales din partea finală, unde se specifică expres soluțiile ce sunt supuse contestării, ce pot fi de respingere sau admitere în parte a recursului.
Prin urmare, hotărârile pronunțate de instanță cu privire la cereri de revizuire nu pot fi atacate pe calea contestației în anulare speciale, pentru motivele prev. de art.318 pr.civ. expuse anterior, astfel că, având în vedere decizia atacată ce vizează o cerere de revizuire, considerentele expuse în contestația în anulare ce face obiectul prezentei cauze, precum și temeiurile de drept indicate de contestatori, Curtea constată că excepția invocată de intimat este întemeiată, motiv pentru care o va admite cu consecința respingerii cererii, ca inadmisibilă.
Nu pot fi reținute, ca întemeiate, argumentele contestatorilor vizând admisibilitatea contestației în anulare, raportat la prev.art.328 pr.civ. și aceasta față de caracterul special al normelor cuprinse în art.318 pr.civ. ce reglementează cerințele ce trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, inclusiv în ceea ce privește obiectul limitat al acesteia la hotărârile prin care se soluționează o cerere de recurs, ceea ce nu este cazul în speță.
In ceea ce privește atacarea încheierii prin care s-a soluționat incidentul procedural cu privire la compunerea completului de judecată în dosarul nr. - ( având ca obiect revizuirea), în condițiile art. 34 alin. 2.pr.civ. instanța constată că nici cerințele acestui text nu sunt îndeplinite. Și în acest caz, legea prevede posibilitatea de a se ataca încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare doar odată cu fondul. In cauză, încheierea a fost atacată în cadrul contestației în anulare declarată împotriva unei decizii ce a soluționat o cerere de revizuire, nici una dintre aceste cereri nevizând fondul cauzei.
In plus, în condițiile în care legea nu prevede posibilitatea de a ataca decizia asupra revizuirii ( proces în care s-a invocat incompatibilitatea) cu prezenta contestație în anulare, și acest petit urmează a fi respins, ca inadmisibil.
In ceea ce privește susținerea contestatorilor expusă în considerentele contestației în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr-, în sensul că instanța trebuia să se considere investită cu o contestație în anulare întemeiată pe art. 317 alin. 1 pct. 2.pr.civ. și împotriva deciziei nr. 164/2009, aceasta nu poate fi reținută, ca întemeiată.
In primul rând, s-ar încălca principii fundamentale ale procesului civil vizând disponibilitatea și contradictorialitatea, cu grave consecințe în planul dreptului la apărare al intimatului, lucru ce nu poate fi permis.
Potrivit aliniatului ultim din art. 129.pr.civ. "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății", ceea ce înseamnă că, dacă instanța este obligată să analizeze și să se pronunțe asupra tuturor cererilor și apărărilor părților, tot astfel ea este ținută și de obiectul cererii cu care a fost învestită și pe care nu îl poate depăși.
Ca atare, în condițiile în care contestatorii au expus pe larg motivele contestației în anulare din dosar nr. -, și au indicat expres temeiurile de drept invocate (art.318 teza I și a II-a), nu se poate constata existența unei investiri instanței și cu privire la încheierea de respingere a recuzării, respectiv a temeiului de drept prev. de art.317 alin1. pct.2 pr.civ. în absența unei mențiuni exprese în acest sens.
In al doilea rând, nu se poate reține o încălcare a normelor de competență de ordine publică, deoarece acest text de lege vizează competența materială și teritorială ( dacă este exclusivă) a instanței de a soluționa o cerere, și nicidecum un pretins caz de incompatibilitate, ori de imparțialitate. Faptul că legiuitorul ar trebui să introducă un nou caz de incompatibilitate nu poate să se constituie în temeiul retractării unei decizii, în baza disp.art.317 alin.1 pct.2 pr.civ. deoarece acest aspect ( nelegiferat, de altfel) nu ar viza competența de ordine publică, așa cum aceasta este definită prin raportare la prev.art.159 pr.civilă.
Recalificarea căii de atac, din apel în recurs, a fost corect efectuată prin raportare la temeiul de drept al acțiunii precizat de reclamanți la solicitarea expresă a Curții de Apel Timișoara ( art.16 din Legea nr.10/2001), precum și la prev. art. II din Legea nr.247/2009, titlul
In ceea ce privește nulitatea absolută a actului de judecată constând în revizuire-recurs și recurs, curtea constată că, în cadrul creat de această cale extraordinară de atac, ce nu este permisă de lege, nu se poate invoca nulitatea unor acte de procedură, în baza art. 105 alin.2 pr.civ. Această nulitate se poate invoca și constata ( deci, valorifica) doar într-un cadru procesual legal constituit, ceea ce nu este cazul în speță, față de inadmisibilitatea deja reținută a prezentei căi de atac, astfel că și aceste cereri urmează a fi respinse, pe același considerent ca și prezenta contestație în anulare ce vizează, de altfel, hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire și nu poate fi extinsă și asupra soluției din recurs, înainte de a se anula decizia de revizuire.
De altfel, motivele de nulitate ale hotărârii din recurs și din revizuire se pot constitui în motive ale unei căi extraordinare de atac, și nicidecum de nulitate a unei hotărâri judecătorești ce poate fi reformată sau retractată doar prin intermediul căilor de atac ordinare și extraordinare reglementate de legea procesual civilă.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art.318 și art.320 pr.civ. Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii -, - și împotriva deciziei civile nr.164/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Reșița, ca inadmisibilă.
În baza disp. art. 274 și urm. proc.civ. curtea nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii -, - și împotriva deciziei civile nr.164/23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 august 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.:/03.09.2009
Tehnored./GK./ 2 ex./04.09.2009
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
